Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1564/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1564/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1564
Ședința publică de la 22.10.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. G.
Judecător - T. C. B.
Judecător - I. M.
Grefier - I. N. - C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă S. E. L., împotriva deciziei civile nr.831A din 16.09.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă pentru partajarea bunurilor comune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.10.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2214 din 15.02.2010 pronunțată în dosar nr._/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus desfacerea căsătoriei dintre S. E. L. și S. M., din culpă comună, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de S., disjungându-se capătul de cerere privind partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin anularea apelului și respingerea recursului declarat.
Ca urmare a disjungerii s-a format dosarul nr._, cu obiect sistarea stării de devălmășie cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a imobilului situat în București, .. 14, ., ..
Prin acțiunea principală, reclamanta a solicitat partajarea bunului mai sus menționat în cote de 50%, iar pârâtul, în ședința publică de la 30.03.2009, a învederat că nu contestă cota de 50% și nici existența bunului, instanța luând act de poziția părților pe contribuția comună la dobândirea bunului supus partajului.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că părțile din prezenta cauza, respectiv reclamanta S. E. L. și pârâtul S. M. au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în .. 14, ., ., București în cota de 50% fiecare; a dispus vânzarea bunului menționat mai sus, astfel cum este descris în contractul de construire nr. 1167/8/26.11.1976 prin executor judecătoresc; a pus în sarcina reclamantei efectuarea demersurilor necesare pentru realizarea acestei vânzări; a stabilit termen de 6 luni pentru realizarea acestei vânzări; în situația în care părțile nu cad de comun acord asupra unui Birou de Executor Judecătoresc, vânzarea se va realiza de B. Mutuliga M., cu sediul în .. 117, ., București.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit în anul 1967, iar prin sentința civilă nr. 2214/15.02.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2008 (f.85), căsătoria dintre părți a fost desfăcută din culpa comună a părților, reclamanta revenind la numele avut anterior căsătoriei – S..
Prin contractul de construire nr. 1167/8, cele două părți au contractat construcția unui apartament compus din 4 camere situat în .. 14, ., ., sector 1, încheind totodată și un contract de împrumut pentru edificarea acestuia.
În conformitate cu prevederile art.30 Cod fam., bunurile sunt comune dacă data contractului de construire se situează în timpul căsătoriei. În aceste împrejurări, văzând că data încheierii contractului de edificare a imobilului se situează în timpul căsătoriei părților, instanța a constatat că imobilul este bun comun al părților și face parte din masa partajabilă a acestora.
Sub aspectul contribuției părților la dobândirea imobilului bun comun, instanța de fond a reținut că stabilirea cotelor-părți ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa efectivă, reală, la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
S-a reținut astfel că ambele părți au beneficiat de venituri din muncă, contribuind în mod egal la dobândirea imobilului bun comun, aspecte ce nu au fost contestate de niciuna dintre părți.
Prin urmare, instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de 50%, imobilul situat în Bucuresti, .. 14, ., ..
Referitor la modalitatea de partajare a imobilului, s-a reținut că potrivit raportului de expertiză apartamentul este format din patru camere, 2 holuri, baie, bucătărie, wc, debara, cămară și 2 balcoane și, din punct de vedere al legii locuinței și a normelor, reprezintă o singură unitate locativă care nu poate fi împărțită în natură.
Instanța de fond a reținut că niciuna dintre părți nu a solicitat să-i fie atribuit întreg imobilul, reclamanta modificându-și în parte acțiunea, în sensul că nu solicită atribuirea imobilului apartament. La rândul său pârâtul a arătat că nu solicită atribuirea întregului imobil și că nu poate achita nici sulta, din lipsa resurselor financiare.
Potrivit art. 67310 și art.67311 Cod proc.civilă, în cazul în care împărțirea în natură a bunului nu este posibilă și niciuna dintre părți nu cere atribuirea bunului, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială, ori de către executorul judecătoresc.
Față de împrejurarea că părțile nu și-au manifestat consimțământul cu privire la vânzarea bunului prin bună învoială, reclamanta solicitând vânzarea prin executor judecătoresc, instanța, în baza art. 67311 Cod proc.civilă, a dispus vânzarea imobilului prin executor judecătoresc, stabilind un termen de 6 luni pentru efectuarea acestei vânzări și a stabilit în sarcina reclamantei efectuarea demersurilor necesare pentru realizarea vânzării.
S-a acordat termen de verificare a efectuării acestei proceduri la data de 13 septembrie 2012.
Prin sentința civilă nr.8256/11.04.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus închiderea dosarului privind pe reclamanta S. E. L. și S. M., în baza art. 673/14 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Instanța a constatat că împărțeala nu se poate realiza în niciuna dintre modalitățile prev. de lege, întrucât pe de o parte reclamanta nu s-a prezentat la termenele fixate pentru vânzarea imobilului la licitație, deși executorul judecătoresc i-a pus în vedere să comunice poziția sa în dosarul de executare, iar pe de altă parte pârâtul a făcut opoziție scrisă cu privire la ofertele de preț depuse.
Pe cale de consecință, instanța a făcut aplicarea art. 673/14 alin. 3 C.p.c. și a dispus închiderea dosarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. E. L..
În motivarea apelului, apelanta a arătat că a făcut diligențele necesare în vederea vânzării bunului la executare silită, a formulat cerere la executorul judecătoresc și a achitat onorariul acestuia, însă executorul judecătoresc a avut o atitudine foarte pasivă și efectiv a refuzat să vândă bunul în cadrul executării silite.
Deși a fost indicate în cererea adresată apelantei de corespondență, procedura nu a fost efectuată la această adresă.
Lipsa de procedură a fost acoperită prin prezența avocatului și, deși au fost prezenți licitatorii, executorul judecătoresc, în mod ostentativ, a refuzat vânzarea bunului și a înaintat dosarul instanței de judecată.
Apelanta apreciază că în mod nejustificat a fost închis dosarul, întrucât executorul judecătoresc nu a vrut să efectueze vânzarea.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În apel, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.831/A/16.09.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a dispus închiderea dosarului de partaj în baza art. 673/14 alin. 3 din Codul de procedură civilă, constatând că împărțeala nu s-a putut efectua în niciuna dintre modalitățile prev. de lege.
Astfel, expertiza efectuată în cauză a stabilit că imobilul supus partajului nu poate fi împărțit în natură.
Pe de altă parte, ambele părți au învederat că nu solicită atribuirea imobilului, ca și faptul că nu pot cădea la învoială în vederea vânzării de comun acord a imobilului.
Totodată, din actele de executare depuse rezultă pe de o parte că reclamanta sau reprezentantul acesteia nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția cu privire la ofertele de preț depuse, iar pârâtul a făcut opoziție la acestea, vânzarea neputând fi efectuată, deci, nici în această modalitate.
Față de aspectele reținute, tribunalul a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantei, astfel încât a dispus respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S. E. L., invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În motivare, recurenta reclamantă susține că în mod nejustificat a fost închis dosarul, executorul judecătoresc nu a vrut să efectueze vânzarea. Apreciază că instanța de apel a respins în mod neîntemeiat apelul ca fiind nefondat. Este evident că imobilul nu poate fi partajat în natură, dar nici părțile nu pot fi obligate să rămână în indiviziune.
Recurenta nu solicită atribuirea către ea, având în vedere că nu are posibilitatea achitării sultei.
Cum între părți nu există înțelegere, a apelat la executorul judecătoresc, care trebuie să urmeze procedura, astfel încât imobilul să fie vândut.
Între părți fiind un conflict, este evident că nu va exista înțelegere cu privire la vânzarea bunului.
Executorul nu a depus diligențele necesare în vederea vânzării, cu toate că onorariul a fost achitat.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea deciziei civile recurate, prin prisma criticilor cu care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele:
Din verificarea cererii de recurs, Curtea constată că singurul aspect criticat pe această cale vizează derularea procedurii de vânzare a imobilului bun comun al părților litigante, prin executor judecătoresc, măsură dispusă prin încheierea din 16.01.2012, irevocabilă, ca urmare a neexercitării căilor de atac de către părți.
În referire la criticile concrete formulate în recurs, critici care urmează a fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că în raport de prevederile art. 480 din Codul civil, unul dintre principalele atribute ale dreptului de proprietate este dreptul de dispoziție. În virtutea acestui drept, așa cum, de altfel, statuează neechivoc art. 728 din Codul civil, fiecare coproprietar poate hotărî în mod liber dacă dorește sau nu să rămână în indiviziune, iar ceilalți coproprietari nu se pot opune hotărârii celui care solicită încetarea stării de indiviziune.
Codul de procedură civilă, reglementează în cap. VII^1, întreaga procedură a împărțelii judiciare, având ca finalitate ieșirea din starea de indiviziune, procedură în urma căreia fiecare copărtaș devine proprietar exclusiv al unei anumite părți concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietății.
În cauză, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, necontestată în prezenta cale de atac, imobilul ce face obiect al partajului nu este comod partajabil în natură. Pe de altă parte, niciuna dintre părțile contractante nu a solicitat atribuirea bunului în natură, invocând lipsa posibilităților de plată a sultei, acestea manifestându-și dezacordul cu privire la vânzarea imobilului bun comun, prin bună învoială. În aceste condiții, în mod judicios s-a reținut incidența în cauză a art. 67311 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispunându-se prin încheierea din 16.01.2012, vânzarea imobilului bun comun prin executor judecătoresc.
În ceea ce privește desfășurarea procedurii de vânzare prin executor judecătoresc, Curtea reține că aceasta se realizează conform normelor instituite în art. 67312 alin. 1-4 din Codul de procedură civilă, prevederi care, potrivit art. 67312 alin. 6 se completează cu cele înscrise în Capitolele II, III și IV din Cartea a V- a a Codului de procedură civilă, referitoare la executarea silită, norme care privesc vânzarea la licitație a bunurilor mobile și imobile.
Legea precizează că aceste texte își găsesc aplicarea în mod corespunzător pentru că vânzarea la licitație, rămâne totuși o vânzare voluntară, astfel că nu își găsesc aplicare dispozițiile privind formalitățile premergătoare sau cele care stabilesc efectele adjudecării bunurilor vândute la licitație, ci numai cele care vizează licitația propriu-zisă.
În cauză, executorul judecătoresc desemnat pentru realizarea vânzării a dispus la termenul de licitație stabilit pentru data de 26.02.2013, stabilirea unui nou termen pentru ca reclamanta să precizeze în ce măsură stăruie în vânzare și pentru a putea pune în discuție, prevederile art. 67312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, reținând, totodată, opoziția pârâtului la ofertele de preț depuse.
Procesul verbal de licitație din data de 26.02.2013, nu a fost însă urmat de alte acte din care să rezulte continuarea procedurii de vânzare, anterior închiderii dosarului de partaj, prin sentința civilă nr. 8256/11.04.2013.
Pe de altă parte, textele de lege anterior citate, nu impun prezența părții sau a reprezentantului acesteia la termenul de vânzare, stăruința reclamantei în realizarea acestei proceduri, rezultând cu evidență atât din cererile adresate de aceasta, prin reprezentant convențional, executorului judecătoresc, anexate în dosarul de apel la filele 7 ,11 și 13 cât și din formularea căilor de atac- atât în cererea de apel cât și în cerere de recurs, reclamanta susținând poziția sa fermă, neechivocă, de a se proceda la vânzarea prin executor judecătoresc a imobilului bun comun, invocând pe de o parte, faptul că nu poate fi obligată să rămână în indiviziune, iar pe de altă parte, că între părți există o stare conflictuală evidentă, astfel că acestea nu pot ajunge la o înțelegere în privința partajării sau vânzării imobilului bun comun, respectiv stabilirii prețului de vânzare al bunului în litigiu.
În același timp, Curtea apreciază că nerealizarea vânzării prin bună învoială sau lipsa unui acord al părților referitor la prețul de vânzare, nu poate împiedica finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune, ci, dimpotrivă, constituie un motiv ce justifică aplicarea procedurilor specifice licitației, partea nemulțumită de prețul oferit de participanții la licitație, neavând posibilitatea de a se opune însăși vânzării la licitație, în caz contrar ajungându-se ca, în fapt o atare procedură, să nu poată niciodată finalizată, or, nomele de drept trebuie interpretate în sensul de a produce efecte.
Astfel, prevederea înscrisă în art. 67312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, nu ar putea fi interpretată în sensul că în lipsa convenției copărtașilor, bunul nu ar putea fi vândut conform regulilor licitației. Oponența unuia dintre coproprietari, la vânzarea prin licitație, pentru motivul că prețul ce se poate obține nu este suficient de bun, nu poate fi de natură a leza drepturile și interesele celuilalt copărtaș, care insistă în vânzare și care nu poate fi privat de dreptul său de proprietate, drepturile ambilor copărtași trebuind a fi ocrotite în egală măsură. Este evident că, în acest ultim caz, pentru a preîntâmpina riscurile inerente ale unui vânzări la licitație, părțile nu au altă posibilitate decât de a cere atribuirea bunului și valorificarea lui pe piața liberă, acestea având posibilitatea de a sesiza oricând instanța investită cu soluționarea partajului, în acest scop.
Ca urmare, în condițiile în care părțile nu s-au putut înțelege în ceea ce privește prețul vânzării, simpla împrejurare că pârâtul a făcut opoziție la ofertele de vânzare, nu putea avea drept consecință, sistarea procedurii de vânzare și închiderea dosarului.
În raport de cele anterior reliefate, Curtea reține că este fondată critica recurentei, instanța de fond procedând eronat la închiderea dosarului de partaj, vătămarea produsă recurentei, prin sentința apelată, fiind evidentă.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 din Codul de procedură civilă, Curtea, reținând incidenta motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica decizia civilă recurată, va admite apelul, și va desființa hotărârea apelată cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății primei instanțe, care va proceda la soluționarea partajului, în condițiile stabilite de art. 67311 din codul de procedură civilă și următoarele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă S. E. L. împotriva deciziei civil enr.831/A/16.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. M..
Modifică decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă S. E. L. împotriva sentinței civile nr. 8256/11.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Desființează hotărârea apelată și trimite cauza pentru continuarea judecății la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. M. I.
GREFIER
N. C. I.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/17.11.2014
T.B.- Secția a IV-a – L.I.-C.
- A.M.V.
Jud.Sector 1 – E.M.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1010/2014.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
