Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1010/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 1010/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1010
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant N. A. M. MOHAMES SELIM, împotriva deciziei civile nr. 74 A din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. D. G. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant N. A. M. Mohames Selim, personal și asistat de avocat S. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și intimata-pârâtă P. D. G., personal, lipsind Autoritatea Tutelară Primăria Sector 1 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
La solicitarea instanței, intimata-pârâtă P. D. G. se legitimează cu cartea de identitate . nr._ eliberat de SPCEP Sector 1 la 23.08.2011, depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar părții adverse.
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar chitanța CEC în sumă de 100 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru și arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul întâmpinării comunicată la termenul de azi. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi că intimata-pârâtă nu mai locuiește la domiciliul indicat în cererea de recurs și împiedică vizitarea minorului.
Intimata–pârâtă P. D. G. se opune încuviințării acestei probe, având în vedere istoricul relației dintre părinți și faptul că domiciliul său nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei.
Curtea, după deliberare, în baza dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă, va respinge proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-reclamant, prin apărător, apreciind că nu este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei față de unicul motiv de recurs care vizează aspectul ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă. Constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele expres prevăzute de art.304 din codul de procedură civilă precum și în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant învederează că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.6 și 9 din Codul de procedură civilă, având în vedere că ambele instanțe s-au pronunțat pe un capăt de cerere care nu a fost solicitat de către intimată, respectiv, acela că s-a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă.
În prezenta speță, intimata-pârâtă a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat doar diminuarea programului de vizitare al tatălui, iar instanța nu se poate substitui pârâtei, și să adauge un alt capăt de cerere, respectiv acordarea custodiei exclusive.
Motivarea instanței că, deși pârâta nu a solicitat în mod expres acest capăt de cerere, totuși se acordă exercitarea exclusivă către aceasta a autorității părintești, avându-se în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în aplicarea și interpretarea art.8 este, în opinia sa greșită.
În concluzie, solicită respingerea excepției nulității recursului și, pe fond, admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului și acordarea autorității părintești comune față de minorul N. A..
Nu solicită cheltuieli de judecată ci amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata-pârâtă P. D. G. învederează că instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut, așa cum se susține reclamantul ci, s-a reținut că, urmare a faptului că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanța de tutelă, la momentul la care a stabilit ca minorul să rămână în îngrijirea mamei, în mod legal și temeinic s-a menținut această măsură. În acest context, nu ne aflăm în ipoteza motivului de recurs plus petita, ci în ipoteza aplicării legale și temeinice a principiului prevăzut de art.263 din Codul civil, al interesului superior al copilului și al art.398 din Codul civil, fapt care a avut drept consecință menținerea măsurii dispusă cu privire la minor.
În concluzie solicită admiterea excepției nulității recursului și, pe fond, respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 București la data de 23.05.2012, reclamantul N. A. M. Selim, a chemat în judecată pe pârâta P. (N.) D. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului N. A., născut la data de 12.07.2008, în comun de ambii părinți și stabilirea domiciliului minorului la reclamant.
Pârâta legal citata a formulat întâmpinare și cerere reconvenționala.
Prin sentința civilă nr._/25.09.2013, Judecătoria S. 1 București a respins acțiunea principala precizata de reclamantul N. A. M. Mohamed Selim, în contradictoriu cu pârâta P. D. G. și cu Autoritatea Tutelara PRIMĂRIA S. 1 BUCURESTI, a admis în parte cererea reconvenționala, a stabilit exercitarea autorității părintești pentru minorul N. A., născut la data de 12.07.2008, în sarcina exclusiva a mamei; a stabilit locuința minorului la domiciliul mamei și a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din căsătoria părților a rezultat minorul N. A., născut la data de 12.07.2008, care după desfacerea căsătoriei părinților săi, în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 7543 din data de 18.04.2011 pronunțata în dosarul nr._/299/2009 al Judecătoriei sectorului 1 București, a fost încredințat spre creștere și educare mamei, tatăl a fost obligat la plata pensiei de întreținere și s-a stabilit în favoarea acestuia un program de legături personale cu minorul. În toata aceasta perioada minorul a locuit statornic cu mama sa, care oferă acestuia condiții optime de creștere și dezvoltare, minorul manifestând un interes deosebit fata de relația cu mama sa pentru care are afecțiune deosebita, datorata și vârstei sale foarte fragede. În toata perioada, relația cu tatăl sau a fost una corecta, parata-reclamanta a respectat programul de legături personale ale tatălui cu minorul, însă din cauza tensiunilor și discuțiile deosebit de aprinse dintre părinți s-a creat imaginea falsă că mama nu-i permite acestuia accesul la luarea deciziilor cu privire la minor. Este adevărat ca datorita vârstei sale actuale (minorul are aproximativ 5 ani) acesta este în mod firesc mai atașat de mama, nevoia fireasca a acestuia este grija și apropierea de mama, stabilitatea materiala și spirituală, fiind binecunoscut faptul că la această vârsta copii sunt total dependenți de mama. În toata aceasta perioada tatăl minorului a suferit și condamnări cu privare de libertate pentru infracțiuni grave, iar mediul în care se afla reclamantul-pârât nu este tocmai corespunzător minorului la aceasta vârstă.
Instanța de fond a constatat că obiectul acțiunii de față îl reprezintă stabilirea situației juridice a minorului și luarea măsurilor cu privire la minor de către instanța competenta.
Potrivit art.46 din Legea nr.71/2011, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor pot fi luate potrivit dispozițiilor art.403 Cod civil. În consecință, instanța a analizat condițiile prevăzute de art.403 cod civil care prevăd că, instanța de tutelă poate lua masurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Instanța de fond a constatat că în prezenta cauză nu au intervenit modificări esențiale în raport cu cele existente la momentul desfacerii căsătoriei și părăsirii domiciliului de către reclamantul-pârât, fiind îndeplinită condiția impusă de textul de lege pentru a se dispune stabilirea masurilor luate cu privire la minor. Astfel, potrivit probelor administrate, singura persoană care a fost o prezența stabila și continua în viața minorului este mama, ca aceasta este singura care contribuie material la creșterea și educarea minorului și care asigura acestuia afecțiunea și atenția atât de necesare unei bune dezvoltări fizice și psihice ale minorului.
Cu privire la exercitarea autorității părintești, ea revine de regula ambilor părinți, însă în aceasta împrejurare cu titlu excepțional, având în vedere existența unor motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă instanța poate hotărî ca exercitarea acesteia să revină doar unuia dintre părinți, astfel cum reiese din dispozițiile art. 397 și 398 C. civ.
În soluția cu privire la autoritatea părintească, instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în aplicarea și interpretarea articolului 8, potrivit căreia custodia exercitată în mod egal de ambii părinți consacră și respectă atât pentru părinți cât și pentru copil, dreptul lor la viață privată și de familie. Astfel, legăturile dintre părinți și copiii lor, chiar și după divorț, sunt subordonate art. 8 din Convenție întrucât au în vedere o viață de familie existentă din punct de vedere biologic și juridic. În acest sens, Curtea a statuat că în relația dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie, în mod normal părinții trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieții minorului, ținând seama de responsabilitățile lor corelative (Cauza R c. Marii Britanii, Cauza Hoffman c. Austriei). Întrucât art. 8 din Convenție reglementează și o obligație pozitivă din partea statului, de a dispune măsuri pozitive, Curtea a afirmat în mod constant că norma europeană implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri (C. Ignaccolo-Zenide c. României).
În prezenta cauză, analizând materialul probator administrat, s-au relevat împrejurări grave, s-au propus probe din care se poate deduce că exista motive grave în sarcina tatălui care să ducă instanța la concluzia că interesul superior al copilului reclamă exercitarea autorității părintești doar de mama.
Instanța de fond a reținut că aspectele evidențiate de către parata-reclamanta reprezintă motive întemeiate, în sensul prevederilor art.398 Cod civil, care să justifice exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către aceasta. Mai mult, instanța constată că neîndeplinirea obligației de plată a pensiei de întreținere s-a datorat relei-credințe a reclamantului-paratului și unor probleme de alta natura care sa-l împiedice sa-și îndeplinească aceasta obligație legala și morala, astfel încât se poate reține în sarcina lui refuzul de a participa la creșterea, educarea și dezvoltarea copilului.
Dată fiind pregnanța cu care se manifestă consecințele separării părinților asupra vieții minorului atunci când părinții au conflicte legate de deciziile luate de către acela dintre ei care exercită singur autoritatea părintească, instanța apreciază că prin exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către mama, vor fi atenuate consecințele negative ale lipsei de comunicare și colaborare dintre părinți în luarea deciziilor privitoare la copil, conflicte care îi generează minorului o puternică stare de anxietate și o adâncire a temerilor, privind situația sa pe viitor.
În același sens se poate a reținut și opinia referatului de ancheta psihosociala efectuat în cauza la cererea instanței și care la concluzii arata ca singura soluție corecta ar fi ca minorul sa rămână în continuare în același mediu împreuna cu mama sa, care a fost singura prezenta constata și stabila din viața acestuia, și care nu-l împiedica pe tatăl sau sa aibă legături personale cu minorul și nici nu limitează aceste legături.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța de fond a apreciat că cererea paratei-reclamante ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv este întemeiată, aceasta fiind în interesul minorului, în cauză fiind dovedită existența unor motive temeinice care să determine instanța să ia o altfel de măsura și să îl excludă pe tată de la luarea deciziilor importante în privința minorului.
Cu privire la stabilirea locuinței minorului, instanța s-a pronunțat din oficiu, în cauză nefiind formulată o cerere în acest sens.
Instanța de fond a reținut că potrivit art. 400 alin 1 C. civ. în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă, stabilește, locuința minorului la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Prin raportare la cele reținute anterior, în sensul că instanța a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minor și a hotărât ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de mama, constatând că în cauza de față nu există date care să justifice schimbarea locuinței minorului de la mamă, cu care a locuit în mod statornic, apreciind că modificarea locuinței acestuia ar fi de natură să îi afecteze echilibru emoțional și văzând dispozițiile art. 400 alin. 1 C.civ., instanța va stabili locuința minorului la mamă.
În ceea ce privește cererea privind limitarea legăturilor personale ale minorului cu tatăl sau, cerere formulata de parata-reclamanta, instanța a reținut că, dat fiind faptul că instanța a stabilit domiciliul minorului la mamă, potrivit art. 401 alin(1) din Noul Cod Civil, reclamantul-pârât menține dreptul de a avea legături personale cu minorul. Astfel instanța a stabilit deja un program de vizitare a minorului N. A. de către tată, prevalând și în acest caz interesul superior al minorului.
Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale. În toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și cum este definit de practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Așadar și Curtea Europeană a decis în practica sa că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copiii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului(Cauza Ignaccolo-Zenide c. României, Cauza Maire c. Portugaliei), precum și că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există (Cauza Elshoz contra Germaniei).
Așadar, în măsura ce a fost dispusa, instanța a avut în vedere ca prin programul de vizitare să asigure tatălui posibilitatea de a întreține legături personale reale, directe și efective cu copilul într-o asemenea manieră care să nu aibă influență negativă asupra dezvoltării acestuia și totodată să respecte dreptul părintelui și minorului de a avea o viață de familie.
În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța a constatat ca aceasta a fost deja stabilita în sarcina reclamantului, motiv pentru care nu se va mai pronunța, din oficiu, pe acest capăt de cerere.
De asemenea, instanța a avut în considerare și programul de lucru al părinților, precum și faptul au domicilii separate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul N. A. M. Mohamed Selim, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 04.11.2013, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulata, fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.74A/27.01.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant N. A. M. Mohamed Selim.
Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că este în interesul superior al minorului ca aceasta să fie exercitată exclusiv de către mamă. În acest sens s-a ținut seama de relațiile tensionate dintre părți, care fac dificilă luarea unei decizii de comun acord între părinți, precum și faptul că minorul are o relație foarte apropriată de mama sa.
Tribunalul împărtășește opinia primei instanțe, în sensul că există motive întemeiate, în sensul prevederilor art. 398 C. civ., care să justifice exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către mamă, de vreme ce între părți au loc conflicte legate de deciziile luate de către acela dintre ei care exercită singur autoritatea părintească, astfel încât prin exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către mama, vor fi atenuate consecințele negative ale lipsei de comunicare și colaborare dintre părinți în luarea deciziilor privitoare la copil, conflicte care îi generează minorului o puternică stare de anxietate și o adâncire a temerilor, privind situația sa pe viitor.
În faza apelului, deși sarcina probei îi aparținea, apelantul nu a administrat dovezi din care să rezulte o stare de fapt contrară celei reținute de către prima instanță sau care să impună exercitarea în comun a autorității părintești.
Această soluție nu are ca efect restrângerea sau limitarea apelantului de a avea legături personale cu minorul, de vreme ce este în interesul acestuia din urmă să se bucure de prezența constantă a ambilor părinți. În acest sens apelantul are posibilitatea, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, de a pune în executare hotărârea prin care s-a stabilit un program de vizitare, sau de a solicita modificarea acestuia, în cazul în care îl consideră restrictiv.
Cu privire la stabilirea locuinței minorului, Tribunalul a considerat că prima instanță în mod corect a reținut că nu se impune schimbarea locuinței minorului, de vreme ce acesta este bine îngrijit de către mamă, care îi oferă condiții optime de creștere și educare.
Împotriva acestei decizii, la data de 21.03.2014 a declarat recurs reclamantul N. A. M. Mohames Selim care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 28.03.2014.
La termenul de judecată din 23.06.2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului.
Curtea, analizând excepția urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.3021 pct.3 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art.304 pct.1 – 9 Cod procedură civilă.
Conform art.306 Cod procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Constatând că în cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate pe care le invocă și, apreciind că nici una din susținerile făcute de acesta în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate de instanță în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 – 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat recurentul-reclamant N. A. M. MOHAMES SELIM, împotriva deciziei civile nr.74 A din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. D. G. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/02.07.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.M.B.
- A.C.
Jud.sectot 1 București – P.U.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 1491/2014. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
