Actiune în constatare. Decizia nr. 1491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1491/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 1491/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1491
Ședința publică din 15.10.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. G.
Judecător - T. C. B.
Judecător - I. M.
Grefier - I. N. - C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât-reclamant K. V., împotriva deciziei civile nr.1134 A din 18.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă I. E..
Cauza are ca obiect: acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat O.-M. Cîrlucea, în calitate de reprezentant al intimatei reclamante-pârâte I. E., lipsind recurentul reclamant-pârât K. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul și stadiul dosarului, precum și împrejurarea că, prin încheierea din 17.09.2014 a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul-recurent K. V., în sensul eșalonării cuantumului taxei judiciare de timbru de 671,36 lei datorată de acesta, în cinci rate lunare egale, în cuantum de 134,28 lei fiecare rată, fiind emis titlul executoriu către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, pentru recuperarea debitului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Intimata-reclamantă-pârâtă I. E., prin avocat, solicită respingerea apelului, arătând că, nu poate fi reținută incidența art.304 pct.6 C.pr.civ câtă vreme reclamanta I. E. prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate caracterul de bun propriu al imobilului din . nr.7 sector 3, cumpărat din banii proveniți ca urmare a vânzării apartamentului proprietatea sa.
În ce privește celelalte motive de recurs invocate în cuprinsul cererii arată că acestea nu au aplicabilitate în speța de față, întrucât, atât acțiunea cât și faptele și actele juridice încheiate sunt întemeiate pe dispozițiile vechiului cod civil.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 29.07.2010, sub nr._/301/2010, reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâtul K. V., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că imobilul - construcție și teren – situat în Municipiul București, . nr. 7, sector 3, înscris în Cartea Funciară nr._ a Municipiului București Sector 3, cu nr. cadastral 9388, cu modificările și îmbunătățirile aduse acestuia, este proprietatea exclusivă a reclamantei, fiind bun propriu dobândit în timpul căsătoriei, să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul menționat mai sus și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr._/14.10.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București. În timpul căsătoriei, la data de 12.03.2008, reclamanta a vândut un bun propriu (dobândit dinainte de căsătoria cu pârâtul), respectiv apartamentul nr. 44 din imobilul ., sc. D din . Pazon nr. 3, sector 3, București, pentru suma de 75.000 euro, cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare nr. 489/12.03.2008. Tot la data de 12.03.2008, însă ulterior momentului la care a perfectat vânzarea, cu suma de 25.000 euro, provenită din cei 75.000 euro, reclamanta a cumpărat imobilul din București, . nr. 7, sector 3, înscris în Cartea Funciară nr._ a Municipiului București sector 3 cu nr. cadastral 9388, format din teren în suprafață de 98,07 m.p. și locuința (C1) cu suprafață construită la sol de 38,19 m.p. și din baie în curte (C2) cu suprafața construită la sol de 5,66 m.p. Pe parcursul a circa 45 zile de la data operațiunilor de mai sus, cu o parte din cei 50.000 euro rămași din prețul de vânzare a bunului propriu, reclamanta a modificat si îmbunătățit locuința cumpărată.
A solicitat să se constate că din valoarea de 75.000 euro care reprezintă și înlocuia bunul propriu al reclamantei constând în apartamentul nr. 44 din imobilul ., sc. D din . Pazon nr. 3, sector 3, București, o parte a trecut în imobilul – construcție și teren - din București, . nr. 7, sector 3.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 C.pr.civ. și art. 31 lit. f C.fam.
În dovedire, a solicitat probele cu înscrisuri si expertiză tehnică în construcții și topografie.
La termenul din data de 15.04.2011, pârâtul a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii și să se constate că părțile au dobândit împreună, în timpul căsătoriei, imobilul construcție și teren din București, . nr. 7, sector 3; să se constate că părțile au cote de contribuție, în principal, egale, de 50% fiecare, bunul fiind cumpărat în timpul căsătoriei, cum reiese din contract, și în subsidiar, pârâtul 25% și reclamanta 75% la dobândirea bunurilor comune menționate mai sus; să se dispună împărțirea bunurilor comune prin atribuirea către reclamantă și s-o oblige pe aceasta la plata sultei de 50% sau 25% din valoarea calculată de expert către pârât, sultă pe care o va stabili instanța. În ceea ce privește bunurile mobile, a solicitat partajarea amiabilă. Pe capătul de cerere privind evacuarea, a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu disjungerea acestui capăt de cerere până la soluționarea partajului, iar în subsidiar, în cazul în care va fi admisă acțiunea reclamantei de evacuare, a solicitat stabilirea dreptului de retenție asupra imobilului până la achitarea de către reclamantă a sumei de aproximativ 33.700 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului de la data părăsirii domiciliului, respectiv 15.09.2009.
În motivare, pârâtul-reclamant a arătat că reclamanta-pârâtă la părăsirea domiciliului i-a promis, având în vedere că, pârâtul-reclamant și-a vândut garsoniera proprietatea sa dobândită înainte de căsătorie, și că a adus îmbunătățiri apartamentului proprietatea reclamantei-pârâte pe care l-a vândut când au cumpărat imobilul în speță și că s-a îmbolnăvit de inimă și diabet în timpul căsătoriei, că o să-i cumpere o garsonieră confort 2 și n-o să-l lase pe drumuri.
S-a arătat că în data de 24.02.1994, pârâtul-reclamant a cumpărat garsoniera nr. 44 din București, ., ., ., contract nr. 4717/1994, iar la data de 29.01.1999 s-a căsătorit cu reclamanta–pârâtă. În data de 09.08.2000, a vândut garsoniera, părțile locuind în apartamentul reclamantei-pârâte compus din trei camere, situat în București, . Pazon nr. 3, ., .. Cu banii obținuți din vânzarea garsonierei au adus îmbunătățiri, ridicând astfel valoarea apartamentului și au cumpărat bunuri mobile. În data de 12.03.2008, a fost de acord ca reclamanta-pârâtă să vândă acest apartament cu trei camere, deși au adus îmbunătățiri și să cumpere casa. În perioada 12.03._09, împreună, au efectuat următoarele lucrări: una din camere a fost transformată în bucătărie; au edificat o nouă cameră și au izolat și zugrăvit casa, un lucru normal. În data de 15.05.2009, reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliu conjugal fără să-l anunțe pe pârâtul-reclamant.
A mai arătat că, în perioada 15.05.2009 - septembrie 2010, au efectuat lucrări, în cuantum de 33.700 lei. A precizat că dorește rezolvarea prezentului litigiu pe cale amiabilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115, 119, 274, 673 C.pr.civ., art.30, 36 C.fam.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
La termenul din data de 23.06.2011, reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale. A arătat că pârâtul nu a respectat termenul de 5 zile înainte de termenul de judecată pentru depunerea cererii reconvenționale, conform art. 119 alin. 3 C.pr.civ., astfel că a intervenit decăderea pârâtului din dreptul de a mai formula cerere reconvențională.
A invocat excepția netimbrării cererii pârâtului-reclamant și a arătat că primul petit reprezintă o veritabilă acțiune în constatare, promovată de pârâtul-reclamant pe calea cererii reconvenționale. Prin cel de-al doilea și al treilea capăt de cerere pârâtul-reclamant a formulat o adevărată cerere de împărțeală judiciară a bunului imobil.
În ceea ce privește capătul cinci de cerere, a solicitat respingerea acestuia, atât în ceea ce privește solicitarea de disjungere a acțiunii principale, cât și în privința constatării dreptului de retenție. Pârâtul-reclamant fiind un detentor precar, titularul dreptului de retenție nu are folosința bunului și nici nu poate să culeagă fructele acestuia, astfel încât o eventuală recunoaștere a dreptului de retenție a pârâtului nu va avea niciun efect asupra cererii reclamantei-pârâte de evacuare a sa din imobil. Totodată, a arătat că pârâtul nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu conservarea și întreținerea bunului, întrucât acesta nu putea efectua în mod real cheltuieli de întreținere și reparații câtă vreme, în primăvara anului 2008, bunul imobil a fost modificat și îmbunătățit și reparat integral.
La termenul din data de 19.01.2012, pârâtul-reclamant a depus cerere completatoare cu lista bunurilor mobile comune, ce însumează 7460 lei, și anume: mașină de spălat 300 lei; calculator 700 lei; frigider 900 lei; aragaz 400 lei; aspirator 100 lei; hotă 50 lei; masă calculator 30 lei; bibliotecă 1500 lei; canapele 400 lei; 5 covoare 200 lei; 2 traverse 100 lei; dulap cu două uși 150 lei; șifonier 3 uși 150 lei; pat de mijloc 800 lei; 2 noptiere 50 lei; 2 fotolii 300 lei; masă sufragerie 100 lei; masă TV 30 lei; mobilă bucătărie 600 lei; scaun calculator 100 lei; cuier 100 lei; 2 lustre 100 lei; perdele 200 lei, jaluzele 100 lei.
A precizat că valoarea aproximativă a bunurilor comune este de 112.460 lei, din care imobilul teren și casă 105.000 lei și bunurile mobile 7.460 lei.
Prin sentința civilă nr._/20.09.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis acțiunea, a constatat că imobilul situat în Bucuresti, sector 3, . nr. 7, în valoare de 107.444 lei, a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, cu o cotă de contribuție de 100% din partea reclamantei, fiind bun propriu al acesteia; a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, sector 3, . nr. 7, pentru lipsă de titlu locativ; a admis în parte cererea reconvențională, în sensul că a atribuit pârâtului următoarele bunuri mobile: mașină spălat, calculator, frigider, aragaz, aspirator, hotă, masa calculator, bibliotecă, canapele, 5 covoare, 2 traverse, dulap cu 2 uși, șifonier 3 uși, pat de mijloc, 2 noptiere, 2 fotolii, masă sufragerie, masă TV, mobilă bucătărie, scaun calculator, cuier, 2 lustre, perdele și jaluzele, în valoare de 7460 lei.
Instanța a respins celelalte capete de cerere din cererea reconvențională completată, ca fiind neîntemeiate; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4226,3 lei, reprezentând taxe timbru, timbre judiciare și onorariu expert; s-a dispus comunicarea hotărârii irevocabile O.C.P.I. – B.C.F. Sectorul 3 și D.V.I.T.L. Sectorul 3.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, după cum rezultă din sentința civilă nr._/14.10.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă prin neapeleare, căsătoria părților a fost încheiată la data de 29.01.1999, prin sentința în cauză dispunându-se desfacerea căsătoriei acestora, prin acordul părților, reclamanta reluându-și numele avut anterior căsătoriei.
În timpul căsătoriei, la data de 12.03.2008, reclamanta-pârâtă vinde un bun propriu al acesteia, dobândit înainte de căsătoria cu pârâtul-reclamant, respectiv apartamentul nr. 44 situat în București, . Pazon, .. 2, ., cu suma de 75.000 Euro, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.489/12.03.2008 (filele 12-14).
Instanța a mai reținut că la aceeași dată, 12.03.2008, dar ulterior perfectării primei vânzări, se cumpără imobilul în litigiu, compus din casă și teren situat în București, sector 3, . nr. 7, format din teren în suprafață de 98,07 m.p. și locuință (C1) cu suprafață construită la sol de 38,19 m.p. și din baie în curte (C2) cu suprafața construită la sol de 5,66 m.p., pe care se plătește suma de 25.000 Euro, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 859/12.03.2008 (filele 15-18).
S-a mai reținut, potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate de expert O. C., că la acest imobil se fac mai multe îmbunătățiri în anul 2008, astfel cum au afirmat ambele părți prezente la data efectuării expertizei. Astfel, instanța a reținut că se construiește o cameră, care a unit construcția inițială cu baia, și în același an – 2008 - se mai fac următoarele îmbunătățiri: tâmplărie cu geam termopan, montat uși interioare, ușă metalică acces, parchet laminat în dormitoare, împrejmuire din tablă cutată și altele.
Concluziile raportului de expertiză se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, în sensul că pârâtul nu a avut nici o contribuție la efectuarea îmbunătățirilor, fiind efectuate în anul 2008 cu banii rămași după cumpărarea imobilului în litigiu.
Din răspunsurile reclamantei-pârâte la interogatoriu, instanța de fond a reținut că aceasta recunoaște că a părăsit imobilul în litigiu la data de 15.05.2009 și precizează că din cauza comportamentului pârâtului-reclamant, care era foarte violent, o bătea și o înjura. N. reclamanta, la întrebarea nr. 16, că după plecarea ei, pârâtul ar fi făcut singur îmbunătățiri la acoperiș, gard, pavat curte, instalație sanitară și apometre și răspunde că părțile împreună au refăcut acoperișul, pentru că în luna mai 2008 începuse să plouă în casă și au durat reparațiile până în iunie, tot atunci făcându-se și restul îmbunătățirilor.
Din declarația martorului S. N., vecin cu părțile, instanța de fond a reținut că în anul 2008, primăvara, părțile au cumpărat casa, pe care au extins-o, construind încă o cameră și au făcut mai multe îmbunătățiri, respectiv au refăcut acoperișul de două ori și s-a făcut izolația termică, în curte s-au montat pavele și s-a refăcut instalația de apă. Martorul a precizat că știe de la pârât că reclamanta a părăsit imobilul în 2009.
A mai reținut prima instanță că martorul Raboj C. A., propus de reclamantă, a declarat că pentru cumpărarea casei s-au folosit banii obținuți din vânzarea apartamentului cu 3 camere, care era al reclamantei, operațiunile fiind efectuate în aceeași zi. Din discuțiile purtate cu ambele părți, martorul a înțeles că, la cumpărare, casa arăta destul de rău și a trebuit să se facă unele îmbunătățiri, respectiv s-a schimbat acoperișul, s-a zugrăvit, s-a construit o cameră. Când a văzut prima dată casa în litigiu, în anii 2007-2008, aceste îmbunătățiri erau deja făcute, iar în prezent a observat o singură modificare și anume o magazie de scândură de cca. 2 m.p. Martorul a mai declarat că a vizitat de mai multe ori apartamentul cu 3 camere în care au locuit părțile și știe că nu erau aduse îmbunătățiri, pentru că erau zugrăveli vechi de cca. 30 de ani, fiind efectuate pe humă, iar ușile și ferestrele erau din aluminiu și gresia și faianța erau efectuate tot pe stilul vechi. Martorul și-a dat seama de vechimea lucrărilor, întrucât a declarat el, lucrează în construcții.
Conform art. 339 din Noul Cod Civil, a reținut prima instanță, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar potrivit art. 343 alin 1 din Noul Cod civil, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, instituindu-se o prezumție de comunitate, atâta timp cât nu se face dovada că bunul este propriu.
În speță, a apreciat prima instanță, reclamanta face dovada că imobilul în litigiu este un bun propriu al acesteia, deși este dobândit în timpul căsătoriei cu pârâtul. Astfel, ținând seama de ansamblul probelor administrate, instanța de fond a reținut că reclamanta își vinde apartamentul bun propriu, respectiv apartamentul nr. 44 din imobilul ., sc. D din . Pazon nr. 3, sector 3, București, pentru suma de 75.000 euro, cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare nr. 489/12.03.2008 și, ulterior, în aceeași zi, se cumpără cu suma de 25.000 euro, provenită din cei 75.000 euro, imobilul din București, . nr. 7, sector 3, cu suprafață construită la sol de 38,19 m.p. și din baie în curte (C2) cu suprafața construită la sol de 5,66 m.p.
Pe cale de consecință, făcându-se dovada că imobilul în litigiu este bun propriu al reclamantei-pârâte, prima instanță a dispus evacuarea pârâtului-reclamant din imobil, pentru lipsă de titlu locativ.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a admis-o în parte, în sensul că a atribuit pârâtului următoarele bunurile mobile, astfel cum au fost indicate în cererea completatore (fila 56): mașină spălat, calculator, frigider, aragaz, aspirator, hotă, masa calculator, bibliotecă, canapele, 5 covoare, 2 traverse, dulap cu 2 uși, șifonier 3 uși, pat de mijloc, 2 noptiere, 2 fotolii, masă sufragerie, masă TV, mobilă bucătărie, scaun calculator, cuier, 2 lustre perdele jaluzele, în valoare de 7460 lei.
În ceea ce privește restul capetelor de cerere din cererea reconvențională, instanța le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, pârâtul nereușind să facă dovada sub nici un aspect asupra cotelor de dobândirea a imobilului în litigiu, de 50% sau subsidiar 25%, nici că, cu banii obținuți din vânzarea garsoniera deținută de acesta, s-au adus îmbunătățiri apartamentului cu 3 camere al reclamantei (declarația martorului Raboj C. A., ce se coroborează cu înscrisurile de la dosar și răspunsurile reclamantei la interogatoriu). De asemenea, pârâtul-reclamant nu reușește să facă dovada că a adus singur îmbunătățiri imobilului în litigiu, din probele administrate instanța reținând că, în anul 2008, când părțile locuiau încă împreună, s-au adus îmbunătățiri plătite din banii obținuți din vânzarea apartamentului proprietatea reclamantei, relevate de raportul de expertiză întocmit de expert O. C., ce se coroborează cu declarațiile de martori și cu înscrisurile de dosar.
Apreciind că este culpă procesuală, instanța, în temeiul art. 274 C.pr.civ., l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4226,3 lei, reprezentând taxe timbru, timbre judiciare și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul-reclamant, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 18.12.2012, solicitând, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei-pârâte și admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată și reîntregită, ca fiind temeinică și legală.
În subsidiar, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea în fapt a apelului, apelantul-pârât-reclamant a arătat că instanța nu a luat în considerare deloc cererile formulate de pârâtul-reclamant și actele depuse în administrarea probatoriului (acte medicale, cererile efectuate privind posibilitatea plății taxelor privind acordarea ajutorului public judiciar), calculându-i taxele de timbru, la valoarea și pretenția acțiunii reclamantei-pârâte.
Apelantul a arătat că nu a solicitat să îi revină cota de 100% a împărțelii bunurilor, ci a solicitat un maxim de 50 % și un minim de 25%. Instanța l-a obligat să plătească la pretenția acțiunii formulate de către reclamanta-pârâtă. Mai mult, a specificat apelantul, același lucru a făcut și cu plata onorariului către expert, privind efectuarea unui raport de expertiză. Instanța trebuia să proroge efectuarea raportului de expertiză, după administrarea probelor cu înscrisuri, interogatorii și audieri de martori reciproce, urmând, prin încheiere de admitere în principiu, să stabilească cotele ce revin părților din masa partajabilă și, în funcție de cota parte revenită și atribuită prin egalitatea loturilor, să pună în vedere părților să plătească onorariul raportului de expertiză.
Față de cele menționate și uzitate de practica tuturor instanțelor de judecată privind obiectul acțiunii (în mod vădit schimbat din partaj bunuri comune în acțiune constatare și evacuare), apelantul a arătat că se observă deja o antepronunțare a instanței încă de la începutul cauzei deduse judecății.
Apelantul a menționat că reclamanta-pârâtă a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul-reclamant în perioada 29.01._09, când s-a pronunțat acțiunea de divorț (fila 11 - dosar fond). Pârâtul-reclamant a formulat cerere reconvențională, prin care a considerat cota parte de 50% ca revenind fiecărei părți sau instanța să constate că reclamantei-pârâte îi revine cota sporită de 75% în detrimentul sau de 25% și păstrarea unui drept de retenție până la achitarea sultei de către reclamanta-pârâtă.
S-a mai arătat că din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat Sector 2 București, autentificat sub nr. 4717/24.02.1994 (fila 36 - dosar fond) a specificat partea apelantă, rezultă ca . ., ., ., București, este bun exclusiv din afara căsătoriei al pârâtului-reclamant, bun propriu pe care pârâtul-reclamant îl vinde împreună cu reclamanta-pârâtă, sub autentificarea nr. 1319, la data de 09.08.2000, încheiat la BNP B. N. (fila 37 - dosar fond). La data de 12.03.2008, reclamanta-pârâtă, în timpul căsătoriei cu pârâtul-reclamant, vinde bunul propriu, respectiv apartamentul nr. 44 situat în imobilul ., ., din . Pazon, nr. 3, sector 3, București (fila 12/14-dosar fond). La fila 20 din dosarul de fond, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr._, a precizat apelantul, cotele părților din prezentul proces sunt în devălmășie în cote egale de 50% fiecare, privind imobilul cumpărat la data de 12.03.2008, sub nr. autentificare 489, la BNP Asociați N. B. și D. B.. Cu mențiunea în cadrul contractului de vânzare-cumpărare (fila 15/ 17 - dosar fond/anexa nr.4 (fila 3), al patrulea aliniat: „eu, cumpărătoarea, declar ca am luat cunoștință de dispozițiile art. 30 din Codul familiei cu privire la comunitatea de bunuri”.
Rezultă deci, a precizat apelantul, că masa partajabilă între părțile din proces se află în devălmășie la data 09.08.2000, respectiv data de 12.03.2008, adică pe toată perioada conviețuirii ca soți, până la data pronunțării hotărârii de divorț și rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă. Devălmășia bunurilor continuă până la împărțeala ce se efectuează în mod legal între părți. Atunci când cota parte indiviză îi revine fiecăreia dintre soți de 50 %, conform reglementarilor codului familiei vechi, cât și reglementarilor celui nou, ne aflăm în situația „bunurilor dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților - conform art. 339 Noul Cod Civil, iar potrivit art. 343 alin. l Noul cod civil calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, instituindu-se prezumția de comunitate, atâta timp cât nu se face dovadă că bunul este propriu”. Și așa cum rezultă și din extrasul de carte funciară nr._, ce se află la fila 20 din dosarul de fond, a precizat apelantul, cotele părților din prezentul proces sunt în devălmășie în cote egale de 50% fiecare.
În cauză, a specificat apelantul, s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatorii, proba testimonială cu un martor pentru fiecare parte, expertiza de specialitate, nefăcându-se obiecțiuni expertizei, iar reclamanta-pârâtă, prin apărător, a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtului-reclamant, rămânând neachitată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, ca diferență, privind capătul de cerere ce se referă la constatarea 100% a bunului imobil în exclusivitatea reclamantei-pârâte.
Apelantul apreciază că instanța de fond a dat dovadă de vădit dezinteres în soluționarea prezentei cauze, nefiind imparțială și obiectivă.
Se arată de către apelant că, prin cererea reconvențională formulată și precizată, a considerat împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cote de 50% pentru fiecare parte, urmând ca instanța, dacă nu va îngădui acest lucru, să constate contribuția diminuată ca fiind de 25%, în defavoarea pârâtului, și în favoarea reclamantei-pârâte de 75%, considerând, în temeiul juridic prevăzut de art. 339 NCC, că bunurile devin comune în timpul căsătoriei, neîncadrându-se în prevederile art. 340 NCC, așa cum solicita partea adversă. Bunurile devin comune, fără a se face distincția dacă în actul de achiziție au fost trecuți ambii soți sau numai unul dintre ei. Tot astfel, a precizat apelantul, bunul devine comun, daca a fost dobândit prin munca ambilor soți sau numai prin munca unuia dintre aceștia.
Referitor la cererea principală a reclamantei-pârâte, apelantul a reiterat împrejurarea că instanța de fond a dat dovadă de vădit dezinteres în soluționarea cauzei, nefiind imparțială și obiectivă, nu a trecut prin dispozițiile prevăzute de art. 673 indice 5 C.pr.civ., privind încheierea de admitere în principiu. Totodată, a arătat că s-au consemnat eronat susținerile din ședința publică din data de 16.09.2012 (fila 69 din dosarul de fond), strecurându-se greșeli chiar în conținutul încheierii de ședință de la acea dată.
Acțiunea reclamantei-pârâte, a specificat apelantul, pare o acțiune de drept comun sau de dreptul familiei (acțiune în constatare întemeiată pe art. 111 C.pr.civ.) pentru eludarea plății taxei judiciare la valoarea pretențiilor acesteia, care se cere sub aplicabilitatea în speță a subrogației reale prevăzută de art. 31 lit. f Codul Familiei, privind dobândirea bunurilor comune în cotă de 100% în timpul căsătoriei. Dată fiind pretenția reclamantei-pârâte ca dobândire 100% a bunurilor (valoarea estimativa fiind de 105.000 lei, fila 3 dosar fond), nu s-a timbrat la valoarea dată din raportul de expertiza, respectiv pentru suma de 107.444 lei. Acest aspect, a specificat apelantul, este sancționat de prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
De asemenea, a precizat apelantul, potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Se mai susține că reclamanta, încă de la data introducerii acțiunii (fila 3 - dosar fond), a încercat sa facă o întreagă teorie a dreptului privind neplata taxei de timbru, a specificat apelantul, dând dovadă de rea-credință în acest sens, încă de la începutul promovării procesului, intenția acesteia fiind de a-și mări cota partajabilă din timpul căsătoriei în cota maximă de 100%, fără ca, în schimb, să se supună dispozițiilor legale privind plata taxelor de timbru, pentru obiectul cauzei dedus judecății și natura acestuia.
Deși reclamanta, a precizat apelantul, a avut cunoștință de faptul că trebuie să își achite diferența de taxă de timbru, nu a făcut dovada plății la termenul de judecată când s-a administrat probatoriul (cel mai târziu până la termenul din data 13.09.2012, până la încheierea dezbaterilor). În atare situație, a precizat apelantul, cererea reclamantei-pârâte este netimbrată, fiind sancționată de dispozițiile prevăzute de nulitatea cererii de chemare în judecată (Capitolul IV. Nulitatea actelor de procedura art. 105-108 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 alin. l din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995).
Totodată, apelantul a menționat că reclamanta-pârâtă nu a dovedit cu niciun act aspectele afirmate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză (probatoriu ce a fost administrat în egală măsură ambelor părți) nu reiese că acesteia îi revine cota majoritară de 100% ca bunuri dobândite în timpul căsătoriei pe perioada 29.01._09).
Apelantul a menționat că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. și art. 31 lit. f din Codul familiei, că acțiunea reclamantei nu se încadrează în categoria subrogației reale prevăzute de art. 31 lit. f Codul familiei. Apelantul precizează că, în speța de față, nu ne găsim în niciuna dintre situațiile prevăzute de subrogația reală în cazul în care se face vorbire de înlocuirea unui bun cu un alt bun prin efectul căreia bunul înlocuitor dobândește regimul juridic al celui înlocuit, cum este dată prin definiție.
Apelantul a menționat că, într-adevăr, nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, neavând interes în acest sens, atâta timp cât expertiza îi profita 100% în modul în care a fost întocmită și concluzionată.
Pe capătul de cerere privind cererea reconvențională, apelantul a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond nedând dovadă de rol activ privind soluționarea prezentei cauzei.
Astfel, a precizat apelantul, dispozițiile Codului Familiei modificat reglementează ce sunt bunuri comune și proprii, astfel încât, în speța de față, nu se încadrează în bunuri proprii în exclusivitatea unuia dintre foștii soți, acestea fiind considerate bunuri comune și aflate în stare de devălmășie, așa cum prevede în mod expres, și la Secțiunea a II-a Codul familiei, și art. 339 NCC, sunt bunuri comune, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.
Apelantul a precizat că instanța de fond trebuia să aibă în considerare valoarea pe care o au aceste bunuri la data când s-a introdus cererea de împărțire a bunurilor, iar nu valoarea lor de la data la care a luat naștere starea de devălmășie. În acest context, instanța de fond trebuia să aibă în vedere aspectul uzurii fizice și morale ale bunurilor în perioada cât a durat starea în devălmășie, iar evaluarea bunurilor trebuia făcută în momentul partajării. Faptul că reclamanta a solicitat cotitatea maximă 100%, decât cea legală, considerând, în opinia sa, că ar fi bunuri proprii, a specificat apelantul, nu se încadrează în prevederile art. 340 NCC.
Totodată, apelantul a menționat că instanța de fond nu a verificat nici legea aplicabilă, trebuind să rețină că, deși la momentul actual, în vigoare este noul Cod civil, căsătoria părților s-a desfășurat integral sub reglementarea Codului familiei, fiind desfăcută irevocabil la data de 14.10.2000, bunurile fiind dobândite sub imperiul legii vechi. Prin urmare, a precizat apelantul, având în vedere și interpretarea per a contrario a prevederilor Legii nr. 71/2011, instanța de fond trebuia să constate că reglementările ce guvernează relațiile patrimoniale dintre părți sunt cele ale Codului Familiei.
În privința tuturor bunurilor menționate, a specificat apelantul, instanța de fond trebuia să aprecieze că este incidentă prezumția de comunitate instituită de art. 30 Codul Familiei, care stipulează că orice bun dobândit în timpul căsătoriei are calitatea de bun comun, această prezumție nefiind înlăturată de către vreuna dintre părți prin dovada contrară incidenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 31 Codul Familiei, așa cum a încercat să eludeze reclamanta-pârâtă acest fapt.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282 și următoarele C.pr.civ., art. 339 Noul Cod civil, art. 343 alin. 1 Noul Cod civil, art. 673 indice 1 și următoarele C.pr.civ., art. 16, 21 și 24 din Constituția României republicată, art. 6 paragraful 1 privind dispozițiile Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 02.02.2012, prin serviciul registratură, a fost înregistrat la dosarul cauzei recursul declarat de pârâtul-reclamant împotriva încheierii din data de 26.01.2012, prin care s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar, instanța dispunând eșalonarea plății taxei de timbru, dar la termenul din 18.11.2013, la interpelarea instanței, reprezentantul apelantului parat, la interpelarea tribunalului, învederează ca nu a declarat apel împotriva încheierii de ședință din data de 26.01.2012.
Intimata-reclamantă-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, la termenul de judecată din data de 17.06.2013, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată, a calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză.
Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat pentru apelant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatei-reclamante și proba testimonială cu un martor.
Prin decizia civilă nr.1134/18.11.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
În ceea ce privește modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, tribunalul a constatat că potrivit art.18 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997 împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.
După cum rezultă din lucrările dosarului, apelantul nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere, ci a înțeles să formuleze doar cerere de ajutor public judiciar.
În consecință, apelantul nu mai poate contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pe calea apelului când avea la dispoziție calea specială a cererii de reexaminare.
De altfel, împotriva încheierii din 26.01.2012 prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar apelantul a formulat cerere de reexaminare soluționată în mod irevocabil prin încheierea din 22.02.2012.
În ceea ce privește criticile referitoare la nepronunțarea unei încheieri de admitere în principiu tribunalul a constatat, de asemenea, că sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 675/6 din C.pr.civ. dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeași încheiere instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.
Dar pentru nepronunțarea unei astfel de încheieri nu există o sancțiune specifică și nici nu se pune problema de antepronunțare sau că judecătorul ar fi fost părtinitor din moment ce în cauză nu se punea problema formării unor loturi în ceea ce privește imobilul, ci doar stabilirea naturii sale juridice și atribuirea către una din părți.
În ceea ce privește natura juridică a imobilului în discuție tribunalul constată că, în cauză, a fost răsturnată prezumția relativă de bun comun având în vedere probatoriul administrat atât în fața primei instanțe, cât și în apel.
În acest sens, s-a observat că imobilul din . înstrăinat în 1994, în timp ce imobilul din . a fost cumpărat în 2008, în aceeași zi în care a avut loc vânzarea imobilului din . Pazon.
Faptul că banii obținuți din vânzarea imobilului din . Pazon au fost folosiți pentru cumpărarea imobilului în litigiu rezultă nu doar din prezumția simplă ce se desprinde din efectuarea succesivă a două tranzacții, ci și din declarația martorului Raboj C. A..
Potrivit art. 31 lit. f din Codul Familiei coroborat cu art.33 din Legea nr.71/2011 nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Calificarea greșită a temeiului de drept aplicabil nu are nici un efect din moment ce dispozițiile NCC pe aspectul în discuție reiau dispozițiile vechiului Cod al Familiei care stabilea o prezumție de comunitate, dar în același timp prevedea în mod expres și că anumite bunuri sunt proprii, situația reglementată de art.31 lit.f regăsindu-se în cauza de față.
Nefiind vorba de un bun comun, ci de unul propriu, imobilul în discuție nu intră în masa bunurilor comune de partajat și nici nu influențează cotele soților la dobândirea bunurilor comune.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că apelantul nu a făcut dovada sub nici un aspect asupra cotelor de dobândirea a imobilului în litigiu, de 50% sau subsidiar 25% și nici că, cu banii obținuți din vânzarea garsonierei deținută de acesta, s-au adus îmbunătățiri apartamentului în litigiu.
De asemenea, apelantul nu făcut dovada că a adus singur îmbunătățiri imobilului în litigiu, din probele administrate instanța reținând că, în anul 2008, când părțile locuiau încă împreună, s-au adus îmbunătățiri plătite din banii obținuți din vânzarea apartamentului proprietatea reclamantei, relevate de raportul de expertiză întocmit de expert O. C., ce se coroborează cu declarațiile de martori și cu înscrisurile de dosar.
Totodată, trebuie subliniat că efectuarea unor simple îmbunătățiri de către unul din soți la un imobil proprietatea personală a celuilalt soț nu transformă bunul într-unul comun, ci eventual dă naștere unui drept de creanță.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru nu poate fi invocată în apel sub forma excepției netimbrării, ci cel mult, se poate cere darea în debit a reclamantei. Or, la fila 43 din dosarul de fond se află chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 3711 lei și timbrul judiciar de 5 lei.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul – reclamant K. V., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale.
In motivare, după reluarea solicitărilor pe care ambele părți le-au făcut în fața primei instanțe și a soluției pronunțate de aceasta, a arătat că în apel a solicitat instanței de apel să constate ca bunul imobil în litigiu să fie considerat bun comun și fiecărui soț să îi revină câte o cotă de 50%, sau în subsidiar, să constate că intimatei reclamante îi revine cota sporită de 75%. Susținerile asale au avut ca argumente următoarele aspecte:
- Din înscrisul depus la fila 36 din dosarul de fond, rezultă că ap. 14 din ..9; ., ., este bun exclusiv din afara căsătoriei al apelantului pârât, bun propriu pe care apelantul îl vinde împreună cu intimata reclamantă la data de 09.08.2000, vezi fila 37 dosar fond.
- La data de 12.03.2008, intimata reclamantă, în timpul căsătoriei cu apelantul pârât, vinde bunul propriu, respectiv . . Pazon, nr.3, ., .: București;
- La fila 20 dosar fond este depus un extras de carte funciară care atestă că imobilul cumpărat la data de 12.03.2008 este stăpânit în devălmășie, cotele părților fiind egale, fiecare de 50%. De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare există mențiunea "eu cumpărătoarea, declar că am luat cunoștință de dispozițiile
arc.30 din Codul familiei cu privire la comunitatea de bunuri".
Apreciază recurentul că din aceste înscrisuri rezultă că masa partajabila între părțile din proces, la data de 09.08.2000, respectiv la data de 12.03.2008, pe toata durata conviețuirii ca soți și până la data pronunțării definitive și irevocabile a hotărârii de divorț, se afla în devălmășie.
Astfel, arată recurentul-pârât-reclamant că a susținut atât în fața primei instanțe, precum și în fața instanței de apel, că atunci când cota parte indiviză îi revine fiecăruia dintre soți de 50%, conform reglementărilor Codului familiei vechi, cât si reglementarilor celui nou, ne aflăm în situația prevăzută de art.339 Noul Cod Civil "bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, la data dobândirii lor, bunuri comune in devălmășie ale soților", precum și a art. 343 alin. 1 Noul Cod Civil care stipulează "calitatea de bun comun nu trebuie dovedită” instituindu-se prezumția de comunitate, atât timp cât nu se face dovada că bunul este propriu.
Arată recurentul – pârât – reclamantă că, deși a argumentat cele susținute cu înscrisuri, cu interogatoriul luat intimatei reclamante, precum și cu depoziția martorului Zapciu G., instanțele anterioare nu au ținut cont de faptul că anterior căsătoriei ambii soți au avut proprietăți bunuri proprii și în timpul căsătoriei, ambii soți au contribuit la dobândirea bunului imobil în litigiu și la întreținerea și îmbunătățirea acestuia. Faptul că intimata reclamată a perfectat în aceeași zi, 12.03.2008, un contract de vânzare si altul de cumpărare de bunuri imobile, dovedește că are un drept exclusiv asupra imobilului în litigiu?
Prin urmare, recurentul solicită instanței de recurs să cerceteze în detaliu toate probele administrate în cauză, să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii cererii reconvenționale.
In drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 si urm. Cod proc.civ și art.304 pct.6 Cod proc.civ. și urm., art.339 si art.343 alin.1 Noul cod Civil, art.673 ind.1, Cod proc.civ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Sub un prim aspect, preliminar, trebuie observat că recurentul a invocat ca temei de drept al cererii sale de recurs, cu titlu general, prevederile art. 304 C.pr.civ., punctul 6 și următoarele, Curtea urmând să constate, raportat la dezvoltarea criticilor din cerere, că acestea nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de punctele 6, 7 și 8 ale art. 304 C.pr.civ.
Astfel, cât privește motivul de nelegalitate referitor la situațiile de plus petita și ultra petita (prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ.), acesta vizează, pentru prima ipoteză, cazul în care în care, de exemplu, prin cerere s-a cerut o sumă de bani și, fără a interveni o majorare a pretențiilor, instanța a acordat o sumă mai mare. Cea de-a doua ipoteză se referă la situația în care instanța, cu încălcarea principiului disponibilității, acordă ceea ce nu s-a cerut.
Curtea constată că, în cauză, susținerile recurentului sunt în sensul că instanța de apel nu a ținut seama la adoptarea soluției de faptul că toate probele administrate în cauză și de împrejurarea că ambii soți au avut bunuri proprii anterior încheierii căsătoriei, astfel că aceste critici nu pot fi analizate din perspectiva acestui motiv de recurs.
De asemenea, aceeași concluzie se impune și cât privește motivul de recurs vizând interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, cu schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ), câtă vreme nu se regăsește în cauză ipoteza avută în vedere de dispozițiile legale menționate, al unui act juridic dedus judecății care să fi fost interpretat greșit de instanță.
Referitor la motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate, ipoteză reglementată de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., potrivit cu care acest motiv de recurs este incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Curtea constată că susținerile recurentului din cererea de recurs nu pot fi încadrate în prevederile menționate, câtă vreme nu se face nicio referire la modul în care hotărârea pronunțată în apel a fost motivată. În plus, trebuie constatat că hotărârea pronunțată în apel cuprinde motivele pentru care tribunalul a considerat că sunt nefondate criticile formulate de apelant, aceste motive nu sunt contradictorii și sunt rezultate din raportarea criteriilor prevăzute de lege la situația de fapt rezultată în cauză pe baza probelor administrate
Cât privește ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., acesta vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Sunt posibile, așadar, două ipoteze, prima, care are în vedere inexistența unui text de lege care să justifice soluția pronunțată, nefiind incidentă, câtă vreme, pe de o parte, nu se susține de către recurent o astfel de situație, iar pe de altă parte, soluția pronunțată de instanța de apel, care a validat hotărârea primei instanțe își are temeiul în prevederile art. 31 lit. f C.fam.
Cea de-a doua ipoteză la care se referă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este cea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, situație regăsită când instanța a recurs la textele de lege aplicabile cauzei, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Curtea constată că nici acestui motiv de recurs criticile recurentului vizând modul în care au fost apreciate probele de instanța de apel și reținută situația de fapt nu îi pot fi subsumate, acestea vizând netemeinicia hotărârii tribunalului, făcându-se referire la modul eronat în care au fost apreciate probele ori la neluarea în considerare a acestora.
Or, în actuala reglementare, recursul are natura unei căi de atac extraordinare prin care hotărârile pronunțate în apel nu pot fi cenzurate decât pentru motive de nelegalitate, nu și sub aspectul temeinicei acestora (altfel spus în legătură cu stabilirea situației de fapt, cu aprecierea pe care instanța o face cu privire la raporturile juridice dintre părți).
Cât privește critica potrivit cu care în mod greșit nu s-a reținut incidența dispozițiilor legale ce reglementează caracterul de bunuri comune al acelor bunuri ce au fost dobândite în timpul căsătoriei, Curtea constată că este nefondată. Instanța de apel a reținut corect incidența prevederilor art. 30 lit. f din C.fam., apreciind în sensul caracterului de bun propriu al imobilului, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate și care în calea de atac a recursului nu mai poate face obiectul unei reevaluări, situație potrivit cu care suma de bani cu care a fost achiziționat, în timpul căsătoriei, imobilul a fost obținută din înstrăinarea unui bun propriu al intimatei reclamante, producându-și efectul subrogația reală cu titlu universal. Împrejurarea că recurentul înstrăinase, la rândul său, pe parcursul căsătoriei un bun propriu a făcut obiectul analizei instanței de apel, care a reținut corect că efectuarea unor simple îmbunătățiri de către unul din soți la un imobil proprietatea personală a celuilalt soț nu transformă bunul într-unul comun, ci eventual dă naștere unui drept de creanță. Or, în cauză un astfel de drept nu a făcut obiectul vreunei solicitări distincte formulate de recurent, care a susținut, în plus, că o parte din suma obținută din vânzarea garsonierei bun propriu au fost achiziționate bunuri mobile necesare susținerii căsătoriei, împrejurare ce nu putea produce efecte decât în ce privește cotele de contribuția ale soților la dobândirea bunurilor comune. Ca atare, soluția tribunalului privind constatarea caracterului de bun propriu cât privește imobilul a fost rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale menționate la situația de fapt rezultată din probele administrate.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât-reclamant K. V., împotriva deciziei civile nr.1134/A/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă I. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,15.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. M. I.
GREFIER
N. C. I.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./27.10.2014
TB-S.4 - L.I.-C.; C.A.
Jud.S.3 – C.Ș.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1134/2014.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1010/2014.... → |
|---|
