Partaj judiciar. Decizia nr. 1761/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1761/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1761/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1761
Ședința publică de la 04.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți, T. G., T. F., împotriva deciziei civile nr.226.A. din 05.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I., B. M..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții-pârâți, T. G. și T. F., personal și asistați de avocatul, F. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, legitimați cu C.I. . nr._/05.08.2008, respectiv, . nr._/21.05.2010, avocatul Tebeșoi D., pentru intimații-reclamanți B. I. și B. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul recurenților-pârâți, T. G. și T. F., având cuvântul, depune la dosar un set de înscrisuri, în susținerea recursului, pe care părțile pe care le reprezintă, i le-a înmânat la acest moment și înțeleg să se folosească de ele, respectiv: certificatul de deces al vânzătoarei; 2 notificări; facturi de achiziționare a unor materiale, pe care le certifică conform cu originalul.
Comunică un exemplar și avocatului părților adverse, care la rândul său arată că nu se opune încuviințării acestora, însă precizează că toate acestea au fost făcute, procauza, după efectuarea raportului de expertiză și consideră că nu afectează soluționarea cauzei.
Curtea, potrivit art. 305 C.p.civ. va încuviința proba cu înscrisuri pentru recurenții-pârâți.
Nemaifiind cereri prealabile de solicitat în cauză, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru calificarea corectă a cererilor; în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate.
Arată că, așa cum s-a susținut și prin motivele de recurs, solicită a se reține faptul că, întâmpinarea formulată de către pârâți la fondul cauzei, în realitate au și capete de cerere privind cererea reconvențională, pentru că au arătat cum doresc să se facă ieșirea din indiviziune, referindu-se inclusiv la terenul aferent apartamentului, înscris, aflat la filele 16-17 dosar fond.
Însă, niciodată instanțele de fond și apel nu au avut în vedere faptul de a recalifica acest înscris, deci nu s-au soluționat acele capete de cerere.
De asemenea, prin motivele de apel, au arătat că cererea modificatoare, prin care s-a modificat acțiunea principală și s-a solicitat în urma efectuării raportului de expertiză, atribuirea în totalitate a imobilului, însă aceasta a fost făcută peste termenul instituit de art. 132 și 134 C.p.civ.
Solicită a se avea în vedere că la instanța de fond, prima zi de înfățișare a avut loc la data de 24.01.2011, or, cererea a fost făcută la 10.09.2011, după administrarea probelor.
Instanța de apel a reținut că într-adevăr această cerere a fost făcută peste termen, dar că nu s-au opus apelanții prin întâmpinare. Or, această cerere modificatoare nu a fost comunicată, recurenții au făcut întâmpinare numai la cererea principală, deci, nu avea cum instanța de apel să aibă în vedere întâmpinarea de la cererea principală.
Consideră că instanța de apel a motivat superficial hotărârea și că nu a răspuns tuturor criticilor din apel.
Un alt motiv în susținerea recursului de nelegalitate, reglementat de art. 304 pct.9 C.p.civ. în sensul că s-a încălcat legea, respectiv, dispoziția privind ieșirea din indiviziune.
Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, intimații-reclamanți, au arătat faptul că sunt de acord cu lotizarea propusă de expert.
Or, în aceste condiții, instanța de fond, în momentul în care a avut în vedere ieșirea din indiviziune, aceasta trebuia să aibă în vedere acordul părților.
Mai mult, expertul prin raportul de expertiză a precizat că acea cameră deținută de intimații-reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare a fost alipită apartamentului acestora.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la întâmpinarea despre care s-a făcut vorbire prin motivele de recurs, consideră că nu poate fi calificată ca și cerere reconvențională, întrucât, dacă se dorea să fie cerere reconvențională, în mod expres trebuiau menționate pretențiile pe care le invocă și de asemenea timbrată.
Solicită a se constata că la instanța de fond unde s-a depus întâmpinarea, recurenții din cauză au fost asistați pe întreg parcursul procesului, prin urmare nu pot spune că nu au știut că acea întâmpinare trebuie calificată ca și cerere reconvențională, să fie timbrată și să se administreze probe.
Cu privire la cererea modificatoare la care s-a făcut referire, solicită a se constata că este vorba de temeiul de drept al art. 132 alin.2 C.p.civ. La momentul administrării probei cu expertiză, a fost administrat întreg probatoriul, inclusiv interogatoriul, iar din răspunsul la interogatoriu s-a dovedit foarte clar că nu doresc să iasă din indiviziune.
Textul de lege le permite să modifice câtimea și nu obiectul cererii de chemare în judecată, or, ei nu au modificat cererea principală, ci numai pretențiile, în sensul că nu mai doresc ½ din apartament, ci întreg imobilul, câtă vreme partea adversă a rămas în pasivitate.
Cu privire la ieșirea din indiviziune, greșit s-a afirmat că acea cameră este alipită de apartamentul lor, în realitatea este vorba despre un apartament tip, care are dependințele sale.
Prin concluziile raportului de expertiză se stipulează clar că imobilul nu este comod partajabil în natură, prin urmare orice modalitate de împărțire nu este posibilă.
Toate înscrisurile de la dosar, dovedesc clar că titlul de proprietate al apartamentului a fost pentru cei doi coproprietari inițiali care au cumpărat imobilul de la ICRAL și care la rândul lor au vândut unui alt proprietar, iar acum se dispune ieșirea din indiviziune.
Consideră că ambele instanțe au motivat pe larg și clar deciziile, având în vedere cererea de chemare în judecată.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7620/31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții B. I. și B. M., împotriva pârâților T. G. și T. F..
S-a dispus partajarea imobilului situat în București, ..103, ., asupra căruia părțile sunt coproprietare în cotă de ½ parte reclamanții și în cotă de ½ pârâții, în sensul că îl atribuie în întregime, în deplină proprietate și liniștită posesie, în favoarea reclamanților.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 74.621 lei cu titlu de sultă către pârâți, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.
Au fost obligați pârâții la 2.338,5 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 13.10.2010 cu nr._, legal timbrată, reclamanții B. I. și B. M. au chemat în judecată pe pârâții T. G. și T. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajul apartamentului nr.5, situat în imobilul din București, ..103, ., ., respectiv prin formare și atribuire de loturi către părți, iar pentru diferența de suprafață de 9,93 mp ce reprezintă dependințe – boxă subsol, să fie atribuită pârâților în natură, cu obligarea acestora la sultă;cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt coproprietari în cote egale cu pârâții, că au dobândit cota de ½ parte din imobilul menționat prin cumpărare de la P. G. și P. R. D., conform contractului de vânzare cumpărare nr.824/14.04.2003 autentificat de BNP F. N., imobilul fiind înscris în CF nr.30254N cu nr. cad.134/3;1;5 și compus din două camere de locuit și dependințele aferente cu suprafața utilă de 57,79 mp,precum și cota din dreptul de folosință asupra cotei indivize de teren aferente apartamentului de 18,06 mp.
În drept au fost invocate dispozițiile art.728 C civ, iar în probațiune au fost solicitate probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză.
Pârâții, legal citați, prin întâmpinare (fila 16), au solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamanților, arătând că sunt de acord cu ieșirea din indiviziune asupra imobilului indicat în petit, dar nu în modalitatea propusă de reclamanți, ci prin atribuirea către reclamanți a camerei dinspre apartamentul lor cu nr.4, care de altfel a și fost inclusă în fapt în acesta, fiind despărțită de restul apartamentului nr.5, iar pârâților să le fie atribuit restul apartamentului, respectiv cealaltă cameră de locuit împreună cu toate dependințele apartamentului nr.5,plus boxa de la subsol, cu obligarea la sultă. Au arătat pârâții că reclamanții sunt proprietarii și ai apartamentuluinr.4 de la aceeași adresă cu imobilul în litigiu, iar aceștia au alipit la locuința lor o cameră din apartamentul nr.5, astfel că cealaltă cameră împreună cu dependințele se impun a le fi atribuite pârâților, în caz contrar nu ar putea beneficia de o folosință adecvată, în timp ce reclamanții au la dispoziție dependințele apartamentului nr.4. Pârâții au mai arătat că referitor la cota de teren, se impune atribuirea acestuia în raport de suprafața locativă ce va reveni în proprietatea exclusivă a fiecărei părți.
În drept au fost invocate dispozițiile art.728 C civ și art.115 și urm. C.pr.civ, iar în probațiune au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză.
Prin precizarea de la fila 88, reclamanții și-au modificat acțiunea, în sensul că au solicitat sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea lor a întregului imobil în litigiu, cu obligarea lor la plata unei sulte în favoarea pârâților, arătând că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul nu este comod partajabil în natură.
Prin obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 96), pârâții au susținut că S. F., de la care au cumpărat cota de ½ parte din apartamentul nr.5, a achitat integral prețul boxei, astfel încât reclamanții nu au nici un drept asupra acesteia, boxa fiind cumpărată doar de autoarea lor, care apoi le-a transmis-o prin vânzare.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Reclamanții și pârâții au calitatea de coproprietari în cote egale de câte ½ parte din imobilul situat în București, ..103, ., ., sector 4. Astfel, reclamanții au dobândit cota de 1/2 parte din dreptul de proprietate prin cumpărare de la P. G. și P. R. D., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 824/14.04.2003 de BNP F. N. (fila 5), în timp ce pârâții au dobândit în proprietate cota de 1/2 parte din același imobil prin cumpărare de la S. F., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/15.12.1994 (fila 6).
Inițial, imobilul menționat a fost cumpărat de către S. F. și N. C. de la ., conform contractului de vânzare cumpărare nr._ (fila 92), la prețul de 698.528 lei, din care prețul boxei aferente a fost de 10.457 lei. Nu se poate reține susținerea pârâților că boxa aferentă apartamentului nr.5 a fost achiziționată doar de autoarea lor, S. F., din contractul menționat și din chitanța de la fila 95 rezultând că prețul apartamentului și al boxei a fost achitat împreună de către S. F. și N. C.. Prin urmare, prin contractele ulterioare de vânzare al apartamentului nr.5 (contractul nr.1177/18.03.1999 dintre N. C. și P. G. și P. R. D., menționat în cuprinsul contractului autentic nr.824/14.04.2003, prin contractul autentic nr.824/14.04.2003 încheiat între reclamanți și P. G. și P. R. D. și contractul autentificat sub nr._/15.12.1994 încheiat între S. F. și pârâți) s-a transmis și cota indiviză de câte ½ parte din dreptul de proprietate asupra boxei aferentă acestui apartament.
În ceea ce privește sistarea indiviziunii, se reține că potrivit dispozițiilor art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, ieșirea din indiviziune urmând a se face după procedura prevăzută de art.673 ind.1 – 673 ind.14 C pr.civ. În ceea ce privește criteriile de atribuire, instanța va avea în vedere dispozițiile art.673 ind.9 C pr civ. Astfel, așa cum rezultă din interogatoriile luate pârâților, aceștia nu au folosit niciodată imobilul în litigiu, iar îmbunătățirile pretins efectuate nu au fost dovedite. Dimpotrivă, conform declarației martorului B. G., partea din imobil care nu a fost alipită de reclamanți apartamentului lor cu nr.4 este în stare de degradare. Chiar dacă între părți au existat discuții cu privire la partaj, nimic nu-i împiedica pe pârâți să efectueze minime lucrări de igienizare și îmbunătățiri la partea lor din apartament, câtă vreme conform aceleași declarații de martor, dețineau cheia apartamentului nr. 5. Pe de altă parte, apartamentul nr.5 fiind alipit la apartamentul nr.4, proprietatea reclamanților, în timp ce pârâții locuiesc la un etaj inferior, instanța apreciază că reclamanții justifică un interes mai mare în a li se atribui în întregime imobilul în litigiu. Se mai reține și împrejurarea că în ultimii 2 ani impozitul pentru apartamentul nr.5 a fost achitat de către reclamanți, aspect recunoscut de către pârâți la interogatoriu.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert D. P. (fila 41), se reține că valoarea de circulație a imobilului este în sumă de 149.242 lei și acesta nu este comod partajabil în natură.
Prin urmare, având în vederea dispozițiile legale anterior menționate, dar și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert D. P., instanța urmează a admite acțiunea așa cum a fost precizată și va dispune partajarea imobilului situat în București, ..103, ., ., sector 4, asupra căruia părțile sunt coproprietare în cotă de ½ parte reclamanții și în cotă de ½ pârâții, în sensul că îl va atribui în întregime, în deplină proprietate și liniștită posesie, în favoarea reclamanților.
În temeiul art.673 ind.10 alin 4 C.pr.civ, vor fi obligați reclamanții la plata sumei de 74.621 lei cu titlu de sultă către pârâți, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.
În temeiul art.274 C.pr.civ, vor fi obligați pârâții la 2.338,5 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților, proporțional cu cota lor de proprietate, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert”.
Împotriva sentinței civile nr.7620/31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București au formulat apel pârâții T. G. și T. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum s-a reținut în decizia din apel:
„Consideră că sentința apelată este netemeinică și nelegală, instanța prin interpretarea greșită a unor probe administrate în cauză ajungând la concluzii eronate.
Astfel, reține că reclamanții au achitat impozitul pentru ultimii 2 ani, dar chiar reclamanții recunosc la interogatoriu (punctul 7) că ambele părți au achitat, de la cumpărare și până în prezent, impozitul legal pentru apartament.
Apelanții au plătit anterior impozitul, iar reclamanții l-au achitat în ultimii 2 ani, dar în mod cert nu se putea interpreta, în favoarea reclamanților, ca argument în atribuirea apartamentului, această împrejurare, ținându-se cont că în niciun caz nu au plătit mai puțin decât aceștia impozit pentru spațiul în discuție.
Tot eronat reține că nu am folosit niciodată acest spațiu, referindu-se la răspunsul la interogatoriul propus de reclamanți, cu toate că T. F., a precizat că a depozitat obiecte pe hol și folosește una dintre camere (răspuns la întrebarea nr. 2 din interogatoriul propus de reclamanți).
Nu se reține însă că până în noiembrie 2010, când a decedat, persoana de la care au cumpărat cota parte de din apartament a locuit efectiv în acesta, având un drept de uzufruct viager asupra bunului ce ni 1-a vândut.
Cât timp autoarea a locuit în apartament nu puteau să-1 folosească, dar după aceea, chiar dacă nu au locuit efectiv în el, l-au folosit prin depozitarea unor bunuri proprii.
In plus, au adus unele îmbunătățiri spațiului pe care l-au folosit, prin schimbarea unor țevi, a sifonului și punerea de faianță la bucătărie, situații ce sunt vizibile și în momentul de față.
E. reține instanța că ar fi numai culpa lor pentru că apartamentul este în stare de degradare, fără să țină cont că ambele părți aveau cheile apartamentului și dreptul de a folosi părțile comune, iar reclamanții nu au fost împiedicați să folosească acest spațiu.
Adevărul este că nu au putut face lucrări de igienizare și îmbunătățiri cât timp a locuit autoarea în acest spațiu (până la 14.11.2010 când a decedat), că reclamanții s-au limitat să folosească numai camera dinspre apartamentul nr. 4 și că până la soluționarea litigiului dintre părți (început la 13.10.2010) nimeni nu a dorit să facă lucrări mai importante la părțile comune.
Susțin că nu este un argument pertinent faptul că apartamentul nr. 5 este vecin cu apartamentul proprietatea exclusivă a reclamanților pentru ca apartamentul în discuție să fie atribuit acestora. Și apelanții locuiesc în același imobil și pe aceeași scară și vorca, în situația în care nu s-ar putea partaja, să li se atribuie în totalitate (a se vedea răspunsul lui T. G., la întrebarea nr. 6 din interogatoriul propus de reclamanți).
Referitor la motivarea instanței că boxa de la subsol aferentă apartamentului este proprietate comună a părților, în cote de 1/2, fiind cumpărată de autoarea acestora S. F. și de numitul N. C., nu poate fi reținută ca reprezentând situația reală.
Boxa de la subsol a fost cumpărată numai de S. F., în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta și N. C. cu SCAVL Berceni prevăzându-se că în chitanța nr._ din 14.09.1994 se cuprinde și prețul integral achitat pentru boxă.
Pentru apartament s-a plătit suma de 698.528 lei, din care autoarea a făcut dovada că a plătit suma de 403.599 lei, cu toate că în mod normal, pentru cota de 1/2 din bunul vândut, fiecăruia dintre cei doi cumpărători îi revenea suma de 349.264 lei.
Or, tocmai diferența de la 349.264 lei la 403.599 lei, cât a plătit efectiv autoarea acestora reprezintă prețul boxei de la subsol.
Plata sumei de 403.599 lei de către S. F. arată că au dovedit-o cu chitanța nr._ din 14.09.1994.
In cazul în care se va considera că nu se poate dispune ieșirea din indiviziune prin atribuirea către reclamanți a camerei dinspre apartamentul nr. 4, pe care o și folosesc efectiv, și către apelanți a celorlalte spații ale apartamentului, solicită să se dispună ca întreg apartamentul să le fie atribuit, cu obligarea de a plăti reclamanților sulta corespunzătoare.
Totuși, din extrasul de Carte funciară pentru informare, la Partea a II-a punctul 3 se face mențiunea propunerii de dezmembrare în două loturi a apartamentului în discuție, urmare a două referate favorabile emise de OCPI - București, Serviciul Cadastru.
Dar și în mod practic este posibilă partajarea prin atribuirea către reclamanți a camerei deja folosită de aceștia, pe care la un moment dat au și separat-o printr-o ușă și un zid de restul apartamentului, urmând ca apelanților să li se atribuie dependințele și cealaltă cameră de locuit.
Apelanții pârâți T. G. și T. F. au formulat completare a motivelor apelului declarat la data de 29.03.2012 împotriva Sentinței civile nr. 7620/31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, prin care solicită să se admită apelul, să se modifice în tot sentința apelată, în sensul: omologării variantei 2 a Raportului de expertiză tehnică întocmit în dosarul cauzei de expert tehnic judiciar D. P., să se dispună ieșirea din indiviziune prin partajarea imobilului situat în București, ..l03, ., ., asupra căruia părțile sunt coproprietare în cotă de 1/2parte reclamanții și în cotă de l/2 pârâții, prin atribuirea către reclamanții B. I. și B. M. a lotului I format din camera (2) în suprafață utilă de 17,90 mp. și atribuirea către pârâții T. G. și T. F. a lotului II format din camera (1), bucătăria (3), baia (4), debaraua (5), holul (6), vestibul (7) în suprafață utilă de 39,73 mp.; balcon (8) în suprafață de 1,80 mp.; boxă subsol în suprafață de 7,78 mp.; suprafață echivalentă lot II: 39,73 mp.+0,35 x 1,80 mp.+0,20 x7,78 mp. = 41,92 mp., 3.obligarea pârâților T. G. și T. F. la plata unei sulte în valoare de 38.895 lei către reclamanții B. I. și B. M..
Instanța de fond a încălcat dreptul apelanților-pârâți la un proces echitabil precum și obligația instituită în sarcina acesteia prin prevederile art.129 C.proc.civ.
Potrivit art.6 par.l din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...), de către o instanță independent și imparțial (...) care va hotărî (...) asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)."
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ,,ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „ instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, paragraful 30).
In acord cu cele mai sus menționate, art.129 alin.(5) C.proc.civ., instituie îndatorirea judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Instanța de fond nu procedează la o analiză efectivă a probelor administrate în dosarul cauzei și a susținerilor părților. Soluția este fundamentată pe o interpretare fracționată și eronată a probelor fără a se arăta și motiva, în vreun fel, de ce sunt înlăturate probele în favoarea apelanților-pârâți existente la dosarul cauzei.
Se stabilește, astfel, o incorectă situație de fapt ce conduce la aplicarea greșită a regulilor prevăzute de codul de procedură civilă în materia partajului judiciar.
1.1. Astfel, făcând trimitere la interogatoriile luate pârâților, instanța de fond a reținut drept un prim criteriu avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că aceștia nu au folosit niciodată imobilul în litigiu. Insă, prin răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul administrat în cauză („de când ați dobândit cota de ½ din apartamentul nr. 5, ați locuit în el? - fila 112 dosar fond), apelanta-pârâtă T. F. răspunde: „ Niciodată, a avut uzufruct viager vânzătoarea (n.n. S. F.) care a decedat în 14.11.2010".
Dreptul de uzufruct viager s-a născut în favoarea vânzătoarei apelanților-pârâți, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat Sector 4 sub nr._/15.XII.1994 (fila 6, alin.6) în cuprinsul căruia se menționează „Eu, vânzătoarea îmi rezerv uzufructul viager asupra cotei ce dețin de 1/2 din apartament".
De la data încheierii acestui act, S. F. a folosit apartamentul în litigiu, respectiv o cameră și părțile comune ale apartamentului până în luna noiembrie a anului 2010, când a decedat. Având în vedere faptul că dreptul de uzufruct viager presupune tocmai dreptul uzufructuarului de a se folosi de bun și de a-i culege fructele pe timpul vieții sale, pe de-o parte, iar acest drept, respectiv folosința efectivă s-a realizat de către S. F. în baza titlului apelanților-pârâți, în mod evident criteriul reținut de instanța de fond este străin de probele administrate în cauză.
Pe de altă parte, acest criteriu nu poate fi reținut în cazul boxei, în condițiile în care aceasta a fost folosită doar de apelanții-pârâți, iar la dosarul cauzei nu există nicio probă care să demonstreze faptul că intimații-pârâți au folosit boxa sau imobilul în litigiu, respectiv a celei de-a doua camere sau a părților comune.
De altfel, prin cererea de partaj formulată (fila 2 dosar fond), pct.2, intimații-reclamanți pretind: „Pentru diferența de suprafață de 9,93 mp. ce reprezintă dependințe (boxă subsol), solicit să fie atribuită în natură pârâtului care de altfel o și folosește și să fim despăgubiți prin sultă".
Toate aceste aspecte sunt confirmate de cele două declarații ale martorilor audiați în cauză (filele 116-117), complet ignorate de instanța de fond.
Astfel, Ciocsirescu A. declară că „De la momentul cumpărării inclusiv în prezent reclamanții au intrat în posesia unei camere din acest apartament, respectiv asupra camerei dinspre . a decedat anul trecut în noiembrie, iar camera și părțile comune ale apartamentului nu au fost folosite de părți. (...) în ce privește boxa aceasta o folosesc doar pârâții, (...) ".
Totodată, conform declarației martorului B. G. „R. folosesc din apartament apa po camera, cea dinspre . a decedat în urmă cu un an, dată de la care niciuna din părți nu folosesc cealaltă cameră și părțile comune. Am fost în ., dar nu am văzut gândaci și șobolani, numita S. F. nu a acceptat să se facă nicio îmbunătățire. In ce privește boxa aceasta a fost a lui S. F. pe care au achitat-o pârâții și o și folosesc. (...) Fiecare dintre părți de fine câte o cheie de intrare în apartament, iar de la boxă doar familia T.. (...) Ambele părți plătesc între tinerea imobilului, respectiv reclamanții pentru camera alipită lor, iar pentru restul inclusiv părțile comune achită pârâții."
Mai mult, în cuprinsul adresei nr.17/15.09.2019 emise de Asociația de proprietari ..103 (fila 58 dosar fond), la pct.2 se menționează că „Motivul pentru care nu v-ați folosit 1/2 din aceste dependințe nu sunt cunoscute", iar la pct.3, „Menționăm că nu v-a fost îngrădit dreptul de folosință asupra acestor dependințe".
1.2. In ceea ce privește criteriul constând în neefectuarea îmbunătățirilor respectiv a motivării potrivit căreia chiar dacă între părți au existat discuții cu privire la partaj, nimic nu-i împiedica pe pârâți să efectueze minime lucrări de igienizare și îmbunătățiri la partea lor din apartament, câtă vreme conform acelorași declarați de martor, dețineau cheia apartamentului nr.5, reiterează faptul că potrivit declarației martorului B. G., la care face trimitere instanța de fond (fila 117), numita S. F., titulara dreptului de uzufruct viager al cărei deces a survenit după o zi de la data înregistrării prezentului dosar pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, nu a acceptat să se facă nicio îmbunătățire". Astfel cum apelanții-pârâți au arătat prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat în dosarul cauzei că au realizat îmbunătățiri constând în strictul necesar, respectiv au schimbat țevile, au pus faianță în bucătărie și au reparat caloriferele.
Pe de altă parte, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul titlurilor de proprietate ale părților litigante (contractele de vânzare-cumpărare aflate la filele 5-7 dosar fond), este prezentă o coproprietate în cote de 1/2 fiecare parte, fără ca bunul să fie fracționat în materialitatea sa, nu se poate vorbi de partea apelanților-pârâți.
Totodată, acest criteriu nu poate fi reținut în favoarea intimaților-reclamanți, care, conform declarației martorului B. G., dețineau, de asemenea, cheia de la apartamentul supus partajării. Aceștia nu numai că nu au efectuat niciun fel de îmbunătățire la partea la care face referire instanța de fond, darnici măcar nu au folosit-o vreodată. Totodată, acest criteriu nu justifică atribuirea boxei.
1.3. Instanța de fond mai retine și împrejurarea că în ultimii 2 ani impozitul pentru apartamentul nr.5 a fost achitat de către reclamanți, aspect recunoscut de către pârâți la interogatoriu.
Precizează faptul că, acest argument, se bazează pe o redarea fracționată a răspunsurilor apelanților-pârâți la întrebarea nr.10 din interogatoriile administrate în dosarul cauzei (filele 13, 115 dosar fond), potrivit cărora impozitul pentru . fost plătit de 2 ani de către intimații-reclamanți urmare a faptului că, anterior a fost achitat de apelanții-pârâți („ de 2 ani plătesc reclamanții, anterior am plătit noi").
Pe de altă parte, se ignoră mărturisirea intimaților-reclamanți care confirmă acest aspect, respectiv prin răspunsul Ia întrebarea nr.7 din interogatoriile administrate (filele ™ 110-112 dosar fond) recunosc faptul că ambele părți au achitat, de la cumpărare și până în prezent, impozitul legal pentru apartamentul nr.5.
In ceea ce privește obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.338,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert, se reține drept temei al modalității de calcul proporționalitatea cu cota lor de proprietate.
Contrar acestui argument, apelanții-pârâți sunt obligați la plata în integralitate a onorariului de expert, instanța de fond omițând să observe faptul că, potrivit încheierii din data de 24.01.2011, a stabilit onorariul de expert pentru expertiza imobiliară în sumă de 800 lei în sarcina ambelor părți, fiecare achitând conform chitanțelor de la filele 29 și 51 dosar fond suma de 451,70 lei fiecare. (taxa judiciară de timbru achitată conform chitanțelor de la fila 3 - 150 lei - și fila 105 -. 3.827,00 = 3.977,00; 3.977/2=1988,5).
1.5. Pe de altă parte, instanța de fond ignoră înscrisul aflat la fila 59 din dosarul de fond, respectiv lista de întreținere și teza finală din declarația martorului B. G. (fila 117 dosar fond - Ambele părți plătesc întreținerea imobilului, respectiv reclamanții pentru camera alipită lor, iar pentru restul inclusiv părțile comune achită pârâții) din cuprinsul cărora rezultă că întreținerea nu a fost achitată de către intimații-reclamanți decât pentru camera alipită apartamentului nr.4.
2.Sentința apelată a fost dată cu încălcarea dreptului apelanților-pârâți la respectarea bunurilor lor precum si cu încălcarea prevederilor art. 673 alin.(2) și art.6739 C.proc.civ.
2.1. în primul rând, consideră că soluția instanței de fond prin care se dispune atribuirea în totalitate a apartamentului și a boxei în baza unor criterii lipsite de suport faptic și probator aduce o gravă atingere dreptului apelanților-pârâți la respectarea bunurilor lor ocrotit prin art.l din Protocolul adițional nr.l la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
2.2. Potrivit art. 673 alin.(2) C.procciv. „Instanța va face împărțeala în natură. (...) ".In raport de textul legal citat precum și din necesitatea respectării efectului declarativ al partajului, rezultă că partajul în natură trebuie să constituie regula.
După cum s-a subliniat în practică, dacă un bun sau o masă de bunuri aparține mai multor persoane, partajul trebuie să le consacre, când este posibil, tot un drept de proprietate, deoarece nu există nicio rațiune a se modifica acest drept, dându-i altui continui, ca efect declarativ al partajului (D. procesual civil. C. selectiv. Teste grilă - V. M. C., G. B., ed.3, ed. AllBeck, pg.460; C.S.J., s.civ., dec.49/1990).
în ceea ce privește criteriile ce trebuie avute în vedere, potrivit art.6739C.proc.civ., ,La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, £ mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea. Astfel cum s-a reținut în jurisprudența și doctrina de specialitate aceste criterii trebuie avute în vedere, toate la un loc sau numai unele, în așa fel încât să nu se nesocotească drepturile copărtașilor, să satisfacă nevoile lor actuale, deci partajul să fie echitabil.
2.2.1. Față de cele mai sus menționate, faptul că apartamentul nr.5 este alipit la apartamentul nr.4 proprietatea intimaților-reclamanți nu poate constitui un impediment în respectarea principiului partajării în natură prin atribuirea bunului apelanților-pârâți, mai puțin camera folosită de intimații-reclamanți, respectiv omologarea variantei 2 din Raportul de expertiză tehnică administrat în cauză (fila 41 dosar fond).
De altfel, tocmai pentru că cele două apartamente sunt învecinate a fost posibilă alipirea unei camere din apartamentul nr.5 la apartamentul nr.4, și folosirea acestora ca o singură unitate locativă. Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în dosarul cauzei, de la data dobândirii cotei de ½ din imobilul în litigiu, intimații-reclamanți nu au folosit alt spațiu din imobil decât camera alipită.
Ulterior, prin promovarea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, pretenția acestora s-a modificat în sensul că, pe lângă camera în referință, se solicită și baia apartamentului nr.5, motivat că aceea cameră nu poate fi folosită fără baie (încheierea din 12.09.2011, fila 98 dosar fond, alin.8), fapt ce rezultă din propunerea de dezmembrare formulată de intimații-pârâți (filele 8-14 dosar fond). Acest argument, însă, nu poate fi primit nu numai în condițiile în care din anul 2003 și în prezent intimații-reclamanți nu au folosit niciodată baia din apartamentul nr.5, ci și motivat de faptul că restul suprafeței din apartament ar fi lipsit de baie și, drept urmare de unitate locativă.
În jurisprudența Tribunalului Suprem (s.civ., dec 475/1978, în CD. pe anul 1978, p.24) s-a statuat că modalitatea partajării în natură trebuie folosită chiar și în cazul în care se împarte o singură locuință, dacă este posibil. Or, în prezenta speță, o astfel de partajare este posibilă fără a se afecta unitatea locativă conform variantei 2 din Raportul de expertiză tehnică administrat în cauză (fila 41 dosar fond).
Mai mult, alipirea celor două apartament nu este de natură să justifice atribuirea boxei de la subsol care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în dosarul cauzei și chiar din cererea introductivă de instanță, nu a fost niciodată utilizată de intimații-reclamanți.
In altă ordine de idei, unul dintre criteriile avute în vedere de legiuitor prin prevederile art 6739 C.proc.civ. este acordul părților. în mod constant, prin cererile formulate în dosarul cauzei părțile au solicitat partajarea în natură.
Astfel, intimații-reclamanți, prin cererea de partaj prin lotizare (filele 2, 4 dosar fond) solicită atribuirea Lotului 1 și a boxei lui T. G. și F., iar Lotul 2, conform A documentației și propunerii de lotizare aflate la filele 9-14 din dosarul cauzei.
Prin întâmpinarea aflată la filele 16-17, apelanții-pârâți solicită ieșirea din indiviziune prin atribuirea către reclamanți a camerei dinspre apartamentul nr.4, care, de altfel a și fost - inclusă fapt în acesta și despărțită de restul apartamentului nr.5, iar lor să li se atribuie cealaltă cameră de locuit împreună cu toate dependințele apartamentului nr.5, plus boxa de la subsol.
„Ținând cont de dorința părților de a partaja în natură apartamentul și de Certificatul de Urbanism nr.304/9660 din 19.03.2009 eliberat de Primăria Sectorului 4 B. ști (filele 12-13 la dosar", expertul desemnat în dosarul cauzei realizează două variante de lotizare conforme cu propunerile părților (filele 40-41 dosar fond).
De menționat este faptul că, în cuprinsul obiecțiunilor aflate la filele 74-76, intimații-reclamanți, arată, in mod expres (cităm): „Suntem de acord și cu variantele și lotizările propuse".
Fără a ține cont de toate aceste aspecte, instanța de fond încalcă regula partajării în natură a imobilului conform acordului părților pronunțând o soluție contrară dispozițiilor art. 673/5 alin.(2) și art.6739C.proc.civ.
2.3.4.De asemenea consideră ca soluția instanței de fond prin care se considera ca fiind precizata acțiunea intimaților-reclamanți este nelegala având in vedere ca, potrivit art. 132 C.proc.civ. modificarea cererii poate fi făcuta pana la prima zi de infatisare.
Prima zi de înfățișare în dosarul cauzei a fost in data de 24.10.2011, iar cererea precizatoare a fost depusa la data de 12.09.2011.
In raport de toate aceste aspecte instanța trebuia sa constate decăderea.
În drept, art. 287 alin.(2), art.129 alin.(5), art. 6739, art. 6735 alin.(2) C.proc.civ., art.6 par. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
B. I. și B. M., ambii în calitate de intimați - reclamanți prin prezenta au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, menținerea in totalitate a sentinței civile nr.7620/31.10.2011 pronunțată de judecătoria sector 4 ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Unul din motivele de nelegalitate a sentinței apelate, susțin apelanții că ar fi interpretarea greșita a probelor referitor la boxa. înscrisurile care dovedesc cine este proprietarul boxei sunt: contractul de vânzare cumpărare nr._ punctul 2, încheiat cu ICRAL și primii proprietari respectiv S. F. și N. C-tin.al apartamentului dedus judecății; proces verbal de predare primire a locuinței chitanța_/14.09.1994 existentă la dosar fila 107-109.
Din aceste înscrisuri rezultă ca și boxa a fost cumpărată de cei doi în cote egale și vânduta tot în cote egale.
Cu privire la atribuirea apartamentului către reclamanți, arată că la partajarea imobilului dedus judecății, instanța de fond corect a atribuit reclamanților în totalitate imobilului.
Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța a avut în vedere următoarele; reclamanții au fost singurii care au solicitat prin cererea principală atribuirea apartamentului în totalitate în natura inclusiv box. în acest sens apelanții - pârâți nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite atribuirea în natura, parțial sau în totalitate a imobilului. Astfel instanța nu avea cum să dea ce nu s-a cerut, și nici nu au fost de acord cu încheierea unei tranzacții (a se vedea răspunsurile apelanților de la interogatorii întrebările 7,8,9)
- față de împrejurarea că de la data achiziționării imobilului și până în prezent, au folosit cota lor de imobil (locuind efectiv in camera proprietatea lor) având proprietatea și posesia imobilului dobândit, dovedește că noi ne-am interesat de imobil ca și adevărați proprietari.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art.673 in 9 Cod proc civ; concluziile raportului de expertiză în care se arată în mod clar că imobilul nu poate fi comod partajabil, iar apelanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză fiind de acord în totalitate cu concluziile acestuia .
Susținerile apelanților cum că până la decesul bătrânei nu au făcut îmbunătățiri, nu pot fi primite, întrucât din actul de proprietate rezultă că aceștia erau proprietari, iar în calitatea pe care o aveau le revenea și obligativitatea să îngrijească imobilului.
Cu privire la așa zisele unele îmbunătățiri aduse imobilului, solicită să se constate că în concluziile raportului de expertiza nu se regăsesc și nici din planșele foto nu rezultă acest lucru.
Este adevărat că după ce a primit acasă sentința civilă apelată, apelanții s-au apucat să facă unele igienizări la imobil,iar în acest sens a notificat pe apelant să întrerupă lucrările până la finalizarea procesului.
Este adevărat că în toamna anului 2012 blocul a intrat reabilitarea și s-au montat geamuri termopan.
Față de toate acestea cât și față de toate înscrisurile existente la dosar, s-a solicitat respingerea apelului și să se mențină ca fiind temeinică și legală sentința apelată, cu cheltuieli de judecată”.
Prin decizia civilă nr.228/A/05.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul pârâților T. G. și T. F., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că pârâții au fost obligați să plătească suma de 1.988,5 lei cheltuieli de judecată, reclamanților, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, intimații fiind obligați să plătească apelanților cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 1.000 lei (onorariu avocat, parțial), pentru considerentele ce urmează:
„Examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art.295 și art. 129 alin ultim C.Pr.Civ., Tribunalul constată apelul ca fondat pentru următoarele considerente:
„1.Ieșirea din indiviziune este o operațiune juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate (indiviziune), în sensul că bunul sau bunurile deținute în proprietate comună pe cote-părți sunt împărțite materialmente între copărtași, aceștia devenind proprietari exclusivi asupra unei părți determinate din bunul ce formează obiectul coproprietății.
Din această definiție rezultă și cel mai important criteriu ce trebuie avut în vedere la momentul sistării indiviziunii, și anume ca, odată încheiată această operațiune, fiecare copărtaș să dețină o parte din bun corespunzătoare cotei sale indivize, ideale, exercitată anterior asupra bunului indiviz, prin urmare împărțirea să fie realizată în natură, prin partajarea efectivă a bunului.
Argumentul rezultă și din reglementarea procedurală cuprinsă în art.6731 și următoarele Cod Proc.Civ., dar în special din art.67310 Cod Proc.Civ., care stabilește în mod clar că prima opțiune este împărțirea în natură, atribuirea unui bun în întregime către una dintre părți și vânzarea prin bună învoială a bunului fiind soluțiile ce pot fi adoptate dacă bunul nu este comod partajabil, ori împărțirea sa ar duce la o fărâmițare excesivă a acestuia, ce ar diminua nejustificat valoarea sa economică.
Modalitatea de realizare a partajului, regula o constituie partajul în natură, la formarea loturilor instanța urmând a ține seama de mărimea cotei ce se cuvine părților, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari anterior cererii de împărțeală au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, astfel încât loturile create să fie funcționale, iar partajul să fie echitabil (art. 741 al. 1 Cod civil).
Potrivit art.728 C.civ. nimeni nu poate fi obligat sa rămână în indiviziune, un coerede putând cere oricând împărțeala succesiunii chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natura prin formarea de loturi si atribuirea acestora coproprietarilor. Aceasta modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care ii permite să se bucure de folosirea efectiva a bunului.
La formarea loturilor instanța trebuie să țină seama de mărimea cotei ce se cuvine părților, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari anterior cererii de împărțeală au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, astfel încât loturile create să fie funcționale, iar partajul să fie echitabil (art. 741 al. 1 Cod civil).
Dispozițiile art. 741 alin. 2 C.civ. prevăd, însă, că la formarea loturilor instanța va evita, în măsura în care îi stă în putință, îmbucătățirea peste măsură a eritajelor și diviziunea exploatațiunilor.
Instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt, în sensul că părțile dețin în cote de ½ fiecare imobilul supus partajării.
Tribunalul reține, de asemenea că față de răspunsurile la interogatorii (ex. fila 111 dosar fond) nu rezultă că părțile au fost de acord cu partajarea în natură a imobilului, astfel încât nu se poate trage concluzia existenței unei înțelegeri care să poată determina schimbarea soluției primei instanțe, în raport și de natura imobilului supus partajării. Totodată, tribunalul mai reține că apartamentul este o singură unitate locativă care deține dependințele aferente unei folosiri corespunzătoarea a acestuia, iar partajarea astfel nu ar fi posibilă, având în vedere că pentru folosirea lui nu se poate afecta dependințe pentru fiecare lot.
Tribunalul mai reține din probele administrate că impozitul a fost achitat de către fiecare copărtaș, dar aceasta nu poate influența modalitatea de partajare și atribuire a loturilor, având în vedere starea de indiviziune a acestora, părțile sunt coproprietari și trebuie să administreze bunul conform cotelor deținute, aspect ce se reține și cu privire la lucrările de igienizare sau alte lucrări de întreținere a bunului.
De asemenea, regula unanimității ar impune ca și atributul folosinței bunului să fie exercitat împreună și concomitent de toți coproprietarii sau succesiv de către unul sau altul dintre coproprietari.
Or, modul concret în care aceștia folosesc bunul nu presupune întotdeauna o înțelegere expresă între ei, simpla îngăduință reciprocă poate fi suficientă pentru utilizarea de către unul dintre coproprietari, atâta vreme cât nu este exclus accesul celorlalți coproprietari la o asemenea utilizare și să nu ducă la schimbarea destinației bunului.
Cu privire la atribuire, tribunalul mai reține că apelanții la fondul cauzei nu au cerut atribuirea în natură a bunului, iar față de poziția apartamentului față de apartamentele părților, tribunalul constată că instanța de fond a efectuat o corectă atribuire a imobilului.
Referitor la boxă, tribunalul reține că prin contractul de vânzare cumpărare nr._ (fila 92), a fost achiziționat la prețul de 698.528 lei apartamentul, din care prețul boxei aferente a fost de 10.457 lei, din contractul menționat și din chitanța de la fila 95 rezultând că prețul apartamentului și al boxei a fost achitat împreună de către S. F. și N. C.. Prin urmare, prin contractele ulterioare de vânzare al apartamentului nr.5 (contractul nr.1177/18.03.1999 dintre N. C. și P. G. și P. R. D., menționat în cuprinsul contractului autentic nr.824/14.04.2003, prin contractul autentic nr.824/14.04.2003 încheiat între reclamanți și P. G. și P. R. D. și contractul autentificat sub nr._/15.12.1994 încheiat între S. F. și pârâți) s-a transmis și cota indiviză de câte ½ parte din dreptul de proprietate asupra boxei aferentă acestui apartament, ața cum a fost dobândit inițial, neputându-se reține că boxa a fost dobândită doar de S. F..
2. În conformitate cu dispozițiile art.261 C.pr.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Așa fiind, instanța este obligată să expună în cuprinsul hotărârii pe care o pronunță motivele care au determinat-o să se oprească la soluția adoptată, motivarea fiind de esența hotărârilor, constituind o garanție pentru părți, dar în același timp oferind și posibilitatea exercitării controlului judiciar.
În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza B. vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Tribunalul reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra petitului acțiunii cu care a fost investită, răspunzând în ansamblu asupra întregii cereri și a afirmațiilor părților, susținute de probe.
3. Conform prevederilor art. 132 alin. 1 C., la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
Cum însă normele juridice mai sus expuse au caracter dispozitiv, modificarea acțiunii poate fi realizată și ulterior, dacă partea adversă nu se opune, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. În consecință, cererea menționată ca fiind modificată peste termenul de judecată, aflată la fila 88 dosar fond îndeplinește condițiile prevăzute de art. 112 C.pr.civ., cererea fiind făcută conform acestor dispoziții, iar pârâții nu s-au opus, conform mențiunilor efectuate în întâmpinare.
4.În privința cheltuielilor de judecată achitate la fond, tribunalul reține că în materia partajului, acestea sunt suportate de coindivizari conform cotelor deținute.
Tribunalul constată că în fața instanței de fond părțile au efectuat cheltuieli privind achitarea taxei de timbru și plata onorariului de expert. Dacă în privința onorariului de expert, părțile au achitat conform cotelor câte ½ fiecare, taxa de timbru în cuantum de 3977 lei a fost achitată doar de o parte, de reclamanți, ceea ce impune ca la ½ din taxa de timbru, conform cotelor ce le dețin asupra imobilului supus partajului să fie suportată și de partea pârâtă, astfel încât această critică este privită ca întemeiată.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 296 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că va obliga pârâții către reclamanți la plata sumei de 1988,5 lei cheltuieli de judecată (1/2 din taxa de timbru) și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În privința cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a apelului, existând cerere dovedită pentru acesta, precum și culpa procesuală, conform art. 274 C.pr.civ., ca urmare a soluției pronunțate, tribunalul va obliga recurentul la acestea.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul constată incidența în prezenta cauză a prevederilor art. 274 alin.3 care permit judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților.
Instanța de judecată își conservă intactă abilitatea de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina părții ce a pierdut procesul pe baza criteriilor descrise de legiuitor, fără ca prin aceasta să intervină în raportul juridic decurgând din contractul de asistență legală și fără ca un asemenea efect să se producă, fie și indirect, astfel cum susține recurenta, câtă vreme instanța de judecată trebuie să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți a desfășurării unui proces echitabil.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța are caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul acesta este și jurisprudența CEDO, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile de avocat, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În același sens, a reținut și decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că nicio dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
Așadar, dispozițiile art. 274 alin. (3) C.pr.civ. nu contravin nici dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului.
Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a art. 969 Cod civil, care consacră principiul obligativității respectării contractului de către părți, clientul având obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
În ipoteza acestui articol, instanța judecătorească nici nu stânjenește executarea contractului de asistență juridică și nici nu îl controlează direct sau indirect, iar cu atât mai puțin nu îl modifică sau anulează, raportul juridic generat de încheierea lui se menține în integralitatea sa; instanța în realitate nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
Prin urmare, pentru a proceda la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.p.c, instanța va analiza, prin prisma dispozițiilor legale menționate, onorariul de avocat achitat de contestatoare, în funcție de realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestuia.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Tribunalul, apreciind în ansamblu actele și lucrările dosarului, cuantumul onorariului de avocat inclus în cheltuielile de judecată poate fi considerat ca fiind mult prea mare, astfel că apreciază necesară reducerea acestuia, astfel încât cuantumul cheltuielilor de judecată la care intimații vor fi obligați către apelanți să fie de 1000 lei, față de faptul că apărătorul a depus numai motivele suplimentare de apel, iar fața de criticile aduse, tribunalul le-a găsit întemeiate pe cele cu privire la cheltuielile de judecată.
Taxa de timbru nu va fi inclusă în cheltuielile de judecată la care vor fi obligați intimații, față de critica găsită întemeiată cu privire la cheltuielile de judecată, criticile referitoare la cheltuielile de judecată făcute în cadrul dosarului și nu pe cale principală nefiind supuse achitării unei taxe de timbru”.
Împotriva deciziei civile nr.226/A/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ au formulat recurs pârâții T. G. și T. F., criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., solicitând în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, omologarea variantei 2 a raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic judiciar D. P., ieșirea din indiviziune și partajarea în natură a imobilului în litigiu, conform variantei 2 – Anexa 3 din raport, obligarea recurenților la sulte compensatoare către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
S-a susținut astfel, că deși instanța de apel a făcut vaste aprecieri cu privire la procedura împărțelii judiciare, potrivit art.6731 și urm. C.proc.civ., hotărârea nu cuprinde explicit motivele admiterii ori a respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu se examinează probele și nu se răspunde la toate apărările formulate de părți – iar toate acestea echivalează cu o nemotivare în sensul dat de art.261 alin.1 și 5 C.proc.civ. – aprecierile instanței rezumându-se la prezentarea unor aspecte teoretice și din jurisprudența C.E.D.O., fără a le aplica, în sensul de a-și motiva propria hotărâre, în fapt și în drept.
- Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile privind procedura împărțelii judiciare nesocotind principiul partajării în natură prevăzut de art.6735 alin.2 C.proc.civ., excepția fiind prevăzută în dispozițiile art.67310 alin.1 C.proc.civ. și respectiv art.6739 C.proc.civ. (de aplicare a criteriilor de partajare).
Se solicită a se observa că, în speță, nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de textele de lege susmenționate, întrucât dimpotrivă, imobilul este partajabil în natură, prin prisma modificărilor ce au fost aduse de către intimații reclamanți atunci când au montat o ușă și au zidit un perete, alipind astfel camera 2 (conform raportului de expertiză) din imobilul proprietatea comună, apartamentului situat la nr.4 care este proprietatea exclusivă a acestora, iar de scăderea valorii imobilului ori modificarea păgubitoare a destinației economice, nici nu poate fi vorba, pentru varianta de lotizare în natură, propusă de către recurenții pârâți: lotul I format din camera 2 (17,19 m.p.) să fie atribuit reclamanților și care este alipită de proprietatea exclusivă a reclamanților și separată de restul imobilului în litigiu, putând fi folosită conform destinației, fără a fi necesare dependințele proprietate comună (ea având acces la apartamentul nr. 4 al reclamanților) și lotul II format din camera (1), bucătărie (3), baia (4), debaraua (5), holul (6), vestibul (7) (39,73 m.p.), balcon (8) de 1,80 m.p., boxă subsol (7,78 m.p.) – total 42,92 m.p. – să fie atribuit recurenților, întrucât camera (1) nu poate fi folosită și atribuită separat fără dependințe, pentru că din această încăpere nu se pot accesa alte dependințe decât cele proprii (enumerate – nota red.).
În mod greșit a reținut instanța de apel că potrivit răspunsurilor la interogatoriu nu rezultă că părțile au fost de acord cu partajarea în natură a imobilului, astfel încât nu se poate concluziona asupra existenței unei înțelegeri care să determine soluția primei instanțe.
Or, instanța a ignorat constatările raportului de expertiză în care expertul a reținut: "Ținând cont de dorința părților de a partaja în natură apartamentul și de certificatul de urbanism nr. 304/2009 …" (filele 12 – 13 de la dosar).
Iar legea nu condiționează partajarea în natură de acordul părților, instanța trebuind că țină seama de voința lor privind formarea și atribuirea loturilor, potrivit art.6739 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța poate atribui bunul unuia dintre coproprietari, doar în ipotezele prevăzute de art.67310 Cod procedură civilă – în care nu se încadrează situația de fapt în cauză, intenția clară de a se face împărțeala în natură reiese atât din cererea de chemare în judecată, cât și din întâmpinarea depusă de către recurenții-pârâți la instanța de fond, prin care s-a solicitat atribuirea imobilului către aceștia.
La data de 29.08.2013, intimații-reclamanți B. I. și B. M. au formulat întâmpinare prin care au arătat că recurenții au rămas în pasivitate cu privire la acțiunea formulată de reclamanți, neformulând la rândul lor cerere reconvențională și nu au solicitat atribuirea în niciun mod a imobilului care, potrivit raportului de expertiză, nu este comod partajabil, din înscrisurile dosarului rezultând în mod cert modificarea în mod păgubitor a destinației economice a imobilului supus partajării prin împărțirea în cele două loturi care presupune ca unul să ia baia, iar altul bucătăria etc., or dacă apartamentul a fost atribuit reclamanților este firesc ca și dependințele la acesta, să fie atribuite tot reclamanților.
Ca urmare a nepăsării apelanților, intimații nu au putut folosi dependențele și părțile comune, baia și bucătăria fiind folosite de S. F. care era în etate, iar potrivit certificatului de urbanism emis de autorități, nu se permite schimbarea utilității imobilului, încălcându-se prevederile art.2 din Legea locuinței nr. 114/1996 – astfel cum au recunoscut și recurenții.
În sprijinul întâmpinării s-au depus înscrisuri administrate conform art.305 Cod procedură civilă: certificatul de deces al vânzătoarei S. F. (16.11.2010), două notificări din 2010 și 2012, facturi privind achiziționarea de materiale de construcție și instalații sanitare, chitanțe din 2012, adresa de la Asociația de Proprietari din 2010.
Recurenții nu au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la criticile vizând nemotivarea cu respectarea prevederilor art.261 Cod procedură civilă de către instanța de apel a hotărârii, Curtea constată că ele sunt vădit nefondate, instanța de apel într-adevăr, făcând aprecieri largi cu privire la procedura împărțelii potrivit legislației incidente, doctrinei și jurisprudenței C.E.D.O., trecând apoi însă, la situația concretă a speței deduse judecății.
Astfel, instanța de apel constată că expertiza tehnică a concluzionat că imobilul nu este comod partajabil, că el este o unitate locativă – camere cu dependințe aferente, recurenții nu și-au exprimat în mod cert la instanța de fond dorința de a le fi atribuit imobilul integral, cu obligarea la sultă corespunzătoare către părțile adverse, că modul concret de folosință nu constituie dovada înțelegerii părților cu privire la partajare, iar partajarea nu poate să conducă la schimbarea destinației locuinței etc., cu raportare la titlurile de proprietate și celelalte probe ale dosarului, printr-o reapreciere a acestora în calea de atac devolutivă a apelului.
Or, lipsa răspunsurilor instanței de apel, la toate criticile în detaliu, ample ale apelanților, nu echivalează cu nemotivarea deciziei pronunțate, instanța grupând criticile pentru a răspunde aspectelor reținute ca fiind pertinente, argumentate din punct de vedere faptic și de drept.
Criticile privind interpretarea greșită a prevederilor art.6735 alin.(2) Cod procedură civilă, respectiv a prevederilor art.67310 alin.(1) Cod procedură civilă privind excepțiile și art.6739 Cod procedură civilă privind criteriile de partajare aplicate, nu sunt fondate și nu pot fi primite.
Curtea constată, contrar susținerilor recurenților, că prevederile textelor de lege susmenționate nu lasă loc de interpretări, iar instanța le-a aplicat legal, constatând potrivit raportului de expertiză, imposibilitatea partajării în natură, apartamentul fiind o singură unitate locativă (fără a se aduce încălcări ale prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996 (nota.red.), soluția corectă fiind una de atribuire a imobilului în întregul său.
Curtea constată că în întâmpinarea de la fond, recurenții-pârâți nu au solicitat atribuirea întregului imobil, care nu poate constitui potrivit expertizei tehnice și certificatului de urbanism administrat în cauză, decât un lot unic, ci partajarea în natură în varianta 2 la obiectivele expertizei și efectuată de expert, la solicitarea recurenților, în lotul I și lotul II, care însă nu corespunde unei situații funcționale a imobilului, acesta nepermițând împărțeala în două unități funcționale – camere și dependințe aferente.
Insistarea în partajarea totuși potrivit variantei solicitate, în lipsa unei înțelegeri între părți, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, nu poate conduce la admiterea totuși a recursului, reformarea celor două hotărâri și partajarea potrivit dorinței recurenților, cu încălcarea prevederilor legale.
Trimiterea la alte proprietăți deținute de părți, respectiv la cea a intimaților pentru camera 1, aflată în prelungirea apartamentului nr. 4 al acestora, cu care s-au putea comunica, inclusiv cu acces la dependințele acestui apartament, pentru ca celelalte spații ce formează în construcție, dependințele camerei 1 și cu aceasta – o unitate locativă, nu poate fi primită, soluția pretinsă situându-se practic în afara legii.
Curtea constată în plus că aceste critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, depășesc sfera de nelegalitate vizând decizia recurată, antamând inclusiv aspecte ce țin de verificarea temeiniciei deciziei din apel, printr-o reapreciere a întregului probatoriu efectuat în cauză.
Or, în recurs, nu pot face obiectul cercetării criticile de netemeinicie, ci doar cele de nelegalitate.
Sub acest aspect, Curtea mai constată că, întrucât un partaj prin înțelegere (tranzacție – nota red.) între părți nu a intervenit, a aplicat apoi criteriile de atribuire prevăzute de art.6739 Cod procedură civilă, pe care însă, legiuitorul le-a statuat cu caracter exemplificativ, iar nu exhaustiv, astfel cum sugerează criticile din recurs.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Instanța va face aplicarea art.274 Cod procedură civilă, constatând că recurenții au căzut în pretenții prin soluția pronunțată, astfel că, vor fi obligați să plătească intimaților-reclamanți cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1.000 lei (onorariu avocat, conform chitanței – fila 23 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți, T. G., T. F., împotriva deciziei civile nr.226.A. din 05.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I., B. M..
Obligă recurenții la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I
2 ex/17.12.2013
--------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – L.C.S.
- I.N.
Jud.Sector 4 – D.P.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 186/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 58/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
