Pretenţii. Decizia nr. 1653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1653/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 1653/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1653
Ședința publică de la 10.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă A. G., împotriva deciziei civile nr.986 din 16.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubirii Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. A. C., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante A. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.03.2014, emisă de Baroul București, aflată la fila 10 din dosar, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar înscrisuri în legătură cu dobândirea naționalității franceze a recurentei-reclamante, precizând că o copie a dosarului prin care a solicitat eliberarea unui certificat privind calitatea sa de refugiat nu mai există la acest moment.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea probei cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, prin apărător.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă, va încuviința proba cu acte solicitată de recurenta-reclamantă, prin apărător, apreciind că este utilă soluționării recursului cu care instanța a fost învestită.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, în principal, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată.
Menționează că, în considerentele hotărârii, instanța de fond se referă la opțiuni ale instanței fără a arăta raționamentul pe care l-a urmat pentru a ajunge la aceste concluzii și efectuează confuzii cu privire la faptele pe care le analizează, astfel cum acestea se desprind din legea pe care ar fi trebuit să o aplice în prezenta cauză.
De asemenea, arată că, instanța de fond, folosește expresia de fapte cu caracter politic, deși legea face referire la condamnări cu caracter politic; analizează motivele politice care stau la baza faptelor reclamantei, deși Legea nr.221/2009 se referă la scopul faptelor și nu la cauze.
Mai arată că, instanța de fond face mențiuni privind circumstanțe personale pe care reclamanta ar fi fost necesar să le îndeplinească pentru a beneficia de această lege, deși nici legea și nici instanța de fond nu explică ce reprezintă aceste circumstanțe personale care ar justifica aplicarea legii; faptele pentru care a fost condamnată reclamanta în anul 1974 au caracter politic, acest lucru se desprinde din faptele analizate de instanța penală. Același aspect rezultă și din Convenția privind refugiații, fiind prevăzută o definiție a refugiatului care cuprinde imposibilitatea persoanei de a se întoarce în statul a cărei cetățenie o are în condițiile în care există riscul unei condamnări pentru opiniile și aspirațiile sale care pot fi cuprinse în cele cu caracter politic. Având în vedere aplicabilitatea Legii nr.221/2009 în care se menționează de condițiile cu caracter politic aferente perioadei de referință a legii la care se adaugă o condiție suplimentară, și anume scopurile urmărite de cel care săvârșește această faptă, rezultă că această condiție are caracter politic și, ca atare, reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr.221/2009.
De asemenea, arată că, există la dosar dovadă de la Primăria Municipiului București din care rezultă că nu există întocmit un dosar pe Legea nr.10/2001 și nu au fost acordate despăgubiri pe această lege, astfel încât, solicită înlăturarea tuturor decăderilor din drepturile civile care au fost aplicate prin condamnare reclamantei, chiar dacă această decădere și-a încetat efectele, deoarece scopul Legii nr.221/2009 este acela de a preciza că nu a existat niciodată o astfel de decădere.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, conform considerentelor acesteia pe care le apreciază judiciare, având în vedere că, s-a reținut, în mod corect, că reclamanta nu a dovedit, faptul că refuzul de înapoiere în țară pentru care a fost condamnată a avut ca motiv poziția sa față de regimul politic din perioada comunistă. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a beneficiat în Franța de statutul de refugiat, însă nu se menționează că acest statut s-ar fi acordat pe criterii politice.
Mai mult prin decretul de stat prin care s-a acordat cetățenia franceză rezultă că reclamanta cădea sub incidența efectului colectiv de dobândire a naționalității franceze prin părinți.
În replică, apărătorul recurentei reclamante arată că din decretul respectiv, rezultă că este vorba de mai multe categorii de persoane care au dobândit cetățenia franceză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 4.05.2012, sub nr._, reclamanta A. G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se constate caracterul politic al condamnării sale dispusă prin sentința nr.396/5.06.1974, pronunțată de Tribunalul M. București, în dosarul nr.275/1974; obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii cotei reclamantei din imobilul situat în București, ..70, ., ., confiscată prin sentința nr.396/1974; repunerea reclamantei în drepturile din care a fost decăzută prin această sentință și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin sentința nr.396/5.06.1974, pronunțată de Tribunalul M. București, în dosarul nr.275/1974, a fost condamnată pentru infracțiunea de refuz al înapoierii în țară, iar ca pedeapsă accesorie i-au fost interzise toate drepturile prevăzute de art.64 Cod penal. Prin aceeași sentință, s-a dispus confiscarea parțială a averii inculpatei, constând în cota parte ce i se cuvenea din imobilul situat la adresa menționată în petitul acțiunii.
Reclamanta a susținut că această condamnare a avut, fără îndoială, un caracter politic, dovadă fiind modalitatea de reglementare a acestei infracțiuni la data condamnării și instanța care a dispus condamnarea, respectiv Tribunalul M..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.221/2009.
Prin sentința civilă nr.986/16.05.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că infracțiunea pentru care a fost condamnată reclamanta nu se înscrie în scopul de reglementare al Legii nr.221/2009, lege care are în vedere acele fapte penale caracterizate de lege ca fiind cu caracter politic (art.1 alin.2), dar și alte fapte penale a căror săvârșire a avut un motiv politic în sensul art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999.
S-a reținut că în cauza de față, reclamanta nu a dovedit că refuzul de înapoiere în țară a avut un motiv manifest politic. Art.2 alin.1 din O.G. nr.214/1999 se referă la fapte prin care autorul să fi demonstrat o poziție a sa față de regimul comunist, iar motivele acțiunii de față se referă la contextul general politic, fără ca reclamanta să invoce circumstanțe personale privind condamnarea sa.
S-a apreciat de instanță că reglementarea încalcă dreptul la liberă circulație al propriilor cetățeni, drept ce este de esența unei societăți democratice, dar nu demonstrează că reclamanta a avut o atitudine manifestă în a-și exercita acest drept. Motivele acțiunii se referă la caracterul general al reglementării penale, motiv care ar fi putut fi avut în vedere de legiuitor la redactarea enumerării din art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Instanța a mai reținut că despăgubirile pentru prejudiciul decurgând din măsura confiscării asociată unei fapte care nu se încadrează în reglementarea Legii nr.221/2009, nu pot fi acordate pentru lipsa încadrării situației de fapt în sfera de cuprindere a temeiului legal invocat de reclamantă.
Cu privire la înlăturarea măsurii de decădere din drepturi, instanța a constatat că perioada pentru care a fost dispusă această măsură a încetat, astfel că cererea de repunere în drepturi apare ca fiind lipsită de interes.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa și pe acelea pentru care a înlăturat susținerile recurentei reclamante, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a susținut că instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză, nu a examinat argumentele recurentei, astfel cum se desprindeau din cererea de chemare în judecată și din notele scrise depuse la dosar, nu a nominalizat, în concret textele de lege aplicabile în cauză, trimiterea generală la dispozițiile Legii nr. 221/2009, nefiind suficientă.
În continuare, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a arătat că, potrivit Codului penal din 21.06.1968, inițial, infracțiunea refuzul înapoierii în țară, prevăzută de art.253 era cuprinsă în Titlul VI – Infracțiuni care aduc atingere activității organizațiilor de stat, organizațiilor obștești sau altor activități reglementate de lege, Cap.I – Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Ulterior, prin Decretul nr.154/1970, art.253 a fost abrogat, dar a fost introdus art.157, ind.1, prin care trădarea prin refuzul înapoierii în țară era menționată în cuprinsul Titlului I – Infracțiuni contra securității statului.
Prin Legea nr.6/1973, art.857 ind.1 a fost abrogat, dar a fost reintrodus art.253.
Recurenta a fost condamnată sub imperiul acestui din urmă text de lege, situație în care instanța ar fi trebuit să constate că este vorba de o condamnare cu caracter politic.
În opinia recurentei, aceeași soluție era impusă și de dispoz.art.1 din Legea nr.221/2009, art.4 alin.1 teza 1, art.5 alin.1 lit.b și c din aceeași lege, precum și de art.2 alin.1 lit.a, b și d din O.U.G. nr.214/1999.
S-a arătat că fapta recurentei de a refuza înapoierea în țară a avut scopurile menționate în aceste acte normative speciale, iar condamnarea a avut caracter politic, caracter ce rezultă și din faptul că hotărârea de condamnare a fost pronunțată de un tribunal militar.
La data condamnării, recurenta era titulara dreptului de proprietate a unui apartament, din care deținea o cotă indiviză de ½, ce i-a fost confiscată, iar conform raportului de expertiză efectuată în cauză, valoarea apartamentului este în prezent de 99.608 euro, sumă datorată de intimatul pârât, recurentei, cu titlu de despăgubiri.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile Legii nr. 221/2009 și de criticile formulate de recurentă prin memoriul de recurs, Curtea va reține că recursul e nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Art. 304 pct. 7 cod procedură civilă reglementează modificarea hotărârii recurate în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs – nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Invocând acest text de lege, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanță nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată prin aceasta.
Simpla lectură a hotărârii apelate, dovedește, însă, că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond în senul soluției pronunțată prin dispozitiv, cerințele impuse de art. 261 pct. 5 cod procedură civilă fiind pe deplin satisfăcute.
Acest text de lege trebuie interpretat în sensul că impune judecătorului obligația de motivare a soluției dispusă cu privire la fiecare capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde tuturor argumentelor invocate de parte în susținerea acestora, astfel cum se dorește de recurentă.
Nefondată este și critica prin care se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea, atunci când a apreciat că nu reprezintă condamnare cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, condamnarea acesteia, dispusă prin sentința nr. 396/05.06.1974, pronunțată de Tribunalul M. București.
Din probele administrate a rezultat că prin sentința mai sus menționată recurenta reclamantă a fost condamnată pentru infracțiunea privind refuzul înapoierii în țară la 6 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b cod penal pentru o perioadă de 5 ani și confiscarea parțială a averii
Prin acțiune, recurenta reclamantă a solicitat instanței să constate că această condamnare este una politică, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.
Prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul a definit două categorii de condamnări, respectiv de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist asupra persoanelor care s-au împotrivit acestui regim și care trebuie să fie reparate, și anume: condamnările cu caracter politic care sunt definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea; condamnări cu caracter politic definite prin trimitere la condamnări în baza altor fapte prevăzute de legea penală, dar care pot fi asimilate celor cu caracter politic, dacă au fost săvârșite în scopul prevăzut de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare (la care se face trimitere ca sistem de referință pentru instanță în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative);
Coroborând cele două texte de lege rezultă că toate condamnările instanțelor civile sau militare pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru alte fapte prevăzute de legea penală (altele decât cele enumerate la art. 1 alin. 2 lit. a - j), dacă prin săvârșirea acestora autorii au urmărit scopuri precum: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie.
Scopul Legii nr. 221/2009 este acela de a repara prejudiciile cauzate persoanelor care au suferit condamnări în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru săvârșirea unor fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar.
Prin urmare, în stabilirea caracterului politic al unei condamnări trebuie determinată existența unei legături între condamnare și săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală - faptă care să aibă ca scop împotrivirea la regimul comunist.
Așadar, în înțelesul legii nu orice faptă care avea ca obiect apărarea drepturilor și libertăților fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, astfel cum se sugerează de recurentă, ci doar dacă prin aceasta, după cum am arătat, se urmărea împotrivirea la regimul comunist.
Deși avea, potrivit art. 1069 cod civil sarcina probațiunii acțiunii sale, recurenta reclamantă nu a administrat dovezi din care să rezulte faptul că refuzul de înapoiere în țară s-ar fi datorat unei împotriviri la regimul comunist, situație în care, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate constata, în baza legii speciale, caracterul politic al condamnării acesteia prin sentința menționată în acțiune.
Nu era suficientă pentru reținerea unui astfel de caracter împrejurarea privind pronunțarea hotărârii de condamnare de către o instanță militară sau reglementarea penală existentă la momentul condamnării.
Nu toate condamnările dispuse de Tribunalul militar erau condamnări cu caracter politic, criteriul principal pentru soluționarea unei cauze de către această instanță fiind calitatea persoanei și apoi materia, iar modalitatea în care era reglementată la data condamnării infracțiunea de refuz de înapoiere în țară, reflectă clar conținutul acestei infracțiuni, dar nu și caracterul politic al acesteia.
Refuzul de înapoiere în țară, consta în fapta cetățeanului român care, având o însărcinare de stat sau de interes obștesc în străinătate, nu se întoarce în țară la terminarea misiunii, sau care are acces la informații, date sau documente strict secrete de importanță deosebită și, plecând în străinătate, nu se întoarce în țară la expirarea termenului pentru care a fost acordată viza.
Se poate lesne observa că deși legiuitorul a conferit actului normativ luat în discuție (Legea nr. 221/2009) o suplețe anume, tocmai pentru a evita discriminări, astfel încât și cei care au fost condamnați și pentru alte fapte decât cele strict prevăzute de art. 3 să beneficieze de măsuri reparatorii, nu se poate susține că simpla condamnare a reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii anterior menționate, în perioada de referință a legii, ar fi suficientă pentru ca instanța să rețină caracterul politic al condamnării, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta. Era necesară, în acest sens, administrarea de probe din care să rezulte și motivele de fapt ale condamnării, numai astfel putându-se verifica dacă faptele imputate reclamantei în hotărârea de condamnare au fost sau nu săvârșite în scopul prevăzut de art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, singura situație în care instanța putea reține, în aplicarea art. 1 alin. 3 legea specială, caracterul politic al condamnării.
O astfel de dovadă nu s-a făcut nici prin înscrisurile noi administrate în recurs, în baza dispozițiilor art. 305 cod procedură civilă, privind calitatea reclamantei de refugiat și dobândirea de către aceasta a cetățeniei franceze.
Din decretul depus la fila 27 din recurs rezultă că reclamanta a dobândit cetățenia franceză la data de 15.04.1980, motivul reținut expres în motivarea actului fiind că aceasta, ca și celelalte persoane menționate în decret cădeau sub incidența efectului colectiv de dobândire a naționalității franceze prin părinți.
Din certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Externe rezultă că reclamanta a beneficiat în Franța de statutul de refugiat, dar nu și faptul că acest statut s-ar fi acordat pe criterii politice, dat fiind faptul că un astfel de statut poate fi dobândit, potrivit legii, atât în considerarea unor considerente politice, cât și pentru situații care duc la încălcări grave ale drepturilor umane fundamentale, prin natura sau prin repetarea lor, dacă sunt bazate pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social.
În aceste condiții, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. G., împotriva deciziei civile nr.986 din 16.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./03.12.2014
--------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – L.P.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1655/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 215/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
