Uzucapiune. Decizia nr. 215/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 215/2013
ROMANIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 215 A
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECATOR: I. C. N.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol soluționarea cererii de apel, după casare cu trimitere spre rejudecare, formulată de apelantul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1029 din data de 06.07.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul-reclamant Câțea M., având ca obiect „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant Câțea M., prin avocat N. L., cu împuternicirea avocațială . nr._/2013, aflată la fila 14 din dosarul de apel, lipsind apelantul-pârât M. București.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta intimatului-reclamant Câțea M. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și în temeiul dispozițiilor art. 65 și 66 C.pr.civ., introducerea în cauză a numitei B. V..
Curtea, după deliberare, față de precizarea verbală formulată de către reprezentanta intimatului-reclamant privind incidența prevederilor art. 65 și 66 C.pr.civ., respectiv arătarea titularului dreptului, constată că în raport de dispozițiile art. 294 C.pr.civ. cererea este inadmisibilă, fiind o cerere nouă care nu poate fi primită în faza apelului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentanta intimatului-reclamant Câțea M. solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și constatarea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit prin uzucapiune. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2008, reclamantul Câțea M. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței să pronunțe o hotărâre în urma probelor ce se vor administra prin care să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 717,17 mp situat în București, ., Sector 1.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că începând cu anul 1951 a folosit terenului în suprafață de 717,17 mp situat în București, ., Sector 1 în mod pașnic, public, sub nume de proprietar și neîntrerupt, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dobândi proprietatea terenului prin uzucapiunea de 30 de ani.
Prin sentința civilă nr. 4630/2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._ la data de 5.05.2010.
La termenul de judecată din data de 8.06.2010,tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General.
Prin sentința civilă nr. 1029 de la 06.07.2010 TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV – A CIVILĂ a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis, în parte, acțiunea, a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 677 m.p., identificat prin punctele 1-2-3-4-5-6-1 din schița anexă la raportul de expertiză topo efectuat de expertul P. M., a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 12.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General, tribunalul a constatat că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. În speță, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Astfel tribunalul a constatat că deși reclamantul figurează înscris în evidențele Primăriei Municipiului București ca fiind proprietarul terenului în suprafață de 742 mp situat în București, ., Sector 1, acesta nu are calitatea de proprietar al terenului respectiv atâta timp cât înscrierea în evidențele Primăriei s-a făcut în baza declarației sale și nu a unui act translativ sau constitutiv de proprietate.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că în evidențele Primăriei nu sunt menționate și alte persoane ca fiind proprietarele terenului din litigiu, motiv pentru care terenul respectiv se află în proprietatea unității administrativ teritoriale, respectiv a Municipiului București.
Potrivit art. 646 C.civ. „Bunurile fără stăpân aparțin statului”. Terenul din litigiu nu aparține vreunei persoane fizice sau juridice, motiv pentru care proprietatea asupra acestuia revine potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus statului care o exercită prin unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află terenul, respectiv M. București prin Primarul General.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte pentru următoarele considerente.
La data de 15.03.1951, numita Tancoc L. a vândut numitei Marchia I. (soția reclamantului) un teren în suprafață de 717 mp situat în cartierul D. Băneasa printr-o chitanță de mână. Reclamantul împreună cu soția acestuia au intrat în posesia terenului după întocmirea chitanței menționate mai sus.
Față de faptul că între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare în formă autentică, tribunalul a constatat că prin înscrisul respectiv nu s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea reclamantului și a soției sale.
Martora O. N. E. a relatat că reclamantul împreună cu soția sa au folosit terenul începând cu anul 1975, iar martorul G. V. a relatat că reclamantul folosea terenul începând cu anul 1973-1974.
Martorii au mai relatat că reclamantul a exercitat posesia asupra terenului din litigiu fără a fi perturbat de alte persoane și că acesta exercită posesia și în prezent.
De asemenea, tribunalul a constatat că reclamantul împreună cu soția sa au achitat impozitul pentru terenul respectiv.
Prin raportul de expertiză efectuat de expert P. M. au fost stabilite 2 variante ale suprafeței terenului folosit de reclamant:una în care terenul are o suprafață de 736 mp care corespundea suprafeței terenului anterior demolării construcției, iar a doua variantă în care terenul are o suprafață de 677 mp și care are în vedere limitele proprietăților învecinate.
Tribunalul a avut în vedere varianta a doua în care terenul are suprafața de 677 mp întrucât prin această variantă nu sunt afectate proprietățile vecine și care corespunde cu terenul pe care reclamantul l-a posedat efectiv.
Potrivit art. 1890 c.civ. pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune se cere ca o persoană să fi exercitat o posesie utilă asupra imobilului timp de 30 de ani.
Potrivit art. 1847 c.civ. posesia este utilă dacă a fost exercitată continuu, neîntrerupt,sub nume de proprietar și nu a fost tulburată.
În speță, tribunalul a constatat că reclamantul a exercitat o posesie utilă asupra terenului menționat mai sus mai mult de 30 de ani.
Constatând că pârâtul se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art.274 c.pr.civ. l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 12.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de expert.
Împotriva sentinței menționate anterior a declarat apel M. București solicitând schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală întrucât nu pot fi uzucapate bunurile inalienabile cum sunt bunurile proprietate publică, conform art.135 pct.5 Constituție raportat la Legea nr.213/1998- privind proprietatea publică și regimul acesteia. Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate. Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului, astfel că termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991.
Referitor la obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecată, apelanta a arătat că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției.
Mai mult, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 al.1 c.pr.civ.
In drept: art.282 - 298 C.pr.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de apel Curtea a constatat nefondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat motivul de apel prin care se susține că termenul de prescripție achizitivă nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991, pentru motivul că înainte de această dată nu se făcea distincția între domeniul public al statului și domeniul privat al statului astfel că toate terenurile aflate în proprietatea statului erau inalienabile, având în vedere că așa cum s-a stabilit prin decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006 a ICCJ, dată în interesul legii, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Or, în speță, prescripția a început să curgă în anul 1951 când M. I., soția reclamantului a intrat în posesia terenului ca urmare a dobândirii acestuia prin act sub semnătură privată de la Tancoc L..
Mențiuni privind această înstrăinare figurează încă din 1958, la DITL sector 1 (fila 5-7, dosar prima instanță), în 1965 făcându-se trimitere expresă la chitanța din 1951, astfel că nu se poate susține că acest act a fost întocmit pro causa.
Din motivarea deciziei în interesul legii menționată anterior nu rezultă că ICCJ ar fi făcut vreo distincție între calitatea proprietarilor terenului cu privire la care se cere constatarea uzucapiunii, statul sau persoanele fizice, reținându-se următoarele.
„…în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.
În această privință, este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci „când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale”.
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț”, terenurile la care se referă reglementările din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Din moment ce în perioada 1974 - 1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
O astfel de soluție este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
Or, dacă unor deținători precari ai terenurilor pe care se aflau construcțiile dobândite în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor care au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.”
De altfel din adresa menționată anterior nr._/2005 nu rezultă că terenul în cauză în suprafață de 717 mp ar fi trecut în proprietatea statului în această perioadă la antepenultimul paragraf din adresă specificându-se expres acest fapt, I. Cîțea (fostă M.) figurând doar cu un imobil expropriat și demolat, în suprafață de construită desfășurată de 109 mp, suprafață utilă de 89,22 mp și împrejmuire de 45 ml.
M. București a fost chemat în judecată în temeiul art.67 alin.2 din Legea nr.215/2001, ca unică autoritate care ar putea pretinde un drept asupra imobilului în cauză, iar în apel nu a formulat critici cu privire la calitatea sa procesuală pasivă reținută de către prima instanță.
Sunt nefondate și motivele de apel prin care se critică obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit art. 274 alin.1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Culpa procesuală este determinată și de atitudinea părții pe parcursul procesului.
În sarcina pârâtului nu s-ar fi putut reține obligația plății cheltuielilor de judecată dacă ar fi recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, conform art.275. Or, nu se poate reține îndeplinirea acestor dispoziții legale atât timp cât chiar și în apel acesta contestă dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în cauză, dobândit prin uzucapiune.
În consecință, în temeiul art.296 raportat la art.295 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 149A/10.05.2011 pronunțată de C.A.B. – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală s-a respins apelul formulat de apelantul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.1029/06.07.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. M., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul - pârât invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu s-au depus probe în acest sens, având în vedere că reclamantului îi revine sarcina probei. Acesta nu a dovedit în niciun fel faptul că terenul în litigiu ar face parte din domeniul privat al Municipiului București.
Susține că era necesar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu M. București, ca acesta să facă mai întâi dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu.
Recurentul - pârât mai arată că prin decizia în interesul legii nr. IV din 16.01.2006, problema de drept soluționată de înalta Curte de Casație și Justiție este cea referitoare la efectele Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974 asupra posesiilor începute înainte de adoptarea acestor două acte normative. Prin această decizie s-a statuat că posesia nu a fost întreruptă prin . acestor legi, referindu-se doar la înstrăinări între particulari și s-a avut în vedere ipoteza terenurilor la care se referă reglementările din Legile nr.58/1974 și nr.59/1974, care și-au păstrat apartenența la domeniul privat, cât timp nu au fost trecute în alte forme de proprietate. Făcând parte din domeniul privat al statului la momentul actual, imobilul poate fi uzucapat, însă de caracterul privat al proprietății statului se poate vorbi doar începând cu anul 1991, când a intrat în vigoare Constituția României ce a abrogat Constituția din 1965, anterior acestui an neexistând nicio distincție între domeniul public și domeniul privat al statului.
Susținerea reclamantului în sensul că autoarea sa este decedată, nu are moștenitori și, prin urmare, în prezenta cauză ar avea calitate procesuală pasivă M. București, este un argument în plus al faptului că această calitate aparține statului față de care reclamantul putea să solicite constatarea vacanței succesorale și ulterior să promoveze acțiunea de față. Consideră că singura instituție care ar avea calitate în prezenta cauză ar fi Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.
Recurentul - pârât arată că, din dispozițiile art. 1844 Cod civil, conform cărora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate private ci sunt scoase din comerț”, coroborate cu prevederile art. 11 alin.1 din Legea nr.213/1998, rezultă că numai bunurile imobile proprietate privată, indiferent de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune.
Pentru aceste argumente, recurentul! susține că termenul de prescripție asupra terenului nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991, în mod greșit apreciind instanța de fond că uzucapiunea de 30 de ani s-a împlinit în cazul imobilului în cauză.
Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, arată că instanța de apel s-a pronunțat săvârșind un exces de putere atunci când a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la culpa procesuală a pârâtului căzut în pretenții, fără să invoce în motivare niciun element de probațiune, de natură a-i susține temeinicia acestei dispoziții,
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, înalta Curte consideră că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Chiar dacă nu a constituit critică în apel lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București, aceasta este 6 excepție de ordine publică de fond, dirimantă și absolută și poate fi invocată direct în recurs.
Uzucapiunea invocată prin actul de învestire de către reclamantul C. M. cu privire la imobilul teren în suprafață de 717,17 m.p. situat în București, sector 1, . Agricultori, fosta ., este acel mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin posedarea neîntreruptă 4 unui imobil în timpul și condițiile prevăzute de lege.
Acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii trebuie să fie soluționată! în contradictoriu cu fostul proprietar sau cu moștenitorii acestuia. !
Pornind de la noțiunea de parte, în accepțiunea sa materială ce ține de resortul dreptului substanțial, în contextul prescripției achizitive, calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu au! fie fostul proprietar, fie moștenitorii săi care, datorită pasivității, trebuie să suporte sancțiunea pierderii dreptului de proprietate în condițiile art. 1890 și următoarele Cod civil.
Așa cum s-a reținut, la data de 15.03.ÎS 51, numita Tancoc L. (Lucsana) a vândut numitei Marchia I. (soția reclamantului) un teren în suprafață de 717 mp situat în cartierul D. Băneasa printr-o chitanță de mână și, având în vedere că între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare în formă autentică, în mod corect tribunalul a constatat că prin înscrisul respectiv nu s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea reclamantului și a soției sale.
Existând la dosar dovada că numita Tailcoc L. s-a prevalat de calitatea de proprietară a imobilului, instanța ar fi trebuit să verifice dacă aceasta avea sau nu un titlu în temeiul căruia a înțeles să dispună de imobil și dacă persoana în cauză are moștenitori.
La dosarul instanței de fond se află încheierea din data de 17 ianuarie 1966 (fila 13 din dosarul de fond) prin care notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie a clasat cererea de dezbatere a succesiunii defunctei Tancoc Lucsana, încheierea cuprinzând și mențiunea că aceasta are moștenitoare pe fiica L. E., prezentă la notariat. Această probă nu a fost avută în vedere de instanțele de fond și de apel, care s-au grăbit să rețină, fără a lămuri pe deplin situația de fapt, că doar M. București ar putea pretinde un drept asupra imobilului, ignorându-se faptul că, în măsura în care Tancoc L. ar avea moștenitori, aceștia ar trebui chemați în judecată în calitate de persoane care ar putea pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului.
La momentul la care a soluționat cauza, instanța nu a avut probe suficiente pentru a stabili cu certitudine dacă pârâtul Municipiului București avea sau nu calitate procesuală pasivă în cauză. Pentru lămurirea situației de fapt se impunea administrarea de probatorii suplimentare, pe care instanța trebuia să le dispună din oficiu, conform art. 129-130 C. pr. civ. pentru aflarea adevărului și pentru a preveni orice greșeală în soluționarea cauzei. Este adevărat că potrivit art. 112 C. pr. civ. reclamantul trebuie să dovedească și calitatea procesuală pasivă a pârâtului chemat în judecată, dar și instanța trebuie, pentru a preveni orice greșeală, să pună în vedere reclamantului să administreze probatorii pentru a stabili cu certitudine calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 314 C. pr. civ., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. In rejudecare urmează să se clarifice dacă Tancoc L. avea calitatea de proprietară a imobilului și dacă are moștenitori, în acest sens putându-se administra ca probe înscrisurile din dosarului notarial nr.10/1966 în care s-a pronunțat încheierea de clasare din 17 ianuarie 1966 a Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie, în cauza succesorală privind pe defuncta Tancoc L., precum și orice alte probe de natură a lămuri aspectele menționate.
In urma suplimentării probatoriului privind calitatea procesuală pasivă în cauză se va stabili exact persoana sau instituția care are în patrimoniu terenul în litigiu și față de care reclamantul ar putea sa invoce uzucapiunea pentru terenul pe care îl posedă, conform susținerilor sale, de peste 30 de ani.
Față de motivul care a determinat casarea cu trimitere, celelalte critici ale recurentului pârât nu vor mai fi examinate de instanța de recurs, urmând a fi avute eventual în vedere de instanța de apel în raport și de soluția ce se va pronunța pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București.
S-a pronunțat decizia civilă nr. 4486/15.06.2012 în dosarul nr._ al ÎCCJ – Secția I Civilă prin care, s-a admis recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 149 A din 10 mâi 2011a Curții de Apel București, Secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală și s-a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
La data de 23.11.2012 apelul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
La termenul din 12.12.2013, Curtea a dispus comunicarea dosarului notarial nr. 10/1966 al Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie privind pe defuncta Tancoc L. fiind emisă adresă în acest sens Camerei Notarilor Publici, instituție care prin adresa nr. C2115/28.02.2013 precizează: „…din verificările efectuate în evidențele…aferente perioadei 1953 – la zi, rezultă că procedura succesorală de pe urma defunctei Tancoc L., fără comunicarea datei decesului și a ultimului domiciliu nu a fost înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui Birou Notarial Public.
Totodată, ….în urma verificărilor….efectuate în evidențele succesorale….s-a constatat că figurează o procedură succesorală de pe urma defunctei Tancoc Lucșana, decedată la data de 25.11.1965, cu ultimul domiciliu în București, ., Raionul 30 Decembrie București, care a făcut obiectul dosarului succesoral nr. 10/1966, instrumentat de fostul Notariat de Stat al Raionului 30 Decembrie București, dosar clasat Încheierea de Clasare din data de 17.01.1966, transmisă alăturat în copie conformă cu originalul”.
Având în vedere susținerile avocatului intimatului-reclamant Câțea M. de la termenul din data de 09.04.2013, în sensul că reclamantul a formulat o acțiune în uzucapiune în urmă cu 7 ani la Judecătoria Sector 1 în contradictoriu cu succesorii lui Tancoc L., Curtea a dispus ca partea să depună la dosar copia hotărârii judecătorești pronunțată relativ la uzucapiune.
Potrivit încheierii de dezbateri de la 01.10.2013, s-a luat act că avocatul intimatului-reclamant a depus la dosar în copii legalizate sentința civilă nr. 1559/26.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 1, precum și sentința civilă nr._/31.10.2007 a aceleiași instanțe.
În condițiile art. 151 c.pr.civ. apelul a fost repus pe rol la 08.10.2013 pentru a pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a intimatului-reclamant, termen la care avocatul intimatului reclamant depune copia contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și a încheierii de autentificare nr. 2845/17.11.2004 a BNP „Expert” dintre Câțea (fostă M.) I. și Câțea M., în calitate de vânzători și B. V. în calitate de cumpărător privind terenul în litigiu în prezenta cauză.
În acest context s-a solicitat de către aceeași parte prin avocat introducerea în cauză a numitei B. V. în temeiul art. 65 și 66 c.pr.civ., cererea respinsă de Curte la 26.11.2013 ca inadmisibilă în raport de art. 294 c.pr.civ. ca fiind o cerere nouă ce nu poate fi primită în faza apelului.
În temeiul art. 137 alin. 1 c.pr.civ. Curtea va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată la termenul din 29.10.2013.
Prin acțiunea dedusă judecății la 14.07.2008 înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 sub nr._/299/2008, reclamantul Câțea M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar, să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului fără construcție, situat în București, . Agricultori, fostă ., în suprafață de 717,17 m2.
C. procesual nu a fost completat ori precizat în celelalte faze procesuale.
În primă instanță acțiunea a fost admisă în parte în sensul că s-a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 677 m2, identificat prin punctele 1-2-3-4-5-6-1 din schița anexă la raportul de expertiză topo efectuat de expertul P. M., soluția fiind confirmată în apel prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelantul-pârât M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 1029/06.07.2010 pronunțată de T.B. – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Câțea M..
Recursul declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 149A/10.05.2011 a Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a fost admis prin decizia civilă nr. 4486/15.06.2012 pronunțată de ÎCCJ – Secția I civilă în dosarul nr._, decizia recurată fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ÎCCJ a reținut că în apel nu s-au administrat probe suficiente pe acest aspect, urmând ca în rejudecare „…să se clarifice dacă Tancoc L. avea calitatea de proprietară a imobilului și dacă are moștenitori, în acest sens putându-se administra ca probe înscrisurile din dosarul notarial nr. 10/1966 în care s-a pronunțat încheierea de clasare din 17 ianuarie 1966 a Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie, în cauza succesorală privind pe defuncta Tancoc L., precum și orice alte probe de natură a lămuri aspectele menționate.”
În urma suplimentării probatoriului privind calitatea procesuală pasivă în cauză se va stabili exact persoana sau instituția care are în patrimoniu terenul în litigiu și față de care reclamantul ar putea să invoce uzucapiunea pentru terenul pe care îl posedă, conform susținerilor sale, de peste 30 de ani.”
Față de problemele de drept dezlegate și ținând seama de necesitatea administrării unor probe - obligatorii pentru judecătorii fondului conform art. 315 alin. 1 c.pr.civ. – în rejudecarea apelului s-a dispus trimiterea de către Camera Notarilor Publici a dosarului nr. 10/1966 al Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie privind pe defuncta Tancoc L., sens în care prin adresa nr. C 2115/21.02.2013 – redată „in extenso” în considerente – s-a învederat neînregistrarea pe rolul fostului Notariat de Stat sau al altui Birou Notarial Public a procedurii succesorale privind pe defunctă potrivit evidențelor corespunzătoare perioadei 1953 – la zi.
S-a precizat totodată că prin Încheierea de Clasare din data de 17.01.1966 al fostului Notariat de Stat al Raionului 30 Decembrie a fost soluționată procedura succesorală de pe urma defunctei Țancoc Lucșana decedată la 25.11.1965, cu ultim domiciliu în București, ., Raionul 30 Decembrie, care a făcut obiectul dosarului nr. 10/1966.
Este de necontestat că potrivit art. 315 alin. 1 c.pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Curtea se va pronunța cu prioritate, însă în rejudecare asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Câțea M., invocată din oficiu la termenul din 29.10.2013, în condițiile în care avocatul reclamantului a depus la dosarul cauzei în copie legalizată sentința civilă nr. 1559/26.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 (dosar nr._/299/2004), respectiv sentința civilă nr._/31.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 (dosar nr._/299/2007) din care rezultă că reclamanta Câțea I. a înstrăinat drepturile litigioase intervenientei B. V. conform contractului autentificat sub nr. 2845/17.11.2004.
Potrivit acestui din urmă act notarial Câțea (fostă M.) I. și Câțea M. (reclamant în prezenta cauză), în calitate de vânzători au înstrăinat către B. V., cumpărătoare dreptul de proprietate asupra terenului fără construcție în suprafață de 717,17 m2 situat în București, . Agricultori, fostă ., sector 1.
Deși, în baza rolului activ și în limitele casării s-a pus în vedere reclamantului prin avocat să depună la dosar acte în sprijinul acțiunii deduse judecății, în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată în cauză nu au fost invocate alte înscrisuri.
Ca mod de dobândire a proprietății prevăzut de art. 645 c.civ., uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei, pe perioada de timp cerută de lege, a imobilului. Când posesia unui imobil se prelungește în timp pe o anumită perioadă de timp prescrisă, legea o consideră drept izvor al proprietății, iar posesorul va fi considerat proprietar.
Prin urmare, numai după împlinirea termenului fixat de lege faptul posesiei de până atunci se transformă dintr-o stare de drept și se consolidează dreptul de proprietate, posesorul devenind proprietar.
În cauză reclamantul Câțea M. a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului de 717,17 m2 situat în Ebonitei (fostă Fundătura Agricultori, fostă ., stăpânit în fapt împreună cu soția sa Câțea (fostă M.) I., în prezent decedată.
Conform însă contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2845/17.11.2001 de BNP „Expert”, reclamantul și soția sa Câțea I. au vândut numitei B. V. drepturile asupra terenului enunțat și care face obiectul dosarului nr._/2004 a Judecătoriei Sectorului 3.
Pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune se cere doar ca posesia să se exercite public și să îndeplinească totodată și celelalte condiții prevăzute de art. 1847 c.civ.
Așadar de la data autentificării acestui contract, reclamantul a pierdut posesia imobilului – condiție esențială în uzucapiune - și ca atare nu mai justifică calitatea procesuală activă în cauză, considerent pentru care excepția va fi admisă, urmând a admite apelul declarat de apelantul pârât M. București prin primarul General împotriva sentinței civile nr. 1029/05.07.2010 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă (dosar nr._ ) potrivit art. 296 c.pr.civ. și a schimba în tot sentința civilă apelată în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Admite apelul formulat de apelantul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în sector 6, București, .. 291-293, împotriva sentinței civile nr. 1029 din data de 06.07.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul-reclamant Câțea M. cu domiciliul în sector 1, București, ., .. 1, .> Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2013.
P. JUDECĂTOR
A. P. I. C. N.
GREFIER
P. B. B.
Red: .: .> 4 ex./………………
Tribunalul București Secția a IV-a Civilă
Judecător: E. C. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1916/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
