Partaj judiciar. Decizia nr. 2079/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2079/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-11-2012 în dosarul nr. 2079/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2079
Ședința publică de la 22.11.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele-reclamante M. M. și M. V., împotriva deciziei civile nr. 605 A din 29.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. P. S..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 15.11.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.11.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 04.12.2009 reclamantele M. M. și M. V. au chemat în judecată pârâtul N. P. S., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună ieșirea din indiviziune a părților pentru imobilul teren în suprafață de 1609 mp. și casă de locuit edificată pe acesta compusă din două camere și sală, situate în com. Brănești, ., jud. I. conform Ordinului Prefectului nr.1564/01.11.2007.
În motivarea cererii, acestea arată că la data de 01.11.2007 s-a emis Ordinul Prefectului nr.1564/01.11.2007 pentru terenul în suprafață de 1609 mp pe numele numiților M. M., N. E. și M. Agafia. Terenul și casa de locuit edificată pe acesta au fost dobândite de soții M. M. și M. N. (1/2), respectiv M. Agafia și M. A.. Din actele de proprietate rezultă că reclamanta M. M. deține cota de 5/16 din imobil compusă din cota de 4/16 prin cumpărare, iar ¼ prin moștenire de la soțul său M. N., restul de 3/16 reprezentând cota fiicei acestora N. E., potrivit C.M. nr.996/29.06.1994.
În urma decesului numitei N. E., moștenitorii săi au fost N. C. în calitate de soț supraviețuitor și N. P. S., fiu, însă în certificatul de moștenitor emis în urma defunctei nu a fot trecut în masa succesorală și terenul din Ordinul Prefectului nr.1564/01.11.2007 deoarece la acea dată nu fusese emis respectivul act, însă potrivit dispozițiilor codului civil, reclamantele apreciază că moștenitorii moștenesc atât bunurile prezente cât și viitoare. În anul 1998 a decedat și N. C., unicul moștenitor fiind fiul său, pârâtul N. P. S. cu o cotă de 3/16.
Reclamanta M. V. deține cota de 8/16 din imobil în calitate de unică moștenitoare a lui M. A. și M. Agafia, fiind fiica acestora.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 728 cod civil și art. 673 alin.1 C.pr.civ..
Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare, în fața primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1150/24.03.2011, Judecătoria B. a admis cererea reclamanților, a dispus ieșirea din indiviziune; a atribuit lui M. V. terenul de 1609 mp si casa edificata; a obligat reclamanta la plata sultelor către reclamanții M. M., de 14.056 lei și către N. P. S. de 8456 lei; a omologat raportul de expertiza efectuat de D. Z. și a obligat paratul la 1010 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul Prefectului nr.1564/01.11.2007 (filele 15,16) s-a constatat dreptul de proprietate al M. M., N. E. și M. Agafia pentru terenul în suprafață de 1609 mp situat în com. Brănești, ., jud. I..
Potrivit C.M. nr.23/04.04.2007 eliberat de B.N.P. Asociați „M. M. și C. M.” (filele 17,18) moștenitorii defunctului M. A. decedat la data de 29.08.1987 au fost M. Agafia, soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală și M. V., fiică cu o cotă de ¾ din masa succesorală compusă din cota de ¼ din imobilele situate în . compuse din teren în suprafață de 800 mp. și locuința edificată pe acesta, construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din două camere de locuit și sală, iar în urma decesului defunctei M. Agafia la data de 23.12.1998, unica moștenitoare a acesteia a rămas reclamanta M. V. ce deține o cotă de ¼ din imobilul a cărui împărțire se cere (sau 4/16).
Conform C.M. 996/29.06.1994 emis de notariatul de Stat al Sectorului 4 București (fila 19) moștenitorii defunctului M. N. decedat la data de 10.01.1985 au fost M. M., soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală și N. E., fiică cu o cotă de ¾ din masa succesorală compusă din cota de ¼ din imobilele situate în . compuse din teren în suprafață de 800 mp. și locuința edificată pe acesta, construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din două camere de locuit și sală, iar în urma decesului defunctei N. E. la data de 21.06.1994 (C.M. 1201/21.06.1994 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 5 București) moștenitorii acesteia au rămas N. C., soț supraviețuitor co o cotă de ¼ din masa succesorală și N. P. S., în calitate de fiu cu o cotă de ¾ din masa succesorală.
Reținând că potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar în caută, părțile se află în indiviziune pentru imobilele compuse din teren în suprafață de 1609 mp. și locuința edificată pe acesta, construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din două camere de locuit și sală, s-a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea bunului coproprietarei M. M., dispunând obligarea acestora la plata de sulte către ceilalți moștenitori,.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul N. P. S., apel înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 05.10.2011, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate si reținerea ei spre judecare, ca fiind pronunțata cu încălcarea unei norme de ordine publica.
In motivarea apelului, s-a arătat cu privire la lipsa calității de exercițiu a reclamantei M. M., că potrivit art.5 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice „capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligații, săvârșind acte juridice”. Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice are la baza ideea după care aceasta este in măsura sa înțeleagă, datorita maturității de gândire si a experienței sale însemnătatea si consecințele actelor pe care urmează sa le săvârșească. Se prezuma faptul ca o persoana, după o anumita vârsta își pierde din capacitatea de a discerne însemnătatea faptelor sale si de a lua decizii in cunoștința de cauza.
Apelantul consideră că în cadrul acestui proces se impunea ca instanța, prin exercitarea rolului sau activ sa solicite reclamantei M. M., sa prezinte un astfel de înscris, datorat de faptul ca in dosarul cauzei au fost depuse o . inscrisuri (începând cu cererea de chemare in judecata) care poarta semnătura acesteia din urma pe care ar trebui sa si le asume.
Aceasta excepție a capacității de exercițiu o susține si cu existenta unui înscris, si anume procura nr. 743/16.08.2000 prin intermediul căreia tocmai reclamanta in cauza de fata, îl împuternicea pe nepotul sau de fiică, recurentul pârât să îi reprezinte toate interesele sale cu privire la bunurile imobile deținute, acesta urmând sa întreprindă toate masurile legale in vederea apărării intereselor acesteia, procura care, este încă valabila, prin nerevocare.
Apelantul invocă, încălcarea de către prima instanță a principiului disponibilității, arătând că s-a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, prin atribuirea imobilului-teren in proprietatea sa.
Mai mult decât atât, prin nesocotirea înscrisurilor oficiale depuse la dosar si a declarațiilor reclamantei, documente care au sta la baza cererii de scutire de la plata taxei de timbru aferente acțiunii, cerere care a fost admisa, s-a atribuit bunul imobil unei persoane care se afla imposibilitatea vădita de a achita sulte celorlalte părți din proces.
Prin aplicarea principiului rolului activ al sau si ale art. 676 Cod Civil, instanța avea obligația de a pune in discuția părților posibilitatea de vânzare a bunului imobil - teren, aflându-se in situația in care prin cererea de chemare in judecata niciuna dintre parti nu solicitase atribuirea bunului, din studiul actelor din dosar, instanța, din oficiu ar fi trebuit sa facă aplicația dispozițiilor art.6739 Cod Procedura Civilă.
Totodată, apelantul a solicitat a se avea în vedere si faptul ca, prin dispozitivul sentinței nu s-a stabilit un termen limita de achitare a valorii sultelor către reclamanta M. M. si paratul N. P.-S. de către reclamanta M. V., prin aceasta instanța încălcând interesele celorlalte parți in dosar cu nesocotirea principiului egalității, termen limită, ce se impunea în aplicarea art.67410 si urm. C.proc.civ., și a art.67311 C.proc.civ.
O altă critică se referă la faptul că procesul de partaj se caracterizează prin aceea ca da naștere la o judecata dublă, iar aceasta particularitate are efect si pe planul cheltuielilor de judecata, care, in principiu, vor fi compensate, acțiunea in partaj judiciar beneficiind ambelor părți.
Totodată, conform prevederilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecata se acorda părții câștigătoare, ele neputând fi solicitate din oficiu. Si din acest punct de vedere instanța si-a depășit competentele acordând mai mult decât s-a cerut de către reclamanta, mai precis a acordat cheltuieli de judecata in lipsa unei, solicitări in acest sens formulate de către reclamante si in lipsa unor înscrisuri doveditoare a efectuării unor astfel de cheltuieli in acest sens.
De asemenea, apelantul a arătat că instanța a omologat raportul de expertiza topo efectuat de către expert D. Z., cu toate ca onorariul expertului nu fusese achitat de către reclamante. Deși reclamantele nu au achitat onorariul expertului in cauza de fata, deși acesta a fost dispus de către instanța, instanța nu a avut in vedere acest aspect si a omologat raportul de expertiză.
În apel intimatele reclamante nu au depus întâmpinare, și nu și-au exprimat poziția procesuală față de calea de atac declarată.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.605/A/29.05.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a atribuit apelantului-pârât N. P. S. imobilul teren în suprafață de 1609 m.p. și casa de locuit edificată pe acesta, compusă din 2 camere și sală, situat în comuna Brănești, ., județul I., în valoare de 19.344 Euro, a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă M. M. a echivalentului în lei din ziua plății la cursul BNR al sumei de 6045 Euro, în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii; a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă M. V. a echivalentului în lei din ziua plății, la cursul BNR al sumei de 9672 Euro, în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii; a respins cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Verificând motivul de apel, referitor la lipsa capacității de exercițiu a reclamantei M. M., tribunalul a reținut că potrivit art.8 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, (aplicabil prezentului litigiu în raport de data înregistrării acțiunii), capacitatea deplina de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră iar conform art. 11 din același act normativ nu au capacitate de exercițiu minorii care nu a împlinit vârsta de patrusprezece ani și persoanele puse sub interdicție.
Cum reclamanta este o persoană majoră, pentru care nu s-a făcut dovada punerii sub interdicție, în mod evident aceasta nu este lipsită de capacitate de exercițiu, simplele speculații ale recurentului legate de vârsta sa înaintată sau de anumite acțiuni ale sale, neputând determina admiterea excepției invocate.
Analizând motivul de apel referitor la încălcarea principiului disponibilității de către prima instanță, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat ieșirea din indiviziune, formarea loturilor și atribuirea lor în natură, în urma sistării stării de indiviziune actualilor coproprietari.
Prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond – fila 58 dosar, s-a solicitat în mod expres atribuirea terenului către reclamanta M. V., indicându-se faptul că aceasta deține cota majoritară de 8/16, prin urmare tribunalul a apreciat că susținerea apelantului în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut este nefondată, fiind respinsă ca atare.
În schimb, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat motivul de apel relativ la greșita atribuire a bunului către această reclamantă.
Astfel, prin art. 6739 C.proc.civ., se enumeră cu caracter exemplificativ, criteriile de care instanța va ține seama la atribuire în partajul judiciar, textul stipulând că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Enumerarea din acest text legal nu are caracter limitativ, expresia de la finalul textului „și altele asemenea”, duce la concluzia că instanța poate, în afara criteriilor expres menționate, să țină cont și de alte criterii de ordin familial, social, material sau moral, în funcție de specificul fiecărei cauze.
În speță, bunul imobil a fost atribuit integral reclamantei M. V., aceasta fiind obligată la plata unor sume de bani consistente celorlalți copărtași în condițiile în care reclamanta căreia i-a fost atribui bunul nu realizează nici un venit potrivit propriei declarații de la fila 38 dosar fond.
În aceste condiții este evident, că reclamanta este în imposibilitate de a achita sultele stabilite în sarcina sa, aspect de natură să creeze dificultăți în realizarea drepturilor patrimoniale ale celorlalți copărtași, ceea ce va duce fie la demararea formelor de executare silită, fie la înstrăinarea bunului unor terțe persoane în scopul dobândirii acestor sume de bani.
De altfel, în declarația de la fila 37 dosar fond, ambele reclamante au arătata că sunt lipsite de venituri, partajând terenul în scopul cedării părților cele dețin în schimbul unei întrețineri.
Cum unul dintre coindivizari – apelantul N. P.-S., solicită în calea de atac atribuirea bunului în natură, indicând și posibilitatea achitării sultelor ce se cuvin reclamantelor, și cum cota de proprietate mai mare nu reprezintă în sine un criteriu determinant care să justifice atribuirea bunului în favoarea reclamantei, tribunalul a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a atribuit apelantului-pârât N. P. S., imobilul teren în suprafață de 1609 m.p. și casa de locuit edificată pe acesta, compusă din 2 camere și sală, situat în comuna Brănești, ., județul I., în valoare de 19.344 Euro.
Chiar dacă, apelantul pârât nu a solicitat în primă instanță atribuirea bunului către sine, instanța a apreciat că acest aspect nu constituie un impediment în atribuirea bunului direct în calea de atac, având în vedere pe de o parte efectul devolutiv al apelului, iar pe de altă parte faptul că și reclamanta M. V. a solicitat atribuirea bunului în primă instanță, după închiderea dezbaterilor, fără ca pârâtul să cunoască această cerere.
Pe cale de consecință, în temeiul art.67310 alin. final C.proc.civ., a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă M. M. a echivalentului în lei din ziua plății la cursul BNR al sumei de 6045 Euro și către intimata-reclamantă M. V. a echivalentului în lei din ziua plății, la cursul BNR al sumei de 9672 Euro, în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
În ceea ce privește, soluția de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, tribunalul a constatat că aceasta este greșită.
Astfel, reclamantele, nu au făcut dovada avansării unor astfel de cheltuieli, prin încheierea de ședință din 17.03.2011, fiind admisă cererea de ajutor public judiciar prin scutirea reclamantelor de la plata taxelor judiciare de timbru.
Deși instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1010 lei, nu a indicat ce reprezintă această sumă, din actele dosarului putându-se deduce că destinația sumei este de onorariu de expert, în condițiile în care cuantumul taxei judiciare de timbru nu a fost determinat.
În ceea ce privește onorariul de expert, s-a constatat că acesta nu a fosta achitat, deși obligația a fost stabilită în sarcina reclamantelor, pârâtul neputând să invoce în propria cale de atac neregularități cu privire la drepturi bănești cuvenite expertului.
Prin urmare, soluția de obligare a pârâtului la plata către reclamante a unor sume ce nu au fost avansate, este nelegală, fiind admise criticile formulate în acest sens și respinsă cererea reclamantelor formulată în prima instanță, de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele M. M. și M. V., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
În motivare, recurentele reclamante au susținut că în mod greșit instanța de apel a concluzionat că intimatele reclamante nu au achitat onorariul de expert, de vreme ce dovada achitării acestuia a fost înmânată personal expertului și a fost transmisă și prin fax la registratura Judecătoriei Cornetu.
Considerentul generic din decizia instanței de apel privind faptul că intimatele nu-și vor permite să-l despăgubească pe apelantul-pârât și se va ajunge la executarea imobilului nu pot acoperi exigențele din art. 6739 C.proc.civ. și art. 741 C.civ., dimpotrivă au dezechilibrat raporturile copărtașilor.
Intimatele reclamante au cerut expres să li se atribuie bunul în natură, fiind în cunoștință de cauză că va trebui achitată sultă, într-o anumită valoare și la o anumitădată bazându-se pe banii primiți de reclamanta M. M. în urma înstrăinării cotei ce i se cuvine conform actelor.
Din actele depuse la dosarul de fond reiese că masa bunurilor supuse partajului se compune din teren în suprafața de 1609 mp și casa demolabila edificata pe acesta compusa din 2 camere si sala situate în ., ..
Proprietari în coindiviziune ai imobilului identificat în Ordinul Prefectului nr.1564/01.11.2007 sunt M. M., M. V., N. P.- S.. Cotele de proprietate care se cuvin fiecăruia sunt stabilite prin cumpărare și moștenire, astfel că M. M. si M. V. dețin împreună cota majoritară de 13/16din imobil dobândit prin cumpărare și prin moștenire.
Potrivit art.67310 C.pr.civ. la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari si termenul in care este obligat sa le plătească. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 6739.
Apelantul pârât a lipsit la judecarea în fond a cauzei dar si la expertiză, ca de altfel și apărătorul ales nefiind preocupat de atribuirea unei anumite variante de lotizare, astfel încât, față de intimatele reclamantele care au fost interesate de soluționarea dosarului în fond și care au fost preocupate să primească în lotul lor bunurile în natură acesta nu a fost interesat de imobil.
Poziția procesuală a apelantului pârât avuta la fond nu este de natură a conduce la prezumția că acesta a dorit să-i fie atribuit lotul în care au fost incluse imobilele, instanța având obligația, în raport de dispozițiile art.129 C.proc.civ., să soluționeze cauza potrivit interesului părților litigante și cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Instanța de apel nu a reușit să răstoarne prezumția stabilită de instanța de fond, care a reținut interesul intimatelor-reclamante de a li se atribui în lot imobilele, cu atât mai mult cu cât s-a înstrăinat de una din intimate bunurile succesorale cu acordul tacit al celorlalți coindivizari.
Astfel, în cazul unui bun aflat în indiviziune, vânzarea lui de către un coindivizar unui terț nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci supune dreptul dobândit de cumpărător unei condiții rezolutorii, a cărei îndeplinire are loc dacă bunul nu a fost atribuit, la ieșirea din indiviziune, coindivizarului care l-a înstrăinat. Pronunțând soluția recurată, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 6739 C.proc.civ., cât și ale art. 741 C.civ., potrivit cărora, la formarea și atribuirea loturilor, se va ține seama și de acordul părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri,cu acordul coproprietarilor, sau alte asemenea, respectiv înstrăinarea imobilelor cum este situația în speța de față.
Instanța va putea dispune atribuirea bunurilor în întregime unuia dintre copărtași, urmând ca ceilalți să primească echivalentul bănesc al cotelor ce li se cuvin în astfel de situații legiuitorul ocrotind, pe de o parte buna-credință a terțului cumpărător, iar pe de altă parte, siguranța circuitului civil.
Respectând prevederile legale de mai sus, instanța de fond în mod corect a atribuit bunurile succesorale în lotul intimatelor reclamante soluția fiind determinată de aplicarea principiilor de mai sus.
Soluția conformă cu criteriile echitabile din art. 6739 C.proc.civ. este cea dată de instanța de fond, iar soluția instanței de fond constituie o încălcare esențială a legii conform prevederilor C.proc.civ., impunând modificarea deciziei atacate.
Intimatul pârât N. P. S. a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția nulității recursului, ca urmare a nemotivării acestuia de către reclamante, în conformitate cu dispoz.art.306 C.proc.civ.
În subsidiar, în cazul în care se va respinge excepția, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, intimatul arată că reclamantele recurente invocă aspecte de netemeinicie care pun în discuție aspecte cu privire la atribuirea imobilului în natură către pârât, în calitate de coproprietar, acest aspect neputând fi interpretat în sensul legii ca motiv de nelegalitate al hotărârii instanței de apel.
De asemenea, recurentele invocă dispozițiile art. 673 C.proc.civ., dispoziții care au în vedere criterii specifice de atribuire a imobilului, criterii care au fost avute în vedere de către instanțe, în baza dovezilor administrate în cauză.
Având în vedere cele invocate de către recurente, intimatul consideră că, în virtutea dispozițiilor art. 306 alin.1 Cod Procedura Civila, recursul este nul, nefiind motivat în termen legal, recurentele neînțelegând să atace hotărârea instanței de apel sub aspectul nelegalității acesteia.
În subsidiar, intimatul susține că instanțade apel a avut în vedere aspectele art. 6733 conform cărora "dacă coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar".
Nu în ultimul rând, pentru admiterea cererii de apel, instanța a avut în vedere pe lângă cotele parte ale fiecărei părți și de domiciliul și ocupația acesteia, or în cauza de față nu poate fi vorba de un asemenea fapt, întrucât din documentele depuse la dosar rezulta indubitabil faptul ca reclamanta M. V., cea căreia i-a fost atribuit în natură bunul imobil-teren nu are niciun alt venit, fiind susținută cu bani pentru hrana și întreținere de către fiica sa, deci o plată a oricărei sume reprezentând sulte către celelalte părți din proces fiind exclusă din start.
Prin aplicarea principiului rolului activ al său și ale art. 676 Cod Civil, instanța de fond avea obligația de a pune în discuția părților posibilitatea de vânzare a bunului imobil - teren, aflându-se în situația în care prin cererea de chemare în judecată niciuna dintre părți nu solicitase atribuirea bunului, din studiul actelor din dosar, instanța, din oficiu ar fi trebuit să facă aplicația dispozițiilor art.6739 Cod Procedura Civila, ținând cont de ocupația părților.
Totodată, la pronunțarea hotărârii, instanța de apel a avut în vedere inclusiv cererea de ajutor judiciar formulată de către recurenta M. M. la fond, ceea ce denotă faptul că în situația unei atribuiri definitive în natura a imobilului către aceasta, nu este în măsură a achita sulta corespunzătoare către ceilalți coindivizari.
De asemenea, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile legale ale prescripției extinctive cu privire la termenul limitat de executare silită a sultei, în baza hotărârii de partaj, aceasta putând fi obținută într-un termen de 3 ani de la termenul stabilit prin dispozitivul hotărârii, termen omis a fi indicat prin dispozitivul sentinței pronunțate în cauză, a cărei soluție se solicită a fi menținută, având în vedere faptul că recurenta M. M. nu a achitat până la declararea apelului sulta cuvenita pârâtului.
Totodată, în mod corect instanța de apel a considerat că, cu toate că apelantul pârât nu a solicitat în primă instanță atribuirea bunului in lotul său, acesta nu constituie un impediment în atribuirea bunului direct în calea de atac, apelul fiind o cale devolutiva de atac, în raport și de faptul că reclamanta M. V. a solicitat atribuirea bunului în lotul său, după încheierea dezbaterilor, fără ca acesta să ia la cunoștință de această cerere.
In ceea ce privește susținerile recurentelor conform cărora, instanța de apel le-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, intimatul precizează faptul că procesul de partaj se caracterizează prin aceea că dă naștere la o judecată dublă.
Aceasta particularitate are efect și pe planul cheltuielilor de judecată, care, în principiu, vor fi compensate, acțiunea în partaj judiciar beneficiind ambelor părți.
Mai mult decât atât, în mod corect instanța de apel a concluzionat faptul că reclamantele nu au avansat nici un fel de cheltuieli, prin încheierea de ședință din data de 17.03.2011 fiindu-le admisă cererea de ajutor public judiciar prin scutirea acestora de la plata taxelor judiciare de timbru. Or, singurele cheltuieli pe care reclamantele le puteau face se refereau strict la onorariul expertului, constatându-se de către instanța de apel că acesta nu a fost achitat, astfel încât nu îi poate fi impusă pârâtului achitarea unei taxe nedatorate.
In recurs a fost depus la dosar, în copie certificată, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2614/07.10.2008.
In ședința publică din data de 22.11.2012 Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului declarat în cauză în raport de prevederile art. 306 C.proc.civ., excepție ridicată de intimat.
Analizând în prealabil actele dosarului prin prisma excepției procesuale invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 3021 alin.1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. 3 C.proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ. criticilor de recurs invocate.
În speță, Curtea reține că recurentele au formulat în principal critici de nelegalitate aduse deciziei instanței de apel care se referă la soluția de partajare a imobilului în litigiu prin atribuire, fără a se avea în vedere criteriile prevăzute de lege în această materie, situație în raport de care, chiar dacă, formal, nu s-a indicat niciunul dintre motivele de recurs prev. de art. 304 C.proc.civ., dezvoltarea criticilor de recurs permite încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel încât Curtea constată că excepția nulității recursului este neîntemeiată.
Procedând în continuare la examinarea deciziei recurate prin prisma acestui motiv de recurs invocat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Partajul este o operațiune juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunurile stăpânite pe cote părți sunt trecute, potrivit cu întinderea cotelor cuvenite, în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari.
Astfel, dreptul exclusiv asupra cotei ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietarul exclusiv al bunurilor care i-au fost atribuite.
Potrivit art. 736 C.civ., „fiecare dintre coerezi poate cere partea sa în natură din mobilele sau imobilele succesiunii”, regula fiind deci partajarea în natură.
De asemenea, în conformitate cu art. 6739 din C.proc.civ., „la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea”.
Pe de altă parte, potrivit art.67310 alin.4 C.proc.civ., dacă nu se poate proceda la o împărțire în natură, „la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari si termenul in care este obligat sa le plătească”., iar, conform alin.2 al aceluiași articol, „Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 6739.”
Remarcând totodată că, în situația în care litigiul este supus și căii de atac devolutive a apelului (cum este și cazul în speță), controlul judiciar în recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nefiind posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale enunțate, atribuind imobilul, casă și teren,situat în com. Brănești, ., intimatului-pârât.
Astfel, în aplicarea criteriilor legale amintite – deși enumerarea acestora nu este una limitativă – s-a avut în vedere că acesta a solicitat bunul în faza devolutivă a apelului și că are posibilitatea de a achita sulta, spre deosebire de ceilalți copărtași, luându-se act de recunoașterile acestor sub acest aspect, al lipsei veniturilor, în cursul judecății în primă instanță.
Contrar celor susținute de recurente, instanța de apel s-a aflat în ipoteza în care, în fața primei instanțe, până la închiderea dezbaterilor în procedura de partaj, niciunul dintre coindivizari nu a solicitat atribuirea bunului respectiv, o asemenea solicitare fiind făcută doar prin concluzii scrise de către reclamanta M. V. și, ulterior, prin cererea de apel de către pârâtul N. P.-S., care în acest mod a criticat și atribuirea realizată de judecătorie în aceste condiții și, în plus, fără a reține prin hotărârea pronunțată în acest sens vreun criteriu legal de care s-ar fi ținut seama la atribuire.
Ca atare, nu pot fi primite susținerile recurentelor referitoare la respectarea de către prima instanță a principiului disponibilității procesuale la atribuirea bunului, și, respectiv, cele privind caracterul de cerere nouă, inadmisibilă în apel, a solicitării de atribuire făcută de apelant.
De asemenea, împrejurarea că ambele recurente-reclamante ar avea împreună o cotă indiviză majoritară, invocată prin recurs, nu poate fi avută în vedere de instanța de partaj, care trebuie să examineze cota fiecăruia dintre copărtași, iar prin atribuirea către acestea a imobilului nu s-ar realiza efectiv o sistare a stării de indiviziune, încălcându-se – în lipsa unui acord al tuturor părților implicate – dispozițiile art. 728 Cod civil, nefiind atins rezultatul urmărit prin împărțeală.
In ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de recurenta M. M. în anul 2008, vizând înstrăinarea cotei sale succesorale de 5/16 din imobil, act invocat prima dată în faza recursului, Curtea constată că această promisiune de înstrăinare nu poate fi luată în considerare ca un argument decisiv în atribuirea către aceasta a imobilului, neproducând nicio schimbare în starea de indiviziune existentă, o astfel de manifestare de voință probând, cel mult, lipsa de interes a recurentei-reclamante în privința atribuirii și folosirii în viitor a imobilului supus partajării. Chiar și în ipoteza în care „înstrăinarea” efectivă a bunului pe care recurentele o invocă prin cererea de recurs ar fi avut loc, acel act de dispoziție (nedovedit în cauză) urma să fie sancționat în funcție de situația bunului înstrăinat în urma finalizării procedurii de partaj, dar nu putea determina o împărțeală în favoarea celui ce a înțeles să dispună de bun în dauna celorlalți coindivizari.
Nu poate fi primită nici critica recurentelor vizând înlăturarea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul cuvenit expertului tehnic, în condițiile în care, astfel cum a reținut tribunalul, nu s-a dovedit în cauză că această sumă, stabilită de judecătorie în sarcina reclamantelor, ar fi fost achitată de acestea.
In consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante M. M. și M. V., împotriva deciziei civile nr.605/A din 29.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât N. P. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G
Technored.M./B.I.
2 ex./18.03.2013
---------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – M.I.R.
- A.C.
Jud.B. – L.D.
| ← Expropriere. Decizia nr. 415/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Sentința nr. 94/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
