Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1095/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095R
Ședința publică de la 29 mai 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți V. D. și V. Z., împotriva deciziei civile nr. 30A/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. O. V., E. A., P. D. Ș. și P. O., având ca obiect: revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 20.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 27.05.2013 și apoi la 29.05.2013.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 4086 din data de 12.09.2011, Judecătoria B. a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamanții V. D. și V. Z. în contradictoriu cu pârâții P. D. Ș., P. O., B. O. V. și E. A. ca neîntemeiată și a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.08.2010, sub nr._, reclamanții V. D. și V. Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. D. Ș., obligarea acestuia din urmă să-și desființeze rigola de scurgere și trotuarul, ambele cu o lățime de 1,10 m., construite pe o lungime de 1027 m. din terenul limitrof, de 15,27 m. lungime; să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie întregul imobil format din terenul sub formă de curte situat între casa cu nr. cadastral 273/1.0.1 și casa cu nr. cadastral 273/2, înscrise în C.F. nr. 148 a localității Mogoșoaia; restituirea de către pârât a porțiunii deținute fără drept din terenul limitrof, despăgubirea reclamanților pentru lipsa de folosință a terenului, cât și pentru plata impozitului pentru perioada cuprinsă între luna iunie 2003 și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cereri, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză în specialitatea topografie.
La data de 22.11.2010 reclamanții au depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată în sensul că instanța a rămas învestită numai cu soluționarea cererii de revendicare.
La data de 06.12.2010 reclamanții au depus la dosar cerere de modificare a cererii introductive de instanță și a cererii de modificare formulate ulterior, prin care au solicitat chemarea în judecată a altor persoane, respectiv a numiților P. O., B. O. V., E. A..
Potrivit primului capăt al cererii modificatoare a acțiunii reclamanților, instanța de fond a fost învestită cu cererea reclamantului de obligare a pârâtului la respectarea promisiunii făcută în 2003 de cumpărare a unui teren în suprafață de 10,27 m.p; al doilea capăt al cererii reclamanților are ca obiect obligarea pârâților la desființarea trotuarului și a rigolei de scurgere a apelor pluviale și revendicarea unei porțiuni a terenului limitrof. Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la desființarea sau retragerea la o distanță corespunzătoare față de linia de hotar a garajului, astfel încât cei dintâi să aibă posibilitatea de a edifica gardul despărțitor și ultimul capăt al cererii modificatoare privește obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la înscrisul intitulat “promisiune de constituire a unui drum de servitute” sau la constatarea nulității absolute a acestui înscris.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 87 din data de 6 februarie 1998 la BNP G. C., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Mogoșoaia, .. 18, județul I., compus din teren în două parcele, în suprafață totală de 1.590 m.p.. Prin înscrisul autentificat cu nr. 242/29.08.2006, reclamanții s-au obligat să îi permită accesul pârâtului pe terenul proprietatea lor. În temeiul acestui înscris a fost pronunțată la data de 9.12.2009 sentința civilă nr. 6113 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., prin care au fost obligați reclamanții din cauză să îi permită pârâtului trecerea pe drumul de servitute situat pe latura nordică a proprietății celor dintâi.
Potrivit primului capăt al ultimei cereri modificatoare a acțiunii reclamanților, instanța de fond a fost învestită cu cererea reclamantului de obligare a pârâtului la respectarea promisiunii făcută în 2003 de cumpărare a unui teren în suprafață de 10,27 m.p. În cauză, în condițiile în care sarcina probei le revenea reclamanților conform art. 1169 Cod civil, aceștia nu au făcut dovada că pârâtul le-ar fi făcut o astfel de promisiune, deși aceștia au avut posibilitatea de a administra probe în acest sens, fiindu-le încuviințată proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Al doilea capăt al cererii reclamanților a avut ca obiect obligarea pârâților la desființarea trotuarului și a rigolei de scurgere a apelor pluviale și revendicarea unei porțiuni a terenului limitrof. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată și această cerere, în condițiile în care la întrebarea nr. 7 din interogatoriul care i s-a administrat reclamantul a răspuns că pârâții nu dețin vreo rigolă de scurgere a apei pluviale sau vreun trotuar pe terenul proprietatea reclamanților.
În privința cererii reclamanților de obligare a pârâților la desființarea sau retragerea la o distanță corespunzătoare față de linia de hotar a garajului, astfel încât cei dintâi să aibă posibilitatea de a edifica gardul despărțitor, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, reținând că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada faptului că modul de amplasare a garajului i-ar împiedica la edificarea acestui gard, iar din răspunsul reclamantului V. D. la întrebarea nr. 8 din interogatoriul formulat de pârâți, reiese că amplasamentul acestei construcții nu conduce la imposibilitatea edificării acestui gard despărțitor.
Ultimul capăt al cererii modificatoare a privit obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la înscrisul intitulat “promisiune de constituire a unui drum de servitute” sau la constatarea nulității absolute a acestui înscris. În ceea ce privește prima cerere, instanța de fond a considerat că este vădit neîntemeiată întrucât încheierea actelor juridice este reglementată de principiul libertății de voință a părților contractante, ceea ce înseamnă că o persoană nu poate fi obligată la încheierea unui act juridic în absența unui consimțământ valabil al acesteia, conform art. 948 pct. 2 Cod civil. Referitor la cererea de constatare a nulității absolute a actului menționat, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei cauze imorale, din modul de motivare a cererii reclamanților nereieșind existența acestei cauze de nulitate.
Împotriva acestei hotărâri, apelanții au formulat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului I. - Secția Civilă, la data de 07.12.2011.
Apelanții au arătat că instanța de fond nu a respectat întocmai dispozițiile dispozițiile Codului de procedură civilă, referitoare la încercarea de soluționare amiabilă a cauzei, de a solicita părților lămuriri și explicații, de a stărui prin toate mijloacele legale pentru prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului, la încercarea de împăcare a părților.
Au mai arătat apelanții că, deși au solicitat proba cu expertiză topografică și cercetarea la fața locului, acestea au fost respinse de instanță, precum și că instanța nu a socotit refuzul pârâților de a se prezenta la interogatoriu ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în favoarea acestora.
De asemenea, au susținut apelanții că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea introductivă nu a fost motivată în drept, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Apelanții au mai arătat că pârâții nu au dreptul de acces și pe sub geamurile acestora, cu tot felul de automobile care le trepidează casa și că în mod greșit prima instanță a respins cererea în condițiile în care trotuarul și rigola de scurgere a apei pluviale, desființarea și retragerea la o distanță corespunzătoare față de linia de hotar a garajului fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Apelanții au criticat și soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la promisiunea de constituire a unui drum de servitute, în condițiile în care pârâții și alte persoane se folosesc de drumul de servitute.
Față de capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat ,,promisiune de constituire de drum de servitute’’, apelanții au arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat că în cauză nu se face dovada unei cauze imorale, în condițiile în care la dosar sunt anexate înscrisuri suficiente în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 30 A/20.03.2012 Tribunalul I. a respins apelul, ca nefondat.
S-a reținut, în esență, că referitor la respingerea de către prima instanță a probei cu expertiză topografică și a solicitării de efectuare a unei cercetări la fața locului, tribunalul reține că, la termenul de judecată din data de 30.05.3011, reclamanții au solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâților. Momentul procesual al propunerii probelor se circumscrie pe deplin principiului disponibilității care guvernează procesul civil, astfel încât apelanții reclamanți nu pot invoca propria turpitudine prin greșita conducere a propriului proces.
Cu privire la motivul de apel vizând greșita reținere a instanței de fond în sensul că, prin cererea modificatoare din data de 06.12.2010, reclamanții ar fi solicitat chemarea în judecată a altor persoane, tribunalul a reținut caracterul nefondat al acestuia, reținând că această consemnare în cuprinsul considerentelor sentinței apelate este doar o eroare materială și nicidecum un considerent hotărâtor în dezlegarea cauzei.
Cu privire la motivul de apel vizând greșita soluționare a cauzei pe fond, tribunalul reține că, față de dispozițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864, reclamanții nu au reușit să facă dovada susținerilor lor, deși sarcina probei le revenea.
Astfel, referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la desființarea trotuarului și a rigolei de scurgere a apelor pluviale și revendicarea unei porțiuni a terenului limitrof, tribunalul reține că reclamanții nu au administrat dovezi pe aspectul că pârâții ar aduce atingere în vreun fel drepturilor reclamanților. În privința cererii de obligare a pârâților la desființarea sau retragerea la o distanță corespunzătoare față de linia de hotar a garajului, astfel încât cei dintâi să aibă posibilitatea de a edifica gardul despărțitor, tribunalul a constatat, de asemenea, că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada faptului că modul de amplasare a garajului ar aduce atingere în vreun fel drepturilor reclamanților. Or, prin intermediul acțiunilor în justiție, reclamanții au posibilitatea de a-și valorifica diferite drepturi subiective cu privire la care se susține că au fost încălcate ori nesocotite. În ipoteza în care nu reușesc să facă proba alegațiilor acestora, cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind îngăduit ca mijloacele procedurale să fie utilizate în alt scop decât cel pentru care au fost recunoscute de lege.
În privința motivului de apel privind soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la promisiunea de constituire a unui drum de servitute, tribunalul reține că prima instanță a analizat acest capăt de cerere prin raportare la principiile legale care guvernează formarea valabilă a consimțământului părților la încheierea unui act juridic, reținând în mod legal și temeinic că acesta nu poate lua naștere în mod valabil decât în baza manifestării de voință a părților contractante, liberă și neviciată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal, reclamanții Vornicesu D. și V. Z., criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că, în mod greșit, instanțele de judecată nu au intrat în cercetarea fondului cauzei și nu au clarificat toate împrejurările deduse judecății.
S-au depus în susținerea cererii de recurs înscrisuri reprezentând petiții și cereri formulate de către reclamanți pe parcursul soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de critica formulată, cât și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform ultimei modificări a cererii introductive formulate de către reclamanți, instanțele de judecată au fost investite cu soluționarea mai multor capete de cerere și anume: obligarea pârâtului P. D. Ș. la respectarea promisiunii făcută în anul 2003 de cumpărare a unui teren în suprafață de 10,27 mp; obligarea pârâților la desființarea trotuarului și a vigolei de scurgere a apelor pluviale și revendicarea suprafeței de teren ocupate de acestea; obligarea pârâților la desființarea la o distanță corespunzătoare față de linia de hotar a garajului, precum și obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la înscrisul intitulat „promisiune de constituire a unui drum de servitute”, în subsidiar, constatarea nulității absolute a acestui înscris.
Ambele instanțe au soluționat cauza administrând proba cu interogatoriu și proba testimonială, fără a avea în vedere că reclamanții au solicitat chiar prin cererea introductivă de instanță, efectuarea unei expertize de specialitate, respectiv topografie în dovedirea cererilor formulate.
Acest aspect a fost criticat de către reclamanți și prin apelul formulat, iar tribunalul a reținut, în mod greșit, că acest mijloc de probă, alături de cercetarea la fața locului nu erau pertinente și concludente în dezlegarea cauzei, deși aceste mijloace de probă erau în măsură să conducă la dezlegarea împrejurărilor de fapt deduse judecății.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. (4) Cod procedură civilă cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să păună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Or, instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv a apelului, cât și dispozițiile art. 129 alin. (4) Cod procedură civilă, era datoare să ordone efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate – topografie pentru soluționarea legală a cauzei, cu atât mai mult cu cât reclamanții au solicitat această probă prin cererea introductivă de instanță și au criticat hotărârea instanței de fond și sub acest aspect.
Procedând în acest mod, instanțele de judecată nu au intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecății, astfel încât, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 312 alin (5) Cod procedură civilă, impunându-se trimiterea cauzei Tribunalului I. pentru rejudecarea apelului, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va efectua o expertiză de specialitate având ca obiective individualizarea proprietăților părților, modul de amplasare a trotuarului, a rigolei de scurgere a apelor pluviale și a garajului aparținând pârâților și dacă acestea ocupă terenul proprietatea reclamanților, precum și orice alte obiective ce pot conduce la soluționarea legală a cauzei .
În ceea ce privește modul de soluționarea a petitelor vizând obligarea pârâtului P. D. Ș. la respectarea promisiunii făcută în anul 2003 de cumpărarea terenului în suprafață de 10,27 mp, obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la înscrisul intitulat „promisiune de constituire a unui drum de servitute” sau, în subsidiar, la constatarea nulității absolute a acestui înscris, pentru o dezlegare unitară a cauzei, se impune aceeași soluție.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, recursul va fi admis, va fi casată hotărârea pronunțată și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți V. D. și V. Z. împotriva deciziei civile nr. 30 A/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul I., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. D. Ș., P. O., B. O. V. și E. A..
Casează decizia și trimite cauza Tribunalului I. spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. I. P. A. V.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC – 2 ex
14.06.2013
Jud. apel: E. M. O.
C. L. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 973/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
