Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 979/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 979/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.979

Ședința publică de la 30.05.2013.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2206 din 07.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. D. Ș. și cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

P. are ca obiect – acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentei pârâte P. M. București prin Primarul General, conform delegației atașate la fila 23 din dosar, mandatarul P. C.-A., în calitate de reprezentant al intimatului reclamant P. D. Ș., în baza procurii autentificate sub nr. 407 din 22.03.2012, atașată la fila 60 din dosarul de fond, lipsind intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentului pârât învederează instanței împrejurarea că, în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată de instanță la termenul anterior, nu poate să depună documente din care să rezulte exproprierea anterioară.

Totodată, solicită a se avea în vedere adresa anexată la dosar la fila 182 din dosarul de fond.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentului pârât, cu prioritate, solicită a se avea în vedere incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

În ceea ce privește recursul declarat în cauză, în principal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii paragrafului doi din dispozitiv în ceea ce privește modificarea Dispoziției_/16.05.2011 cu privire la cota de 100 % pentru imobilul în litigiu, urmând a se avea în vedere probatoriul administrat în cauză. Consideră că dispoziția emisă în anul 2011 prin acordarea unei cote de ¾ a fost dată cu respectarea legii în vigoare la acel moment.

Precizează că solicitarea de modificarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează faptul că prin dispozitivul sentinței s-a luat act de renunțarea la capătul doi de cerere, însă criticile urmează a fi avute în vedere astfel cum au fost expuse pe larg prin motivele de recurs, atât în ceea ce privește cota, cât și cu privire la teren.

Mandatarul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, urmând a se avea în vedere motivele expuse pe larg în cadrul întâmpinării.

În esență, cu privire la primul motiv de recurs ce vizează cota legală, urmează a se observa că nu s-a avut în vedere existența unei stări de coproprietate, nefiind o solicitare formulată de mai multe persoane îndreptățite la restituirea imobilului, respectiv de acordare de măsuri reparatorii. Arată că, în speță, este incidentă situația moștenirii legale, în care măsurile reparatorii au fost solicitate de către moștenitorul legal al persoanei îndreptățite.

Solicită a se observa că prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada calității de moștenitoare legală, unică, în persoana petentei P. R., fiind de altfel singura care a acceptat moștenirea, cererea de restituire având valoare de acceptare a moștenirii.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs solicită a se avea în vedere că întinderea suprafeței imobilului compus din teren și construcție rezultă din actul de proprietate. Mai arată că în cauză s-a efectuat și o expertiză ce a avut ca obiect tocmai stabilirea întinderii suprafeței imobilului, expertiză care a relevat faptul că fostul imobil – teren în discuție a avut ca suprafață totală 640,32 mp, întreaga suprafață fiind expropriată de statul român. Faptul că domnul expert a menționat că o parte din teren a fost expropriată anterior, consideră că este un aspect pe care numai instanța de judecată îl poate aprecia. În speță a fost o preluare cu titlul potrivit decretului de expropriere, iar referitor la suprafața de teren menționată de expert, consideră că nu poate fi vorba decât despre o preluare fără titlul.

Față de apărările formulate de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților precizează că nu are nimic de spus având în vedere că partea pe care o reprezintă a renunțat la capătul doi de cerere, instanța de fond luând act prin hotărârea pronunțată de această renunțare.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, sub nr._, reclamantul P. D.-S., in baza dispozițiilor art. 112 C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicata si actualizata, a chemat în judecată pe pârâții P. M. București prin Primarul General și A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților București, prin care a solicitat ca, în baza probatoriului administrat să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună, modificarea parțială a Dispoziției nr._/16.05.2011 emisă de Primarul General al M. București, în sensul acordării de masuri reparatorii în echivalent pentru cota de 100% din imobilul preluat abuziv prin expropriere, compus din teren și construcție (care a fost demolată în totalitate), ce a fost situat în București, .. 4, actualmente . nr. 4, sector 6, București, și pentru întreaga suprafața de 644 mp a terenului, respectiv: a. acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând despăgubiri totale pentru terenul în suprafața de 644 mp aferent construcției demolate, constând în valoarea de piață a terenului, potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 si 6 din Legea nr.10/2001 actualizată și în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru teren neacordându-se nici un fel de despăgubiri ca urmare a exproprierii; b. acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând despăgubiri pentru construcția demolată, constând în diferența dintre despăgubirile încasate pentru construcție și valoarea de piața, potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.10/2001 actualizată și în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Reclamantul a solicitat ca evaluarea despăgubirilor să se facă direct în instanță, valoarea la care este îndreptățit reclamantul cu privire la imobilul in suprafața totala de 644 mp compus din teren și construcție demolata, despăgubiri calculate la valoarea de piața a imobilului actualizata cu indicele de inflație, ce se va stabili pe baza unei expertize tehnice de evaluare, după scăderea din respectiva valoare a despăgubirilor încasate pentru construcție la data preluării imobilului in patrimoniul statului.

Totodată, a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Notificarea sub nr.4775/08.11.2001 transmisă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc R. I.-C. și înregistrata la P. M. București sub nr._/06/08.2002, petenta P. R. (antecesoarea sa) a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . nr. 4, sector 6, care avea următoarele vecinătăți: la Est-proprietatea lui C. D. L., la Vest- proprietatea lui G. I., la Nord-R.M.S. și la Sud-Soseaua C..

Imobilul în cauza a fost dobândit de către părinții antecesoarei sale, M. M. I. si M. C. (menționata în act cu numele C. I. M. M.), soți, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția notariat la data de 15.05.1922, transcris la aceeași data în Registrul de transcripțiuni sub nr. 6739 și înscris în rolul fiscal la Administrația Financiara raionul G. G. D..

Potrivit actului de vânzare-cumpărare, imobilul a fost situat în București, .. 4 (actualmente . nr. 4 așa cum rezulta și din adresa nr._/6593/22.04,2008 emisa de Direcția Evidenta Imobiliara și Cadastrala Serviciul Nomenclatura Urbana -PMB) fiind compus din construcții și teren în suprafață de 644 mp (potrivit schițelor anexate).

Cu privire la situația juridică a imobilului mai sus menționat, a arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de expropriere al Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 759/1965, fiind expropriat în vederea executării lucrărilor G. Social etapa a II -a Institutul Politehnic Gh. G. D., conform actului de expropriere nr._/29.12.1966.

Din declarația pe proprie răspundere a antecesoarei sale, petenta P. R., autentificata de BN.P. „M. P. si Asociații" rezulta ca, pentru imobilul expropriat, M. C. a încasat despăgubiri doar pentru construcția existenta pe teren in suma de 3.423 lei vechi.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparație, de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost deposedați de stat in mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

In urma parcurgerii procedurii administrative de soluționare a notificării nr. 4775/08.11.2001, Primarul General al M. București a emis Dispoziția nr._/21.02.2011 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii în echivalent petentei P. R..

Dispoziția nr._/21.02.2011 a fost modificata, întrucât notificatoarea P. R. a decedat la data de 19.06.2010, unic moștenitor legal fiind P. D.-S., conform certificatului de moștenitor de calitate nr. 19/24.03.2011.

In consecința, a fost emisa o nouă dispoziție cu nr._ din 16.05.2011, reclamantul având calitatea de persoana îndreptățită la masuri reparatorii in echivalent.

Dispoziția nr._/16.05.2011 i-a fost comunicata în data de 26.05.2011.

Cu privire la cota de ¼ reținuta prin dispoziția contestata, ca fiind cota legala ce se cuvine persoanei îndreptățite la masurile reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, reclamantul a arătat că imobilul în cauza a fost dobândit de către părinții petentei P. Regina, M. M. I. și M. C., în calitate de soți coproprietari, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat la data de 15.05.1922, transcris la aceeași data în Registrul de transcripțiuni sub nr. 6739; potrivit certificatului de moștenitor nr. 218/06.03.1984, întocmit de notariatul de stat al municipiului București, sector 5, în urma dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei M. C., decedată la data de 28.10.1983, este menționata P. R., în calitate de fiica, ca unică moștenitoare legală, având vocație succesorală la întreaga masă succesorală; potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 56/19.03.2009 emis de B.N.P. „B.", de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 21.10.1926, este menționată ca unica moștenitoare legala P. R., singura care a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001, având vocație succesorala la întreaga masă succesorală.

Mai mult decât atât, din conținutul dispoziției atacate nu rezultă modalitatea în care s-a stabilit cota de 1/4 corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat cuvenită notificatoarei.

In ceea ce privește restul cotei de 3/4, în dispoziția contestată se arată ca această cota ar fi revenit lui M. I. G., fiu postdecedat al numitului M. M. I. și predecedat al numitei M. C., motiv pentru care a fost respinsa cererea formulata de P. R. privind acordarea de masuri reparatorii in echivalent, ca fiind nedovedita.

Reclamantul a solicitat să se observe că motivarea ca nedovedita este contrazisa chiar de către actele depuse la dosarul cauzei, din certificatele de moștenitor depuse rezultând calitatea de unică moștenitoare legală în persoana numitei P. R..

Astfel, în cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr.56/19.03.2009 se menționează că M. G., fiu postdecedat în anul 1955 al defunctului M. I. și predecedat al defunctei M. C. este străin de succesiune prin neacceptare.

Certificatul de calitate de moștenitor nr. 56/19.03.2009 dovedește pe deplin calitatea de unic moștenitor legal a notificatoarei P. R..

Din cele arătate, rezultă cu claritate ca antecesoarea sa, P. R. este unica moștenitoare legala părinților săi defuncți, acesteia revenindu-i întreaga cota cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și nu cota de ½ prevăzuta în dispoziția atacată.

Mai mult decât atât, din conținutul dispoziției atacate nu exista nicio motivare din care sa rezulte modalitatea în care s-au stabilit cota de ¾ corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat cuvenita notificatoarei și cota de 1/2 care, în opinia emitentului dispoziției, s-ar fi cuvenit numitului M. I. G..

O altă problematică supusa dezlegării instanței se refera la suprafața imobilului pentru care s-au propus masuri reparatorii in echivalent.

Astfel, prin dispoziția contestată s-a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru suprafața de teren de 437,50 mp și construcția aferentă demolată de 106,70 mp, dispoziția fiind nemotivată sub acest aspect, fără a explicita de unde rezultă aceasta suprafața, precum și argumentele juridice care să susțină o asemenea ipoteză.

Reclamantul a solicitat instanței să constate că suprafața pentru care a solicitat masuri reparatorii în echivalent este de 644 mp compusa din teren și construcții aferente (ulterior demolate), astfei cum rezultă din actul de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat la data de 15.05.1922, transcris la aceeași data în Registrul de transcripțiuni sub nr. 6739 și înscris în rolul fiscal la Administrația Financiara raionul G. G. D..

Din interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, actualizata, rezulta fără putința de tăgada ca, cu atât mai mult cu cat ne aflam in situația unor acte care atesta însuși dreptul de proprietate, in situația de fata - act de vânzare cumpărare autentificat - dreptul de proprietate este pe deplin dovedit atât sub aspectul existentei sale, cât și sub cel al întinderii acestuia, din actul de proprietate la care a făcut referire rezultând o suprafața de 644 mp a imobilului preluat în mod abuziv.

Actul de vânzare-cumpărare invocat reprezintă titlu de proprietate și are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat. Așadar, actul de proprietate al imobilului are forța juridica probanta juris tantum, care nu poate fi răsturnata prin nici o alta proba si nu ii poate fi opus nici un alt act.

In aceste condiții, persoanei îndreptățite nu i se poate aplica un act inferior ca și forță juridică probantă, intenția legiuitorului fiind foarte clară cu privire la existenta și întinderea dreptului de proprietate.

În sprijinul susținerilor sale a învederat și adresa nr.1067-8-_/18.02.2008 emisa de Serviciului Public pentru Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei Sectorului 6 în care se menționează că terenul în suprafața de 644 mp și construcția existentă pe acesta situat în ..4 au fost impuse în baza declarației nr._/08.02.1952, pe numele M. C. fără a atașa actul de proprietate.

La emiterea dispoziției contestate nu se indică actul de care emitentul s-a prevalat care să ateste suprafața menționată în conținutul dispoziției.

Față de argumentele arătate, a solicitat instanței să constate că suprafața pentru care trebuie să se acorde masuri reparatorii în echivalent este de 644 mp, astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare menționat și nu suprafața arătata în dispoziția contestată.

Un alt aspect criticat se refera la faptul că dispoziția stabilește măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piața atât pentru teren, cât și pentru construcție, în condițiile în care la momentul preluării întregului imobil au fost acordate despăgubiri doar pentru construcția existenta pe teren.

Dispozițiile art.11 din Legea nr.10/2001 actualizata prevăd, în mod clar, modalitatea de stabilire a masurilor reparatorii in echivalent, în situația în care imobilul expropriat nu mai poate fi restituit în natura, fiind afectat în prezent de elemente de sistematizare.

Apreciază ca ar fi trebuit o distincție clara în ceea ce privește valoarea despăgubirilor pentru teren și valoarea despăgubirilor pentru construcția demolată, în condițiile în care au fost primite despăgubiri la momentul exproprierii doar pentru construcție, nu și pentru teren.

In ceea ce privește solicitarea privind stabilirea valorii despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul cu privire la imobilul in suprafața totala de 644 mp compus din teren si construcție demolata, despăgubiri calculate la valoarea de piața a imobilului actualizata cu indicele de inflație, ce se va stabili pe baza unei expertize tehnice de evaluare, după scăderea din respectiva valoare a despăgubirilor primite la data preluării imobilului în patrimoniul statului, a menționat că, ținând seama că valoarea despăgubirilor cuvenite trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în concordanță cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, evaluarea prevăzuta de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 actualizata trebuie sa fie stabilita direct în instanța, printr-o expertiza tehnica de evaluare.

In drept, a invocat prevederile art. 112 C.pr.civ., art. l, art. 3, art. ll, art.24, art. 26, art. 50 din Legea nr. 10/2001, actualizata, dispozițiile H.G. nr.250/2007, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 actualizata.

A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului București; excepția prematurității cererii cu privire la emiterea titlului de plată; excepția prematurității cererii cu privire la emiterea titlului de conversie; excepția prematurității cererii cu privire plata efectivă a despăgubirilor.

Referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului București cu privire la cererea formulată de reclamant, a arătat că potrivit art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare A., este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică. Potrivit art. 3. pct. 1 din Codul de Procedură Civilă, curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Nu în ultimul rând, a învederat și prevederile art. 13 alin 4 din HG nr.34/2009, potrivit cărora în subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Prin urmare, față de aceste dispoziții a solicitat să se admită excepția de necompetență materială a Tribunalului București și să dispună înaintarea dosarului nr._ Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, ca instanță competentă să soluționeze litigiile, în care este parte în proces, o autoritate publică centrală.

Referitor la excepția prematurității solicitării la emiterea titlului de plată, a titlului de conversie și a plății efective a despăgubirilor a solicitat ca reclamantul să-și precizeze acțiunea, în sensul de a indica care sunt pretențiile față de pârâtă.

Potrivit art. 13¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție legală introdusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plata, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar. De asemenea, potrivit art.14¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005 text legal introdus prin același act normativ mai sus amintit, se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Direcția. Atribuția principală a Directei constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2007 (act normativ care a modificat și completat dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005), în limita unei sume de maxim 500.000 lei, cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute de art. 3 lit. h Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificat și completat prin Ordonanța de Urgență nr. 81/2007.

Potrivit art.2 lit.ș din H.G nr. 1068/2007: „A. acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

Potrivit alin. 4 art.14¹: „Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură, până la listarea S.C. Fondul Proprietatea S.A, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul „Proprietatea".

Prin urmare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar va efectua plata despăgubirilor bănești în limita sumei mai sus precizate, cu respectarea termenelor și a limitărilor, de asemenea, mai sus amintite.

Pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (în urma opțiunii persoanelor îndreptățite, opțiune care se va face in conformitate cu dispozițiile Cap.V Titlul VII din Legea nr.247/2005), persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor dispoziții/decizii (prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri) emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001. republicată. Astfel, aceste dispoziții/decizii împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea urmării procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Ulterior parcurgerii procedurii administrative amintite, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia conținând titlurile de despăgubire. De asemenea, după emiterea acestei decizii de către Comisa Centrală, A. pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, va emite un titlu de plată și/sau un titlu de conversie.

Această pârâtă a mai precizat în conținutul întâmpinării că în cuprinsul art. 3 lit.a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de Urgență nr.81/2007, menționându-se semnificațiile unor expresii și termeni folosiți în actul normativ amintit, se arată că titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi exersate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele si condițiile prevăzute în Ordonanța de Urgentă nr. 81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Titlurile de plată sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului roman, de a primi, în numerar o sumă fixă de maxim 500.000 lei. Titlurile de conversie sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului roman, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea".

Potrivit art. 18. - (1) După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.

În cazul de față, reclamantul nu are un titlu de plată în baza căruia A. să poată efectua un titlu de conversie și nu este nici titularul titlului de despăgubire reprezentat tot de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (decizie ce se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Pentru aceste considerente, această pârâtă a arătat că solicitările reclamantului de emitere a titlului de plată, a titlului de conversie și a plății efective a despăgubirilor sunt premature.

Față de solicitarea reclamantului ca instanța să stabilească evaluarea despăgubirilor, această pârâtă a susținut că nu intră în atributul instanței să stabilească valoarea echivalentă a imobilului nerestituit în natură, ci, potrivit reglementării cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată Legea nr.10/2001, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care stabilește cuantumul formei de despăgubire, la pronunțarea unității deținătoare imobilului, care emite o dispoziție în acest sens, pe care o înaintează Secretariatului Comisiei.

Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 - Titlul VII a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ, motiv pentru care a arătat că nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Nu în ultimul rând, a făcut precizarea că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsurile legislative existente, devenind astfel „legiuitor pozitiv", (cauza Broniowschi contra Poloniei).

Referitor la cererea reclamantului privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat respingerea ca fiind neîntemeiată, având în vedere aspectele menționate în cuprinsul întâmpinării.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat instanței să admită excepțiile invocate și să se respingă cererea de chemare în judecată formulate de reclamant împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ca fiind neîntemeiate.

În drept H.G.nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.10/2001, republicată, art. 282 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr.81/2007.

Prin sentința civilă nr.2206/7.12.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul P. D.-S., în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primarul General; a modificat pct. II din Dispoziția nr._/16.05.2011 emisă de pârât în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cota de 100% din imobilul preluat abuziv situat în . nr.4, sector 6, București (fost ..4), constând în valoarea de piață a terenului de 640,32 mp și în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață în ceea ce privește construcția, stabilite conf.art.11 din Lg.10/2001; a luat act de renunțarea reclamantului la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților cu sediul in Calea Floreasca nr. 202, sector 1; a obligat pârâtul Municipiul București la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei (onorariu expert).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Primarul General al M. București a emis Dispoziția nr._/21.02.2011 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii în echivalent petentei P. R..

Dispoziția nr._/21.02.2011 a fost modificată, întrucât notificatoarea P. R. a decedat la data de 19.06.2010, unic moștenitor legal fiind P. D.-S., conform certificatului de moștenitor de calitate nr. 19/24.03.2011.

In consecința, a fost emisă o nouă dispoziție cu nr._ din 16.05.2011, reclamantul având calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii în echivalent.

Instanța de fond a reținut că imobilul în cauză a fost dobândit de către părinții antecesoarei sale, M. M. I. și M. C. (menționata în act cu numele C. I. M. M.), soți, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat la data de 15.05.1922, transcris la aceeași data in Registrul de transcripțiuni sub nr. 6739 si era înscris in rolul fiscal la Administrația Financiara raionul G. G. D.. Potrivit actului de vânzare-cumpărare imobilul a fost situat in București, .. 4 (actualmente . nr. 4 asa cum rezulta si din adresa nr._/6593/22.04,2008 emisa de Direcția Evidenta Imobiliara si Cadastrala Serviciul Nomenclatura Urbana -PMB) fiind compus din construcții si teren in suprafața de 644 mp (potrivit schițelor anexate).

Cu privire la situația juridica a imobilului mai sus menționat, s-a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de Expropriere al Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 759/1965, fiind expropriat in vederea executării lucrărilor G. Social etapa a II-a Institutul Politehnic Gh. G. D., conform actului de expropriere nr._/29.12.1966.

Potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2005, în aplicarea art. 22 actual 23 din Legea nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, respectiv certificate de moștenitor, testamente, acte de stare civilă, care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, așadar față de aceste dispoziții legale pentru dovedirea calității de moștenitor, cei îndreptățiți își pot dovedi această calitate nu doar prin depunerea la dosar a unor certificate de moștenitor, ci și prin depunerea actelor de stare civilă care să facă dovada rudeniei sau filiației cu fostul proprietar.

Totodată, dispozițiile art.4 din Legea nr.10/2001, prevăd că de dispozițiile Legii nr.10/2001, beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii, care după data de 06.03.1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii, pentru bunurile ce se solicită a fi restituite, în temeiul Legii nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, beneficiază ceilalți moștenitori care au formulat notificarea.

Tribunalul a apreciat că cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii fostului proprietar, decedat, iar calitatea de rudenie sau filiație poate fi făcută prin depunerea de acte de stare civilă, în cauză nefăcându-se dovada dezbaterii succesiunii defunctului, fost proprietar de la care imobilul a fost naționalizat, pana în prezent. Tribunalul a reținut că notificarea formulata are valoare de acceptare a succesiunii.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că suprafața imobilului este de 640,32 mp.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține decât calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii, pentru întreg imobilul, astfel încât a dispus modificarea pct. II din Dispoziția nr._/16.05.2011 emisă de pârât în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cota de 100% din imobilul preluat abuziv situat în . nr.4, sector 6, București (fost ..4), constând în valoarea de piață a terenului de 640,32 mp și în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață în ceea ce privește construcția, stabilite conf.art.11 din Lg.10/2001.

În baza art. 246 C.pr.civ., tribunalul a luat act de renunțarea la soluționarea capătului 2 de cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu ANRP.

În privința cheltuielilor de judecată, existând cerere dovedită pentru acesta, precum și culpa procesuală, conform art. 274 C.pr.civ., ca urmare a soluției pronunțate, tribunalul a obligat intimata la plata către reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată, onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta P. M. București prin Primarul General, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a susținut că aceste considerente ale hotărârii pronunțate sunt în totală contradicție cu dispozițiile legale invocate, respectiv că instanța de judecată a ignorat prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001 astfel cum, a fost modificată prin H.G. nr. 250/2007.

În speță, instanța de fond a constatat în urma analizării probatoriului administrat în cauză posibilitatea acordării de măsuri reparatorii pentru întreg imobil.

Recurenta apreciază soluția instanței ca fiind neîntemeiată câtă vreme, dreptul contestatorului există doar în ceea ce privește cota dobândită de la autorii săi de 3/4 din imobil.

A mai susținut recurenta că în mod greșit s-a dispus ca măsurile reparatorii să fie acordate pentru imobilul compus din teren în suprafață de 640,32 și construcție demolată, deși ceea ce trebuia avut în vedere era potrivit reglementarilor legale doar suprafața de teren si construcție menționata în decretul de expropriere, adică suprafața ce a fost efectiv preluata in proprietatea statului.

Raționamentul instanței de fond nu are niciun suport real cată vreme statul poate restitui numai ceea ce a preluat abuziv, prin decretul de expropriere.

Acesta este și raționamentul pentru care legiuitorul a înțeles să precizeze în art.24 din legea mai sus menționată că „în absența unor probe contrare, existente și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".

A îmbrățișa opinia instanței de judecată însemnă a nesocoti dispozițiile legale în materie și a soluționa cauza în afara legii, fără a avea temeiul legal necesar.

În cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr.10/2001.

Intimatul reclamant P. D. Ș. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

După expunerea situației de față, intimatul a susținut referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul C.proc.civ., că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:

În combaterea acestui motiv de recurs, intimatul a învederat că aserțiunile recurentei sunt neîntemeiate, deoarece instanța de fond a interpretat în mod corect modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, atât în ceea ce privește cota legală cuvenită reclamantului, cât și în ceea ce privește suprafața imobilului preluat abuziv prin raportare la textele de lege care reglementează procedura de reparație, de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost deposedați de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Întreaga construcție juridică privind existența stării de coproprietate la momentul preluării reținută de recurentă este greșită în speța analizată, întrucât trebuie făcuta distincția clară dintre situația coproprietății și situația moștenirii legale, aceasta din urma găsindu-și aplicabilitatea în speța dedusă judecății.

Intimatul reclamant a arătat că în speța analizată nu ne aflam în situația prevăzuta la art.4 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, întrucât restituirea imobilului nu a fost solicitata de mai multe persoane îndreptățite care să invoce o stare de coproprietate, ci ne aflăm în situația moștenirii legale în care măsurile reparatorii au fost solicitate de către moștenitorul legal al persoanei îndreptățite. Pe de altă parte, prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 (aprobate prin H.G. nr.250/2007) referitoare la clarificarea dispozițiilor art. 4 alin.(l) invocate de recurenta fac vorbire despre foști proprietari care au solicitat restituirea invocând o stare de coproprietate. Or, in cauza dedusa judecații restituirea a fost solicitata de moștenitorul legal al fostului proprietar.

Art.3 alin.(l) lit.a) din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de persoană îndreptățită ca fiind persoana fizică, proprietară a imobilului la data preluării în mod abuziv a imobilului.

După cum se poate observa, din actele depuse la dosarul cauzei și necombătute de recurenta-pârâta, rezultă că preluarea imobilului în discuție s-a făcut de la M. C., proprietara în viață la momentul preluării imobilului în anul 1965, cea care întrunea si calitatea de persoana îndreptățită potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), lit. a) din lege. Atâta timp cât la momentul preluării imobilului nu a fost dovedită o situație contrară, respectiv o situație de coproprietate, se prezuma astfel că, Ia momentul preluării imobilului, M. C. a avut calitatea de unică proprietară a imobilului expropriat.

Notificarea a fost formulată de M. R. în calitate de moștenitoare legală a fostului proprietar, în cauza fiind incidente dispozițiile art.4 alin.(2) din lege care prevăd că, de dispozițiile Legii nr.10/2001, beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, situație corect reținută de instanța de fond.

Calitatea de proprietar al imobilului în persoana lui M. G., (decedat în anul 1955) nu poate fi pusă în discuție și nu poate constitui premisa reținerii unei situații de coproprietate existente la momentul preluării imobilului. Cel mult, acesta ar fi avut calitatea de moștenitor legal și vocație succesorală, ca și M. R. (în calitate de frați, rude de gradul II), respectiv fiica acestuia, D. E. A., care ar fi venit prin reprezentare, însă aceasta nu a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001, fiind astfel incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege care arată că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, beneficiază ceilalți moștenitori care au formulat notificarea.

Totodată, art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi speciale în ceea ce privește dovedirea calității de moștenitor, însă potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, dovada calității de moștenitor se face prin certificate de moștenitor sau de calitate de moștenitor, iar in lipsa acestora, prin orice alte mijloace de proba care atesta legătura de rudenie sa filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, acceptarea moștenirii, respectiv acte de stare civila si altele.

În cauza dedusa judecații, potrivit actelor existente la dosarul cauzei și necontestate de recurenta-pârâta (atât acte de stare civila cât și certificate de moștenitor, respectiv certificatul de moștenitor nr. 218/06.03.1984, întocmit în urma dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei M. C., decedata la data de 28.10.1983 și certificatul de calitate de moștenitor nr.56/19.03.2009 emis de B.N.P. "B.", de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 21.10.1926, ) rezulta ca persoana căreia i se poate retine calitatea de unic moștenitor legal este P. R., cea care a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr.10/2001, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Cu privire la susținerile recurentei-pârâte în sensul ca ceea ce trebuia avut în vedere pentru acordarea măsurilor reparatorii era doar suprafața de teren și construcție menționată în decretul de expropriere, adică suprafața ce a fost efectiv preluata in proprietatea statului,intimatul a învederat următoarele:

Nu numai că recurenta nu precizează în clar care a fost suprafața de teren și construcție menționată în decretul de expropriere, ci recurenta interpretează în mod cu totul eronat și superficial prevederile art. 24 din Legea nr.10/2001, susținând ca instanța a soluționat cauza în afara legii.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art.23 din Legea nr.10/2001 și a prevederilor pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 rezultă că în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, fiind admisibile și alte mijloace de dovadă, important în accepțiunea legii speciale fiind stabilirea dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.24 din Legea nr.10/2001 rezultă fără putință de tăgadă că, cu atât mai mult cu cât ne aflam în situația unor acte care atestă însuși dreptul de proprietate, în situația de față - act de vânzare cumpărare autentificat, dreptul de proprietate este pe deplin dovedit atât sub aspectul existentei sale cât și sub cel al întinderii acestuia, în actul de proprietate la care se face referire rezultând o suprafața de 644 mp a imobilului preluat în mod abuziv.

Actul de vânzare-cumpărare invocat reprezintă titlu de proprietate și are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat.

In cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice topografice care a relevat faptul că fostul imobil-teren în discuție a avut ca suprafață totală 640, 32 mp, întreaga suprafața fiind expropriata de statul român, prin preluare cu titlu (decret de expropriere) și preluare fără titlu. În urma efectuării raportului de expertiză reclamantul a solicitat instanței omologarea acestuia.

A susține de către recurenta-pârâtă că statul poate restitui numai ceea ce a preluat prin decretul de expropriere înseamnă a nesocoti prevederile art.2 din Legea nr. 10/2001 care, la lit. i) prevăd ca prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

De altfel, și în raportul întocmit în faza administrativă au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în decizia nr.962/1966 privind exproprierea imobilului în cauză, arătându-se faptul că diferența de suprafață a fost preluată fără titlu.

Așadar, având în vedere că suprafața de teren din actul de proprietate este mai mare decât cea menționată în decizia nr.962/1966, rezulta, pe cale de consecință, ca pentru restul suprafeței sunt incidente prevederile art. 2 lit.i) din Legea nr.10/2001.

În concluzie, dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 640,32 mp este actual și pe deplin dovedit, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de Legea nr.10/2001.

In consecință, față de cele arătate, rezultă că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii raportat la obiectul dedus judecății cauzei.

Intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivele formulate de recurentul pârât nu vizează A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Astfel, analizând motivele recursului, s-a reținut că nemulțumirea recurentei pârâte pornește de la faptul că susținerile părții adverse nu sunt bine definite juridic, scopul fiind lesne de înțeles, acela de a induce în eroare instanța de judecată, astfel instanța de fond recunoscând dreptul contestatorului pentru întreg imobilul.

Totodată, intimata pârâtă a precizat faptul că reclamantul renunță la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi, deși instanța a încuviințat recurentului pârât proba cu acte. La termenul de judecată din data de 30.05.2013, recurentul pârât a arătat că nu este în măsură să depună documente din care să rezulte exproprierea anterioară.

Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În referire la critica vizând cota de ¾ la care este îndreptățit intimatul reclamant, în opinia recurentei.

Critica este nefondată.

Astfel, dispozițiile incidente sunt art. 4 din Legea nr.10/2001 care prevăd că:”(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. (2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. (3)Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire sesolicită în temeiul prezentei legi. (4)De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută Ia cap.III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

În cauza de față, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat la data de 15.05.1922, transcris la aceeași data în Registrul de transcripțiuni sub nr. 6739, imobilul în cauză a fost dobândit prin cumpărare de către M. M. I. și M. C. (menționata în act cu numele C. I. M. M.), părinții notificatoarei P. R..

Potrivit actului de vânzare-cumpărare imobilul în litigiu a fost evidențiat la adresa poștală din București, .. 4, actualmente figurând la adresa poștală . nr. 4, astfel cum rezulta din adresa nr._/9930/24.09,2009 emisă de Direcția Evidenta Imobiliara si Cadastrala Serviciul Nomenclatura Urbana din cadrul Primăriei M. București, fiind compus din construcții și teren cu lungimea de 23 metri și lățimea de 28 metri.

Potrivit adresei nr. 767/06.06.2008 emisă de . a fost expropriat prin decretul Consiliului de Stat nr.759/1965. Aceeași situație juridică rezultă și din adresa înaintată autoarei notificatoarei nr._/29 decembrie 1966 prin care aceasta a fost înștiințată că imobilul aparținând acesteia din .. 4 a fost trecut în proprietatea statului fiind expropriat in vederea executării lucrărilor G. Social etapa a II-a Institutul Politehnic Gh. G. D..

Din declarația pe proprie răspundere a antecesoarei sale, petenta P. R., autentificata de BN.P. "M. P. si Asociații" rezulta ca, pentru imobilul expropriat, M. C. a încasat despăgubiri doar pentru construcția existenta pe teren in suma de 3.423 lei vechi, această declarație coroborându-se și cu adresa mai sus menționată din care rezultă suma cu care a fost despăgubită și pentru care a fost invitată să o ridice de la casieria Institutului Politehnic.

În cauza de față, Curtea constată că la dosar reclamantul a atașat certificatul de calitate de moștenitor nr.56/19.03.2009 emis de BNPA B. care atestă că după defunctul M. I., decedat la data de 21 octombrie 1926 au rămas ca moștenitori P. R., căreia îi revine întreaga moștenire, în calitate de fiică. De asemenea, potrivit certificatului de moștenitor nr.218/06.03.1984 emis de Notariatul de Stat Local sector 5 de pe urma defunctei M. C., decedată la data de 28 octombrie 1983 a rămas ca moștenitoare P. R. căreia ia revenit întreaga masă succesorală.

Potrivit certificatului de moștenitor de calitate nr.19/24.03.2011 emis de BNP M. P. și asociații, de pe urma defunctei P. R., decedată la data de 19.06.2010, a rămas ca moștenitor reclamantul, P. D. Ș. căruia în calitate de nepot de fiu predecedat îi revine întreaga moștenire.

Or, față de aceste acte notariale care stabilesc calitatea de moștenitor de pe urma autorilor inițiali care figurează în actul autentic de proprietate, acte ce nu au fost anulate, acestea producându-și efectele în condițiile dispozițiilor legale în baza cărora au fost emise, în mod corect a stabilit instanța de fond, față și de ultimul certificat de calitate, că reclamantul este cel căruia i se cuvine întreaga despăgubire pe urma autorilor înscriși în actul de proprietate analizat, în condițiile Legii nr.10/2001.

În mod corect a susținut intimatul reclamant că în speța de față nu ne aflam în situația prevăzuta la art.4 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, întrucât restituirea imobilului nu a fost solicitată de mai multe persoane îndreptățite care să invoce o stare de coproprietate, ci ne aflăm în situația moștenirii legale în care măsurile reparatorii au fost solicitate de către succesorul legal al persoanei îndreptățite.

Pe de altă parte, prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.250/2007 referitoare la clarificarea dispozițiilor art. 4 alin.(l) invocate de recurenta fac vorbire despre foști proprietari care au solicitat restituirea invocând o stare de coproprietate. Or, în cauza dedusa judecații restituirea a fost solicitata de moștenitorul legal al foștilor proprietari.

Notificarea a fost formulată de M. R. în calitate de moștenitoare legală a foștilor proprietari, în cauza fiind incidente dispozițiile art.4 alin.(2) din lege.

Curtea reține că M. G., cel de-al doilea fiu al proprietarilor inițiali înscriși în titlul de proprietate, a decedat în anul 1955, astfel că nu se poate reține o situație de coproprietate cu acesta la momentul preluării imobilului, care s-a realizat în anul 1965. Or, fiica acestuia, D. E. A., care ar fi venit prin reprezentare, nu a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001, fiind astfel incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege care arată că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, beneficiază ceilalți moștenitori care au formulat notificarea.

În cauza dedusa judecații, persoana căreia i se poate retine calitatea de unic moștenitor legal este P. R., cea care a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr.10/2001, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Cu privire la susținerile recurentului în sensul că ceea ce trebuia avut în vedere pentru acordarea măsurilor reparatorii era doar suprafața de teren și construcție menționată în decretul de expropriere, adică suprafața ce a fost efectiv preluata in proprietatea statului.

Critica este nefondată.

Deși instanța de recurs a dat posibilitate recurentului să depună acte cu privire suprafața de teren expropriată, acesta nu a fost în măsură să facă asemenea dovezi. Or, cel ce face o afirmație în fața judecății este obligat să o și dovedească, potrivit art. 1169 Cod civil, recurentul din prezenta cauză nesupunându-se unei asemenea obligații.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei actul de proprietate care face dovada proprietății autorilor săi asupra imobilului în litigiu, astfel cum impune art. 23 din Legea nr.10/2001, în accepțiunea legiuitorului, în materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, pentru dovedirea dreptului de proprietate, notificatorul este obligat să facă dovada dreptului proprietate potrivit dreptului comun.

Într-adevăr, în această materie ce vizează imobile preluate abuziv, legiuitorul a extins dovedirea dreptului de proprietate și la alte mijloace de dovadă, important în accepțiunea legii speciale fiind stabilirea dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.

Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr.10/2001 la care face trimitere recurentul: „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

De asemenea, potrivit art. 24.2 din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989: „Aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire”.

Or, la dispozițiile acestui din urmă articol de lege și de reglementare normativă se recurge numai în cazul în care dreptul de proprietate nu poate fi dovedit în condițiile dreptului comun. Numai că în cauza de față, reclamantul a depus titlul de proprietate care atestă însuși dreptul de proprietate, respectiv actul de vânzare cumpărare autentificat la care s-a făcut referire mai sus, dreptul de proprietate este pe deplin dovedit atât sub aspectul existentei sale, cât și sub cel al întinderii acestuia, în actul de proprietate la care se face referire fiind indicate dimensiunile imobilului.

Actul de vânzare-cumpărare invocat reprezintă titlu de proprietate și are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat.

Potrivit raportului de expertiză tehnică topografică, teren în discuție a avut ca suprafață totală 640, 32 mp, întreaga suprafața fiind expropriata de statul român.

Chiar dacă nu toată suprafața de teren ar fi fost preluată prin decretul de expropriere la care s-a făcut referire mai sus, de vreme ce tot imobilul ce a aparținut foștilor proprietari se regăsește ca fiind afectat de elemente de sistematizare în proprietatea statului, Curtea nu poate decât să constate că în cauză sunt incidente atât dispozițiile art. 2 lit. din Legea nr. 10/2001, cât și prevederile art.2 lit. i din același act normativ care prevăd ca prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

De altfel, Curtea are în vedere că și în raportul întocmit în faza administrativă au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în decizia nr.962/1966 privind exproprierea imobilului în cauză, arătându-se faptul că diferența de suprafață a fost preluată fără titlu.

În concluzie, Curtea constată că, așa cum a susținut și intimatul, dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 640,32 mp este pe deplin dovedit, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de Legea nr.10/2001.

In consecință, față de cele arătate, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2206/7.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. D. Ș. și intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. M.-A. I. D.

N.-G.

GREFIER

M. C.

Red.I.D.

Tehnored.I.D/B.I

2 ex/18.06.2013

-----------------------------------------

T.B.- Secția a III-a – I.N.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 175/2012. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel... →

Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI