Partaj judiciar. Decizia nr. 8/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 8/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.8
Ședința publică de la 14.01.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta T. M., împotriva deciziei civile nr.91 din data de 11.12.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații T. F. și T. M. – L..
Obiectul pricinii – revizuire - partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat N. C. – V., în calitate de reprezentant al revizuientei T. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și avocat M. P., în calitate de reprezentant al intimaților T. F. și T. M. – L. (prezentă personal), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2011, emisă de Baroul București (fila 37 dosar Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă).
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimaților – reclamanți, având cuvântul, învederează că nu are cunoștință despre ce hotărâre se solicită a fi revizuită.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ca apărătorul intimaților – reclamanți să procedeze la studierea conținutului înscrisurilor cauzei în vederea clarificării aspectului expus de acesta.
La ordine, la a doua strigare a cauzei se prezintă avocat N. C. – V., în calitate de reprezentant al revizuientei T. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și avocat M. P., în calitate de reprezentant al intimaților T. F. și T. M. – L. (prezentă personal), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2011, emisă de Baroul București (fila 37 dosar Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă).
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la legitimarea intimatei – reclamante T. M. – L., care prezintă CI . nr._ – CNP_.
La solicitarea instanței și față de chestiunea pusă în discuție la prima strigare a cauzei, apărătorul revizuientei precizează oral că decizia pe care a solicitat a fi revizuită a fost precizată și prin cererea de revizuire, respectiv decizia civilă nr. 91/2012, pronunțată de către Tribunalul Călărași.
Intimații – reclamanți, prin apărător, solicită instanței a aprecia asupra competenței în vederea soluționării cererii de revizuire, în sensul că nu Curtea de Apel București, ci instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, este instanța competentă în soluționarea revizuirii, motiv pentru care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Apărătorul revizuientei, având cuvântul, achiesează concluziilor formulate de apărătorul părții adverse, în sensul că nu Curtea de Apel București este instanța competentă în soluționarea prezentei cereri de revizuire.
Curtea, față de reprecizarea obiectului cererii de revizuire făcute de apărătorul revizuientei, constată că prezentul complet de judecată este constituit ca un complet de recurs, având în vedere că obiectul revizuirii este reprezentat de o decizie pronunțată în apel, motiv pentru care, din oficiu, pune în discuția părților acest aspect.
Apărătorul revizuientei având cuvântul, învederează că Tribunalul Călărași este competent în soluționarea cererii de revizuire, iar completul de judecată trebuie constituit din doi judecători.
Apărătorul intimaților, având cuvântul, arată că, în opinia sa, completul de judecată trebuie să fie constituit din doi magistrați, întrucât este atacată o decizie din apel, astfel că aceeași compunere trebuie să fie și pentru soluționarea cererii de revizuire, iar în speță, completul trebuie constituit din doar doi magistrați.
Curtea, în urma deliberării, constată că actuala compunere a completului format din trei membri, față de obiectul cererii de revizuire, nu este corectă, întrucât la acest moment, instanța este învestită cu o cale extraordinară de atac a revizuirii formulată împotriva unei decizii pronunțate în apel, motiv pentru care potrivit principiului simetriei, completul care judecă această cale de atac este format din doi judecători și în consecință pentru discutarea excepției de necompetență, completul va fi format din primii doi judecători din actuala compunere.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
PREȘEDINTE – S. I.
JUDECĂTOR - G. C.
La reluarea cauzei, în complet legal constituit de apel, Curtea acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea prezentei cereri de revizuire.
Apărătorul revizuientei având cuvântul, învederează că Tribunalul Călărași este competent în soluționarea cererii de revizuire, întrucât revizuirea privește o decizie pronunțată în apel.
Apărătorul intimaților, având cuvântul, arată că Tribunalul Călărași este competent în soluționarea cererii de revizuire, iar în ipoteza în care se va aprecia că nu Curtea de Apel București este competentă material, să se aprecieze și asupra necesității declanșării procedurii regulatorului de competență
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 09.11.2009, sub nr._/300/2009, reclamanții T. F. și T. M.-L., au chemat în judecată pe pârâta T. M., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului teren arabil extravilan, în suprafață de 9.000 mp, situat pe teritoriul com. Sărulești, ., ., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, împreună cu pârâta, au cumpărat de la Lomnoșeanu A., terenul în suprafață de 9.000 mp situat pe teritoriul com. Sărulești, ., . de vânzare cumpărare autentificat sub nr.743/10.03.2006 de BNP N. Ț., reclamanții având o cotă indiviză de 2/5 din dreptul de proprietate asupra terenului, iar pârâta o cotă indiviză de 3/5 din același drept.
Au arătat că, în prezent, doresc ieșirea din indiviziune asupra terenului și, întrucât o partajare pe cale amiabilă a fost refuzată de pârâtă, reclamanții au formulat prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr. 676/25.01.2010 Judecătoria Sector 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. Gară, motivat de faptul că terenul în litigiu se află în raza de competență a acesteia, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr.237/249/_, la data de 25.02.2010.
Soluționând cauza, prin sentința civila nr. 742/15.11.2010 Judecătoria L. Gară a admis acțiunea formulată de reclamanții T. F. și T. M.-L., în contradictoriu cu pârâta T. M., a constatat că părțile se află în indiviziune asupra terenului în suprafață de 9000 mp situat pe teritoriul com.Sărulești, ., tarlaua 21, . statuat că reclamanții au o cotă indiviză de 2/5 din acest teren și pârâta o cotă indiviză de 3/5 din teren, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului susmenționat conform variantei nr.1 din raportul de expertiză întocmit de expert C. V. pe care l-a omologat; s-a atribuit în indiviziune reclamanților T. F. și T. M. L. suprafața de 3600 mp din terenul situat în tarlaua 21, . com. Săruleși, .; s-a atribuit pârâtei T. M. suprafața de 5400 mp (cota de 3/5) din terenul situat în tarlaua 21, . com. Săruleși, .. Călărași, s-a constatat că valoarea loturilor este egală corespunzătoare cotelor părți indivize deținute de părți și nu s-a impus compensarea prin sulte, au fost compensate cheltuielile de judecată și au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 332,74 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.743/10.03.2006 de B.N.P. N. Ț., reclamanții au cumpărat în indiviziune cu pârâta terenul arabil extravilan, în suprafață de 9000 m.p., situat pe teritoriul comunei Sărulești, ., tarlaua 21, .> Cotele indivize deținute de părți s-a reținut că sunt, potrivit actului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, de 2/5 pentru reclamanți și 3/5 pentru pârâtă, iar terenul este întabulat în cartea funciară, conform încheierii nr.2812/13.03.2006.
În baza dispozițiilor art.728 C.civ., instanța a apreciat că nimeni, deci inclusiv reclamanții, nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, acțiunea formulată de aceștia fiind admisibilă.
Cu privire la modalitatea de partajare a terenului, instanța a reținut că în cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate, care a propus două variante de lotizare, iar varianta nr.1 a fost considerată ca fiind cea care satisface pe deplin interesele părților, deoarece asigură o exploatare comodă a loturilor atribuite părților și ambele părți au ieșire atât pe latura nordică, cât și pe cea sudică înspre lac.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta - reclamantă T. M. criticând-o pentru netemeinicie în baza art.3041 Cod pr. civilă.
Prin motivele de recurs, recurenta pârâtă a susținut că a cumpărat terenul în litigiu cu scopul de a construi pe malul lacului un ansamblu rezidențial, iar acordul de voință al părților la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.743/10.03.2006 a fost ca reclamanții să dobândească la momentul ieșirii din indiviziune o suprafață de 1000 m.p. situată în continuarea proprietății lor, pe care nu ar fi putut-o dobândi în mod singular, restul de 8000 m.p. urmând să revină recurentei pârâte în vederea atingerii scopului propus.
S-a susținut de recurentă că înțelegerea părților, deși a fost probată prin dovezile administrate în cauză, a fost ignorată de instanța de fond, care a respins în mod nejustificat cererea sa privind partajarea terenului, conform variantei 2, propusă de expert.
Prin decizia civilă nr. 273/22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a admis recursul, s-a modificat în parte sentința instanței de fond, în sensul că s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în litigiu, conform variantei 2 propusă de expert.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, între părți a existat o înțelegere în sensul ca suprafața de 1000 m.p. dorită de intimații reclamanți în continuarea curții lor, să revină acestora, diferența de 8000 m.p. urmând a reveni recurentei pârâte.
Această înțelegere, s-a apreciat de instanța de recurs, ar fi trebuit să fie avută în vedere de prima instanță, justificând pe deplin partajarea terenului conform variantei 2 din raportul de expertiză și nu conform variantei 1, reținută în sentința recurată.
Și împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții T. M. L. și T. F., iar prin decizia civilă nr.1465/R/15.11.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul, a casat decizia pronunțată de Tribunalul Călărași și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că Tribunalul Călărași a apreciat în mod eronat că litigiul dedus judecății are numai o cale de atac, și anume cea a recursului, deoarece valoarea obiectului acțiunii este de 133.200 lei, iar dispozițiile art.282 ind.1 C.proc.civ. limitează dreptul de atac al părților la calea extraordinară a recursului numai în cauzele al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
S-a reținut că a fost greșită nu numai compunerea instanței de judecată care a soluționat calea de atac exercitată de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, dar și regimul juridic aplicat căii de atac, în sensul că au fost aplicate dispozițiile legale incidente în recurs și nu cele specifice căii de atac a apelului, care este devolutiv și permite exercitarea unor drepturi procesuale mult mai extinse decât în cazul căilor extraordinare de atac.
În apel după casare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ *, iar intimații reclamanți au depus la dosar cerere de aderare la apel, prin care au solicitat modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul de a obliga pârâta la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
Prin motivele de apel au susținut că cererea lor a fost admisă în întregime, adică atât sub aspectul dispunerii partajării terenului, cât și sub aspectul omologării variantei 1 din raportul de expertiză, situație în care se impunea, conform dispoz.art.274 C.proc.civ., obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.91/11.12.2012, Tribunalul Călărași, rejudecând cauza, a respins apelurile declarate de părți împotriva sentinței instanței de fond, a compensat cheltuielile de judecată și, pe cale de consecință, a obligat apelanta pârâtă să plătească apelanților pârâți suma de 5687,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că înțelegerea părților, invocată de recurenta pârâtă prin motivele de recurs, calificate ulterior ca motive de apel, nu a fost pe deplin dovedită, situație în care, în mod corect instanța de fond a procedat la partajarea terenului în litigiu, în conformitate cu celelalte criterii de partajare prevăzute cu titlu exemplificativ de art.673 ind.9 C.proc.civ.
A fost apreciată ca fiind legală și destinația terenului reținută de prima instanță, de teren intravilan, aspect ce rezulta atât din adresa nr.3576/15.10.2010, depusă după închiderea dezbaterilor, cât și din probatoriul suplimentar, reprezentat de înscrisurile depuse de apelanții reclamanți în faza apelului, respectiv adresele nr.2072/30.05.2012 și nr.4801/19.11.2012 emise de Primăria Comunei Sărulești și Hotărârea Consiliului Local Sărulești nr.62/2010.
Instanța de apel a considerat ca fiind evidentă intenția părților (și aceasta încă de la momentul achiziționării terenului în anul 2006) de a folosi terenul pentru edificarea unor construcții și aceasta în pofida faptului că destinația sa la data respectivă era de teren extravilan arabil.
În aceste condiții și văzând deci natura bunului (de teren intravilan) mărimea cotelor părți deținute de părți, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus partajarea terenului conform variantei 1 din raportul de expertiză, care oferă o exploatare echitabilă și facilă a ambelor loturi.
S-a reținut că în varianta 2, propusă de apelanta pârâtă, lotul propus acesteia are deschidere doar spre terenul ce reprezintă zona de protecție a Lacului Gurbănești, drumul menționat în titlul de proprietate al vânzătorului i preluat ca atare în raportul de expertiză neexistând faptic și nici din punct de vedere juridic, din moment ce însuși Consiliul Local Sărulești recunoaște că nu este evidențiat în inventarul domeniului public al comunei.
S-a mai reținut că varianta 2 prezintă și inconvenientul de a nu permite folosirea judicioasă a terenului propus spre a fi atribuit apelanților reclamanți în scopul edificării unei noi construcții, deoarece fâșia de teren delimitată de punctele G-F-D-C-B-A-E-T-S, deși are dimensiunile menționate de apelanta pârâtă ca fiind conforme cu dispozițiile Regulamentului General de Urbanism (de minim 12 m front stradal și 12 m adâncime), totuși ea se înscrie în zona „non edificandi” menționată în ultimul supliment al raportului de expertiză efectuat în apel și care a fost calculată conform mențiunilor adresei nr.644/212 a Primăriei Comunei Sărulești, respectiv până la 24 m de la axul drumului.
Analizând motivul de apel formulat de apelanții aderenți, privind greșita compensare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, compensarea fiind făcută în baza dispoz.art.276 C.proc.civ., în considerarea faptului că partajul profită ambelor părți,iar alegerea variantei de lotizare agreată de reclamanți nu înseamnă că pârâta a căzut în pretenții, doar pentru faptul că a avut o altă solicitare de lotizare.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.377 alin.2 pct.4 C.proc.civ., invocându-se în drept dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că decizia civilă nr.273/2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în recurs nu mai era supusă altei căi de atac a recursului, recursul la recurs fiind inadmisibil, atât dispozițiilor art.377 alin.2 pct.4 C.proc.civ., cât și dispozițiilor deciziei nr.14/16.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
În continuare, recurenta a susținut că au fost greșit aplicate de instanța de apel și dispozițiile art.276 C.proc.civ., ceea ce ar atrage din nou, în opinia sa, incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 C.proc.civ.
În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că acțiunea intimaților reclamanți a fost admisă în totalitate, atât sub aspectul dispunerii partajului, cât și sub cel al omologării variantei de expertiză solicitată, situație în care nu erau incidente în cauză dispoz.art.276 C.proc.civ., ce reglementează compensarea cheltuielilor de judecată.
O astfel de compensare poate fi făcută numai în situația în care pretențiile fiecărei părți ar fi încuviințate în parte, or, în cauza dedusă judecății, apelurile au fost respinse, ceea ce înseamnă că ambele părți au căzut în pretenții.
S-a mai susținut de recurentă că instanța de apel a aplicat necorespunzător dispozițiile art.673 ind.9 C.proc.civ., în sensul că la partajarea terenului nu a ținut seama de înțelegerea părților la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, deși aceasta reprezenta unul din criteriile de partajare enumerate de textul de lege mai sus menționat.
Au fost invocate în susținerea acordului de voință al părților cu privire la partajarea terenului depozițiile martorului L. D., schița plan 1 depusă la fila 123 din dosarul de fond, recunoscută de reclamanta intimată ca fiind întocmită de reclamantul intimat și de fiul acestora, precum și înscrisul sub semnătură privată scris de intimatul reclamant T. F..
S-a susținut de recurentă că din analiza acestor înscrisuri, necontestate de părți, rezulta în mod evident și clar convenția părților existentă încă de la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, în sensul partajării terenului prin atribuirea către reclamanți a unei suprafețe de numai 1000 m.p., situată în continuarea proprietății lor, restul de teren urmând a reveni pârâtei.
S-a mai arătat că aprecierile instanței de apel cu privire la natura juridică a terenului, de teren intravilan și la intenția părților de a cumpăra terenul pentru a construi, cunoscând că ulterior va fi trecut în intravilan, nu sunt rezonabile, nefiind fundamentate pe nici un mijloc de probă, iar Hotărârea Consiliului Local Sărulești nr.62/2010 fiind emisă la 4 ani față de momentul achiziționării terenului.
În opinia sa, varianta 2 propusă de expert era echitabilă, deoarece permitea o folosirea judicioasă a loturilor atribuite părților, chiar în scopul edificării de construcții.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, prin care au susținut că primul motiv de recurs, prin care se invocă inadmisibilitatea recursului împotriva deciziei civile nr.273/2011, este inadmisibil, fiind vorba de o problemă de drept dezlegată irevocabil prin decizia de casare; lipsa de interes a recurentei pârâte în formularea celui de-al doilea motiv de recurs prin care susține, practic, că instanța de apel ar fi trebuit să o oblige în totalitate la cheltuielile de judecată, deoarece pretențiile reclamanților au fost admise în totalitate și netemeinicia motivelor de recurs privind aplicarea greșită a legii și imparțialitatea instanței de apel.
Prin decizia civilă nr. 1002/03.06.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă T. M., împotriva deciziei civile nr.91 din 11.12.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. F. și T. M. L. și a obligat recurenta la 5430,5 lei cheltuieli de judecată către intimați
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că prin primul motiv de recurs, recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.377 alin. 2 pct. 4 Cod Procedură Civilă și ale deciziei nr. 14/16.03.2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece decizia civilă nr. 273/2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, fiind pronunțată în faza procesuală a recursului nu mai putea fi atacată cu recurs.
Curtea a reținut însă că prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr.91/11.12.2012 prin care Tribunalul Călărași a rejudecat apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr.742/15.11.2010 pronunțată de Judecătoria L. Gară și nu decizia nr.1465R/15.11.2011 prin care s-a analizat deja în cauză legalitatea deciziei civile nr. 273/2011.
Rejudecarea apelurilor s-a făcut în baza dispozițiilor deciziei de casare nr. 1465/15.11.2011, pronunțată în cauză de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, obligatorie pentru instanța de rejudecare, conform dispozițiilor art. 315 Cod Procedură Civilă, atât cu privire la necesitatea administrării unor noi probe, cât și cu privire la problemele de drept dezlegate prin considerentele deciziei de casare.
În considerentele acestei decizii s-a reținut, cu putere obligatorie pentru instanța de rejudecare, că cererea de partaj, cu care instanța de fond a fost legal învestită de reclamanții T., se judecă în primă instanță la judecătorie, în apel la tribunal și în recurs la Curtea de Apel București.
În consecință, rejudecând apelurile declarate de părți împotriva sentinței instanței de fond, Tribunalul Călărași nu numai că nu a încălcat dispozițiile legale indicate de recurentă în primul motiv de recurs, dar a dat eficiență dispozițiilor art. 315 alin.1 Cod Procedură Civilă care reglementează forța obligatorie a unei decizii de casare.
Prin decizia de casare mai sus menționată, instanța de recurs a stabilit cu putere obligatorie pentru instanța de rejudecare, că sentința pronunțată de instanța de fond se atacă, potrivit legii, cu apel și nu direct cu recurs, situație în care invocarea în prezentul recurs a aceleiași probleme de drept este, în mod evident, inadmisibilă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta pârâta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 276 Cod Procedură Civilă, deoarece a compensat cheltuielile de judecată, deși pretențiile reclamanților au fost admise în totalitate, iar apelurile au fost respinse.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au invocat lipsa de interes a recurentei pârâte în formularea acestei critici, arătând că practic, prin susținerile făcute aceasta tinde la înrăutățirea situației sale, prin obligarea în totalitate la plata cheltuielilor de judecată.
Ca și condiție de fond, esențială pentru exercitarea oricărei cereri, interesul reprezintă folosul practic urmărit de parte prin sesizarea instanței de judecată cu soluționarea pretenției sale.
Invocând nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru nerespectarea dispozițiilor art. 276 Cod Procedură Civilă, recurenta pârâtă a susținut, în primul rând, că instanța de apel nu putea compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți, deoarece pretențiile reclamanților au fost admise în totalitate.
O astfel de susținere, dacă ar fi reală, ar fi impus, conform dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, obligarea recurentei pârâte la suportarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de reclamanți, soluție mult mai dezavantajoasă pentru recurentă, decât cea dispusă de instanța care a rejudecat apelurile, și pe care aceasta nu are interes să o susțină.
În susținerea aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a mai arătat, în contradicție cu ceea ce invocase anterior (respectiv faptul că pretențiile reclamanților au fost admise în totalitate) că, prin respingerea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței instanței de fond, ambele părți au căzut în pretenții, situație în care cheltuielile de judecată efectuate de acestea nu puteau fi compensate.
Soluția de respingere a apelurilor dispusă de instanța de rejudecare prin decizia recurată, se impune a fi interpretată în sensul arătat de recurentă, respectiv că fiecare dintre părți a căzut în pretenții față de cealaltă, situație în care cheltuielile de judecată nu puteau fi decât compensate.
Aceiași soluție era impusă instanței de rejudecare și pentru faptul că, în procesele de partaj părțile au o dublă calitate, de reclamanți și pârâți, iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și eventual obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective.
În continuare, recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6739 Cod Procedură Civilă, deoarece a menținut varianta 1 de partajare omologată de prima instanță, fără să țină seama de acordul părților și mărimea cotei părți ce revine fiecăruia. A susținut că, probele administrate în cauză au dovedit atât existența unei cote indivize majore a recurentei, cât și existența unei convenții între părți, la momentul achiziționării terenului, cu privire la modalitatea de partajare a terenului în viitor, în urma căreia reclamanții urmau să primească doar o suprafață de teren de 1000 mp în continuarea proprietății lor.
Art.6739 Cod Procedură Civilă enumără cu titlu exemplificativ (deci nu limitativ) anumite criterii de care instanța va ține seama, după caz, la formarea și atribuirea loturilor, în cazul acțiunilor de partaj, printre acestea regăsindu-se acordul părților și mărimea cotei părți.
Textul are însă în vedere acordul părților la momentul partajării bunului aflat în coproprietate și nu la data achiziționării, astfel cum se invocă de către recurenta pârâtă, iar varianta de partajare omologată de prima instanță și menținută în apel, a ținut seama de mărimea cotelor părți ale reclamanților și pârâtei, primii primind în proprietate exclusivă o suprafață de 3600 mp corespunzătoare cotei lor indivize de 2/5 din dreptul de proprietate asupra terenului,, iar recurenta pârâtă o suprafață de 5400 mp corespunzătoare cotei sale de 3/5 din imobil.
În continuare, recurenta pârâtă a reluat susținerile făcute și în fazele anterioare cu privire la avantajele pe care le prezintă, în opinia sa, cealaltă variantă de partajare, susținând că toate concluziile instanței de apel nu sunt fundamentate pe mijloacele de probă existente la dosar.
Toate aceste critici prin care se invocă de fapt modalitatea eronată în care instanța de apel a interpretat probele existente la dosar, nu pot constitui motiv de nelegalitate a deciziei recurate, din punct de vedere al motivului de nelegalitate invocat de recurentă (art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă) și nici nu pot fi încadrate de instanță, din oficiu, în celelalte motive de recurs reglementate expres și limitativ de art. 304 Cod Procedură Civilă, motiv pentru care nu vor fi analizate de instanța de recurs.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, Curtea a dispus, în baza art.312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
În baza dispozițiilor art.274 Cod Procedură Civilă, Curtea a obligat recurenta pârâtă la 5430,5 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
La data de 24.10.2013 pârâta T. M. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr.91/11.12.2012 fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ .
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că potrivit dispozițiilor art.323 alin.3 Cod procedura civila, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, cu excepția cazului prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedura civila, deci, în situația dată, instanța competenta a soluționa prezenta cerere de revizuire este Tribunalul Călărași, instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitiva (Decizia civila nr. 91/11.12.2012).
Cazul de revizuire prevăzut de punctul al cincilea
Cel de-al cincilea caz de revizuire prevăzut de art.322 Cod procedura civila prevede ca: "Revizuirea unei hotărâri ( ... ) se poate cere daca, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința parților ... ".
În acest sens, printr-un astfel de înscris, înțeleg să clarific ambiguitatea perpetuată de către instanțele de judecata investite cu soluționarea ieșirii din indiviziune, care, într-un final (Tribunalul Călărași) a fost pseudo tranșata prin raportarea la Adeverința nr. 4801/19.11.2012 a Primăriei comunei Sărulești, care "atestă" faptul că terenul aflat în litigiu se află în intravilanul localității Sărulești și care oferă, fără temei, conținut unor elemente fundamentale pentru divizarea (greșita) a celor 9000 mp.
Menționează ca noțiunea reluată de către Tribunalul Călărași, respectiv "destinația terenului ca fiind intravilan", nu există din punct de vedere juridic, un teren aparținând fie intravilanului, fie extravilanului unei localități. Precizează, de asemenea, că situația terenului în litigiu nu a fost niciodată una complicată, acesta rămânând, pe întreg parcursul cauzei, în extravilanul localității Sărulești.
Din nefericire, deși expertul C. V. a susținut de fiecare dată când a avut ocazia ca terenul nu se afla în intravilanul localității Sărulești (lăsând fără conținut susținerile intimaților privitoare la așa-zisa zona "non-edificandi" - fila 3 a suplimentului nr. 4 la raportul de expertiza tehnica judiciara, depus la termenul din data de 14.11.2012), hotărârea Tribunalului Călărași s-a întemeiat pe o situație nereala, "atestata", din păcate, de documente emanând de la autorități publice, care au creat o puternica aparenta de judiciozitate a raportului de expertiza. Astfel, datorita impresiei ca terenul aparține intravilanului localității Sarulesti, au "apărut" zone în care nu se poate edifica, zone la care instanța s-a raportat în vederea efectuării împărțelii.
De fapt, terenul a fost întotdeauna și este în continuare unul arabil (nu a fost niciodată scos din circuitul agricol), neputându-se reține, la momentul judecării cauzei, posibilitatea edificării unor construcții, ci doar certitudinea ca pe respectivul teren nu se poate construi.
Faptul ca intimații au construit (într-un mod cel puțin aparent ilegal) o casă de vacanță pe malul lacului Sarulesti (în zona de protecție a Apelor Romane, aspect semnalat prin raporturile de expertiza depuse la dosar).
În acest sens, subsemnata înțeleg sa prezint instanței Adeverința nr.3048/23.08.2013, emisă de Consiliul Local al Comunei Sărulești, care demontează cele statuate de către Tribunalul Călărași, arătând în mod clar ca terenul a fost întotdeauna un teren arabil (pentru care revizuienta a achitat impozite modice și de valori apropiate), pe care, în lipsa parcurgerii unor proceduri notoriu anevoioase de scoatere din circuitul agricol, nu se poate edifica.
Precizează faptul că aceste înscrisuri prezintă în mod vădit un caracter de noutate, ele fiind emise ulterior judecării cauzei, niciuna dintre părți neputându-le prezenta în față instantei de judecată.
3.3. Cazul de revizuire prevăzut de punctul al doilea
Cel de-al doilea caz de revizuire prevăzut de art.322 Cod procedura civila prevede ca: "Revizuirea unei hotărâri ( ... ) se poate cere daca ( ... ) s-a dat mai mult decât s-a cerut.".
În acest sens, revizuenta înțelege să prezinte, pe lângă aspectul final prezentat la criticile argumentat aduse judecării apelului din dosarul nr._ * (pct. 2.4 al prezentei cereri de revizuire), la Tribunalul Călărași, ca dovada menită măcar să creeze o îndoiala în privința celor statuate în ciclurile procesuale parcurse, raportul de expertiza extrajudiciară întocmit de Expertul E. A., care arată că, prin omologarea variantei propuse, prin raportul de expertiza, de catre expertul C. V., revizuienta cumpărătoare a unui teren de 1,5 ori mai mare decât cel al intimaților, nu numai ca a ajuns să beneficieze de o deschidere către lacul Sarulești mai mică de 40% din totalul oferit de terenul de 9000 mp (și să fie proprietara unei însemnate suprafețe de teren cu vedere nu spre lacul Sărulești, ci spre gardul intimaților T. F. și T. M. L.), dar i-a și fost atribuit un lot de o valoare mai mica decât 3/5 din cea a întregului teren, încălcându-se în mod grav voința parților din contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub nr.743/10.03.2006, de către BNP N. Tiganila.
Astfel, se releva ca fiind lipsit de putere de tăgadă faptul că, în detrimentul intereselor revizuientei, instanța a oferit intimaților T. F. și T. M. L., deși în concordanță cu raportul (privitor la suprafața) de 3/5 - 2/5, un teren mai valoros (raportat la 1 mp) decât cel al său dându-le, în definitiv, mai mult decât au cerut.
4. ÎN CONCLUZIE
Întrucât sunt îndeplinite toate cerințele cerute de lege (art. 322 pct. 2 și 5 Cod procedura civila), revizuienta solicită admiterea prezentei cereri de revizuire, în sensul desființării Deciziei civile nr. 91/2012, pronunțata de către Tribunalul Călărași în data de 11.12.2012, în dosarul nr._ * și admiterii cererii sale de a omologa de varianta nr.2 din suplimentul la raportul de expertiza prezentat de către expertul C. V. Judecătoriei L. Gara.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.322 și următoarele Cod procedura civila.
Prin decizia civilă nr.162A/24.10.2013 Tribunalul Călărași a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Călărași invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată la data de 06.11.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului i decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că revizuirea este nefondată pentru următoarele considerente:
Examinând cererea de revizuirea astfel cum a fost precizată de petent la primul termen de judecată, Curtea constată că s-au formulat critici împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, întemeiate pe prevederile art 322 pct 2 și 5 cod procedură civilă. În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze calea de atac a revizuirii, relevante sunt dispozițiile art 323 alin 1 cod procedură civilă, care statuează că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, cu excepția cererilor de revizuire întemeiate pe prevederile art 322 pct 7 cod procedură civilă.
Făcând aplicarea în cauză a acestor dispoziții procedurale și constatând că hotărârea revizuită este decizia civilă nr 91/2012, pronunțată de Tribunalul Călărași în apel, astfel cum a precizat revizuienta atât în fața Tribunalului Călărași cât și în fața Curții de Apel București, la interpelarea instanței, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art 322 pct 2 și 5 cod procedură civilă revine Tribunalului Călărași. Pe cale de consecință, față de dispozițiile art 158 alin 3 coroborat cu art 21 cod procedură civilă, va admite excepția de necompetență materială, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, Secția Civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență va dispune înaintarea dosarului către Înalta Curte de casație și Justiție, Secția civilă, în vederea soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe revizuienta T. M. cu domiciliul ales la av.A. N. în București, ..32, ., ., sector 3 și pe intimații T. F. și T. M. – L. ambii cu domiciliul ales la SCA B., P. și Asociații în București, ..16, parter, ..
Constată ivit conflictul negativ de competență și dispune înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă în vederea soluționării acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.I S.
Tehnored.C.S.
Ex.5/20.02.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
