Pretenţii. Decizia nr. 39/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 39/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.39R
Ședința publică de la 10 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - M. S. C.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror I. E..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant F. A. R. împotriva sentinței civile nr.408/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant invederează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea din 15.06.2011, reclamantul Focsa A. R. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare politică a tatălui său, Focsa V. N..
În motivare, a arătat că este fiul lui Focsa V. N., care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a) Cod penal, prin sentința penală nr. 322 din 11.10.1961 a Tribunalului M. București, rămasă definitivă prin respingerea recursului.
Prin aceeași sentință s-a dispus și confiscarea totală a averii personale a tatălui său, măsură pusă în aplicare, prin procesul-verbal de confiscare încheiat la data de 12 decembrie 1961.
În drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Deși legal citat, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a depus întâmpinare, dar cu ocazia concluziilor pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 408 din 27.02.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autorul reclamantului, Focsa V. N., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a) Cod penal, prin sentința penală nr. 322 din 11.10.1961 a Tribunalului M. București, rămasă definitivă prin respingerea recursului. Această condamnare are de drept caracter politic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 poate solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din interpretarea textului de lege susmenționat rezultă că, în baza art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri, construcții, imobile prin destinație.
În speță, reclamantul solicită, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate prin sentința de condamnare.
Astfel fiind, tribunalul a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea despăgubirilor în baza art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care, a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a pretins că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, când a interpretat că legiuitorul a înțeles să recunoască dreptul la despăgubiri în echivalent doar pentru bunurile imobile confiscate.
În consecință, a solicitat modificarea sentinței și obligarea pârâtului la plata sumei de 51.742,2 lei, reprezentând valoarea bunurilor mobile confiscate, identificate în procesul-verbal din 12.12.1961 al executorului judecătoresc de pe lângă Tribunalul Capitalei și evaluate prin raportul de expertiză întocmit de expert D. R..
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Într-adevăr, Focsa V. N., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a) Cod penal, prin sentința penală nr. 322 din 11.10.1961 a Tribunalului M. București.
Conform art. 1, alin. 2 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată pentru faptele prevăzute de art. 207 – 209, 2091 – 2094 din Codul penal din 1936 republicat în Monitorul Oficial partea I nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare, condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal aplicată tatălui reclamantului are de drept caracter politic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus confiscarea totală a averii personale a tatălui reclamantului.
Prin procesul-verbal din 12.12.1961 întocmit de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române, măsura confiscării a fost pusă în executare în sensul că au fost ridicate de la domiciliul tatălui reclamantului bunurile mobile expres enumerate în acesta.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea textelor de lege suscitate rezultă că evidență că acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor preluate la stat ca efect al măsurii administrative în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, este condiționată de formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la acestea.
Dar nu este suficient să fi emis pretenții prin notificarea intentată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la aceleași bunuri, ci este necesar ca aceste bunuri să facă obiectul Legii nr. 10/2001.
Conform art. 1 art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 …, se restituie în natură sau echivalent, când restituirea în natură nu este posibilă, în condițiile legii.
Prin art. 6 Legea nr. 10/2001, se stipulează că, prin imobile în sensul prezentei legi se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Ca urmare, Curtea reține că bunurile mobile, de uz personal, individualizate în procesul-verbal susmenționat, nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 și prin urmare, nu intră nici în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Că este așa o demonstrează și decizia nr. 6 din 16.04.2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 29.04.2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Așa fiind, Curtea reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, în baza textelor legale suscitate, dar și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele de judecată, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant F. A. R. împotriva sentinței civile nr.408/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. M. S. C.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
14.01.2014
Jud. fond: C. D. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
