Partaj judiciar. Decizia nr. 822/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 822/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 822/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.822
Ședința publică de la 03.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. P. E. C., împotriva deciziei civile nr.1109 A din data de 25.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. C., A. L., L. M. L. și cu intimații-pârâți I. M., A. P. C. F., A. P. P. și M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă A. P. E. C., prin avocat F. B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, intimatul-reclamant L. M. L., prin avocat A. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 04.08.2015, emisă de Baroul București, aflată la fila 12 din dosar, intimatul-pârât M. București prin Primarul General, prin consilier juridic M. I., în baza delegației pe care o depune la dosar și intimata-pârâtă A. P. C. F., personal, lipsind intimații-pârâți I. M., A. P. P. și intimații-reclamanți A. C. și A. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatului-reclamant L. M. L. întâmpinare, în două exemplare, care a fost comunicată și recurentei-pârâte.
Apărătorul recurentei-pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată, învederează că pârâții A. P. C. F. și A. P. P. nu mai au calitate procesuală în cauză, întrucât a existat o succesiune de drepturi litigioase.
Curtea, după deliberare, constată că intimații-pârâți A. P. C. F. și A. P. P. nu au calitate procesuală în cauză ca urmare a transmiterii calității procesuale, aspect ce rezultă și din dispozitivul deciziei recurate.
Părțile, prin reprezentanți, arat că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, cu cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel a considerat că instanța de fond a apreciat și aplicat corect dispozițiile art.728 Cod civil, respectiv că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, însă soluția pronunțată în cauză nu a rezolvat litigiul cu privire la ieșirea din indiviziune a părților.
Ca atare, apreciază că instanța de apel a greșit atunci când a reținut că ieșirea din indiviziune se va face conform unui raport de expertiză, fără a ține cont de propunerea de lotizare propusă de către părțile din litigiu.
Or, dacă instanțele de judecată considerau că nu pot dispune ieșirea din indiviziune cu privire la teren în modalitatea propusă de părți, ar fi trebuit să pună părților în discuție refacerea raportului de expertiză sau să acorde termen pentru formularea de obiecțiuni.
Depune la dosar și concluzii scrise.
Apărătorul intimatului-reclamant L. M. L. arată că cererea de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Apărătorul recurentei-pârâte apreciază că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă și solicită respingerea excepției și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General pune aceleași concluzii.
Curtea, după deliberare, constată că motivele de recurs dezvoltate în cadrul cererii de recurs fac posibilă încadrarea lor în dispozițiile limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, urmând ca cererea să fie analizată în raport de aceste dispoziții.
Apărătorul intimatului-reclamant L. M. L. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere faptul că părțile au avut posibilitatea în apel să completeze probatoriul, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.11.2008, reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâții I. M. A. P. P. și A. P. C. Forentina a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul construcție situat în București, ., sector. 2.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că urmare a decesului numitului Popper L., s-a stabilit prin procesul verbal din 30.12.1926, averea succesorală a acestuia era formată din imobilul din . (fost 11) compus din teren pe care se aflau trei corpuri de clădire – A, B, C, corpul C fiind în prezent demolat.
Reclamantul a precizat că părțile din prezenta cauză dețin în indiviziune corpul B de clădire (fostul corp A din procesul verbal din 30.12.1925), după cum urmează: 43,29% - reclamantul (din care 33,33%, prin acte de moștenire și vânzare, iar 9,96% - în temeiul legii 112/1995), 23,38% - pârâta I. M., cota de 33,33% - pârâții A.-P. C. F. și A.-P. P..
A arătat reclamantul că fostul corp A (actualul corp B de clădire) este în suprafață de 147,44 mp și este compus din parter, etaj și subsol, la parter găsindu-se 3 camere, iar la subsol – 2 camere și un antreu iar fostul corp B (actualul corp A de clădire) este în suprafață de 61,20 mp și este compus din parter și etaj compus din 2 camere, antreu, bucătărie, fiind o construcție veche, precizând, totodată, că fostul corp C a fost demolat, fiind o construcție foarte veche.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 720-728 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.03.2009, pârâții A.-P. P. și A.-P. C., au solicitat introducerea în cauză a soției numitului A. C., admiterea în parte a acțiunii în sensul sistării stării de indiviziune cu privire la demisol, parter, etaj, pod, mai puțin suprafețele aflate în coproprietate forțată – holuri și scări interioare - și sistarea stării de indiviziune asupra imobilului construcție corp B, cu atribuirea către pârâți a apartamentului situat la etajul 1 și a cotei de 1/3 din pod.
Legal citată, pârâta I. M. nu a depus întâmpinare.
La termenul din 27.10.2009, instanța a dispus introducerea în cauză a numitei A. L., în calitate de reclamantă, la solicitarea reclamanților, însușită de aceasta.
La prezentul dosar s-a conexat cauza nr_, potrivit dispozițiilor instanței prin încheierea din 23.11.2010, în temeiul art. 164 alin 1 și 2 Cod procedură civilă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2, București sub nr._ la data de 26.05.2009, reclamantul L. M. L. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și P. O. a solicitat a se dispune ieșirea din indiviziune privind imobilul teren situat în ., sector 2, București, în suprafață de 1048 mp, prin atribuirea exclusivă către reclamant a terenului aferent corpului A de clădire în suprafață de 349,35 mp. (vol. I)
Se arată că imobilul situat în București, ., sector 2, a aparținut numiților Popper Horst A. și Popper Gertrud K., care au înstrăinat cotele lor indivize de proprietate (1/3 fiecare) către părinții reclamantului, L. S. și L. M., așadar un total de 2/3 din corpul A de clădire format din parter și etaj situat la adresa indicată, pe latura stângă a terenului, spre stradă.
Cu ocazia înstrăinării, a trecut în proprietatea statului cota indiviză totală de 2/3 din cota indiviză de ½ din terenul în suprafață de 1048 mp aferent construcției, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea 58/1978.
Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată nr. 1920/02.06.1995 emis în baza Ordinului Prefectului nr. 164/02.12.1993, cota indiviză de proprietate de 349,35 mp teren din totalul de 1048 mp teren a fost restituită autorilor reclamantului.
Tatăl reclamantului, L. S., a dobândit prin cumpărare și restul de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție mai sus menționat – corp A, prin contractul de vânzare cumpărare nr. N04815/22.10.1998 încheiat între acesta, în calitate de cumpărător și Primăria Municipiului București prin . calitate de vânzător.În consecință, autorii reclamantului au dobândit drept de proprietate asupra întregului corp A de construcție, aspect ce reiese și din certificatele de moștenitor eliberate pe urma decesului acestora.
Susține reclamantul că împreună cu pârâtul P. O. și pârâta PMB, se află în indiviziune asupra terenului de 1048 mp.
Solicită a i se atribui în exclusivitate suprafața de 349,35 mp teren aferent construcției corp A.
În drept: art. 13, art. 673 ind. 1 și urm Cod procedură civilă și art. 728 și urm. Cod civil.
Prin cererea precizatoare depusă la 07.10.2009, reclamantul a precizat cadrul procesual, în sensul că a chemat în judecată, în calitate de pârât M. București, prin Primar.
Prin cererea completatoare depusă la dosar la același termen (07.10.2009), reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtei P. M. – soția pârâtului P. O., cei doi dobândind împreună cu titlul de bun comun, imobilul corp B situat în București, ., sector 2, împreună cu cota indiviză de 1/3 din suprafața de teren aferent de 1048,33 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare nr._ din 29.08.1991.
Prin cererea modificatoare depusă la 20.01.2010, reclamantul a solicitat completarea cadrului procesual pasiv cu numiții A. C. și I. M..
Prin cererea modificatoare formulată la 31.03.2010, același reclamant a solicitat modificarea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților A. P. P. și A. P. C., în calitate de cesionari de drepturi litigioase, dat fiind contractul de cesiune drepturi litigioase între pârâții P. și aceștia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 10.05.2010, pârâtul A. C. a susținut că deține cota de 1/3 din terenul de 1048,33 mp, în baza contractului de donație încheiat de acesta cu mama sa, A. C., care deține dreptul de proprietate de la sora sa, Popper M., prin moștenire. Aceasta din urmă a dobândit la rândul ei dreptul de proprietate prin moștenire de la numitul Popper Horst A., care l-a avut ca autor pe numitul Popper L..
Această cotă a fost preluată de Statul român în baza art. 30 din Legea 58/1974, iar pârâtul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și a formulat în contradictoriu cu primăria Mun. București o acțiune având ca obiect măsuri reparatorii, aflată pe rolul Tribunalului București - dosar nr._/3/2009.
La termenul din 30.06.2010, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu pârâții P. O. și P. M., aceștia cedând drepturile litigioase privind cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1048 mp teren, pârâților A. P. P. și A. P. C.. (f. 244, vol. I)
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri (la solicitarea tuturor părților) și proba cu expertize tehnice judiciare specialitățile topografie și evaluare
La termenul din 11.03.2014, reclamanții au fost decăzuți din proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea construcții, în temeiul art. 170 Cod procedură civilă, urmare a neachitării onorariului de expert.
La termenul din 28.05.2013, reclamanții au depus la dosar tranzacția denumită „Propunere privind ieșirea din indiviziune asupra imobilului construcție și teren”.
Instanța a respins solicitarea de a se lua act de această tranzacție prin încheierea pronunțată la termenul din 10.12.2013.
La termenul din 19.11.2013 s-a depus la dosar contractul de cesiune a drepturilor litigioase având ca obiect ieșirea din indiviziune privind imobilul din București ., sector 2, intervenit între pârâții A.-P. P. și A.-P. C.-Forentina în calitate de cedenți și numita A.-P. E.-C., în calitate de cesionar, autentificat sub nr. 5386/07.11.2013 de BNP D. P. cu sediul în București, sector 4.
Prin sentința civilă nr._/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 1 a fost admisă acțiunea introdusă de reclamanți și s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul clădire corp B situat în București, ., sector 2, în sensul că pârâtei I. M. i-a fost atribuit apartamentul situat la demisolul corpului B, mai puțin casa scării secundare care permite accesul de la demisol spre etaj.Instanța a consfințit în parte înțelegerea intervenită între reclamanții A. și pârâții A. – P., părți la data de 28.05.2013, numai în ceea ce privește partajarea parterului, etajului și podului clădirii.
Prin aceeași sentință s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la terenul situat în București, ., sector 2, în suprafață de 1048 mp – în acte, respectiv 1071,60 mp. – conform măsurătorilor, în varianta II din expertiza topografică întocmită de expert Ț. C..
Pentru a se hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză s-au formulat solicitări de ieșire din indiviziune cu privire la imobilul construcție – corp B situat în București, ., sector. 2, respectiv cu privire la terenul de 1048 mp, situat în București, ., sector 2.
În privința cadrului procesual, s-a reținut că reclamanta A. L., soția reclamantului A. C., a fost introdusă în cauză la solicitarea pârâților, al termenul din 27.10.2009.
Prin contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat sub nr. 137/13.01.2010 de BNP D. P. cu sediul în București, sector 4, pârâții P. O. și P. M. au înstrăinat către A.-P. P. și A.-P. C.-F., drepturile litigioase asupra cotei de 1/3 din terenul în suprafață totală de 1048 mp. Prin contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat sub nr. 5386/07.11.2013 de BNP D. P., cu sediul în București, sector 4, pârâții A.-P. P. și A.-P. C.-F. au înstrăinat drepturile litigioase referitoare la ieșirea din indiviziune privind întregul imobil (casă și teren) către numita A.-P. E.-C..
Cu privire la situația juridică a imobilului situat în București, ., sector. 2, format din construcții și teren, instanța de fond a reținut că imobilul, format din teren și trei construcții (corpurile A, B, C), fost deținut în proprietate de numitul Popper L. în baza actelor autentificate de Tribunalul I. – Secția notariat sub nr._/921 și no._/924.
În 1925, în masa succesorală a numitului Popper L. se regăseau suprafața de 1048,33 mp teren și 3 corpuri de clădire (A – 147,44 mp, B – 61,20 mp, și C – 94.79 – construcție foarte veche, insalubră), așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 30.12.1925 de Administrația financiară a Capitalei în constatarea și evaluarea averii defunctului. (f. 35-36)
La decesul lui Popper L., dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis în indiviziune, celor 3 moștenitori, Popper Horst-A., Popper V. și Popper Gertrud-K..
La data de 20.03.1943, numitul Popper V. a înstrăinat, prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9902/12.04.1943, către numitul M. C., cota de 1/3 din dreptul de proprietate pe care îl avea asupra imobilului situat în București, ., imobil compus din două corpuri de casă. (f. 27, vol. II) Intenția vânzătorului a fost aceea de a înstrăina inclusiv cota cuvenită din dreptul de proprietate asupra terenului, aspect consemnat în practicaua Sentinței civile nr. 8016/24.10.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București în dosar nr._/1959, mai jos analizată. Așadar, dreptul de proprietate asupra întregului imobil aparținea în 1943, în indiviziune, numiților Popper Horst-A., M. C. și Popper Gertrud-K..
C. de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului, aparținând numitului M. C., a fost trecută în 1959 în proprietatea statului, urmare a condamnării acestuia la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 51.353 lei, pentru fraude comise în dauna unei întreprinderi de construcții, astfel cum rezultă din procesele verbale din 30.12.1959 transmise de către tribunalul Capitalei RPR către Secția Financiară si Sentința civilă nr. 8016/24.10.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București în dosar nr._/1959 respectiv adresa nr. 2359/28.02.2003 emisă de DVBL Sector 2 București.
Așadar la sfârșitul anului 1959, dreptul de proprietate asupra imobilului aparținea în cote egale, lui Popper Horst-A., Popper Gertrud-K. și Statului român, cu precizarea că la acel moment mai existau numai două corpuri de clădire (A și B), cel de-al treilea fiind încă din 1925 în stare avansată de degradare.
Ulterior, în înscrisurile oficiale, corpul identificat inițial ca fiind corpul A de clădire a fost denumit corpul B, iar corpul B, corpul A.
Luând în considerare numerotarea actuală, s-a reținut că în ceea ce privește corpul A de clădire (fostul corp B) și terenul aferent, numiții Popper Horst-A. și Popper Gertrud-K., au vândut către autorii reclamantului L. M.-L., cele două cote de 1/3 din corpul A cu mențiunea potrivit căreia ambele cote de 1/3 din cota indiviză de ½ din totalul de 1048 mp teren, au trecut în patrimoniul statului conform art. 30 din Legea 58/1974, la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6449/21.09.1978 de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București și nr._/24.12.1984 de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București.
Prin contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate no. 4815/22.10.1998 încheiat între autorul reclamantului L. M. L., L. S. și Primăria Municipiului București, acesta a dobândit în proprietate restul de 1/3 din corpul A de clădire, fără nici o altă suprafață de teren.
Autorii reclamantului L. M. L. au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra suprafeței de 349,35 mp din totalul de 1048 mp, potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată nr. 1920 din 02.06.1995 emis de Prefectura Mun. București și Sectorului Agricol I..
Reclamantul L. M. L. este unicul moștenitor al părinților săi, L. M. și L. S., potrivit Certificatului de moștenitor nr. 47 din 02.12.2004 eliberat de BNP S. F. cu sediul în București, sector 2, pe urma defunctei L. M., decedată la 04.02._ și Certificatului de moștenitor nr. 55 din 22.11.2007 eliberat de același birou notarial pe urma defunctului L. S., decedat la 01.12.2006.
Prin contractul de închiriere pentru suprafețe locative – curte încheiat de reclamantul L. M. L. cu Primăria Mun. București, în calitate de proprietar și . calitate de prestator, reclamantul a închiriat suprafața de 71,91 mp situat la adresa din ., având destinația curte.
Coroborând cele mai sus arătate, instanța a reținut că la înstrăinarea celor două cote de 1/3 din dreptul de proprietate asupra corpului A către autorii reclamantului L. M. - L., cotele aferente din dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestui corp de clădire au intrat în patrimoniul statului.
Statul deținea așadar, la un moment dat, drept de proprietate asupra cotei de ½ din totalul de 1048 mp, cotă aferentă corpului A de clădire.
Întrucât autorii reclamantului obțin certificarea dreptului lor de proprietate pentru suprafața de 349, 35 mp (și nu pentru ½ din 1048 mp – respectiv 524 mp, care reprezenta suprafața aferentă corpului A de clădire), instanța a reținut că statul a păstrat în proprietate cota de 1/3 din cota de ½ din 1048 mp aferentă corpului A.
De altfel, calculul aritmetic arată că suprafața de 349,35 mp reprezintă numai 2/3 din cota de ½ din 1048 mp.
În consecință, instanța a reținut că reclamantul L. M. L. are drept de proprietate asupra corpului A de clădire și asupra suprafeței de 349,35 mp din totalul de 1048 mp teren situat în București, ., sector 2, în timp ce statul deține drept de proprietate asupra cotei de 1/3 din cota de ½ din totalul de 1048 mp aferentă corpului A.
Cu privire la corpul B de clădire (fostul corp A) și terenul aferent, s-a reținut că o cota de 1/3 care a aparținut numitului Popper Horst A., s-a transmis succesiv, prin moștenire, de la acesta, la soția sa, Popper M., și de la aceasta la sora sa, A. C. care, la rândul său, a transmis fiului său, reclamantul A. C., prin Contractul de donație autentificat sub nr._/25.11.1987 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București, această cota indiviză.
C. de 1/3 din teren în suprafață totală de 377 mp s-a transmis statului, în temeiul Legii nr.58/1974, după cum reiese din certificatul de moștenitor de pe urma defunctului Popper Horst A. coroborat cu adresa nr. 2359/28.02.2003 emisă de DVBL Sector 2 București. Reclamantului A. C., i-a revenit urmare a transmiterilor succesive, numai dreptul de folosință asupra suprafeței de 86 mp teren – cotă indiviză din totalul de 377 mp aferent imobilului, după cum rezultă din titlul acestuia de proprietate, contractul de donație încheiat de numita A. C.. C. de 1/3 din teren în suprafață de 377 mp s-a transmis așadar statului, reclamantul A. C. nefăcând dovada dreptului său de proprietate asupra acestei cote.
În ceea ce privește cota de 1/3 aparținând defunctei Popper Gertrud K., s-a reținut că aceasta a fost înstrăinată prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29.08.1991 de Notariatul de Stat Sector 2 București, către P. O. căsătorit cu P. M..
Defuncta Popper Gertrud K. a transmis soților P. O. și P. M., nu numai cota de 1/3 din corpul B ci și cota de 1/3 din întreaga suprafață de teren de 1048 mp cu toate că anterior, înstrăinase cota de 1/3 de teren aferent corpului A de clădire, autorului reclamantului L. M. L..
Dreptul de proprietate nu a fost însă contestat, așa încât instanța s-a raportat la această situație de drept. Pârâții A. - P. au dovedit așadar dreptul lor de proprietate asupra cotei de 1/3 din 1048 mp.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1709/07.07.2006 de BNP D. P. cu sediul în București, sector 4, numiții P. O. și P. M. au înstrăinat către A.-P. P., cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra corpului B de clădire, nu însă și cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului de 1048,33 mp
Prin contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat sub nr. 137/13.01.2010 de BNP D. P. cu sediul în București, sector 4, pârâții P. O. și P. M. au înstrăinat către A.-P. P. și A.-P. C.-F., drepturile litigioase asupra cotei de 1/3 din terenul în suprafață totală de 1048 mp. Prin contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat sub nr. 5386/07.11.2013 de BNP D. P., cu sediul în București, sector 4, pârâții A.-P. P. și A.-P. C.-F. au înstrăinat drepturile litigioase privind ieșirea din indiviziune privind întregul imobil (casă și teren) către numita A.-P. E.-C..
În referire la cota de 1/3 aparținând Statului român, s-a reținut că
în 1998, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4818/22.10.1998 Primăria Municipiului București a vândut numitului I. G., cota de 16,86 % și 20,34 mp teren aflat sub construcție.
La decesul numitului I. G., cota respectivă s-a transmis prin moștenire, pârâtei I. M.-A., fiica acestuia, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 18/09.10.2002 eliberat de BNP B. V. cu sediul în Sector 2, București.
De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 4817/22.10.1998, Primăria Municipiului București a vândut defunctei Popper Gertrud-K., cota de 6,51 % din dreptul de proprietate asupra corpului B de clădire și 7,85 mp teren aflat sub construcție. Urmare a decesului numitei Popper Gertrud – K., dreptul de proprietate asupra imobilului sus menționat a trecut, prin moștenire, în proprietatea pârâtei I. M.-A., potrivit Certificatului de moștenitor nr. 23/07.09.2000 eliberat de BNP S. F., cu sediul în sector 2, București. Pârâta I. M. deține așadar în proprietate exclusivă, suprafața de 28,19 mp teren aflat sub construcție.
Prin contractul de vânzare no. 4816/22.10.1998, Primăria Municipiului București, în calitate de proprietar vinde către A. C., cota de 9,96 % din corpul B de clădire, fără însă a-i înstrăina vreo suprafață de teren. În consecință, instanța a reținut că asupra corpului B de clădire au drept de proprietate, în indiviziune și în cotele mai jos precizate, următorii: reclamantul A. C. deține cota de 43,29 % din dreptul de proprietate asupra imobilului corp clădire B, formată din cota indiviză de 1/3 (33,33%) în baza Contractul de donație autentificat sub nr._/25.11.1987 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București la care se adaugă cota de 9,96 %, în baza contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 4816/22.10.1998, încheiat cu Primăria Municipiului București. De asemenea, reclamantul are în folosință pe toată durata existenței construcției și suprafața de 86 mp cotă indiviză din totalul de 377 mp aferent întregului imobil, conform contractului de donație sus menționat, pârâta A.-P. E.-C., cesionara drepturilor litigioase de la pârâții anteriori, soții A.- P. P. și C.-F. deține, cota de 1/3 (33,33 %) din corpul B de clădire,iar pârâta I. M.-A. deține cota de 23,37 % din dreptul de proprietate asupra corpului B de clădire și 28,19 mp teren aflat sub construcție în calitate de moștenitoare a autorilor săi, I. G. și Popper Gertrud-K..
Cu privire la situația terenului de 1048 mp, s-a reținut că dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 1048 mp au următorii: reclamantul L. M. L. – drept exclusiv de proprietate asupra suprafeței de 349,35 mp (aferent corpului A), M. București – cota de 1/3 din ½ din 1048 mp, aferentă corpului A de clădire (174,66 mp), M. București - cota de 1/3 de teren în suprafață de 377 mp (teren aferent corpului B), pârâta A.-P. E.-C., cesionara drepturilor litigioase de la pârâții anteriori, soții A.- P. P. și C.-F. – drept de proprietate asupra cotei de 1/3 din totalul de 1048 mp (cotă aferentă corpului B) – 349, 33 mp,iar pârâta I. M. – drept exclusiv de proprietate asupra suprafeței de 28,19 mp teren aflat sub construcție (corp B).
D. fiind că reclamantul A. C. nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, iar pe de altă parte, pârâții L. M. L., pârâții A.-P. și pârâta I. M. au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra unor suprafețe de teren din suprafața totală de 1048 mp și asupra unor cote din suprafețe determinate, instanța a reținut că diferența dintre aceste suprafețe (349,35 mp, 349,33 mp, 28,19 mp, în total - 726,87 mp ) și suprafața totală de 1048 mp, așadar suprafața de 321,13 mp aparține statului, în baza cotei de 1/3 de teren în suprafață de 377 mp provenită de la defunctul Popper Horst A., a cotei de 1/3 din ½ din 1048 mp (aferentă corpului A) și a cotei de 1/3 provenită de la numitul M. C., prin Sentința civilă nr. 8016/24.10.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București în dosar nr._/1959.
În ceea ce privește ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul construcție – corpul București, s-a reținut incidenta prevederii înscrise în art. 728 Cod civil,, dar și faptul că acest imobil este format din demisol, parter, etaj și pod.
Demisolul este ocupat de pârâta I. M.-A. și este compartimentat după cum urmează: 3 camere, o bucătărie, o baie, un oficiu, 3 debarale, 2 culoare și casa scării. Parterul este format dintr-o cameră, o bucătărie, o baie, un culoar, un wc precum și un hol și casa scării la care se adaugă casa scării (podest, respectiv platforma orizontală amenajată pe parcursul scării pentru odihnă și pentru a asigura accesul în încăperile de la etaj). Parterul, cu excepția holului și zonelor de casa scării este ocupată de soții A..
La etaj se găsesc 3 camere, o baie, 2 cămări, 2 debarale și un hol, la care se adaugă 2 spații casa scării: casa scării (podest) și casa scării plus hol. În pod sunt amenajate două încăperi: o baie și o cameră.
Etajul este ocupat de familia A. – P..
Imobilul are în prezent două scări, una edificată în holul central al casei, ce duce spre etaj și o alta ce duce către podul imobilului.
A mai reținut instanța că la etajul I nu se poate ajunge în prezent la apartamentul pe care îl ocupă în imobil decât pe scara centrală.
La demisol se ajunge fără accesarea scării centrale, printr-o intrare separată, conform releveului demisolului din 2002.
Raportat la situația de fapt mai sus reținută, instanța a constatat că partea din imobil pe care o ocupă pârâta I. M. încă din 1968 și pe care aceasta, potrivit interogatoriului, solicită a-i fi atribuită în urma ieșirii din indiviziune, este demisolul, parte ce este total independentă de restul clădirii din punct de vedere al accesului.
s-a avut în vedere că reclamanții A. și pârâții anteriori A. – P., au convenit un mod de partajare a parterului, etajului și podului în care reclamanților A. le revine parterul și parte din pod, iar pârâților A.-P., etajul I și parte din pod, acord agreat expres și de cesionara de drepturi litigioase, pârâta A.-P. E.-C., prin contractul de cesiune a drepturilor litigioase. Acest mod de partajare presupune însă construcția unei scări exterioare pe cheltuiala acestor părți, care să asigure accesul pârâtei la apartamentul situat la etaj, fără a trece pe la parterul clădirii, ce va fi ocupat de soții A..
Această înțelegere a fost agreată de reclamanți și pârâții A. - P. P. și A. – P. C.-F. în cuprinsul tranzacției depusă la dosar la 28.05.2013, astfel că a fost consfințită de instanță numai în ceea ce privește înțelegerea intervenită între aceste părți cu privire la partajarea parterului, etajului și podului corpului B de clădire.
În consecință, pârâtei I. M. i-a fost atribuit apartamentul situat la demisolul corpului B, mai puțin casa scării secundare, reclamanților A. apartamentul situat la parterul corpului B de clădire – 2 camere, bucătărie, hol, baie, culoar cu wc și casa scării secundare de la demisol, scara secundară între demisol și etaj, împreună cu o cotă parte de ½ din scara secundară între etaj și pod, iar pârâtei A.-P. E.-C. în calitate de cesionară de drepturi litigioase, apartamentul situat la etajul 1 al imobilului, împreună cu partea stângă a podului și cota parte de ½ din scara secundară între etaj și pod.
În această modalitate de partajare, familia A.-P. nu are acces la etaj, drept pentru care instanța a luat act că părțile sus menționate au înțeles să soluționeze pe cale amiabilă acest impediment (prin renunțarea reclamanților A. la scara cu intrare separată de la parter care asigură accesul prin partea din spate a clădirii, urmând ca din balconașul care rezultă prin închiderea acestei scări să se asigure o altă ieșire în curte, construirea unei scări exterioare pe cheltuiala acestor părți, după obținerea autorizațiilor necesare), fără a afecta dreptul de proprietate al pârâtei I. M.-A..
Potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert Ț. C.,suprafața de teren de 1048 mp măsoară în fapt, 1017, 60 mp.
În temeiul art. 728 cod civil 1864 instanța a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 1048 mp (în acte), respectiv 1017,60 mp (din măsurători), potrivit variantei II din Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert Ț. C., ce se regăsește în Anexa 3 a lucrării de expertiză.
În varianta aleasă de instanță, se constituie un drum de servitute în suprafață de 205,93 mp avându-i ca beneficiari pe proprietarii corpului B de clădire, reclamantului L. M. L. îi revine în total o suprafață de teren de 270,55 mp, iar celorlalți coproprietari, în indiviziune, suprafața de 541,12 mp.
În cealaltă variantă propusă, întrucât drumul de servitute avea o suprafață mai mare (de 236 mp), se diminuau suprafețele de teren atribuite celor două loturi (reclamantului, respectiv celorlalți coproprietari, în indiviziune).
Suprafața drumului de servitute (205,93 mp) este cuprinsă în suprafața totală a imobilului rezultată în urma măsurătorilor, de 1017,60 mp.
Instanța a respins cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert T. M. ca lipsită de interes, dat fiind că expertiza nu a fost efectuată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. P. E. C. care a susținut că soluția adoptată de instanța de fond nu rezolvă litigiul întrucât apelanta pârâtă și Statul Român rămân în continuare în indiviziune referitor la teren, astfel că a fost încălcat principiul disponibilității.
A susținut că în fata instanței de fond s-a solicitat de către pârâtă și de către celelalte părți prezente ca ieșirea din indiviziune cu privire la construcția Corp B și la terenul în suprafață de 1048 mp să se realizeze conform propunerii de ieșire din indiviziune semnată de proprietari, astfel că apreciază că în mod greșit instanța a respins cererea de a se lua act de tranzacție.
Prin decizia civilă nr.1109/A/25.03.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant L. M.-L..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a analizat în mod judicios ansamblul probator al cauzei în raport de care a reținut situația de fapt dedusă judecății, în speță fiind bine aplicate prevederile art. 728 Cod civil.
Așa după cum s-a arătat în considerente, reclamanții A. C., A. L. și L. M. L. și pârâții A. P. P. și A. P. C. F. au depus la dosar un înscris intitulat „Propunere privind ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, ., sector 2” părțile semnatare ale convenției solicitând să se ia act de această înțelegere.
Dispozițiile art. 271 alin.1 C.pr.civ. stabilesc că părțile pot să se înfățișeze oricând în cursul judecății, solicitând să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor, iar conform art. 272 alin.1 C.pr.civ. se arată că această învoială va fi prezentată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii.
Instanța de fond, prin încheierea pronunțată la data de 10.12.2013 a procedat corect în sensul respingerii cererii de a se lua act de tranzacția intervenită care afectează drepturile celorlalți coparticipanți, în speță I. M. și M. București, această înțelegere nepurtând semnătura și ștampila pârâtului Municipiului București care deține o cotă parte din imobilul supus partajării, ori o soluționare amiabilă a litigiului presupunea ca respectiva tranzacție să fie agreată de toate părțile care sunt implicate în acest proces.
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate criticile formulate în cererea de apel depusă de pârâtă, cum că prima instanță a încălcat principiul disponibilității prin respingerea propunerii părților de soluționare în mod amiabil a prezentului litigiu.
Prima instanță a avut în vedere la pronunțarea sentinței apelate, referitor la ieșirea din indiviziune, respectiva înțelegere intervenită între părțile semnatare și anume reclamanții A. și pârâții A. – P., doar cu privire la partajarea parterului, etajului și podului clădirii Corp B, situat în București, ., sector 2.
Critica din apel potrivit căreia se susține că în mod greșit prima instanță nu a luat în considerare referitor la terenul în suprafață de 1048 mp. modalitatea de partajare expusă în propunerea de ieșire din indiviziune depusă la dosar la data de 28.05.2013 a fost apreciata ca neîntemeiată, sub acest aspect avându-se în vedere faptul că pârâtul M. București, care deține o cotă indiviză de 1/3 din teren, nu a semnat respectiva înțelegere, astfel că în mod judicios instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune privitor la teren conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert Ț. C., fiind aleasă varianta a II-a întrucât cealaltă variantă propusă de expert stabilea ca drumul de servitute constituit să aibă o suprafață mai mare, situație care determina o micșorare a suprafețelor de teren atribuite celorlalți coproprietari.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. P. E. C., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, efectuarea unei noi expertize tehnice specialitatea topografie, care să rezolve litigiul pe fond, astfel încât toate părțile care dețin teren în proprietate să iasă din indiviziune; în subsidiar, solicită modificarea în parte a deciziei recurate, respectiv a sentinței instanței de fond, în sensul ieșirii din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.066 m.p. astfel cum a fost ea convenită și propusă de părți.
În motivarea recursului, s-au susținut următoarele motive de nelegalitate:
1.Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 și 9 C.Proc.Civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii/hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii:
Instanța de apel în sumara sa motivare precizează că: Prima instanță a analizat în mod judicios ansamblul probator al cauzei în raport de care a reținut situația de fapt dedusă judecății, în speță fiind bine aplicate prevederile art. 728 Cod civil.
Apreciază recurenta că decizia este contradictorie întrucât instanța constată corecta aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art.728 Cod Civil și cu toate acestea soluția acceptată de instanță nu rezolvă litigiul, astfel încât două dintre părți (recurenta și M. București) rămân în continuare în indiviziune cu privire la teren.
Recurenta apreciază că nu se pune problema unei aplicări corecte a art.728 Cod Civil, atât timp cât aceasta este în continuare în indiviziune cu M. București. Astfel, dosarele_ și_ ale Judecătoriei sectorului 2, conexate au ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la construcția Corp B aflată pe terenul situat în ., sector 2 și terenul aferent acesteia, precum și ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.048 m.p. situat în ., sector 2 București.
În urma unor concesii reciproce, dar și ca urmare a analizării obiective a tuturor rapoartelor de expertiza efectuate în cauză, părțile din dosar reprezentând majoritatea cotelor de proprietate au ajuns la un acord, formulând două propuneri de lotizare: una cu privire la construcție și cealaltă cu privire la teren. Această convenție (dat fiind că nu fusese ratificată - dar nici combătută - de una dintre părțile din proces și anume M. București) a fost intitulată Propunere privind ieșirea din indiviziune, iar nu Tranzacție. Această convenție reprezintă practic și teoretic modalitatea de soluționare amiabilă a litigiului, potrivit voinței tuturor părților implicate, astfel încât să nu mai existe pe viitor disensiuni cu privire la vreunul dintre capetele de cerere. Statul român nu a amendat în vreun fel această convenție, dat fiind că el oricum nu este printre cei care locuiesc efectiv pe teren sau folosesc servitutea de trecere.
Această Propunere de lotizare a fost semnată personal de reclamantul intimat L. M. L., după ce s-a întocmit în cauză expertiza topo de către expert Ț. C.. Este evident așadar, că Propunerea de lotizare a fost cea care corespunde necesității părților din proces și voinței efective a acestora.
Este foarte important faptul că la baza propunerii de lotizare a terenului a stat un raport de expertiză topo extrajudiciar întocmit de către un expert agreat de părți și anume T. A..
Prin această propunere de ieșire din indiviziune toate părțile din proces care au teren în proprietate ies din indiviziune cu privire la teren, fiecăreia revenindu-i în proprietate exclusivă o suprafață de teren la care se adaugă o cotă parte dintr-un drum de acces la aceste loturi.
Rostul și semnificația acestei convenții / propuneri de ieșire din inviziune a fost acela care de altfel a stat și la baza conexării celor două dosare (13._ și_ ), adică soluționarea unitară a dosarului, respectarea întru totul a cotelor de proprietate aferente proprietarilor construcției corp B, dar și ale proprietarilor terenului în suprafață de 1048 mp (care deservește atât corpul B, cât și corpul A - proprietar exclusiv L. M. L.).
Evident este că, imediat după depunerea raportului de expertiză topo întocmit de expertul tehnic Ț. C., părțile interesate de ieșirea din indiviziune (fam. A., fam. L., A. P. E. C.) au depus la dosar învoiala lor cu privire la soluționarea amiabilă a partajului, astfel încât toate părțile să iasă din indiviziune cu privire la teren, și totodată drepturile niciunuia să nu fie afectate. Acesta a fost motivul pentru care fam. L. nu a mai înțeles să susțină obiecțiunile la expertiza în construcții și nu au mai achitat onorariu de expert fiind decăzuți din probă, iar celelalte părți au renunțat la a mai formula obiecțiuni la raportul de expertiză topo, depunând propunerea de ieșire din indiviziune. Toate acestea pentru că intenția lor reală și ultimă, inclusiv a fam. L. a fost ca ieșirea din indiviziune să se realizeze potrivit voinței părților și raportului de expertiză extrajudiciar întocmit de expertul T. A..
În cazul în care însă instanța de fond sau de apel considerau că nu se putea ieși din indiviziune în modalitatea propusă de partile în proces, ar fi trebuit să repună cauza pe rol și să le solicite să depună obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit de Ț. C.. Categoric acestea ar fi formulat obiecțiuni, un exemplu sumar fiind faptul că expertul a considerat că pârâții A. P. C. și A. P. P. nu dețin terenul aferent cotei lor în proprietate, ci cu titlu de cesionari ai drepturilor litigioase.
Procedând în acest fel, instanțele au încălcat dreptul la apărare al părților, deoarece neformularea de obiecțiuni la raportul de expertiză topo sau construcții a coincis cu depunerea propunerii lor de ieșire din indiviziune, chestiune care nu putea fi interpretată singular de către instanța de judecată ca o acceptare a rapoartelor de expertiză.
2. Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. – hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (al doilea motiv de aplicare greșită a legii).
Instanța de apel a greșit atunci când a reținut și interpretat că propunerea de ieșire din indiviziune este neîntemeiată față de dispozițiile art. 271 alin.1 C.pr.Civ., deoarece Statul Român care deține 1/3 din teren nu a semnat această învoială. Instanța a aplicat dispozițiile care guvernează tranzacția, deși părțile au explicat de fiecare dată că această reprezintă doar o modalitate de soluționare amiabilă a litigiului, neconfundându-se cu o tranzacție, ale cărei reguli procedurale le cunosc toate părțile implicate.
În aceste condiții, recurenta consideră că nici instanța de fond nici cea din apel nu au înțeles natura juridică a actului dedus judecății (propunere amiabilă de soluționare a litigiului) și l-au confundat cu o tranzacție.
Motivul pentru care actul depus de părți în instanță nu a putut întruni condițiile prevăzute pentru o tranzacție este acela că M. București nu a reușit să trimită în fața instanței o persoană corect mandatată pentru semnarea unui asemenea act. Pe toată durata litigiului M. București nu a formulat apărări/obiecțiuni și nu a fost reprezentat de vreun consilier la termene sau expertize. Or, în aceste condiții a spune că interesul Municipiului București ar fi lezat prin acceptarea modalității tehnice de ieșire din indiviziune propuse de părți constituie o încălcare a echilibrului procedural prin favorizarea vădită a Municipiului București.
În concluzie, prin respingerea prezentului recurs, recurenta pârâtă ar fi în situația de a relua litigiul formulând o nou acțiune, având ca obiect ieșire din indiviziune în contradictoriu cu M. București, cu toate căile sale de atac, ceea ce ar contraveni principiilor CEDO privitoare la durata rezonabilă a unui proces.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 - 317 C.Proc.Civ., art. 728, art. 969 - 971, art. 977, art. 982 Cod Civil.
Intimatul reclamant L. M. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimatul susține că, deși recurenta susține existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei de apel, în dezvoltarea recursului, aceasta nu prezintă în concret motivele contradictorii sau modalitatea efectivă în care legea a fost greșit aplicată in contra dispozițiilor legale, aspecte esențiale care încadrează recursul formulat din punct de vedere al temeiului de drept.
Astfel, din punct de vedere al temeiniciei sale, cererea de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate stabilite restrictiv de legiuitor la nivelul art.304 C.proc.civ.
Simpla povestire a nemulțumirilor recurentei cu referire la modalitatea legală de ieșire din indiviziune stabilită în cadrul litigiului nu cântărește valoare juridică și nu justifică formularea prezentului recurs.
În mod corect și legal atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut faptul că, în speță au fost bine aplicate dispozițiile art.728 C.proc.civ., în acord cu întreg materialul probator analizat în cauză.
În fața instanței de recurs, recurenta susține necesitatea efectuării unor noi probe, solicitând în acest sens casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.
Aducerea în discuția instanței superioare a acestor probatorii, deja analizate de două instanțe anterioare, nu echivalează cu probe noi și nu justifică din punct de vedere legal recursul formulat, ci doar o încercare de inducere în eroare a instanței cu referire la situația de fapt dedusă judecății și la evoluția probatoriilor la cele două instanțe.
Intimatul precizează că recurenta a avut posibilitatea de susținere de probatorii noi în fața instanței de apel, fie în completarea celor analizate în fața instanței de fond sau chiar probatorii nediscutate la fondul cauzei.
Propunerea de ieșire din indiviziune a reprezentat o încercare a părților de soluționare a litigiului pe cale amiabila, însă fără a cuprinde dorința liber exprimata a tuturor pârtilor implicate în litigiu, fapt care a atras neomologarea ei de către instanța.
În fata instanței de fond marea majoritatea părților litigiului au prezentat instanței Propunerea de ieșire din indiviziune - o convenție/tranzacție/învoiala care cuprindea modalitatea în care acestea înțelegeau sa stingă litigiul derulat în fata instanței. Din conținutul documentului se remarca faptul ca nici părțile cuprinse în Propunere de ieșire din indiviziune nu erau intru totul de acord cu mențiunile propunerii: pagina a doua din document cuprinde dezacordul dnei I. M. în legătură cu anumite aspecte ale înțelegerii.
De asemenea, Primăria Municipiului București prin Primarul General - parte în litigiul în derulare, nu este cuprinsa în acea Propunere de ieșire din indiviziune în sensul în care nu are un punct de vedere exprimat cu referire la cota sa parte deținuta conform actelor de proprietate, fapt care a atras neomologarea ei de către instanța de fond, în forma în care a fost prezentata.
În măsura în care toate părțile din litigiu s-ar fi înțeles cu privire la modalitatea de ieșire din indiviziune și prezentau instanței dorința lor în acest sens, indiferent de denumirea data documentului sau învoiala, instanța nu avea motiv sa respingă propunerea, ci era obligată să ia act de voința lor pronunțând astfel o hotărâre de expedient, care să reflecte voința liber exprimată a tuturor părților litigiului.
Susținerile recurentei în sensul în care nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au înțeles natura juridica a actului dedus judecații, în sensul în care Propunerea de ieșire din indiviziune nu ar fi o tranzacție ci o propunere amiabila de soluționare a litigiului, reprezintă susțineri nefondate.
Materia soluționării amiabile a litigiului este guvernata de principiul disponibilității pârtilor care consta în facultatea părtilor de a dispune de obiectul procesului. Aceasta libertate este insa condiționata, în sistemul legislației noastre, de împrejurarea ca drepturile civile sa fie folosite numai potrivit scopului lor social-economic în vederea căruia sunt recunoscute de lege.
În cauza de fata nu toate părțile litigiului și-au exprimat în mod liber opțiunea de soluționare amiabila a litigiului, fapt care a atras respingerea de către instanța a Propunerii de ieșire din indiviziune.
Numirea Propunerii de ieșire din indiviziune ca fiind tranzacție/convenție/învoiala sau orice alt termen similar, atrage aplicarea aceluiași principiu juridic, anume voința tuturor pârtilor implicate în litigiu, principiu reglementat legal prin dispozițiile art. 271 și urm. din Codul de procedura civila.
Respingerea Propunerii de ieșire din indiviziune nu a avut la baza denumirea purtata în cadrul litigiului, ci nerespectarea principiului de drept care conferea valoare juridica documentului prezentat spre a fi omologat de către instanța.
De asemenea, intimatul solicită respingerea și a susținerii recurentei cu referire la nereprezentarea în cadrul dosarului a Primăriei M. București prin Primarul General ca fiind în dezacord cu situația de fapt.
În cadrul dosarului de fond, Primăria M. București prin Primarul General a fost parte în proces, a avut cunoștința de evoluția litigiului și a fost reprezentata de consilierii juridici din cadrul instituției.
Ca orice parte din litigiu și Primăria, legal citata, a avut libera alegere de a-și formula apărări și a-și trimite reprezentați în instanța potrivit intereselor sale, astfel încât orice apreciere făcută de recurentă în numele Primăriei nu poate fi evaluata de către instanța superioară ca fiind pertinentă.
Intimatul subliniază faptul că potrivit concluziilor raportului de expertiza Tiganila C., necontestat de parți, indiferent de varianta de lotizare propusa, proprietarii terenului aferent corpului B de clădire rămân în continuare în indiviziune, deoarece reclamanții A. C. și A. L. au terenul aferent cotei lor în folosința și nu în proprietate, iar pârâții A. Pona P. și A. P. C. dețin terenul aferent cotei lor cu titlul de cesionari ai drepturilor litigioase și nu în proprietate. Calea de servitute asupra căreia părțile rămân în continuare în indiviziune nu poate fi partajată și atribuită în proprietatea exclusivă părților având în vedere natura terenului coroborată cu natura drepturilor deținute de părți. Stabilirea de către instanță a unei alte situații de fapt decât cea dată de actele prezentate la dosarul cauzei, ar reprezenta o încălcare vădită a legii și a drepturilor de proprietate ale celorlalte părți.
Astfel, dacă părțile aveau de obiectat cu privire la concluziile expertului, concluzii fondate de actele depuse la dosarul cauzei, cu siguranța ca se puteau opune acestora prin formularea de obiecțiuni.
În recurs nu au fost administrate probe noi, în condițiile art. 305 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține caracterul fondat al recursului, în limitele ce vor fi prezentate în cele ce succed.
Astfel, din verificarea actelor dosarului de apel, Curtea reține că prin apelul formulat de apelanta pârâtă, aceasta a criticat, în esență, sentința civilă apelată, sub două aspecte, respectiv, în ceea ce privește aprecierea primei instanțe, în sensul respingerii cererii de a se lua act de tranzacția intervenită între părțile litigante, persoane fizice, având drept consecință greșita invalidare a propunerii de lotizare formulată de aceste părți, referitoare la terenul în suprafața de 1048 mp., ce s-a solicitat a fi partajat, iar pe de altă parte, a invocat omisiunea acestei instanțe de a soluționa litigiul în sensul ieșirii tuturor părților din indiviziune asupra terenului menționat, apelanta pârâta susținând că în ceea ce o privește, există posibilitatea partajării suprafeței de teren care îi aparține,aferentă corpului B și atribuirii către sine a unei suprafețe de teren în proprietate exclusivă și a unei cote părți din drumul de acces către loturile create.
Curtea reține că dispozițiile art. 261 alin. 1 C. proc. civ. precizează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. În acest sens, pct. 5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În același sens, Curtea reține că motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Astfel, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…). Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
În cauza de față, astfel investită, instanța de apel a respins apelul formulat de recurenta pârâtă, constatând că susținerile acesteia din apel vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 271 din codul de procedură civilă sunt nefondate, reținând în esență că tranzacția nu a fost semnată de către toți coproprietarii, astfel că ea nu putea fi validată de către instanță, respectiv că varianta expertizei judiciare omologate de către instanța de fond a propus un drum de servitute cu o suprafață mai mică, apreciindu-se astfel că aceasta este de natură a respecta interesele coproprietarilor.
Instanța de apel nu a răspuns însă celei de-a doua critici aduse hotărârii primei instanțe de către apelanta pârâtă, care vizează în esență greșita aplicare în cauză a art. 728 din Codul civil, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se nicio dezlegare dată acestei chestiuni litigioase, deși, din verificarea expertizei realizate în prima faza procesuală și omologată de instanța de fond, rezultă că expertul desemnat în cauză a menționat că a identificat două variante de lotizare, precizând, totodată, că indiferent de varianta de lotizare propusă proprietarii terenului aferent corpului B rămân în indiviziune.
Este real că potrivit art.271 si art.272 C.pr. civ., pentru a putea fi pronunțată o hotărâre de expedient era necesară stingerea litigiului prin tranzacție, așadar încheierea de către toate părțile litigante a unui act de dispoziție, semnat și însușit de toate părțile în mod expres, condiție care nu era îndeplinită în cauză.
Cu toate acestea, validând hotărârea instanței de fond, sub acest aspect, al respingerii cererii de a se lua act de propunerea de ieșire din indiviziune cu privire la teren, instanța de apel astfel investită avea obligația de a verifica limitele devoluțiunii judiciare și, ulterior, de a stabili modalitatea optimă de a pune capăt stării de indiviziune. În acest ultim sens, instanța de apel, fie pe baza probelor deja administrate la fond fie, în măsura în care acestea nu erau apreciate concludente (în contextul în care concluziile expertizelor judiciare și a celei extrajudiciare invocate de apelantă, nu sunt concordante), pe baza unor probatorii nou administrate în apel, avea a stabili dacă este posibilă atribuirea, în deplină proprietate, în natură, a câte unui lot fiecăruia dintre coindivizari, astfel încât să se partajeze întregul teren, analizând cu prioritate, posibilitatea realizării partajului în natură, cu atribuirea de loturi distincte pentru fiecare coproprietar, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 6739 din Codul de procedură civilă.
Or, aplicând considerațiile cu caracter teoretic, anterior evocate la speța pendinte, Curtea constată că în cauză, din această ultimă perspectivă, în ceea ce privește apelul formulat de recurenta pârâtă, nu au fost respectate dispozițiile legale imperative înscrise în art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul, deși legal investit cu această critică, omițând să motiveze hotărârea pronunțată, în concordanță cu aceste exigențe, decizia necuprinzând argumentele de drept și de fapt care au fundamentat soluția pronunțată cu privire la acest motiv de apel.
Curtea reține că instanța de apel are obligația de a se pronunța cu privire la fiecare motiv în conformitate cu prevederile art. 261 Codul de procedură civilă și că analizarea direct în recurs a criticilor aduse hotărârii primei instanțe ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și la încălcarea principiului "non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
În consecință, Curtea va reține că instanța de apel a nesocotit acele forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Codul de procedură civilă, vătămarea pricinuită în această situație recurentei pârâte, fiind evidentă, prin nesoluționarea cu ocazia judecării apelului acestei părți, a unei solicitări care viza însăși fondul partajului.
Potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, în cazul în care instanța, a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
Găsind întemeiată această critica formulată în recurs, care este de natură să atragă rejudecarea apelului, în temeiul considerațiilor expuse și având în vedere prevederile art. 304 pct. 5 Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului pârâtei la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă A. P. E. C. împotriva deciziei civile nr.1109/A/25.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți I. M., A.-P. C.-F., A. P. P., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, intimații reclamanți A. C., A. L. și L. M. L..
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
F. D.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/ 1.10.2015
------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – A.V.
- C.T.
Jud.Sector 2- E.F.
| ← Succesiune. Decizia nr. 837/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 826/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
