Pretenţii. Decizia nr. 826/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 826/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.826
Ședința publică de la 03.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - A.-D. T.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public –P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. O..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți Z. R. și Z. D.-A., împotriva sentinței civile nr.557 din data de 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect pretenții-despăgubiri Legea 221.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina a fost suspendată la data de 05.06.2014, pentru lipsa nejustificată a părților, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă. La data de 26.06.2015, din oficiu, instanța a repus pe rol cauza în vederea discutării perimării, acordând termen la 03.09.2015.
Curtea pune în discuție excepția perimării cererii de recurs față de împrejurarea că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării, respectiv de la 05.06.2014, având în vedere dispozițiile art.248 Cod procedură civilă și art.254 Cod procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției și constatarea recursului ca perimat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2010, sub nr._, reclamantul Z. I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu în intervalul 30.04._55, conform art.5 și urm. din Legea nr.221/2009, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 30.04._55, a fost persecutat politic prin stabilirea domiciliului obligatoriu în . Fetești, deși era minor și nu constituia un pericol pentru societate, părinții săi fiind, de asemenea, strămutați.
Așa cum rezulta și din Decizia nr.1950/21.08.2008 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și din Hotărârea nr.938/1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic (conform Decretului-lege nr.118/1990), reclamantul Z. I. a fost supus din motive politice unor măsuri administrative abuzive mai mult de un an.
Reclamantul a precizat că toată viața petrecută în timpul regimului comunist a fost ostracizat, neputând accede la facultatea pe care și-a dorit-o. Mai mult, și la serviciu nu a putut fi avansat deși avea calificarea necesară, pentru că era un element deviaționist.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă în formularea cererii, reclamantul a arătat că din actele de stare civilă anexate prezentei rezultă cu evidență faptul că este persoana care alături de familia sa a fost dislocată, fiind îndreptățit în a formula cerere privind acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit .
Reclamantul a solicitat ca instanța să aibă în vedere o justă și integrală reparație a pagubei suferite, la evaluarea întinderii prejudiciului urmând a se reține și următoarele: a) stabilirea domiciliului forțat; b) imposibilitatea urmării studiilor superioare; c) imposibilitatea avansării la locul de munca; d) supravegherea permanentă de către organele de control ale statului ; e) lipsurile pe care a trebuit să le îndure în acea perioadă, în condițiile în care în . fost strămutați nu aveau nicio condiție minimă de existență, lipsind cu desăvârșire dispensarul (reclamantul s-a născut fără ajutor medical specializat), medicamentele și hrana cea de toate zilele, pentru a supraviețui trebuia să fierbi ierburile aflate pe câmp sau să mănânci din rația de câteva felii de pâine (insuficiente pentru un adult) pentru toată familia.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 21.05.2010 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că, în raport de temeiul acțiunii – art.5 lit.a din Legea nr.221/2009, daunele morale pot fi acordate doar pentru situația existenței unei hotărâri de condamnare.
În ședința publică din 28.02.2011, tribunalul a pus în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă, dat fiind decesul reclamantului survenit pe parcursul judecării cauzei, la data de 19.10.2010, măsură procesuală la care nu a mai recurs deoarece au fost indicați moștenitorii reclamantului, respectiv Z. R. și Z. N., care au fost introduși și citați în cauză.
Prin sentința civilă nr.599/21.03.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii și acțiunea formulată de reclamantul Z. I., decedat, cu moștenitori Z. R. și Z. N., ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.1804/13.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurenții reclamanți Z. R. și Z. D. A. împotriva sentinței civile nr. 599/ 21.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost astfel înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, în rejudecare, în fond.
Prin sentința civilă nr.557/19.03.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Z. R. și Z. D. A..
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că teza juridică susținută de către reclamanți în acțiune constă în faptul că autorul acestora a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, în perioada 30.04._55, prin care i s-a adus un prejudiciu de natură morală și materială, urmare a vătămărilor psihice suportate, în urma acțiunilor represive a autorităților statului comunist, ce se solicită a lî dezdăunați, în conformitate cu dispozițiile speciale ale Legii nr.221/2009.
În ceea ce privește prejudicial de natură materială, Tribunalul a apreciat că acesta nu este dovedit în condițiile prevăzute de lege, fiind doar invocat în cerere de către autorul reclamanților, iar aceștia din urmă nu au înțeles să administreze alte probe.
În ceea ce privește prejudicial moral, Tribunalul a avut în vedere faptul că, urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.(l) lit. a) din Legea n r. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin deciziile nr.1358 și nr.1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. I din Constituție: "Dispozițiile din legile (...) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice Ia 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Aceste decizii - nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 - au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010 iar până la data soluționării cauzei, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii în prezenta cauză.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin.11 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. l din același articol, Curtea Constituționala a constatat că trimiterile la lit. a alin. l al art. 5 din Legea nr. 221/2009. au rămas fără obiect, prin declararea art. 5alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pine contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalcvicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. l lit. a din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" m dobândirea proprietății.
Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o ..speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții Z. R. și Z. D.-A., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea pricinii în fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, recurenții au susținut în esență nelegalitatea sentinței recurate, arătând că în opinia lor, în cauza nu produc efecte cele două decizii ale Curții Constituționale, acestea neputând produce efecte retroactive, contrare art. 15 din Constituție, ci le este aplicabilă Legea nr. 221/2009, în forma sa inițială.
Au mai susținut că prin aplicarea celor două decizii ale Curtii Constitutionale, le este încălcat dreptul la un proces echitabil respectiv principiul egalității armelor.
De asemenea, recurenții au invocat încălcarea art. 14 din CEDO, susținând că prin aplicarea deciziilor instanței de contencios constituțional se creează o discriminare intre persoanele care au primit despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 și aceștia, respectiv încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, acesta invocând că prin adoptarea legii nr. 221/2009, beneficiază de o speranță legitimă de a obține despăgubiri de la S. R.
Au precizat că temeiul răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat este art. 998-999 din Codul civil, că date fiind suferințele înregistrate, se justifică necesitatea și utilitatea acordării de daune, fără a se administra probatorii, respectiv că în mod eronat și nemotivat a fost respinsă solicitarea lor de a se trimite o întrebare preliminara.
La data de 05.06.2014, instanța de recurs a dispus, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei, constatând lipsa părților și faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.
La data de 26.06.2015, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 03.09.2015, cu citarea părților, cu această mențiune.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 298 din codul de procedură civilă asupra excepției de perimare a recursului, Curtea retine că în conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Curtea reține, totodată, incidența dispozițiilor înscrise în art. 250 din Codul de procedură civilă de la 1865, din a căror interpretare rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 05.06.2014, când judecata a fost suspendată chiar din pricina lipsei de stăruință a părților în judecată, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 248 alin. 1 și 2 Cod Proc.Civ., cum între data de 05.06.2014 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an .
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă de la 1865, va constata perimat recursul.
Văzând și prevederile art. 253 alin. 2 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenții reclamanți Z. R. și Z. D. A. împotriva sentinței civile nr.557 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. I. A. D. T.
N.-G.
GREFIER
F. D.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/1.10.2015
------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 822/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 929/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
