Pretenţii. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 172/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.172 A
Ședința publică de la 3.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelurilor formulate de:
-apelanții - reclamanți P. F., R. G., R. R., R. I., R. R., împotriva sentinței civile nr. 1023 din 30.05._, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ ;
-apelanta - reclamantă . prin ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMINSOLV SPRL, împotriva sentinței civile nr. nr. 1023 din 30.05._, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ ;
-apelanta - pârâtă . încheierii de ședință din data de 18.05.2010, împotriva sentinței civile nr.1023 din 30.05.2011, respectiv împotriva sentinței civile nr.2052 din 28.11.2011, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._,
-apelanții - intervenienți F.-N. C.(moștenitorul defunctei N. C.), N. I., N. F., N. C., împotriva sentinței civile sentinței civile nr.1023 din 30.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.06.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 12.06.2013, apoi la 19.06.2013, apoi la 26.06.2013 și apoi la 3.07.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând, asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._, reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R., R. R. și . au solicitat în contradictoriu cu pârâta . la plata sumei de 550.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 16.717 mp. situat în București, .. 12, sector 2, pentru perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2009 și plata lunară cu același titlu în continuarea perioadei de 20.000 lei pe toată durata folosinței terenului.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că dreptul de proprietate al autorului lor și al succesorilor săi legali a fost reconfirmat pe rând prin sentința civilă nr. 1951/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 775/2000 și decizia civilă irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, fiind înscris în Cartea funciară prin încheierea nr._ din 23 iunie 2000 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București.
Prin decizia civilă nr. 194 din 05 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/2/2003 s-a admis acțiunea reclamanților; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0796 din 26 ianuarie 1994 și s-a dispus obligarea pârâtei . lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 16.717 mp. pe care îl deține efectiv situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și prin .. 12, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert I. I..
După pronunțarea acestei decizii irevocabile, R. M. a decedat (la 02 iulie 2008), de pe urma acesteia rămânând moștenitorii săi legali R. I., R. G., R. R. și R. R., conform certificatului de moștenitor nr. 46/2001, iar G. N. și P. F. și-au înstrăinat cota lor indiviză de 115 mp. către ..
Reclamanții au arătat că pe terenul ce a aparținut autorului lor - G. N. N. (N.) au fost edificate de-a lungul timpului mai multe construcții pe care pârâta le folosește în scop de închiriere, fiind astfel lipsiți de folosința terenului, aducând o limitare a dreptului de proprietate.
Cu alte cuvinte, fiind titularii proprietății terenului, conform art. 480 Cod civil, au în patrimoniu toate atributele proprietății numai că folosința este exercitată efectiv de către pârâtă.
De asemenea mai trebuie subliniat că privațiunea pe care o suferă proprietarii terenului este în corelație cu beneficiul pe care proprietarul clădirii o primește, acela de a folosi neîngrădit și de a exploata în folosul personal terenul altuia.
Totodată acțiunea în pretenții pentru lipsa de folosință a terenului aflat în proprietate pe cote părți, fiind un act administrativ, poate fi introdusă împotriva terților de oricare dintre coproprietari sau de o parte din aceștia, cu privire la întregul bun.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480, 998 și 999 Cod civil.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
La data de 12 ianuarie 2010 a fost depusă cerere de intervenție principală de către N. C., N. F., N. I., N. C., cerere ce a fost admisă în principiu la termenul din data de 09 martie 2010.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată învederând că până la data de 05 februarie 2008, data deciziei de restituire, și-a exercitat dreptul de proprietate cu toate atributele sale și că temeiul juridic invocat de reclamanți nu justifică pretențiile deduse judecății.
Totodată s-a mai arătat că în acest moment terenul este parțial ocupat de clădiri pentru care există un drept legal de superficie pe durata existenței clădirilor, iar asupra terenului grevat de căi de acces există un drept legal de trecere, drepturi ce nu sunt contestate de către reclamanți.
Pârâta a mai arătat că nu are calitate procesuală pasivă pentru suprafața de teren de aproximativ 2.000 mp. întrucât este ocupată de clădirile . și folosința pentru dreptul de trecere, contravaloare care trebuie achitată exclusiv de această societate, precum și pentru suprafața de 10.200 mp. de teren, suprafață liberă, accesul reclamanților pe această suprafață nefiind îngrădit în nici un fel.
Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri, expertiză și interogatoriu.
La data de 17 mai 2010 . a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul din 18 mai 2010.
Tribunalul București – Secția a III a Civilă, prin sentința civilă nr. 1023 din 30 mai 2011 a admis în parte cererea formulată de către reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R., R. R., . și intervenienții în nume propriu N. C., N. F., N. I. și N. C. reprezentat de N. I. în contradictoriu cu pârâta . ca obiect pretenții și cererea de intervenție; a obligat pârâta să plătească reclamanților și intervenienților suma de 4.730. 468 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada februarie 2008 – martie 2011 și suma de 1,80 euro/mp. în echivalent lei pe fiecare zi începând cu luna aprilie 2011 și până la predarea efectivă a terenului situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), cu ieșire și prin .. 12.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Prin decizia civilă nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr._/1/2003 Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă a admis recursul declarat de recurenții reclamanți N. I., N. C., R. M., P. F., G. N., P. F., N. C. și N. F. împotriva deciziei civile nr. 341/A din 09 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă în dosarul nr. 747/2003, a modificat decizia recurată, a admis acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0796 din 26 ianuarie 1994 și a obligat pârâta . lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 16.707 mp. pe care îl deține efectiv situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și prin .. 12, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert I. I., pe care l-a omologat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919 din 09 iulie 2008, reclamanții N. (fostă P.) F. și G. N. au vândut reclamanților din prezenta cauză, . cotele lor de 1/5 din întreg terenul situat în București, .. 69A (fostă 53 - 55), cu ieșire și în .. 12, sector 2.
Din procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 08 mai 2008 s-a reținut că reclamanții au fost puși în posesia terenului menționat în decizia civilă nr. 194/2008 a Curții de Apel București.
Așa cum a rezultat din hotărârea judecătorească menționată mai sus dreptul de proprietate s-a stabilit în mod irevocabil în favoarea reclamanților, drept care permite acestora să posede, să folosească și să dispună de terenul în suprafață de 16.717 mp. situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și în .. 12, sector 2.
Atunci când vorbim de dreptul de folosință al proprietarului, înțelegem dreptul acestuia de a utiliza în propriul său interes, dobândind în proprietate fructele și veniturile acelui bun.
Din întreg materialul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, interogatoriu s-a reținut că reclamanții nu se bucură de acest drept ce este un prerogativ al dreptului de proprietate, pârâta având obligația conform titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească anterior menționată, să asigure exercitarea dreptului de proprietate al reclamanților și intervenienților cu toate atributele sale respectiv posesie, folosință.
Apărările pârâtei potrivit cărora o parte din teren nu este folosit de către aceasta nu pot fi primite atâta timp cât suntem în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a dispus obligarea pârâtei să lase reclamanților și intervenienților în deplină proprietate și posesie imobilul litigios iar pe de altă parte aceste aspecte au fost analizate cu putere de lucru judecat în cadrul acțiunii în revendicare reținându-se că suprafața de 16.717 mp. este deținută efectiv de către pârâtă aspect care a justificat și justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
Nici apărarea referitoare la existența unui drept de superficie și de trecere nu pot fi primite atâta timp cât pârâta nu a înțeles valorificarea acestora în cadrul unei cereri reconvenționale instanța fiind obligată potrivit principiului disponibilității să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut. În consecință, tribunalul, apreciind că reclamanții și intervenienții nu se bucură de dreptul de proprietate asupra bunului, aceștia având un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, a reținut că pretențiile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință sunt fondate conform dispozițiilor art. 480 Cod civil.
Referitor la cuantumul pretențiilor, tribunalul a luat în calcul valoarea stabilită prin expertiza efectuată în cauză de expert Ceas E., valoare ce se raportează la anul 2008 când decizia civilă nr. 194 a rămas irevocabilă și când de altfel s-a stabilit obligația în sarcina pârâtei. Astfel din suma de 6.410.580 lei s-a scăzut suma de 1.680.112 lei, restul fiind suma de 4.730.468 lei, sumă la care pârâta a fost obligată la plată pentru perioada februarie 2008 – martie 2011 iar în continuare la 1,80 euro/mp. în echivalent lei pe fiecare zi începând cu luna aprilie și până la predarea efectivă a terenului situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și în .. 12, valoare reținută din același raport de expertiză reprezentând chirie practicată pentru imobilele de natura celui litigios.
Prin sentința civilă nr. 2052 din data de 28 noiembrie 2011 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de . lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011.
A reținut instanța că nu se impune lămurirea înțelesului acestuia întrucât cuprinde date suficiente pentru aducerea la îndeplinire date ce se coroborează cu certitudine din considerentele hotărârii care fac referire la perioada pentru care se datorează suma cât și raportat la decizia nr. 194/2008 prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea în revendicare.
Aspectele învederate de către pârâtă referitoare la deținerea numai în parte a anumitor clădiri, individualizarea cotei parte din suma ce ar reveni fiecărui reclamant și intervenient sunt aspecte ce vizează fondul cauzei și nu presupune lămurirea dispozitivului, iar mențiunile de pe site-ul Ministerului de Justiție nu fac obiectul dispozițiilor legale menționate întrucât se are în vedere dispozitivul hotărârii raportate la considerentele și minuta hotărârii pronunțate.
De asemenea, prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2012 s-a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta . privire la sentința civilă nr._ din 30 mai 2011.
A reținut instanța că, prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2012, petenta . solicitat instanței îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1023 din 30 mai 2011, constând în omisiunea inserării în considerentele sentinței a următoarelor:
- omiterea menținerii aspectelor și discuțiilor care s-au făcut la ultimul termen de judecată, 16 mai 201 – cu privire la modificarea pretențiilor reclamanților, prin majorarea acestora față de pretențiile din petitul cererii introductive;
- omiterea menționării solicitării . administrării probei cu cercetarea la fața locului, motivarea acestei cereri și soluția dată de instanță acestei cereri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 281 Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor legale menționate „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Analizând cererea de îndreptare în raport de actele dosarului precum și de referatul grefierului de ședință, întocmit ca urmare a dispoziției instanței prin viza de primire a cererii din data de 23 ianuarie 2012 se poate constata că cele menționate de petentă se regăsesc în cuprinsul considerentelor sentinței menționate, respectiv cele privind modificarea pretențiilor reclamanților se regăsesc menționate în alin. 10 (fila 278 verso dosar fond) „Reprezentantul reclamanților persoane fizice arată că, în raport de dispozițiile art. 132 alin. 2 Cod de procedură civilă înțelege să-și majoreze pretențiile conform concluziilor raportului de expertiză” iar cele menționate la solicitarea privind cercetarea la fața locului se regăsesc în cuprinsul alin. 6, 7, 8 și 9 din încheiere „Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea unei cercetări la fața locului, pentru a se observa situația de fapt din teren, respectiv aspectul că . numai 30% din teren.
Reprezentantul reclamanților persoane fizice invocă tardivitatea solicitării unei cercetări la fața locului.
Reprezentantul interveineților se opune încuviințării unei cercetări la fața locului, învederând că intervenienții nu pot folosi întreg terenul datorită . le îngrădește dreptul de proprietate.
Tribunalul, după deliberare a respins proba cu cercetarea la fața locului, solicitată de pârâtă, apreciind că nu are legătură cu cauza.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 alin. 1 Cod de procedură civilă, nefiind vorba de omisiuni față de cele consemnate în caietul grefierului de ședință, motiv pentru care a respins cererea de îndreptare eroare materială.
Împotriva sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011 au declarat apel toate părțile.
Reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R., R. R. în motivarea apelului arată că:
Hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât ignoră principiile efectelor nulității absolute, caracterele juridice ale dreptului de proprietate și efectele admiterii acțiunii în revendicare prin decizia civilă nr. 194/2008 a Curții de Apel București.
Cu totul nejustificat, instanța de fond nu acordă lipsa de folosință pentru perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2008.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, reclamanții susțin că:
Fiind investită cu o acțiune prin care apelanții au solicitat lipsa de folosință începând cu noiembrie 2006, prima instanță a admis în parte acțiunea, și a dispus plata lipsei de folosință începând cu februarie 2008 motivând că dreptul de proprietate s-a stabilit în mod irevocabil în favoarea reclamanților prin decizia civilă nr. 194 din 05 februarie 2008, drept care le permite să posede, să folosească și să dispună de terenul în suprafață de 16.717 mp.
Fără a oferi nicio justificare pentru care nu s-a avut în vedere și perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2008, instanța de fond a ignorat în totalitate că prin decizia civilă nr. 194 din 05 februarie 2008 s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și s-a admis acțiunea în revendicare prin care intimata . fost obligată să lase apelanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 16.717 mp.
Retroactivitatea înseamnă înlăturarea efectelor actului, care s-au produs între momentul încheierii actului juridic și acela al anulării efective a actului. În temeiul retroactivității efectelor nulității se ajunge la situația în care actul nu ar fi fost niciodată încheiat, soluție care decurge din principiul legalității.
Totodată cu ignorarea primului principiu, instanța de fond nu ține seama de principiul repunerii părților în situația anterioară determinată prin constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Principiul restitutio in intergrum este regula de drept portivit căreia tot ce s-a produs în baza unui act anulat trebuie reparat, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu ar fi existat.
În egală măsură în care au fost ignorate principiile care guvernează efectele nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al intimatei, tribunalul a omis efectele admiterii acțiunii în revendicare și a caracterului juridic al dreptului de proprietate.
Coroborând caracterul perpetuu al dreptului de proprietate cu principiul retroactivității nulității, efectele admiterii acțiunii în revendicare recunoaște existența dreptului de proprietate începând cu data la care instanțele de judecată au fost investite cu soluționarea unei asemenea cereri.
Analizând dispozițiile Codului civil vechi, art. 485 stabilea că „posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună credință în cazul contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică” pentru ca, art. 487 să lămurească că „el încetează de a fi cu bună credință din momentul în care aceste viciuri îi sunt cunoscute”.
Existând în mod real o distincție între posesorul de bună credință și cel de rea credință, buna credință a intimatei se oprește la data introducerii acțiunii în revendicare, pentru că după această dată intimata nu mai poate pretinde că nu a luat la cunoștință de viciile actului său.
Prin cel de al doilea motiv de apel se arată că instanța de fond pronunță o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât își fundamentează soluția pe baza unui raport de expertiză care nu răspunde la obiectivele admise prin încheierea din 11 octombrie 2010.
Deși în mod clar a avut de determinat contravaloarea lipsei de folosință în raport de chiriile practicate pentru 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011, expertiza contabilă a procedat la stabilirea chiriei practicate la nivelul anului 2011 căreia i-a aplicat indicele de inflație aplicabil devalorizării monetare.
În aceeași notă, instanța de fond își fundamentează soluția pe baza unui raport de expertiză care conține date contradictorii. Reținând că valoarea chiriilor din 2011 a scăzut dramatic și se află la jumătate față de perioada 2006 – 2008, expertiza a găsit că adăugarea unui indice de inflație de 12% la valoarea din 2011 este suficient să justifice valoarea din 2008, pe care o stabilise inițial ca fiind dublă (100%) față de 2011.
Pe de altă parte, încercând să răspundă la obiecțiunile admise de instanța de fond, suplimentul la raportul de expertiză a determinat o valoare de 2,80 euro/mp./lunar prin metoda concesiunii.
Valoarea stabilită de expertiză încalcă prevederile art. 17 din Legea nr. 50/1991 care determină ca redevența se stabilește pentru o perioadă maximă de 25 ani, nu 49 cât a calculat lucrarea tehnică.
Mai mult decât atât, instanța de fond ignoră – ca și expertiza – existența contractelor pe care intimata le-a perfectat cu terții pentru acest imobil și în care s-au stabilit valori superioare celei determinate pin expertiza contabilă.
Având reprezentarea corectă a unei hotărâri pronunțate în baza unui raport de expertiză care nu are nicio justificare în lege sau realitate, hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și ., acest apel nu a fost motivat, astfel încât instanța urmează să analizeze cererea acestui apelant din perspectiva dispozițiilor art. 292 Cod de procedură civilă.
Intervenienții N. C., N. I. și N. C. susțin că hotărârea este nelegală întrucât:
Instanța de fond ignoră efectele admiterii acțiunii în revendicare conform deciziei civile nr. 194/2008 pronunțată de Curtea de Apel București. Prin această decizie s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al . s-a dispus obligarea acestei societăți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu. Este elementar faptul că odată ce s-a constatat nulitatea absolută a unui act prin pronunțarea unei decizii în acest sens, conform principiului restitutio in intergrum, părțile au fost repuse în situația anterioară, ca și când acel act nu ar fi existat.
Nici invocarea deținerii cu bună credință de către pârâtă a terenului nu poate fi luată în considerare întrucât odată cu formularea acțiunii în revendicare împotriva sa a cunoscut faptul că prin sentința civilă nr. 1951/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București imobilul a fost preluat de autorul său fără titlu, situație în care proprietatea nu a fost transmisă, în schimb, dreptul de proprietate al reclamanților și intervenienților și-a păstrat valabilitatea. Astfel instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 485 și 487 din vechiul cod civil care prevăd obligația posesorului de rea credință de a restitui adevăratului proprietar „productele, împreună cu lucrul”, „din momentul în care aceste viciuri îi sunt cunoscute”.
Tribunalul a omologat un raport de expertiză întocmit cu ignorarea obiectivelor stabilite de către instanță prin încheierea de ședință din 09 martie 2010.
Pârâta . termen legal, a formulat apel împotriva încheierii de ședință din data de 18 mai 2010, a sentințelor civile nr. 1023 din 30 mai 2011, nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 și împotriva încheierii pronunțată în ședința Camerei de consiliu din data de 30 ianuarie 2012, toate pronunțate în același dosar nr._ 0/2009.
Prin motivele de apel, apelanta-pârâta critică sentința civilă nr. 1023/2011 întrucât:
- Cererea principală și cererile de intervenție în interes propriu, au fost nejustificat și nelegal netimbrate, condiție în care în temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru se impunea să fie obligați atât reclamanții cât și intervenienții în interes propriu să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate.
- A fost pronunțată de o instanță necompetentă funcțională, competentă în această cauză fiind Secția a IV a Comercială (actual Civilă) a Tribunalului București, în cauză discutând de un raport juridic dedus judecății care are în mod evident natura comercială (litigiu cu profesioniști).
Ca urmare, se solicită desființarea sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente de fond.
Mai arată apelanta că, instanța de fond a omis a se pronunța asupra excepțiilor: netimbrării – reformulată, excepției prematurității introducerii acțiuni, excepției lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată pentru reclamanta . (excepții formulate și depuse la dosarul cauzei prin nota de la termenul din data de 13 mai 2010, astfel cum s-a consemnat și în încheierea de ședință de la termenul din data de 18 mai 2010). Pentru aceste motive solicită anularea sentinței în temeiul art. 297 alin. 2 teza întâi Cod de procedură civilă și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente funcțional și material.
În subsidiar, solicită:
Schimbarea în tot, ca netemeinică și nelegală, a încheierii de ședință din data de 18 mai 2010 prin care instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenienta ., în sensul admiterii acestei cereri de intervenție în interes propriu.
Schimbarea în tot, ca netemeinică și nelegală, a sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București . Secția a III a Civilă, admiterii în parte a cererii introductive de instanță prin obligarea . plata contravalorii lipsei de folosință, dar numai pentru suprafața de teren pe care au folosit-o în mod real, – situație ce urmează a fi dezlegată de către o expertiză tehnică de specialitate -, plată care se datorează începând cu februarie 2008, cuantumul acestei plăți urmând a fi stabilit printr-o expertiză evaluatorie, alta decât cea efectuată la judecata în fond de către expertul contabil Ceas E., expert ce nu avea competenta de a efectua o asemenea expertiză, concluziile expertizei fiind viciate și în afara situației de drept și de fapt din cauză.
Schimbarea în tot, ca netemeinică și nelegală, a sentinței civile nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă prin care instanța de fond a dispus respingerea cererii . lămurire a înțelesului și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011, în sensul admiterii acestei cereri de lămurire.
Schimbarea în tot, ca netemeinică și nelegală, a încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2012 prin care instanța de fond a respins cererea . îndreptarea a erorii materiale cuprinse în sentința civilă nr. 1023 din 30 mai 2011, în sensul admiteri acestei cereri de îndreptare a erorii materiale.
Solicită, de asemenea, obligarea, în solidar, a tuturor intimaților la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat și le va efectua în această cauză.
Susține apelanta că:
- Acțiunea introductivă de instanță și cererea de intervenție accesorie ce vizează obținerea unei sume de bani nu sunt cereri accesorii de revendicare și cu atât mai mult incidentele, astfel încât se impunea obligarea reclamanților și intervenienților la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
- Raportul juridic dedus judecății are în mod evident natură comercială (litigiu cu profesioniști), fiind incidente dispozițiile art. 4din Codul comercial, iar competentă pentru soluționarea cauzei era instanța comercială, respectiv Secția a IV a Civilă din cadrul Tribunalului București, astfel încât se impune anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare către această secție.
- Trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța competentă se impune și pentru faptul că la data de 13 mai 2010 a depus la dosarul cauzei o notă prin care ridică două excepții și reitera excepția netimbrării. Instanța de fond, în afara de a consemna în încheierea de ședință din data de 18 mai 2010 faptul depunerii acestei note, nu a pus în discuția părților aceste excepții nici la această dată și nici la un alt termen, judecând cauza fără ca aceste excepții să fie discutate și fără a se pronunța asupra lor. Excepțiile invocate prin nota în discuție sunt: excepția prematurității introducerii acțiunii și excepțiai lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată pentru reclamanta C F. T. SRL, precum și reformularea excepției netimbrării.
În ceea ce privește excepția netimbrării prin nota depusă în data de 13 mai 2010 reformulează practic această excepție, pe care o invocă pentru prima dată în întâmpinare, indicând alte considerente în susținerea acesteia.
Excepția prematurității introducerii acțiunii a fost invocată justificat, deoarece conform art. 7201 Cod de procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înaintea introducerii acțiunii reclamanții trebuie să îndeplinească procedura convocării la conciliere directă, pentru a încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă. Ceea ce în cauza de față nu s-a întâmplat.
Excepția lipsei de interes în formularea cererii introductive, pentru reclamanta ., de asemenea era întemeiată, întrucât această societate a folosit și folosește chiar și la acest moment terenul liber dinspre . și căile de acces. La dosarul de fond fiind depuse de către . în acest sens constând în planșe fotografice. Pentru dovedirea acestei excepții solicitase instanței de fond și proba cu martori, precum și proba cu cercetarea la fața locului.
Și în situația în care instanța de fond ar fi unit implicit excepțiile (invocate prin nota depusă la dosarul de fond în data de 13 mai 2010) cu fondul cauzei – ceea ce nu a făcut – presupunând că ar fi avut nevoie să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii în temeiul art. 137 alin. 2 Cod de procedură civilă potrivit alin. 1 al aceluiași articol, îi revenea obligația să se pronunțe mai întâi asupra excepției, prin dispozitiv și motivat în considerente, ceea ce nu a făcut.
În speță instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes în formularea cererii introductive, pentru reclamanta ., asupra excepției prematurității și asupra reformulării excepției netimbrării, situație în care aceste excepții nu pot fi rezolvate pentru prima dată în apel, fiind necesar a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție prevăzut de lege.
Prin urmare, susține apelanta având în vedere omisiunea pronunțării de către instanța de fond asupra excepțiilor de mai sus, instanța de apel va trebui să desființeze sentința pronunțată în cauză și să trimită cauza spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, apelanta-pârâtă arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât:
- În mod greșit s-a respins, pin încheierea de ședință din data de 18 mai 2010, ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenienta ., deși această societate justifică un interes întrucât ocupă o suprafață de 2.000 mp. din terenul în cauză, situat în București, .. 12, sector 2, acesta urmărind conservarea unui drept al său și anume un eventual drept de superficie asupra suprafeței de teren pe care sunt amplasate clădirile ce-i aparțin, precum și un drept de a folosi căile de acces la aceste clădiri.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței obligarea . plata sumei de 550.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 16.717 mp. situat în București, .. 12, sector 2, precum și la plata sumei lunare de 20.000 lei cu același titlu, pe toată perioada folosinței terenului. Intervenienții, au solicitat în baza cererii înregistrate la data de 12 februarie 2010, aceleași sume de bani ca cele prevăzute în cererea principală.
Pe toată durata de desfășurarea a judecății în fond a cauzei, nici reclamanții și nici intervenienții nu și-au modificat (mărit sau micșorat) pretențiile, având în vedere concluziile raportului de expertiză administrat în cauză.
Arată apelanții că pentru aceste motive instanța de fond a încălcat principiul disponibilității părților acordând, prin hotărârea atacată, mai mult decât s-a cerut.
- . făcut demersuri de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul, dar, acestea nu au putu fi realizate, nu din culpa . datorită faptului că o parte din acest teren, în suprafață de 16.717 mp. este folosit de către ., acesta fiind unul dintre proprietari, dar și datorită faptul că o altă parte din teren este folosită de o altă societate comercială . care deține în proprietate mai multe clădiri ce sunt situate pe terenul reclamanților și itnervenienților. Confirmarea acestui fapt rezultă din înscrisurile depuse deja la doar, dar și din hotărârea judecătorească nr. 6880 din 09 iunie 2010 pronunțată în mod definitiv și irevocabil de către Tribunalul București – Secția a IV a Comercială, care confirmă dreptul de proprietate al . asupra a 11 clădiri, aflate pe terenul în suprafață de 16.717 mp, situat în București, .. 12, sector 2, proprietatea reclamanților și intervenienților. A ceste clădiri sunt clădite și ființate, deci ocupă o mare parte din suprafața de 16.717 mp. De asemenea, inclusiv din răspunsul la interogatoriu, formulat de . confirmă aceeași stare de fapt a lucrurilor.
De asemenea, mai arată apelanta că nici unul dintre reclamanți sau interevenienți în interes propriu nu au fost în situația de a fi împiedicați în vreun fel sau în imposibilitate de a se folosi de terenul în cauză. Dovada în acest sens stă nu numai faptul . și-a parcat încă de la început taxiurile pe teren, dar mai mult și-a și construit, ilegal, o construcție pe acest teren, intervenienta N. C. își ține parcat autoturismul proprietate persoană pe acest teren etc. – cu toții având acces neîngrădit pe teren.
În concluzie societatea a lăsat în liniștită posesie ceea ce avea în posesie, aproximativ 30% din suprafața de 16.717 mp., posesie ce reprezintă o situație de fapt și nu de drept și care nu putea fi probată prin înscrisuri, ci prin expertiza topo, cercetare la fața locului sau martori, probe care au fost respinse, în mod nejustificat, de către instanța de fond.
Cum nu s-a stabilit prin nicio cale care este suprafața de teren, aflată în posesia sa, cererea reclamanților și intervenienților nu putea fi admisă și ca atare, trebuia respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, solicită instanței de apel să constate faptul că expertiza efectuată în cauză nu a răspuns la obiecțiunile formulate și admise prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2011, astfel că concluziile acesteia nu trebuiau să fie luate în considerare, deoarece nu puteau constitui o probă concludentă în baza căreia instanța să poată lua o decizie favorabilă cererilor reclamanților și intervenienților.
În continuare se arată care sunt motivele pentru care în opinia apelantei raportul de expertiză efectuat în cauză la instanța de fond, nu îndeplinește condițiile legale. În final, se solicită admiterea unei noi expertize evaluatorie, ce urmează a fi făcută de către un expert evaluator.
- În ceea ce privește sentința civilă nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 consideră că acesta este nelegală și netemeinică, întrucât în dispozitiv instanța nu a precizat în concret data de la care începe să curgă obligația de plată către reclamanți și intevenienți.
Astfel, solicită lămurirea următorului aspect: instanța a precizat că suma de 4.730.468 lei pe care i-a obligat să o plătească reclamanților și intervenienților se referă pentru perioada februarie 2008 – martie 2044. Astfel a regăsit ca fiind dispozitivul sentinței civile nr. 1023 pe site-ul Ministerului Justiției.
Însă, în certificatul de grefă pe care l-a obținut de la Tribunalul București, se menționează că perioada se referă la februarie 2008 – martie 2011. Dacă corect ar fi anul 2044, atunci nu s-ar mai justifica partea a două a dispozitivului, motiv pentru care solicită lămurirea sa.
Susține apelanta că în dispozitiv, nu s-a precizat cota pe care o deține fiecare reclamant și intervenient în parte, astfel că nu s-a individualizat în concret cui i se cuvin de plata sumele mai înainte menționate. Precizează că spre exemplu, în februarie 2008 . nu era proprietar al terenului pe care . o parte din clădirile situate în .. 12 și în mod corect nu i s-ar cuveni sume de bani cu titlu de folosință a unui teren ce nu i-a aparținut în toată perioada menționată în dispozitiv.
O altă problemă de lămurit este cea legată de data exactă de la care a început să curgă obligația sa de plată a sumei de 4.730.468 lei, în opinia instanței, respectiv când anume din februarie 2008, căci nu de la 01 februarie 2008, s-a născut în sarcina sa o obligație față de reclamanți și interevenienți.
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2012 arată că în mod eronat instanța nu a dispus îndreptarea erorilor materiale, deoarece eroarea constă în omisiunea inserării în considerentele sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ a următoarelor:
1. Omisiunea menționării aspectelor și discuțiilor care s-au făcut la ultimul termen de judecată 16 mai 2011 – cu privire la modificarea pretențiilor reclamanților prin majorarea acestora față de pretențiile din petitul cererii introductive de instanță.
2. Omiterea menționării solicitării . administrării probei cu cercetare la fața locului, motivarea acestei cereri și soluția dată de instanță acestei cereri.
Precizează faptul că, atât aspectele și discuțiile cu privire la modificarea pretențiilor reclamanților, cât și discuțiile cu privire la solicitarea . a se administra în cauză proba cu cercetarea la fața locului se regăsesc consemnate în caietul grefierului la ședința din data de 16 mai 2011.
Curtea, examinând motivele de apel formulate de apelata-pârâtă . încheierii de ședință din data de 18 mai 2010, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de ., împotriva sentinței civile nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 și a încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2012 le consideră neîntemeiate și urmează a le respinge pentru următoarele considerente.
1. Prin Încheierea din ședință din data de 18 mai 2010 (fila 135 dosar fond) s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenienta .. Această societate nu a formulat apel împotriva acestei încheieri, astfel încât apelul formulat de o altă persoană, respectiv . poate fi primit.
2. Cu privire la sentința civilă nr. 2052 din 28 noiembrie 2011, Curtea reține că în mod corect a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului, întrucât acesta cuprinde date suficiente pentru aducerea la îndeplinire, date ce se coroborează cu considerentele sentinței, iar eventualele erori de pe site-ul Ministerului Justiției nu fac obiectul dispozițiilor art. 2811 Cod de procedură civilă.
3. Din lecturarea încheierii de ședință din data de 16 mai 2011 (filele 278 – 279 dosar fond) rezultă că aceasta cuprinde toate aspectele învederate de apelanți ca fiind omise, astfel încât în mod corect s-a respins prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2012 cererea de îndreptare eroare materială.
Astfel, se constată că în încheiere la alin. 7 – 10 fila 278-verso se menționează cererile părților cu privire la cercetarea locală și ceea ce a dispus instanța cu privire la această probă.
De asemenea în alin. 10 al aceleiași pagini este menționată cererea reclamanților, prin apărător, prin care se solicită, în temeiul art. 132 alin. 2 Cod de procedură civilă majorarea pretențiilor conform concluziilor raportului de expertiză.
În aceste condiții nu era necesar ca în considerentele sentinței să se mai facă referire cu privire la aceste aspecte.
Raportat la aceste considerente, Curtea găsește ca neîntemeiat motivul de apel formulat de pârâtă privind încălcarea principiului disponibilității, întrucât instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, în ceea ce privește motivele de apel invocate de . care se invocă încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, încălcarea normelor de competență funcțională și nepronunțarea asupra excepțiilor formulate (a netimbrării – reformulate, prematurității introducerii acțiunii,a lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată pentru .), Curtea reține:
Într-adevăr la data de 13 mai 2010, s-a depus la dosar de către . cerere prin care se invocă excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei de interes în formularea prezentei acțiuni de . și excepția netimbrării (filele 93 – 94 dosar fond), dar această cerere nu a fost susținută de către petentă pentru a fi pusă în discuția părților.
Rolul activ al instanței prevăzut de art. 129 Cod de procedură civilă (în vigoare la data formulării acțiunii) nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.
De asemenea, în ceea ce privește excepțiile netimbrării și a necompetenței secției civile a Tribunalului București în soluționarea acestei cauze, pe motiv că ar fi un litigiu între profesioniști, Curtea reține că:
Prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2010 (fila 69 dosar fond) Tribunalul București a pus în discuția părților excepția netimbrării acțiunii reținând că „raportat la litigiul purtat între părți în care s-a analizat dreptul de proprietate cu toate atributele sale, această acțiune se încadrează în prevederile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, astfel că este scutită de la plata taxei de timbru”.
Aceste considerente ale instanței de fond sunt corecte, având în vedere că aceste cereri (cererea principală și cererea de intervenție) sunt cereri accesorii ale admiterii acțiunii în revendicare și astfel li se aplică aceeași scutire ca și cererii principale în conformitate cu art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Același principiu al cererii accesorii se aplică și în ceea ce privește competența funcțională a instanței civile.
Prin decizia civilă nr. 194/2008 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă s-a stabilit că dreptul de proprietate aparține exclusiv unor persoane fizice iar competența este stabilită irevocabil în favoarea instanței care a judecat și acțiunea în revendicare, respectiv acțiunea principală și anume instanța civilă. Mai mult, dispozițiile art. 4 din Codul comercial nu au incidență în cauză, întrucât obiectul cererii introductive nu vizează acte ori fapte de comerț, chiar dacă unele părți sunt societăți comerciale, ci pretenții de natură civilă derivate din acțiuni în revendicare admise.
Excepțiile prematurității și lipsei de interes nu au fost invocate în fața instanței de fond, pentru ca instanța de apel să le analizeze ca și motive de apel. Cu toate acesta, Curtea reține că:
Excepția prematurității acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 Cod de procedură civilă ține tot de aspectul necompetenței funcționale, invocat pentru prima dată în apel, text de lege care nu poate avea nicio incidență în cauză întrucât nu ne aflăm în cadrul unui litigiu comercial.
Mai mult, excepția lipsei de interes este o apărare ce privește fondul cauzei, instanța de fond arătând în considerente că . a cumpărat cota 1/5 din terenul în litigiu de la N. F. și G. N..
Într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919 din 09 iulie 2008, N. (fostă P.) F. și G. N. au vândut . cota lor de 1/5 din întreg terenul situat în București, .. 69A (fost B-55), cu ieșire în ., sector 2 (filele 18 – 20 dosar fond), astfel încât are interes în formularea prezentei acțiuni.
Faptul că această societate ar folosi o parte din teren în prezent nu conduce la concluzia că nu ar mai avea interes în formularea prezentei acțiuni, având în vedere că terenul este proprietatea comună pe cote părți a mai multor persoane, o parte dintre ele fiind reclamanții și intervenienții, desocotirea ulterioară a acestora potrivit cotelor lor părți fiind o problemă ce îi privește direct pe coproprietari, instanța nefiind investită cu o astfel de cerere.
Pe fondul cererilor de apel, Curtea reține următoarele:
Atât reclamanții și intervenienții, cât și pârâta au criticat raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză la instanța de fond. Aceste critici nu vor mai fi analizate de instanța de apel întrucât în apel s-a admis și s-a efectuat o nouă expertiză contabilă de către expert contabil judiciar A. Gh. I.. Concluziile acestui raport de expertiză vor fi avute în vedere de instanță la pronunțarea deciziei, având în vedere că expertul a răspuns obiectivelor stabilite.
Prin motivele de apel reclamanții și intervenienții au mai susținut că sentința este nelegală raportat la data de la care se datorează despăgubiri, iar pârâta a criticat sentința susținând că în mod greșit au fost obligați să plătească contravaloarea lipsei de folosință pentru întreg terenul deși au folosit și folosesc numai aproximativ 30% din suprafața totală de 16.717 mp. restituită reclamanților.
Motivul de apel privind data de la care se datorează despăgubiri formulat de reclamanți și intervenienți este găsit de Curte întemeiat pentru următoarele considerente:
Terenul situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), a fost preluat fără nici un titlu valabil de către autoritățile comuniste, dreptul de proprietate al autorului reclamanților și al succesorilor săi fiind reconfirmat, pe rând, prin sentința civilă irevocabilă nr. 1951/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, dispoziția Primarului General al Municipiul București nr. 775/2000 și decizia civilă irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, fiind înscris în Cartea funciară prin încheierea nr._ din 23 iunie 2000 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București.
Prin decizia civilă irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/1/2003, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0796 din 26 ianuarie 1994 emis de fostul Minister al Industriilor și s-a dispus obligarea pârâtei . lăsa în deplină proprietate și liniștiră posesie terenul în suprafață de 16.717 mp., pe care îl deține efectiv, situat în București, .. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și prin .. 12, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul I. I., pe care l-a omologat.
Ca atare, dreptul de proprietate a fost recunoscut apelanților-reclamanți și apelanților-intervenienți în urma admiterii unei acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, o astfel de decizie având caracter declarativ.
Procedând la compararea titlurilor de proprietate instanțele au stabilit cu putere de lucru judecat preexistența dreptului de proprietate al reclamanților și intervenienților și caracterul perpetuu al acestui drept, fiind stabilit cu caracter retroactiv că au în patrimoniu toate atributele dreptului de proprietate „usus, fructus și abusus”.
Mai mult, prin aceeași decizie s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate aparținând pârâtei-apelante . nulității constă în desființarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate și prin acesta restabilirea legalității. Efectul nulității se exprimă în adagiul quod nullum est, nullum producit effectum. Pentru a opera această regulă trebuie să fie aplicate principiile efectelor nulității, respectiv retroactivitatea nulității, restabilirea situației anterioare – restitutio in integrum, anularea nu numai a actului inițial ci și a actului subsecvent.
Potrivit principiului retroactivității nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor ci și pentru trecut, adică efectele nulității absolute coboară până la data întocmirii actului.
În speță, se solicită de către reclamanți lipsa de folosință a imobilului.
Produsele civile sunt venituri încasate din folosința unui bun, cum ar fi, mai ales chiriile sau despăgubirile care sunt datorate pentru fiecare zi, fără ca valoarea bunului să fie diminuată. Există totuși o excepție de la regula, conform căreia produsele aparțin proprietarului bunului. Art. 485 din Codul civil vechi (aplicabil în cauză) a instituit excepția în virtutea căreia cel care posedă de bună credință un bun, practic cere pentru sine produsele acestuia, fără ca proprietarul să poată să le ceară.
Art. 487 din același cod prevede că buna credință a acelui care posedă un bun, încetează în momentul în care el cunoaște viciile titlului său. Începând din acel moment, el nu se mai poate bucura de un drept de proprietate asupra produselor bunului.
Este adevărat că determinarea momentului în care buna credință încetează este o chestiune de fapt, lăsată, de la caz la caz, la aprecierea judecătorului, dar doctrina și jurisprudența sunt unanime în a considera că introducerea unei cereri în justiție împotriva celui ce posedă un bun, face să înceteze buna credință a acestuia din urmă și că, începând din acel moment el nu mai poate să se prevaleze de buna sa credință pentru a-și însuși produsele bunului.
Este evident că, în speță, partea pârâtă trebuie să plătească proprietarului contravaloarea lipsei de folosință începând cu data promovării acțiunii în revendicare și în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al pârâtei, respectiv 28 noiembrie 2000, ținând cont însă de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De fapt acesta (prescripția) a și fost considerentul pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință începând cu noiembrie 2006, acțiunea de față fiind promovată în noiembrie 2009.
Prin urmare, Curtea găsește întemeiat motivul de apel formulat de reclamanți și intervenienți privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință și pe perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2008.
Apelanta-pârâtă prin motivele de apel a învederat instanței că în mod greșit a fost obligată să plătească lipsa de folosință pentru întreg terenul, deși a folosit și folosește numai o parte din acesta.
Curtea, găsește întemeiat, în parte, acest motiv de apel întrucât:
Pentru perioada noiembrie 2006 – 08 mai 2008 statuările deciziei civile nr. 198/2008 a Curții de Apel București se impun cu autoritate de lucru judecat. Prin această decizie s-a dispus ca . lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 16.717 mp. „teren pe care îl deține efectiv” astfel încât rezultă foarte clar că această instanță a reținut că numai pârâta-apelantă ocupă întreg imobilul.
Decizia civilă nr. 198/2008 a fost pusă în executare, întocmindu-se la data de 08 mai 2008 de către executorii judecătorești D. G. și L. G. procesul-verbal de punere în posesie, ce se află depus în copie la fila 131 dosar fond.
Din conținutul acestui proces-verbal rezultă că reclamanții au fost puși în posesie, dar că terenul este ocupat de construcții, aparținând . o suprafață de 6.500 mp.
Coroborând acest înscris, cu concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în apel de expert E. S. A. și răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților și intervenienților, Curtea, în temeiul art. 1203 Cod civil, apreciază că, după întocmirea acestui procesul-verbal de punere în posesie de către executorul judecătoresc, pârâta-apelantă poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință doar pentru suprafața de 6.500 mp. pe care se află situate construcțiile pe care le folosește; contravaloare pe care o datorează până la predarea efectivă a întregului teren, conform procesului-verbal de punere în posesie din data de 23 septembrie 2011, recunoscut de ambele părți.
Altfel, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamanți și intervenienți atâta timp cât din probele administrate în cauză, respectiv răspunsurile la interogatoriu (la întrebările nr. 1, 2 și 4 apelantul-intervenient Falfaie N. C. – fila 363; nr. 5 apelantul-reclamant R. G. – fila 367; nr. 1, 2 și 5 apelantul-reclamant R. I. – fila 369, nr. 2 și 5 apelanta-intervenientă N. I. – fila 375), concluziile raportului de expertiză topografică și susținerile expertului consemnate în încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013 (fila 684 dosar apel – vol. III) rezultă că reclamanții și intervenienții au avut acces la imobil, iar o parte dintre aceștia chiar au folosit terenul, cum ar fi . și N. C..
Instanța a avut în vedere suprafața menționată în actul întocmit de executorul judecătoresc și nu concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, pe de o parte pentru că procesul-verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc are valoarea unui act autentic, conform art. 1171 Cod civil, iar pe de altă parte expertiza topografică a fost efectuată în anul 2013, când situația de fapt nu mai era aceeași, expertul având în vedere, așa cum rezultă din relatările sale în fața instanței, actele de la dosar, măsurătorile efectuate, dar și depozițiile martorilor. Or, audierea martorilor este un atribut exclusiv al instanței și nu al expertului.
Susținerile apelantei-pârâte în sensul că o parte din aceste construcții aparțin ., nu pot fi reținute în speță, față de dispozițiile deciziei civile nr. 198/2008 a Curții de Apel București și de cadrul procesual stabilit de părți. Eventualele pretenții reciproce ale celor două societăți comerciale (. .) urmează să fie soluționate pe cale separată.
Pentru aceste motive se vor admite atât apelurile formulate de reclamanți și intervenienți, cât și apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011. În consecință se va schimba în parte sentința în sensul că: va fi obligată pârâta să plătească reclamanților și intervenienților echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.518.297,8 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada noiembrie 2006 – 23 septembrie 2011. La stabilirea acestui cuantum instanța a avut în vedere cele reținute mai sus privind perioada pentru care se cuvine contravaloarea lipsei de folosință, respectiv noiembrie 2006 – 23 septembrie 2011 și suprafața de teren folosită și anume 16.717 mp. în perioada noiembrie 2006 – 08 mai 2008 și 6.500 mp. în perioada 09 mai 2008 – 23 septembrie 2011, precum și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în apel, prin care s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pe mp. pe fiecare an în parte ( 2006 = 83.585 euro; 2007 = 802.416 euro; 2008 – 01 ianuarie până la 08 mai 2008 = 427.955,20 euro; 09 mai 2008 – 31 mai 2008 = 29.900 euro; 01 iunie 2008 – 31 decembrie 2008 = 273.000 euro; 2009 = 390.000 euro; 2010 = 312.000 euro; 2011 - până în august inclusiv = 182.000 euro și 01 septembrie – 23 septembrie 2011 = 17.441,60 euro; total = 2.518.297,80 euro). Se vor menține restul dispozițiilor sentinței privind admiterea în parte a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanta – pârâtă . sediul ales la CIA „P. D.” în București, .. 4B, sector 1, împotriva sentinței civile sentinței civile nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 și împotriva încheierilor de ședință din datele de 18 mai 2010 și 30 ianuarie 2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Admite apelurile formulate de apelanții – reclamanți P. F., R. G., R. R., R. I., R. R. toți cu domiciliul ales la C..Av. „I. G.” în București, ., parter, sector 4 și . prin administrator judiciar Rominsolv SPRL cu sediul în București, .. 223, . și apelanții – intervenienți F.-N. C. (moștenitorul defunctei N. C.) domiciliat în București, .. 1, ., ., sector 2, N. F. domiciliată în București, ., .. 3, ., N. I. și N. C. ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 2 și apelanta – pârâtă . sentinței civile sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamanților și intervenienților echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.518.297,8 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada noiembrie 2006 – 23 septembrie 2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței privind admiterea în parte a acțiunii.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. V. A. D. T. Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
13ex./01.08.2013
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 2289/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1099/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
