Pretenţii. Decizia nr. 1790/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1790/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1790/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1790
Ședința publică de la 26.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-pârât S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1827 A din 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. T. I. I..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.11.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 26.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.06.2012 sub nr._/3/2011, reclamantul I. T. I. I. a chemat în judecată pârâtul S. R. - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate calitatea sa de persoană persecutată politic supusă măsurilor administrative cu caracter politic, respectiv, dislocarea cu stabilire de domiciliu obligatoriu, timp de 4 ani și trei luni, ca urmare a ordinului M.A.I. nr. 239/1952, efectuarea serviciului militar ca fiind internat într-o unitate de munca a D.R.D.M.I - București și exmatricularea din facultate.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care a fost supus de regimul comunist, potrivit art. 5, alin. l, din Legea nr. 221/2009.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost dislocat cu stabilire de domiciliu obligatoriu, conform deciziei MAI 239/1952, împreuna cu familia din . în orașul Lugoj, jud. T., la 4 mai 1952, ridicarea restricțiilor având loc la 15.08.1956, prin decizia MAI6421/1956.
Dislocarea (ca și persecuția familiei reclamantului înaintea dislocării și ulterior) a avut consecințe grave asupra familiei reclamantului și a sa.
Reclamantul a precizat că părinții săi nu mai erau în măsura să îi ofere protecția și minimele condiții de viață, acesta fiind afectat din punct de vedere material, al sănătății și al educației.
Reclamantul a mai arătat că, înainte de dislocare, regimul comunist a provocat suferințe autorului acestuia, avocatul I. I., sprijinul principal material și moral al reclamantului, minor la acea vreme.
Reclamantul a precizat că autorul său a fost supus unor grave persecuții, în calitatea sa de fost deputat PNT, fost ofițer voluntar în Armata R. în primul război mondial, fost ofițer pe front în al doilea război mondial, proprietar a 50 ha teren agricol și forestier, persecuții care i-au măcinat sănătatea.
Reclamantul a menționat că autorul său a fost arestat în data de 30 decembrie 1947 și fost anchetat timp de peste 2 luni, la arestul Miliției Orastie, ca apropiat colaborator al lui I. M. (anexa 3).
După desființarea barourilor de avocați în 1947, autorul reclamantului nu a mai fost primit în Colegiul avocaților D., pentru că a fost închis politic, (Anexa 4), în timp ce avea în întreținere o familie numeroasa doar din agricultura, care în condițiile de obligare la cote discriminatorii la categoria sociala "chiabur" nu mai aducea nici un venit, fiind obligat sa cumpere produse pentru a evita pedepsele privative de libertate care se aplicau celor care nu își achitau cotele către stat. În această perioadă familia trăia în mizerie, foame și frig ( fără lemne de foc, pădurile fiind naționalizate din 1948).
De asemenea, reclamantul a arătat că familia sa a fost dislocată și i s-a stabilit un domiciliu obligatoriu (anexa 5 și 6) și a precizat că dislocarea a avut loc în condiții tragice (tatăl reclamantului fusese operat la cap și era internat în spital) și cu consecințe grave asupra familiei.
Reclamantul a precizat că toată averea familiei s-a risipit, membrii acesteia luând asupra lor strictul necesar și neavând timp sa valorifice sau sa asigure bunurile ramase, care au fost jefuite.
Reclamantul a precizat că tatăl său a murit la scurt timp după dislocare și că mama sa vitrega, pianistă de meserie, a fost încadrata în fabrica la munca fizica grea, în 3 schimburi, pe un salariu în cuantum de 100 lei/luna.
Reclamantul a precizat că familia sa de 6 persoane a locuit într-o camera insalubra și că surorile sale mai mici, în vârstă de un an, respectiv 5 ani, rămâneau în grija vecinilor pe perioada cât adulții munceau, familia ducând lipsă de hrană și de lemne pentru foc.
Reclamantul a precizat în luna august 1952 și-a găsit un loc de munca ., fiind încadrat cu un salariu foarte mic. Ulterior, în anul 1956, avându-se în vedere originea sa, a fost incorporat în armata la D. R. D. M. 1 București, muncind în condiții deosebit de grele în construcții, fiind cazat în barăci insalubre, fără încălzire și fără condiții minime de igiena,îmbrăcat în salopete vechi peticite și cu hrana de cea mai proasta calitate.
În luna decembrie reclamantul s-a îmbolnăvit grav, a fost operat și eliberat din armata cu rezoluția de incapacitate de munca gradul 111 din cauza și în timpul serviciului militar (Anexa 9- 10).
În anul 1957 reclamantul s-a înscris la Institutul Agronomic din Iași, unde a urmat cursurile până în primăvara anului 1958, când a fost exmatriculat din facultate pentru ca a ascuns originea sociala de "chiabur" (anexa 11).
Reclamantul a arătat că în urma dislocării și din cauza statutului de persoana cu origine nesănătoasa a suferit următoarele consecințe:
- în urma bolii dobândite în timpul și din cauza serviciului militar reclamantul a rămas cu o sterilitate ireversibilă.
- reclamantul nu a putut să urmeze cursurile unei facultăți, lucrând pana la pensionare la I.A.S. Fagaras, munca de zi-lumina în agricultura. Datorita competentei și conștiinciozității în munca a ocupat și funcții de sef de ferma, dar a fost în permanenta penalizat financiar pentru lipsa de studii, deși îndeplinea atribuții de serviciu de cadru cu studii superioare.
- pentru persecuțiile politice la care a fost supus a primit Certificatul de luptător în rezistenta anticomunista (anexa 12);
Reclamantul a precizat că, față de situația de fapt expusă mai sus, rezulta în mod clar că în cauză sunt aplicabile disp. art.5 alin. (1) litera a) din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Totodată, reclamantul a mai arătat că este beneficiarul D.L. 118/1990.
Reclamantul a solicitat să se constate că indemnizațiile menționate nu compensează suferințele îndurate în regimul comunist, distrugerea familiei și întregii sale vieți.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, art.3 alin e), art.2 alin (3), art. 4 al (2), art. 5 al (1) lit a) și a alin. 3.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Anexa 1 - Buletin de identitate, Anexa 2 – Procura, Anexa 3 - Dovada detenției politice abuzive a tatălui reclamantului, Anexa 4 - Adeverința de excludere din Colegiul de avocați D. a autorului reclamantului, Anexa 5 - Adeverința de dislocare și de ridicare a interdicției, Anexa 6 - Hotărârea conform Legii 118/1990, Anexa 7 - Certificat de deces al autorului reclamantului, Anexa 8 - Hotărârea conform legii 309/2002, -Anexa 9.- Proces Verbal nr. 600/2 din 18.12.1956 declarat inapt serviciului militar, Anexa 10 - Proces Verbal nr. 4028 din 13 05 1957 privind boala contractata în armata, Anexa 11 - Adeverința de exmatriculare din facultate, Anexa 12 - Certificat de Luptător în Rezistenta Anticomunista.
În ședința publică de la data de 21.02.2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat și acordarea de despăgubiri materiale evaluate la suma de 4.637.507 lei reprezentând echivalentul bunurilor pierdute cu ocazia strămutării, respectiv, recolte, utilaje agricole, mobilier și alte obiecte de valoare, lipsa de folosință a casei, a terenurilor agricole și forestiere.
În cauză Tribunalul a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
P. sentința civilă nr.1827/24.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării reclamantului și stabilirii domiciliului obligatoriu, în temeiul deciziei MAI 239/1952, în perioada 03.05._56 precum și a măsurii administrative a exmatriculării reclamantului din facultate, dispusă la data de 21.03.1958, a respins cererea de constatare a caracterului politic al măsurii internării într-o unitate de muncă, ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acțiunea în despăgubiri întemeiată pe răspunderea delictuală civilă și în consecință a respins această cerere ca prescrisă și a respins cererea de despăgubiri întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, ca neîntemeiată.
A reținut tribunalul că reclamantul invocă faptul că a fost supus unor măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât împotriva acestuia s-a luat măsura dislocării și a stabilirii domiciliului obligatoriu în temeiul ordinului M.A.I. nr. 239/1952, efectuarea serviciului militar internat într-o unitate de munca a D. R. D. M.I - București și exmatricularea sa din facultate în anul 1958.
Astfel, în ceea ce privește măsura dislocării și a stabilirii domiciliului obligatoriu, tribunalul a reținut că în perioada 03.05._56, reclamantul fost supus măsurii menționate, fiindu-i stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Lugoj, județul T..
S-a reținut că această măsură a fost dispusă în temeiul deciziei MAI 239/952, restricțiile domiciliare fiind ridicate prin Decizia MAI 6424/1956. (fila 7- adresa nr. A/1469/11.11.1993 emisă de Ministerul Justiției –Direcția instanțe militare).
Potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne.
Cum măsura administrativă la care a fost supus reclamantul a fost întemeiată pe decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne, tribunalul a constatat că măsura administrativă a dislocării reclamantului și stabilirii domiciliului obligatoriu, în temeiul deciziei MAI 239/1952, în perioada 03.05._56 are de drept caracter politic.
Totodată, tribunalul a reținut că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, dacă faptele s-au petrecut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009).
În cauză, măsurile administrative invocate de reclamant vizează exmatricularea sa din facultate în anul 1958 și efectuarea serviciului militar internat într-o unitate de munca a D. R. D. M.I - București.
Cu privire la caracterul politic al măsurii exmatriculării reclamantului din facultate în anul 1958, tribunalul a observat că aceasta nu se regăsește printre cele enumerate de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, de drept calificate ca având acest caracter politic, fiind necesar a se stabili în concret prin raportare la prevederile art. 4 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, tribunalul a apreciat că se impune examinarea cu caracter incidental a naturii măsurii la care a fost supus reclamantul.
Astfel, din cuprinsul adresei nr. 594/21.03.1958 (fila 14 dosar) emisă de Institutul Agronomic Iași ”I. I. de la B.”, rezultă că reclamantul a fost exmatriculat din această unitate de învățământ superior, întrucât ” a ascuns originea socială de chiabur”.
P. urmare, tribunalul a constatat că această măsură abuzivă a fost dispuse împotriva reclamantului din motive politice, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 3-4 din Legea nr. 221/2009 va constata caracterul politic al măsurii exmatriculării din facultate dispusă la data de 21.03.1958.
Referitor la efectuarea serviciului militar de către reclamant prin internarea sa într-o unitate de munca a D. R. D. M.I - București, tribunalul a constatat că acesta nu precizat perioada în care măsura pretinsă i-a fost aplicată, și nici dovezi în acest sens.
Cum sarcina probei incumba reclamantului, iar acesta nu a probat că ar fi fost supus unei asemenea măsuri, tribunalul a respins cererea de constatare a caracterului politic, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_, s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
P. urmare, tribunalul a stabilit care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul reține că legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999 persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al măsurilor a căror săvârșire a atras confiscarea bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară; scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit; restituirea bunurilor sau despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condițiile Legii nr. 10/2001.
P. urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietățile care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Astfel, tribunalul a reținut, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). Acordarea de despăgubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
În același timp, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789/07.11.2011, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Ca urmare, cu atât mai mult, aceste dispoziții nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele înregistrate pe rolul instanțelor ulterior publicării deciziilor Curții Constituționale în Monitorul Oficial, cum este cazul în speță, acțiunea reclamantului fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.06.2012.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, tribunalul apreciază că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, a dispărut temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art.1349 și 1381 din Noul Cod Civil, vizând angajarea răspunderii delictuale civilă, tribunalul a apreciat acest temei de drept nu este incident în cauză, prin raportare la data săvârșirii faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, 1952-1958, astfel că în raport de disp. art. 6 alin.2 din noul cod civil, constată că regimul juridic al acțiunii în răspundere delictuală civilă este cel reglementat de prevederile Codului civil de la 1864, respectiv, disp. art.998-999 din acest act normativ.
Referitor la acest temei de drept, tribunalul a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabile față de prevederile art. 6 alin. 4 Cod civil, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform dispozițiilor art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani, art. 7 stabilind că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportând dispozițiile legale evocate la situația de fapt dedusă judecății, tribunalul a apreciat că prescripția dreptului material la acțiune s-a împlinit.
Astfel, tribunalul a avut în vedere că momentul de la care termenul de prescripție a început să curgă este data de 01.01.1990, când reclamantul putea promova cerere de chemare în judecată, fiindu-i cunoscut atât prejudiciul cât și persoana vinovată de producerea acestuia.
Cum prezenta acțiune a fost introdusă pe rolul instanței la data de 08.06.2012, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, tribunalul a constatat că termenul de prescripție se împlinise la momentul formulării cererii.
Totodată, tribunalul a considerat că prin . Legii nr. 221/2009 care ar putea fi asimilată cu o recunoaștere în sensul dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripției nu a fost întrerupt, întrucât la acel moment termenul general era împlinit, astfel că efectul întreruperii prescripției nu se mai putea realiza.
În consecință, pentru argumentele ce preced, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acțiunea în despăgubiri întemeiată pe răspunderea delictuală civilă și, în consecință, a respins această cerere ca prescrisă.
Examinând cererea de acordare a despăgubirilor materiale evaluate la suma de 4.637.507 lei reprezentând echivalentul bunurilor pierdute cu ocazia strămutării, respectiv, recolte, utilaje agricole, mobilier și alte obiecte de valoare, lipsa de folosință a casei, a terenurilor agricole și forestiere, tribunalul a constatat că nu pot fi acordate întrucât aceste categorii de bunuri nu sunt incluse în domeniul de aplicație al art. 5 lit.b) din Legea nr. 221/2009, conform celor statuate cu caracter obligatoriu prin decizia în interesul legii nr. 6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 245 din_ .
În consecință, tribunalul a respins și cererea de acordare a despăgubirilor materiale, întemeiată de dispozițiile Legii nr. 221/2009, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanța a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Apreciază recurentul că hotărârea pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civila a fost dată în parte cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu, recurentul - pârât invocă excepția lipsei de interes în raport de art.3 din Legea nr. 221/2009.
În cauza de față, cu privire la reclamant a fost dispusă măsura strămutării (dislocării) și a domiciliului obligatoriu, în temeiul deciziei nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne. Or, acest temei de drept se regăsește printre cele cuprinse în textul de lege suscitat, pe cale de consecință primul capăt de cerere care privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative este lipsit de interes motivat de faptul ca respectiva măsura are caracter politic de drept, prin efectul legii.
Or, atâta timp cât prin lege s-a statuat ca anumite măsuri administrative au de drept caracter politic, instanța nu mai poate sa constate același lucru, peste prevederile legii.
Față de argumentele prezentate, recurentul – pârât solicită modificarea sentinței civile în parte, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și a stabilirii domiciliului obligatoriu cu privire la reclamant și al respingerii acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.
În drept: art. 304 pct. 9 Cod proc. civ; art.3041 Cod proc. civ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Măsura administrativă a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu dispusă cu privire la recurentul reclamant pentru perioada 03.05._56, în raport de care s-a solicitat în prezenta cauză aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 a avut ca temei decizia MAI 239/1952.
Conform art. 3 lit. a) din Legea 221/2009 – act normativ special pe ale cărui prevederi a fost fundamentată acțiunea reclamantului – „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;”.
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
P. art. 4 alin. 2 din același act normativ se prevede că „(2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Reiese, din normele juridice enunțate, că în privința persoanelor față de care organele fostei miliții au luat măsuri administrative în perioada de referință a legii, măsuri care au avut alte temeiuri juridice decât cele enumerate în art. 3, legiuitorul a reglementat procedura judiciară în cadrul căreia asemenea persoane care se consideră îndreptățite la beneficiile recunoscute de Legea 221/2009 pot solicita instanțelor judecătorești să pronunțe o hotărâre prin care să se constate caracterul politic al măsurilor astfel aplicate.
Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 3 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, rezultă că persoanele cărora le-au fost aplicate măsuri administrative dintre cele care sunt cuprinse în enumerarea de la art. 3 beneficiază de recunoașterea caracterului politic al acestora prin simpla declarație a legii, astfel că ele nu justifică un interes actual spre a se adresa instanțelor judecătorești pentru o constatare suplimentară în același sens.
Altfel spus, aceste persoane nu justifică obținerea unui folos practic în ipoteza în care s-ar pronunța o hotărâre judecătorească prin care s-ar constata o situație care deja le profită în baza declarației legiuitorului.
În aceste condiții, Curtea constată că este lipsită de interes acțiunea în justiție prin care reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al aplicării măsurii administrative constând în dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, fiind recunoscut prin chiar conținutul legii un asemenea caracter al respectivei măsuri.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată caracterul fondat al criticilor aduse de recurentul pârât sentinței atacate și, reținând astfel lipsa uneia dintre condițiile care interesează exercițiul acțiunii civile, urmează a constata caracterul nelegal al sentinței recurate sub acest aspect.
În consecință, în raport de cele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1și 2 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.cvi., îl va admite și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în temeiul deciziei MAI nr.239/1952.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1827 A/24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. T. I. I..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în temeiul deciziei MAI nr.239/1952.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./28.11.2014
TB-S5 – E.P.-J.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 511/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1825/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
