Pretenţii. Decizia nr. 1909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1909/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1909/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1909 R
Ședința publică din data de 10.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. S. C.
JUDECĂTOR – M. D. O.
GREFIER – F. J.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă R. M. D. și recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.802/01.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, cauza având ca obiect pretenții – Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă R. M. D. prin mandatar M. S. G., cu procură autentificată la dosar, legitimat cu C.I. . nr._ eliberat de SPCLEP Topoloveni, CNP_, lipsind recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că, la data de 05.12.2014, recurenta-reclamantă R. M. D. a depus prin serviciul registratură întâmpinare la recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La interpelarea instanței, mandatarul recurentei-reclamante R. M. D. precizează că prin acțiunea formulată nu a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării, ci doar acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009 și acordarea de daune morale și materiale, însă dacă instanța așa a considerat nu poate preciza altceva.
Mandatarul recurentei-reclamante R. M. D. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă R. M. D. prin mandatar solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, cu precizarea că se referă în cauză la Decizia de pensionare din 31.12.1949, care este fictivă, aceasta fiind depusă la dosar împreună cu alte înscrisuri pe care le-a obținut de la Arhivele Naționale.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, față de motivele de recurs invocate de către părți, solicită respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate.
În ceea ce privește recursul formulat de S. R., menționează că acesta a invocat lipsa de interes a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamantei, însă, așa cum se poate observa, nici nu a existat un asemenea capăt de cerere, instanța de fond pronunțându-se asupra unui lucru care nu a fost cerut, însă față de motivul de recurs invocat, în care nu a fost criticat acest aspect, apreciază că se impune respingerea recursului.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta R. M. D., consideră că acesta este nefondat, având în vedere că instanța de fond în mod corect a respins cererea de acordare de despăgubiri materiale, deoarece bunurile pentru care se solicită despăgubiri nu se încadrează în categoria de bunuri prevăzute de art. 5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, respectiv, nu sunt bunuri confiscate ca efect al condamnării și pe de altă parte nu sunt bunuri imobile.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanta R. M. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune materiale și 100.000 de euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autorul său, numitul M. M., a fost arestat în perioada 22 februarie 1950 – 20 februarie 1954, conform biletului de liberare nr.2504/9 martie 1954, eliberat de Direcția Generală a Penitenciarelor, iar prin sentința nr.539/27 iulie 1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, acesta a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interdicție, 14.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii. Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă i-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, prin Decizia nr.1616/23.01.2001.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La termenul de judecată din data de 19.03.2013, reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că a extins cadrul procesual pasiv și la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind cuantumul daunelor morale, respectiv materiale de câte 100.000 de euro, a precizat că în subsidiar solicită acordarea sumei pe care legea o permite.
Într-o nouă precizare a cererii, depusă la termenul de judecată din 15.10.2014, reclamanta a precizat că a lăsat la aprecierea instanței acordarea daunelor morale, iar cu privire la daunele materiale, a precizat cuantumul acestora, după cum urmează: 147.696 lei, reprezentând pensia sistată în perioada 1951-1965; 14.000 lei amendă corecțională aplicată prin decizia penală de condamnare; 4.000 de lei cheltuieli de judecată în procesul penal, rezultând un total de 165.696 lei, din care i se cuvine 1/8, respectiv suma de 20.172 lei, actualizată cu indicele de inflație, ajungând la 24.854 lei.
Printr-o a treia precizare, depusă la dosar la data de 13.06.2014, reclamanta a arătat din nou că solicită acordarea de daune morale pentru suferințele tatălui săi și ale celor 8 copii ai acestuia, într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea instanței.
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere dispozițiile art.5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora statul, și nu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, poate fi obligat la plata despăgubirilor materiale și morale.
Prin sentința civilă nr.802/01.07.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, a constatat caracterul politic al măsurilor dispuse față de autorul reclamantei, M. M., prin sentința penală nr.535/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosarul nr.685/1950, definitivă prin decizia nr. 3335/23.11.1950 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în dosarul nr._; a respins capetele de cerere privind acordarea daunelor morale și materiale, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.341/D din 26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4787/25 iunie 2012 pronunțată de ÎCCJ, s-a constatat caracterul politic al condamnării numitului M. M. prin sentința penală nr. 535/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj. În ceea ce privește acordarea daunelor morale și materiale ca urmare a acestei măsuri, Înalta Curte de Casație și Justiție le-a respins ca neîntemeiate prin Decizia civilă nr. 4787/25 iunie 2012.
Reclamanta din cauza de față a depus note scrise, fără a fi parte în dosarul nr._, abia în cadrul contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 4787/25 iunie 2012, contestație înregistrată la ÎCCJ sub nr._, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2791/22 mai 2013.
Prin urmare, nu a fost reținută autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.341/D din 26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.4787/25 iunie 2012 pronunțată de ÎCCJ, deoarece reclamanta din cauza de față nu a fost parte în proces. Cu toate acestea, în dosarul nr._ a fost analizată temeinicia pe fond a pretențiilor formulate de ceilalți moștenitori ai numitului M. M., având același obiect ca și în cauza de față.
Tribunalul a reținut, în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat prin soluțiile date de instanțe în dosarul nr._, faptul că măsurile dispuse față de numitul M. M., care este bunicul reclamantei, prin sentința penală nr. 535/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosarul nr. 685/1950, definitivă prin decizia nr. 3335/23.11.1950 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în dosarul nr.2627/1950, au caracter politic. Prin sentința penală menționată, autorul reclamantei a fost condamnat la 4 ani închisoare, 14.000 de lei amendă corecțională, 2 ani interdicție corecțională, s-a dispus confiscarea averii și a fost obligat la plata sumei de 4000 de lei cheltuieli de judecată către Stat. Condamnarea s-a făcut pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 pct. IV Cod Penal și pentru infracțiunea de deținere de arme și muniție prevăzută de Decretul nr. 163/1950.
Potrivit biletului de liberare nr. 2504/9 martie 1954, emis de Direcția Generală a Penitenciarelor, numitul M. M. a fost privat de libertate în perioada 22.02._54 (arest preventiv și detențiune efectivă).
Tribunalul a reținut că aceste măsuri au caracter politic evident, încadrându-se în dispozițiile exprese ale art. 1 alin. 2 lit. a) și h) din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, Tribunalul a reținut cu privire la dispozițiile art. 5 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 221/2009, că acest temei legal pentru acordarea acestor despăgubiri, nu mai există, având în vedere că prin Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Pe cale de consecință, efectele art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, își încetează efectele juridice, atât timp cât, deși au trecut cele 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, legiuitorul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În ceea ce privește solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, tribunalul a constatat că reclamanta a indicat ca motive ale acestui capăt de cerere nerealizarea pensiei de către numitul M. M. în perioada 1951-1965, condamnarea sa la suma de 14.000 lei amendă corecțională și la plata sumei de 4.000 de lei cheltuieli de judecată către Sta, constatând că acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv confiscarea de bunuri, ca efect al condamnării sau al altei măsuri administrative.
Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr.4787/25 iunie 2012, măsura confiscării averii dispuse față de autorul reclamantei prin sentința penală de condamnare se referea la toate bunurile ce existau la acea dată în patrimoniul persoanei condamnate, ceea ce conduce la concluzia că măsura confiscării se extindea la sumele pe care persoana condamnată le-ar fi putut realiza ulterior, cum este cazul pensiei de serviciu. De asemenea, măsura confiscării nu privește sumele datorate cu titlu de cheltuieli de judecată sau amendă corecțională.
În consecință, tribunalul a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta R. M. D., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 15.10.2014 sub nr._ .
Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
A criticat reclamanta recurentă sentința primei instanțe pentru că aceasta a făcut referire în exclusivitate la aspectele care au rezultat din decizia nr.4787/25 iunie 2012 în dosarul nr._, nesocotind toate probele cu înscrisuri depuse de către reclamantă pe timpul judecării cauzei.
A fost menționat faptul că probele cu înscrisuri în baza cărora în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis decizia nr.4787/25 iunie 2012 nu sunt probe suficient de concludente, sunt incomplete în raport cu probele depuse de către reclamantă în prezentul dosar. În consecință, nici judecata de fond și nici hotărârea recurată nu s-au bazat pe nici o probă depusă de către recurentă în prezenta cauză.
Pe de alta parte, arată că instanța în mod greșit a interpretat noțiunea confiscării pensiei de serviciu ca fiind o realizare similara cu salariul - deoarece pensia este un drept patrimonial care a rezultat din contribuția lui M. M. pe toata activitatea de muncă a acestuia, pensia fiind un drept patrimonial care se cuvine din contribuția financiară și nu este o realizare ca urmare a desfășurării unei munci sau activități.
De altfel, din probele existente la dosar si din cele care se depun ca fiind înscrisuri noi, rezultă că multe documente sunt falsificate de către organele de esență bolșevică care au dominat instituțiile statului din vremea aceea.
Consideră recurenta că Legea nr.221/2009 a fost abordată în sens onorific și fondul cauzei nu a judecat faptele, astfel încât a considerat că se impune rejudecarea potrivit faptelor și a probelor din prezentul dosar, instanța de fond nesocotind prevederile art.488 pct.5, pct.6, pct.8.
În drept, au fost invocate prevederile noului Cod de procedură civilă și ale noului Cod civil, art. 483, art488 pct. 5, pct. 6, pct. 8 completate cu prevederile Noului cod civil în articolele incidente cauzei; Constituția României – art. 1,pct. 3, pct. 4, pct. 5; pct. 2; art. 11 pct. 1 si pct. 2; art.16 pct.1 si pct.2; art.20 pct.1 si pct.2; art.21; art.44 pct.1, pct.2, pct.4; art.46; art.52 pct.1, pct.3; art.124; art.131, Convenția CEDO – R. 1950 - art.6 pct.1; art.13; art14, Protocol Adițional nr.1 - CEDO, art.1, Protocol nr.7 CEDO, art.3 pct.1 pct.2.
Recurentul-pârât a criticat sentința în temeiul art.304 pct.9 din Codul de procedura civilă, arătând că, în privința constatării caracterului politic al măsurii condamnării autorului reclamantei, înțelege să invoce excepția lipsei de interes.
Au fost evocate prevederile art. 1 din Legea nr.221/2009, arătându-se că în enumerarea cuprinsă în acest text se găsește și temeiul condamnării autorului reclamantei, apreciind astfel că cererea care privește constatarea caracterului politic al măsurii condamnării la care a fost supus acesta este lipsită de interes,
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că măsurile la care a fost supus autorul reclamantei, având ca obiect condamnarea acestuia, constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art.1 din Legea nr. 221/2009, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod proc.civ.
Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârât, solicitând respingerea excepției invocate și, implicit, a recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod proc.civ. și cu observarea prevederilor art.3041 Cod proc.civ., curtea reține că recursul declarat de reclamantă este nefondat, în timp ce recursul declarat de pârât este fondat și urmează a fi admis.
Va fi analizat cu precădere recursul formulat de pârât, deoarece valorifică o excepție procesuală, cea a lipsei de interes.
Curtea reține însă că, potrivit art.1 din Legea nr.221/2009: „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) Abrogată
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.
(3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4.”
Prin urmare, legea califică în mod expres ca fiind condamnări cu caracter politic de drept hotărârile judecătorești prin care s-a dispus condamnarea unor persoane în temeiul textelor enumerate de art.1 alin.2, inclusiv pentru fapta prevăzută de art.209 din Codul Penal din 1936, cum este cazul tatălui reclamantei, după cum rezultă din sentința nr.535/1950 a Tribunalului M. Cluj.
Prin urmare, condamnării dispuse luate în privința tatălui reclamantei i s-a recunoscut prin lege, de drept, caracterul politic, prin art.1 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009.
Curtea constată în aceste condiții că reclamanta nu justifică prin cererea sa un interes, un folos practic, de vreme ce caracterul politic al măsurii luate în privința sa de autoritățile vremii a fost deja recunoscut prin lege și niciun subiect de drept (fie el autoritate publică ori o altă instituție, publică sau privată) nu a contestat o asemenea calificare.
Un argument în sensul că procedura judiciară a constatării caracterului politic al condamnării este deschisă celor în privința cărora nu sunt incidente dispozițiile art.1 alin.2 din lege rezultă tocmai din prevederile art.1 alin.4, potrivit cu care: „Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4.”
Consecință a unei corecte interpretări a art.1, urmează și justa sa aplicare, care, după cum s-a arătat mai sus, permite constatarea judiciară a caracterului politic al condamnărilor, altele decât cele enumerate la art.1 alin.2 din lege.
Curtea va admite, deci, recursul declarat de pârât, în temeiul art.304 pct.9 Cod.Proc.Civ., va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere în constatarea caracterului politic al condamnării, ca lipsit de interes, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu privire la recursul reclamantei, curtea reține că acesta privește respingerea solicitării acesteia de acordare a despăgubirilor materiale.
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din lege, „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.”
Din acest text curtea reține că legea instituie două condiții pentru ca persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic să poată solicita și obține despăgubiri materiale, respectiv ca acestea să reprezinte echivalentul unor bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, precum și ca aceste bunuri să nu îi fi fost restituite sau pentru acestea să nu fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legilor speciale nr.10/2001 sau nr.247/2005.
Cu privire la cea de-a doua condiție, ca bunurile respective să nu fi făcut obiectul legilor speciale de reparație, s-a pronunțat decizia nr.6 din 15.04.2013, dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin această decizie s-a dezlegat problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Prin urmare, având în vedere domeniul de aplicare al legilor speciale menționate, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, curtea constată că legea, astfel cum a fost interpretată de instanța supremă, limitează aplicarea art.5 alin.1 lit.b la bunurile imobile, de vreme ce legile speciale amintite nu reglementează posibilitatea de restituire sau de despăgubire pentru bunuri mobile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În aceste coordonate, curtea constată că amenda aplicată prin hotărârea, cheltuielile de judecată și pensia neîncasată de tatăl recurentei nu se încadrează în categoria bunurilor imobile la care se referă art.5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009, deci nu pot face obiectul reparației în acest temei.
Mai mult decât atât, este corect și argumentul primei instanțe, în sensul că aceste sume nu reprezintă bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare.
Este adevărată susținerea recurentei în sensul că pensia tatălui său reprezenta un drept izvorât din perioada sa activă, când contribuise la bugetul de pensii, însă pe de-o parte sistarea acordării acestei pensii nu a fost o măsură luată prin hotărârea de condamnare, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține o atare concluzie, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, ca bunurile supuse reparației să fie bunuri imobile.
În consecința argumentelor expuse, curtea constată că în mod corect a fost soluționată această solicitare a recurentei, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sectorul 2, împotriva sentinței civile nr. 802/01.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă R. M. D., cu domiciliul în București, ., ., ..
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Respinge cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării, ca lipsită de interes.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă R. M. D. împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. R. T. M. S. C. M. D. O.
GREFIER,
F. J.
Red.IRT
Tehnored.MȘ, IRT
2 ex./4.12.2015
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă – judecător R. G.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 498/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1874/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
