Pretenţii. Decizia nr. 2102/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2102/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 2102/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2102R
Ședința publică din data de 06.12.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - V. A. GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta – reclamantă S.C. R. G. Invest S.A. și de recurentul – pârât M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr. 1353/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, cu intimații – reclamanți A. C., A. F., I. M. și S. G. și cu intimații – pârâți S. R. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu dispozițiile art.17 și 18 din Legea nr.165/2013, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001, alte cereri, obligația de a face și pretenții”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații – reclamanți A. C., I. M. și S. G. – toți reprezentați de avocat Toia P., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind recurenta – reclamantă S.C. R. G. Invest S.A. și recurentul – pârât M. București prin P. G., intimata – reclamantă A. F. și intimatul – pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 22.11.2013, la registratura secției s-a înregistrat cererea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care solicită comunicarea motivelor de recurs formulate de recurenta – reclamantă, pentru a formula întâmpinare în termenul stabilit de art. 208 Cod procedură civilă, motive care au fost comunicate la aceeași dată, dovada în acest sens fiind depusă la dosar(fila 17).
La data de 02.12.2013, s-a înregistrat întâmpinarea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în 3(trei) exemplare, copiile nefiind comunicate părților adverse.
Tot la aceeași dată, s-a înregistrat cererea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicită introducerea în prezenta cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ( C.N.C.I.).
Reprezentantul intimaților – reclamanți A. C., I. M. și S. G., depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea ambelor recursuri declarate în cauză, având în vedere că au solicitat în scris, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Intimații- reclamanți A. C., I. M. și S. G. prin avocat, cu privire la recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. R. G. Invest S.A., arată că acesta privește capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București să înainteze direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în prezent Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, dosarul administrativ aferent notificării, în raport de dispozițiile legii în vigoare la momentul soluționării, respectiv Titlul VI al legii nr.247/2005, cât și al Legii nr.165/2013, art.21 alin.1, dosarul aferent notificării fiind soluționat pe cale judecătorească, nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze controlul de legalitate; cu cheltuieli de judecată.
La data pronunțării sentinței recurate, iunie 2013, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.165/2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtului Municipiului București prin P. G. de a trimite dosarul administrativ aferent notificării formulate împreună cu dispoziția motivată dată potrivit hotărârii pronunțate în prezenta cauză, direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârât M. București, ca nefondat.
În combaterea motivelor de recurs formulate de recurentul- pârât M. București, arată că, prin criticile formulate, a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată. Solicită respingerea acestei excepții, întrucât nu a fost invocată la instanța de fond, deși la data soluționării hotărârii recurate erau în vigoare Legea nr.165/2013.
Totodată, solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată, ținând cont de faptul că dispozițiile noii legi se aplică și cauzelor aflate în judecata de stabilire a măsurilor compensatorii și nu pe fondul cauzei.
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea pe fond a notificării în luna martie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr.247/2005 și nu în ultimul rând decizia nr.XX/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de casație și Justiție sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății.
Apariția noii legi, pe parcursul exercitării dreptului legitim și actual, nu poate să schimbe condițiile pe care le îndeplineau la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanță privind onorariu de avocat.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă,sub nr._ reclamanții I. M.,A. C., S. G., A. F. și S.C. R. G. INVEST S.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primar G. și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
1) soluționarea pe fond a notificării 31/2002 privind imobilul situat în București, ..26, sector 5 compus din teren în suprafață de 900 mp, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul efectuării expertizei pe baza standardelor internaționale de evaluare;
2) obligarea pârâtului M. București la transmiterea dosarului aferent notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
3) obligarea pârâtului Municipiului București în solidar cu P. Municipiului București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a notificării; această despăgubire se compune din diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data de 14.03.2010, când trebuia soluționată notificarea și valoarea de piață de la momentul soluționării, plus dobânda legală aferentă despăgubirilor pentru intervalul cuprins între data soluționării acțiunii și data transmiterii dosarului la C.C.S.D.
În motivare se arată că terenul ce face obiectul notificării 31/2001 a fost dobândit în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1967 la notariatul de Stat al Raionului 1 Mai de autorii reclamanților A. D. și A. E.. Imobilul a fost expropriat și demolat prin Decizia C.P.M.B. emisă în baza Decretul nr.185/1977. La data preluării suprafața totală a terenului era de 900 mp însă din eroare a fost trecută suprafața de 855 mp în anexa Decretului 185/1977.
În anul 1977 a decedat A. D., iar ulterior și A. E., iar moștenitori sunt reclamanții în conformitate cu certificatul de moștenitor nr.165/28.06.1999. Ca efect al aplicării măsurii de expropriere s-au primit despăgubiri în valoare de 2137 lei pentru teren.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 30.04.2010 reclamanții au depus la dosarul administrativ toate înscrisurile doveditoare ale calității de proprietar al imobilului, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive,situația juridică a imobilului,solicitând expres pârâtului M. București emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin.1 din Legea 10 /2001.
M. București încalcă dreptul la un proces echitabil, prin nesoluționarea în termen a notificării, principiu consacrat la art.6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art.21 alin(2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. În acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin.1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție de restituire.
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap.V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. în absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
În drept, cererea a fost motivată pe disp. art.25 din Lg. 10/2001, Decizia XX a Î.C.C.J., ale art.1 din Primul Protocol Adițional, art.6 din CEDO.
În dovedirea acțiunii au fost anexate notificarea nr.31/16.01.2002, contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr._/20.12.1967 la Notariatul de Stat al Rai 1 Mai, act de vânzare cumpărare 8933/1940 aut la Secția Notariat a Tribunalului I., proces verbal de predare primire datat 9.08.1978 încheiat de ICRAL C., certificat de moștenitor nr. 165/28.06.1999 întocmit de B.N.P. E. B., C.M. nr.82/1961 eliberat de Notariatul de Stat 1 Mai,adresa S.C. Apolodor S.A. nr.A 96/2009, decizia CPMB nr.1255/30.08.1977, fișa tehnică din decret 185/1977 și anexă, acte de stare civilă. De asemenea a fost atașat dosarul administrativ constituit în baza notificării și a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie de expert M. C..
Prin sentința civilă nr.1353/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții reclamanți I. M., A. C., S. G. și A. F. și reclamanta S.C. R. G. INVEST S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI; a obligat pârâtul M. București să emită decizie sau dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 855 mp, situat în București, ..26, sect.2 pe numele reclamanții I. M., A. C., S. G. și A. F. și S.C. R. G. INVEST S.A; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea Municipiului București la transmiterea dosarului administrativ la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; s-a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune morale; a obligat pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei către reclamanta . SA
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr.31/2001 reclamanții I. M., A. C., S. G. și A. F. au solicitat în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ..26 compus din teren în suprafață de 855 mp și construcții.
În conformitate cu art.4, alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, reclamanții persoane fizice au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, situat în ..26 sect.2. în calitate de moștenitori legali ai defuncților A. D. și A. E.
În conformitate cu art. 24 alin.2 din Legea nr.10/ 2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută prin actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În cauză titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului notificat sunt reclamanții în calitate de moștenitori legali ai defuncților lor părinți A. D. și A. E.; în anexa Decretului de expropriere nr.185/1977 sunt înscriși autorii reclamanților cu imobil compus din teren în suprafață de 850 mp și construcție în suprafață de 339 mp la adresa din ..26, prezumția instituită de legiuitor nefiind înlăturată de nici o altă probă. De asemenea în fișa tehnică a imobilului suprafața terenului este de 855 mp.
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu numita Ș. E. act aut. sub nr._/1967, autorul reclamanților A. D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..26 fost R. T., compus din teren în suprafață de 900 mp și construcție.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 563/7.03.2012 reclamanta S.C.R. G. INVEST S.A. a dobândit o cotă de 25% din dreptul la măsuri reparatorii aferente imobilului în litigiu.
Tribunalul a reținut caracterul abuziv al decretului de expropriere în conformitate cu art.2 lit.i) din lege, având în vedere că la data emiterii Decretului erau în vigoare dispozițiile art.481 Cod civil, în conformitate cu care nimeni nu putea fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, dispoziții care nu au fost respectate, autorii reclamanților neprimind nici o despăgubire pentru imobilul teren.
Conform concluziilor din raportul de expertiză efectuat în cauză terenul este ocupat cu blocuri, străzi, spații de parcare.
Potrivit art.7 alin 1 din Legea nr.10/2001 de regulă imobilele preluate abuziv se restituie în natură; prin excepție de la regulă în situația imobilelor preluate abuziv ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În cazurile în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Prin Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii și s-a decis ca, în cazul în care entitatea investită cu soluționarea notificării nu a soluționat cererea în termenul legal, instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze nu numai contestația împotriva dispoziției de respingere a notificării, dar și fondul cererii.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe în conformitate cu art. 329 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul, în temeiul art. 26 din Legea nr.10/2001, republicată, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul M. București să emită decizie sau dispoziție cu propunerea de acordare a despăgubirilor aferente imobilului situat în București, ..19 compus din teren în suprafață de 855 mp pe numele reclamanților I. M., A. C., S. G. și A. F. și S.C. R. G. INVEST S.A.
Va fi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului M. București la transmiterea dosarului format în baza notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu motivarea că din actele dosarului nu rezultă refuzul nejustificat al Municipiului București de a înainta dosarul la CCSD. Singurele solicitări adresate de reclamanți cuprind cererea de emitere a dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
În conformitate cu art.20 din Legea nr.146/1997 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii.
Având în vedere că reclamanții nu au achitat taxa aferentă capătului de cerere având ca obiect pretenții respectiv daune morale, tribunalul a anulat acest capăt de cerere.
În conformitate cu art.274 C.proc.civ. tribunalul a obligat pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1700 lei reprezentând onorariu de avocat și onorariu expert.
Împotriva sentinței civile nr.1353/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a declarat recurs pârâtul M. București prin P. G..
În motivarea recursului, recurentul pârât critică sentința pentru următoarele motive:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.10/2001 ca unitatea deținătoare este obligata să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata,asupra cererii de restituire în natura sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art.1 al.1 și al.2, art.4, art.16 și art.50 lit. b din Legea nr. 165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arata în mod expres ca aceasta lege este aplicabila și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca « orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abroga. «
Față de . Legii nr.165/2013 s-a înțeles să se invoce excepția de prematuritate a cererii
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013,entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2011 republicată cu modificările și completările ulterioare,înregistrate și nesoluționate până la data intrare în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
2) termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 20l 4.
S-a constatat că pentru soluționarea notificării,s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr.10/2001 mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
In consecință,câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire,în natură sau prin echivalent,a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România respectiv legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr.165/2013 dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate și depuse în termen legal,la entitățile investite de lege,nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi,cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,aflate pe rolul instanțelor,precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata în cauza M. A. împotriva României,la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel s-a apreciat că dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât prin raportare la dispozițiile art. 33 alin 4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."
Față de textul de lege invocat s-a considerat că nu puteau fi obligați la a soluționa dosarele nr.91 și_, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și onorarii de expertiză, se va invedera următoarele:
S-a considerat că, în mod greșit, (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală aparții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.1O/2001 pentru soluționarea notificării.
S-a invocat jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementata de art.274 alin.3 C. proc. civ. și consta în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuala a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătura stricta și indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le - a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal să fim obligați la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive, se va solicita să se admită recursul, să se modifice decizia atacata, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
În dovedirea susținerilor, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
II. Recurenta- reclamanta . SA a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1353/26.06.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a III a Civilă.
Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ., instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, după cum urmează:
Măsura luată de instanța de fond, de a menționa că se impune respingerea cererii de transmitere la CNCI pe considerentul că nu exista un refuz al Municipiului București cu privire la aceasta solicitare este nelegală, pentru următoarele motive:
Prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, se stabilea circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile / deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces - verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamanților, de persoane îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulata, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G. al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza încă odată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată, inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificării, direct către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o apreciem ca fiind greșită.
S-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că, prin solicitarea formulată de subsemnații reclamanți, nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubiri/or pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit în considerente că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea mai mult de 3 ani, perioadă socotită de la data la care dosarul administrativ era complet.
De asemenea, s-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulate, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ne prejudiciază efectiv, întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, cât și plata acestor despăgubiri, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, atunci când este încălcat art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,instanța judecătorească competentă,care a fost sesizată cu soluționarea efectivă a acestei notificări, poate să aprecieze și asupra faptului că unele dispoziții ale legii speciale, cum este cazul cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în dosarul prezent, care dispun că dosarul aferent notificării și dispoziția/ decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv, se înaintează Instituției Prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de primar, pot să nu fie aplicate, dacă această măsură este menită să preîntâmpine producerea unui prejudiciu pentru persoanele îndreptățite, urmare întârzierii nejustificate de soluționare efectivă a notificării.
Atâta timp cât subscrisa și reclamanții s-au adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificării, însoțit de dispoziția motivată, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
S-a solicitat să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte instituții centrale) sau de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
Deoarece la data formulării prezentului recurs a intrat în vigoare Legea 165/2013 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și prin Decizia nr.229/30.05.2013 s-a stabilit componența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor s-a înțeles să se solicite ca dosarul aferent notificării nr.31/16.01.2002 însoțit de hotărârea judecătorească să fie transmis direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr.1353/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în sensul admiterii capătului de cerere ce face obiectul recursului prezent și obligării pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul administrativ aferent notificării nr.31/16.01.2002, împreună cu dispoziția motivată dată potrivit hotărârii pronunțate în prezenta cauză, direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
In drept, s-au invocat art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 cod proc. civ.
In temeiul art. 242 alin. 2 cod proc. civ., s-a solicitat judecarea recursului și în lipsa lor.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat recursul declarat de către recurenta-reclamanta S.C. R. G. Invest S.A, fiind nefondat recursul declarat de către recurentul- pârât M. București prin P. G., pentru următoarele considerente:
I.Recursul declarat de către M. București prin P. G..
Prima critică referitoare la excepția prematurității promovării cererii de chemare în judecată este nefondată, având în vedere următoarele:
Procedura de restituire a imobilelor naționalizate a fost scindată în trei etape distincte obligatorii:
1.etapa administrativă, în cadrul căreia unitatea deținătoare soluționează notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate.
2. etapa jurisdicțională, cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege – regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent – compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă hotărârea judecătorească prin care se analizează pe fond notificarea, din prisma condițiilor prevăzute de art. 1-3 din Legea nr.10/2001.
3. procedura execuțională derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, până la apariția Legii nr.165/2013.
În cauza de față, ne aflăm în etapa jurisdicțională, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată în luna martie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr.247/2005 și nu în ultimul rând decizia nr.XX/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de casație și Justiție sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății.
Curtea învederează că Legea nr.165/2013 este aplicabilă numai etapei administrative și execuționale, nefiind aplicabile etapei jurisdicționale.
În cadrul etapei jurisdicționale, instanța de judecată soluționează cauza pendinte, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, în ceea ce privește condițiile de fond cu privire la preluarea abuzivă și cu privire la calitatea de persoană îndreptățită.
Față de aceste considerente, instanța de recurs învederează că nu sunt fondate criticile formulate cu privire la suspendarea soluționării cauzelor, în conformitate cu dispozițiile art.33 din Legea nr.165/2013.
Curtea învederează că prelungirea termenelor de soluționare prevăzute de dispozițiile art. 33 din Legea nr.165/2013 se referă numai la faza administrativă de soluționare a notificărilor de către unitățile deținătoare, și nu la instanțele de judecată învestite cu soluționarea pe fond a notificărilor, care au plenitudine de competență, în conformitate cu decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
O interpretare contrară, în sensul că este suspendată și soluționarea cauzelor în fața instanțelor de judecată ar însemna nu numai încălcarea deciziei în interesul legii menționate, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul de acces la instanță neîngrădit și existența unui proces echitabil.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii prin echivalent care pot fi acordate, instanța de recurs învederează că stabilirea măsurilor se realizează în cea de-a treia etapă, respectiv etapa execuțională, în conformitate cu art. 50 din Legea nr.165/2013.
Instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art.4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art.50 lit.c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Curtea învederează că procedura execuțională va fi guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.
Acest aspect nu are relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de către prima instanță, deoarece Tribunalul București a statuat, prin sentința pronunțată, asupra calității de persoană îndreptățită și asupra drepturilor reclamanților de a obține măsuri compensatorii pentru imobilul
notificat, ținând cont de dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.10/2001, în vigoare și aplicabile în cauza de față.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013, urmând ca noțiunea de măsuri reparatorii să fie înțeleasă ca fiind măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.165/2013.
Pentru considerentele expuse, se constată că nu este fondată prima critică formulată.
Cea de-a doua este nefondată, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că au fost aplicate, în mod corect, dispozițiile art. 274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că s-a făcut dovada cheltuielilor în fața primei instanțe (onorariul de avocat și onorariul pentru exeprtiza topografică).
Curtea va înlătura susținerile recurentului cu privire la faptul că onorariul de avocat era nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca depusă de către apărător, având în vedere că onorariul la care a fost obligat recurentul este de 600 lei și că au fost acordate mai multe termene de judecată, la care s-au administrat probe și s-a realizat cercetarea judecătorească.
Suma acordată cu titlu de onorariu de avocat nu este mare, având în vedere munca depusă de către apărător pe parcursul soluționării cauzei în fața Tribunalului București.
Pentru aceste motive se constată că nu sunt fondate criticile formulate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, astfel încât va respinge, ca nefondat recursul declarat.
II. Recursul declarat de către recurenta-reclamantă S.C. R. G. Invest S.A se referă la obligarea Municipiului București prin Primar G. la înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a fi însoțit de avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului.
Prin art. 21 alin Legea nr.165/201., în vigoare, la data soluționării prezentului recurs, se reglementează că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Din dispozițiile legale menționate se constată căM. București prin P. G. are obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziția, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii și după ce se va emite avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului, în condițiile alineatului 2.
Astfel, legiuitorul a stabilit o obligație legală în sarcina instituției publice, obligație care trebuie respectată.
Scopul acestei modificări legislative a fost urgentarea soluționării notificărilor, în faza administrativă.
Bineînțeles această obligație se naște după ce M. București prin Primar G. va emite dispoziția privind propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii, în cazul în care soluționarea notificărilor se realizează, exclusiv, în faza administrativă.
Împrejurarea că se instituie obligație obținerii unui aviz de legalitate de la instituția prefectului, ca urmare a exercitării controlului de legalitate de către acesta, vizează îndeplinirea unei proceduri administrative între instituțiile statului, pentru soluționarea notificării.
O astfel de obligație nu înlătură și obligația de comunicare directă a dosarului către Secretariatul Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor instituită în dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.10/2001, modificată prin O.U.G.nr.81/2007.
Mai mult, Curtea învederează că necesitatea obținerii avizului de legalitate al prefectului se referă numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, care nu au fost emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În caz contrar, ar însemna ca instituția prefectului să exercite un control asupra unei dispoziții emise pe baza unei hotărâri judecătorești și să intervină în realizarea actului de justiție, aspect care ar determina încălcarea dreptului la un proces echitabil, care cuprinde și dreptul de a beneficia de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, statuat în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În situația de față, Curtea constată că dispoziția Primarului trebuie emisă în temeiul unei sentințe rămase definitive și irevocabile, și că o astfel de dispoziție emisă, în urma unei proceduri judiciare, nu ar putea fi supusă controlului de legalitate al prefectului decât din punct de vedere formal, nu și pe aspectul fondului.
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
O nouă analizare a condițiilor prevăzute de art.3-4 și 7 din Legea nr.10/2001, de către prefect, în calitate de organ al administrației publice, în condițiile în care instanța de judecată a statuat în mod definitiv și irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra posibilității de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, consacrat de dispozițiile art.6 din Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, Curtea învederează că controlul de legalitate al prefectului se poate realiza numai asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006.
Pentru aceste motive, se constată că este întemeiată critica cu privire la obligarea pârâtului M. București să înainteze dosarul aferent notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită, în conformitate cu art. 17 și 18 din Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu dipozițiile art. 312 din Codul de Procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanta S.C. R. G. Invest S.A, împotriva sentinței civile nr. 1353/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul – pârât M. București prin P. G., cu intimații – reclamanți A. C., A. F., I. M. și S. G. și cu intimații – pârâți S. R. prin Comisia centrală de Stabilire a Despăgubirilor, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va obliga pârâtul M. București să înainteze direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,dosarul administrativ împreună cu hotărârile judecătorești din prezenta cauză. De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art.274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că pârâtul M. București prin P. G. se află în culpă procesuală, va dispune obligarea pârâtului M. București la plata sumei de 500 ron cu titlu de cheltuieli de judecată către . SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 1353/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta – reclamantă S.C. R. G. Invest S.A., cu intimații – reclamanți A. C., A. F., I. M. și S. G. și cu intimații – pârâți S. R. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu dispozițiile art.17 și 18 din Legea nr.165/2013.
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. R. G. Invest S.A, împotriva sentinței civile nr. 1353/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul – pârât M. București prin P. G., cu intimații – reclamanți A. C., A. F., I. M. și S. G. și cu intimații – pârâți S. R. prin Comisia centrală de Stabilire a Despăgubirilor
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul:
Obligă pârâtul M. București să înainteze direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,dosarul administrativ împreună cu hotărârile judecătorești din prezenta cauză.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe recurentul M. București la plata sumei de 500 ron cu titlu de cheltuieli de judecată către . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 06.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. S. V. A.
Grefier,
D. L.
RED.DZ/18.12.2013
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
27.11.2013
| ← Succesiune. Decizia nr. 1960/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2110/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
