Pretenţii. Decizia nr. 54/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2012 în dosarul nr. 54/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.54
Ședința publică de la 16 ianuarie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți C. S. E. și E. T., precum și de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 330 din 17.02.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 16 ianuarie 2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 30.03.2010, reclamanții C. S. E. și E. T. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative din 02. 03.1949 emise în baza Decretului nr. 83/1949 cu privire la autorul lor E. T., obligarea pârâților la plata sumei de 200.000 de euro cu titlu de daune morale și a sumei de 400.000 de euro contravaloarea a 16 ha de pădure și două ferme situate în ..
În motivarea cererii a arătat că, la începutul anului 1949, Ministerul Agriculturii a dispus preluarea în patrimoniu a fermelor aparținând autorului reclamanților, numitului E. T. stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu la Pitești. I-a fost repartizată ca locuință în acea localitate un grajd, ulterior măsura administrativă dispusă a condus la destrămarea relațiilor de familie și izolarea numitului E. T..
Au mai precizat reclamanții că terenul agricol ce aparținea tatălui lor le-a fost restituit cu excepția a 15 ha ce nu apăreau în registrele agricole-
Pârâtul s-a prezentat în instanță, însă nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.330/17.02.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a respins acțiunea în raport cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții C. S. E. și E. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defunctului E. T., în temeiul Decretului Lege nr. 83/1949.
Instanța de fond a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, conform art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, constatând că această condiție de exercitare a oricărei acțiuni civile presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Această definiție se raportează la obiectul cererii și temeiul de drept, reținându-se că, potrivit art. 4 alin. 4 teza finală, acțiunea întemeiată pe Legea nr. 221/2009 se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare, legitimare procesuală pasivă are Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu.
Față de cele expuse, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea în raport cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Asupra primului capăt de cerere, s-a reținut că măsura administrativă constând în dislocarea numitului E. T., autorul reclamanților și fixarea domiciliului obligatoriu într-o altă localitate, în temeiul Decretului nr.83/1949, nu are de drept caracter politic în sensul art.3 din Legea nr.221/2009, însă sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.2 raportate la art.1 alin.1, 3 din același act normativ, măsura administrativă fiind aplicată ca urmare a împotrivirii față de regimul totalitar instaurat în data de 6 martie 1945. Totodată, s-a reținut incidența și a art. 3 lit. c din OUG nr. 214/1999.
Față de cele expuse, s-a apreciat primul capăt de cerere ca fiind întemeiat, urmând a se constata caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defunctului E. T., în temeiul Decretului Lege nr.83/1949.
Sub aspectul cererii de acordare a despăgubirilor morale, instanța constată că dispoziția legală ce constituia temeiul juridic al acestora, respectiv art. 5 alin. 1 litera a teza întâi din Legea 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Menționata decizie a instanței de contencios constituțional – general obligatorie de la data publicării, potrivit art. 147 alin. ultim din Constituție - a fost publicată în Monitorul Oficial la 15.11.2010, dată de la care dispoziția legală constatată ca fiind contrară legii fundamentale a fost suspendată de drept, în temeiul art. 147 alin. 1 teza finală din Constituție.
Constatând că termenul de 45 de zile în care a operat suspendarea de drept a menționatei norme a expirat, și făcând aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. 1 teza întâi din Constituția României, s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din Legea 221/2009 și-au încetat aplicabilitatea, astfel că ele nu pot constitui fundamentul legal al reparației pecuniare pe care reclamantul o pretinde (pe lângă cea deja obținută în baza Decretului Lege 118/1990).
Nici reglementările internaționale invocate de reclamanți prin cererea precizatoare nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că prin decizia nr.1358/2010 Curtea Constituțională a constatat că reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr.1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În materia acordării unor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. În acest sens, este de menționat Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Totodată, analiza Curții Constituționale a vizat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului concluzionându-se ca in materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici in perioada comunista nu există vreo obligație a statului de a le acorda.
Nici sub aspectul noului text legal, art.998-999 Cod civil, invocat de către reclamanți, cererea nu este fondată, constatându-se că în speță nu este întrunită cerința unui prejudiciu cert, dovedit de către reclamanți în condițiile art. 1169 Cod civil.
Referitor la prevederile art.504, 506 Cod de procedură penală, se reține că acestea nu sunt aplicabile, neexistând în cauză un proces penal desfășurat împotriva autorului reclamanților, în urma căruia să se fi pronunțat o hotărâre de condamnare sau să se fi dispus privarea de liberate printr-o ordonanță a procurorului.
Sub aspectul cererii de acordare a despăgubirilor materiale, constând în contravaloarea a 16 ha pădure și două ferme, tribunalul a reținut că din declarația datată 1944, rezultă că autorul reclamanților deținea 63 ha pământ, 26 ha baltă, 84 ha de pădure.
În inventarul întocmit ca urmare a aplicării Decretului nr. 83/1949, nu apare mențiunea preluării de Ministerul Agriculturii a 83 ha pădure, astfel cum susțin reclamanții, ci cele 83 ha sunt consemnate la rubrica fânețe artificiale.
Cu toate acestea, s-au avut în vedere actele din dosarul de supraveghere, din care reiese că E. T. deținea 57 ha pădure în . constată instanța că a fost restituită celor îndreptățiți în temeiul Legii nr. 18/1991.
Astfel, s-a apreciat că existența celor 16 ha pădure nu a fost probată de reclamanți, autorul lor fiind îndreptățit la recuperarea unei suprafețe de 57 ha pădure și nu de 83 de ha.
În ceea ce privește cele două ferme situate în ., reclamanții nu au prezentat dovezi în sensul că nu au primit despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001, pentru a fi incidente dispozițiile art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009.
Față de cele expuse, tribunalul a constatat că reclamanții nu pot beneficia de despăgubirile morale și materiale solicitate în prezentul litigiu, astfel că acțiunea formulată și precizată va fi admisă în parte, doar cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamanții C. S. E. și E. T..
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat în motivele de recurs dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, apreciind că au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art.3 și 4 alin.2 din Legea nr.221/2009.
În acest sens, se susține că măsura la care a fost supus tatăl recurenților, de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu, nu se încadrează în măsurile arătate explicit în art.3 din Legea nr.221/2009, în plus, nefiind administrată nici o probă din care să rezulte caracterul politic al măsurii abuzive la care a fost supus autorul reclamanților.
Recurenții reclamanți au invocat în motivele de recurs dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă cu referire la dispozițiile art.5 alin.1 lit.a și b din Legea nr.221/2009.
S-a susținut că a fost respins în mod greșit capătul de cerere privind acordarea de daune morale, întrucât nici autorul recurenților și nici ei înșiși nu au beneficiat de prevederile Decretului – lege nr.118/1990 și nici de alte acte normative adoptate ulterior.
Prejudiciul moral suferit de întreaga familie este cert și putea fi apreciat de instanță, având în vedere dificultățile materiale întâmpinate în decursul celor 8 ani petrecuți la Pitești, precum și umilințele la care au fost supuși, împrejurări care în final au dus la destrămarea familiei și la îmbolnăvirea drastică a autorului lor.
Un alt motiv de recurs se referă la nelegalitatea soluționării capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale, sens în care recurenții arată că instanța de judecată nu a analizat toate actele administrate în cauză, motiv pentru care în mod greșit a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor materiale a celor 16 ha pădure și a 2 ferme.
Existența celor 83 ha pădure rezultă din procesul verbal întocmit ca urmare a aplicării Decretului nr.183/1949, din eroare această suprafață fiind trecută la rubrica „fânețe artificiale”, când în fapt această suprafață reprezenta pădure. Autorul recurenților nu a avut în proprietate niciodată fânețe artificiale, susținându-se în același timp că multe date din dosarul de supraveghere sunt eronate.
În cadrul probatoriului efectuat în recurs, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, solicitând în acest sens Primăriei Comunei Găneasa precizări referitoare la suprafețele de teren restituite recurenților în temeiul Legii nr.18/1991 și relații referitoare la cele două ferme din . Cozieni, județul I., în prezent .> Primăria Comunei Găneasa a înaintat instanței adresa nr.20/4.01.2012, răspunzând solicitărilor acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art.1 alin.3 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit adresei nr.E-1139 din 16.12.1993 a Ministerului Justiției – Direcția Instanțelor Militare, rezultă că E. T., ca urmare a exproprierii, în baza Decretului nr.83/1949, la data de 2.03.1949 a fost dislocat din localitatea Cozieni, județul I. și i s-a fixat domiciliul obligatoriu în Pitești, aceste restricții fiind ridicate la 14.02.1957 prin decizia MAI nr.6551/1957.
Această măsură administrativă de dislocare și fixarea unui domiciliu obligatoriu se înscrie în dispozițiile legale citate anterior, constituind o măsură administrativă cu caracter politic, aspect care rezultă cu evidență din actele depuse la dosar și care dovedesc că E. T. a făcut obiectul urmăririi operative a organelor securității statului comunist, fiind în permanență supravegheat de organele de represiune ale statului comunist.
Sub acest aspect, reclamanții au probat caracterul politic al măsurii administrative cu documentele eliberate de C.N.S.A.S., respectiv dosarul din fondul penal P._ (FP49861/București).
Față de aceste considerente, acest recurs apare ca nefondat și va fi respins față de dispozițiile art.312 alin.1 Cod de procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Recursul formulat de reclamanți este fondat, sub aspectul criticii referitoare la cererea de acordare a despăgubirilor materiale, cerere întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Potrivit acestor dispoziții, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita instanței acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 sau ale Legii nr.247/2005.
Astfel cum rezultă din actele de la dosar, autorul reclamanților a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prin dislocarea și fixarea domiciliului obligatoriu, moment în care i s-au expropriat bunurile în baza Decretului nr.83/1949 la data de 2.03.1949.
Bunurile confiscate au fost menționate în inventarul întocmit ulterior datei de 2.03.1949, respectiv la data de 25.03.1949, fiind un efect al dislocării din localitatea de domiciliu – Cozieni, județ I., și fixarea domiciliului obligatoriu în Pitești.
Astfel cum rezultă din inventarul din 25.03.1949, au fost confiscate mai multe bunuri, printre care mai multe suprafețe de teren, animale și 2 ferme, baza materială a acestora fiind detaliată în cuprinsul inventarului.
Aceeași situație referitoare la măsura confiscării ca urmare a măsurii administrative, precum și a bunurilor confiscate, rezultă și din referatul nr.322/30.01.1954 întocmit de un locotenent de securitate din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne.
Având în vedere acest material probator, precum și adresa nr.20/4.01.2012 emisă de Primăria Comunei Găneasa – județul I., rezultă că recurenții au probat aspectele referitoare la neprimirea unor despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001 pentru cele două ferme situate în ., astfel încât se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării celorlalte probe necesare stabilirii despăgubirilor materiale solicitate în conformitate cu art.5 pct.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
În ceea ce privește suprafața de teren de 16 ha despre care recurenții susțin că nu a fost restituită în temeiul Legii nr.18/1991, instanța de rejudecare va administra probe suplimentare pe aspectul întinderii suprafeței de pădure deținută de autorul reclamanților și a categoriei de folosință a terenului.
Motivul de recurs privind acordarea daunelor morale nu este fondat. Urmare sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt neconstituționale.
De asemenea, Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia nr.12/ 2011, în recurs în interesul legii, stabilind că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va admite recursul formulat de reclamanți, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 330 din 17.02.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C. S. E. și E. T., împotriva aceleiași sentințe.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/18.01.2012
-------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – L.O.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 321/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
