Legea 10/2001. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 372/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 372 R
Ședința publică de la 20.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant S. A. și recurenta-intervenientă S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1802/05.10.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect, Legea 10/2001, obligația de a face, pretenții și alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 12.12.2011, sub nr._, reclamantul S. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. București, prin P. G. și S. R., prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluționarea pe fond a notificării transmisă prin executor judecătoresc la data de 2279/07.09.2001 privind imobilul teren situat în București, ., sector 3 în suprafață de 525 mp. imposibil de restituit în natură, în sensul constatării calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării, obligarea Statului R., prin Comisia Centrală de Despăgubire să înregistreze dosarul, obligarea pârâtului M. București, în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții de despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se comune din prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 25.01.2009 și valoarea de piață actuală care reprezintă momentul soluționării, câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a calculată la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 2279/07.09.2001 înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. de dosar_ soția sa, S. P., a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în cauză dobândit de autorii săi, T. G. și M. prin actul de actul de donație nr. 9425/07.04.1943 autentificat la Tribunalul I., Secția notariat. Imobilul în cauză a intrat în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 1088/1968, în urma exproprierii fiind acordate despăgubiri în cuantum de 9180 ROL doar pentru construcție, nu și pentru teren.
Prin cererea depusă la termenul din data de 08.06.2012 S.C. R. G. INVEST S.A. a formulat cerere de intervenție, în principal, în interes propriu și, în subsidiar, în interesul reclamantului, solicitând acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru partea ce i se cuvine în temeiul contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2894/27.12.2011 la BNP F. M. și Asociații.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 și urm. C.p.c.
Prin sentința civilă nr. 1802 din 05.10. 2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a admis cererea principală formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâții M. București, prin P. G., și S. R., prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. R. G. Invest S.A., s-a constatat că reclamantul și intervenienta în interes propriu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, fosta ., sector 3, compus din teren în suprafață de 525 mp., s-a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere și a fost obligat pârâtul M. București să plătească intervenientei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 17/22.02.1963 emis de Notariatul de Stat al Raionului T. V., T. G. a decedat la data de 29.11.1962, masa succesorală fiind compusă din ½ din imobilul situat în București, .. 39, raionul T. V., compus din construcție și teren în suprafață de 525 mp, dobândit prin actul de donație menționat anterior, iar calitatea de moștenitor legal revenindu-i fiicei sale, S. P., în timp ce soția, T. M., și celălalt fiu, T. C., au renunțat la succesiune.
Potrivit înscrisurilor aflate la filele 115-116 din dosar, terenul în cauză, împreună cu construcția aflată pe acesta, a făcut obiectul Decretului nr. 1088/21.11.1968, proprietarul acestuia, T. M., figurând la poziția 84 din Anexa la Decret cu teren în suprafață de 525 și construcții în suprafață de 64, 88 mp.
Având în vedere că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 31/16.07.2008 emis de BNP D. M., de pe urma defunctei T. M. a rămas ca unic moștenitor legal S. P., la rândul său aceasta fiind moștenită de soțul său, reclamantul din prezenta cauză, potrivit certificatului de moștenitor nr. 18/12.07.2010 emis de BNP D. M., Tribunalul a constatat că reclamantul, și, în consecință, și intervenienta în interes propriu au calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 4 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură a imobilului, astfel cum a rezultat din raportul întocmit de PMB, nota de reconstituire, planșele foto și planurile de situație, terenul este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare – construcție de tip A4 (parter și 4 etaje), bl. J39, din ., nr. 49, trotuar de protecție și spațiu verde aferent acestuia, alee de circulație, parcaj amenajat.
În raport de cele expuse anterior, în temeiul art. 4 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 lit. a și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul și intervenienta în interes propriu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, fosta ., sector 3, compus din teren în suprafață de 525 mp., la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, în temeiul art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, urmând să se aibă în vedere și faptul că, deși prin înscrisul aflat la fila 142, AFI a comunicat că la momentul exproprierii au fost acordate despăgubiri în cuantum de 9180 lei, încasate prin borderoul nr. 125/14.11.1969, fără a se menționa, defalcat, suma acordată pentru construcție și cea acordată pentru teren, prin declarațiile autentificate depuse la filele 143 și 144 notificatoarea S. P. a declarat că nu au fost plătite și încasate despăgubiri, însă s-a obligat să le ramburseze, în situația în care se va dovedi că s-au acordat.
Analizând în continuare temeinicia celorlalte capete de cerere, Tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește stabilirea valorii de circulație a imobilului și transmiterea și înregistrarea dosarului, Tribunalul a reținut că acestea urmează a avea loc în cadrul procedurilor administrative și, eventual, celor judiciare prevăzute de Legea nr. 247/2005, care sunt distincte și subsecvente procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare ori de către instanța civilă.
Tribunalul, în cadrul contestației împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea, nu poate dispune altceva ori mai mult decât ar fi dispus unitatea deținătoare însăși, dacă ar fi respectat legea. Tribunalul a soluționat în fond notificarea formulată, potrivit celor arătate, dar nu poate anticipa și sancționa preventiv eventuale încălcări ale legii, ulterioare emiterii dispoziției de restituire prin echivalent.
Tribunalul a mai avut în vedere și Decizia în interesul legii nr. 27/2011 potrivit căreia „la momentul sesizării instanței de judecată, în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul nu are un "bun actual", pentru că nu există o decizie administrativă sau judecătorească definitivă care să îi recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate.
El a inițiat doar o procedură administrativă prin care a urmărit să beneficieze de măsuri reparatorii, sub forma restituirii în natură sau prin echivalent, pentru bunul preluat de stat înainte ca România să ratifice Convenția, procedura administrativă astfel declanșată fiind supusă controlului judecătoresc.
Reclamantul nu se poate prevala nici de o speranță legitimă, deoarece "creanța de restituire", în sensul jurisprudenței C.E.D.O. pe care reclamantul ar putea-o invoca, este o creanță sub condiție.
Chiar dacă problema întrunirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului este analizată în cadrul procedurii administrative, atunci când se fac propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, această chestiune este soluționată irevocabil în cadrul demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin urmare, la momentul sesizării instanței de judecată, creanța nu poate fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a avea o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
În aceste circumstanțe, obligarea statului român la despăgubiri, motivat de faptul că reclamantul beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, nu poate fi primită, din moment ce, Ia momentul sesizării instanței, reclamantul nu are un bun și nici o creanță suficient consolidată, de natură a-l face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție”.
Cât privește capătul de cerere privind prejudiciul invocat de reclamantă, Tribunalul a apreciat că eventualul prejudiciu creat reclamantelor prin întârzierea în rezolvarea notificării nu poate fi calculat și pus în legătură cu fluctuațiile pieței imobiliare, cât timp ceea ce se cuvine notificatorului este valoarea în sine a bunului de la momentul analizei cererii, ca moment obiectiv, iar nu valoarea la momentul pe care acesta îl apreciază a fi mai favorabil.
Tot astfel cum nici statul nu poate pretinde a fi diminuată valoarea măsurilor reparatorii până la valoarea bunului la data notificării sau la un alt moment favorabil pârâtului, fluctuația pieței nu poate fi invocată ca motiv și criteriu al pagubei nici de reclamante.
Tribunalul a apreciat că ceea ce se cuvine reclamanților este reparația echivalentă valorii pe piață a bunului, iar această valoare este just a fi cea de la momentul acordării acestor reparații, ceea ce echivalează unei reîntregiri a patrimoniului prin echivalentul recunoscut de legea specială. Altfel, fluctuația pieței ar introduce un factor aleatoriu, ambele părți putând reclama, după caz, scăderea sau creșterea valorii bunului pe piață.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul –reclamant S. A. și recurentul – intervenient . SA.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că în mod greșit instanța a soluționat capătul doi de cerere prin care se solicitase obligarea pârâtului de a trimite dosarul aferent notificării direct Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a instituit o procedură specială pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ca echivalent al imobilelor preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, iar titlul de despăgubiri este emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ținând cont de faptul că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a stabilit etapele care trebuie parcurse pentru emiterea titlului de despăgubiri, instanța de fond a concluzionat că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În speță, însă controlul de legalitate cu privire la calitatea recurenților reclamanți de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de către instanța judecătorească competentă, iar în urma acestui control s-a stabilit că recurenții – reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Pe de altă parte instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G., cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționate a notificării.
Dispozițiile art. 16 alin. 2/1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe calea administrativă de primarii localităților unde sunt situate imobilele preluate abuziv, situații în care dispozițiile emise de primar împreună cu întreaga documentație aferentă se înaintează prefectului pentru a se realiza controlul de legalitate al măsurilor stabilite de primar și doar în subsidiar pentru a se centraliza dosarele pe județe.
Măsura înaintării centralizate a dosarelor s-a dispus prin lege pentru a se degreva Comisia Centrală de obligația de a efectua controlul de legalitate al măsurilor dispuse de primari prin dispozițiile emise.
Or, în prezenta speță cât timp notificarea nu a fost soluționată de primar iar instanța judecătorească sesizată cu soluționarea pe fond a notificării a analizat dosarul sub toate aspectele nu se mai impune ca acest dosar să fie înaintat prefectului pentru ca acesta să realizeze o activitate pur formală constând în înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond, soluționând acțiunea cu care a fost investită a constatat că reclamantul și intervenienta în interes propriu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, fostă ., sector 3, compus din teren în suprafață de 525 m.p..
Celelalte petite ale acțiunii au fost respinse ca neîntemeiate, soluție care afectează cererile privind transmiterea dosarului notificării nr. 2279/7.09.2011 direct la CCSD, obligarea Statului R. prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor de a înregistra dosarul transmis de M. București, precum și obligarea Municipiului București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnic.
Tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, imobil preluat abuziv.
Contrar susținerilor recurenților, instanța s-a limitat la a constata calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent a reclamantului și a intervenientei în condițiile legii speciale.
Valorificarea drepturilor conferite de legea specială recurentului reclamant nu se poate realiza decât în cadrul procedurilor speciale administrative sau judiciare, prevăzute de Legea nr. 247/2005, proceduri care sunt distincte și subsecvente procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare ori de către instanța civilă.
Este adevărat că, controlul de legalitate asupra calității de persoane îndreptățite a reclamanților, asupra situației juridice a imobilului și asupra felului și întinderii reparației a fost realizat de către instanța de judecată prin soluționarea pe fond a notificării formulate în condițiile deciziei nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dar și în aceste condiții se poate exercita un control de legalitate al Instituției Prefectului, însă acesta este limitat la verificarea conformității dispoziției emise de P.M.B. cu dispozitivul sentinței civile nr. 1671/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul București.
Împrejurarea că dosarul este înaintat mai întâi prefecturii pentru exercitarea acestui control de legalitate, nu este de natură a produce recurenților vreun prejudiciu, ce reprezintă traseul administrativ legal al notificării, până la data emiterii titlului de despăgubire.
Pentru considerentele expuse în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant S. A. și recurenta-intervenientă S.C. R. G. Invest S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1802/05.10.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin P. G., P. G. și S. R. prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I.
2 ex./08.04.2013
Jud. fond:
A. irina T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 54/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
