Pretenţii. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 68/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 68 R
Ședința din publică de la 26.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR: M. D. L.
JUDECĂTOR: Z. D.
JUDECĂTOR: G. D. F.
GREFIER: V. S.
……………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant N. M., împotriva deciziei civile nr. 968A/17.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul reclamant N. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și văzând că recurentul reclamant N. M. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București, la data de 30.05.2012, sub nr._, reclamantul N. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele: Obligarea pârâtului la plata sumei de 520.005 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/17.06.2010 emis de Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 520.005 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea; În subsidiar, obligarea pârâtului să îi remită o sumă de bani reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a cantității de 520.005 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea și creanța garantată asupra statului în cuantum de 520.005 lei conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/17.06.2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor convertit prin Titlul de conversie nr.1587.1/17.09.2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;Obligarea pârâtului la plata sumei de 68.267 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării creanței garantate asupra statului în cuantum de 144.405 lei, conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/17.06.2010 – Titlu de conversie nr.1587.1/17.09.2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;Obligarea pârâtului S. Român la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 664.410 lei, începând cu data de 17.06.2010 și până la momentul plății efective a sumei mai sus arătată,Obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei, reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.
La ședința publică din data de 13.09.2013, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare, întemeiată pe disp. art.132 pct. 2 alin.2 C.p.c., prin care solicită următoarele:
Petitul I al cererii îl reprezintă obligarea pârâtului la plata sumei de 56.410 lei, reprezentând restul echivalentului creanței garantate asupra statului conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/17.06.2010 emis de Guvernul României – ANRP, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 56.410 de acțiuni pe care le mai deține la Fondul Proprietatea; în subsidiar, obligarea pârâtului să îi remită o cantitate de acțiuni FP ori o sumă de bani reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a cantității de 56.505 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea și creanța garantată asupra statului în cuantum de 55.505 lei conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
Petitul II al cererii îl reprezintă obligarea pârâtului la plata sumei de 241.056 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării pe bursa a cantității de 607.905 de acțiuni ale emitentului FP, din creanța garantată asupra statului în cuantum de 607.905 lei, conferită de Titlul de despăgubire nr.8247/2010 – Titlu de conversie nr.1587/2010 emise de către Guvernul României prin ANRP.
Prin sentința civilă nr. 2676/24.04.2014, Judecătoria sector 5 București a admis în parte acțiunea formulată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.171 lei, reprezentând diferența dintre valoarea ce ar putea fi obținută prin valorificarea unui număr de 56.505 acțiuni la Fondul Proprietatea și valoarea nominală a acestora, precum și la plata sumei de 241.056 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării cantității de 607.905 acțiuni la Fondul Proprietatea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 11.04.2008, Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr._, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață totală de 282 mp, situat în București, .. 32, sector 5.
Ulterior a fost emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor titlul de despăgubire în cuantum de 1.328.819 lei, prin Decizia nr. 8247/17.06.2010.
Titlul de despăgubire mai sus menționat a fost convertit în favoarea reclamantului prin Titlul de conversie nr. 1587.1/17.09.2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor într-un nr. de 664.409 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.
În drept, conform dispozițiilor art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege.”
Potrivit art. 18 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.”
În ceea ce privește valoarea nominală de 1 leu/acțiune, se constată că aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea, astfel încât, în speță, pentru suma de 664.409 lei, ca urmare a opțiunii reclamantului, acestuia i-a fost eliberat titlul de conversie, prin emiterea unui număr de 664.409 acțiuni.
Reclamantul avea însă posibilitatea de a-și exprima opțiunea, în sensul dispozițiilor legale menționate, ulterior momentului tranzacționării la bursa de valori a acțiunilor Fondului Proprietatea, când, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 81/2007, conversia se realiza în funcție de prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare.
De asemenea, reclamantul avea posibilitatea contestării Deciziei Titlu de Conversie la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, în situația în care era nemulțumit de numărul de acțiuni menționate în titlul de conversie. În această situație, nu mai pot fi analizate în prezent susținerile referitoare la modalitatea de stabilire a valorii nominale de 1 leu/acțiune.
Pe de altă parte, în concluziile raportului de expertiză realizat în cauză de către expert Aranagiu R.-M. se menționează că „S. Român, prin MFP, nu a avut în vedere un discount în cazul fondurilor de investiții listate la bursă, între valoarea unitară a activului net și valoarea de tranzacționare reală a acțiunilor fondurilor de investiții listate. S. Român a intenționat să despăgubească pe vechii proprietari în mod corect, astfel încât aceștia să încaseze cel puțin valoarea evaluată a bunurilor preluate abuziv. Aceasta nu se putea întâmpla decât dacă s-ar fi încasat minim valoarea de 1 leu/acțiune deținută la Fondul Proprietatea, preț ce nu a fost atins în nicio ședință de tranzacționare pe bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea”.
Din modalitatea de reglementare a procedurii de acordare a despăgubirilor, coroborată cu concluziile raportului de expertiză de specialitate rezultă, în opinia instanței, concluzia că intenția urmărită de legiuitor la elaborarea strategiei de despăgubire, respectiv aceea de a atribui posesorilor titlurilor de despăgubire cel puțin 1 leu/acțiune nu s-a concretizat în fapt, apărând un discount permanent între valoarea unitară și cea de tranzacționare.
Cu alte cuvinte, deși sistemul în sine este unul de tip speculativ, de esența căruia ar trebui să fie existența, pentru participanții săi, atât a unei posibilități de câștig, cât și de pierdere, în fapt posibilitatea câștigului nu s-a concretizat, cotațiile fiind în permanență inferioare prețului nominal al acțiunii, preț care ar fi trebuit să constituie, în opinia instanței, o medie între diversele valori de tranzacționare, astfel încât sumele efectiv acordate cu titlu de despăgubire să fie constante și să nu se îndepărteze de la scopul lor, respectiv acela de a asigura o reparație echitabilă pentru pierderea suferită ca urmare a măsurilor abuzive ale statului comunist.
În aceste condiții, posesorilor de acțiuni li s-a creat un prejudiciu, concretizat în privarea acestora de posibilitatea obținerii unui câștig în urma tranzacționării acțiunilor la Fondul Proprietatea. Mai mult, aceștia au fost lipsiți chiar și de dreptul de a obține strict valoarea nominală a acțiunilor acordate, aceea de 1 leu.
Or, această din urmă valoare a reprezentat tocmai fundamentul opțiunii persoanelor îndreptățite pentru emiterea de acțiuni, acestea așteptându-se în mod rezonabil să obțină în fapt cel puțin această sumă în urma operațiunilor de tranzacționare, așteptare ce s-a dovedit iluzorie.
În consecință, pârâtul S. Român nu și-a îndeplinit obligația pe care el însuși și-a asumat-o față de persoanele îndreptățite la despăgubiri, oferindu-le acestora o iluzie, și nu un drept concret și efectiv.
Ca atare, pentru acoperirea prejudiciului creat ca urmare a disfuncționalităților ivite în cadrul operațiunilor de tranzacționare a acțiunilor, instanța a apreciat că persoanei îndreptățite trebuie să i se acorde despăgubiri până la valoarea de 1 leu/acțiune, valoare în considerarea căreia a optat.
Suma reținută a avut în vedere doar cele 56.505 acțiuni ce nu au fost încă valorificate de către reclamant.
În ceea ce privește acțiunile deja valorificate, în număr de 607.905, instanța a avut în vedere sumele obținute în urma valorificării (336.848,40 lei), stabilind despăgubiri reprezentând diferența dintre aceste sume și suma de 607.905 lei, ce ar fi fost încasată în situația obținerii valorii nominale de 1 leu. Ca urmare, suma de 241.056,60 lei constituie o reparație echitabilă, conform considerentelor anterior reținute.
În ceea ce privește cererea de restituire a acțiunilor, instanța a apreciat că aceasta este lipsită de fundament, câtă vreme reclamantul a optat pentru această modalitate de despăgubire, iar beneficiul avut în vedere de acesta la momentul obținerii acțiunilor urmează să fie acoperit prin acordarea de daune-interese, conform celor stabilite de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 968 din 17.03.2015, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, față de motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, că, în cauză, reclamantul solicită obligarea Statului Român la plata de despăgubiri reprezentând diferența între valoarea imobilului ce a format obiectul notificării, soluționată prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, și suma de bani pe care reclamanta a încasat-o în urma finalizării procedurii administrative reglementată de dispozițiile legii nr.247/2005.
Este adevărat că reclamantul își justifică cererea prin faptul că a fost în imposibilitatea de a tranzacționa acțiunile primite la Fondul Proprietatea prin scăderea valorii de tranzacționare a acestora de la 1 leu la aproximativ 0,45 lei, însă, în esență, intenția reclamantului este evidentă în a obține întreaga valoare de circulație a bunului ce fusese preluat abuziv.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că între cauza prezentei cereri de chemare în judecată și ipoteza analizată la punctul II al Deciziei nr. 27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu există nici o diferență.
În concret, în recursul în interesul legii anterior menționat, s-a analizat admisibilitatea cererilor prin care foștii proprietari solicitau, în contradictoriu cu S. Român, obligarea acestuia din urmă la plata valorii de circulație a imobilelor ce le-au fost preluate abuziv. În esență, cererile erau întemeiate pe dispozițiile art. art. 480 c.civ. și pe cele ale art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea faptului că procedura administrativă reglementată de legea nr.10/2001 și legea nr.247/2005, nu conduce la o efectivă despăgubire.
Similitudinea problemei de drept, mai ales din perspectiva admisibilității unor astfel de acțiuni este evidentă, motiv pentru care tribunalul a apreciat că, pentru identitate de rațiune, decizia pronunțată în interesul legii, la care s-a făcut trimitere anterior, este pe deplin aplicabilă și în cauza de față.
A reținut astfel Înalta Curte de Casație și Justiție „că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție.
Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
De altfel, chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părțile se pot prevala de existența unui "bun", în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a "valorii patrimoniale" astfel stabilite.
Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.”
În plus, tribunalul arată că la momentul soluționării prezentei cauze intrase deja în vigoare legea nr.165/2013, ce a fost adoptată tocmai în considerarea pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este întemeiată, motiv pentru care va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul admiterii excepției inadmisibilității cererii și al respingerii acesteia ca inadmisibilă.
Față de soluția pronunțată asupra excepției de inadmisibilitate și având în vedere dispozițiile art. 137 alin.1 C.pr.civ., tribunalul nu a mai analizat motivele de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive și fondul cererii de chemare în judecată.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N. M..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit în mod voit actul juridic dedus judecății, hotărârea dată în speță fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legi.
În primul rând, instanța de apel a nesocotit disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituție, „(...) creanțele asupra statului sunt garantate", conform cărora titlul de despăgubire in cuantum de 664.410 lei in favoarea recurentului: „incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".
În al doilea rând instanța de apel, ca si instanța de fond, a ignorant cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, invocat pe larg in cuprinsul cererii introductive, respectiv disp. art. 1073, art. 1091, art. 1075, art. 1082 și art. 1101 din vechiul Cod Civil.
De asemenea, trebuiau avute în vedere disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L.71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1469 din Noul Cod Civil, disp. art. 1480 din Noul cod civil, disp. art. 1488 din Noul Cod civil, disp. art. 1490 din Noul Cod civil, disp. art. 1492 din Noul Cod civil, disp. art. 1516 din Noul Cod civil, disp. art. 1518 din Noul Cod civil, disp. art 1530 din Noul Cod civil, disp. art. 1531 din Noul cod civil, disp. art 1535 din Noul cod civil și disp. art. 1536 din Noul cod civil, totul raportat la disp. art. 20 alin.(2) din L. 10/200 1, republicată, in vigoare la acest moment, disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L. 247/2005.
De asemenea, dispozițiile art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O. G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate până în prezent, stabilesc ca Titlul de despăgubire „... incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate", din care reiese fără tăgada ca legiuitorul, prin promulgarea legilor speciale de reparație nr. 10/2001 si Titlul VII din L.247/2005, și-a asumat obligația ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și imposibil de restituit în natură, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale, in conformitate cu disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția CEDO.
De asemenea, recurentul arată că judecătorul național este un prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și are obligația de a: "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenta față de orice alta prevedere contrară în legislația națională, fără sa fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (hotărârea CEDO, pronunțată in cauza D. P. împotriva României, publicata in Monitorul Oficial nr. 830/5.12.2007). Ca atare, instanța de apel ar fi trebuit să aplice în speța cu preeminenta disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, pentru ca astfel privarea abuziva de proprietate in limita diferenței intre creanța garantata asupra statului pe de o parte si prețul efectiv obținut pe bursa prin vânzarea de acțiuni la emitentul FP, de cealaltă parte, sa fie înlăturata.
În ceea ce privește reținerile instanței de apel referitor la incidența în speța a dispozițiile Deciziei RIL Nr. 27/2011 raportat la Decizia RIL Nr. 33/2008, conform cărora prezenta acțiune este inadmisibilă, recurentul consideră că acest raționament logico-juridic se dovedește a fi eronat.
Referitor la excepția inadmisibilității reținută de către instanța de apel, o asemenea excepție este incompatibila cu disp. art. 6 pct.(l) din CEDO.
În al doilea rând, instanța de apel nu a reținut împrejurarea (invocata cu insistenta in cererea introductiva), cum ca reclamantul recurent a sesizat instanța de judecata, ca si instanța efectivă de remediu (recurs) intern față de încălcarea Convenției CEDO în conformitate cu disp. art. 13 din CEDO raportat la Recomandarea Comitetului de Miniștrii adoptată la data de 12 mai 2004. Totodată, recurentul arată ca dispozițiile Convenției CEDO si Protocoalele Adiționale, in conformitate cu disp. art. 11, 20 si 21 din Constituție rap. la L.30/1994, au devenit parte integrală a dreptului intern, și se aplică cu prioritate in caz de neconcordanta intre normele de drept interne stricto sensu și tratatele internaționale la care România este parte semnatară.
Astfel, legiuitorul constituțional român a stabilit și ierarhia actelor care fac parte din blocul constituțional, acordând prevalenta celor care provin din reglementările internaționale atunci când acestea vin în coliziune cu emanația constituțională internă. Această prevalentă este circumscrisă operațiunii tehnico-juridic consacrată sub denumirea de "receptare imediată" a normelor internațional devenite norme interne prin aderare sau ratificare. Receptarea imediată presupune integrarea normei internaționale cu valența constituțională, în ordinea de drept. Prin urmare, norma internațională devine de imediată și integrală aplicare: ordinea de drept românească, fără a fi necesară re-consacrarea acesteia printr-un act de voință al legiuitorului român.
În ceea ce privește invocarea de către Tribunalul București a dispozitivului (făcând abstracție totala de expozeu) Deciziei Nr. 27 pronunțata de către I.C.C.J . interesul legii, recurentul învederează instanței de recurs că dispozitivul deciziei mai sus arătate se interpretează in raport de expozeul motivația deciziei, care constituie unul si același corp cu dispozitivul hotărârii. Astfel, cele doua premise circumscrise sferei de aplicare a acestui recurs interesul legii, ca si practica neunitara, sunt următoarele: acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv... "; .,, acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparator prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român,... ".
Astfel, cele doua ipoteze juridice aplicabile Deciziei nr. 27 se refera strict la situația cererilor în justiție întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, ori în situația în care se încearcă eludarea legilor speciale de reparație Nr. 10/2001 si 247/2005, legi aplicabile in sensul efectivitității aplicării acestora.
Ori în speța reclamantul nici nu contestă conform dispozițiile art. 26 alin.(3) din L.10/2001 vreo decizie emisa în baza acestei legi de către entitatea deținătoare și nici nu încearcă să obțină despăgubiri cu eludarea legilor special de reparație, in speța dedusa judecații causa debendi, ca și fundament juridic al acțiunii și care se materializează practic în situația de fapt calificata juridic, fiind cu totul alta decât cele doua premise mai sus menționate circumscrise sferei de aplicare ale acestui recurs in interesul legii la care pârâta face referire printr-o interpretare extensiva prin analogie.
Este de domeniul evidentei logico-juridice împrejurarea că dacă in conformitate cu disp. art. 329 Cod proc.civ. in speța nu exista practica judiciara, acest gen de acțiuni având drept obiect o situație relativ recenta, noua, ce a debutat doar o data cu listarea la bursa a FP ( 25.01.2011), când persoanele îndreptățite si cărora le-au fost atribuite de către pârât acțiuni la emitentul FP, la cotația de 1 leu/acțiune, au constatat că aceste acțiuni se tranzacționează cu mult sub valoarea lor nominală.
Dacă cadrul legal în baza căruia reclamantul a obținut titlul de despăgubire cu regim de creanță garantată asupra statului este reprezentat într-adevăr de legile speciale de reparație Nr.10/2001 si 247/2005, cadrul legal aferent executării integrale a vastei creanțe garantate nu poate fi altul decât legea . aceste motive, recurentul solicită să se constate ca în speța nu poate fi admisă excepția inadmisibilității prin raportare la Decizia RIL Nr. 27/2011 coroborat cu Decizia RIL Nr. 33/2008 conform principiului de drept ubi eadem est ratio, eadem soluția esse debet.
Recurentul invocă faptul că nu a solicitat prin prezenta cerere ca instanța de judecată să înlocuiască anumite acte normative, ori să refuze aplicarea altor acte normative cu putere de lege, ci a cerut doar ca însuși cadrul legal prevăzut de legislația specială de reparație să fie aplicată in litera si spiritual sau, pentru ca recurentul să fie în măsură a-și valorifica în mod integral si nu parțial dreptul acestuia de creanța garantată asupra statului.
Recurentul arată că a cerut în speța aplicarea disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, in vigoare la acest moment statuează ca: „....persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren șl construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, de asemenea in vigoare prevăd: ,,acordarea unor despăgubiri juste si echitabile si neplafonarea prin lege a despăgubirilor", iar disp. art lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/20 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate pana in prezent stabilesc ca Titlul de despăgubire „... incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".
Pe cale de consecință, este inadmisibil ca aplicarea în concret a unor legi special de reparație în vigoare guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la împrejurarea ca pârâtul nu a listat la bursă FP în termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate in portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, ignorând totodată cu rea-credință principii elementare ale funcționarii pieței de capital, să conducă de facto la obținerea unor despăgubiri parțiale si plafonate, in proporție de mai puțin 50%, in lipsa unor prevederi legale exprese in acest sens, intrate de drept vigoare si elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.
Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătata trebui acordate integral, nu reprezintă nimic altceva în conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin.(2) din L.10/2001 republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, precum si a Notei fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Secțiunea a Il-a pct.1.3 alin penultim, alt punct de vedere, care ar conduce la consecințe inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altero.
S. roman a încălcat în mod culpabil termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din OUG 81/2007, cât si termenele legale de listare a Fondului proprietatea la bursă prevăzute de disp. art. 12 pct.(2) din Titlul VII al L.247/2005.
Astfel, în speță există o vădita legătură de cauzalitate între atitudinea culpabilă a pârâtului pe de o parte, care prin omisiune intenționată a ignorat factorii de risc menționați în Anexa si totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, precum si disp. art. 12 pct.(2) din Titlul V al L.247/2005, inacțiuni si omisiuni care s-au concretizat printr-un prejudiciu, de cealaltă parte, întrucât prețul acțiunilor FP a fost si este sub valoarea nominala de 1 leu/acțiune pentru motivele arătate pe larg în cererea introductiva.
Totodată, instanța de apel, prin referirile sale la cauza A. vs. România a ignorant principiul elementar de drept tempus regit actum, întrucât la momentul emiterii Titlurile de despăgubire Nr. 8247/17.06.2010 cauza A. vs. România din data de 12.10.2010, încă nu fusese judecată de către Curtea de la Strasbourg, deci recomandările CEDO din data de 12.10.2010 nu puteau fi aplicate anacronic in luna mai 2010, când a fost emis de către Guvernul României titlul de despăgubire mai sus arătat, cu precizarea ca si noua lege Nr. 165/2013, care a avut in vedere recomandările Curții E.D.O. in cauza mai sus arătată, este guvernata conform disp. art. 24 alin.(l) din lege, tot de principiul restituirii integrale, in cazul foștilor proprietari deposedați sau moștenitorii acestora: .. (1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare", statul roman însușindu-si doar recomandările Curții de la Strasbourg dar in ceea ce privește eșalonarea plații despăgubirilor, si nicidecum plafonarea acestora.
Într-adevăr, „statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege masurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară si pentru punerea lor in aplicare " - paragraful 223 din Cauza A. vs. România,.Iar intimatul, in marja sa de apreciere de care se bucura, a hotărât ca la momentul emiterii titlului de despăgubire, restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și imposibil de restituit in natură, să fie guvernate de principiul restituirii integrale. În conformitate cu disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicată, în vigoare la acest moment care statuează ca: „....persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, de asemenea în vigoare și care prevăd: „acordarea unor despăgubiri juste si echitabile si neplafonarea prin lege a despăgubirilor", iar disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul l, art. 3 din O.G. 81/2007 publicat, M.O. Partea l Nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate până în prezent stabilesc asemenea ca Titlul de despăgubire „...incorporează drepturile de creanța deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".
Altminteri, în cazul în care legiuitorul ar fi înțeles să renunțe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate și să plafoneze în acest sens despăgubirile acordate, în această situație și-ar fi găsit incidența următoarele dispoziții legale prevăzute de prevederile Legii nr. 24/2( privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative „ Art. 6. - (1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamente luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne....,
Ca atare, creanțele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite, discriminatorii, și anume în cadrul aplicării legilor special de reparație putând fi creanțe garantate asupra statului in mod integral si respectiv creanțe garantate asupra statului doar parțial (in speța 50%), in funcție anumiți factori aleatorii, și anume momentul temporal al atribuirii acțiunii care putea fi înainte, ori ulterior listării FP la bursa, împrejurare fata de a creanța garantata asupra statului poate fi valorificata efectiv in mod integral ori respectiv parțial.
Într-adevăr, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a vedea, ca exemplu, cauza Kopecky contra Slovaciei ): "Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifica de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele sa fi ratificat Convenita.
„Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile in cere accepta sa restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele sa ratifice Convenția”.
Prin urmare, dreptul la masuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Convenție se naște numai din lege si poate fi exercitat exclusiv in condițiile stabilite această.
Singura cerință impusa de Curtea Europeana, în interpretarea CEDO, statelor care aleg să repare prejudiciile cauzate prin naționalizarea sau confiscare; imobilelor este ca soluția adoptata "să fie implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții”.
Întrucât Legea nr. 10/2001 a prevăzut, încă de la aplicare, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, daca restituirea în natura a imobilelor obiect al notificărilor nu este posibilă (una dintre masurile reparatorii stabilite ulterior prin - cadrul reglementat prin Legea nr. 247/2005 fiind Fondul Proprietatea), creanța cuprinsă în titlul de despăgubire este una garantată, conform disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005. Cu alte cuvinte, faptul că, în conformitate cu legea specială, persoana îndreptățită nu beneficiază de restituirea în natura a bunului, ci de masuri reparatorii prin echivalent, nu înseamnă ca repararea prejudiciului cauzat de naționalizare sau confiscare nu trebuie sa fie efectiva si completa. Situația nefuncționării Fondului Proprietatea este de notorietate, a generat mai multe condamnări ale Statului roman la CEDO, iar instanțele judecătorești naționale investite cu acțiuni similare au constatat deja ca listarea fondului la bursa, prevăzuta de Legea nr. 247/2005, s-a realizat cu mare întârziere si cu încălcarea termenelor legale imperative.
De asemenea, din concluziile rapoartelor de expertiza judiciare si extrajudiciare rezultă în esență, ca S. R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominala de 1 leu la acțiune. În plus, neînceperea, conform art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea si încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute in anexa ce face parte integranta din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor (pct. 2 din concluzii).
În aceste condiții, reiese ca sunt întrunite condițiile răspunderii Civile delictuale in persoana Statului roman, care a întârziat listarea la bursa a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate in portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării a ignorat principiile elementare ale funcționarii pieței de capital, acțiunile fiind tranzacționate cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominală.
Altfel spus, dacă s-ar fi respectat termenele legale imperative, opțiunea privind conversia titlului de despăgubire ar fi avut loc după listarea la bursa și astfel conversia s-ar fi realizat in funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare (art. 187 alin. 3 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).
Or, prin fapta culpabila a pârâtului opțiunea a fost realizată anterior listării, la o valoare artificială, nerealistă, de 1 leu/acțiune.
În măsura în care conversia ar fi operat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, reclamantul nu ar mai fi putut invoca un prejudiciu, cât timp fluctuația bursiera este una normală, in funcție de cerere si ofertă. Ceea ce trebuie înlăturat insă prin admiterea acestei acțiuni, este prejudiciul ce i-a fost cauzat, reclamantului întrucât acesta nu a beneficiat de o garantare reală a creanței și a intrat vădit dezavantajați in jocul bursier.
În încheiere, reclamantul solicită să se constate că instanța de apel, care a înțeles să-și motiveze decizia la modul cel mai succint, s-a limitat în soluționarea cauzei doar la anumite constatări, unele total eronate, precum cele mai sus menționate, ci încălcarea disp. art. 425 Cod proc.civ., care consacră imperativ obligație instanțelor de judecată de a motiva hotărârea, răspunzând tuturor argumentele: părților, prin raționamente logice și făcând referire la împrejurările de fapt și de drept invocate și la probatoriile ori rapoartele de expertiza judiciare și extrajudiciare, care au fundamentat concluziile expuse in considerente.
Disp. art. 6 din CEDO astfel cum a fost interpretat în practica Curții EDO implica mai ales in sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor, argumentelor, si al elementelor de proba ale părților, așa precum acestea au fost invocate de către reclamant în mod amplu și chiar cu lux de amănunte creanța garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanțelor, principiul restituirii integrale prevăzut de legislația specială de reparație, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cat si asupra creanțelor, jurisprudenta CEDO în acest sens, toate concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare, etc., cel puțin pentru le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1 si Hotărârea V. der Hurk impotriva Olandei din 19 aprilie 1994 ., nr. 288, p.19, paragraful 59...]. Conform jurisprudentei Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanța internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale mai sus arătate care i-au fost supuse, ceea ce în speța în mod regretabil nu s-a întâmplat. Or în cauza motivarea sentinței apelate, lapidară atât ca si substanță cât în conținut, în care se fac referiri doar la considerentele mai sus menționate reținute de către instanța, nu sunt arătate nicidecum într-o manieră completă și lămuritoare considerentele pentru care prezenta cerere ar fi inadmisibilă, în raport de toate argumentele de fapt și de drept invocate pe larg și care în opinia reclamantului ar face ca prezenta cerere sa fie temeinică si admisibilă.
Astfel, hotărârea ce face obiectul apelului nu reflecta preocuparea reală a instanței de apel de a înfăptui o analiză în concret a actelor și lucrărilor dosarului toate concluziile rapoartelor de expertiză extrajudiciare, creanța garantată asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanțelor, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cât și asupra creanțelor, neplafonarea prin lege a despăgubirilor, jurisprudența CEDO în acest sens, principiul restituirii integrale prevăzut de legislația specială de reparație, etc, cu privire la ceea ce a solicitat reclamantul, respectiv de a se constata că acesta este titularul unui drept de creanță garantat integral de către stat.
Totodată, recurentul arată că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege sus menționat, a fost privința in jurisprudenta instanțelor naționale ca fiind echivalenta necercetarii fondului cauzei, situație care atrage după sine sancțiunea anularii hotărârii, respectiv rejudecarea pe fond a cauzei de către instanța de recurs.
Cum disp. art. 425 alin.(l) Codul proc. Civ. au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză în condițiile art. 405 alin.(2) Cod proc. Civ., reclamantul solicită ca în subsidiar să se înlăture consecințele acestei încălcări prin desființarea sentinței apelate. Soluția anularii cu rejudecare se impune si ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de disp. art. 6 din CEDO, conform cărora orice persoană are dreptul ca o instanță sa judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, pentru situația de față, in sistemul dublului grad de jurisdicție.
Aceasta dispoziție de drept convențional consacra nu numai dreptul concret de acces la o instanța de judecata, ci si toate celelalte garanții, inclusiv motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă in esența conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil.
În acest sens reclamantul invocă hotărârile pronunțate de CEDO in cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) și în cauza D. împotriva României (cererea nr. 584/2000, hotărârea din 16 noiembrie 2006).
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
În speță, recurentul reclamant a solicitat obligarea Statului Român la plata de despăgubiri reprezentând diferența între valoarea imobilului ce a format obiectul notificării, soluționată prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, și suma de bani pe care reclamanta a încasat-o în urma finalizării procedurii administrative reglementată de dispozițiile legii nr.247/2005.
Prin urmare, în privința recurentului reclamant, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005 a fost finalizată, prin recunoașterea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru terenul preluat de stat și emiterea Deciziei nr. 8247/17.06.2010 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlu de despăgubire în favoarea recurentului în cuantum de 1.328.819 lei;
Titlul de despăgubire menționat a fost convertit în favoarea recurentului reclamant prin Titlul de conversie nr. 1587.1/17.09.2010 emis de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor într-un nr. de 664.409 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune, în urma valorificării acestor acțiuni, recurentul încasând suma de 336.848,40 lei, iar nu pe cea de 607.905 lei, ce ar fi fost încasată în situația obținerii valorii nominale de 1 leu.
Potrivit art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, actiunile la Fondul Proprietatea vor fi distribuite titularilor titlurilor de despăgubire sau ai titlurilor de conversie, iar ”realizarea conversiei acestor titluri în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" determină stingerea creanțelor constatate prin aceste titluri.”
Asadar, Curtea constata ca este de necontestat ca prin emiterea titlului de despagubire în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoana indreptatita la despagubiri a recurentului, precum și suma despagubirilor la valoarea de 664.409 lei și, potrivit textului citat mai sus, prin eliberarea actiunilor fiind considerată ca finalizată procedura administrativă prevăzută de legea specială de reparație.
În aceste condiții, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Deciziei nr. 27 /2011 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul rând pentru faptul că dezlegările date prin această decizie au vizat o altă situație juridică, iar pe de altă parte, nu se regăsește nicio asemănare între cele două probleme de drept, pentru ca decizia pronunțată în interesul legii să fie aplicată, prin similitudine, în speța de față, recurentul reclamant nemaiavând deschisă calea unei contestări în cadrul procedurilor administrative, acestea fiind considerate de legiuitor ca finalizate prin emiterea titlului de conversie.
Or, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe asupra oricărei contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Este adevărat că acest drept nu este absolut și poate fi supus unor limitări admise implicit, în special cu privire la condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece aceasta presupune prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, acesta beneficiind de o anumită marjă de apreciere în această privință.
Totuși, aceste limitări nu pot restrânge, pentru un justițiabil, accesul liber într-o asemenea măsură, încât să fie afectată însăși esența dreptului său de acces la o instanță.
În speță, în absența unui alt mecanism administrativ sau judiciar, în cadrul căruia să poată fi analizate pretențiile recurentului reclamant, aprecierea ca inadmisibilă a prezentei acțiuni ar însemna o încălcare a liberului acces la justiție recunoscut oricărei persoane prin dispozițiile art. 6 din CEDO și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
Prin urmare, constatând incidența dispozițiilor art. 304 pct.(9) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și față de faptul că instanța de apel a respins acțiunea fără să examineze fondul cauzei, privându-l pe recurentul reclamant de orice posibilitate clară și concretă ca instanța să se pronunțe cu privire la cererea sa, va face aplicarea dispozițiilor art.312 alin.(1) și (5) Cod procedură civilă, astfel că va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, unde vor fi analizate pe fond pretențiile reclamantului, în raport de dispozițiile art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 și art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant N. M., împotriva deciziei civile nr. 968A/17.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P.
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR
M. D. L. Z. D. G. D. F.
GREFIER
V. S.
Red. M.D.L.
Tehnored. T.I.
2 ex./29.02.2016
Jud. apel:
A.G.T.
A. P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2016. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 119/2016. Curtea... → |
|---|
