Pretenţii. Decizia nr. 775/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 775/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 775/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.775
Ședința publică de la 25.04.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuientul C. R., împotriva deciziei civile nr. 554 din 16.02.2000, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. 407/2000, în contradictoriu cu intimații S.C. R. G. S.A. și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – SUCURSALA SECTOR 4 BUCUREȘTI.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 11.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 18.04.2013, apoi la data de 25.04.2013 când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și apoi, în urma declinării, pe rolul Tribunalului București Secția a V - a sub nr._/3/2011, pentru ca în urma disjungerii să fie înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, revizuentul C. R. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatele G. F., C. Națională de Transporturi Aeriene Române - Tarom, .: 1.retractarea hotărârilor care au condus la situația neexecutării în integralitate a titlurilor executorii, sentința civilă nr.2964/9.11.1992 a Judecătoriei B. și sentința civilă nr.7391/14.12.1995, pronunțată de Tribunalul București; 2.îndeplinirea „obligațiilor de rezultat” în ceea ce privește înlăturarea efectelor încălcării constatate prin hotărârea Curții, repunerea revizuentului în situația anterioară și înlăturarea tuturor consecințelor acestei încălcări; 3.obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzelor în care s-au pronunțat hotărârile ce se cer a fi revizuite și respectiv a cheltuielilor prin prezenta cerere.
În fapt, revizuentul a arătat, în esență, că prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14.09.2010, Statul Român a fost condamnat în temeiul art.6 par.1 din Convenție. S-a susținut că, urmare a neexecutării integrale a sentințelor din 09.11.1992 și din 14.12.1995 menționate în respectiva hotărâre CEDO, a fost lipsit de unele drepturi salariale sau conexe salariului, cu consecințe grave și incontestabile, ale căror efecte continuă și în prezent, dar și cu consecințe viitoare certe, cum sunt drepturile de pensie, având efecte negative inclusiv asupra carierei profesionale. Revizuentul a mai arătat că aceste consecințe conturează o situație continuă de încălcare a legii, a autorității judecătorești, a dreptului de proprietate, prin înfrângerea și disprețul manifestat față de principiul drepturilor câștigate și cel al stabilității raporturilor juridice.
În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 pct.9 C.pr.civ.
Revizuentul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat, și a Agentului G. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Cererea a fost precizată de revizuent la data de 23.04.2012 și apoi la data de 22.06.2012, cu privire la hotărârile judecătorești în referire la care a arătat că înțelege să-și mențină cererea de revizuire.
Prin încheierea de la data de 29.06.2012, tribunalul a dispus disjungerea cererii de revizuire cu privire la Decizia civilă nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă, formându-se prezentul dosar, cu nr. de înregistrare_ .
La data de 2.08.2012, intimata S.C. R. G. S.A. a depus întâmpinare în dosarul nr._, aflat pe rolul Secției a VIII-a Conflicte de muncă a Tribunalului București, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, prin raportare la dispoz.art.323 alin.1 C.proc.civ., care prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, precum și față de obiectul cauzei de față. Prin aceeași întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire în raport de dispoz.art.322 pct.9 C.proc.civ., arătând că prin hotărârea pronunțată de C.E.D.O. s-a constatat că numai prin sentința civilă nr.2924/9.11.1992 pronunțată de Judecătoria S.A.I. dată în contradictoriu cu aceasta, ar fi intervenit o încălcare a art.6/1 din Convenție și numai sub aspectul că nu a fost implementată în întregime și în timp util, constatându-se totuși că petentul și-a primit drepturile salariale menționate în această sentință. Având în vedere că prin hotărârea C.E.D.O. nu s-a constatat că prin decizia civilă nr.554/2000 a Curții de Apel București s-ar fi încălcat drepturi sau libertăți fundamentale ale revizuentului, a solicitat respingerea cererii de revizuire a acestei ultime decizii menționate, ca inadmisibilă. Totodată, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în raport de dispoz.art.322 alin.1 C.proc.civ., arătând că cererea de revizuire a deciziei civile nr.554/2000 pronunțată de Curtea de Apel București este inadmisibilă, întrucât aceasta nu evocă fondul pretențiilor revizuentului, ci a menținut situația de fapt și de drept stabilită prin decizia recurată.
Prin sentința civilă nr.6767/7.09.2012, Tribunalul București – Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă.
Examinând cu precădere excepția necompetenței materiale în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța a reținut că în prezenta cauză a fost formulată, în urma cererii precizatoare a revizuentului, o cerere de revizuire a Deciziei civile nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă, pentru motivul prevăzut de art.322 pct.9, respectiv pentru cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea pronunțată.
În conformitate cu art.323 alin.1 C.pr.civ. „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”. Tribunalul a reținut că, astfel, indiferent de motivul de revizuire indicat în cererea de chemare în judecată, competentă să soluționeze cererea de revizuire, calificată ca fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, este însăși instanța care a pronunțat soluția cu privire la care a fost exercitată calea de atac a revizuirii.
Ca atare, constatând că cererea de revizuire vizează motivul prevăzut de art.322 pct.9 C.pr.civ., în temeiul art.158 C.pr.civ. raportat la art.159, art.3 pct.4 și art.323 alin.1 C.pr.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 10.10.2012, sub nr._ .
La data de 17.01.2013, revizuentul a depus la dosar note scrise.
Referitor la cadrul procesual, revizuentul a arătat că prin cererea introductivă de instanță, din data de 10 oct. 2010, înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, a formulat o cerere de revizuire in temeiul art. 322 pct. 9 din Cod procedură civilă, arătând toate hotărârile ce urmau a fi analizate de instanț și pârâții în contradictoriu cu care au fost pronunțate.
Scopul acestei acțiuni a fost acela de a clarifica toate aspectele legate de punerea în executare a deciziei CEDO din 14 sept.2010 în ceea ce privește remedierea și repunerea sa în situația anterioara încălcării drepturilor sale pentru care Statul Român a fost condamnat, ca și recuperarea tuturor taxelor și a cheltuielilor făcute.
Necesitatea acestei acțiuni a rezultat din faptul ca A. Guvernal a refuzat executarea hotărârii CEDO, neînțelegând nici hotărârea instanței europene și nici hotărârile din 9 nov. 1992, respectiv 14 dec. 1995 pronunțate de instanțele naționale.
Revizuentul a mai arătat că, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.322 pct.9 Cod de Procedură Civilă sub aspectul condițiilor de admisibilitate a revizuirii hotărârilor rămase definitive, fără a se fi intrat pe fondul cauzei, Curtea Constituțională a arătat că incidentele de acest fel, care pot împiedica partea interesata să-și realizeze dreptul, vor trebui să fie înlăturate ca fiind afectate de vicii de constituționalitate. Cu alte cuvinte, procedura admisibilității nici nu mai este necesară, câtă vreme autoritățile statului sunt ținute de obligația de rezultat din hotărârea CEDO.
Revizuentul a susținut că, o dată ce hotărârea CEDO a determinat o schimbare a debitorului obligației de plata (obligația de rezultat) ca și o schimbare a întregului mecanism de stingere a acestei obligații (obligația de mijloace), acțiunea în revizuire nu poate fi declanșata decât între partea vătămată și reprezentantul guvernului, care în conformitate cu prevederile OG nr. 94/1999 are competențe și corelativ obligații, atât în faza judecării cauzei la CEDO, cât și în faza executării deciziei.
Altfel spus, hotărârea CEDO nu are valențele unei decizii de casare cu reluarea judecării de la fond, instanța neputând crea artificial o nouă cale pentru pârâții interni, care să repună în discuție inclusiv hotărârea instanței europene, după ce au provocat deja o condamnare a statului.
Instanța de revizuire va fi limitată de cadrul procesual stabilit prin hotărârea CEDO, mai ales sub aspectul obligației de rezultat.
În orice acțiune în justiție, instanța este obligată să verifice din oficiu calitatea procesuală a părților, astfel ca raporturile de drept procedural să fie în mod valid legate. Revizuentul a arătat că instanța supremă a canalizat soluționarea cererii doar pe aspectele pe care în mod arbitrar le-a considerat relevante, ajungând în final să admită o excepție de necompetență materială, declinând soluționarea cauzei la Tribunalul București, cu motivarea că hotărârea pe care statul român este obligat să o execute, a fost pronunțata în raport cu "o hotărâre a tribunalului".
Pentru aceste considerente, revizuentul a invocat nulitatea absolută a deciziei nr.1933/2011 a ÎCCJ, ca fiind extra petita, fiind dată cu încălcarea normelor de drept procesual și procedural a deciziilor obligatorii ale Curții Constituționale, fiind dată în raport cu persoane care nu au calitate procesuală pasivă și încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere obligația de rezultat ce revine autorităților statului, a punerii în executare a hotărârii CEDO, revizuentul a mai arătat că irevocabilitatea deciziei încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii Curtea Europeană a Drepturilor Omului și împiedică executarea acesteia, încălcând principiul convenționalității enunțat de art. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, singurul act de stingere a acestei obligații fiind acela care consemnează repunerea (pe cât posibil) a reclamantului în situația anterioară încălcării constate de Curtea Europeană.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâților interni, revizuentul a arătat că, în conformitate cu principiul după care România este stat de drept, orice persoana care dorește să-i fie recunoscut sau realizat un drept sau interes legitim, este obligată să apeleze la autoritățile statului.
Mai mult decât atât, atunci când solicitarea persoanei se referă la o obligație ce revine unei autorități a statului, atunci această obligație radiază efecte și asupra altor autorități care se află sau se pot intersecta pe traiectoria realizării dreptului acelei persoane, în virtutea dreptului la o bună administrare.
Parcurgerea tuturor căilor procesuale de atac, fără ca persoana în cauză să-și fi realizat dreptul, conturează o situație continuă de neexecutare a unei obligații, dar și o incapacitate a autorităților de a asista persoana, și de a-i pune la dispoziție acel arsenal de mijloace necesare remedierii situației sale.
Pasivitatea, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a obligațiilor ce le revin, face ca, pe lingă incapacitatea acestor autorități, tocmai ele să se constituie în generatoare ale situației continue de neexecutare a dreptului sau interesului încălcat.
După parcurgerea căilor interne de atac pe care le-a avut în mod rezonabil la dispoziție, adresându-se unei autorități internaționale, cum este CEDO, noua situație juridică creată, operează o a doua transmisiune a calității procesuale, de data aceasta între reclamant, ca parte vătămată, și autoritățile statului parte - contractant al obligației de a respecta drepturile și interesele fundamentale ale cetățenilor săi.
Revizuentul a arătat că după pronunțarea hotărârii CEDO de condamnare a statului parte, s-a produs atât o schimbare a debitorului obligației de rezultat, cât și o schimbare a mecanismului de executare, adică a obligației de mijloace care revin autorităților statului, si nu pârâților cu care s-a judecat.
Cu alte cuvinte, hotărârea CEDO nu are valențele unei decizii de casare cu reluarea judecării cauzei de la fond, pârâților cu care s-a judecat neputându-li-se crea o nouă cale de a rediscuta hotărârile interne irevocabile sau chiar hotărârea Curții.
De altfel, singurele apărări ce se pot face după rămânerea definitivă a hotărârii CEDO, sunt doar cauzele sau împrejurările care au apărut ulterior deciziei instanței europene, și care cu siguranță nu va putea să vizeze decât autoritățile statului având obligații în executarea hotărârii, adică agentul guvernamental și autoritatea judecătorească.
Revizuentul a arătat că instanțele anterioare, încălcând principii fundamentale ale dreptului procesual, încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții Constituționale, încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii
CEDO, antepronunțându-se cu privire la hotărârile solicitat a fi revizuite și denaturând implicit obligația de rezultat stabilită în sarcina
autorităților statului, au canalizat soluționarea cererii de revizuire pe o
procedură nelegală, neîntemeiată și nesolicitată de partea vătămată. Mai mult decât atât, Tribunalul București, încâlcind autoritatea de lucru judecat a deciziei CEDO - a pronunțat decizia nr.1129 din 11.12.2012 prin care a admis cererea de întoarcere a executării hotărârii din 9 nov.1992, ceea ce face ca și hotărârea aceasta să fie în situația reținută de CEDO pentru hotărârea din 14 dec. 1995, adică neexecutată deloc, situație care schimbă inclusiv condițiile inițiale de la data formulării cererii de revizuire.Curtea Europeană a acordat un termen de 3 luni pentru executarea deciziei sale, care a expirat la 21 mai 2011, din culpa exclusivă a Agentului G. cât și a instanțelor anterioare.
Față de cele prezentate, revizuentul a solicitat nulitatea tuturor actelor efectuate de instanțe până la acest moment și reluarea judecării cererii de revizuire, în cadrul procesual subiectiv arătat în cererea introductivă de instanță și în raport cu A. G. din cadrul M.A.E., singurul care are calitate procesuală pasivă.
La data de 25.02.2013, revizuentul a depus la dosar cerere precizatoare arătând că, în raport cu hotărârea din 14.09.2010 a C.E.D.O., prin decizia sa, Curtea Europeană a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, condamnând Statul Român în baza art. 6 & 1 din Convenție, ca urmare a unei situațiicontinue de neexecutare a două hotărâri definitive pronunțate în favoarea revizuentului, la 9 nov. 1992 și 14 dec. 1995.
Revizuentul a arătat că obligațiile stabilite prin hotărârile interne definitive în favoarea reclamantului rămân în continuare valabile și autoritățile trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea situației sale.
Cu alte cuvinte, obligațiile concrete ale pârâților interni sunt cele pe care legiuitorul român le-a stabilit prin texte exprese ale legii specifice fiecărui domeniu (în cazul de față dreptul muncii), și singurele apărări admisibile sunt cele care vizează cauze obiective sau independente de voința părților, vizând stingerea obligației de executare integrală și corectă a unei hotărâri, apărute după rămânerea definitiva a deciziei CEDO.
În raport cu pârâta debitoare R. G. SA, revizuentul a arătat că prin hotărârea din 9 nov.1992 (..11.1992) instanța a dispus într-un litigiu de muncă, ca pârâta Tarom SA să-i plătească revizuentului despăgubirile salariale corespunzătoare, iar pârâta codebitoare R.qua Gr. SA (fosta Casrom, Comchim) să procedeze la reintegrarea sa.
Ambele pârâte au refuzat executarea titlului și pentru refuzul reintegrării, instanța a obligat debitoarea R., prin sentința civilă nr. 6925/1995 să-i plătească daune cominatorii în sumă de 50.000 lei/zi de întârziere, care la acea dată erau echivalente unui salariu lunar (30x50.000).
Perioada stabilită prin această sentință rămasă irevocabilă, a fost 13.03.1995 și până la data de 17.03.1999 când a intervenit reintegrarea.
Cum datorită ratei foarte mari a inflației din acea perioadă, suma de 50.000 lei (5 lei) a devenit ridicol de mică, doar ca urmare a plângerii penale pe care a formulat-o, pârâta a procedat la reintegrarea sa.
În cadrul executării silite prin poprire, instanța de înființare și validare a popririi a admis efectuarea unei expertize care să reactualizeze creanța, dar fără nicio explicație a revenit asupra acestei masuri și a admis executarea creanței neactualizată. In calea de atac a recursului, instanța a respins actualizarea în temeiul art.154 din C.. Prin urmare, creanța a fost executata fără nici o actualizare, debitoarea plătind în luna martie 1999 suma de 69.250.000 lei și respectiv, în iunie 2001, suma de 54.277.600 lei.
Revizuentul a precizat că în prezenta cerere de revizuire în raport cu pârâta debitoare R. G. SA, este necesara retractarea deciziei civile nr.554/16.02.2012 pronunțata de către Curtea de Apel secția a III a civila.
Aceasta decizie a instanței de recurs a fost data cu greșita interpretare și aplicare a legii, în considerarea faptului ca actualizarea unei creanțe ar face parte din obiectul dedus judecații.
Hotărârile pronunțate în faza executării sentinței civile nr.6925/1995 nu au autoritate de lucru judecat, ele fiind date în faza necontencioasă a executării, așa încât nici revizuirea lor nu era posibilă la acea dată.
Însă, o dată ce CEDO s-a pronunțat în cauză, toate aceste incidente nu mai pot face nici măcar obiect de dezbatere, executarea putând fi reluată fără nicio altă formalitate, ceea ce cu siguranță putea dispune și A. G. în cadrul măsurilor cu caracter individual.
În concluzie, față de revizuirea în raport cu pârâta debitoare R. Gr. SA, revizuentul a solicitat retractarea deciziei nr. 554/16.02.2000, respectiv a încheierilor sau altor hotărâri care au condus la neexecutarea corectă și integrală a sentinței civile nr. 6925/1995, obligarea pârâtei la plata sumei de 107.914 Iei reprezentând executarea integrala a titlului, actualizat până în luna ianuarie 2013, obligarea pârâtei la plata sumei de 35.006 lei reprezentând cheltuielile de judecată în suma de 5.400 lei acordate prin sentința
286/11.01.1999 pronunțată în dosarul nr.22.474/1997 de către Judecătoria sector 1.
În referire la cadrul procesual, prin notele scrise și în ședință publică, revizuientul a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților interni, apreciind că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă A. G. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
După mai multe solicitări ale instanței adresate revizuentului în ședința publică din data de 17.01.2013, prin raportare la decizia cu care a fost învestită spre a fi revizuită, Curtea a luat act că, întrebată partea revizuentă, aceasta a menționat expres că, dată fiind soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, la acest moment nu poate proceda nici la modificarea cadrului procesual și nici la alte schimbări în ceea ce privește cererea de revizuire formulată.
Totodată, revizuentul a arătat că, întrucât cadrul de soluționare a acestei cereri de revizuire a fost impus din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se opune să fie citat terțul poprit care, la data soluționării deciziei civile nr.554/2000 a Curții de Apel București, a fost parte în proces în această calitate.
La data de 28.02.2013, A. G. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a invocat excepția calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că decizia civilă nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a cărei revizuire se solicită, nu a fost pronunțată în contradictoriu cu această instituție.
În baza art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, după mai multe solicitări adresate revizuentului de a preciza intimații între care înțelege să lege prezentul litigiu - ținând seama de insistența acestuia de a se judeca cu A. G., dar și cu „autoritatea judecătorească”, fără a indica în concret în referire la acest din urmă intimat, persoana juridică pe care înțelege să o atragă în proces – Curtea a conchis - prin raportare la precizarea acestuia că nu dorește schimbarea cadrului procesual stabilit inițial în fața instanței precedente, dar și la precizarea acestuia că solicită retractarea deciziei nr.554/16.02.2000 a Curții de Apel București, fără a modifica în esență ceea ce s-a urmărit prin disjungerea făcută prin încheierea din data de 29.06.2012 în dosarul_/3/2011, și declinarea cauzei prin sentința civilă nr. 6767/07.09.2012, ambele pronunțate de Tribunalul București secția a VIII –a conflicte de muncă și asigurări sociale - că se impune ca demersul acestuia să fie analizat din perspectiva art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, singurul remediu procesual intern pus la dispoziția titularului cererii pentru retractarea unei hotărâri judecătorești.
Cum revizuentul nu a înțeles să indice alte hotărâri judecătorești în concret și care să investească legal prezenta instanță, având în vedere și cele constatate prin încheierea de disjungere anterior menționate, Curtea urmează a se raporta în analiza cererii de revizuire la solicitarea revizuentului de retractare a deciziei civile nr. 554/2000 pronunțată de Curtea de Apel București.
În ședința publică de la 28.02.2013, după deliberare, având în vedere natura căii extraordinare cu care este sesizată, cale de retractare a unei hotărâri judecătorești pronunțate în calea de atac a recursului, Curtea a constatat că pot avea calitate procesuală pasivă doar intimații care au figurat ca părți în acel litigiu și, eventual, succesorii acestora. Or, potrivit deciziei civile nr.554/2000, sus indicată, părți în litigiul soluționat prin această hotărâre sunt revizuientul, S.C. Comchim S.A., actualmente S.C. R. G. S.A. și B. C. Română – Sucursala Sector 4 București.
În consecință, Curtea a constatat lipsa calității procesuale pasive pentru ceilalți intimați chemați în judecată, respectiv G. F. – Comisariatul General, C. Națională de Transporturi Aeriene Române – Tarom S.A. și A. G. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, admițând în consecință excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.
Față de aspectele învederate mai sus, instanța a dispus la data de 28.02.2013 comunicarea cererilor și a înscrisurilor anexe intimatelor care au calitate procesuală pasivă, respectiv S.C. R. S.A. și B. C. Română – Sucursala Sector 4 București.
În urma solicitării instanței, Ministerul Afacerilor Externe a comunicat copia ordinului de plată, extrasul de cont și recipisa de consemnare din care rezultă dovada plății către revizuent a sumei de 24.339,86 lei cu titlu de despăgubiri aferente executării hotărârii C. împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 14.09.2010.
La data de 11.04.2013, revizuentul a depus la dosarul cauzei o cerere modificatoare cu referire la cuantumul daunelor cominatorii rămase de achitat din sentința civilă nr.6925/1995, cu referire la cheltuielile de judecată, detaliul acestor cheltuieli regăsindu-se în cererea modificatoare aflată la pagina 200-201. Ca o concluzie, revizuentul a arătat că la sfârșitul lunii februarie 2013, pârâta debitoare mai trebuie să îi achite suma de 108.281 lei, reprezentând daune cominatorii rămase de achitat și, respectiv 4820 lei cheltuieli de judecată, ceea ce totalizează un debit de 113.101 lei.
Curtea, analizând cererea de revizuire în raport de cerințele impuse de art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, dar și a apărărilor formulate prin întâmpinare de către intimata . următoarele:
Curtea reține cu prioritate faptul că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, articol de drept care impune recunoașterea de către instanța națională a efectelor hotărârilor instanței de contencios european prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor consfințite de Convenție prin pronunțarea de către instanțele interne a unei hotărâri rămase irevocabile după epuizarea căilor de atac prevăzute de legislația națională, legiuitorul reglementând posibilitatea retractării propriei hotărâri în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest articol.
Fiind sesizată cu o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile legale menționate, instanța învestită cu soluționarea acesteia are a verifica, în primul rând, dacă există o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă și apoi îndeplinirea a altor două cerințe, respectiv dacă gravele consecințe ale acestei încălcări continuă să se producă și, respectiv, dacă nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Raportat la aceste condiții și față de Hotărârea CEDO în Cauza C. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr.85/2011, Curtea reține că în ceea ce îl privește pe revizuent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor revizuentului la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, respectiv a art. 6 & 1 din Convenție, în sensul că autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea acestuia, instanța de contencios european făcând trimitere în acest sens la sentința civilă din data de 9 noiembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I. și sentința pronunțată la data de 14 decembrie 1995 de Judecătoria sector 5 București.
În raport de aceste constatări, Curtea, în referire la inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de intimata R. G. SA prin întâmpinare și cuvântul pe fond, constată că, de vreme ce promovarea acestei căi de atac se raportează exclusiv la condițiile stabilite de art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă, fără posibilitatea de a se mai putea raporta la cerința impusă de art. 322 alin. 1 de evocare a fondului cauzei în ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită, această apărare astfel fundamentată apare ca nefondată.
Curtea urmează a avea în vedere în acest sens și statuările Curții Constituționale care prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 340 din 17 mai 2011, a stabilit că prevederile art. 322 pct. 9 din codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Cum, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, interpretarea pct. 9 al art. 322 din Codul de procedură civilă nu se poate realiza decât prin prisma deciziei Curții Constituționale, în sensul că revizuirea întemeiată pe respectivul text de lege poate fi cerută și atunci când hotărârea atacată pe această cale nu evocă fondul pretențiilor deduse judecății, fiind deci admisibilă cererea sub aspectul hotărârii care poate forma obiectul revizuirii.
Inadmisibilitatea cererii de revizuire nu poate fi întemeiată pe nerespectarea cerinței impuse de art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca urmare a nesoluționării fondului litigiului prin hotărârea a cărei retractare se solicită, deoarece aplicarea art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă este singura modalitate prin care se pot remedia drepturile a căror încălcare a fost constatată printr-o hotărâre a instanței europene, remediere pe care instanța națională este obligată să o asigure conform art. 20 din Constituție.
Or, necesitatea acestei aplicări face ca revizuirea hotărârii să nu mai fie condiționată de evocarea fondului litigiului.
Referitor la cea de-a doua condiție de admisibilitate la care face referire intimata în întâmpinare, Curtea reține că, într-adevăr, art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă impune cerința existenței unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi examinat o hotărâre a instanței naționale prin prisma principiilor ce decurg din prevederile Convenției și să se fi constatat încălcarea normelor acesteia și a jurisprudenței proprii.
Sub acest aspect, Curtea reține că singurele hotărâri prin raportare la care s-a constatat încălcarea art. 6&1 din Convenție sunt sentința pronunțată la data de 9 noiembrie 1992 de către Judecătoria Sectorului Agricol I., respectiv sentința pronunțată de Judecătoria sector 5 la data de 14 decembrie 1995.
Or, decizia cu a cărei revizuire a fost învestită prezenta instanță este reprezentată de decizia civilă nr.554/16 februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București care vizează procedura validării popririi a unor sume reprezentând daune cominatorii ca urmare a neexecutării primei hotărâri la care face referire instanța de contencios european, daune încuviințate revizuentului prin sentința civilă nr. 6925/1996 a Judecătoriei sector 1 București.
Curtea are în vedere faptul că decizia pronunțată în recurs de către Curtea de Apel București – secția a III –a civilă pentru cauze cu minori și de familie cu a cărei revizuire este învestită să o judece, vizează sentința civilă nr.286/11.01.1999 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, și nicidecum una dintre sentințele expres menționate în hotărârea instanței de contencios european pentru care s-a constatat încălcarea drepturilor revizuentului.
Cu toate că și această hotărâre se referă la sume de bani ce decurg din neplata la timp a sumelor ce i se cuveneau revizuentului ca urmare a măsurii desfacerii contractului de muncă, ce a făcut obiectul unui alt litigiu ce a generat atâtea alte litigii ulterioare, totuși nu se poate concepe a se solicita retractarea unei alte hotărâri care are doar legătură cu cea în referire la care instanța de contencios european a constatat încălcarea dreptului convențional al revizuentului.
Mai mult, Curtea reține că în fața Curții Europene reclamantul s-a plâns de soluțiile instanțelor interne, pronunțate până la data respectivă, invocând o procedură inechitabilă. Or, instanța europeană, supunând analizei aceste susțineri, a conchis, potrivit paragrafului 57 din Hotărârea CEDO sus-menționată, că nu distinge nicio urmă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție în legătură cu această susținere.
Chiar dacă s-ar reține îndeplinirea acestei cerințe de admisibilitate întrucât această hotărâre a vizat o procedură de validare, adică o procedură ce ține de executarea silită a sentinței civile nr. 6925/1996 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 286/11 ianuarie 1999, Judecătoria sector 1 București a admis integral pretențiile acestuia dispunând validarea popririi în limitele în care fusese învestită. În calea de atac a apelului la această ultimă sentință a fost respinsă exclusiv solicitarea acestuia de obligare a . . despăgubiri civile pentru amânarea judecății conform art. 154 Cod procedură civilă, în reglementarea în vigoare la acea dată, soluție menținută prin decizia nr. 554/2000 pronunțată de Curtea de Apel București.
Mai mult, pretențiile revizuentului astfel încuviințate și reactualizate la data de 20 decembrie 2000 de către Judecătoria sector 1, așa cum rezultă din hotărârea Curții Europene (paragraful 18 din hotărârea CEDO) au fost achitate integral de .>
Chiar dacă prin decizia nr. 554 pronunțată de Curtea de Apel București i s-au respins pretențiile constând în daune pentru amânarea judecății în temeiul art. 154 Cod procedură civilă în forma în vigoare la acea dată, Curtea reține că hotărârea CEDO pe care se întemeiază prezentul demers al revizuentului nu constată o încălcare a art. 6 din Convenție în raport cu această dispoziție a instanței interne.
Totodată, Curtea are în vedere că art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă, prevede și altă cerință pentru a putea cere revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pe lângă aceea ca neregulile produse prin încălcare să își producă în continuare consecințele grave, respectiv ca acestea să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.
Or, în cauză, deși nu se poate contesta - față de cele constatate prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului - că prin neexecutarea integrală și în timp util a hotărârilor pronunțate în favoarea revizuentului s-a produs acestuia o încălcare a unui drept patrimonial, dovadă pretențiile pecuniare solicitate prin prezenta cerere de revizuire, Curtea apreciază că în speță o asemenea situație nu este de natură a atrage revizuirea deciziei nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
În acest sens, Curtea apreciază că remedierea consecințelor produse prin neexecutarea respectivelor sentințe reținute de instanța de contencios european poate fi realizată prin recurgerea revizuentului la formele de executare silită recunoscute de dreptul intern.
Cât privește consecințele încălcării dreptului revizuentului la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil, executarea unei hotărâri rămase definitivă fiind parte integrantă a „procesului”, în sensul art. 6 din Convenție, Curtea apreciază că acestea pot fi înlăturate altfel decât pe calea revizuirii deciziei nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București.
Rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat decizia a cărei retractare se solicită nu reprezintă singurul remediu în cauză, având în vedere că obiectul încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a constituit faza de executare a unor sentințe judecătorești, respectiv neexecutarea integrală și în timp util a acestora și nu modalitatea în care s-a realizat judecata în sine în fața instanțelor.
Prin urmare, nici această ultimă cerință impusă de art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă nu este îndeplinită în raport de decizia a cărei revizuire s-a solicitat.
Curtea constată că revizuentul a solicitat și constatarea nulității absolute a deciziei nr.1933/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea nu poate primi solicitarea revizuentului de a constata nulitatea absolută a acestei decizii, având în vedere că hotărârile instanțelor de judecată pot fi atacate doar în cazurile și condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Or, hotărârea instanței de recurs ce se cere a fi „anulată” este irevocabilă și, oricum, o hotărâre a instanței supreme nu poate fi atacată la o instanță inferioară în grad.
Revizuentul a mai arătat că Tribunalul București, încălcând autoritatea
de lucru judecat a deciziei CEDO - a pronunțat decizia nr.1129 din
11.12.2012 prin care a admis cererea de întoarcere a executării hotărârii din 9 nov.1992, ceea ce face ca și hotărârea aceasta să fie în situația reținută de CEDO pentru hotărârea din 14 dec. 1995, adică neexecutată deloc, situație care schimbă inclusiv condițiile inițiale de la data formulării cererii de revizuire. Față de cele prezentate, revizuentul a solicitat nulitatea tuturor actelor efectuate de instanțe până la acest moment. Or, Curtea nu poate primi solicitarea revizuentului de anulare a actelor efectuate de către instanțe în mod global, în diverse cauze aflate pe rol, procedura revizuirii fiind clar legiferată, instanța având obligația de a se raporta la o anume hotărâre în privința căreia se susține că este necesară retractarea, în prezenta cauză instanța procedând la analiza deciziei prin raportare la art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă așa cum a fost învestită.
În consecință, față de considerațiile mai sus expuse, apreciind că celelalte susțineri nu se mai impun a fi analizate, Curtea va respinge cererea de revizuire, constatând că nu sunt îndeplinite exigențele art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. R. împotriva deciziei civile nr.554/16.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații G. F. – COMISARIATUL GENERAL, C. NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE – TAROM, S.A. R. G. S.A. și A. G. LA CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I
2 ex/21.05.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1880/2012. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 872/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
