Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1105/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1105/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-06-2012 în dosarul nr. 1105/2012

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ

ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1105

Ședința publică de la 14.06.2012

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M. H.

JUDECĂTOR - I. S.

JUDECĂTOR - C. N.

GREFIER - S. R.

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenții reclamanți I. M. și I. V. împotriva deciziei civile nr. 92 A din data de 01.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. P. și Z. I..

Obiectul cauzei – revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă recurenta reclamantă I. M., personal, lipsind recurentul reclamant I. V. și intimații pârâți Z. P. și Z. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la legitimarea recurentei reclamante I. M., care prezintă carte provizorie . nr._ – CNP_ și lasă cauza la a doua strigare în vederea achitării taxei judiciare și a timbrului judiciar de către recurenta reclamantă.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta reclamantă I. M., personal, lipsind recurentul reclamant I. V. și intimații pârâți Z. P. și Z. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta reclamantă I. M., personal, depune dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 4 lei, conform chitanței nr._ din data de 14.06.2012 și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente cereri de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă, precum și un set de înscrisuri, susținând că aceste documente au mai fost depuse la dosarul cauzei, dar nu se mai regăsesc în dosarul cauzei.

Curtea, în urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 167 și 305 din Cod procedură civilă, încuviințează recurentei reclamante proba cu înscrisuri, probă administrată la acest termen de judecată.

Intimata reclamantă I. M., personal, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Intimata reclamantă I. M., personal, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.09.2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, reclamanții I. M. si I. V. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Z. P. si Z. I., în baza probatoriului ce se va administra, prin sentința pe care instanța o va pronunța, să se constate dreptul reclamanților de proprietate asupra imobilului - . București, .. 39, ., . și să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr._/7.10.2010 Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de insuficientă timbrare invocată din oficiu și a anulat acțiunea, ca insuficient timbrată.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la termenul din 05.11.2009, instanța a stabilit în sarcina reclamanților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 6371 lei aferentă primului capăt de cerere având ca obiect acțiune în constatare și în sumă de 6371 lei aferentă celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect acțiune în revendicare.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18.02.2010, instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți, a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la_ lei la 6371 lei și a dispus eșalonarea plății sumei de 6371 lei în 10 tranșe lunare de câte 637,1 lei la datele de 15.03.2010, 15.04._10, 15.06.2010, 15.07.2010, 15.08.2010, 15.09.2010, 15.10.2010, 15.11.2010 și 15.12.2010.

Împotriva acestei încheieri, reclamanții au formulat cerere de reexaminare, ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din 23.07.2010.

La termenul din 09.09.2010, instanța a pus în vedere reclamanților prin avocat să facă dovada achitării ratelor de taxă judiciară de timbru scadente, iar la termenul din 07.10.2010, instanța, din oficiu, a invocat excepția de insuficientă timbrare.

În drept, cu privire la această excepție, potrivit art. 20 din Legea 146/1997 cererile netimbrate conform dispozițiilor legale privind taxele de timbru si timbrul judiciar vor fi anulate de instanță dacă partea obligată la plată nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar, deși i s-a acordat termen în acest scop.

În cauză, instanța a reținut că reclamanții până la data de 07.10.2010 trebuiau să achite 7 rate de taxă de timbru în sumă totală de 4459,7 lei, însă au făcut dovada plății numai a sumei de 100 lei, deși încheierea prin care a fost eșalonată plata taxei de timbru este irevocabilă și au beneficiat de timp în vederea efectuării plăților scadente.

Împotriva acestei sentințe, la data de 11.11.2010 reclamanții I. M. și I. V. au formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 6.12.2010.

Prin decizia civilă nr. 92/A/1.02.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

P. a decide astfel, tribunalul a reținut că susținerile reclamanților din cererea de apel, neîntemeiate în drept, nu sunt fondate, întrucât nu au nicio legătură cu sancțiunea prevăzută de art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 aplicată de instanță pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru, așa cum a fost eșalonată prin încheierea din 18.02.2010.

Atâta timp cât respectiva încheiere nu a fost comunicată autorității fiscale competente pentru a fi pusă în executare silită, sancțiunea aplicată de instanță se încadrează în prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, astfel încât tribunalul, văzând și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 2.04.2012 au declarat recurs reclamanții I. M. și I. V., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București –Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 3.04.2012.

În motivare, au arătat că soluția este greșită, întrucât încheierea prin care a fost acordat ajutorul public judiciar, în sensul eșalonării, constituie titlu executoriu în favoarea autorității fiscale, care, în ipoteza nerespectării obligațiilor de plată, putea/poate proceda la executarea silită a debitorului, fiind prin urmare o creanță bugetar, susceptibilă de executare silită.

Sancțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr.146/1997, respectiv cea a anulării cererii introductive, este incidentă pentru ipoteza în care reclamantul nu a achitat taxa de timbru, în situația obișnuită, anterior introducerii cererii sau în cursul judecății, când i s-a pus în vedere această obligație.

Prin urmare, sancțiunea prevăzută de acest articol nu se aplică în situația în care nu a fost respectat graficul de plăți stabilit prin încheierea de eșalonare, caz în care sancțiunea este specifică, respectiv executarea silită, și nu cea a anulării cererii.

În ipoteza contrară, ar însemna ca în cazul neplății ratelor să se aplice o dublă sancțiune (fapt contrar principiului echității și nepermis de sistemul nostru judiciar). De asemenea, s-ar ajunge în situația în care deși acțiunea este anulată, organul fiscal să procedeze la executarea silită a sumei datorate cu titlu de taxă de timbru, situație în care ar lovi în echitabilitatea procesului civil, întrucât încheierea de acordare a ajutorului public, care constituie titlu executoriu, nu a fost desființată.

În drept, au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii sale, recurenta reclamantă a depus la dosar, în fotocopie: proces verbal întocmit la 22.11.2000 în dosar nr. 651/2000 al Judecătoriei Sectorului 3 București – executorul judecătoresc, somație nr. 381/18.01.2006, proces-verbal de evacuare din 15.02.2006 și proces verbal privind cheltuielile de executare silită din 12.12.2005 întocmite în dosarul de executare nr. 381/2005 al B.E.J. Casagranda S. A., contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1151/25.04.1996 de notar public M. V., procură autentificată sub nr. 1018/11.04.1996 de notar public I. M., certificat de sarcini nr. 3388/23.04.1996 eliberat de Judecătoria Sectorului 3 București, declarație sub semnătură nedatată dată de Z. P., certificat nr._/25.04.1996 eliberat de Administrația Financiară a Sectorului 3, situație a soldurilor la 31._, proces verbal – înștiințare stabilire a sumelor datorate pentru clădiri-terenuri ocupate de construcții nr. 2976/1996 emis de Administrația Financiară Sector 3, înștiințare de plată pentru anul 2005 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3, adresa nr. 6222 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector – Serviciul Constatare Persoane Fizice III, adresă emisă la 5.03.1998 în dosarul nr. 6899/1996 al Judecătoriei Sectorului 3 București, adresele nr._/25.03.1998 și nr._/8.05.1998 emise de Administrația Financiară Sector 3, două declarații date în dosare penale de I. M. în anii 1996 și 1999, proces verbal întocmit la 28.12.1999 într-un doar penal, cerere de constituire de parte civilă formulată de I. M. la termenul din 30.05.2002 în dosarul nr. 4390/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 București, cerere de repunere în termenul de recurs formulată de I. M. în dosarul nr. 4697/1999 al Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, declarație dată de T. C. la 24.05.1996 într-un dosar penal, cerere formulată de T. C. și înregistrată sub nr._/10.06.1996 la Secția 23 Poliție, proces verbal încheiat la 07.06.1996 de I. M., cerere formulată de T. C. și înregistrată sub nr._/15.07.1996 la Secția 23 Poliție, declarație dată de T. M. la 08.03.1999 într-un dosar penal, declarație dată de T. A. G. într-un dosar penal, declarație dată de T. A. G. la 26.10.1999 într-un dosar penal, plângere formulată de T. C. și T. A. G. și înregistrată sub nr. 3451/P/1996, proces verbal de aplicare a sechestrului întocmit la 9.06.1996, chitanță emisă de Z. P., două declarații nedatate date de Z. P., declarații date de Z. P. la 12.11.1998, la 07.03.2000, la 02.10.2001 și la 02.10.2003 în dosare penale, două declarații nedatate date de Z. P. în dosare penale, declarații date de Nanău E. C. la 10.11.1998, la 07.03.2000, la 25.09.2003 și la 31.10.2000 în dosare penale, declarație nedatată dată de Nanău E. C. într-un dosar penal, declarație nedatată dată de E. V. într-un dosar penal, declarații date de Nanău E. C. la 30.10.2000 și la 24.09.2003 în dosare penale, planșă fotografică în dosar nr. 333/2000 al Secției 23 Poliție, declarație nedatată dată de A. N. într-un dosar penal, adresă nr. 675/24.06.2002 emisă de Primăria Sectorului 6 – Serviciul Public Finanțe Publice Locale, declarație sub semnătură privată nedatată dată de P. A., declarație dată la 2.09.1996 de Asociația Locatarilor Bloc PM 22, .. 39, sector 3, procese verbale întocmite de organele de cercetare penală la 13.06.2001, 29.06.2000, 12.11.2000 și 11.11.2000, plângere penală formulată la 26.02.2000 de I. M., proces verbal de începere a urmării penale întocmit la 31.10.2000, adresele nr._/12.11.1996, nr._/18.11.1999,_/05.02.2000,_/08.02.2000, nr._/24.07.2000, nr._/21.11.2000, nr._/12.08.2002 și nr._/23.10.2003 emise de Poliția Secției 23, adresă nr. 16/18.02.1999 emisă de Administrația Financiară Sector 3, ordonanță emisă la 20.10.2003 în dosarul nr. 3280/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, adresă nr. 821/20.04.2004 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, rezoluție motivată dată de Secția 23 Poliție la 12.01.1999, rapoarte de expertiză criminalistice nr._/28.08.2000 și_/02.02.1999, raport de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat nr._/09.10.2000 întocmit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic – Laboratorul de detecție psihologică a comportamentului simulat, declarație sub semnătură privată dată la 12.02.2000 de I. V., declarații date de P. Anișoare la 21.06.2000 și la 05.06.2000 în dosare penale, declarații date de G. C. la 21.06.2000 și la 05.06.2000 în dosare penale, declarații date de A. M. la 22.06.2000 și în iunie 2000 în dosare penale, declarație dată de T. A. G. la 29.06.2000 într-un dosar penal, declarație dată de T. M. la 29.06.2000 într-un dosar penal, declarație dată de T. I. la 29.06.2000 într-un dosar penal, rechizitoriu întocmit la 21.03.2001 de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 3451/P/1996, referat de terminare a urmării penale întocmit de Secția 23 Poliție sub nr._/11.10.2001, rechizitoriu întocmit la 03.04.2002 de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 3863/P/2001, referat de terminare a urmării penale întocmit de Secția 23 Poliție sub nr._/11.10.2001 și referat de terminare a urmării penale întocmit de Secția 23 Poliție sub nr._/10.02.2003.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

1. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997: „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege”.

2. Conform art. 19 alin. 1 din același act normativ: „Taxele judiciare de timbru se plătesc (…) în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei”. În același sens, art. 295 alin. 11 lit. c Cod fiscal prevede că: „Constituie venit la bugetul local sumele provenite din taxele de timbru prevăzute de lege”, iar art. 2 din același act normativ enumeră la alin. 1 lit. h și impozitele și taxele locale între impozitele, taxele și contribuțiile sociale reglementate de Codul fiscal.

Totodată, art. 1 alin. 1 Cod procedură fiscală prevede că acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.

Concluzia care se impune este aceea că taxelor judiciare de timbru le sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, care au valoare de drept comun.

Regulile generale stabilite de Codul de procedură fiscală pentru creanțele fiscale sunt următoarele:

i. Art. 110 - „Colectarea creanțelor fiscale” - dispune că: „(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale. (2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz. (3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: (…) h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească”.

ii. Art. 136 alin. 1 - „Organele de executare silită” - stabilește că: „În cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod (…)”.

3. În materia taxelor judiciare de timbru există dispoziții speciale care le exceptează de executare silită, instituind o sancțiune procesual civilă pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei prevăzute de lege.

Astfel, art. 20 din Legea nr. 146/1997 prevede că: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, (…) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. (…) (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

4. O situație specială este cea reglementată de O.U.G. nr. 51/2008, care în art. 6 prevede că ajutorul public judiciar se poate acorda, între altele, sub formă scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

Potrivit art. 15 din prevăzute de același act normativ: „(1) Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. (2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. (3) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă”, iar art. 33 prevede că: „În cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare, prin încheiere se vor stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată și cuantumul ratelor”.

Se pune problema dacă, în cazul în care până la termenul de plată a unei rate aceasta nu este achitată, iar cererea de chemare în judecată nu este soluționată, trebuie aplicate dispozițiile generale din Codul de procedură fiscală sau cele cuprinse în art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere că natura juridică a eșalonării sau amânării de la plata taxei judiciare de timbru este aceea a unei prorogări judecătorești a termenului prevăzut de art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, neexecutarea obligației corespunzătoare trebuie să urmeze regimul juridic impus de textul de lege în discuție.

Numai în situația în care în mod obiectiv nu mai este posibilă aplicarea acestei prevederi legale, respectiv în cazul în care termenul de plată a unei rate este ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, se revine la aplicarea dispozițiilor generale care reglementează creanțele fiscale, și anume cele cuprinse în Codul de procedură fiscală.

Contrar susținerilor recurenților reclamanți, în cazul în care cererea este anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată pe considerentul neachitării ratelor scadente la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, încheierea de admitere a cererii de ajutor public judiciar nu va mai fi comunicată organelor de executare fiscale, pentru că prin ipoteză instanța a apreciat că sunt incidente normele speciale instituite de Legea nr. 146/1997, iar nu cele generale din Codul de procedură fiscală.

Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți I. M. și I. V. împotriva deciziei civile nr.92/A/1.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. P. și Z. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. H. I. S. C. N.

GREFIER

S. R.

Red. C.N.

Tehnored. C.N/B.I.

2 ex/13.07.2012

-------------------------------------------

T.B.- Secția a III-a – M.P.

- C.T.

Jud.Sector 3 – G.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1105/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI