Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1216/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1216/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 1216/2013

Dosar nr._ (_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1216

Ședința publică de la 04.07.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. D.

JUDECĂTOR - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

GREFIER - I. A. G.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant M. N. A., împotriva deciziei civile nr. 1088 A din 18.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți G. S., I. V. și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

P. are ca obiect - revendicare imobiliară.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 04.07.2013, hotărând următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/08.06.2006, reclamantul M. N. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și I. V., să se constate că imobilul situat în București, Calea Dorobanților nr. 244, sector 1 a trecut în mod abuziv în proprietatea statului și pe cale de consecință, nevalabilitatea titlului statului cu privire la acest imobil și să fie obligată pârâta, persoană fizică, să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, Calea Dorobanților nr. 244, sector 1, apartament pe care îl deține în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 5071/_/03.10.1997.

Prin sentința civilă nr. 6671/26.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._./299/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. N. A., în contradictoriu cu pârâții MINICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, I. V., G. S., pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamantul M. N. A., cale de atac ce a fost respinsă prin decizia civila 288/25.02.2008.

Prin decizia civila 337/26.02.2009, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de recurentul reclamant, a admis apelul si a desființat sentința judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința civila_/7.09.2009, Judecătoria Sectorului 1 a admis acțiunea reclamantului.

Această sentință a fost atacată cu apel, iar prin decizia civila 1166/4.11.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a civila a admis apelurile, a desființat sentința nr._/2009 si a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr._/18.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._./299/2006*, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. N. A., în contradictoriu cu pârâții MINICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, I. V., G. S., ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect; a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29.09.1938, R. N. M. și E. M. au cumpărat o suprafață de teren de 336,31 m.p. situată în București, între Șoseaua J., Calea Dorobanților, Parcul Principele C. și Fabrica de Spirt, reprezentând lotul 23 din planul de parcelare Parcul J., situat pe calea Dorobanților nr. 166.

Potrivit istoricului de arteră și număr poștal, fila 42, imobilul astfel identificat se află situat la adresa actuală la nr. 244 pe Calea Dorobanților.

În baza autorizației de construire nr. 27/25.02.1939 s-a construiet, pe terenul din Calea Dorobanților nr. 166, un corp de clădire cu demisol, parter, etaj și mansardă.

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4167/1948, cei doi proprietari au împărțit imobilul, numitei E. M. atribuindu-i-se parterul cu toate dependințele de pe același palier, prima cameră de la mansardă, partea stângă și garsoniera de la subsol, iar numitului R. M. i s-a atribuit apartamentul de la etajul 1 cu dependințele de pe același palier, garajul și trei camere de la mansardă.

La data de 10.01.1972, M. R. a decedat, lăsând ca moștenitori, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 8/03.02.2006, pe M. E. Ursula, în calitate de soție și pe M. N. A., în calitate de fiu.

M. E. Ursula a decedat la data de 10.11.2000, rămânând ca moștenitor M. N. A., cu o cota de ½, si R. M., cu o cota de ½, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 64VI_/17.10.2005.

Asupra calității procesuale active a reclamantului, Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil, considerând că reclamantul a făcut dovada calității procesuale active potrivit înscrisurilor depuse.

Imobilul a intrat în proprietatea statului în baza dispozițiilor Decretului nr.92/1950.

Prin Dispoziția nr.6211/20.07.2006, emisa în baza Legii nr.10/2001 de Primăria Municipiului București, s-a dispus restituirea în natura a imobilului situat în București, Calea Dorobanților nr.244, sector 1, compus din construcție de tip A (S+P+1+M), cu excepția apartamentului nr.1 situat la demisol, vândut în baza Legii nr.112/1995 conform contractului de vânzare cumpărare nr.5071/_/03.10.1997, cu cota de teren aferenta si apartamentul nr. 2 situat la parter, vândut prin contractul nr. 6642/13.11.1996, cu cota de teren aferenta de 42,59 m.p.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 5071/_/01.10.1997, Primăria Municipiului București prin . a vândut pârâtei I. V. . demisol din imobilul situat în București, Calea Dorobanților nr. 244, compus din vestibul, cameră, cameră, cameră serv, bucătărie, baie, boxă, boxa în suprafață utilă de 77,27 m.p., o cotă indiviză de 19,41% din părțile comune de folosință și o suprafață de 21.83 m.p. teren aferent apartamentului vândut.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008, parata I. V. a vândut imobilul in litigiu pârâtului Giambasu S., care a devenit subdobâditor cu titlu particular al imobilului de la data de 16.01.2008, transmițându-se si calitatea procesual pasiva a pârâtei I. V..

Imobilul a fost înscris în cartea funciara sub nr._, la data de 12.03.2003, în favoarea pârâtei I. V., iar la data de 12.03.2003, a fost notata o interdicție de vânzare în favoarea ., care a fost radiata la data de 15.05.2008, când s-a notat și dreptul de proprietate în favoarea paratului Giambasu S..

S-a reținut de către instanța de fond faptul ca reclamantul nu a notat prezentul litigiu în cartea funciara a imobilului.

Instanța de fond a reținut că, la acest moment procesual, calitate procesuală pasivă are pârâtul Giambasu S., căruia i s-a transmis această calitate pe parcursul judecării cauzei prin încheierea contractului de vanzare cumpărare și ca I. V., căsătorită T., are calitate de chemata în garanție.

Reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară prin comparare de titluri, atât reclamanta, cât și pârâtul, au invocat existența unui titlu de proprietate cu caracter translativ, provenit de la autori diferiți.

Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul unui bun cere restituirea sa de la cel care îl stăpânește fără drept.

. Legii nr. 10/2001, prin care s-a instituit o procedură administrativă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat fără titlu, nu înlătură dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii să solicite și instanțelor judecătorești compararea dreptului lor cu cel al persoanei căreia statul i-a transferat cu titlu oneros bunul. Acest drept nu are ca efect instituirea unei vocații duble la repararea prejudiciului creat prin preluarea bunului de către stat.

Titlul de proprietate al reclamantului este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr._/29.09.1938, si de autorizația de construire nr. 27/25.02.1939, iar titlul de proprietate al pârâtului Giambasu S. este reprezentat de contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008.

Acțiunea în revendicare, în ipoteza în care titlurile părților provin de la autori diferiți, se soluționează prin mecanismul comparării titlurilor de proprietate invocate, în favoarea părții al cărei drept este preferabil.

Criteriile de comparare a titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante nu sunt stabilite expres nici de art. 480 C.civ., care constituie temeiul de drept general al acțiunii în revendicare imobiliare și nici de actele normative speciale ce stabilesc regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste criterii au fost propuse și dezvoltate în doctrină și jurisprudență.

Conform art. 1169 C.civ., reclamantului îi revine sarcina probei în sensul că autorul său avea un drept preferabil, iar dacă această probă nu este făcută și nu se poate stabili un motiv de preferință a titlului de proprietate invocat de reclamant în raport cu titlul invocat de pârât, acțiunea în revendicare va fi soluționată în favoarea pârâtului.

Titlul de proprietate al reclamantului este mai vechi decât cel al pârâtului și provine de la o persoană care a avut la rândul său calitatea de proprietar.

Titlul de proprietate al pârâtului provine de la un proprietar care a dobândit la rândul său de la un subiect de drept (M. București) în patrimoniul căruia imobilul litigios a intrat, fără titlu valabil, în baza dispozițiilor neconstituționale ale Decretului nr. 92/1950.

Cu toate acestea, având în vedere situația juridică particulară a imobilului litigios, respectiv faptul că acesta se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate al paratului este preferabil celui deținut de către reclamant pentru următoarele considerente:

Valabilitatea titlului de proprietate al pârâtului nu mai poate fi contestată, acesta bucurându-se de o prezumție absolută de validitate, având în vedere că imobilul litigios face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, iar conform art. 45 alin. 5 din Legea nr.10/2001, dreptul de a cere aplicarea sancțiunii de drept civil a nulității s-a prescris ca urmare a neexercitării lui în termenul special de un an, astfel cum a fost succesiv prelungit prin OUG nr.109/2001 și respectiv, OUG nr. 145/2001, ce s-a împlinit la data de 14 august 2002.

Conform art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, este obligatorie luarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, în beneficiul persoanei îndreptățite, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin această normă juridică, deși este recunoscută existența dreptului de proprietate, i se închide persoanei îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii, calea obținerii unei reparații în natură, imposibil de aplicat din punct de vedere juridic, din moment ce dreptul fusese anterior înstrăinat unui terț.

Instanța de fond a constatat că prin această dispoziție legală, având în vedere necesitatea asigurării stabilității circuitului juridic civil, se statuează obligativitatea menținerii situației juridice create în mod valabil, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și se instituie indirect, un criteriu de preferință în favoarea persoanelor ce au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, criteriu aplicabil la soluționarea acțiunii în revendicare. Existând doua categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale, respectiv cele născute în legătura cu dreptul de proprietate, in mod firesc nu se vor mai aplica normele cu caracter general ale Codului civil, ci cele cu caracter special ale Legii nr. 10/2001, care privesc numai regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat. Este evident că legea nu reglementează posibilitatea acțiunilor în revendicare în condițiile dreptului comun paralel și în contradicție cu procedura revendicării speciale pe care o prevede expres singura acțiune permisă.

Prin urmare, analizând acțiunea în revendicare formulata de către reclamanta, instanța de fond a constatat ca in cazul acestor imobile legea nu mai permite aplicarea regulilor create de literatura de specialitate si de practica judecătorească pornind de la prevederile art. 480 cod civil privind compararea titlurilor de proprietate invocate de către cele doua părți și restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a impus folosirea de către fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de acest act normativ pentru restituirea efectiva a imobilului sau după caz, pentru stabilirea unor masuri reparatorii prin echivalent.

În favoarea paratului operează principiul validității aparenței în drept (error communis facit jus ), dreptul său de proprietate fiind preferabil oricărui alt drept de aceeași natură anterior, ce poartă asupra aceluiași obiect.

Autorul paratului a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-un act juridic, cu titlu oneros, cu plata prețului în rate, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5071/_/03.10.1997, a fost de bună-credință, în sensul că a cunoscut că imobilul se află în patrimoniul statului. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul de proprietate al chematei în garanție si autorul paratului, exista o eroare comună și invincibilă, cu privire la dreptul statului de a înstrăina locuințele intrate în patrimoniul său în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel, la data la care paratul a dobândit imobilul în litigiu, reclamantul nu solicitase în justiție constatarea nevalabilității titlului statului, iar titlul statului asupra imobilului era prezumat valabil. În consecință, nu a existat nici o rațiune la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 5071/_/03.10.1997, pentru care apartamentul in litigiu să fi fost considerat ca neintrând în obiectul de reglementare al art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, astfel cum a fost acesta interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 73/1995.

De asemenea, instanța de fond a reținut că nici la momentul încheierii contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 45/16.01.2008 nu era înscrisă în cartea funciară vreo interdicție de vânzare și nici notată existența prezentului litigiu, astfel încât nu se poate reține reaua credință a pârâtului la cumpărarea acestui apartament.

În plus, potrivit principiilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin deciziile pronunțate în cauzele Ouzounis și alții contra Greciei și Malhous contra Cehiei, în aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, dreptul de proprietate invocat de parat este mai vechi decât cel al reclamanților. Calitatea de titular al dreptului de proprietate există, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai de la data recunoașterii sale printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă sau printr-un act de aplicare a unor măsuri legislative de restituire. Instituirea unor termene pentru apărarea dreptului de proprietate, ca si ocrotirea drepturilor concrete si efective ale persoanelor care au dobândit de la stat imobile naționalizate de fostele regimuri comuniste nu este contrara spiritului practicii CEDO (cauza Pincova si Pinc contra Republica Ceha), care si in cazul BRUMARESCU contra ROMANIEI s-a referit la principiul stabilității raporturilor juridice si la nelegalitatea unei masuri de lipsire formala de dreptul de proprietate recunoscut anterior printr-o hotărâre judecătorească. Or, în cazul de față, dreptul autorului pârâtului de a cumpăra imobilul a fost consacrat prin lege, act juridic emis de Parlament, care are aceeași valoare cu dreptul reclamantului.

In sensul celor menționate anterior Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproporționate. Astfel, în hotărârea R. contra României din data de 19.10.2006 CEDO a statuat ca persoanele care si-au dobândit cu buna credința bunurile nu trebuie sa fie aduse in situația de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri.

Reclamantul nu au făcut dovada recunoașterii calității lui de proprietar al imobilului in litigiu printr-un act emis de puterea judecătorească sau de cea executivă, anterior dobândirii dreptului de proprietate de către autorul paratului, în aplicarea Legii nr. 112/1995.

Față de cele expuse, apreciind că voința legiuitorului de a menține situația juridică creată în mod valabil în aplicarea Legii nr. 112/1995 și de a repara exclusiv prin echivalent, prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului, constituie un criteriu de preferință în beneficiul pârâtului, subdobânditor al imobilului în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.112/1995, superior vechimii și transmisiunii legale a titlului de proprietate de care s-a prevalat reclamantul, instanța a respins cererea de revendicare ca neîntemeiată .

F. de cele reținute mai sus, instanța de fond a respins pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

În baza art. 274 C.proc.civ a obligat reclamantul, ca parte aflată în culpă procesuală și care a căzut în pretenții, la plata sumei de 2000 ron către pârât cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată; constatarea faptului că imobilul situat în București, Calea Dorobanților, nr. 244, sector 1 a trecut în mod abuziv în proprietatea statului și pe cale de consecință nevalabilitatea titlului statului cu privire la acest imobil; obligarea pârâților I. V. și G. S. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, Calea Dorobanților, nr. 244, sector 1; obligarea în solidar tuturor intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public E. C. sub nr. 45/16.01.2008 prin care lonita V. a înstrăinat dreptul de proprietate litigios ce formează obiectul prezentului dosar către Giambasu S., a solicitat admiterea cererii de retract litigios si pronunțarea unei hotărâri de stingere a litigiului, constatarea desființării față de apelant, cu efect retroactiv de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 45/16.01.2008 BN "Expert", notar public E. C. prin care lonita V. a înstrăinat dreptul litigios de proprietate ce formează obiectul prezentei cauze către G. S. și să se constate ca M. N. A. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 45/16.01.2008 BN "Expert", notar public E. C., prin exercitarea retractului litigios.

Ulterior începerii prezentului litigiu, la data de 16.01.2008, parata I. Virica a instrainat bunul litigios către pârâtul Giambasu S., conform contractului de vanzare-cumparare nr.45/16.01.2008 autentificat de notar public C. E..

Apelantul a susținut că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1402, art.1403 si art.1404 C.civ., privind exercitarea retractului litigios, respectiv: există un proces început si neterminat asupra fondului dreptului, cesiunea a fost făcuta in schimbul unui preț, manifestarea de voința este însoțită de faptul material al plații prețului cu dobânzile aferente din ziua plații si cheltuielile făcute de cesionar, retractul litigios este exercitat in fata instanței de judecata, nu ne aflam in prezenta unui caz in care retractul litigios este interzis, retractul litigios este exercitat de una din părțile din proces.

Apelantul a susținut că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate raportat la aplicarea în timp a legii noi, respectiv Noul Cod Civil, față de argumentul de interpretare "per a contrario" a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Prin decizia civilă nr.1088/A/18.12.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea de a se lua act de retractul litigios, ca inadmisibilă; a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant; a obligat apelantul la plata către intimata I. V. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată și către intimatul G. S. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanța a reținut situația de fapt în sensul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29.09.1938, autorii reclamantului, R. N. M. și E. M., au cumpărat o suprafață de teren de 336,31 m.p. situată între Șoseaua J., Calea Dorobanților, Parcul Principele C. și Fabrica de Spirt, București, reprezentând lotul 23 din blocul 29 al din planul de parcelare Parcul J., situat pe calea Dorobanților nr. 166.

Potrivit istoricului de arteră și număr poștal, fila 42, imobilul se află astăzi la nr. 244 pe Calea Dorobanților.

În baza autorizației de construire nr. 27/25.02.1939 se construiește, pe terenul din Calea Dorobanților nr. 166 un corp de clădire cu demisol, parter, etaj și mansardă.

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4167/1948, cei doi proprietari au împărțit imobilul, numitei E. M. atribuindu-i-se parterul cu toate dependințele de pe același palier, prima cameră de la mansardă, partea stângă și garsoniera de la subsol, iar numitului R. M. i s-a atribuit apartamentul de la etajul 1 cu dependințele de pe același palier, garajul și trei camere de la mansardă.

La data de 10.01.1972 M. R. a decedat, lăsând ca moștenitori, potrivit Certificatului de calitate de moștenitor nr. 8/03.02.2006 (f. 14), pe M. E. Ursula, în calitate de soție și pe M. N. A. în calitate de fiu. M. E. Ursula a decedat la data de 10.11.2000, rămânând ca moștenitor M. N. A. cu o cota de ½ si R. M. cu o cota de ½, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 64VI_/17.10.2005.

Asupra calității procesuale active a reclamantului, Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil, considerând ca reclamantul a făcut dovada calității potrivit înscrisurilor depuse, cestiune de drept a cărei dezlegare se impune conform art. 315 C.pr.civ.

Imobilul a intrat în proprietatea statului în baza dispozițiilor Decretului nr.92/1950.

Prin Dispoziția nr.6211/20.07.2006, emisa în baza Legii nr.10/2001 de Primăria Municipiului București, s-a dispus restituirea in natura a imobilului situat in București, Calea Dorobanților nr.244, sector 1, compus din construcție de tip A (S+P+1+M), cu excepția apartamentului nr.1 situat la demisol vândut în baza Legii nr.112/1995 conform contractului de vanzare cumpărare nr.5071/_/03.10.1997 cu cota de teren aferenta si apartamentul nr. 2 situat la parter vândut prin contractul nr. 6642/13.11.1996 cu cota de teren aferenta de 42,59 m.p.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.5071/_/01.10.1997, Primăria Municipiului București prin . a vândut pârâtei I. V. . demisol din imobilul situat în București, Calea Dorobanților nr. 244, compus din vestibul, cameră, cameră, cameră serv, bucătărie, baie, boxă, boxa în suprafață utilă de 77,27 m.p., o cotă indiviză de 19,41% din părțile comune de folosință și o suprafață de 21.83 m.p. teren aferent apartamentului vândut.

Prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008, parata I. V. a vândut imobilul in litigiu d-lui Giambasu S..

In ceea ce privește această transmisiune a dreptului de proprietate în timpul procesului, tribunalul a apreciat că în mod corect a apreciat judecătoria că Giambasu S. a devenit subdobânditor cu titlu particular al imobilului de la data de 16.01.2008, transmițându-se și calitatea procesual pasiva a pârâtei I. V..

Cu privire la îndeplinirea în prezenta cauză a condițiilor prevăzute de art.1402, art.1403 si art.1404 C.civ., privind exercitarea retractului litigios, cererea apelantului reclamant a fost apreciată de către instanța de apel că este inadmisibilă.

Astfel, s-a reținut că litigiul poarta asupra unui imobil preluat abuziv, intrat în proprietatea statului în baza dispozițiilor Dec. 92/1950. F. de aceasta situație juridică, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale – Legea 10/2001- derogatorie de la dreptul comun, astfel că se impune ca analiza cererii reclamantului să fie făcută prin prisma dispozițiilor speciale, ceea ce exclude posibilitatea exercitării retractului litigios.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a apreciat că după . Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare nu mai poate fi examinată exclusiv prin prisma dispozițiilor dreptului comun, ci în temeiul acestei legi speciale.

Astfel, restituirea în natură este condiționată de anularea actului de înstrăinare încheiat între stat și terțul dobânditor, legea prevăzând o sancțiune drastică pentru foștii proprietari care au stat în pasivitate și anume chiar pierderea dreptului de proprietate, ca efect al decăderii.

Legea nr.10/2001 reglementează excepții de la dreptul comun în privința regimului nulității absolute instituind termenul de prescripție prin art. 45 alin. 5 precum și sancțiunea decăderii din dreptul de a cere măsuri reparatorii ca urmare a nedepunerii notificării conform art. 22 alin. 5.

Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, respectiv când se acordă măsuri reparatorii în echivalent, nu se poate susține ca legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu Codul civil.

Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art.2), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 8 lit. c, art. 29).

Tribunalul a examinat cererea prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001, imobilul in litigiu încadrându-se în categoria imobilelor preluate abuziv, și chiar dacă se reține nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, câtă vreme reclamantul nu a acționat și nu a cerut anularea titlului pârâților, titlul lor s-a consolidat.

Instanța de apel a reținut că noțiunea de valabilitate prevăzută de art. 45 din Legea nr.10/2001 a fost interpretată în literatura de specialitate și practica judiciară ca o cauză de preferabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriașilor cumpărători de bună credință în fața titlurilor de proprietate ale foștilor proprietari.

Reclamantul a formulat acțiunea în revendicare abia în anul 2006, nu a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în termenul de 18 luni, astfel că titlul de proprietate al pârâților s-a consolidat prin trecerea timpului. Tribunalul a apreciat ca reclamantul avea obligația de a uza de procedurile prevăzute de lege pentru restituirea imobilelor preluate abuziv, respectiv Legea nr.10/2001.

Instanța de apel a apreciat că, chiar dacă s-ar proceda la compararea titlurilor părților, din perspectiva dreptului comun invocat de reclamant, în mod corect a apreciat prima instanță că pârâții au câștig de cauză întrucât în privința acestora acesta operează principiul proprietarului aparent.

Condițiile acestui principiu de drept sunt întrunite întrucât imobilul, ca bun determinat, s-a dobândit printr-un act juridic cu titlu oneros, pârâta I. fiind de bună credință și împărtășind o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a statului.

Așadar, buna credință a paratei la momentul cumpărării reprezintă un fapt juridic creator al unui drept de proprietate valabil – acesta fiind sensul dispozițiilor art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001. Pârâții dețin un „bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât titlul lor de proprietate nu a fost atacat.

În cauză, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr.33/2008 – în interesul legii), aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.

Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legislația cu privire la restituirea imobilelor preluate de stat trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună credință, să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține Statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri (paragraful 58, cazul R. împotriva României). De asemenea, nici consecința insecurității raporturilor juridice nu poate fi ignorată. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe garantat de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a respins cererea de a se lua act de retractul litigios, ca inadmisibilă, a respins ca, nefondat, apelul și a obligat apelantul la plata către intimata I. V. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată și către intimatul G. S. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, in temeiul art. 274 C.pr.civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând, în principal, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii privind exercitarea retractului litigios/admiterii apelului reclamantului și modificării în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a arătat că primul motiv de casare se încadrează în prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ. și se referă la faptul că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, precum și principiul dreptului la apărare, întrucât nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii reclamantului privind exercitarea retractului litigios.

Prin decizia pronunțată în apel, Tribunalul București a respins cererea reclamantului privind exercitarea retractului litigios, ca inadmisibilă, ceea ce înseamnă că instanța de judecată a admis excepția inadmisibilității cererii privind exercitarea retractului litigios.

Fiind vorba de o excepție procesuală, instanța de judecata era obligată ca înainte de analizarea ei, sa o pună în discuția contradictorie a părților, pentru a garanta și respecta atât principiul contradictorialității, cât și principiul dreptului Ia apărare.

Pentru respectarea acestor principii, instanța de judecata era obligată, potrivit art.129 alin.4 C.proc.civ. să pună în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității retractului litigios invocat de reclamant.

Contrar prevederilor anterior menționate, instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității retractului litigios, în schimb, o dată cu soluționarea apelului, a soluționat pe cale de excepție retractul, respingându-l ca inadmisibil.

Al doilea motiv de casare a fost încadrat în prevederile art.304

pct.5 C.proc.civ. și se refera la faptul că instanța de apel a încălcat

principiul contradictorialității, precum și principiul dreptului Ia apărare,

întrucât nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale

pasive a intimatei-pârâte lonita V..

În considerente deciziei, instanța de apel a reținut că întreaga calitate procesuală pasivă a intimatei-pârâte lonita V. s-a transmis către Giambasu S., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008. Acest aspect reținut de instanța de apel nu a fost pus niciodată în discuția contradictorie a părților.

Mai mult, deși instanța de apel a reținut că intimata-pârâta lonita V. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, totuși aceeași instanța de apel a soluționat apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu această persoană fizică fără calitate procesuala pasivă, pronunțând o soluție pe fondul apelului, iar nu pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul a arătat că în situația în care instanța de apel a reținut că lonita V. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respingerea apelului declarat împotriva acesteia, iar nu soluționarea pe fond a apelului în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuala pasivă.

Al treilea motiv de casare este încadrat în prevederile art.304

pct.5 C.proc.civ. și se referă la faptul că instanța de apel a încălcat

prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., întrucât nu a motivat în fapt și în drept soluția respingerii cererii reclamantului privind exercitarea retractului litigios ca inadmisibila.

Instanța a apel a reținut în considerentele hotărârii că exercitarea retractului litigios este inadmisibilă, întrucât imobilul formează obiectul Legii nr.10/2001, astfel ca cererea reclamantului se impune a fi examinată prin raportare la prevederile legii speciale.

Recurentul a susținut că motivarea instanței de apel în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității exercitării retractului litigios lipsește, întrucât prin cele două premise prevăzute de instanța de apel, nu se poate considera că aceasta și-a motivat cu adevărat soluția adoptată.

Astfel, instanța de apel nu a explicat în niciun fel de ce exercitarea retractului litigios nu este posibilă în cazul imobilelor ce formează obiectul Legii nr.10/2001, mai ales în condițiile în care este exercitată în cadrul unui dosar întemeiat pe dispozițiile dreptului comun, art.480 C.civ., în condițiile în care este exercitată nu împotriva cumpărătorului în baza Legii nr.112/1995, ci împotriva subdobânditorului de la acest cumpărător, în baza unui contract încheiat în condițiile dreptului comun.

Reclamantul a exercitat retractul litigios fața de Giambasu S. care este un succesor cu titlu particular al intimatei lonita V., cumpărătoare în baza Legii nr.112/1995. Această transmitere a dreptului de proprietate de la lonita V. către Giambasu S. a avut loc în baza dreptului comun (fiind înstrăinat un drept de proprietate litigios), iar nu în baza Legii nr.112/1995.

In aceste condiții, recurentul a considerat că în mod nelegal instanța de apel, în analiza exercitării retractului litigios, s-a raportat numai la prevederile Legii nr.10/2001, iar nu și la prevederile de drept comun.

Mai mult, instanța nu a explicat în niciun fel care este temeiul de drept din Legea nr.10/2001 care împiedica exercitarea retractului litigios, mai ales în condițiile în care orice act normativ se completează cu prevederile dreptului comun - codul civil.

Recurentul a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor ce reglementează retractul litigios, întrucât a considerat ca acestea nu sunt aplicabile în speță.

În primul rând, trebuie reținut că nu există nicio normă juridică în cuprinsul Legii nr.10/2001 care să interzică exercitarea retractului litigios, atunci când acesta este exercitat împotriva subdobânditorului imobilului, cum este și cazul de față.

Mai mult, chiar daca s-ar lua în considerare prevederile Legii nr.10/2001, mai precis prevederile art.45, atunci când s-ar analiza posibilitatea exercitării retractului litigios, s-ar ajunge la concluzia potrivit căreia exercitarea retractului litigios nu ar avea niciun efect asupra valabilității contractului încheiat în baza Legii nr.112/1995.

Astfel, prin exercitarea retractului litigios, respectiv prin admiterea acestuia, contractul încheiat în baza Legii nr.112/1995 nu ar fi desființat (anulat), întrucât exercitarea retractului nu privește contractul încheiat de lonita V. cu Statul Român, ci contractul încheiat de lonita V. cu Giambasu S..

Prin exercitarea retractului numai cel de al doilea contract ar fi afectat, iar nu primul, astfel că prevederile art.45 din Legea nr.10/2001 nu ar fi în niciun fel înfrânte.

În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.

Curtea, analizând criticile de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:

Referitor la critica întemeiată pe motivul de casare art.304 pct.5 C.proc.civ. privitor la faptul că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, precum și principiul dreptului la apărare, întrucât nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii reclamantului privind exercitarea retractului litigios.

Critica este nefondată.

Regula în procesul civil este aceea ca părțile să aibă posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Principiul contradictorialității în procesul civil asigură aceste drepturi legale ale participanților la judecată. Pentru respectarea acestui principiu, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.

Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar, potrivit art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

De altfel, cu ocazia soluționării mai multor plângeri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți.

Pe de altă parte, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, inclusiv din perspectiva necesitații asigurării cerințelor impuse de „egalitatea de arme”.

În cauză, din analiza încheierii de ședință de la data de 14.12.2012, Curtea constată că instanța de apel a acordat părților prezente cuvântul asupra cererii de retract litigios.

Astfel, în cuvântul său, apelantul – reclamant a solicitat încuviințarea cererii de exercitare a retractului litigios cu privire la contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008 și pronunțarea unei hotărâri de stingere a litigiului. În susținerea acestei cereri, această parte a arătat că nu există nici un impediment pentru ca instanța să nu țină seama de retractul litigios, având în vedere că există un proces început și neterminat asupra fondului dreptului, cesiunea a fost făcută în schimbul unui preț, manifestarea sa de voință este însoțită de faptul material al plății prețului cu dobânzile aferente, retractul litigios este invocat în fața instanței de judecată, nu este interzis de lege și este exercitat de una dintre părțile din proces. Din analiza cuvântului acordat de către instanța de apel cu privire la cererea de exercitare retractului litigios, Curtea deduce că această parte a pus concluzii atât pe posibilitatea formulării unei asemenea cereri cât și pe fondul acesteia.

Din analiza aceleiași încheieri rezultă că și intimatul – pârât a pus concluzii pe cererea de retract litigios, arătând că o asemenea cerere este inadmisibilă față de legea specială și situația juridică particulară a bunului litigios în calea de atac părțile neputând schimba temeiul juridic, obiectul sau cauza. A mai arătat această parte că între aceasta și I. V. s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare pe dreptul comun, respectiv a fost vândut un bun în condițiile Codului civil și nu al Legii nr.10/2001. Din cele arătate mai sus cu referire la poziția intimatului pârât G. S., Curtea deduce că acesta a înțeles pe deplin solicitarea instanței atunci când a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul cu privire la cererea de retract litigios și pe apel.

Din analiza considerentelor deciziei atacate precum și a dispozitivului acesteia, Curtea nu reține exprimarea formală în sensul că instanța s-ar fi pronunțat pe o excepție în referire la cererea de retract litigios, ci aceasta s-a pronunțat în mod neechivoc asupra condițiilor care se cer a fi îndeplinite de cererea de retract litigios în limitele în care fusese învestită prin cererile și apărările părților, considerentele deciziei fiind în concordanță cu dispozitivul acesteia.

Or, toate aceste aspecte reținute mai sus fac convingerea instanței că Tribunalul a respectat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, acordând cuvântul părților prezente cu privire la cererea de exercitare a retractului litigios și pe apel, părțile exercitându-și în mod efectiv dreptul de a pune concluzii orale în fața instanței de judecată asupra aspectelor litigioase.

Curtea urmează să nu valideze susținerea recurentului – reclamant în sensul că nu a avut posibilitatea de a pune concluzii în referire la chestiunea inadmisibilității retractului litigios asupra căreia s-a oprit instanța de vreme ce chiar acesta a susținut, printre altele, că nu există nici un impediment pentru ca instanța să nu țină seama de retractul litigios respectiv, că acesta nu este interzis de lege, aspecte care țin de admisibilitatea unei asemenea cereri.

Mai mult, chiar partea adversă prezentă în instanță a pus concluzii în sensul că o astfel de cerere este inadmisibilă, terminologie la care s-a oprit și instanța de apel în soluția dată, iar apelantul – reclamant nu a simțit nevoia să ia cuvântul în replică asupra acestui aspect învederat de partea adversă, tribunalul reținând ca urmare pricina în pronunțare.

De altfel, nici nu este de esență ceea ce susține recurentul – reclamant în referire la inadmisibilitatea cererii de retract litigios în sensul că s-ar fi analizat această cerere pe calea unei excepții, de vreme ce chestiunea litigioasă a fost pusă în discuția părților, iar instanța s-a pronunțat pe însăși cererea cu care a fost investită și cu privire la care s-au purtat discuțiile anterior arătate.

Privitor la cel de-al doilea motiv de casare încadrat în prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ. ce se refera la faptul că instanța de apel a încălcat

principiul contradictorialității, precum și principiul dreptului Ia apărare,

întrucât nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale

pasive a intimatei-pârâte lonita V..

Critica este nefondată.

Astfel, din încheierea de ședință din 14.12.2012, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a acordat cuvântul cu privire la cererea de exercitare a retractului litigios și pe apel, părțile prezente expunând oral concluziile lor asupra acestora.

Din analiza acestei încheieri nu rezultă că instanța ar fi acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I. V. cum de altfel nici părțile nu au pus concluzii în referire la o asemenea excepție.

Din considerentele deciziei atacate, Curtea constată că instanța de apel a reținut faptul că prin contractul de vânzare - cumpărare nr.5071/_/01.10.1997, Primăria Municipiului București prin . a vândut pârâtei I. V. apartamentul nr.1 de la demisol din imobilul situat în București, Calea Dorobanților, nr.244, în compunerea arătată. Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008 pârâta I. V. a vândut imobilul în litigiu numitului G. S.. În referire la această transmisiune a dreptului de proprietate în timpul procesului s-a reținut că în mod corect a apreciat judecătoria că G. S. a devenit subdobânditor cu titlu particular al imobilului de la data de 16.01.2008, transmițându-se către acesta și calitatea procesual pasivă a pârâtei I. V..

Or, din cele arătate mai sus, nu rezultă că instanța de apel s-ar fi pronunțat în sensul transmiterii calității procesual pasive a pârâtei I. V. către pârâtul G. S., în considerentele hotărârii reținându-se doar ca și apreciere corectă în ceea ce a fost supus analizei primei instanțe și asupra căreia aceasta din urmă s-a pronunțat.

De altfel, nici în dispozitivul deciziei atacate nu rezultă că instanța de apel s-a pronunțat asupra unei excepții lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I. V. în lipsa acordării cuvântului părților la momentul dezbaterilor asupra excepției pentru a putea fi considerată ca și validă susținerea recurentului – reclamant în sensul nerespectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al acestuia.

Curtea reține că prin sentința civilă nr._/18.11.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General, I. V. și G. S., ca neîntemeiată.

Or, de vreme ce această sentință constituie obiectul căii de atac a apelului și cum instanța de apel nu a supus analizei vreo excepție în sensul lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I. V., în mod corect în dispozitivul deciziei nr.10888A/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București în apel, pârâta I. V. figurează în această calitate.

Referitor la cel de-al treilea motiv de casare ce privește faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., întrucât nu a motivat în fapt și în drept soluția respingerii cererii reclamantului privind exercitarea retractului litigios ca inadmisibila.

În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază, totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele: „Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…)

Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).

În raport de cele anterior reliefate, Curtea constată că această susținere în sensul nemotivării respingerii cererii de retract litigios ca inadmisibilă este nefondată, deoarece în cauză, tribunalul și-a fundamentat soluția dispusă, prezentând argumentele sale prin raportare la situația de fapt și dispozițiile legii speciale de reparație, în sensul art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă menționat.

Reținerea de către instanța de apel a faptului că „litigiul poartă asupra unui imobil preluat abuziv, intrat în proprietatea statului în baza dispozițiilor Decretului nr.92/1950, respectiv că față de această situație juridică sunt aplicabile dispozițiile legii speciale – Legea nr.10/2001, derogatorie de la dreptul comun, astfel că se impune ca analiza cererii reclamantului să fie făcută prin prisma dispozițiilor speciale, ceea ce exclude posibilitatea retractului litigios”, nu semnifică o nemotivare, ci are valența unei argumentări care, deși este una sumară, îndeplinește cerințele impuse de normele legale anterior citate.

Însă în ce privește nemulțumirea recurentului reclamant vizând greșita respingere a cererii de retract litigios ca inadmisibilă, Curtea reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public E. C. sub nr. 45/16.01.2008, pârâta lonita V. a înstrăinat dreptul de proprietate litigios ce formează obiectul prezentului dosar către Giambasu S..

Reclamantul a formulat cerere de retract litigios și a solicitat pronunțarea unei hotărâri de stingere a litigiului, constatarea desființării față de reclamant, cu efect retroactiv de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.45/16.01.2008 BN "Expert", notar public E. C., prin care lonita V. a înstrăinat dreptul litigios de proprietate ce formează obiectul prezentei cauze către G. S. și să se constate ca acesta – reclamantul - este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul acestui contract, prin exercitarea retractului litigios.

De necontestat este faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, ceea ce conduce la concluzia certă a supunerii imobilului incidenței Legii nr.10/2001. Această constatare a intrat în puterea lucrului judecat atâta vreme cât niciuna dintre părți nu a formulat cale de atac cu o asemenea critică.

În condițiile în care retractul litigios a fost exercitat nu împotriva cumpărătorului în baza Legii nr.112/1995, ci împotriva subdobânditorului de la acest cumpărător, în baza unui contract încheiat în condițiile dreptului comun, instanța de apel, în fața căreia s-a invocat retractul litigios, avea a se raporta atât la dispozițiile legale de drept comun, cât și la cele prevăzute de legea specială de reparație pentru imobilele preluate abuziv.

Așa cum a susținut recurentul reclamant, acesta a exercitat retractul litigios fața de Giambasu S., care este un succesor cu titlu particular al intimatei lonita V., iar această transmitere a dreptului de proprietate de la lonita V. către Giambasu S. a avut loc în baza dreptului comun reprezentat de Codul civil de la 1864.

Potrivit dispozițiilor de drept comun care reglementează instituția retractului litigios – art. 1402 Cod civil - acesta reprezintă o manifestare unilaterală de voință, prin care debitorul unui drept litigios care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o cesiune de creanță cu titlu oneros, poate să stingă litigiul și, totodată, obligația sa, oferind cesionarului -noul său creditor - suma cu care el a plătit efectiv cedentului creanța respectivă, împreună cu cheltuielile cumpărării și cu dobânzile aferente, de la data plății cesiunii.

Legiuitorul recunoaște această facultate debitorului cedat, în scopul de a zădărnicii tentativa de speculă a cesionarului.

Retractul litigios comportă anumite condiții de fond ce se cer a fi îndeplinite, legiuitorul reglementând în art.1404 C. civ. cazurile în care nu sunt aplicabile dispozițiile art.1402 C.civ. și are în vedere calitatea cesionarului: respectiv când cesiunea s-a făcut la un comoștenitor sau coproprietar al dreptului cedat, când s-a făcut la un creditor, spre plata creanței sale, când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există, dreptul litigios. Or, raportat la aceste situații, Curtea constată lipsa incidența a acestor cazuri de excepție referitoare la retractul litigios. Mai mult, din interpretarea per a contrario a acestui articol, Curtea apreciază că textul de lege nu exclude aplicarea acestor dispoziții în cazul în care obiectul dreptului litigios cesionat îl constituie dreptul de proprietate care este un drept real.

În referire la Legea nr.10/2001, Curtea nu deduce din conținutul acestui act normativ special vreo dispoziție legală care să excludă de la aplicarea acestei instituții juridice recunoscute de Codul civil – retractul litigios.

De altfel, Curtea nici nu regăsește vreun articol indicat de către instanța de apel care să excludă de plano exercitarea retractului litigios în cazul unui imobil căruia îi este incidentă Legea nr.10/2001.

Instanța de apel a reținut în considerentele sale că pârâta I. V. deține un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, care s-a consolidat în timp, prin neatacarea de către reclamant a constactului de vânzare cumpărare înbaza căruia aceasta a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr.112/1995.

Însă, așa cum a susținut și recurentul, exercitarea retractului litigios de către reclamant nu are consecințe din perspectiva art. 45 din Legea nr.10/2001, întrucât exercitarea acestui retract nu poate avea niciun efect asupra valabilității contractului încheiat în baza Legii nr.112/1995 între pârâta I. V. și Primăria Municipiului București, acest contract neputând fi desființat (anulat). Aceasta deoarece, exercitarea retractului nu privește contractul încheiat de lonita V. cu Primăria Municipiului București, ci contractul încheiat de lonita V. cu Giambasu S..

Așa cum a susținut și recurentul, prin exercitarea retractului numai cel de al doilea contract ar fi afectat, astfel că prevederile art.45 din Legea nr.10/2001 nu ar fi în niciun fel înfrânte.

Așa fiind, constatând că execitarea retractului litigios este admisibilă în prezenta cauză, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.5 Cod procedură civilă, vătămarea recurentului – reclamant fiind evidentă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București, pentru a analiza pe fond cererea de retract litigios și, eventual, cererea de apel, în cazul în care aceasta se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul reclamant M. N. A. împotriva deciziei civile nr.1088/A/18.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți G. S., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și I. V..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4.07.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. D. M. I. M.-A.

N.-G.

GREFIER

I. A. G.

Red.I.D.

Tehnored.B.I.

2 ex/16.07.2013

----------------------------------------------

T.B.-Secția a III-a – T.S.

- R.M.C.

Jud.Sector 1 – E.M.S.

← Pretenţii. Decizia nr. 1207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 188/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1154/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1426/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 188/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 179/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI