Obligaţie de a face. Decizia nr. 967/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 967/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.967
Ședința publică de la 10.06.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: I. S.
JUDECĂTOR: G. C.
JUDECĂTOR: M. H.
GREFIER: S. R.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant D. M., împotriva deciziei civile nr.1124 A din data de 14.11.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ASOCIAȚIA DE proprietari ,B-d ul M. K., nr. 55, sector 5.
Obiectul cauzei – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul – reclamant D. M.,personal și asistat de avocat M. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat I. B., în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - B-d ul M. K., nr. 55, sector 5 - în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 05.06.2014 întâmpinare ce a fost comunicată, prin agent procedural, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată dosarului cauzei (fila 16).
Curtea procedează la legitimarea recurentului – reclamant acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.
Recurentul – reclamant, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, potrivit chitanței nr._ din 21.05.2014 și timbru judiciar de 0,15 lei, aferentă cererii de recurs precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă. Solicită proba cu înscrisuri cu referire la actele depuse la dosar.
Intimata – pârâtă, prin apărător, nu solicită administrarea de noi probe în această fază procesuală.
Curtea încuviințează recurentului – reclamant proba cu înscrisuri, acestea fiind deja depuse la dosarul cauzei.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – reclamant D. M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică, arată că, decizia instanței de apel este motivată superficial corespunzătoare unei lipsei a motivării în considerarea dispozițiilor art.261 alin.5 din Codul de procedură civilă; totodată constatându-se și contradictorialitatea existentă între considerentele expuse în ultima pagină a hotărârii.
Față de lipsa motivării se poate constata că doar în două alineate se prezintă o sumară argumentare, tribunalul păstrând argumentele instanței de fond, neexistând elementele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în a pronunța soluția de respingere a căii de atac.
Astfel, în acest sens, solicită a se constata că instanța de apel a reținut că reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de dispozițiile art.26 din Legea nr.230/2007, în sensul că nu a atacat Hotărârea Generală a Asociației de P. din 2003, procedură în cadrul căreia s-ar fi putut analiza dacă există un refuz nejustificat din partea intimatei pârâte, pentru ca ulterior, aceeași instanță, să rețină că pârâta nu putea fi obligată la a da acordul în ceea ce privește montarea unei centrale de apartament, întrucât nu se identifică un refuz nejustificat.
Pe de altă parte, consideră că se poate reține o greșită aplicare a dispozițiilor privind abuzul de drept și aplicarea corespunzătoare a Legii nr.230/2007.
Subliniază faptul că, în cadrul asociației de proprietari nu se dorește contorizarea consumului agentului termic, motiv pentru care pârâta a împiedicat prin orice mijloc îndeplinirea acestei proceduri.
În opinia sa, instanța de apel, în mod greșit a valorizat hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31.03.2003 ca un refuz. În Adunarea Generală din data de 31.03.2003 nu s-a supus la vot obținerea unui acord al membrilor asociației și procesul – verbal încheiat în acel moment, nu putea fi atacat, întrucât recurentul nu avea interesul legitim în combaterea respectivului document.
În mod greșit instanța de apel a considerat că, ulterior procesului – verbal încheiat în 31.03.2004 a mai existat un alt proces – verbal la data de 10.04.2004, însă acesta reprezintă un tabel cu semnături ce nu poate fi catalogat ca un proces – verbal. În anul 2008 s-a supus discuției într-o adunare generală solicitarea recurentului de a monta centrala de apartament și față de împrejurarea că această solicitare nu s-a concretizat, reclamantul a renunțat la respectiva cerere.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 600 lei, potrivit chitanței nr.214 din data de 23.05.2014 (pe care o depune).
Intimata – pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - B-d ul M. Kogâlniceanu, nr. 55, sector 5 – prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, având în vedere că motivele invocate nu se circumscriu criticilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
În fapt, recurenta a înțeles să invoce motive de recurs pentru a dezbate din nou fondul cauzei și a discuta probleme ce au fost tranșate în mod just și fundamentat de instanțele anterioare. Simpla nemulțumire a părții nu poate conduce la un motiv de casare, Tribunalul București pronunțând o hotărâre corectă din punct de vedere legal.
De asemenea, nu putea fi analizat abuzul de drept fără a fi coroborat cu dispozițiile Legii nr.230/2007 în condițiile în care recurentul pretinde existența unui refuz nejustificat, respectiv a unui abuz de drept din partea asociației de proprietari față de împrejurarea că recurentul nu a mai formulat o astfel de solicitare din anul 2003.
Pe fond, consideră că a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică, nefiind întrunite condițiile abuzului de drept, refuzul justificat al asociației de proprietari se bazează pe expertiza administrată în cauză (în sensul că pentru instalarea unei microcentrale de apartament este necesară perforarea planșeelor clădirii și afectarea proprietății comune) dar și față de existența în imobil a unei centrale proprii de . cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței nr. 30 din data de 01.06.2014 (pe care o depune).
Recurentul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de partea adversă, în raport de activitatea depusă de doamna avocat și de dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă.
Intimata – pârâtă, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea cererii de cenzurare a cheltuielilor de judecată formulată de partea adversă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 21.06.2011 sub nr._, reclamantul D. M. a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ..55, sector 5, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea paratei la eliberarea acordului privind montarea de către reclamant a centralei termice proprii în apartamentul nr.32 situat în București, ..55, . si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că este proprietarul apartamentului nr.32, situat în București, ..55, . și întrucât el și soția sa sunt pensionari, au închiriat apartamentul în discuție, context în care a fost sesizat de chiriașii pe care i-a avut că, cotele de întreținere sunt foarte mari, deși pe durata iernii, pentru a se face economie s-a convenit ca dimineața și seara să se distribuie timp de 2 ore apă caldă și căldură, astfel încât, chiriașii săi venind târziu de la serviciu, nu mai beneficiau de ceste utilități după ora 21.00. A mai arătat reclamantul că din dorința de a se implica mai mult in administrarea blocului care este locuit de persoane în vârstă, în martie 2003, ca membru al comitetului executiv al asociației a încercat să convingă conducerea paratei să modernizez centrala blocului și, drept urmare, să elimine fochistul, precum și o . cheltuieli foarte mari, însă președintele asociației de la aceea vreme s-a opus cu vehemență demersului său, astfel încât proprietarii blocului să nu poată beneficia de un confort termic corespunzător. Văzând refuzul președintelui asociației, reclamantul a arătat că, în urma discuțiilor cu proprietarii blocului, 15 dintre aceștia au achiesat la propunerea sa de a se monta de fiecare centrale termice, toți cei 15 proprietari formulând o cerere la Distrigaz în vederea obținerii acordului de principiu, de altfel obținut. A mai arătat paratul că a întocmit documentația tehnică aferente cu o firmă agreată de Distrigaz, însă pârâta și-a exprimat în mod expres refuzul de a elibera acordul necesar Distrigaz. Ca atare, după schimbarea președintelui Asociației, în luna iulie 2008, a reiterat cererea sa de obținere a acordului necesar montării centralei termice de apartament, precizând că și la această solicitare a primit tot un refuz nejustificat. A mai arătat reclamantul că în Adunarea Generală din 3 august 2008 s-a pus în sfârșit în discuție, contorizarea imobilului prin montarea de apometre și repartitoare de costuri, stabilindu-se că pe data de 7 septembrie 2008 li se va comunica firma cu care se va efectua contorizarea, menționând însă că, s-au afișat la avizier trei oferte pentru contorizare care au zăcut așa mai bine de un an, după care chestiunea a fost abandonată. Totodată, reclamantul a arătat că în consens cu cele discutate in Adunarea Generală din august 2008 și-a montat apometre in luna august 2009, comunicând administrației paratei toate documentele aferente, precizând că la data de 5 ianuarie 2010 când l-a invitat pe administratorul paratei să citească indexul apometrelor, acesta s-a eschivat, spunându-i că firma care a efectuat contorizarea nu este autorizată ANRSC, astfel încât s-a conformat și a efectuat în data de 25.01.2010 contorizarea cu firma ISTA, solicitând din nou paratei să îi citească indexul apometrelor, însă nu numai că pârâta nu i-a dat curs acestei solicitări, ci, mai mult, în data de 14 februarie 2010 a avut lor o Adunare Generală în care s-a stabilit a nu se lua in calcul indexul apometrelor. A mai arătat reclamantul că, făcând o analiză a legislației în materie, a constata că îi sunt încălcate o . drepturi. Astfel, a arătat că, având în vedere prima sa solicitare din anul 2003, a solicitat instanței să observe că pentru blocurile contorizate era suficient acordul Asociației de proprietari pentru debranșare, fără a fi necesară întocmirea Referatului Tehnic de specialitate de către furnizorul de energie termică, însă, pentru blocurile necontorizate, cum este în situația dedusă judecății, reclamantul a cerut furnizorului de energie referatul tehnic de specialitate privind efectele modificării instalației de încălzire comună și propunerile pentru repartizarea instalației de încălzire comună și propunerile privind repartizarea cheltuielilor pentru proprietățile din condominiu (art.42 al.3 din HG 400/2003, precizând că emiterea Referatului Tehnic era obligatoriu pentru furnizorul de energie termică din moment ce debranșările individuale erau permise conform art.32 din OG 73/2002. Pe baza Referatului Tehnic emis de furnizorul de energie termică, Adunarea Generală a paratei urma să hotărască asupra efectelor modificări si să stabilească modul de înregistrare și repartizare a consumurilor, precum și de încasare a acestora (art.42 al.3 din HG 400/2003), precizând că, prin urmare, Adunarea Generală a paratei nu putea refuza debranșarea individuală, ci putea hotărî doar cu privire la efectele acestei debranșări, menționând și că după hotărârea Adunării Generale a paratei se putea trece la debranșare. De asemenea, reclamantul a arătat că în vederea montării unei centrale termice era absolut necesară debranșarea totală (desființarea totală) de la furnizorul de energie termică, în cazul său de la sistemul centralizat de încălzire, precizând că debranșarea presupunea operația de renunțare unilaterală la serviciile furnizorului de energie termică și nu vreo operațiune de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare parțială sau alte modificări care ar rezulta din interpretarea art.18 al.2 al Legii nr.10/18.01.1995. D. urmare, această operație apărea ca rezultat al exprimării dreptului de a alege in mod liber furnizorul de energie electrică, precizând că decizia de a aproba debranșarea parțială sau totală a unor apartamente din . de energie termică nu poate interveni în nici un fel în această problemă. Totodată, reclamantul a arătat că deși a îndeplinit toate cerințele legii, pârâta a refuzat acordul pentru debranșare, nesocotind investițiile reclamantului (proiect, centrală termică și calorifere) si fără verificări prealabile privind impactul pe care modificările le-ar avea asupra sistemului de încălzire, refuzul valorând act abuziv. De asemenea, reclamantul a arătat că pârâta își justifică refuzul doar prin referiri empirice la dezechilibre si eventuale seisme, precizând că prin refuzul paratei i-a fost afectat exercițiul direct al atributelor dreptului de proprietate, respectiv, dreptul de folosință și mai ales dreptul de a-i culege fructele, întrucât el a înstrăinat folosința bunului pentru culegerea fructelor civile, insă nu poate beneficia de acestea pentru că locatarii nu se bucură de tot confortul interior. Reclamantul a mai solicitat instanței să constate că refuzul adoptat de către parată ca răspuns la solicitarea sa de a se debranșa de la sistemul de încălzire centralizat a fost excesiv, nesocotindu-se exercițiul dreptului de proprietate al membrilor Asociației, in mod vădit în contradicție cu dispozițiile cuprinse în art.480 cod civil și în Protocolul I al Convenitei Europene a Drepturilor Omului.
Pârâta a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că de-a lungul timpului a efectuat numeroase investiții privind confortul termic al imobilului, iar în anul 2010 pârâta a achiziționat o centrală termică modernă, a schimbat țevile de căldură a înlocuit coloana de încălzire etc., precizând că, față de investițiile necesare întreținerii unei centrale termice proprii imobilului majoritatea proprietarilor membrii ai Asociației au apreciat inoportun ca în condominium să existe mai multe tipuri de încălzire, cum ar fi centrale de apartament, menționând că prin Hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. din data de 30.03.2003, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să nu se aprobe instalarea de conducte de gaz in părțile comune ale blocului, inclusiv pe paliere. Totodată, s-a arătat că la solicitarea expresă a reclamantului, în data de 3 august 2008, această solicitare s-a aflat din nou pe ordinea de zi a Adunării, însă nu s-a procedat la vot întrucât reclamantul a renunțat la solicitarea sa în schimbul montării de apometre pentru apă caldă și rece. De asemenea, s-a arătat că, ulterior, fără a solicita însă în prealabil introducerea cererii sale pe ordinea de zi a Adunării Generale, reclamantul a solicitat în data de 24 iunie 2011 președintelui Asociației aprobarea debranșării de la sistemul centralizat de încălzire a blocului.
Pârâta a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, arătând că Asociația de Proprietari a hotărât în data de 30.03.2003 să nu aprobe instalarea unei noi conducte de gaz prin părțile comune ale imobilului, iar față de dispozițiile art.25 al Regulamentului-cadru al asociațiilor de proprietari prevăzut în Anexa II a Legii 114/1996, modalitatea prin care reclamantul putea, in mod legal să obțină obligarea Asociației de P. al emiterea acordului solicitat îl reprezenta anularea respectivei hotărâri a Adunării Generale, prin atacarea acesteia in instanță, în termen de 60 de zile
Pârâta a arătat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, precizând că acesta invocă norme legale neaplicabile speței de față. În acest sens, pârâta a arătat că actele normative invocate de către reclamant nu sunt aplicabile în cauză întrucât imobilul nu a fost niciodată alimentat cu energie termică în sistem centralizat, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile OG 73/2002. Pârâta a mai arătat că refuzul Asociației nu a fost unul nejustificat, ci o manifestare a dreptului de proprietate asupra proprietății comune. În cadrul Adunării Generale din 2003 s-a votat respingerea instalării unei noi instalații de gaz în părțile comune ale imobilului, fiind luate în calcul două aspecte foarte importante cu privire la separarea instalației de utilizare a gazelor naturale: vechimea considerabilă a imobilului construit in anul 1959, apreciindu-se că montarea unei noi țevi presupune trecerea acesteia prin zidărie cu posibile efecte asupra imobilului si independent de încălzirea spațiilor proprietate privată există în continuare problema costului încălzirii spațiilor comune, ce presupune participarea tuturor proprietarilor, precum si a costului energiei termice consumată în condominium de care se beneficiază în mod indirect. Cu alte cuvinte, proprietarii ce dețin microcentrale de apartament ar beneficia oricum și de încălzirea datorată apartamentelor vecine si ar avea posibilitatea să reducă la minim consumul propriu.
Totodată, pârâta a arătat că sistemul de încălzire a fost proiectat pentru asigurarea încălzirii tuturor celor 45 de apartamente și spatii comune și în situația în care o parte semnificativă a proprietarilor și-ar instala microcentrale termice proprii, centrala de . similare cu cele actuale, insă acestea ar fi împărțite la un număr mult mai mic de proprietar, devenind astfel prea oneroase. In acest sens, pârâta a arătat că mare parte din proprietarii imobilului au venituri reduse, motiv pentru care perspectiva creșterii semnificative a costurilor la întreținere i-a determinat să nu fie de acord cu instalarea unei noi țevi de gaz in imobil. În consecință, a arătat pârâta, refuzul Asociației din anul 2003 s-a datorat acestor factori obiectivi și nu a reprezentat un refuz nejustificat.
Prin sentința civilă 4630/24.05.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul D. M. este proprietarul apartamentului nr. 32 situat în București, ..101, ., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 100/05.06.1997(fila 13), iar din anul 2003 a început efectuarea de demersuri pentru instalarea unei microcentrale de apartament. Astfel, prin adresa nr._/10.03.2003 emisă de Distrigaz Sud SA (fila 27) a fost eliberat acordul de principiu pentru instalarea microcentralei, cu o valabilitate de 12 luni de la data emiterii. În luna februarie 2004 a fost realizat și un raport de expertiză tehnică extrajudiciară prin care a fost analizat impactul lucrărilor impuse de montarea centralei (instalarea de țevi de gaze pe paliere și părți comune) asupra rezistenței și stabilității clădirii.
Prin hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31.03.2003 a fost respinsă cererea de aprobare a instalării de țevi pentru gaze pe paliere și în părțile comune ale blocului, în motivare fiind invocate utilizarea de manopere frauduloase de către reclamant pentru obținerea acordului membrilor asociației. De asemenea, la 10.04.2004 a fost întocmit un proces verbal cu proprietarii care nu erau de acord cu instalarea de țevi pentru gaze pe paliere și în părțile comune ale blocului.
În anul 2008 reclamantul a reiterat solicitarea de obținere a acordului asociației de proprietari pentru montarea unei centrale de apartament, însă potrivit mențiunilor din procesul verbal al asociației de proprietari din 03.08.2008 coroborate cu o cerere adresată de reclamant Comitetului Executiv la data de 28.10.2010, acesta a renunțat la această solicitare în schimbul contorizării apei calde la distribuție.
Conform raportului de expertiză tehnic extrajudiciară efectuat în anul 2004 la cererea reclamantului, montarea centralei de apartament presupune montarea unei coloane de separare gaze pe scara blocului și a unui racord individual de gaze în apartamentul reclamantului.
Potrivit art.11 din Legea 230/2007, proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale. Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinația proprietății comune, fără a obține mai întâi acceptul din partea asociației de proprietari.
Cum instalarea centralei de apartament presupune realizarea unor lucrări de montare țevi pe scara blocului, spațiu ce se află în proprietate comună, reclamantul solicită asociației de proprietari acceptul pentru instalarea centralei și implicit, a realizării lucrărilor impuse de aceasta.
Cât privește acest acord, fiind un drept conferit de lege asociației de proprietari, acesta trebuie să fie exercitat cu respectarea scopului pentru care a fost conferit, a legii sau al regulilor de conduită socială. Nerespectarea acestor limite se încadrează în noțiunea de abuz de drept și poate fi sancționată de instanță prin suplinirea consimțământului acesteia.
În cauză, din întâmpinarea depusă de pârâtă și din celelalte înscrisuri depuse de pârâtă rezultă că refuzul eliberării acordului pentru montarea unei centrale de apartament a fost determinat de faptul că montarea centralei prepunea instalarea unor conducte fixate în zidărie în părțile comune ale imobilului, care ar pune în pericol siguranța imobilului.
Prin probele administrate reclamantul nu a dovedit că argumentele pârâtei sunt neîntemeiate, deși sarcina probei îi aparține potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. Astfel, nu au fost administrate în mod nemijlocit și contradictoriu probe, precum o expertiză tehnică judiciară, din care să rezulte că montarea centralei de apartament și a conductelor aferente nu pun în pericol integritatea structurală a clădirii și a instalațiilor comune. Raportul de expertiză tehnică depus de reclamantă la dosar este unul extrajudiciar, iar în plus, prezintă o situație de fapt cu mult anterioară prezentului litigiu, respectiv din anul 2004, care, urmare a trecerii timpului, este supusă schimbării.
Cum reclamantul nu a dovedit că prin instalarea microcentralei de apartament și montarea unei coloane de separare gaze pe scara blocului și a unui racord individual de gaze în apartamentul său, nu se pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale, nu se poate aprecia că refuzul de eliberare a acordului de către pârâtă este unul abuziv, motiv pentru care, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care o critică, arătând că în vederea montării unei centrale termice este absolut necesară debranșarea totală de la furnizorul de energie electrică, ceea ce nu reprezintă o modificare a instalației ci o eliminare totală a furnizorului, expresie a dreptului de a alege în mod liber furnizorul de energie.
Cu toate că apelantul a îndeplinit toate cerințele necesare debranșării, intimata a refuzat a-și da acordul, refuzul, nefiind justificat printr-un motiv plauzibil, astfel încât echivalează unui abuz de drept, ce poate fi sancționat prin obligarea acesteia la a-și da acordul privind montarea de către apelant a centralei termice.
Din punctul de vedere al apelantului, nu există probleme legate de structura de rezistență a clădirii, iar art. 11 din Legea nr. 230/2007 prevede că proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale dacă nu pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale (ceea ce nu este cazul), art. 12.B lit. h din Normele metodologice prevăzând acordul comitetului executiv.
Ținând cont că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe neefectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să demonstreze că montarea centralei de apartament și conductele nu pun în pericol integritatea structurală a clădirii și instalațiilor comune, raportul extrajudiciar nefiind apreciat a fi concludent, apelantul solicită proba cu expertiză tehnică în apel.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului.
În apel s-a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară în construcții care a stabilit că există posibilitatea montării de către reclamanta a unei centrale de apartament proprie, în condiții tehnice uzuale, ceea ce presupune montarea unei coloane separate de gaze pe scara blocului și montarea racordului individual de gaze, în condiții tehnice uzuale, lucrare de montare ce presupune străpungerea planșeelor și a pereților de cărămidă, fiind interzisă străpungerea buiandrugilor, stâlpilor și grinzilor din beton armat sau utilizarea de mijloacele producătoare de vibrații puternice (picamere etc.).
Prin decizia civilă nr. 1124 A din 14.11.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant D. M., împotriva sentinței civile nr. 4630/24.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația de Proprietarii a imobilului situat în București, ..55, sectorul 5 și a obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.400 de lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a constatat că apelul nu este nefondat pentru următoarele:
Prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 31.03.2003 a fost respinsă o cerere de aprobare a instalării de țevi pentru gaze pe paliere și pe părțile comune ale blocului, iar la 10.04.2004 a fost întocmit un proces-verbal cu proprietarii care ni erau de acord cu instalarea de țevi pe paliere și în părțile comune (filele 109 - 110).
De asemenea, în anul 2008, reclamantul a reiterat solicitarea de obținere a acordului asociației de proprietari pentru montarea unei centrale de apartament, însă ulterior, a renunțat la această solicitare (filele 211 - 213 și 77).
Dacă apelantul dorea să obțină acordul asociației în vederea montării centralei de apartament, era necesar să se adreseze conducerii asociației pentru ca aceasta să se pronunțe în sens pozitiv sau negativ cu privire la solicitarea sa și abia după ce obține răspunsul asociației în forma statutară, în măsura în care este nemulțumit, are la îndemână posibilitatea de a ataca hotărârea adunării generale sau a comitetului executiv în condițiile legii, solicitând, în termenul legal, anularea eventualei hotărâri de respingere a solicitării sale și obligarea asociației la a-și da acordul cerut, în măsura în care motivele pe care asociația își întemeiază refuzul se constată a fi abuzive.
Or, în speță, apelantul nu a atacat hotărârea adunării generale din anul 2003, iar în anul 2008 a renunțat la cererea adresată asociației, motiv pentru care tribunalul a apreciat că nu poate analiza direct obligarea intimatei la emiterea acordului cerut de apelant, în afara cadrului în care aceasta poate fi dedusă judecății, astfel cum s-a arătat mai sus.
În altă ordine de idei, cât timp legislația prevede condiționarea montării centralei termice proprii într-un apartament din condominiu doar condiționat de acordul asociației de proprietari (art. 12.B. lit. h din Norma metodologică privind punerea în aplicare a Legii nr. 230/2007), iar refuzul acestui acord nu este arbitrar și abuziv, ci este justificat pe temeiuri obiective (nu se dorește străpungerea planșeelor pentru montarea unei noi țevi, pe de o parte, iar pe de altă parte, asociația a făcut deja investiții pentru achiziționarea unei centrale termice moderne, înlocuirea coloanei de încălzire și a țevilor de căldură, acceptarea montării unei centrale proprii afectând repartiția ulterioară a costurilor energiei termice în ciuda investiției făcute), nu s-a putut să fie obligată intimata la a-și da acordul cerut.
În baza art. 296 C.proc.civ., a fost respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, l17.03.2014, reclamantul D. M. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a și Pentru cauze cu Minori și de Familie, la data de 31.03.2014.
Prin motivele de recurs recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr.4630 din data de 24.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul civil nr._ și, rejudecând admiterea cererii introductivă de instanță astfel cum a fost formulată, luând în considerare următoarele:
În fapt, prin decizia atacată, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.4630 din 24.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5, obligându-l la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.400 lei, cheltuieli de judecată.
Criticile pe care le aduce deciziei recurate sunt întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.
Relativ la critica întemeiată pe disp.art. 304 pct.7 C proc.civ., solicită să se observe că peste motivarea superficială a soluției aleasă de instanța de apel s-a suprapus o contradicție între considerente.
Potrivit art. 261 alin.1 pct. 5 din C.proc.civ., hotărârea se dă in numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii este necesară, pe de o parte, pentru ca părțile să aibă garanția că cererile lor au fost analizate, iar pe de altă parte, pentru ca instanțele de control judiciar să-și poată exercita acest control. Nemotivarea hotărârii duce la nulitatea acesteia potrivit art.105 alin.2 C.proc.civ, partea aflându-se în imposibilitatea de a-și motiva calea de atac.
Judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, fără arătarea motivelor neputându-se exercita controlul judiciar.
Lipsa unei argumentații în ceea ce privește soluția adoptată, trădează faptul că magistratul nu a făcut un minim examen al dispozițiilor legale prin raportare la mijloacele probatorii existente la dosar.
În ceea ce privește contradicția între considerente, supune atenției ultima pagină a deciziei recurate unde se regăsește sumara argumentație a soluției de respingere.
Astfel, instanța de apel îi reproșează că nu a atacat hotărârea adunării generale din anul 2003 în vederea obligării asociației la a-și da acordul, procedură în cadrul căreia instanța ar fi putut constata dacă refuzul este abuziv, motiv pentru care tribunalul nu a putut analiza direct obligarea intimatei la emiterea acordului cerut de recurentul - reclamant.
Pe de altă parte, trecând într-un alt registru de analiză, instanța de apel a concluzionat că intimata nu poate fi obligată la a-și da acordul cerut, întrucât refuzul acesteia de a-și da acordul nu este arbitrar și abuziv, ci este justificat pe temeiuri obiective, ca și cum în considerentele ce precedau această concluzie s-ar regăsi o argumentație și o analiză a temeiurilor obiective prin raportare la mijloacele probatorii existente al dosar.
În continuare recurentul - reclamant apreciază că aceste considerente expuse de instanța de apel în decizia atacată sunt în antiteză, excluzându-se reciproc.
În opinia apărării, remediul procesual îl constituie admiterea recursului, drept consecință, schimbarea în tot a deciziei recurate și, rejudecând, pe fondul cauzei să admiteți acțiunea astfel cum a fost formulată.
În situația în care se trece peste această critică, solicită să se aibă în vedere critica ce se sprijină pe dispoz. art.304 pct.9 C.proc.civ, în sensul că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind abuzul de drept și Legea nr.230/2007.
Instanța de apel a reținut în mod greșit că înscrisul tehnoredactat intitulat "Sinteza procesului-verbal al adunării generale a asociației, care a avut loc în ziua de 30 martie 2003, intre orele 10,00-13,30"aflat la filele 109 - 110 dosar fond poate fi valorificat ca hotărâre a Adunării generale a Asociației de proprietari din 31.03.2003 prin care a fost respinsă cererea de aprobare a instalării de țevi pentru gaze pe paliere și pe părțile comune ale blocului, întrucât pârâta a prezentat in fața instanței de fond originalul Registrului de procese-verbale, ocazie cu care s-a constatat că, deși Adunarea generală a avut loc în data de 31.03.2003, procesul-verbal olograf aferent este din data de 30-03.2003, are un alt conținut și nu vizează supunerea la vot a cererii de aprobare a instalării de țevi pentru gaze pe paliere și pe părțile comune ale blocului.
Cu ocazia Adunării generale din data de 31.03.2003 au fost discuții în contradictoriu relativ la centrala de apartament pe care reclamantul dorea să o monteze în apartamentul său, însă nu s-a supus la vot această chestiune, astfel încât fiecare să își exprime ferm un punct de vedere.
Această chestiune a montării centralei de apartament nu era pe ordinea de zi a adunării generale din data de 31.03.2003, întrucât nu a solicitat vreun acord din partea intimatei anterior datei de 31.03.2003 .
În ceea ce privește tabelul nr.274 din 10.04.2004 (aflat la filele 118-120 dos.fond), recurentul - reclamant solicită să se observe că nu este un proces-verbal așa cum greșit a reținut instanța de apel și, mai mult este obținut la mare distanță de Adunarea generală din data de 31.03.2003 când potrivit Sintezei de la filele 109-110 dos.fond se pretinde că s-a dat citire unui tabel cu semnăturile proprietarilor care își exprimă refuzul în scopul instalării de țevi pe paliere și în părțile comune.
Arată recurentul - reclamant că despre acest tabel nu a avut cunoștință decât la instanța de fond.
În ceea ce privește Adunarea generală din august 2008, recurentul - reclamant arătă faptul că a fost singura în cadrul căreia s-a menționat pe ordinea de zi solicitarea pe care acesta o făcuse în luna iulie 2008 privind acordul asociației pentru montarea centralei de apartament.
În cadrul acelei adunări generale s-a discutat contorizarea consumului de apa prin montarea de apometre în apartamente, ocazie cu care a înțeles să accepte această formă de contorizare, întrucât ideea de contorizare a consumului a fost agreată pentru prima dată de președintele asociației.
Acesta a fost contextul creat de președintele asociației astfel încât recurentul - reclamant să nu mai insiste în supunerea la vot în ceea ce privește acordul în montarea centralei de apartament.
Din acel moment a realizat că este supus unui abuz din partea Asociației pentru că ceea ce s-a decis în Adunarea generală din august 2008 nu s-a finalizat.
A reiterat cererea mea către conducerea asociației privind acordul referitor la montarea centralei de apartament în iunie 2011 (fila 180 dos. fond), însă a primit un răspuns negativ (fila 181-182) de la președintele asociației care niciodată nu i-a comunicat vreo decizie a Comitetului executiv în acest sens spre a o putea contesta, care nu a supus analizei această solicitare într-o altă Adunare generală.
Recurentul - reclamant, în continuare mai solicită să se observe că răspunsul negativ pe care l-a primit este emanația președintelui Asociației, acesta refuzând să îi dea un răspuns statutar.
În atare situație, este lesne de observat că răspunsul negativ doar din partea președintelui asociației nu se circumscrie unei Hotărâri a adunării generale și nici unei decizii comitetului executiv spre a putea fi contestat în termenul indicat în art.26 din Legea 230/2007.
Așadar, instanța de apel în mod greșit a considerat că recurentul trebuia să urmeze procedura instituită de art.26 din Legea nr.230/2007 care dă posibilitatea fiecărui membru al asociației să atace în justiție orice hotărâre a adunării generale sau decizie a comitetului executiv care produce daune intereselor proprietarilor.
Este încă o dovadă în plus a abuzului de drept la care este supus din partea asociației, aspect pe care instanța de apel nu l-a supus atenției.
Din această perspectivă, urmează să se observe modul simplist în care instanța de apel s-a aplecat asupra elementelor ce susțin abuzul de drept, dând preferință susținerilor intimatei-pârâte care nu se bazează decât pe aprecieri empirice.
Nu este de neglijat faptul că o modificare substanțială a fost adusă de Noul Cod Civil („NCC"), cu privire la abuzul de drept.
Abuzului de drept îi este, astfel, consacrată o reglementare expresă: pe de o parte, art. 15 din NCC („niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe"), pe de altă parte, art. 1353 din NCC („cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv").
În esență, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credințe.
În materia abuzului de drept, rolul inovator al NCC este cu atât mai salutar cu cât legislația civilă anterioară nu cuprindea referiri exprese la acesta. Totuși, nu mai puțin, dispozițiile art. 57 din Constituția României și cele art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, printr-o interpretare sistematică, puteau constitui temei legal pentru invocarea abuzului de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 57 din Constituția României, „cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți", iar, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, "drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social".
Cu referire la speța dedusă judecății, recurentul - reclamant arată că refuzul intimatei - pârâte este nejustificat și îmbracă forma abuzului de drept, întrucât acest dezacord nu are un interes serios și legitim.
Aspectele învederate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă nu pot justifica refuzul întrucât sunt nefondate și inconsecvente.
Astfel, cu privire la riscul pe care l-ar putea prezenta instalarea de țevi pe paliere și în părțile comune, expertiza tehnică administrată în calea de apel a înlăturat acest risc, arătând procedeele tehnice ce trebuie urmate în acest sens, concluzionând că lucrarea de montare a unei centrale termice de apartament cât și a instalației aferente nu pune în pericol integritatea structurii imobilului.
Intimata - pârâtă nu și-a justificat în mod convingător refuzul, atunci când a susținut că montarea centralei de apartament afectează repartiția ulterioară a costurilor energiei termice, în condițiile în care recurentul - reclamant va avea în continuare obligația de a suporta cheltuielile aferente spațiilor comune.
Așadar, acesta nu poate fi lezat de prerogativele dreptului său de proprietate pentru acest motiv.
Pentru a fi în prezența abuzului de drept, trebuie ca exercitarea abuzivă a dreptului, să îndeplinească următoarele condiții:
Astfel, prima condiție este aceea că dreptul subiectiv să existe pentru a se constata că a fost exercitat abuziv.
În acest sens, chiar instanța de apel a reținut că legislația prevede condiționarea montării centralei termice proprii de acordul asociației de proprietari, astfel cum impun dispoz. art.12 pct. B lit.h din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 .
Cea de-a doua condiție este ca autorului abuzului de drept să fie titularul dreptului civil recunoscut de lege, să aibă posibilitatea de a-l exercita.
Recurentul - reclamant în continuare solicită să se constate că este îndeplinită și această condiție întrucât intimata-pârâtă este titularul dreptului prevăzut de art.12 pct.B lit.h din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, Asociația de proprietari având drept scop administrarea si gestionarea proprietății comune, astfel cum prevăd dispoz. art.4 din Legea nr.230/2007.
O altă condiție este aceea potrivit cu care dreptul civil să fie exercitat în alte scopuri decât scopul economic și social pentru care a fost recunoscut de lege, adică să fie exercitat cu depășirea limitelor sale interne.
Intimata-pârâtă și-a exercitat dreptul său recunoscut de art.12 pct.B lit.h din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, respectiv de a refuza acordarea avizului necesar pentru montarea centralei de apartament, cu încălcarea dispozițiilor art.3 din Decretul nr. 31/1954, care impuneau anterior intrării în vigoare a NCC exercitarea drepturilor civile conform scopului lor economic și social.
Mai mult decât atât, intimata-pârâtă nu a probat niciun alt motiv legitim care să justifice refuzul, întrucât riscul afectării structurii de rezistență, străpungerea planșeelor pentru montarea unor țevi, investițiile făcute de acesta pentru achiziționarea unei centrale termice moderne sau afectarea repartițiilor ulterioare a costurilor energiei termice nu pot constitui ipoteze incidente pentru a aduce limitări dreptului de proprietate al reclamantului.
În fine, ultima condiție privește elementul subiectiv al abuzului de drept, respectiv exercitarea cu rea-credință a dreptului subiectiv.
Așa cum proprietarilor le este impus să își exercite dreptul de proprietate cu bună-credință astfel cum impun și dispozițiile ultimei teze a art. 14 din Legea nr. 230/2007, dreptul pârâtei de a refuza montarea centralei de apartament este unul care, în principiu, nu poate fi cenzurat, singura limită ce i-ar putea fi adusă fiind aceea că exercițiul său trebuie făcut întotdeauna cu bună-credință.
Pârâta își exercită dreptul recunoscut de lege, menționat anterior, cu scopul de a-l vătăma, deoarece este împovărat cu cheltuieli privind cote de întreținere aferente unui consum ce nu poate fi supus niciunui control.
Mai mult de atât, deși recurentul - reclamant a îndeplinit toate cerințele legii, intimata-pârâtă a refuzat acordul, nesocotind investițiile subsemnatului (proiect, centrala termică și calorifere) și fără a face verificări prealabile privind impactul pe care modificările le-ar avea asupra sistemului de încălzire, refuzul valorând act abuziv.
Apare ca abuziv și discriminatoriu refuzul intimatei-pârâte de a da acordul, nici unul din răspunsurile negative comunicate reclamantului nefiind motivate pertinent.
În contradicție cu punctul de vedere al intimatei-pârâte, așa cum s-a învederat mai sus, a obținut și acordul altor proprietari vecini, relevantă pentru speță fiind manifestarea de voință a acestor proprietari.
Recurentul - reclamant solicită să se constate că exercițiul liber al atributelor dreptului de proprietate a fost afectat cu atât mai mult cu cât acesta a înstrăinat folosința bunului prin închiriere pentru culegerea fructelor civile, însă nu poate beneficia de acestea pentru că locatarii săi reziliază contractul cu mult înainte când sunt confruntați cu disconfort termic peste care se suprapune nemeritat o plată împovărătoare a cotelor de întreținere.
În consecință, s-a constatat că și această ultimă condiție este îndeplinită, pârâta exercitându-și dreptul său cu rea-credință, fără justificarea unui interes special și legitim, ci numai cu intenția de a-l vătăma.
Așa fiind, devin incidente dispozițiile art. 15 N.C.Civ. teza a doua, potrivit cărora niciun drept nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Din acest principiu reiese că legiuitorul a înțeles să ocrotească un drept subiectiv și să îi recunoască efectele juridice doar în măsura în care acesta este valorificat cu respectarea limitelor sale și a scopului în considerarea căruia a fost edictat. O astfel de abordare legală permite fiecărui titular de drept subiectiv să-l valorifice în interesul său, însă cu respectarea drepturilor și a intereselor terților.
În consecință, văzând prevederile art. 1353 N.C.Civ., conform cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv, instanța de apel trebuia să rețină că singura modalitate de a repara prejudiciul provocat prin exercitarea abuzivă a dreptului său de către pârât este în natură, conform principiului prevăzut în art. 1386 N.C.civ., prin obligarea acestuia la exprimarea consimțământului cu privire la instalarea de țevi pe paliere și părțile comune în vederea montării centralei de apartament -
Pentru cele ce preced, recurentul - reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept invocă art.299 și urm, art.340 pct. 7 și pct.9 C.proc.civ., art. 15, art. 1353, art.1386 N.C.Civ., art. 57 din Constituția României, dispoz. Legii nr.230/2007, Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.230/2007.
În dovedirea prezentului recurs recurentul - reclamant înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și orice altă probă ar fi necesară în deslușirea cauzei.
La data de 5.06.2014, prin serviciul registratură, intimata - pârâtă a de întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat având în vedere faptul că hotărârea instanței de fond cât și decizia instanței de apel sunt temeinice și legale și au fost date cu aplicarea corectă a legii și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, pentru următoarele motive:
Asupra recursului formulat, solicită să se constate faptul că motivele invocate de către recurentul-reclamant nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 C. proc.civ.
1. In raport de dispozițiile art. 304 oct 7 C.proc.civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
In mod vădit din lecturarea considerentelor sentinței civile recurate precum si a deciziei civile a Tribunalului București, cele doua hotărâri sunt motivate și nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Simpla nemulțumire a recurentului-reclamant nu poate echivala cu motivarea recursului și nu se circumscrie motivelor limitativ prevăzute de lege pentru promovarea căii de atac a recursului.
Aspectul că instanța de apel a analizat motivele supuse apelului și a constatat faptul că recurentul - reclamant nu a atacat Hotărârea Adunării Generale din anul 2003 iar în anul 2008 a renunțat la cererea adresată Asociației având ca obiect montarea microcentralei de apartament este pertinent și se coroborează cu aspectul că a putut constata în baza probelor administrate faptul că nu poate obliga Asociația să își de acordul în senul solicitat de către recurentul-reclamant, refuzul Asociației de proprietari la momentul judecării cauzei nefiind arbitrar și abuziv.
In raport de dispozițiile art. 14 din Legea 230/2007, "niciun proprietar nu poate încalcă, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari".
La momentul formulării cererii de chemare în judecată precum și în prezent, recurentul - reclamant este membru al Asociației de P. astfel că este obligatoriu ca acesta să respecte deciziile luate de către membri acesteia în condițiile Legii 230/2007.
Conform art. 4 din Legea 230/2007: "Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii".
Debranșarea de la sistemul de încălzire de . categoria de decizii care se supun exigentelor legii în sensul că necesită acordul tuturor proprietarilor. In acest sens instanța a reținut în mod corect faptul că nu poate încălca dreptul de proprietate a celorlalți proprietari și nu poate substitui deciziei individuale exprimate de către aceștia.
In consecința instanța de judecată în mod corect a constatat că instalarea unei conducte de gaz prin părțile comune ale imobilului efectuată în mod obligatoriu prin străpungerea planșeelor, este contrară celor consimțite de proprietarii imobilului prin Adunarea Generală a Asociației.
2. In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pot. 9 C.pr.ciy "hotărârea este lipsita de temei legal ori este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" intimata solicită să-l înlăture, urmând să se constate următoarele:
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociației de proprietari din data de 31.03.2003 (filele 109-110) a fost respinsă cererea de aprobare a instalării de țevi pentru gaze pe paliere și în părțile comune ale blocului, în motivare fiind invocate utilizarea de manopere frauduloase de către recurentul-reclamant pentru obținerea acordului membrilor asociației.
De asemenea, la data de 10.04.2004 a fost întocmit un proces-verbal cu proprietarii care nu erau de acord cu instalarea de țevi de gaze pe paliere și în părțile comune ale blocului (filele 113-120).
In anul 2008, recurentul-reclamant a reiterat solicitarea de obținere a acordului asociației de proprietari pentru montarea unei centrale de apartament, însă potrivit mențiunilor din procesul-verbal al asociației de proprietari din data de 03.08.2008 (filele 211-213) coroborate cu o cerere adresată de reclamant Comitetului Executiv la data de 28.10.2010 (fila 77), acesta a renunțat la această solicitare în schimbul contorizării apei calde la distribuție.
Conform raportului de expertiza tehnic extrajudiciar efectuat în anul 2004 la cererea reclamantului precum și a raportului de expertiză judiciar efectuat în cauză, montarea centralei de apartament presupune montarea unei coloane separate de gaz pe scara blocului și a unui record individual de gaze în apartamentul reclamantului.
In acest sens, fiind o problemă care vizează dreptul de proprietate comună, acordul în vederea efectuării acestor lucrări este un drept conferit de lege Asociației de proprietari.
Deciziile Asociației sunt obligatorii pentru toți proprietarii, iar debranșarea de la sistemul de încălzire de . microcentrale face parte din categoria de decizii pentru care este necesar să existe acordul tuturor proprietarilor din imobil.
In acest sens învederează intimata aspectul că imobilul situat în .. 55 beneficiază încă de la construcția sa de o instalație proprie de încălzire (centrală de . alimentat cu energie termică în sistem centralizat.
Asociația de proprietari a efectuat investiții în achiziționarea unei centrale termice moderne în anul 2010 schimbând totodată și țevile de căldură precum și coloana de încălzire a imobilului, iar în aceste condiții ceilalți proprietari nu doresc instalarea unor sisteme suplimentare de gaze pe scara blocului, proprietate comună a imobilului.
Astfel cum a rezultat din raportul de expertiza judiciar administrat în cauza, pentru executarea lucrării de montare de microcentrale de apartament, este necesară montarea unor țevi separate de gaz în interiorul condominiului, modificare ce se execută pe proprietatea comună a imobilului .>
In aceste condiții, solicitarea recurentului-reclamant vizează proprietatea comună, cererea sa fiind lipsită de sens și abuzivă în contextul dat.
Potrivit art. 11 din Legea 230/2007 „proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale".
In același sens, instanța de judecata nu poate încalcă dreptul de proprietate al celorlalți proprietari și nu se poate substitui deciziei individuale exprimate a acestora astfel cum solicită recurentul-reclamant.
Instanța de fond și apel a apreciat în mod temeinic și legal faptul că nu poate pronunța o hotărâre care să substituie decizia Adunării Generale a Asociației de . justificate pentru hotărârea statuată de către proprietarii ai imobilului în acord cu dispozițiile Legii 230/2007 și art. 44 privind dreptul de proprietate și art. 57 privind exercitarea drepturilor și libertăților din Constituția României.
Față de toate aceste considerente, intimata - pârâtă solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant.
In susținerea prezentei întâmpinări înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Recurentul și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 7 și 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 7 cod procedură civilă, referitor la nemotivarea hotărârii atacate, Curtea constată că, aceste dispoziții consacră trei ipostaze ale aceluiași motiv de modificare a hotărârii și anume lipsa oricărei motivări, situația în care motivarea conține considerente străine de natura și obiectul litigiului precum și situația în care motivarea cuprinde motive care sunt contradictorii.
Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art 261 pct 5 cod procedură civilă, care impun instanței să evidențieze motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Dând eficiență acestor criterii stabilite de legiuitor, Curtea reține că, pentru prima instanța, motivarea hotărârii trebuie să cuprindă situația de fapt și modul de stabilire a acesteia, precum și aplicarea dispozițiilor legale incidente cu consecințele juridice ce decurg pentru părți, iar pentru instanțele de control judiciar, motivarea hotărârilor trebuie să conțină răspunsul în fapt și în drept pentru toate motivele de critică formulate de părți.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă nu este determinată de volumul considerentelor ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esențial este ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.
Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice la speța de față, Curtea reține că decizia recurată a fost redactată cu respectarea acestor cerințe procedurale, instanța de apel răspunzând motivelor de critică cu care a fost investită, cu argumente atât din punct de vedere al situației de fapt cât al aplicării prevederilor legale incidente. În ceea ce privește corectitudinea din punct de vedere juridic a acestor argumente, Curtea constată că aceasta este un aspect ce ține de legalitatea raționamentului urmat de instanță pentru pronunțarea soluției, chestiune care poate forma obiect de analiza pentru instanța de recurs în limitele oferite de prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Curtea apreciază că, la nivel teoretic, se mai impune o precizare legat de maniera în care se face departajarea între cele două motive de modificare, în sensul că instanța de control judiciar este în situația de examina criticile formulate din perspectiva dispozițiilor art 304 pct 9 cod procedură civilă, în situația în care nu se pune problema unei motivări care să conțină argumente contradictorii sau străine de natura cauzei, ci ele derivă dintr-o interpretare eronată a prevederilor legale.
În susținerea acestui motiv de recurs, reclamantul a învederat caracterul contradictoriu al motivării instanței de apel în sensul că pe de o parte se susține că reclamantul trebuia să atace hotărârea adunării generale a Asociației de proprietari din anul 2003, procedură în cadrul căreia organul judiciar ar fi putut constata dacă refuzul are sau nu caracter abuziv, iar pe de altă parte, instanța de apel apreciază că refuzul asociației de a-și da acordul pentru montarea microcentralei de apartament nu este abuziv. Curtea consideră nu se poate reține existența unei contradicții, în condițiile în care instanța de apel a învederat ce mijloace procedurale a avut la dispoziție reclamantului pentru a rezolvarea acestui diferend, însă, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul s-a pronunțat asupra chestiunii esențiale din speță, constând în stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului părții de consimți la montarea centralei de apartament de către petent.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, formulat și întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Examinând cererea de recurs, Curtea constată că aspectele critice subsumate acestui motiv de recurs vizează de fapt: neregularitatea hotărârii adunării generale a Asociației care a avut loc la data de 30 03 2003, reclamantul susținând de fapt că această chestiune a montării microcentralei de apartament nu a figurat pe ordinea de zi a ședinței deoarece nu s-a solicitat acordul Asociației la acel moment, faptul că în anul 2008, problema centralei de apartament a figurat pe ordinea de zi a ședinței adunării generale a Asociației, dar reclamantul a renunțat la montarea centralei, în contextul creat cu rea voință de către președintele asociației, care a adus în discuție problema contorizării consumului de apă, lucru nerealizat în viitor, precum și faptul că în 2011 a reiterat cererea de a-și da acordul pentru montarea microcentralei de apartament și i s-a răspuns negativ, sub influența exercitată de președintele asociației, refuz care nu poate constitui o hotărâre a adunării generale, care să poată fi atacată în justiție.
Față de toate aceste aspecte invocate, Curtea subliniază în primul rând faptul că sunt aduse în discuție și o . elemente de fapt, ce au făcut obiect de analiză pentru instanțele de fond și care nu mai pot fi examinate de către instanța de recurs, care este legal îndrituită să cenzureze soluția atacată exclusiv sub aspectul legalității. În al doilea rând, Curtea observă că obiectul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă solicitarea reclamantului de a obliga Asociația de proprietari de a-și da acordul pentru montarea microcentralei proprii de apartament, în raport de care, Curtea reține că nu a fost investită să verifice existența și, respectiv, legalitatea hotărârilor adunării generale a Asociației de proprietari pe chestiunea montării acestei centrale de apartament. Este adevărat că, în măsura în care reclamantul a adresat cereri Asociației de proprietari pentru exprimarea acordului, hotărârile adoptate, care conțin poziția Asociației pe această problemă, puteau fi atacate în instanță, în condițiile legii, dar neatacarea hotărârilor nu este de natură să impieteze asupra soluționării prezentei cauze, față de obiectul prezentului litigiu.
În al treilea rând, Curtea reține că prin cererea de recurs, reclamantul a invocat caracterul abuziv al refuzului Asociației de proprietari de a-și da acordul pentru montarea centralei de apartament, chestiune de legalitate ce urmează a fi examinată de instanța de recurs, pornind de la situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond.
Pentru clarificarea acestei chestiuni, Curtea consideră necesar să pornească în analiza sa de la dispozițiile legii 230/2007, care reglementează atât obligațiile proprietarilor cât și ale Asociației de proprietari față de spațiile proprietate comună. Curtea apreciază că are relevanță creionarea acestui cadru legislativ, deoarece instalarea microcentralei de apartament de către reclamant, presupune montarea unei coloane de separare gaze pe scara blocului și a unui racord individual de gaze în apartamentul său, ceea ce conduce la instalarea unor conducte fixate în zidărie în părțile comune ale imobilului, astfel că se pune problema în ce măsură aceste lucrări de fixare a centralei de apartament sunt de natură sau nu să afecteze structura de rezistență a blocului (edificat în anul 1969), precum și siguranța altor proprietăți individuale.
Din această perspectivă, relevante sunt prevederile art 11 din legea 230/2007, care statuează în sensul că proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale. În alineatul al doilea se stipulează faptul că proprietarul
nu poate schimba aspectul sau destinația proprietății comune fără a obține mai întâi acceptul din partea asociației de proprietari. În următorul text de lege ( art 12 ) din același act normativ, se prevede că zidurile dintre apartamentele sau spațiile alăturate, care nu fac parte din structura de rezistență a clădirii și din proprietatea comună, pot fi reamplasate prin acordul dintre proprietarii apartamentelor sau spațiilor respective, pe baza autorizației de modificare a construcției, eliberată de autoritatea publică locală și cu înștiințarea asociației, cu precizarea că zidurile dintre apartamente sau spații și proprietatea comună care nu fac parte din structura de rezistență a clădirii pot fi reamplasate numai prin modificarea acordului de asociere, în baza hotărârii majorității proprietarilor și a autorizației de modificare a construcției, eliberată de autoritatea publică locală. În egală măsură, sunt relevante și prevederile art 16, care evidențiază obligația proprietarilor de a lua măsuri legate de consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică și eficiența energetică, potrivit prevederilor legale. Prin teza a doua acestui text de lege, legiuitorul subliniază faptul că, indiferent de natura intervențiilor, trebuie să se aibă în vedere menținerea aspectului armonios și unitar al întregii clădiri.
Elocvente sunt și prevederile art 34 din legea 230/2007, care relevă sfera de acțiune a Asociației de proprietari, prin specificarea activităților care o circumscriu și anume administrarea, întreținerea și repararea proprietății comune. Din întreaga economie a dispozițiilor legii 230/2007, rezultă regula potrivit căreia, spațiile care fac parte din proprietatea comună a condominiului pot fi utilizate, respectiv, se pot face intervenții asupra acestor spații, exclusiv cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și, dacă este cazul, și cu acordul proprietarilor direct afectați de vecinătate. Această regulă își găsește reflectarea în dispozițiile art 39, care statuează în sensul că proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.
Relevante sunt și dispozițiile art 40-42 din legea 230/2007, care evidențiază că Asociația de proprietari are obligația să ia măsuri cu privire la îmbunătățirea confortului termic al clădirii, precum și faptul că modificările
constructive și utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii, cum ar fi: ancorarea de reclame pe pereți, suspendarea de stâlpi, pereți, scări interioare și altele asemenea, se vor putea face numai pe baza deciziei comitetului executiv, cu acordul proprietarilor direct afectați și, după caz, pe baza unui proiect tehnic întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum și cu autorizația pentru executarea de lucrări, eliberate în condițiile legii. În privința schimbării destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, legiuitorul arată că se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.
Din interpretarea coroborativă a tuturor acestor dispoziții legale, rezultă, în mod indubitabil, că Asociația de proprietari are ca atribuție principală administrarea și întreținerea spațiilor proprietate comună, atribuție din care derivă obligativitatea obținerii acordului acesteia în privința oricărei modificări sau intervenții ce are ca obiect spații cu destinația de folosință comună. Evident, scopul pentru care Asociația de proprietari realizează aceste activități de administrare, întreținere, reparații și respectiv autorizare în privința spațiilor proprietate comună este acela de a servi intereselor generale ale membrilor asociației de proprietari, fiind necesar să se mențină un just echilibru între interesele particulare, ale unui proprietar și cele comune, ale tuturor proprietarilor. Păstrarea acestui just echilibru poate constitui obiect de cenzură pentru instanța de judecată, în cadrul unui demers judiciar de genul celui din speța de față. Nerespectarea exigențelor de rezonabilitate a acestui echilibru poate îmbrăca forma abuzului de drept, situație în care dreptul Asociației de proprietari de a aviza efectuarea unei lucrări în beneficiul singular al unuia dintre proprietari este exercitat cu rea credință și contrar scopului pentru care i-a fost recunoscut de lege.
Pornind de la situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea reține că blocul de locuințe datează din 1969, iar instalarea centralei de apartament presupune o . intervenție asupra spațiilor de folosință comună, constând în trasarea unor conducte până la apartamentul reclamantului( în vederea realizării acordului individual la rețeaua de alimentare cu gaze), ce presupune străpungerea planșeelor etajelor inferioare și montarea acestor țevi în zidăria pereților proprietate comună. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că, așa cum a reținut instanța de apel, Asociația a făcut deja o . investiții pentru achiziționarea unei centrale termice moderne, înlocuirea coloanei de încălzire și a țevilor de căldură, condiții în care montarea unei microcentrale de apartament ar fi de natură să afecteze repartiția ulterioară a costurilor energiei termice prin raportare la investiția realizată. Grefându-și analiza de legalitate a incidenței instituției abuzului de drept pe această situație de fapt, ale cărei coordonate relevante au expuse în cele preced, Curtea apreciază că nu se poate reține că ar fi îndeplinite cele două cerințe ale abuzului de drept și anume exercitarea cu rea credință a unui drept recunoscut de lege, precum și exercitarea acestui contrar scopului pentru care a fost conferit de către lege. Refuzul asociației de a–și da acordul pentru montarea unei centrale proprii de apartament nu poate fi considerat abuziv, în condițiile în care el are o justificare obiectivă, ancorată în riscurile și neajunsurile pe care instalarea acesteia ar provoca-o atât spațiilor cu destinația de folosință comună, obiect al proprietății comune cât și funcționării asociației de proprietari, sub aspectul calculării cotelor de întreținere. Din această perspectivă, nu se poate considera că împiedicarea reclamantului de a-și monta microcentrala de apartament poate constitui o limitare a exercițiului atributelor dreptului său de proprietate, în condițiile în care în cadrul unui condominium, interesele personale ale proprietarilor trebuie valorificate de o așa manieră încât să nu se aducă atingere intereselor comune. Având în vedere că reclamantul deține un apartament, proprietate personală în cadrul acestui condominium, este obligat să respecte hotărârile asociației și să nu întreprindă nimic prin care ar putea leza integritatea părților de folosință comună în propriul beneficiu, cu riscul degradării acestora, respectiv al afectării structurii de rezistență a blocului.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Făcând aplicarea prevederilor art 274 cod procedură civilă și având în vedere soluția care se va pronunța, Curtea va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată și va îl va obliga pe acesta să plătească părții adverse suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, ca nefondat.
Respinge cererea recurentului - reclamant privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Obligă recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
S. R.
Red. SI
Tehnored. SI/GIA
2 ex./16.06.2014
TB - S.a IV-a civ. - I.Târțău, L.E.F.
Judecătoria sect. 5 - D. C. G.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 252/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
