Pretenţii. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 15648/63/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 189/A/2014
Ședința publică din data de 25 februarie 2014 Instanța constituită din:
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel Cluj
Judecători: D.-L. B. - vicepreședintele Curții de Apel Cluj
Grefier: S. – D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții apelanți B. V., B. F., B. R. împotriva sentinței civile nr. 310/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind și pe pârâta S. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 18 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 25 februarie 2014, reclamanții apelanți au depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței “ concluzii scrise “ prin care solicită admiterea apelului.
CURTEA
Deliberând, reține că:
I. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul D. sub nr._ reclamanții B. V., B. F. și B. (în prezent Bîrzo) R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Saseanu M., să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 150.000 Euro, in echivalent in lei la data efectivă a plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul patrimonial constând in diferența de bani pe care a trebuit ca reclamanții să o cheltuiască pentru a încerca sa compenseze modificările stării de sănătate ale defunctului B. I. ca urmare a stresului si efectelor psihice (ce au indus si efecte fizice - agravarea brusca a stării de sănătate), generate de plângerea penala promovata de către parata Saseanu M. împotriva lui B. I.. Acest capăt de cerere îl susțin, atât în nume personal, cât si in calitate de moștenitori ai defunctului B. I..
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 150.000 Euro, in echivalent in lei la data efectiva a plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial constând in:
- vătămarea prestigiului lor personal, ca membri ai familiei al cărei cap de familie era defunctul B. I., precum si a reputației familiei prin promovarea plângerii penale împotriva defunctului B. I.;
- suferințele personale psihice, determinate de agravarea brusca a sănătății defunctului B. I., odată cu promovarea de către pârâtă Saseanu M. a plângerii penale împotriva defunctului B. I., ceea ce a cauzat, in final, moartea acestuia, experiențe care le-au produs grave suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune si de dragoste pe care le-au nutrit fata de defunct.
Arată că acest capăt de cerere îl susțin doar in nume personal.
Au mai solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 6513 din 24.10.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecății cauzei de la Tribunalul D. la Tribunalul Cluj.
II. Judecata în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Totodată, s-a dispus și respingerea excepției insuficientei timbrări a acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, ambele invocate de pârâtă.
S-a mai dispus obligarea reclamanților, în solidar, la a-i plăti pârâtei suma de 49,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
În ce privește starea de fapt, instanța a reținut că antecesorul reclamanților B. F. și B. (fostă B.) R. și soțul reclamantei B. V., respectiv B. I. (actualmente decedat), a fost acționar majoritar și membru în Consiliul de administrației al . C..
Din relatările reclamanților coroborate cu actele medicale depuse la dosar reiese că, în luna septembrie 2005, def. B. I. a fost diagnosticat cu glioblastom lob temporal stâng (tumoare cerebrală), fiind suspus unei intervenții chirurgicale și urmând tratamentul clasic pentru afecțiunile canceroase care au constat în radioterapie și chimioterapie.
Def. B. I. a urmat și tratament cu citostatice, respectiv Temodal și anticonvulsivante-kepral, precum și tratamentul bolilor asociate de care suferea: diabet zaharat tip 2 și hipertensiune arterială.
Chiar suferind fiind, def. B. I. și-a continuat activitatea profesională, însă, la sfârșitul anului 2008, boala a recidivat, agravându-se permanent, pentru ca în luna aprilie 2009, în urma unor investigații tomografice și a unor consultații oncologice și neurologice să fie depistată recidiva tumorală.
În atare situație, def. B. I. s-a retras din activitate la data de 07.05.2009, pentru ca la data de 16.02.2011 să fie înregistrat decesul acestuia.
Pârâta S. M. deține 3,1% acțiuni la . și la data de 16.06.2008 a formulat plângerea penală împotriva membrilor Consiliului de administrație al acestei societăți, respectiv numiții B. I., B. F. D., R. R. C. și B. C. prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 al. 1 pct. 2 și art. 272 al. 2 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Prin Ordonanța adoptată la data de 23.03.2010 de P. de pe lângă Judecătoria C. în dosarul penal nr. 7294/P/2008 s-a dispus neînceperea urmării penale față de numiții B. I., B. F. D., R. R. C. și B. C..
În cuprinsul acestei ordonanțe se menționează că aspectele sesizate de pârâtă au făcut obiectul unei verificări efectuate de Garda Financiară D., nota de constatare întocmită, în acest sens, stabilind mai multe nereguli în ceea ce privește organizarea ședințelor A., depunerea rapoartelor de către cenzori, transmiterea datelor la Registrul Comerțului, ținerea registrelor obligatorii și majorarea capitalului social, deficiențe care nu se regăsesc ca acte materiale în conținutul nici uneia din infracțiunile prev. de art. 271-280 din Legea nr.31/1990 și pe care nici comisarii Gărzii Financiare nu le-au considerat ca având relevanță penală.
Soluția de neîncepere a urmării penale a fost confirmată prin rezoluția din data de 01.07.2010 de către procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin respingerea plângerii formulate de pârâta S. M..
Atât ordonanța, cât și rezoluția nu au mai fost atacate în justiție.
Pârâta S. M. a formulat plângere penală pentru faptul că: la adunările generale A. anuale nu se prezintă situația financiară reală a . și nu se pun la dispoziția acționarilor minoritari, în fotocopie, aceste situații financiare; majorările repetate de capital social s-au făcut fără aprobarea A. și nu au fost informați acționarii despre tranzacționarea acțiunilor provenite din majorările de capital; a achiziționat un număr de 10 acțiuni în valoare de 300,40 lei, dar pe chitanță a fost trecut numele lui B. I.; nu se cunoaște modul în care se calculează dividendele societății; folosirea cu rea-credință a bunurilor societății; încheierea unor contracte păguboase pentru ..
Premergător fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.pr.civ., instanța a analizat cele două excepții invocate de pârâtă.
În ce privește petitul privind daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial, instanța a reținut că, potrivit art.15 lit. f ind. 1 din Legea nr. 146/1997, o astfel de cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Art.15 al.1 lit. f ind.1 din Legea nr.146/1997 prevede că sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice.
În aceste condiții, instanța a respins excepția insuficientei timbrării.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat.
Întrucât se invocă vătămarea prestigiului și reputației personale și a reclamanților, ca membrii ai familiei di care făcea parte și def. B. I., instanța a apreciat că reclamanții justifică calitate procesuală activă, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a mai reținut că reclamanții și-au fundamentat acțiunea civilă pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.
În luna septembrie 2005 B. I. este diagnosticat cu tumoare cerebrală. În iunie 2008, pârâta formulează împotriva membrilor consiliului de administrație ., printre care și B. I., o plângere penală pentru nereguli în managementul societății, pronunțându-se în data de 23.03.2010, o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
În data de 16.02.2011 B. I. decedează.
Reclamanții susțin că fapta ilicită a pârâtei (care cunoștea că B. I. este bolnav) constă în acțiunea acesteia de a promova premeditat și cu intenție o plângere penală nefondată și cu rea-credință împotriva lui B. I.. Reținând considerațiile teoretice expuse mai sus, instanța nu a regăsit nici una dintre condițiile legale necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Demersul judiciar al pârâtei nu se conturează într-o faptă ilicită.
Pârâta nu a făcut altceva decât să-și exercite un drept recunoscut constituțional de acces la justiție. Accesul liber la justiție, este un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic și care îi conferă oricărei persoane dreptul de a se adresa în mod efectiv instanțelor judiciare competente, împotriva actelor care violează drepturile ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau prin lege.
Se observă că plângerea penală a fost făcută și împotriva altor persoane din conducerea ., nu numai împotriva def. B. I., așa încât nu se poate vorbi de premeditare și de scopurile de care fac vorbire reclamanții. Dacă, într-adevăr pârâta ar fi urmărit retragerea din activitate și în cele din urmă decesul lui B. I., nu avea de ce să atragă în plângerea sa și alte persoane. Oricum, cele două scopuri, pe lângă caracterul macabru nici nu au fost dovedite în cauză. Scopul pentru care o persoană apelează la justiție nu este în niciun caz decesului persoanei în contradictoriu cu care se dispută litigiul. Sigur, că orice declanșare a unui litigiu, fie de natură penală sau civilă, afectează persoana în cauză din punct de vedere psihologic, și este firesc să fie așa, însă de aici și până la deces este cale lungă.
Împrejurarea că pârâta cunoștea că B. I. era suferind nu poate să imprime demersului său un caracter ilicit. Nici o dispoziție legală nu instituie în sarcina persoanei obligația ca, prealabil demarării unei proceduri judiciare, să se intereseze de starea sănătății celui împotriva căruia înțelege să-și formuleze pretențiile și în funcție de aceasta să acționeze. Și este absurd să fie așa. De la declanșarea bolii def. B. I. și până la înregistrarea plângerii penale au trecut cca. 3 ani, timp în care acesta și-a continuat activitatea profesională, asumându-și răspunderea pentru faptele și acțiunile sale în gestionarea activității ., nefiind lipsit de discernământ. Această remarcă nu se constituie într-o acuză la adresa def. B. I. pentru modalitatea în care a ales să-și continue viața după ce a fost diagnosticat ca având o afecțiune incurabilă, ci instanța a consideră că se impune doar pentru a se înțelege că, persoana în cauză, avea toate drepturile și obligațiile ce decurg din statutul său personal, profesional și moral al oricărui cetățean. Cu referire la situația de față, așa cum putea fi subiect pasiv al unei infracțiuni, def. B. I., avea tot dreptul de a acționa la rândul său în judecată o altă persoană, dacă ar fi considerat că i-ar fi fost lezate drepturile și interesele sale legitime. Starea de sănătate a def. B. I. s-a deteriorat cu mult timp înainte de formularea plângerii penale.
De remarcat că pârâta a formulat o singură plângere penală, necontinuând demersul său, deși avea posibilitatea legală de a o mai ataca prin plângere la instanța de judecată, așa încât nu se poate vorbi nici de un abuz de drept în exercitarea drepturilor sale prin depășirea limitelor lor juridice ori cu rea-credință, contrar ordinii publice și bunelor moravuri.
Că demersul judiciar al pârâtei nu constituie o faptă ilicită, ci reprezintă exercitarea unui drept fundamental, acela de acces liber la justiție, rezultă și din depozițiile martorilor audiați T. N. și B. D..
Instanța nu a luat în considerare declarația numitului U. I., proba nefiind administrată cu respectarea principiului nemijlocirii, necunoscându-se condițiile în care a fost dată.
Pentru existența faptei ilicite nu are relevanță nici împrejurarea că, în final, plângerea penală nu a avut șanse de reușită, o soluție apreciată de organele în drept, ca nefondată, nu atrage, în mod automat, răspunderea persoanei respective.
Nu poate fi reținut nicio culpă a pârâtei. Pârâta nu poate fi culpabilă pentru soluția la care au ajuns organele în drept urmare a cercetării aspectelor cu care au fost sesizate de aceasta.
De necontestat că afecțiunea def. B. I. s-a agravat în timp, însă nu ca o consecință directă a atitudinii pârâtei de care aceasta să poată fi răspunzătoare. Parcursul vieții unui suferind de o boală incurabilă de natura celei a def. B. I., în ce privește remisia și apoi, revenirea simptomelor, pentru ca în final să intervină decesul, nu poate fi anticipat nici măcar de știința medicală, și cu atât mai puțin de către reclamanți.
În aceste condiții, instanța a constatat că nu există vreun prejudiciu nici de natură patrimonială și nici de natură nepatrimonială. Mai mult, prejudiciul patrimonial nici nu a fost dovedit, în cauză.
III. Cererea de apel.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. V., B. F. și B. (fostă B.) R., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii reclamanților, deoarece:
a) Din dispozițiile art. 998 și 999 C.civ. rezultă că răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată indiferent dacă autorul faptei a avut sau nu intenția de a-l vătăma pe celălalt. Or, prima instanță a conchis că în speță nu există faptă ilicită, demersul reclamantei fiind circumscris liberului acces la justiție. În acest fel, prima instanță a absolutizat liberul acces la justiției al pârâtei, fără a analiza dacă intimata a fost sau nu de bună-credință în exercitarea acestui drept al ei și, astfel, dacă scopul său a fost unul moral sau imoral, licit sau ilicit.
Pârâta a transformat uzul dreptului ei în abuz, astfel că instanța era datoare să o sancționeze, în condițiile în care pârâta a formulat plângere penală după ce a avut acces la toate documentele societății comerciale conduse de B. I., inclusiv la o expertiză contabilă și la un raport al Gărzii Financiare care conchideau fără echivoc că în sarcina antecesorului reclamanților nu puteau fi reținute elemente constitutive ale unei infracțiuni.
Pornind de la constatarea că dreptul încetează acolo unde începe abuzul, prima instanță ar fi trebuit să constate și să sancționeze abuzul de drept săvârșit de pârâtă, dovezile administrate arătând că aceasta a avut intenția de a vătăma, ceea ce o obligă la dezdăunare.
Culpa pârâtei este una in commitendo, iar nu in omittendo, pârâta intimată fiind obligată a se abține de la a promova cu rea-credință un demers despre care avea cunoștință că nu corespunde realității, însă animat de intenția de a vătăma interesele materiale și morale ale lui B. și ale reclamanților.
B. Deosebirea între culpa levis și culpa levissima este inutilă, fiind suficientă săvârșirea faptului ilicit. Mai mult, proba faptei ilicite este suficientă, practica judiciară în materie statuând că prejudiciul și raportul de cauzalitate se prezumă. Prin urmare, instanța ar fi trebuit să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemene prejudiciu.
Această soluție se impune, fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, în acest sens pronunțându-se în mod constant instanța supremă, câtă vreme proba a directă este, practic, imposibilă.
c) În mod nelegal prima instanță nu a dat forță probantă înscrisurilor depuse la dosar, lipsind de eficiență declarațiile martorilor propuși de reclamanți, însă dând credit declarațiilor martorilor propuși de pârâtă. Subiectivitatea acestor din urmă martori nu a fost sancționată, deși ei s-au aflat în relații conflictuale atât cu defunctul B. I., cât și cu reclamanții, între părți existând de-a lungul timpului litigii dovedite prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei.
În concluzie, se impune constatarea că există fapta ilicită a pârâtei intimate; culpa acesteia; raport de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciul produs reclamanților; prejudiciu material și moral.
IV. Întâmpinarea la apel.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării (f. 40-49).
V. Cu privire la apelul declarat, Curtea are în vedere următoarele:
Este de necontestat în cauză că reclamanții și-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din vechiul Cod civil, potrivit cărora „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara” (art. 998), omul fiind „… responsabil nu numai față de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa (art. 999).
Prima instanță a oferit o analiză teoretică îndeajuns de amplă a acestor dispoziții legale, valorizând aprecierile doctrinare și statuările jurisprudențiale asociate lor, analiză pe care, în componenta ei teoretică și principială, prezenta Curte înțelege să o confirme.
Concluzia esențială în marginea prevederilor legale în discuție este aceea că angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane fizice poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, patru condiții fundamentale: respectiva persoană fizică să fi săvârșit o faptă ilicită; fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, fiind, în principiu, fără însemnătate dacă vinovăția îmbracă forma intenției sau a culpei; să se fi cauzat un prejudiciu; să existe legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Toate aceste condiții trebuie să fie pe deplin dovedite, orice îndoială cu privire la îndeplinirea vreuneia dintre ele profitându-i celui chemat în judecată și putând conduce la respingerea acțiunii.
În procesul de față este de avut în vedere că reclamanții au indicat în cererea de chemare în judecată că fapta pe care pârâta ar fi săvârșit-o și care, în aprecierea reclamanților, se constituie într-una ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de formularea unei plângeri penale de către pârâtă în data de 16.06.2008, îndreptată împotriva membrilor Consiliului de Administrație al S.C. Pan Group S.A. C., anume B. I., B. F. D., R. R. C. și B. C..
Pârâta a solicitat prin plângere (f. 176 dosar Tribunalul D.) efectuarea de cercetări penale prin raportare la dispozițiile art. 271 alin. 1 pct. 2 și art. 272 alin. 2 pct. 2 din Legea nr. 31/1190, republicată.
Prin ordonanța emisă la 23 martie 2010, în dosarul nr. 7294/P/2008, de P. de pe lângă Judecătoria C., rămasă definitivă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B. I., B. F. D., R. R. C. și B. C., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 1 pct. 2 și art. 272 alin. 2 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, dispunându-se totodată disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării de cercetări conform art. 193 C.pen. față de numitul G. R. G. (f. 89, 90 dosar Tribunalul D.).
Reclamanții au susținut prin cererea de chemare în judecată, reiterat și în prezentul apel, că formularea sus-evocatei plângeri penale i-a produs lui B. I. emoții negative care au determinat recidiva bolii cu care acesta fusese diagnosticat în anul 2005, anume glioblastom lob temporal stâng (tumoare cerebrală), tratată chirurgical în anul descoperirii și caracterizată până spre finele anului 2008 de o evoluție favorabilă. Recidiva bolii a fost însoțită de agravarea stării de sănătate, B. I. trebuind să se retragă din activitatea profesională la data de 07 mai 2009, pentru ca la data de 16 februarie 2011 să survină decesul său (f. 45 dosar Tribunalul D.).
În aprecierea reclamanților, pârâta a formulat plângerea penală împotriva lui B. I. tocmai pentru a-i provoca agravarea stării de sănătate, ea cunoscând situația medicală a acestuia.
Observă însă prezenta Curte că în cuprinsul ordonanței din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., mai sus-menționată, se afirmă că aspectele sesizate de petentă (actuala pârâtă S. M.) „… au făcut obiectul unei verificări efectuate de Garda Financiară D., nota de constatare întocmită în acest sens stabilind mai multe nereguli în ce privește organizarea ședințelor A., depunerea rapoartelor de către cenzori, transmiterea datelor la Registrul Comerțului, ținerea registrelor obligatorii și majorarea capitalului social, deficiențe care nu se regăsesc însă ca acte materiale în conținutul niciuneia din infracțiunile prevăzute de art. 271 – 280 din Legea nr. 31/1990 și pe care nici comisarii Gărzii Financiare nu le-au considerat ca având relevanță penală”.
În cuprinsul aceleiași ordonanțe se menționează și că „Același act de control al Gărzii Financiare reține că în perioada de referință S.C. Pan Group S.A. C. a încheiat trei contracte de închiriere a unor spații locative deținute în proprietate sau coproprietate de făptuitorul B. I., precum și un contract de asociere cu S.C. Pan Med S.R.L. C., ele patru convenții fiind apreciate de comisari ca dezavantajoase și, prin urmare, asimilabile „utilizări bunurilor și capitalului societății în interesul administratorului sau rudelor sale”, în înțelesul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Tot astfel, în cuprinsul ordonanței se reține și că „prezumându-se acordarea de facilități la livrarea mărfurilor și plata contravalorii acestora întemeiat pe relație de rudenie, s-a considerat de comisarii Gărzii Financiare că în raporturile cu ..R.L. B. actul de administrare s-a exercitat voit necorespunzător și, prin urmare, reprezentanții S.C. Pan Group S.A. C. sunt răspunzători conform art. 214 C.pen.”.
Chiar dacă P. de pe lângă Judecătoria C. a considerat, contrar aprecierilor Gărzii Financiare, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni care să îi poată fi imputate lui B. I., este, în aprecierea Curții, esențial a se observa că pârâta S. M. și-a întemeiat plângerea penală pe fapte apreciate ca încălcări ale legii și având o posibilă relevanță penală chiar de către reprezentanții unei autorități a statului cu atribuții de control al activității economico-financiare a societăților comerciale, respectiv Garda Financiară.
La dosarul Tribunalului D. se află depusă, în copie (f. 169-175), nota de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară – Secția D.) prin care se face vorbire despre controlul desfășurat la sediul social al S.C. Pan Group S.A. C., având ca obiectiv verificarea celor sesizate în plângerea înregistrată sub nr. 7294/30.06.2008 la P. de pe lângă Judecătoria C., evidențiindu-se în mod detaliat, în cadrul notei de constatare, unele nereguli săvârșite în cadrul S.C. Pan Group S.A. C. în perioada supusă verificării, respectiv 2000-2008.
Este util în cauză a se avea în vedere și că prin adresa nr._/DJ/19.11.2008 Garda Financiară – Secția D. a sesizat Inspectoratul de Poliție al județului D. – Serviciul Investigare a Fraudelor, solicitând efectuarea de cercetări pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni: utilizarea bunurilor și capitalului societății în interesul administratorului sau rudelor sale, infracțiune prevăzută de art. 2721 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare; gestiune frauduloasă datorită pricinuirii de pagube societății prin trecerea pe provizioane a sumei de 257.327 lei (RON) reprezentând livrări de marfă din perioada 2002 – 2005, neîncasate la termenele legale, către V. – Serv S.R.L. B., societate aparținând fratelui administratorului S.C. Pan Group S.A. C., prevăzută de art. 214 alin. 2 din Codul penal.
În raport cu cele ce preced, Curtea constată că suspiciunile pârâtei S. M. cu privire la potențiala relevanță penală a unora dintre neregulile intervenite în perioada 2000 – 2008 la S.C. Pan Group S.A. C. au fost implicit confirmate prin nota de constatare și, apoi, prin cea de sesizare, sus-evocate, întocmite de Garda Financiară – Secția D..
În aceste circumstanțe, nu s-ar putea considera că plângerea penală formulată de pârâtă a fost lipsită de orice temei, astfel încât să îngăduie constatarea că a avut semnificația unui demers judiciar prin excelență abuziv, făcut cu rea-credință și menit a-i provoca lui B. I. suferințe psihice și, în genere, o stare de tensiune și neliniște care să conducă la recidiva bolii sale și, mai mult, la agravarea acesteia.
D. dacă plângerea penală formulată de pârâtă ar fi fost în mod vădit lipsită de orice fundament real și serios s-ar fi putut considera că îmbracă forma unui demers pur abuziv, având un caracter șicanatoriu și, deci, ilicit, semnificând o faptă delictuală în sensul art. 998 și art. 999 C.civ.
Tot astfel, Curtea mai observă și că în cauză nu s-a făcut nici dovada că plângerea astfel formulată este cea care a condus la agravarea stării de sănătate a lui B. I., cunoscut fiind că în cazul bolilor tumorale riscul recidivei este real și crescut chiar în lipsa unor factori externi care să îi producă celui bolnav emoții negative și o stare de neliniște. La dosarul cauzei se află depuse în fotocopie extrase din lucrarea „Cancerologie. Elemente de diagnostic și tratament”, autori Conf. dr. F. I., dr. C. M. și dr. C. A., în cuprinsul căreia se menționează între altele, cu referire la tratamentul bolii local-avansate, că rata recidivei este de 70-90% (f. 85 dosar Tribunalul D.).
Toate cele de mai sus conduc Curtea la concluzia că în cauza de față nu s-a făcut dovada că fapta pârâtei S. M. de a formula la data de 30.06.2008 plângere penală în contra membrilor Consiliului de Administrație al S.C. Pan Group S.A. C. a fost una caracterizată de rea-credință și de intenția de a-i produce un rău lui B. I. și, implicit, membrilor familiei sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în sens civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B. I. și agravarea acesteia a fost cauzată de formularea plângerii. Oricum, Curtea observă că atâta vreme cât depunerea plângerii penale nu întrunește condiția de a valora fapt ilicit delictual, devine fără însemnătate dacă aceasta a condus sau nu la agravarea stării de sănătate a antecesorului reclamanților.
Nu poate fi considerată întemeiată nici susținerea reclamanților apelanți potrivit căreia prima instanță nu ar fi valorizat în mod eficient declarațiile martorilor propuși de reclamanți, căci examinarea manierei în care Tribunalul Cluj a făcut aprecierea întregului material probator administrat atestă că, prin coroborarea probelor, concluziile primei instanțe au fost pe deplin corecte.
Față de toate cele ce preced, apelul reclamanților se impune a fi respins ca neîntemeiat, în baza art. 296 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții B. V., B. F. și B. R. împotriva sentinței civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. M. D.-L. B. S. – D. G.
Red.VM/dact.MS
6 ex./04.04.2014
Jud.fond: C.A.C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 620/2014. Curtea de Apel CLUJ | Strămutare. Sentința nr. 116/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
