Succesiune. Decizia nr. 620/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 620/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 3802/190/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.620/R/2014
Ședința publică din 6 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. F. jr.împotriva deciziei civile nr. 119 din 14 octombrie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimații D. I., S. M. V., D. F. senior, D. M., D. A. Ș., D. T., D. I., D. I. jr., P. Ș., B.-G. SOCIETATE GENERALE, K. I. și D. I., având ca obiect succesiune- partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul pârâtei recurente D. F. jr., avocat B. T., în substituirea avocatului titular P. T., cu delegație la dosar, pârâtul intimat K. I., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 martie 2014, s-a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul intimat D. I. jr, prin publicitate.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei recurente arată că intimata D. F. senior, a decedat pe parcursul soluționării apelului, iar moștenitorii acesteia sunt deja introduși în cauză. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Pârâtul intimat K. I., arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii reconvenționale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
În opinia sa, atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat greșit prevederile legale. Totodată, este lipsită de fundament și aprecierea instanței cu privire la participarea recurentei la încheierea contractului prin mandatar în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unei procuri autentice prin care să fi mandatat pe cineva la încheierea contractului.
Conform prevederilor art. 45 notarul are obligația de a desluși raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să îl încheie, în acest sens fiind obligat să solicite toate documentele necesare pentru încheierea actului și să verifice dacă acestea îndeplinesc condițiile de fond și formă. Acest text precum și prevederile art. 984 C.proc. civ. referitoare la consimțământul exprimat al părții care contractează, au fost nesocotite de către notarul public el neverificând existența împuternicirii pentru semnarea convenției.
Nerespectarea prevederilor legale atrage în conformitate cu art.52 din Legea nr. 36/1995 nulitatea absolută a încheierii notariale.
Faptul că nu s-a inițiat un demers penal împotriva notarului instrumentator nu reprezintă o justificare pentru a menține în ființă un act încheiat în dauna recurentei. Raportat la aceste considerente, întreaga motivare a instanței de apel se bazează pe prezumții și pe declarații pro cauza a notarului, neavând nici un element obiectiv pentru care să mențină acest act încheiat cu încălcarea condițiilor privitoare la cauză și cu fraudarea intereselor proprietarului.
Soluția ce se impune în privința radierii ipotecii este identică deoarece este un act subsecvent, iar lipsa procurii și deci motivul de nulitate absolută se răsfrânge și asupra contractului de ipotecă.
Pârâtul intimat K. I. solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Primul ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 2627/22.03.2011 a Judecătoriei Bistrița a fost admisă excepția prescripției extinctive și în consecință, a fost respinsă ca prescrisă cererea reconvențională privitoare la anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1445/15.04.2003.
S-a luat act de renunțarea la moștenire după defunctul D. M. a pârâților D. I. senior și Dorhiu F. senior, în calitate de ascendenți privilegiați.
Au fost admise în parte acțiunea formulată de reclamanta D. I. și cererea reconvențională formulată de D. M. și D. I. și în consecință s-a constatat deschisă succesiunea după def. D. M., componența masei succesorale și cotele de moștenire.
A fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de intervenienta S. M. V. și respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul K. I..
Primul apel
Prin decizia civilă nr. 93/A/30.11.2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta D. I. și admise ca fondate apelurile declarate de pârâta D. F., intervenienta în interes propriu S. M. V. și în consecință, sentința civilă nr. 2627/22.03.2011 a Judecătoriei Bistrița a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Al doilea ciclu procesual
Prin sentința civilă nr.888/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în rejudecare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâții D. I. senior, D. F. senior, D. F., D. M., D. A.-Ș., D. T., D. I., D. I. și D. F..
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul D. M. se compune din cota de ½ din următoarele bunuri:
- teren în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3;
- teren în suprafață totală de 5.000 m2 situat în Livezile, înscris în CF 2055 Livezile;
- teren în suprafață de 2.900 m2 situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița;
- teren în suprafață de 300 m2 categoria curți construcții și construcția casă de locuit aferentă, imobil înscris în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2.
S-a constatat că masa succesorală revine în întregime reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. și D. I. neacceptând moștenirea în termenul legal, iar pârâții D. I. sen., D. F. sen. renunțând la moștenire.
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de ½ din bunurilor în litigiu menționate anterior, în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, în CF 2055 Livezile și în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2, cu titlu de moștenire.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta Banca Română De Dezvoltare – G. Societe Generale, în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F..
A fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F. în contradictoriu cu părțile din acțiunea principală și pârâta B. G. Societe Generale.
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulate pârâții D. I. sen. și D. F. sen.
A fost admisă, în parte, cererea de intervenție formulată de intervenienta S. M. V., în contradictoriu cu reclamanta D. I. și pârâtul P. S., și, pe cale de consecință:
S-a constatat validitatea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 09.11.2008, între intervenientă și reclamantă, având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, precum și terenul arabil în suprafață de 2.900 m2 situat în extravilanul Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
A fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate în evidențele cadastrale formulată de intervenienta S. M. V. pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 09.11.2008.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul K. I. în contradictoriu cu reclamanta D. I.. Au fost obligați pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. și D. I. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive invocată de către pârâta Banca Română De Dezvoltare – G. Societe Generale în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta D. F., instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 35 alin. 2 partea finală din Codul familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț.
Această prevedere este exclusiv în vederea ocrotirii patrimoniului soților, dispoziția putând fi invocată numai de soțul al cărui consimțământ a fost nesocotit, nulitatea actului fiind numai relativă, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958, începe să curgă de la data când cel îndreptățit a luat la cunoștință despre cauza anulării, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Din declarația notarului public D. M. (f. 138-139) a rezultat că pârâta D. F. a avut cunoștință despre încheierea contractului nr. 1445/2003 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului „casă și loc de casă”, înscris în CF_ A. I., nr. top 2345/2/1/3/2 și s-a interesat personal despre posibilitatea acordării unei procuri în vederea reprezentării sale cu ocazia vânzării.
Prin urmare, chiar în ipoteza în care s-ar accepta teza pârâtei cu privire la lipsa procurii autentice și, implicit, a consimțământului său, termenul de prescripție a dreptului la acțiune al pârâtei D. F. s-a împlinit la data de 17.04 2006, astfel încât cererea reconvențională formulată de aceasta la data de 20.05.2009 a fost respinsă ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că cererea principală formulată de reclamanta D. I. este întemeiată, iar cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții D. F. sen. și D. I. sen., în raport de prevederile art. 246 C.pr.civ., instanța a luat act de renunțarea la judecată, solicitată la termenul din data de 12.11.2008.
Astfel, urmare a decesului defunctului D. M., intervenit la data de 03.04.2007 (f. 5), s-a constatat deschisă succesiunea după acesta, în masa succesorală intrând și bunurile ce fac obiect al prezentului litigiu, respectiv:
- teren în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3;
- teren în suprafață totală de 5.000 m2 situat în Livezile, înscris în CF 2055 Livezile;
- teren în suprafață de 2.900 m2 situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița;
- teren în suprafață de 300 m2 categoria curți construcții și construcția casă de locuit aferentă, imobil înscris în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2.
În ceea ce privește vocația succesorală la moștenirea defunctului D. M., instanța a reținut că, potrivit art. 689 Cod civil, este acceptare tacita când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede si care lăsa a se presupune intenția sa de acceptare. În raport de aceste dispoziții si de cele prevăzute de art. 690 Cod civil,actele pur conservatorii nu au valoarea unor acte de acceptare tacita prin ele însele, ci doar dacă sunt susținute și de alte elemente care vădesc intenția succesibilului de a se comporta ca proprietar si deci însușirea calității de moștenitor.
Instanța a înlăturat susținerile pârâților D. M. și D. I. referitoare la efectuarea de acte de acceptare tacită a moștenirii, deoarece, raportat la prevederile legale menționate anterior, suportarea unei părți din cheltuielile de înmormântare și celebrarea serviciilor religioase nu intră în categoria actelor de acceptare tacită. Cu privire la intenția de a-și exercita prerogativele de moștenitori asupra bunurilor din masa succesorală, instanța a reținut că martorii T. M. și Mandrean I., propuși de pârâți, au infirmat ipoteza unor astfel de acte (f. 98, 99).
Prin urmare, în raport de prevederile art. 700 alin. 1 C.civ. din 1864 și art. 6 din Legea nr. 319/1944, instanța de fond a constatat că masa succesorală revine în întregime reclamantei D. I., în calitate de soție supraviețuitoare, pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. Și D. I., frați ai defunctului neacceptând moștenirea în termenul legal, iar pârâții D. I. sen., D. F. sen. renunțând la moștenire în mod expres, la termenul de judecată din data de 12.11.2008.
Pentru cele ce preced, văzând și prevederile art. 22 din Legea 7/1996, instanța a admis acțiunea reclamantei, dispunând totodată înscrierea dreptului de proprietate al acesteia asupra cotei de ½ din bunurilor în litigiu, în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, în CF 2055 Livezile și în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2, cu titlu de moștenire.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenienta S. M. V., instanța de fond a apreciat că este în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
Între reclamanta D. I., în calitate de vânzătoare și intervenienta S. M. V., în calitate de cumpărătoare s-a încheiat la data de 09.11.2008 contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată având ca obiect terenul de 1000 mp, situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr.top. 8207/3 și terenul în suprafață de 2900 mp, situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, în schimbul prețului de 5000 lei, achitat integral.
Convenția, deși nulă absolut, nefiind aptă să strămute dreptul de proprietate asupra terenului, datorită lipsei formei autentice, prevăzute imperativ de art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, a fost avută în vedere de instanță, în baza principiului conversiunii actelor juridice, ca și promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, aptă de a fi perfectată pe calea acțiunii în executarea silită atipică a obligației de a încheia un contract de vânzare-cumpărare autentificat de un notar public, conform dispozițiilor art. 1073 și 1077 din C.civ., art. 27 din Legea nr. 7/1996 și art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, hotărârea a ținut țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Având în vedere că intervenienta nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice topografice de identificare prin măsurători exacte a terenurilor ce au făcut obiectul contractului menționat anterior, vizate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară și care să conțină propuneri de dezmembrare și înscriere în CF, instanța a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate al intervenientei în evidențele cadastrale.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul K. I., prima instanță a apreciat că este inadmisibilă, raportat la prevederile art. 111 C.proc.civ, potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.”
Așa cum rezultă din extrasul CF_ A. I. (f. 69), calitatea intervenientului de creditor față de reclamanta D. I. a fost deja înscrisă în cartea funciară și este un fapt necontestat de niciuna din părți. Astfel, în foaia de sarcini a cărții funciare menționate, sunt înscrise somațiile de plată emise de intervenientul K. I. pentru sumele de 3.000 euro + 2.451,95 lei și 13.123,85 euro + 8.276,30 lei, asupra cotei de sub B.6, aparținând reclamantei.
Cum în prezenta cauză a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a constatat calitatea sa de unic moștenitor a defunctului D. M., dispunându-se și înscrierea dreptului de proprietate al acesteia asupra cotei revenite prin moștenire, nu mai subzistă impedimentul invocat de executorul judecătoresc Sapta F. prin adresa din 10.12.2008 (f. 67), referitor la incidența art. 493 C.pr.civ., astfel încât creditorul își va putea realiza creanța pe calea executării silite începute în dosarul execuțional 489/2006, 165/2008.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța i-a obligat pe pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. Și D. I. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Prin decizia civilă nr. 119/R din 14.10.2013 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional D. F. jr., împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
A fost admis apelul declarat de intervenienta S. M. V., împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de intervenienta S. M. V. în ce privește terenul de 1000 mp situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr.top 8207/3 și terenul de 2900 mp situat în Bistrița, înscris în CF_/N Bistrița.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională a fost apreciat ca nefondat, fiindcă în mod legal și corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta Banca Română de Dezvoltare – G. Societe Generale, în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F. și-în consecință a fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F..
În acest sens, tribunalul a arătat că față de obiectul cererii reconvenționale prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1445/15.04.2003 de Biroul Notarului Public D. M., și motivele acestei cereri anume indicate de pârâta reclamantă reconvențional potrivit cărora actul atacat a fost încheiat cu nerespectarea normelor legale în materia mandatului tacit între soți, lipsind consimțământul acesteia la data perfectării contractului și a invocat lipsa împuternicirii acordate mandatarului, sancțiunea aplicabilă, contrar celor invocate în apel, este nulitatea relativă, iar nu cea absolută, fiind vorba despre ocrotirea intereselor soțului ce a pretins că celălalt soț a încheiat contractul de vânzare cumpărare al imobilului fără consimțământul său.
Așadar, reținând că este vorba de o nulitate relativă, acțiunea este supusă prescripției extinctive, iar termenul de prescripție în speță se impune a fi calculat de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, dat fiind faptul că în acest contract autentic de vânzare cumpărare apelanta vânzătoare a participat prin mandatarul indicat în contract, respectiv fiul acesteia B. R. C., fiind menționat în contractul autentic că mandatarul o reprezenta pe apelanta vânzătoare în baza procurii date de aceasta în fața notarului Janice M. Cavins din Michigan USA, procură autentificată de acel notar f.106.
Tribunalul a subliniat că relevant și important este să fi existat procura autentică la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, ori față de cele consemnate de notar în contractul autentic de vânzare cumpărare anterior reliefate reiese că această procură a existat, aceste consemnări notariale neputând fi înlăturate doar prin simpla susținere a apelantei că nu l-a mandat pe fiul său să o reprezinte la încheierea contractului. În această situație, suntem în prezența unui contract de vânzare cumpărare în care au participat ambii soți ca vânzători, unul personal în nume propriu, celălalt, respectiv apelanta, prin mandatar, neputându-se reține că fi vorba de vânzarea lucrului altuia, cum greșit s-a arătat în apel.
Chiar dacă ulterior, după încheierea contractului de vânzare cumpărare atacat în cauză, notarul public care a încheiat acest contract nu a fost în măsură să comunice instanței de judecată procura autentică întocmită într-un stat străin, fiind menționat în înscrisul depus la dosar de biroul notarial că înscrisul deținut este puțin citibil și lizibil f.189, nu înseamnă că procura autentică nu a existat la data contractării, mai ales că, fiind prezent în fața primei instanțe la termenul de judecată din 05 octombrie 2010 notarul D. A. de la BNP D. M. ce a prezentat spre vedere instanței și părților prezente procura dată de aceasta în fața notarului Janice M. Cavins din Michigan USA, procură autentificată de acel notar, precizând însă că documentul a fost comunicat prin fax și că nu știe unde este originalul acelei procuri.
Față de această situație, tribunalul a considerat că în cauză, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate s-a cerut de către apelantă au fost respectate prevederile art.49 lit.f din legea nr.36/1995, în forma în vigoare la data încheierii contractului, fiind indicat în contractul atacat numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea.
Așa fiind, tribunalul a arătat că nu s-a dovedit în mod neechivoc de către apelantă că aceasta nu l-a mandatat pe numitul B. R. C. să o reprezinte la încheierea contractului de vânzare cumpărare, dat fiind faptul în act s-a indicat că mandatarul avea procură dată de vânzătoare în fața unui notar din USA, neexistând vreun înscris provenit de la mandatar în care să arate că nu a primit procură de la apelantă, și nici nefiind făcută vreo altă probă că apelanta nu l-a împuternicit pe mandatar, mențiunile notarului cu privire la prezența părților ori reprezentanților acestora se bucură de prezumția de veridicitate, nefiind făcută dovada lipsei acestei procuri la data încheierii contractului doar prin simpla susținere a apelantei. În situația în care consideră că notarul public a menționat inexact în contractul de vânzare cumpărare autentic că s-ar fi făcut dovada mandatului prin procură autentică înseamnă că s-ar fi consemnat nereal o împrejurare într-un act autentic ceea ce ar putea constitui eventual o faptă penală, ori apelanta nu a făcut demersuri în acest sens împotriva notarului public.
Având în vedere aceste considerente, reținând că în cauză este vorba de un contract de vânzare cumpărare a unui imobil încheiat de apelantă, prin mandatar, acțiunea în anularea acestui contract este supusă termenului de prescripție de 3 ani ce a început să curgă de la data încheierii acestui act, 15.04.2003, iar față de data depunerii cererii reconvenționale, respectiv în data de 20 mai 2009, în mod legal și judicios s-a admis excepția invocată de pârâtă și a fost respinsă ca prescrisă cererea reconvențională, motiv pentru care tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional D. F. jr. împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
În ce privește apelul intervenientei, tribunalul a constatat că este neîntemeiată soluția primei instanțe de respingere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în evidențele cadastrale formulată de intervenienta S. M. V. pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 09.11.2008, fiindcă în speță, contrar celor reținute de prima instanță, nu era necesară efectuarea unei expertize tehnice topografice de identificare prin măsurători exacte a terenurilor ce au făcut obiectul contractului menționat anterior, vizate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară și care să conțină propuneri de dezmembrare și înscriere în CF.
Tribunalul a apreciat că prima instanță a constatat validitatea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 09.11.2008, între intervenientă și reclamantă, având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, precum și terenul arabil în suprafață de 2.900 m2 situat în extravilanul Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Apelanta intervenientă a dobândit aceste terenuri în baza unui antecontract de vânzare cumpărare ce a fost validat de prima instanță, situație în care ne aflăm într-un caz similar cu încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma autentică de notarul public, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu era necesară efectuarea de propuneri de dezmembrare întrucât intervenienta a cumpărat în întregime imobilele terenuri deja înscrise în cartea funciară, iar nu doar o parte din terenuri, pentru a se efectua operațiuni de dezmembrare și acordare de noi nr.topo.
În situația dată, se poate dispune înscrierea dreptului de proprietate al intervenientei cu titlu de cumpărare în cartea funciară, potrivit art.20 din legea nr.7/1996, fără a se efectua vreo expertiză tehnică de identificare a imobilelor, acestea fiind deja identificate în cartea funciară, intervenienta fiind o dobânditoare ulterioară a imobilelor înscrise și identificate cu extrasele de carte funciară depuse la dosar f.57-58, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a probat că ar exista alte impedimente de alt ordin care să împiedice întabularea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâta D. F. jr. solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 și Legea nr. 36/1995, s-au arătat următoarele:
Soluția instanței de fond și a celei de apel cu privire la cererea reconvențională este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, ce poartă asupra modalității de calcul a prescripției extinctive și a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cât și asupra sancțiunii aplicabile în cazul încheierii unui act de dispoziție, fără consimțământul proprietarului și fără ca acesta să fi mandatat pe cineva să-l reprezinte la încheierea acelui act.
Încheierea actului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu încălcarea unei condiții esențiale, și anume, consimțământul vânzătorului coproprietar, care nu poate fi sancționată decât cu nulitatea absolută.
Interpretarea instanței de fond și apel constând în aceea că sancțiunea pentru acest fapt este nulitatea relativă și, prin urmare, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, este rezultatul unei greșite interpretări a prevederilor legale în condițiile în care art. 35 alin. 2 C. fam., statuează o excepție de la regula mandatului tacit reciproc între soți și anume, aceea că la înstrăinarea unui bun imobil din comunitatea de bunuri, este obligatoriu consimțământul expres al ambilor soi, inexistența consimțământului echivalând cu opunerea acestuia la încheierea actului.
Pe de altă parte, acceptând incidența nulității relative instanțele au greșit atunci când au apreciat momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, data încheierii contractului, întrucât recurenta a aflat despre acel act mult ulterior, datorită faptului că a lipsit din țară. Prin urmare, momentul de la care trebuia calculat termenul de prescripție este acela când a aflat despre tranzacție.
Aprecierea instanței cu privire la participarea recurentei la încheierea contractului prin mandatar este greșită, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei procuri autentice prin care recurenta să fi mandatat pe cineva la încheierea contractului, iar proba pe care instanța își fundamentează soluția, respectiv declarația notarului care a arătat că acea procură a existat, dar nu este în măsură să o prezinte instanței, este o dovadă insuficientă.
Soluția instanței de apel este nelegală și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 36/1995, ale cărei dispoziții nu au fost respectate de notarul care a instrumentat încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Considerentele instanței de apel referitoare la faptul că cele înscrise de contract se bucură de prezumția de veridicitate, întrucât recurenta nu a făcut dovada faptului că nu l-a mandatat pe numitul B. R. să o reprezinte, încalcă regula privitoare la proba actelor și faptelor juridice prevăzută de art. 1169 C. civil, potrivit căreia faptele negative nu pot forma obiect al probei.
Prin urmare, s-a dovedit că mandatarul nu a acționat în numele unei procuri, mențiunea făcută în cuprinsul contractului referitoare la existența mandatului este fără valoare, iar sancțiunea este că acesta a acționat în nume propriu în calitate de vânzător al unui bun asupra căruia nu avea nici un drept, iar lipsa consimțământului proprietarului bunului la vânzare este sancționată cu nulitatea absolută.
Prin întâmpinarea depusă intimatul C. I. s-a opus admiterii recursului, arătând că prezentarea de către notarul public instanței de judecată și părților a procurii date de D. F. în SUA dovedește că aceasta l-a mandatat pe B. R. să o reprezinte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea depusă intimata B. G. Societe Generale SA s-a opus admiterii recursului, arătând că în mod legal a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă din anul 2003, moment în care recurenta a aflat de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, urmare înscrierii lui în cartea funciară.
În ce privește sancțiunea lipsei consimțământului, doctrina și practica judiciară au statuat că sancțiunea lipsei consimțământului unui soț la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este nulitatea relativă.
Intimata a invocat și aparența în drept în temeiul căruia contractul de ipotecă trebuie menținut chiar în ipoteza anulării contractului de vânzare-cumpărare, iar justificarea teoriei aparenței ține de principiul securității raporturilor juridice civile prin protejarea terțului dobânditor al unui drept real pentru a asigura acestuia siguranța activității sale.
Intimatul P. Ș. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., dar din expunerea motivelor se constată că recurenta invocă în primul rând că instanța a dat o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, motiv care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., cu motivarea că soluția instanței de fond și de apel cu privire la acțiunea reconvențională este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii la starea de fapt dovedită de către ea. Recurenta nu a realizat însă dezvoltarea acestui motiv de recurs, dar în examinarea lui curtea constată că acest text de lege nu are aplicare în cauză, pentru că, criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Motivele invocate de recurentă au fost întemeiate și pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., text de lege prin prisma căruia examinând recursul declarat, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin.1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
La data de 15.04.2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1445 de Biroul Notarului Public D. M. având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă și loc de casă, înscris în CF_ A. I., nr. top 2345/2/1/3/2, încheiat între soțul recurentei B. I. R. și D. M. și D. I. în calitate de cumpărători.
Recurenta arată că deși în contractul de vânzare-cumpărare figurează ca părți soțul ei împreună cu ea prin mandatar B. R. C., ea nu a încheiat o procură autentică prin care să-l împuternicească pe fiul său B. R. C. să o reprezinte în fața notarului public și a susținut că nu a aflat despre încheierea contractului decât ulterior, fiind plecată din țară, astfel că acțiunea formulată se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani, pe lângă faptul că sancțiunea aplicabilă în acest caz este nulitatea absolută și nu nulitatea relativă, așa cum a reținut instanța de apel.
Curtea apreciază că susținerea recurentei este nefondată, aprecierile instanței de apel referitoare la faptul că în cauză sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă și nu cea absolută și că termenul de prescripție este de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut cauza de nulitate, potrivit prevederilor art. 9 alin. 2 din același act normativ, este legală.
La data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare, 15.04.2003, a existat procură prin care recurenta a împuternicit pe fiul ei să o reprezinte la încheierea contractului, fapt consemnat de notar în contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Faptul că procura nu a putut fi prezentată în fața instanței, nu înseamnă că aceasta nu a existat la data consemnării, cu atât mai mult cu cât în fața instanței de fond, notarul public care a autentificat actul a prezentat spre vedere instanței și părților prezente procura dată de recurentă în fața notarului Janice M. Cavins și Michigan USA, procură autentificată de acel notar, arătând în același timp că documentul a fost comunicat prin fax.
Contractul autentic de vânzare-cumpărare se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, iar în ce privește constatările personale ale notarului face dovada delină, până la înscrierea în fals. Ținând seama că notarul public a constatat existența procurii autentice în mod personal și direct, consemnând în același timp existența acestei procuri în conținutul actului autentic, constatarea personală a notarului poate fi combătută doar prin înscrierea în fals.
În cauză nu s-au administrat dovezi prin care să se răstoarne prezumția de validitate a contractului autentic de vânzare-cumpărare în ce privește constatarea notarului public cu privire la existența procurii,astfel că, în mod legal instanța de apel a menținut soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea reconvențională.
Acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către unul dintre soți, fără consimțământul celuilalt este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, termen care, potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării.
În speță, reclamanta a formulat cererea reconvențională prin care a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare în anul 2009.
Contractul autentic de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 15.04.2003, fiind înscris în cartea funciară cu încheierea nr. 3261/2003. Chiar dacă recurenta nu ar fi aflat despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prin înscrierea acestuia în cartea funciară el a devenit opozabil oricărei persoane din momentul înscrierii fapt care asigură opozabilitatea acțiunii față de orice persoană, potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996.
În ce privește susținerea recurentei că sancțiunea lipsei consimțământului ei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ar fi nulitatea absolută, este nefondată, potrivit doctrinei și practicii judiciare, sancțiunea lipsei consimțământului unuia dintre soți la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil ce face parte din bunurile comune este nulitatea relativă, având în vedere că interesul protejat este un interes particular al soțului care susține că nu și-a dat consimțământul la încheierea contractului și nu nulitatea absolută, care protejează dreptul de interes general. În acest sens a statuat și fostul Tribunal Suprem, prin Decizia nr. 18/1963, atunci când a reținut că nulitatea actului de înstrăinare sau grevare de către unul dintre soți, fără consimțământul celuilalt soț a unei construcții ce face parte din bunurile comune, este relativă.
Având în vedere că recurenta a promovat acțiunea pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare doar în anul 2009, aprecierea instanței că sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă și că, prin urmare, acțiunea este prescrisă, este legală.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. F. jr. împotriva deciziei civile nr. 119 din 14.10.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/7.04.2014
Jud. apel: M.L.B., C.N.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
