Conflict de competenţă. Sentința nr. 113/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 1362/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 113/F/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 6 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
GREFIER: C. B.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița-Năsăud, privind competența materială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. E. Judecătoresc M. M. pentru creditorul D. R. C. în contradictoriu cu debitorul B. V. D..
Conflictul s-a soluționat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prima declinare de competență
Prin încheierea civilă nr. 6872/17.09.2014, dată de Judecătoria Bistrița în camera de consiliu, în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița privind soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. executorului judecătoresc M. M., privind pe creditorul D.-R. C. și pe debitorul B. V. D., pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și, în consecință, dosarul nr._ a fost trimis la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Considerente
Prin cererea înregistrată sub nr._, B. executorului judecătoresc M. M. a solicitat să se încuviințeze executarea silită, în baza Sentinței civile nr. 8237/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pentru recuperarea creanței în cuantum de 6.171 lei, reprezentând debit stabilit prin titlu executoriu precum și dobândă legală calculată la nivelul de referință comunicat de B.N.R. diminuat cu 20%, de la data punerii în întârziere (26.01.2009) până la data plății efective..
În temeiul art. 129, alin. 2, punctul 2 din Cod de procedură civilă, instanța a invocat cu prioritate excepția necompetenței materiale.
Necesitatea clarificării competenței materiale a judecătoriei la soluționarea încuviințării executării silite s-a ivit ca urmare a pronunțării, la data de 17 iunie 2014, a deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale, fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată, decizie prin care dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale. Mai exact, această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.
Având în vedere decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul 1 al art. 650 din Codul de Procedură Civilă, de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor privind încuviințarea executării silite, și luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanța reține că, în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanța de executare.
Prin decizia Curții Constituțională a fost declarat neconstituțional singurul articol din codul de procedură civilă care definea instanța de executare, atât în sens de competență materială, cât și teritorială, deși din considerentele deciziei reiese că a fost analizată constituționalitatea articolului doar sub aspectul competenței teritoriale a instanței de executare.
Pentru soluționarea excepției de necompetență materială a judecătoriei Bistrița la soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie clarificate două aspecte esențiale, dacă considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 pot reglementa competența materială a instanței de executare și dacă, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de executare, se pot folosi dispoziții legale privitoare la alte situații asemănătoare.
Instanța a reținut că răspunsul la cele două aspecte anterior menționate nu poate fi decât negativ, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 126 alin. 2 din Constituția României „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, or considerentele unei decizii ale Curții Constituționale nu sunt lege și nu pot stabili competența instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 5 alin. 3 din codul de procedură civilă, „în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității”.
Conform articolului anterior menționat, instanța reține că se pot aplica dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare pentru stabilirea competenței instanței ce va încuviința executarea silită doar în situația în care codul de procedură civilă nu ar conține dispoziții în acest sens și în lipsa uzanțelor.
Potrivit art. 95 Cod de procedură civilă, se instituie regula că tribunalele „judecă în primă instanța toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.
Astfel, în baza legii, se poate determina competența instanței ce va soluționa încuviințarea silită, respectiv tribunalul, cât timp cererea de încuviințare a executării silite nu este dată prin vreo dispoziție legală judecătoriei și nu este permis a se aplica dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare cât timp art. 95 permite soluționarea pricinii, în sens de stabilire a competenței.
Deși art. 713 alin 2 din cod procedură civilă face referire la posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, instanța reține că textul nu este aplicabil în cauză pentru stabilirea competenței instanței ce va încuviința executarea silită, pentru că, deși stabilirea competenței pentru soluționarea contestației la executare este o situație asemănătoare cu stabilirea competenței pentru încuviințarea executării silite, art. 5 alin. 3 din cod procedură civilă interzice aplicarea dispozițiilor legale referitoare la situații asemănătoare cât timp există un articol de lege ce stabilește competența instanțelor, respectiv art. 95 Cod de procedură civilă.
A doua declinare de competență, conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 1156 din 1.10.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, constantându-se ivirea unui conflict negativ de competență și dosarul a fost înaintat Curții de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului ivit.
Considerente
Este real că, prin decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, au fost declarate ca fiind neconstituționale, însă, pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, trebuie avute în vedere prevederile art. 665 alin. 2 C. proc. civ., care reglementează procedura încuviințării executării silite, potrivit cărora „cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie (…)”, context în care se constată că, în mod expres, competența materială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite este conferită judecătoriilor.
Prin urmare, chiar și în condițiile în care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C. proc. civ. care defineau instanța de executare, tribunalul a reținut că cererea de încuviințare a executării silite se impune a fi soluționată de judecătorie, conform art. 94 alin. 4 C. proc. civ., cauza fiind dată în mod expres prin lege în competența judecătoriei, nefiind incidente dispozițiile art. 95 alin. 1 C. proc. civ., care instituie competența de drept comun a tribunalelor.
Faptul că judecătoria este competentă material să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite rezultă și din considerentele decizie nr. 348/2014 a Curții Constituționale, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 din Codul de procedură civilă fiind examinată doar sub aspectul competenței teritoriale a judecătoriei și nu sub aspectul competenței materiale a acestei instanței, în paragraful 20 al deciziei arătându-se expres de către Curte că, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor să reglementeze expres instanța de executare competentă…., precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 132 noul Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. executorului judecătoresc M. M., pentru executarea silită, în baza titlului executoriu-sentința civilă nr. nr. 8237/27.09.2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în favoarea Judecătoriei Bistrița
Totodată, tribunalul a constatat că, potrivit art. 133 pct. 2 din Codul procedură, s-a ivit un conflict negativ de competență și, în temeiul art. 134 din același cod, a înaintat dosarul instanței ură civilă competente să soluționeze conflictul ivit care, conform art. 135 alin. 1 noulCod procedură civilă, este Curtea de apel Cluj, aceasta fiind instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Soluționând conflictul negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (4) Cod proc. civ., curtea apreciază că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Bistrița, din considerentele reținute de tribunal, respectiv pentru că, pe de o parte, textul art. 665 alin. 2 Cod proc. civ., reglementează expres competența materială a judecătoriei privind soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, iar, pe de altă parte, din considerentele deciziei Curții Constituționale, rezultă că dispozițiile art. 650 alin. 1 Cod proc. civ. au fost declarate neconstituționale numai în ceea ce privește competența teritorială a instanței, nu și cea materială, nepunându-se, astfel, problema stabilirii instanței competente în lipsa vreunui text de lege, respectiv a aplicării art. 95 pct. 1 Cod proc. civ., ce reglementează plenitudinea de competență a tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată B. E. Judecătoresc M. M. pentru creditorul D. R. C. în contradictoriu cu debitorul B. V. D., în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. C. C. B.
Red. CAA dat. GC
3 ex/18.11.2014
Jud. primă instanță: R.I. B.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1305/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 132/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
