Conflict de competenţă. Sentința nr. 102/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 102/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 1239/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 102/F/2013

Ședința Camerei de consiliu

din data de 8 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

M.-C. V.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria G. și Tribunalul Cluj, cu ocazia soluționării acțiunii precizate, formulată de reclamanta U. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ Cluj-N. în contradictoriu cu pârâții C. L. AL C. J. și P. C. J., având ca obiect acțiune în constatare, rectificare CF și revendicare.

Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 471/12.06.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei G. s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamanta U. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-N..

S-a declinat soluționarea cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, privind pe reclamanta U. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-N. în contradictoriu cu pârâta . AGENȚIA D. STATULUI în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.10.2013 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, astfel cum a fost precizată succesiv (f. 31, f. 44-47, f. 81-85) reclamanta U. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . legal și intervenienta AGENȚIA D. STATULUI București, ca instanța (f. 44):

- să constate că terenul intravilan în suprafață de_ mp înscris în CF nr._ J. aparține domeniului public al statului, fiind dat în administrare reclamantei U. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-N., conform HG nr. 2155/2004;

- să dispună rectificarea CF_ în sensul menționării regimului juridic al terenului intravilan în suprafață de_ mp ca aparținând domeniului public al statului, respectiv radierea dreptului de proprietate al pârâtei . situației anterioare de CF;

- să oblige pârâții să lase în deplină proprietate și liberă posesie și folosință terenul în litigiu în suprafață de_ mp cu nr. top. 544/2/a/1/1/1 din CF nr._ J.;

- cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

La primul termen de judecată azi reclamanta a invocat în fața instanței excepția necompetenței materiale a judecătoriei, solicitând declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Analizând ansamblul materialului probator, raportat la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., invocată de către reclamantă, excepție care a fost examinată cu prioritate conform art. 248 NCPC, în raport de celelalte cereri sau excepții invocate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC, „judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”, iar potrivit articolului subsecvent, „tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”, opțiunea legiuitorului potrivit noilor dispoziții procedurale fiind aceea de a transforma tribunalul în instanță de drept în ceea ce privește judecata în primă instanță.

Din precizarea de acțiune formulată de către reclamantă, reținând că petitul principal al acțiunii este cel de revendicare imobiliară, întrucât capătul de cerere vizând rectificarea de CF apare a fi subsecvent eventualei admiteri a acțiunii principale, iar primul petit ar presupune o constatare implicită și necesară în vederea admiterii petitului 3 al cererii, instanța a constatat că a fost investită cu o acțiune în revendicare, vizând redobândirea de către reclamantă a posesiei asupra terenului de la posesorul neproprietar, aceasta fiind așadar o acțiune cu caracter patrimonial, evaluabilă în bani.

Din perspectiva evaluării acestui capăt de cerere, instanța a mai constatat că reclamanta, prin raportare la grila notarială, a calculat o valoare a pretențiilor de 548.295 lei (f. 85) și a achitat o taxă de timbru de 8.650 lei în completarea sumei de 588 lei achitată inițial cu același titlu (f. 86-87).

Raportat la obiectul prezentei acțiuni și la valoarea legal și temeinic stabilită a obiectului petitului principal al acțiunii, constatând că prezentul litigiu nu se încadrează în niciunul dintre cazurile enumerate la art. 94 NCPC care ar atrage competența materială a judecătoriei și luând în considerare valoarea cererii care depășește pragul legal de 200.000 lei, instanța a reținut că în prezenta cauză competența materială de soluționare a cererii în primă instanță revine tribunalului.

În ceea ce privește momentul procesual al invocării acestei excepții de către reclamantă, ținând cont de prevederile art. 129 alin. 2 pct. 2 NCPC potrivit căruia „necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad” și art. 130 alin. 2 din același act normativ care statuează în sensul că „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, în condițiile precizării acțiunii la termenul anterior de judecată, inclusiv sub aspectul părților chemate în judecată ca pârâte, dar și sub aspectul obiectului cererii, fiind pentru prima dată formulat petitul de revendicare imobiliară și stabilită valoarea obiectului cererii, instanța a constatat că în mod legal s-a invocat de către reclamantă, la acest termen, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, apreciind că excepția a fost legal și temeinic invocată de către reclamantă, în temeiul art. 132 rap. la art. 95 pct. 1 NCPC, instanța a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei G. și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 425/19.09.2014 pronunțată în dosar nr. 3266/235/213 al Tribunalului Cluj s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

S-a declinat soluționarea cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-N. în contradictoriu cu pârâta . Agenția D. Statului în favoarea Judecătoriei G..

S-a constatat conflictul negativ de competență.

S-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Tribunalul la termenul de judecată din data de 19.09.2014 a invocat excepția necompetenței materiale pe care a admis-o pentru următoarele considerente:

Calificarea cererii de chemare în judecată dată de Judecătoria G. este corectă, acțiunea precizată fiind o revendicare imobiliară, întrucât capătul de cerere vizând rectificarea de CF este subsecvent eventualei admiteri a acțiunii principale.

Această cerere este evaluabilă, iar art. 104 C.pr.civ. prevede că în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale.

Instanța a solicitat și reclamanta prin adresa nr. 317/12.09.2014 a comunicat, că valoarea terenului, potrivit legislației fiscale, este de 10.799, 25 lei.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC, „ judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.

În stabilirea competenței materiale trebuie avută în vedere valoarea impozabilă a imobilului stabilită potrivit legislației fiscale și nu alte determinări.

Pentru aceste considerente, având în vedere prev. art. 248, 130, 131 C.pr.civ. a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-N. în contradictoriu cu pârâta . Agenția D. Statului în favoarea Judecătoriei G..

În baza art. 133 pct. 2 C.pr.civ. a constatat conflictul negativ de competență și în baza art. 134 C.pr.civ. a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr._ .

Asupra prezentului regulator de competență instanța reține următoarele:

Calificarea capătului de cerere principal, astfel cum a fost făcută de ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență, este corectă.

În ce privește valoarea obiectului litigiului ce se impune a fi luată în considerare pentru stabilirea competenței, Judecătoria G. a luat în considerare valoarea de 548.295 lei, precizată de reclamantă în baza grilei notariale, iar tribunalul a luat în considerare valoarea de 10.799,25 lei, reprezentând valoarea impozabilă.

Comparând cele două valori, curtea constată că tribunalul a ales criteriul corect de determinare a valorii, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. 1 Cod proc. civ. și art. 31 alin. 3 din OUG nr. 80/2013, atât pentru stabilirea competenței materiale, cât și pentru calcularea taxei de timbru, luându-se în considerare valoarea impozabilă a bunului imobil, în cererile în materie imobiliară, cum este și cea care face obiectul litigiului pendinte.

În raport de această valoare de 10.799,25 lei, comunicată prin adresa nr. 317/12.09.2014, competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei, raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j Cod proc. civ.

Văzând și dispozițiile art. 135 alin. 1, 4 Cod proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește că instanța competentă să soluționeze acțiunea precizată formulată de reclamanta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-N. în contradictoriu cu pârâta . Agenția D. Statului, având ca obiect acțiune în constatare, rectificare CF și revendicare, este Judecătoria G..

Definitivă.

Dată în camera de consiliu, pronunțată în ședința publică din 8.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. C. V. M. L.-T.

Red. M.V. dact. GC

2 ex/9.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 102/2014. Curtea de Apel CLUJ