Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1395/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 18999/211/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 1395/R/2014

Ședința publică din 12 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. C.

I.-D. C.

GREFIER: A.-A. M.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamantul S. E. G. I., prin mandatar Fazekas M., de intervenienții S. E., P. E. R. și V. E. M., toți prin mandatar FAZEKAS M. și de intervenienții D. G. J., prin împuternicit B. I. și H. A., prin împuternicit B. I., împotriva deciziei civile nr. 460/A din 24.06.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați S.C. P. S.A., S. ROMÂN, reprezentat prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C.-N., prin PRIMAR și M. C.-N., prin PRIMAR, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 05.12.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 17.836 din 18.09.2012 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis excepția inadmisibilității petitului nr. 5 din cererea de intervenție formulată de D. G. J. invocată de pârâta ..

S-a respins ca inadmisibilă, in întregime cererea de intervenție formulată de D. G. J. în contradictoriu cu reclamantul SZENPETERY E. G. I., pârâții .., S. ROMÂN prin Consiliul local al municipiului C.-N., M. C.-N. prin Primar si intervenienții SZENPETERY E., P. E. RECA, V. E. M..

S-a respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SZENPETERY E. G. I. și cererea de intervenție formulată de intervenienții SZENPETERY E., P. E. RECA, V. E. M., toti prin mandatar Fazekas M., in contradictoriu cu .., S. ROMÂN prin Consiliul local al municipiului C.-N. si M. C.-N. prin Primar.

In ședința publică din data de 11.09.2012 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de .. prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 4472/09.10.2009 emisă de Primarul Municipiului C.-N., în ceea ce privește restituirea in natură către reclamanți și intervenienți a cotei de 175/900 parte din apartamentul nr. 27 situat in C.-N. . jud. C., cererea reconvențională fiind înregistrată sub nr._/211/2012.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin petitul nr. 5 din cererea de intervenție, D. G. A. a solicitat sa se constate nulitatea de ordine publică a dreptului de proprietate înscris in CF nr._ C.-N.. Instanța apreciază că excepția inadmisibilității este întemeiată, deoarece nulitatea absolută operează ca o sancțiune a unui act juridic înțeles atât ca negotium cât ca instrumentum, însă nu poate privi un drept - noțiune ce desemnează conduita subiectului unui raport juridic. Pe de altă parte, intervenientul invoca un titlu cu privire la imobilul proprietatea .. astfel că avea la dispoziție o acțiune in realizare și anume acțiunea in revendicare. Față de cele expuse, in temeiul art. 111 C.pr.civ. instanța va respinge ca inadmisibil petitul având ca obiect constatarea nulității absolute de ordine publica a dreptului de proprietate înscris in CF nr._ C.-N. CF vechi nr._.

Având in vedere că petitele 1-3 având ca obiect constatarea identității dintre mai multe imobile respectiv petitul 5 având ca obiect constatarea nulității dreptului de proprietate al .. din cererea de intervenție formulată de D. G. J. sunt petite principale față de petitele nr. 4 având ca obiect rectificarea cărții funciare si 6 având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, față de soluția pronunțată cu privire la cererile principale, instanța va respinge si cererile accesorii. În consecință cererea de intervenție formulată de D. G. J. va fi în întregime respinsă ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 6173/2009 pronunțată de Judecătoria C.-N. in dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de pârâta din prezenta cauză .. in contradictoriu cu S. ROMÂN prin Consiliul local al municipiului C.-N. si in consecință: s-a dispus dezmembrarea imobilului apartament nr.27 situat in C.-N., ., cu nr.topo 367/1/XXVII inscris in CF_ C. N., sub A+ 27 in trei apartamente. S-a constatat ca .. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat in C.-N., ., compus din 1 camera la parter si 1 depozit la subsol care se identifica din punct de vedere tabular cu apartamentul nr.27/2 si s-a dispus intabularea in CF nou format C.-N. a dreptului de proprietate al reclamantei

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 214/R/2010 pronunțată de Tribunalul C..

In temeiul acestor hotărâri judecatoresti pârâta .. si-a înscris dreptul de proprietate in carte funciară nr._ in prezent CF nr._ C.-N. sub B1 prin incheierea de carte funciara nr._/2010.

Prin dispoziția primarului nr. 4472/09.10.2009 s-au admis in parte cererile de restituire formulate de numiții D. I. Z., V. E.-M., Szenpetery E.-G.-Ioszef, Szenpetery E., P. E. Reca si s-a restituit in natură cota de 175/900 parte in favoarea lui D. G. I. Z. respectiv 175/900 parte in favoarea numiților V. E.-M., Szenpetery E.-G.-Ioszef, Szenpetery E., P. E. Reca din: apartamentele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20,21,22,23,24, 25,26,27,28,29 din C.-N. . jud. C. (f. nr. 49-52).

Dispoziția Primarului nr. 4472/09.10.2009 a fost contestată de reclamantul Szenpetery E. G. I. si intervenienții V. E.-M., Szenpetery E., P. E. Reca in dosarele_ respectiv_ (conexat la dosarul nr._ sub următoarele aspecte: - s-a solicitat restituirea cotei de 175/900-a parte din teren si construcțiile neînstrăinate de la parter si compensarea prin echivalent a cotei de 175/900-a parte vândută chiriașilor din cota de 375/900-parte rămasă statului; s-a solicitat obligarea Primarului la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință; - s-a solicitat să se modifice art. 2 din dispozitie in sensul înscrierii unei cote ideale de 205/900-a parte; sa fie înlăturată prevederea referitoare la condiționarea măsurilor dispuse prin art. 2 din dispoziție de restituirea despăgubirilor încasate in baza Legii nr. 112/1995.

Sentința civilă nr. 173/2011 pronunțată de Tribunalul C. in dosarul nr._ (f. 39-47) a fost desființată în parte de Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 4750/R/2011 iar cauza a fost trimisă in rejudecare la Tribunalul C..

În rejudecare, dosarul nr._ * a fost suspendat in temeiul art. 244 p. 1 C.pr.civ. până la soluționarea prezentei cauze.

În prezent, conform înscrierilor din CF colectiva nr._-C1 C.-N., S. R. apare ca titular al dreptului de proprietate cu privire la apartamentul nr. 27 din imobilul situat in C.-N. . jud.C. (f.nr. 37). În urma sentinței civile nr. 6173/24.04.2009, in CF colectivă nr._-C1 s-au creat 3 noi unități individuale respectiv: nr. XXVII/I în proprietatea Consiliului local al municipiului C.-N., S. R.; nr. XXVII/II in proprietatea ..; nr. XXVII/III in proprietatea Consiliului local al municipiului C.-N., S. R. (f. 37-38).

Instanța a reținut că nu s-a predat reclamantului si intervenienților apartamentul nr.27 din imobilul situat in C.-N. . jud. C..

Prin modificarea de acțiune a reclamantului si intervenienților din data de 24.02.2012 (f.77-80), instanța a fost investită cu o acțiune in revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. (1864) formulată de aceștia in contradictoriu cu pârâții .., S. român prin Consiliul local al municipiului C.-N. si M. C.-N. prin Primar, având ca obiect apartamentul nr.27/2 din C.-N. . jud. C..

Din situația de fapt prezentată, reclamantul si intervenienții au probat îndreptățirea lor la cota de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27 din C.-N. . jud. C., conform dispoziției primarului nr. 4472/09.10.2009. Însă, apartamentul nr. 27 a fost împărțit in 3 unități locative prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C.-N. pronunțată în dosarul nr._ astfel: 1) - apartamentul nr. 27/1 cu suprafața utilă de 24,21 mp aflat in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al Municipiului C.-N.,; 2) - apartamentul nr. 27/2 in suprafață de79,64 mp aflat in proprietatea ..; 3)- apartamentul nr. 27/3 in suprafață de 59,47 mp in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al municipiului C.-N..

Faptul că reclamantului si intervenienților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei ideale de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27, astfel cum acesta apărarea inscris in cartea funciară anterior împărțirii in cele trei unități individuale, nu face dovada îndreptățirii lor la o parte determinata din acest imobil, respectiv apartamentul nr. 27/2. Aceasta cu atât mai mult cu cât titlul pe care îl invoca reclamantul si intervenienții, dispoziția primarului nr. 4472/2009, a fost criticată tocmai sub aspectul posibilității restituirii in natură prin atribuire efectivă a unei părți din imobilul situat in C.-N. . jud. C., iar obiectul dosarului nr._ * a Tribunalului C. este stabilirea acelei părți din imobil care poate fi atribuită părților in natură in limita cotei de 175/900-a parte.

Pe de altă parte, .. a făcut dovada titlului său asupra apartamentului nr. 27/2 din C.-N. ., iar dreptul său de proprietate a fost recunoscut cu titlu de lege prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C.-N., pronunțata in contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Consiliul local al municipiului C.-N., proprietarul tabular al imobilului.

Deoarece reclamantul Szenpetery E. G. I. si intervenienții V. E.-M., Szenpetery E., P. E. Reca nu au făcut dovada titlului asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C.-N. . iar pârâta .. a probat existența unui titlu si beneficiază și de prezumția care decurge din posesia imobilului, in temeiul art. 480 C.civ. (1864) s-a respins acțiunea in revendicare ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 6816/12.04.2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2012, s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de D. G. J., în contradictoriu cu .. S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de H. A. și s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de SZENPETERY E. G., SZENPETERY E., P. E. RECA, V. E. M., toți prin mandatar Fazekas M..

Prin încheierea de ședință din data de 22.03.2013, judecătoria a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de . în cadrul dosarului cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu SZENPETERY E. G., SZENPETERY E., P. E. RECA, V. E. M. și Primarul Mun. C. N., și s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr._ care, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ * aflat pe rolul Tribunalului C..

Cererea reconvențională formulată de D. G. J. la cererea reconvențională a . a rămas în stare de judecată în dosarul cu nr._/211/2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin dispoziția primarului nr. 4472/09.10.2009 s-a restituit in natură cota de 175/900 parte in favoarea lui D. G. I. Z. respectiv 175/900 parte in favoarea intervenienților în interesul reclamantului, V. E.-M., Szenpetery E.-G.-Ioszef, Szenpetery E., P. E. Reca din: apartamentele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16, 17,18,19,20,21,22,23,24,25,26,27,28,29 din C.-N. . jud. C..

Această Dispoziție a fost contestată de intervenienții din prezentul dosar Szenpetery E. G. I. si intervenienții V. E.-M., Szenpetery E., P. E. Reca in dosarele_ respectiv_ (conexat la dosarul nr._ ).

Prin Sentința civilă nr. 173/2011 s-a admis acțiunea intervenientei H. A. și s-a dispus anularea în parte a dispoziției primarului 4472/ 2009 constatând calitatea acesteia de persoană îndreptățită și dispunând restituirea în natură a cotei de 175/900 parte din aceleași apartamente indicate mai sus. Sentința civilă nr. 173/2011 pronunțată de Tribunalul C. in dosarul nr._ a fost desființată în parte de Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 4750/R/2011 iar cauza a fost trimisă in rejudecare la Tribunalul C.. În rejudecare, conform îndrumărilor instanței de control judiciar, urmează a se efectua un raport de expertiză pentru a se stabili ce părți din imobil si construcție sunt libere si deci susceptibile de restituire in natură in limitele cotei de 175/900-a parte aparținând reclamantului si intervenienților.

În rejudecare, dosarul nr._ * a fost suspendat in temeiul art. 244 p. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului cu nr._ .

Cererea reconvențională a . prin care solicita constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 4472/09.10.2009 în privința restituirii a cotei părți de 175/900 parte din apartamentului nr. 27 a fost disjunsă din prezentul dosar, formându-se un dosar nou.

S-a constatat că acțiunea reconvențională a reclamantului D. G. J. și cererea de intervenție în interes propriu a lui H. A. îmbracă forma unei acțiuni în revendicare, în realizare, având ca obiect apartamentul nr. 27/2 din C.-N. . jud. C., întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. (1864) formulată de aceștia in contradictoriu cu pârâta ..

În vederea soluționării cererii reconvenționale a reclamantului D. G. J. rămasă în stare de judecare în prezentul dosar și a cererii de intervenție în interes propriu, instanța urmează să procedeze la compararea titlurilor pe care se întemeiază părțile în susținerea îndreptățirii lor asupra apartamentului cu nr. 27 din . în vedere înscrisurile depuse în probațiune de părți.

În baza art. 1169 C.civ. și art. 480 C.civ., reclamantul reconvențional și intervenienta trebuie să dovedească calitatea de proprietari asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C.-N., precum și dovada faptului că un posesor neproprietar, pârâta ., stăpânește imobilul ai cărui proprietari neposesori sunt aceștia.

Argumentul reclamantului și a intervenientei în sensul că pârâta deține o sentință judecătorească care nu le este opozabilă deoarece nu au fost parte în acel dosar, apreciind pe cale de consecință că titlul său este mai preferabil decât titlul pârâtei deoarece pentru acest apartament există o dispoziție de restituire în favoarea lor, nu a putut fi reținut de către instanță pentru următoarele considerente.

Astfel, conform înscrierilor din CF colectiva nr._-C1 C.-N., S. R. apare ca titular al dreptului de proprietate cu privire la apartamentul nr. 27 din imobilul situat in C.-N. . jud. C.. În urma sentinței civile nr. 6173/ 24.04.2009 pronunțată în dosarul nr._, in CF colectivă nr._-C1 s-au creat 3 noi unități individuale, apartamentul nr. 27 a fost împărțit in 3 unități locative prin astfel: apartamentul nr. 27/1 cu suprafața utilă de 24,21 mp aflat in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al Municipiului C.-N., apartamentul nr. 27/2 in suprafață de 79,64 mp. aflat in proprietatea .., apartamentul nr. 27/3 in suprafață de 59,47 mp in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al municipiului C.-N..

Instanța a constatat din examinarea actelor de predare-preluare întocmite de Comisia depunere in posesie (f. f.19-22), că nu s-a predat reclamantului si intervenienților apartamentul nr. 27 din imobilul situat in C.-N. . jud. C..

Însă, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și menționate în cele ce preced, reclamantul D. G. J. și intervenienta în interes propriu H. A. au probat îndreptățirea lor la cota de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27 din C.-N. . jud. C., conform dispoziției primarului nr. 4472/09.10.2009. Însă, faptul că reclamantului si intervenienților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei ideale de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27, nu face dovada îndreptățirii lor la o parte determinata din acest imobil, respectiv apartamentul nr. 27/2. Aceasta cu atât mai mult cu cât titlul pe care îl au în vedere reclamantul si intervenient în dovedirea dreptului lor de proprietate, și anume dispoziția primarului nr. 4472/2009, este criticabilă tocmai sub aspectul posibilității restituirii in natură prin atribuire efectivă a unei părți din imobilul situat in C.-N. . jud. C., iar obiectul dosarului nr._ * a Tribunalului C. este stabilirea acelei părți din imobil care poate fi atribuită părților in natură in limita cotei de 175/900-a parte.

Astfel, este evident că ambele părți au prezentat în fața instanței titluri scrise de proprietate, provenind de la autori diferiți, unul dintre acestea fiind contestat în instanță, așa încât instanța va da eficiență aceluia mai bine caracterizat. Reține că în materie de carte funciară operează principiul priorității înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 care reprezintă o aplicație a vechiului principiu de drept roman prior tempore potior iure" (mai întâi în timp, mai tare în drept) valabil și în dreptul modern. Prin urmare, primul care solicită înscrierea este și primul în drept.

Așadar, instanța a reținut că .. a făcut dovada titlului său asupra apartamentului nr. 27/2 din C.-N. ., iar dreptul său de proprietate a fost recunoscut cu titlu de lege prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C.-N., pronunțata in contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Consiliul local al municipiului C.-N., proprietarul tabular al imobilului.

Deoarece reclamantul D. G. J. și intervenienta în interes propriu H. A. nu au făcut dovada titlului asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C.-N. ., în timp ce pârâta .. a probat existența unui titlu si beneficiază și de prezumția care decurge din posesia imobilului, in temeiul art. 480 C.civ. (1864) va respinge acțiunea in revendicare ca neîntemeiată.

Față de soluția acțiunii principale, instanța a respins ca neîntemeiată și cererea având ca obiect radierea dreptului de proprietate al pârâtei.

Împotriva sentinței civile 17.836 din 18.09.2012 a Judecătoriei C.-N. pronunțată în dosarul nr._, reclamantul SZENPETERY E. G. I. și intervenienții SZENPETERY E., P. E. RECA, V. E. M. au declarat apel iar prin decizia civilă nr.4/04.02.213 a Tribunalului Specializat C. s-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului C..

În consecință, apelul reclamantului și al intervenienților mai sus menționați a fost înregistrat sub nr._ pe rolul Tribunalului C. – secția civilă.

De asemenea, împotriva sentinței civile 6.816 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2012, S. E. G. I., S. E., P. E. R., V. E. M., D. G. J. și H. A. au declarat apel care a făcut obiectul dosarului nr._/211/2012 al Tribunalului C. – secția civilă.

Prin încheierea din data de 19.11.2013 a Tribunalului C. s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea apelului din dosarul nr._/211/2012 la apelul din dosarul nr._ .

Prin decizia civilă nr. 460 din 24.06.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ , s-a respins apelul declarat de S. E. G. I., S. E., P. E. R., V. E. M., D. G. J. și H. A. împotriva sentinței civile 6.816 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2012, care a fost menținută în totul.

S-a respins apelul declarat de S. E. G. I., S. E., P. E. R. și V. E. M. împotriva sentinței civile 17.836 din 18.09.2012, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul_, care a fost menținută în totul.

S-a respins cererea intimatei . obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Analizând apelurile declarate împotriva Sentințelor civile nr.6816/ 2013 și nr. 17.836/2012, pronunțate de Judecătoria C.-N., tribunalul le-a respins pentru următoarele considerente:

Reclamanții și intervenienții au investit instanța, în virtutea principiului disponibilității, cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.27/2 situat în municipiul C.-N., ..

În drept au fost invocate dispozițiile art.480 Cod civil.

Instanța de fond a reținut că părțile reclamante, cu privire la imobilul solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, au uzat de prevederile Legii nr.10/2001. A fost emisă Dispoziția nr.4472/2009. Prin această dispoziție, în favoarea lui D. G. I. Z. i s-a restituit în natură cota de 175/900 parte din imobil, iar în favoarea intervenienților aceeași cotă.

Urmare a contestației formulate împotriva acestei dispoziții, în favoarea lui H. A. s-a dispus restituirea cotei de 175/900 parte. (prin Sentința civilă nr.173/2011 pronunțată de Tribunalul C.).

Celelalte cote din imobil, au rămas în proprietatea Statului Român ca urmare a împrejurării că nu a fost formulată vreo notificare, iar instanțele care au analizat până în acest moment legalitatea dispoziției din perspectiva îndreptățirii la măsurii reparatorii, nu au constatat îndreptățirea părților din prezenta cauză asupra întregului imobil.

Rezultă așadar că în speță devine aplicabilă Decizia RIL nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a decis „ Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului specialia generalius derogant chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială”.

Sub acest aspect instanța de apel a pus în discuție, în virtutea rolului activ, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a întregului imobil, respectiv apartamentul nr. 27/2 aflat în posesia pârâtei.

Reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii stabilite prin actul administrativ arătat mai sus, doar asupra cotelor deținute și în aceste limite prin Decizia nr.4750/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, s-a dispus casarea cu trimitere.

Prin Dispoziția nr.4472/2009 emisă de Primarul municipiului C.-N. s-a dispus restituirea în natură proporțional cu cotele deținute de fiecare parte și cu privire la apartamentul în litigiu, însă această dispoziție este atacată, iar cererea reconvențională formulată de .. prin care se contestă legalitatea dispoziției este suspendată.

Față de pârâtă, dispoziția primarului nu are o altă valoare decât aceea a unui mijloc de probă, așa cum și Sentința nr.6173/2009 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosar nr._ are aceeași valoare, neputând fi opozabile părților.

Pentru cota parte care nu a fost avută în vedere și nu a fost solicitată în temeiul Legii nr.10/2001, dreptul pârâtei nu poate fi contestat.

În condițiile în care prin procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001 nu s-a dispus asupra întregului bun, fiind evident că imobilul a făcut obiectul acestei legi, o acțiune în revendicare formulată de un coproprietar împotriva altui coproprietar nu poate fi admisă.

Apărările apelantului D. Ghergely I. cuprinse la pct.2 lit. b în legătură cu lipsa posesiei exercitată de către pârâtă și care nu ar fi făcut obiectul probațiunii, nu sunt întemeiate întrucât dacă această probă nu este realizată, sarcină care i-ar fi revenit de altfel acestei părți, pe temeiul invocat, respectiv al unei acțiunii în revendicare, în lipsa dovedirii calității procesuală pasivă, s-ar fi impus respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Inclusiv prin motivele de apel se afirmă și se recunoaște implicit că apartamentul nr.27 a fost preluat în baza Decretului nr.134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare. Legea nr.10/2001 califică ca fiind preluări abuzive cele realizate în baza Decretului nr.92/1950.

Contrar celor afirmate în motivele de apel formulate de H. A., imobilul din litigiu de față nu a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, ci în temeiul altui decret, astfel că S. Român a justificat calitatea de deținător al bunului și implicit calitate procesuală pasivă în litigiul prin care s-a stabilit dreptul pârâtei asupra acestui apartament.

În condițiile în care reclamanții, în baza Legii nr.10/2001, au recunoscută îndreptățirea doar asupra unei cote părți din imobil, compararea titlurilor în contradictoriu cu un alt coproprietar, nu se poate realiza. Reclamanții au avut posibilitatea să conteste Decizia nr.4472/2009 cu privire la îndeeptățirea asupra întregului bun dar nu au făcut acest lucru.

Nu are relevanță în acest sens și nu se impune a se analiza titlul de proprietate al pârâtei, în condițiile în care cu privire la o cotă din dreptul de proprietate în cei privește pe apelanții nu mai există posibilitatea punerii în discuție.

De aceea, chiar dacă instanța de fond nu a pus în discuție incidența art.31 din Decretul nr.115/1938 și nici nu a analizat buna credință a pârâtei cu ocazia derulării litigiului care a dus la înscrierea dreptului de proprietate, acestea sunt considerente față de care prin prisma celor arătate mai sus nu au relevanță.

Pe de altă parte, prin Sentința civilă nr.6173/2009 pronunțată de Judecătoria C.-N., prin care dreptul de proprietate al pârâtei a fost recunoscut și s-a dispus întabularea acestuia în C.F., instanța a analizat apărările formulate de către pârâta S. Român prin Consiliul local, inclusiv prin cererea de suspendare, instanța reținând că nu este aplicabilă cu privire la acest imobil Legea nr.10/2001 întrucât nu s-a constatat nelegalitatea actului de naționalizare asupra imobilului înscris B+17 aflat în administrarea fostului Oficiul Farmaceutic Regional C..

Instanța nu a putut ignora această hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut un drept în favoarea pârâtei, întrucât în sens contrar se poate aprecia că s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice, situație în contradicție cu teza a II-a din Decizia RIL nr.33/2008.

Chiar și prin Decizia civilă nr.4750/R/2011 instanța de casare a stabilit că în rejudecare se va pune în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei o situație actualizată cu privire la întreg imobilul în litigiu, respectiv o situație care să reflecte în concret care este situația juridică și faptică a fiecăruia dintre apartamentele și spațiile comerciale rămase nevândute în baza Legii nr.112/1995, respectiv a terenului curte.

Este evident că instanța de casare a avut în vedere implicit situația decurgând din Sentința civilă nr.6173/2009 prin care dreptul de proprietate al pârâtei al pârâtei din fostul apartament nr.27 (care a fost împărțit în trei unități locative din care una a revenit pârâtei).

Atâta timp cât asupra imobilului în ansamblu reclamanții nu pot pretinde un drept și astfel bunul să intre în întregime în posesia lor, ei sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii cu privire la cotele asupra cărora s-a recunoscut îndreptățirea.

Pe calea aleasă nu se poate restitui posesia asupra unei cote determinate dintr-un imobil asupra cărora și alte părți justifică un drept.

Apărările formulate de apelanții intervenienți S. E. G. I. și alți referitoare la probațiunea insuficient administrată, a fost apreciată ca neîntemeiată în condițiile în care din cercetarea actelor de la dosar, respectiv a documentației de apartamentare și întabulare în cartea funciară a imobilului, rezultă fără echivoc că prin Sentința nr.6173/2009 a fost identificat din punct de vedere faptic în mod corect spațiul care a făcut obiectul Decretului de naționalizare nr.134/1949 și care a făcut obiectul atribuirii în administrarea pârâtei și ulterior a dobândirii dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 296 C.pr.civ. tribunalul a respins apelul declarat de S. E. G. I., S. E., P. E. R., V. E. M., D. G. J. și H. A. împotriva Sentinței civile 6816/12.04.2013, pronunțată de judecătoria C.-N. în dosarul_/211/2012, și va respinge apelul declarat de S. E. G. I., S. E., P. E. R. și V. E. M. împotriva Sentinței civile_/18.09.2012, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul_, care a fost menținută în totul.

Cererea intimatei . obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel a fost respinsă întrucât nu a fost făcută vreo probă în acest sens.

Împotriva acestei decizii reclamantul S. E. G. JOZSEF și intervenienții S. E., P. E. RECA și VETEȘI E. M., prin mandatar FAZEKAS M., au declarat recurs, în termen legal, prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererilor de chemare în judecată așa cum au fost formulate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C.pr.civ., recurenții au arătat că asupra titlului Statului R. s-a pronunțat Judecătoria C.-N. în dosarul nr.1527/2003 prin Sentința Civilă nr._/2003, sentință prin care s-a stabilit că întreg imobilul în discuție a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 - deci fară titlu valabil.

Ori, tribunalul își argumentează soluția pe considerentele reținute în sentința civilă nr.6173/2009 pronunțată de Judecătoria C.-N. - când întreg imobilul se afla in procedura de restituire stabilita de Legea nr.10/2001 - în dosarul nr._ .

Prin această sentință pârâta s-a împroprietărit cu cca. 50 mp. spațiu ultracentral, în detrimentul recurenților și și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr._, în prezent CF nr._ C.-N. sub . carte funciară nr._/2010.

Aceasta soluție si operațiune juridica este lovita de nulitate atât datorita dispozițiilor Legii nr.10/2001, cat si datorita faptului ca in raport cu sentința civila nr._/2003 a Judecătoriei C.-N. titlul statului a fost analizat si s-a constatat preluarea abuzivă a acestui imobil în baza Decretului nr.92/1950, astfel încât parata P. s-a judecat cu un neproprietar.

Prin urmare reținerea tribunalului este nelegală iar analiza cauzei s-a făcut superficial.

Titlul recurenților asupra apartamentului nr.27/2 din C.-N., . este unul preferabil și a fost reafirmat prin Dispoziția nr.4472/09.10.2009 emisă de Primarul Municipiului C.-N., prin care le-a fost restituită în natură cota de 175/900 parte din apartamentele nr.l, 16-29 și din terenul curte în suprafață de 235 mp.

Prin urmare, dețin un titlul de proprietate cel puțin asupra cotei de 175/900 parte din apartamentul nr.27, ceea ce însemnă că sunt titularii dreptului de proprietate cel puțin asupra cotei de 175/900 parte din apartamentul nr. 27/2.

Se apreciază că titlul dobândit asupra întregului apartament nr.27 le conferă un drept de proprietate asupra oricărei părți, oricât de mică, din acest imobil, inclusiv asupra apartamentului nr.27/2, parte din apartamentul nr.27.

Atât instanța de fond, cât si instanța de apel au aplicat greșit legea, rezumându-se la a se raporta strict la denumirea actuală a părții din imobilul apartament nr.27 pe care recurenții o revendică și făcând abstracție de dreptul lor de proprietate.

Recurenții justifică un titlu asupra apartamentului nr.27/2 din C.-N. ., titlu care este mai bine caracterizat în comparație cu titlul pârâtei.

Astfel, pârâta a dobândit imobilul de la un neproprietar, având în vedere că la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.6173/ 2009 recurenții erau proprietari ai imobilului în cauza, în temeiul Dispoziției nr.4472/09.10.2009 emisă de Primarul Municipiului C.-N., care este act autentic.

In C.F. nr.3797 C., sub B+17, este înscris dreptul de administrare operativă al Oficiului Farmaceutic Regional C. asupra unei camere din imobilul de sub A+l.

Rezultă că sub B+17 nu este și nu a fost niciodată înscris vreun imobil, ci un drept de administrare asupra unei camere din imobilul în discuție, cameră cu privire la care nu era sistată indiviziunea. Din documentația depusa de primărie aceasta camera are o suprafața de cca.30 mp, este identificata la demisol si a fost o arhivă niciodată altceva.

În aceste condiții nelegalitatea actului de preluare la stat, pe de o parte nu se putea constata, asupra "imobilului" înscris sub B+17, iar pe de altă parte, în temeiul Sentinței civile nr._/2003, aceasta poartă și asupra camerei dată în administrarea antecesoarei pârâtei.

Preluarea făcută de Statui Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 este nelegală prin prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001. Prin urmare, câtă vreme titlul statului este nul, nici dreptul de administrare operativă înscris în favoarea pârâtei nu poate fi valabil, în temeiul principiul quod nullum est nullum producit efectum, iar nulitatea ca sancțiune, produce efecte retroactiv, până la momentul nașterii actului juridic.

În ceea ce privește titlul recurenților trebuie avut în vedere că, atât jurisprudența internă, cât și practica CEDO au statuat în mod constant faptul ca prin incidența art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele proprietare ale unor imobile însușite de stat fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, recunoscându-li-se explicit și retroactiv vechiul drept.

In această ordine de idei, rezultă că dreptul de proprietate al antecesorilor a fost și este unul valabil și a fost transmis ca atare în patrimoniul recurenților pe cale de moștenire, în timp ce dreptul de care se prevalează pârâta este unul lovit de nulitate, fiind dobândit de la un neproprietar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs și intervenienții D. G. J. și H. A., ambii prin mandatar B. I., conform procurii speciale autentificate sub nr. 624 din 21 mai 2012, prin intermediul avocatului ales d-na A. U..

Recursurile formulate de cei doi intervenienți sunt identice, aceștia solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului la instanța de apel pentru completarea probațiunii, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat și, respectiv, admiterea cererilor pe care le-au formulat în interes propriu, cu acordarea cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.

În motivarea recursurilor întemeiate pe dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 7, pct. 9 C.pr.civ., intervenienții au arătat că decizia recurată este nelegală deoarece a fost pronunțată fără a se administra în dosar probele necesare pentru justa soluționare a cauzei. Astfel, recurenții arată că au solicitat, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, administrarea mai multor probe (proba cu martori, expertiza de identificare a spațiului pe care l-a deținut pârâta P. S.A. etc,), pentru a dovedi că pârâta intimată P. S.A. și-a întabulat dreptul de proprietate asupra unui alt spațiu decât cel pe care l-a deținut anterior anului 1990, respectiv și-a întabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 27 (situat la parter), deși spațiul pe care l-a deținut era identificat ca fiind apartamentul nr. 29 (la subsol).

Obiectul acțiunii deduse judecății este acțiune în revendicare astfel că instanțele de fond ar fi trebuit să verifice și dacă dreptul de proprietate al părților este corect stabilit cu privire la apartamentul nr. 27, pentru a stabili care drept este preferabil. În acest sens, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond și de apel, pârâta P. SA este întabulată pe un alt spațiu decât cel care se regăsea în patrimoniul acesteia în anul 1990.

Pentru a dovedi aceste afirmații s-a solicitat, pe de o parte proba cu martori, ,persoane care și-au desfășurat activitatea în imobil și cunosc situația acestuia încă înainte ca imobilul să fie apartamentat (din perioada anilor 1970), iar pe de alta parte, s-a solicitat proba cu expertiza tehnică în construcții, obiectivele vizând identificarea în fapt și în regim de carte funciară a spațiului pe care pârâta l-a întabulat pe numele său și respectiv spațiul pe care îl deținea potrivit dreptului de folosință pe care l-a avut anterior anului 1990.

Se apreciază că situația reală a spațiului litigios, apartamentul 27/II, spațiu nou înființat în anul 2009, nu poate fi lămurită decât prin administrarea probelor solicitate de recurenți, sens în care, față de prevederile art. 305 C.pr.civ., se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei în apel, la Tribunalul C..

Instanța de apel a soluționat cauza în baza unui temei de drept care nu era aplicabil situației concrete deduse judecații, pronunțând o decizie nelegală, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Astfel, instanța de apel a pus în discuția părților din oficiu incidența Deciziei nr. 33/2008, respectiv inadmisibilitatea acțiunii, ca excepție de fond, reținând că nu se poate ignora sentința civilă nr. 6173/2009. Decizia avută în vedere în cauza dedusă judecății nu își găsește aplicabilitate în speță deoarece nu este incidentă ipoteza-premisă avută în vedere de Decizia RIL nr. 33/2008.

Astfel, se are în vedere ipoteza formulării unei acțiuni de drept comun în condițiile în care partea avea deschisă numai calea unei proceduri speciale - Legea nr. 10/2001.

În mod greșit se apreciază că recurenții nu au dreptul de a promova o acțiune de drept comun, pentru comparare de titluri, deoarece nu ar fi parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001

Or, recurenții nu sunt foști proprietari care să fi tins la recunoașterea dreptului de proprietate în baza prevederilor de drept comun (art. 480 C. civil), ci au parcurs în întregime procedura prevăzută de legea specială, obținând și finalitatea recunoașterii dreptului de proprietate, conform Dispoziției de restituire nr. 4472/09.10.2009.

După parcurgerea în întregime a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere faptul că această procedură s-a finalizat prin restituirea proprietății, inclusiv asupra apartamentului nr.27 (conform cotelor stabilite în favoarea părților), singura cale de acțiune pentru recurenți este tocmai acțiunea în revendicare de drept comun.

În acest sens, deși instanța de apel a menționat cu titlu prealabil că este învestită cu o acțiune în comparare de titluri, această premisă de la care se pornește judecata nu a fost urmată de compararea efectivă a titlurilor, ci instanța a stabilit în mod nelegal că acțiunea este inadmisibilă, fără a exista argumente și motive pertinente și concludente în acest sens.

Ca atare, apreciem nelegală soluția pronunțată de instanța de apel, solicitând casarea/modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii pe fond a cererii reconvenționale formulate de subsemnatul recurent,

Instanța de apel a soluționat cauza reținând nelegal și fără a exista un temei de drept aplicabil, că deși hotărârea pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. nu este titlu de proprietate al pârâtei P. S.A, asupra apartamentului nr. 27/II, nici decizia de restituire a proprietății nu este decât un mijloc de probă, pronunțând o decizie nelegală, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

D. fiind derularea litigiului în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., cadru în care pârâta P. S.A. a aflat că s-a emis Dispoziția de restituire în natură nr. 4472/2009 și că imobilul apartamentul nr. 27 se află sub incidența Legii nr. 10/2001, nu se poate susține cu just temei că această dispoziție este doar „un mijloc de probă".

Conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, „Decizia sau, după caz dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară."

Or, câtă vreme pârâta P. S.A. avea cunoștință că recurenții dețin calitatea de proprietar asupra cotei de 175/900 din apartamentul 27, nu se poate susține și reține că Dispoziția de restituire în natură nr. 4472/2009 ar avea doar valoarea unui mijloc de probă.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta că pârâta P. S.A. deținea în patrimoniu spațiul ce compune azi în concret apartamentul nr. 27/II, câtă vreme această pârâtă are calitatea de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, nu poate deveni proprietar al spațiului, deoarece îi revine obligația legală și imperativă de a proceda la restituirea bunului imobil către vechiul proprietar,

Un alt motiv de recurs vizează motivarea deciziei atacate prin considerente străine de natura pricinii, raportat la prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Instanța a pornit de la o premisă greșită, aceea că recurenții și pârâta P. S.A, dețin calitatea de coproprietari asupra imobilului apartamentul nr. 27/II. Pârâta nu a invocat un drept de coproprietate și respectiv nu are o cotă parte ideală determinată, iar dreptul de proprietate al acesteia nu poate fi determinat printr-o operațiune matematică de scădere dintr-un total a cotelor care aparțin de drept persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate în temeiul Legii nr, 10/2001.

Câtă vreme pârâta invocă un drept exclusiv asupra apartamentului nr. 27/2, instanța este obligată să verifice dacă există acest drept în patrimoniul pârâtei și dacă în cadrul litigiului poate fi determinată o cota de coproprietate a pârâtei, care invocă un drept de proprietate exclusiv.

In acest context, pârâta P. SA a procedat în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei C.-N., cu rea-credință, la dezmembrarea unui apartament (nr.27), cu privire ia care nu avea niciun drept, nici de administrare, nici de proprietate,

Abia după lotizarea unui spațiu unic (apartamentul nr. 27) pârâta a pretins că deține dreptul de proprietate asupra unui apartament - bun imobil nou format în anul 2009, nr. 27/II.

Or, pârâta nu putea (neexistând vreun temei în acest sens), să lotizeze un bun imobil ce aparține (cel puțin în cota de 175/900-parte), unor terțe persoane și apoi să își înscrie un drept de proprietate exclusiv.

Un alt motiv de recurs privește titlul în baza căruia pârâta P. S.A. a devenit proprietar. In acest sens, se impune precizarea că deși instanța a reținut că titlul pârâtei este Decretul nr. 134/1949, în fapt, mențiunile din CF nr. 3797 C.-N., de sub B 12, au fost radiate (conform mențiunii exprese de sub B 15), și deci aceste mențiuni nu pot constitui temei al susținerii unui drept de proprietate în favoarea pârâtei.

Rămâne Decretul nr. 92/1950, act care este expres indicat de Legea nr. 10/2001, în sensul de a nu constitui un titu de proprietate al Statului. Conform mențiunilor de sub B 13 și B 14 din CF nr. 3797 C.-N., întregul imobil din C.-N., ., jud. C., a fost preluat de S. Român în baza Decretului nr. 92/1950.

Indiferent de actul de naționalizare și de preluare a imobilului de către S. R., acest act nu este unui valabil, ci potrivit Legii nr. 10/2001 constituie un act de preluare abuzivă, care nu poate genera un drept de proprietate în favoarea Statului Român și, pe cale de consecință, nici în favoarea pârâtei P. S.A.

Raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, apare evident că pârâta P. S.A. nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra unei cote ideale sau asupra unei părți fizic determinate din imobilul apartamentul nr.27 sau nr. 27/2 și deci decizia atacată este nelegală.

Pârâtă intimată S.C. P. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantul S. E. G. lozsef și intervenienții S. E., P. E. R. și V. E. M., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.16-19).

În susținerea poziției procesuale, pârâta intimată a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu ce a fost recunoscut în patrimoniul P. SA în contradictoriu cu S. Român prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C.-N..

Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și a fost pronunțată în contradictoriu cu proprietarul tabular al imobilului, astfel că în mod corect a fost admisă și cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.

Imobilul din litigiu a fost preluat în mod abuziv de S. Român, partea de imobil aflată în prezent în proprietatea subscrisei, respectiv ., fiind naționalizat prin prevederile Decretului nr. 134/1949, așa cum rezultă din înscrierea din cf nr. 3797 C.-N., de sub B 12, iar restul imobilului prin aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.

Rezultă deci că nu pot fi opuse pârâtei hotărârile judecătorești prin care se constată o eventuală preluare fără titlu sau fără titlu valabil a imobilului de către S. Român, deoarece hotărârile invocate de recurenți nu au analizat preluarea imobilului sub imperiul Decretului nr.134/1949, operațiune prin care apartamentul care face obiectul prezentei cauze a fost preluat de S. Român, doar restul imobilului fiind preluat, ulterior, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Buna sau reaua credință a pârâtei invocată de recurenți cu privire la corecta identificare a porțiunii de imobil care îi revine și cu privire la procedura urmată pentru recunoașterea dreptului de proprietate nu are nici o relevanță cu privire la soluția pronunțată în apel, nefiind un aspect ce se impune a fi analizat în cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară.

De altfel, nu se poate susține că pârâta a dobândit cu rea-credință dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, atâta timp cât acesta a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile. Pe de altă parte nici instanța de apel nu și-a fundamentat decizia pe o atare analiză a atitudinii subiective a părții intimate.

În prezent recurenții nu dețin nici un titlu asupra imobilului în litigiu care să le confere un drept real asupra acestuia. Mai mult decât atât, Dispoziția Primarului Municipiului C.-N. nr. 4472/2009 este un act administrativ inopozabil pârâtei și care este în prezent supus cenzurii instanței în dosarul nr._ * al Tribunalului C..

Judecata în dosarul menționat urmează a se derula conform celor dispuse de instanța de control judiciar prin Decizia nr. 4750/R/2011 a Curții de Apel C. în privința identificării concrete și actuale a părții din imobil care poate fi restituită în natură în accepțiunea Legii nr. 10/2001, sens în care urmează a se efectua un raport de expertiză tehnică.

Prin urmare, recurenții nu pot face dovada unui drept real cu privire la o porțiune determinată din imobilul în litigiu, ci au doar vocația de a beneficia de una sau alta din măsurile compensatorii prevăzute de lege, cu prevalenta desigur a principiului restituirii în natură.

În schimb, în beneficiul pârâtei operează prezumția de proprietate care se fundamentează pe prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data admiterii cererii de înscriere a P. SA, text legal conform căruia, "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul exista în folosul ei, daca a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul”.

În subsidiar, pârâta susține că acțiunea în revendicare este inadmisibilă. Recurenții dețin un titlu de proprietate cu privire la o cotă parte ideală din imobilul în litigiu și acesta produce efecte juridice, rezultă că, cel mult, aceștia pot formula pretenții asupra unei cote ideale din imobilul în litigiu, identificată ca atare în dispoziția menționată.

Așa fiind, rezultă că atât recurenții cât și pârâta dețin, în mod legal, o cotă parte, din același imobil, fiind astfel în situația unor coproprietari. Acțiunea în revendicare formulată între coproprietari este inadmisibilă argument în plus care justifică respingerea recursului formulat în cauză.

Nu în ultimul rând, rezultă din cele expuse anterior și a reținut în mod corect și instanța de apel că recurenții nu au finalizat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2011 cu privire la imobilul în litigiu, caz în care se impune a se da eficiență celor stabilite prin Decizia nr.33/2008 a ICCJ pronunțată asupra recursului în interesul legii, astfel că orice pretenții ale recurenților care tind la retrocedarea imobilului sau a unei părți determinate din acesta să se facă, prioritar, potrivit legii speciale, ipoteză în care acțiunea în revendicare de drept comun nu este admisibilă.

Totodată, pârâtă intimată S.C. P. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de intervenienții D. G. J. și H. A., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.88-93).

În susținerea poziției procesuale, pârâta intimată a reiterat faptul că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin Sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C.-N..

Instanța de apel a administrat probele necesare și suficiente dezlegării apelului, prin raportare la obiectul cererii cu care a fost investită. Astfel, fiind în prezența unei acțiuni în revendicare de drept comun se pune doar problema comparării celor doua titlului exhibate de părțile aflate pe poziții procesuale antagonice.

Instanța nu a fost investită cu verificarea validității actelor juridice prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate, după cum nu a fost investită nici cu analiza legalității Dispoziției nr. 4472/2009 care constituie titlul recurenților, acest din urmă act juridic fiind atacat în alte două dosare distincte (unul promovat chiar de recurenți în procedura specială de verificare a legalității dispoziției bazată pe art. 26 și urm. din Legea nr. 10/2001 și unul promovat de pârâtă și care vizează nulitatea dispoziției într-un litigiu de drept comun).

În prezentul cadru procesual instanța este ținută doar să analizeze doar efectele titlurilor de care se prevalează părțile, fără a putea cerceta, prin ipoteză, validitatea acestora.

Probele propuse și în apel de recurenții sunt inutile soluționării cauzei, prin prisma art 167 C.pr.civ., indiferent de stadiul procesual în care aceasta se află, căci ele tind la desființarea titlului subscrisei, ceea ce excede obiectului unei cereri în revendicare.

Mai mult decât atât, titlul pârâtei, respectiv sentința pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., nu poate fi reformat în prezentul cadru procesual, ci doar prin promovarea căilor de atac de către părțile din acel dosar.

Instanța de apel a interpretat corect incidența Deciziei nr. 33/2008 a ICCJ cu privire la prevalenta procedurii speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv cel puțin în privința recurentului D. G. J., căci acesta nu poate ignora efectele Deciziei nr. 4750/R/2011 a Curții de Apel C. în dosar nr._ *.

Prin urmare, recurentul nu poate face dovada unui drept real cu privire la o porțiune determinată din imobilul în litigiu, ci are doar vocația de a beneficia de una sau alta din măsurile compensatorii prevăzute de lege, cu prevalenta desigur a principiului restituirii în natură.

Așa fiind, nu se poate susține în mod fundamentat că ar fi fost parcursă șî epuizată procedura specială din Legea nr 10/2001 care să deschidă apoi calea părții la procedura de drept comun a revendicării împotriva oricărei persoane care îi încalcă dreptul de proprietate.

Atât hotărârea judecătorească invocată de pârâtă și care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, cât și dispoziția de care se prevalează recurenții sunt mijloace de probă ale drepturilor pretinse de părți.

Nu există nici o prevedere legală care să confere dispoziției emisă în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 o altă valență.

Chiar prevederile invocate de recurenți, respectiv art. 25 alin 4 din legea specială, se referă în mod expres la acest aspect într-un mod lipsit de echivoc. De altfel, deși recurenții afirmă că dispoziția Primarului ar avea o altă valoare juridică nu explică în cele din urmă care ar fi aceasta.

În sfârșit, în continuare se susține că acțiunea în revendicare este inadmisibilă între coproprietari.

Reclamantul S. E. G. JOZSEF și intervenienții S. E., P. E. RECA și VETEȘI E. M., prin mandatar FAZEKAS M., au depus întâmpinare față de recursurile declarate de intervenienții D. G. J. și H. A., prin care au solicitat admiterea celor două recursuri așa cum au fost formulate (f.77-79).

În susținerea poziției lor procesuale au invocat aceleași dispoziții legale, ca și in propriul lor recurs având același interes. Reaua credință și manoperele folosite de pârâta P. S.A. în dezmembrarea unui apartament și înscrierea unui drept de proprietate a supra unui spațiu care nu a fost niciodată folosit de către acesta este evidentă.

Acest lucru rezultă fără putere de tăgadă din modalitatea în care a fost derulat litigiul obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei C.-N., dosar despre care nici unul dintre recurenți nu a avut cunoștință și în care pârâta P. S.A. a luat act despre demararea procedurii speciale reglementată de Legea nr.10/2001.

De asemenea a luat act despre conținutul Dispoziției de restituire în natură nr. 4472/2009 și că imobilul apartamentul nr. 27 a fost restituit persoanelor îndreptățite.

Recurenții și pârâta P. S.A. nu dețin calitatea de coproprietari, deoarece pârâta nu a invocat un drept de coproprietate, și respectiv nu are o cotă parte ideală determinată, iar dreptul de proprietate al acesteia nu poate fi determinat printr-o operațiune matematică de scădere dintr-un total a cotelor care aparțin de drept persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de 05.12.2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acelor motive din recursurile declarate prin care se critică direct hotărârea instanței de fond, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., motivat pe următoarele considerente:

În ceea ce privește acele motive de recurs prin care se critică direct cele dispuse ori statuate de instanța de fond – cu trimitere expresă la „instanța de fond a reținut sau a constatat (…)” -, Curtea constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie – și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Obiectul recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Toate acele motive de recurs prin care recurenții fac trimitere directă la ce a stabilit instanța de fond, la ce a statuat instanța de fond, la ce a reținut instanța de fond, intră așadar sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe dispozițiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.

D. urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamantului, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.

În ședința publică din data de 05.12.2014, Curtea a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 111¹ și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.”

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererile de recurs sunt întemeiată pe art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursurile nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conțin și critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc. aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 111¹din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Imobilul situat în C. N., pe fosta ., a fost înscris inițial în CF nr.3797 C., sub A+1, cu nr.top.367 fiind compus din casă, cu etaj, din piatră la parter cu 11 localuri pentru prăvălii, 7 camere, 3 bucătării, 2 localuri pentru magazii și dependințe, iar la etaj cu 21 de camere, 4 bucătării, dependințe, curte și grădină de 374 stjp. Proprietarii tabulari au fost, sub B1-11: D. G. în cotă de 180/900 parte; văduva lui D. L. născută D. I., în cotă de 75/900 parte; D. G., în cotă de 100/900 parte; D. E., în cotă de 100/900 parte; D. G., în cotă de 100/900 parte; D. G., în cotă de 115/900 parte; D. E., în cotă de 115/900 parte; D. R., în cotă de 115/900 parte.

Prin încheierea de cf nr.1447/27.04.1950, sub B12, s-a notat că din imobilul de sub A+1, două (2) camere sun naționalizate în baza Decretului nr.134/1949.

Ulterior, prin încheierea de cf nr.823/11.02.1957, sub B13, în baza Decretului nr.92/1950 și a deciziei nr.3086/1959 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al orașului C., asupra întregului imobil de sub A+1, s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept naționalizare, în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a Sfatului Popular al orașului C.. Totodată, s-a radiat notațiunea de sub B12.

Prin încheierea de cf nr._/16.09.1997, imobilul de sub A+1 s-a dezmembrat în două imobile: imobilul cu nr.top nou 367/1, teren cu construcții în suprafață de 1111 mp, care s-a transcris în CF col. nr._ C. și CF ind.nr._, în favoarea Statului Român și imobilul cu nr.top. nou 367/2, teren în suprafață de 235 mp, care s-a reînscris în CF nr.3797 în favoarea aceluiași proprietar.

Ulterior, marea majoritate a apartamentelor cumpărate de foștii chiriași, s-au întabulat în CF individuale, în favoarea acestora.

Prin sentința civilă nr._/09.12.2003 a Judecătoriei C. N. pronunțată în dosarul nr.1527/2003, s-a admis în parte cererea extinsă formulată de reclamantul D. G. Z. împotrivas pârâților Consiliul Local al mun. C. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român, . persoane fizice în caliate de titulari a contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor din imobil, succesorii defunctului H. F. G. S. și succesorii defunctei S. K. și, printre altele, s-a constatat nelegalitatea actului de naționalizare asupra imibilului situat în C. N., ., înscris inițial în CF nr.3797 C., sub nr.top.367, casă, cu etaj, din piatră la parter cu 11 localuri pentru prăvălii, 7 camere, 3 bucătării, 2 localuri pentru magazii și dependințe, iar la etaj cu 21 de camere, 4 bucătării, dependințe, curte și grădină de 374 stjp., respectiv asupra cotei de 120/900 parte înscrisă sub B1 în favoarea proprietarului tabular D. G., asupra cotei de 115/900 parte, înscrisă sub B6 și 9, în favoarea proprietarului tabular D. G. și asupra cotei de 115/900 parte, înscrisă sub B7 și 10, în favoarea proprietarului tabular D. E.. S-au respins petitele privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobilele în litigiu, rectificare CF prin radierea dreptului de proprietate al statului Român și cel privind obligarea succesorilor proprietarilor tabulari la restituirea despăgubirii primite conform Legii nr.112/1995.

Apelul reclamantului D. G. I. Z. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 245/A/26.04.2007 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. 5824/2006, nr. unic de înregistrare_/1/2004 (în cel de-al doilea ciclu procesual), însă, prin decizia civilă nr. 2557/R/12.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ , ca urmare a admiterii recursului reclamantului, s-a modificat în parte decizia, s-a admis în parte apelul reclamantului și s-a schimbat parțial sentința în sensul că s-a constatat nulitatea absolută parțială, pentru cota de 175/900 parte, a contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Prin Dispoziția nr. 4472/09.10.2009 emisă de Primarul Mun. C. N., la art. 1, s-a restituit în natură în favoarea lui D. G. I. Z., cota de 175/900 parte din apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 ‚ 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, și din terenul curte în suprafață de 235 mp – restituirea în natură a cotei de 175/900 parte din apartamentele vândute foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995 fiind pe deplin întemeiate raportat la faptul că prin Decizia Curții de Apel C. nr. 2557/R/2007, ca urmare a admiterii acțiunii lui D. G. I. Z., s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/195 pentru apartamentele 2-14, pentru cota de 175/900 parte din acestea.

Prin art. 2 din Dispoziție s-a restituit în natură cota de 175/900 parte din apartamentele nr. 1, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29 și din terenul curte în suprafață de 235 mp în favoarea lui V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef, prevăzându-se însă în art. 3 al Dispoziției că măsurile dispuse prin art. 1 și 2 din Dispoziție sunt condiționate de restituirea despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, actualizate la data plății pentru partea din imobil restituită.

În art. 6 din Dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 175/900 parte din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, în favoarea revendicatorilor menționați la art. 2, respectiv V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef.

În sfârșit, în art. 7 din Dispoziție s-a menționat respingerea Notificării nr. 342/18.09.2011, formulată de H. A., pe motiv că revendicatoarea nu face dovada calității de moștenitor după fostul proprietar al imobilului și deci a calității de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Dispoziția nr. 4472/09.10.2009 a fost contestată de reclamantul Szenpetery E. G. I. si intervenienții V. E.-M., Szenpetery E., P. E. Reca in dosarele_, respectiv_ (conexat la dosarul nr._ ) sub următoarele aspecte: - s-a solicitat restituirea cotei de 175/900-a parte din teren si construcțiile neînstrăinate de la parter si compensarea prin echivalent a cotei de 175/900-a parte vândută chiriașilor din cota de 375/900-parte rămasă statului; s-a solicitat obligarea Primarului la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință; - s-a solicitat să se modifice art. 2 din dispozitie in sensul înscrierii unei cote ideale de 205/900-a parte; sa fie înlăturată prevederea referitoare la condiționarea măsurilor dispuse prin art. 2 din dispoziție de restituirea despăgubirilor încasate in baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 173/24.02.2011, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în baza art. 246 C.pr.civ., s-a luat act de renunțarea reclamanților V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef la judecarea petitului având ca obiect restituirea în natură, în favoarea reclamaților, a cotei ideale de 175/900 parte din imobilul situat în C.-N., ., din acțiunea civilă precizată formulată împotriva pârâților Primarul Municipiului C.-N. și Consiliul Local al Municipiului C.-N..

S-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef, împotriva pârâților Primarul Municipiului C.-N. și Consiliul Local al Municipiului C.-N..

S-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Primarul Municipiului C.-N., formulată de intervenienții ." SRL și . Export” SRL.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta H. A. (înregistrată sub nr._ al Tribunalului C.), împotriva pârâtului Primarul Municipiului C.-N. și în consecință:

- a fost anulată în parte Dispoziția nr. 4472/09.10.2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului C.-N., respectiv în ce privește soluția de respingere a notificării nr. 342/18.09.2001, înregistrată sub nr._/3 din 24.09.2001, formulată de reclamanta H. A.;

- s-a constatat calitatea reclamantei H. A. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, republicată;

- s-a dispus restituirea în natură a cotei de 175/900 parte din apartamentele nr.1, nr. 15, nr. 16, nr. 17, nr. 18, nr. 19, nr. 20, nr. 21, nr. 22, nr. 23, nr. 24, nr. 25, nr. 26, nr. 27, nr. 28, nr. 29 și din terenul curte în suprafață de 235 mp., astfel cum sunt identificate la art. 1 din dispoziția atacată, în favoarea reclamantei H. A., cu obligația pentru reclamantă de a restitui despăgubirile încasate în baza Legii nr. 112/1995 actualizate la data plății pentru partea din imobil restituită,

- s-a dispus acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantei H. A. pentru cota de 175/900 parte din apartamentele înstrăinate, respectiv cele cu numerele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 14 identificate la art. 1 din Dispoziția nr. 4472/09.10.2009 a Primarului Municipiului C.-N., în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând a se avea în vedere despăgubirile încasate în temeiul Legii nr.112/1995.

S-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Primarul Municipiului C.-N., formulată de intervenienții ." SRL, în contradictoriu cu reclamanta H. A..

S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții H. A. A., H. F. Ș., H. T. și H. E., prin mandatar H. A., în contradictoriu cu paratul Primarul Municipiului C.-N. și cu reclamanții V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef.

S-a respins cererea intervenienților accesorii .” SRL și . Export" SRL privind plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr.4750/18.11.2011 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis recursul declarat de reclamantul S. E. G.-I. și s-a admis în parte recursul declarat de reclamanții V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef, împotriva sentinței civile nr. 173 din 24.02.2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, care a fost casată în parte, în privința soluției dată dosarului nr._ și dosarului nr._ și, în aceste limite, s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul C., cu excepția petitului din dosar nr._, având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului.

S-a casat sentința în partea privitoare soluției dată petitului din acțiunea obiect al dosarului nr._, având ca obiect obligarea pârâtului Primarul municipiului C.-N. la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, începând cu 12.12.2007 și până la data întocmirii protocolului de predare-primire și, în aceste limite, s-a trimis acest petit pentru competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria C.-N..

S-a menținut sentința recurată în ceea ce privește soluția dată cererii reclamantei H. A., în dosar civil nr._, în ceea ce privește stabilirea calității sale de moștenitor și de persoană îndreptățită, precum și respingerea cererii de intervenție formulată de intervenienții persoane fizice, respectiv a cererii de intervenție accesorie din dosar nr._ .

S-a înlăturat din sentința recurată dispoziția referitoare la admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului Primarul municipiului C.-N., formulată de intervenienții S.C. Restaurantul M. C. S.R.L. și S.C. Super Rialda Import Export S.R.L, precum și dispoziția referitoare la constatarea renunțării la judecată.

S-a menținut dispoziția din sentință privitoare la respingerea cererii intervenienților accesorii privind plata cheltuielilor de judecată.

S-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului C.-N. și Consiliul Local al Municipiului C.-N., în contra aceleiași sentințe.

În considerentele acestei hotărâri judecătorești, printre altele, s-a constatat că „prima instanță nu a judecat deloc pe fond cererile reclamanților V. E. M., P. E. Reca, S. E. și S. E. G. Jozsef, având ca obiect restituirea în natură a cotei ce li se cuvine de 175/900 parte din imobil, în indiviziune; acordarea în compensarea acestei cote cuvenite lor din apartamentele nr. 2-14, vândute în baza Legii nr. 112/1995, cu apartamentele de la parterul imobilului și cu terenul ce intră în cota Statului Român de 375/900 parte, sau, în ultimul rând, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Este evident că pentru soluționarea judicioasă a acestor cereri ale reclamanților se impune efectuarea unei expertize în specialitatea construcții pentru apartamentele și spațiile comerciale libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001, respectiv, în specialitatea topografie, pentru terenul curte, pentru a se stabili cu exactitate care din aceste părți din construcție și din teren sunt libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și deci, susceptibile de restituire în natură către reclamanți, sau dacă, este posibil o compensare în sensul solicitat de reclamanți.

De asemenea, instanța de rejudecare va pune în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei o situație actualizată cu privire la întreg imobilul în litigiu, respectiv, o situație care să reflecte în concret care este situația juridică și faptică a fiecăruia din apartamentele și spațiile comerciale rămase nevândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv a terenului curte”.

D. urmare, în rejudecare, plângerea reclamantului și intervenienților împotriva Dispoziției nr. 4472/09.10.2009 emisă de Primarul Mun. C.-N. s-a înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr. _ *, iar în prezent este suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 6173/24.04.2009 pronunțată de Judecătoria C.-N. in dosarul nr._ , s-a admis cererea formulată de .. in contradictoriu cu S. ROMÂN prin Consiliul local al municipiului C.-N. si in consecință: s-a dispus dezmembrarea imobilului apartament nr.27 situat in C.-N., ., cu nr.topo 367/1/XXVII inscris in CF_ C. N., sub A+ 27 in trei apartamente, conform raportului de expertiză întocmit de exp.Ș. B. și care face perte integrantă din hotărâre, astfel: ., . și .. S-a constatat ca .. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat in C.-N., ., compus din 1 camera la parter si 1 depozit la subsol care se identifica din punct de vedere tabular cu apartamentul nr.27/2 si s-a dispus intabularea in CF nou format C.-N. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra ., cu suprafața utilă de 79,64 mp și a cotei de 4,53/100 parte din pic în CF col._ C. N., cu titlu de lege.

Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia nr. 214/R/23.02.2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul acestor hotărâri judecatoresti pârâta .. si-a înscris dreptul de proprietate în CF nr._, in prezent CF nr._ C.-N. sub B1 prin incheierea de carte funciara nr._/08.07.2010.

Conform înscrierilor din CF colectiva nr._ - C1 C.-N., S. R. apare ca titular al dreptului de proprietate cu privire la apartamentul nr. 27 din imobilul situat in C.-N. . jud. C.. În urma sentinței civile nr. 6173/ 24.04.2009 pronunțată în dosarul nr._, in CF colectivă nr._-C1 s-au creat 3 noi unități individuale, apartamentul nr. 27 a fost împărțit in 3 unități locative prin astfel: apartamentul nr. XXVII/I cu suprafața utilă de 24,21 mp aflat in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al Municipiului C.-N., apartamentul nr. XXVII/II in suprafață de 79,64 mp. aflat in proprietatea .., apartamentul nr. XXVII/III in suprafață de 59,47 mp in proprietatea Statului Român si administrarea Consiliului local al municipiului C.-N..

Din examinarea actelor de predare-preluare întocmite de Comisia de punere in posesie, Curtea constată că nu s-a predat reclamantului si intervenienților apartamentul nr. 27 din imobilul situat in C.-N. . jud. C..

Potrivit art.480 C.civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar art.481 C.civ. statuează că, nimeni nu poate fi silit a ceda din proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Mijlocul juridic, cel mai specific, de apărare a dreptului de proprietate este acțiunea în revendicare definită în doctrina juridică ca fiind acțiunea reală, petitorie, prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește, fără a fi proprietar (C.B., M.G., M M.P., Drepturile reale, 1997).

În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească proprietatea sa întrucât pretinde că este proprietarul bunului revendicat, căci altfel posesorul pârât va avea câștig de cauză chiar dacă el nu a produs nici un titlu deoarece el nu are obligația de a proba.

În virtutea art.1169 C.civ. potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamantul poate să invoce orice acte care îi atestă dreptul, de asemenea poate să invoce un titlu adică să dovedească că a dobândit proprietatea bunului revendicat în virtutea unui fapt juridic de natură a transmite proprietatea.

Așadar, în acțiunea în revendicare, proprietarul care revendică se află în fața unui posesor, astfel că pentru a reuși în demersurile sale el trebuie să aibă un titlu în baza căruia să poată triumfa asupra posesorului.

Aplicând principiile înscrise în art.1169 și urm. C.civ. se poate conchide că proba dreptului de proprietate este diferită în funcție de temeiul juridic pe care reclamantul își fundamentează acțiunea, respectiv atunci când reclamantul se pretinde proprietar în baza unui act juridic, el urmează să facă dovada numai printr-un înscris conform art.1191 C.civ.

Prin titlu, în această materie, trebuie înțeles faptul juridic care realizează un transfer de proprietate. Dar titlul nu constituie prin el însăși o dovadă completă a dreptului de proprietate pentru titularul său întrucât el nu este valabil decât dacă emană de la adevăratul proprietar. Această condiție vizează însă toate transferurile succesive de proprietate urcând din autor în autor și din posesor în posesor, ceea ce este aproape imposibil de realizat.

Dovada dreptului de proprietate prin titluri translative este îngreunată și de lipsa de opozabilitate a acestora față de terți deoarece în aplicarea principiului relativității efectelor actelor juridice consacrat de art.973 C.civ., valoarea probantă a titlurilor se circumscrie numai între părțile contractante și succesorii lor universal sau cu titlu universal.

Din cele expuse se trage concluzia că proba dreptului de proprietate imobiliară, nu poate fi absolută pe baza titlurilor translative, fiindcă ar trebui ca dreptul de proprietate să se stabilească din autor în autor la infinit. Astfel, o atare probă are un caracter relativ, titlului acordându-i-se doar valoarea probantă a unei prezumții simple de proprietate.

În literatura de specialitate s-a statuat că în materie de proprietate actele care o transferă au un caracter erga omnes. Ca atare, pârâtul nu are temei să conteste titlul produs de reclamant numai pentru motivul că nu a luat parte la încheierea acestuia, dar și poate să îl combată prin alt titlu sau invocând prescripția achizitivă.

În consecință, acțiunea în revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate a pârâtului și redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate din imobil, ceea ce obligă pe reclamant să-și dovedească dreptul său.

Nu trebuie să se confunde chestiunea probei modului de dobândire a dreptului de proprietate, care înseamnă chiar proba acestui drept, cu chestiunea opozabilității față de terți a modului de dobândire respectiv, ultima chestiune fiind analizată în contextul publicității imobiliare.

Prin urmare, atunci când este vorba de un conflict între drepturile de proprietate afirmate de părți, soluționarea acestuia nu este posibilă decât pe baza unor reguli care privesc proba dreptului de proprietate, cu trimitere și la regulile din materia cărților funciare.

Astfel, în prezenta cauză se impune compararea titlurilor părților pentru a se stabili care dintre acestea este mai caracterizat, adică mai puternic, dându-se, pe cale de consecință, câștig de cauză părții care îl deține.

Așa cum s-a arătat anterior, Judecătoria C. N. a procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți constatând pe de-o parte, că reclamantul și intervenientii, iar pe de altă parte, pârâta, au prezentat în fața instanței titluri scrise de proprietate, provenind de la autori diferiți, unul dintre acestea fiind contestat în instanță, așa încât s-a dat eficiență aceluia mai bine caracterizat. S-a reținut că în materie de carte funciară operează principiul priorității înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și, în consecință, pârâta . făcut dovada titlului său asupra apartamentului nr. 27/2 din C.-N. . si beneficiază și de prezumția care decurge din posesia imobilului, in temeiul art. 480 C.civ, iar reclamantul și intervenienții nu au făcut dovada titlului asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C.-N. ..

Cu toate acestea, instanța de apel în considerentele deciziei atacate a stabilit că acțiunea în revendicare promovată de reclamant și de intervenienți este inadmisibilă reținând pe de-o parte, aplicabilitatea Deciziei nr.33/2008 a ICCJ, iar pe de altă parte, faptul că nu se poate realiza compararea titlurilor de proprietate ale părților întrucât revendicarea între coproprietari nu poate fi admisă.

Prin Decizia nr.33/09.06.2008 a ÎCCJ publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din_, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-au stabilit următoarele: “Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.

Recursul în interesul legii a fost declarat cu privire la "admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni formulate după . Legii nr. 10/2001", așa cum a fost precizat și completat de procurorul general și a relevat existența unei practici neunitare atât în cazul în care acțiunile în revendicare sunt îndreptate împotriva statului - prin unitățile deținătoare - cât și atunci când sunt îndreptate împotriva dobânditorilor imobilelor înstrăinate de stat.

Or, în speță, nu este incidentă ipoteza avută în vedere de Decizia nr.33/09.06.2008 a ÎCCJ deoarece reclamantul și intervenienții au parcurs în întregime procedura administrativă reglementată de Legea nr.10/2001 finalizată prin Dispoziția nr.4472/09.10.2009 emisă de Primarul Mun. C. N. și prin care s-a dispus restituirea in natură a cotei de 175/900 parte din . imobilul situat în C. N., ..

Pe de altă parte, pârâta . are calitatea de dobânditoare a . cumpărarea acestuia de la S. Român, în calitate de fostă chiriașă, ci are calitatea de proprietară asupra . în temeiul sentinței civile nr.6173/24.04.2009 a Judecătoriei C. N..

Prin urmare, în mod greșit tribunalul a statuat că părțile litigante sunt coproprietare asupra . întrucât potrivit dispoziției mai sus menționate, reclamanții se pretind titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 175/900 parte din întreg . timp ce pârâta invocă un drept de proprietate exclusivă doar asupra ..

În aceste condiții, se impune soluția consacrată în materie de revendicare, respectiv aceea de comparare a titlurilor de proprietate deținute de părți și de caracterizare a unuia dintre ele ca fiind mai puternic, ceea ce instanța de apel a refuzat să facă, interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile legale incidente în speță, încălcând astfel dreptul părților la un proces echitabil prin omiterea analizei pe fond a cererilor lor.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Astfel, Curtea constată că In prezenta cauză este incident motivul de recurs reglementat de art.312 alin.5 coroborat cu art.304 pct.9 C.pr.civ. considerent pentru care nu se mai impune analizarea celorlate morive de recurs, iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va admite recursurile declarate de reclamantul S. E. G. I.,de intervenienții S. E., P. E. R., V. E. M., precum și de intervenienții H. A. și D. G. J., împotriva deciziei civile nr. 460/A din 24.06.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul C..

In rejudecare, tribunalul va judeca apelurile reclamantului și a intervenienților în virtutea caracterului devolutiv al acestora, prioritar a motivului de apel referitor la revendicarea apartamentului litigios, prin compararea titlurilor de proprietate prezentate de părți, precum și toate celelalte motive de apel care vizează sentința primei instanțe și a căror soluționare depind de soluția dată cererii de revendicare, prin administrarea și a altor probe, dacă se impune, pentru stabilirea deplină a stării de fapt și a adevărului, precum și, prin aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material și procesual incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul S. E. G. I., prin mandatar FAZEKAS M., de intervenienții S. E., P. E. R. și V. E. M., toți prin mandatar FAZEKAS M. și de intervenienții H. A. și D. G. J., împotriva deciziei civile nr. 460/A din 24.06.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul C..

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.

GREFIER

A.-A. M.

Red.A.A.P./29.12.2014.

Dact.H.C./2 ex.

Jud.fond.D.-V. P. – dosar_ .

Jud.fond. C.-S. N. – dosar_/211/2012.

Jud.apel: F.S. B.; D.T..

← Grăniţuire. Decizia nr. 1161/2014. Curtea de Apel CLUJ		Conflict de competenţă. Sentința nr. 55/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel CLUJ