Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1316/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1316/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 7041/337/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1316/R/2014
Ședința publică din 07 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. C.
I.-D. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții J. E. și J. I., împotriva deciziei civile nr. 380 din 17.06.2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. M., având ca obiect completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții recurenți J. E. și J. I., personal, și pârâta intimată S. M., asistată de dl. avocat P. A. V., cu împuternicire avocațială pentru reprezentare în fața Curții de Apel Cluj, aflată la f. 22 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:
La prezentul dosar a fost acvirat dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, care cuprinde și dosarele anexate, ale Judecătoriei Z. și Tribunalului S..
La întrebarea instanței, adresată reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtei intimate, referitoare la împrejurarea dacă au de formulat alte cereri sau excepții de invocat, reclamantul recurent J. I. solicită a se constata că întâmpinarea formulată de pârâta intimată, prin intermediul d-lui avocat P. A. V., nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege, respectiv cu 5 zile înaintea termenului de judecată, iar potrivit art. 103 C.pr.civ., acest fapt ar atrage decăderea pârâtei intimate din dreptul de a formula apărări în recurs.
Curtea acordă cuvântul reprezentantului pârâtei intimate asupra excepției invocată de reclamantul recurent J. I..
Reprezentantul pârâtei intimate arată că întâmpinarea a fost expediată și prin fax, motiv pentru care, solicită respingerea excepției decăderii pârâtei intimate din dreptul de a formula apărări în recurs.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere că primul termen de judecată a fost fixat la data de 24.10.2014, constată că întâmpinarea formulată de pârâta intimată S. M., prin intermediul d-lui avocat P. A. V., a fost expediată prin fax la data de 20.10.2014 și, de asemenea, a fost expediată prin scrisoare recomandată tot la data de 20.10.2014, așa cum rezultă din ștampila poștei, aplicată pe plicul atașat la f. 28 din dosar, în temeiul art.308 raportat la art. 103 C.pr.civ. va admite excepția decăderii pârâtei intimate din dreptul de a formula apărări în recurs, însă va lua în considerare această întâmpinare ca fiind concluzii scrise.
Reclamantul recurent J. I. arată că potrivit art. 2813 alin. 2 C.pr.civ. “Părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii”și solicită ca reclamanții să nu fie obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.
La întrebarea instanței, adresată reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtei intimate, referitoare la împrejurarea dacă mai au de formulat alte cereri sau excepții de invocat, reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtei intimate arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamanților recurenți în susținerea recursului și reprezentantului pârâtei intimate pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de reclamanți.
Reclamantul recurent J. I. arată următoarele:
În baza art. 146 C.pr.civ. părțile puteau fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susținerilor lor verbale, iar cererea referitoare la acest aspect, este o cerere incidentală, care a intervenit în cursul procesului, în dosarul nr._ al Judecătoriei Z..
Titlul de proprietate deținut de pârâta S. M. nu a fost depus în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. odată cu întâmpinarea.
În momentul în care s-a depus acest titlu de proprietate, în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., reclamanții au solicitat a se constata că este fals, în baza art. 184 C.pr.civ. care prevede că atunci “când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă”.
Acțiunea publică s-a stins și acest fapt s-a probat cu sentința penală, care a fost depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. atât de reclamanți, cât și de către pârâtă.
Cauza penală a avut alt obiect, iar cererea formulată de reclamanții J. E. și J. I., în baza art. 184 C.pr.civ., privește o acțiune civilă.
Acțiunea publică este stinsă, iar instanța civilă trebuie să cerceteze titlul de proprietate deținut de pârâtă, care este fals, fapt ce rezultă și din rezoluția procurorului din dosarul penal.
În dosarul penal s-a menționat că lipsește fapta obiectivă, dar s-a constatat că falsul există.
Reclamanții J. E. și J. I. au contestat faptul că numita F. E. este moștenitoare după numitul G. A., iar în acest sens au depus probe la dosar.
Titlul de proprietate deținut de pârâta S. M. este fals, datorită faptu-lui că nu este nici un grad de rudenie între numita F. E. și numitul G. A..
Numai dacă ar exista un act din care să rezulte că numita F. E. este moștenitoare testamentară după numitul G. A., aceasta putea fi conside-rată ca fiind moștenitoare, dar toate dovezile depuse la dosar arată, în mod clar, că numita F. E. nu este moștenitoare după numitul G. A..
În motivarea hotărârii instanței de apel se spune că s-a mai dat o hotărâre într-un dosar, având același obiect, însă nu este real, pentru că hotărârea s-a dat în dosarul penal și nu se poate spune că obiectul acțiunii penale este același cu obiectul acțiunii civile.
De asemenea, în motivarea instanței de apel se fac referiri la cartea funciară și se spune că reclamanții nu au înțeles noțiunea de servitute de trecere.
Potrivit dispozițiilor legale, în momentul în care deținătorul nu recunoaște viciile, nu este de bună credință.
Pârâta intimată S. M. știe că mama sa, F. E., nu este moștenitoare după G. A..
Apreciază că instanța de apel a interpretat greșit toate actele depuse la dosar.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și să se impună Tribunalului S. să se pronunțe asupra Titlului de proprietate nr._/_ din 25.11.1996 eliberat defunctului G. A., prin moștenitor F. E., care este fals.
În dosarul instanței de apel, la f. 44 – 45, a depus o copie de pe Decizia XV din 21.11.2005 dată de secțiile unite ale Î.C.C.J., din care rezultă că, în baza dispozițiilor art. 184 C.pr.civ., se poate cere desființarea titlului de proprietate, iar cererea formulată de reclamanți este în acord cu decizia, anterior arătată.
În dosarul nr._ al Judecătoriei Z. este o cerere incidentală, ce nu are legătură cu prezenta cauză.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului formulat de reclamanți și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, conform dovezii pe care o depune la dosar. De asemenea, arată că instanța a dispus demolarea stâlpilor de poartă și s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat a se constata că titlul de proprietate al pârâtei este fals. Apreciază că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra vreunui capăt de cerere.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 370 din 27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Z., în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3227/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ formulată de J. E. și J. I. în contradictoriu cu pârâta S. M..
Examinând actele și lucrările dosarului de fond, instanța a reținut netemeinicia cererii de completare a dispozitivului formulată de reclamanți.
Potrivit art. 281² Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Reclamanții au formulat cerere de completare înainte de a li se comunica hotărârea în întregime, cu motivarea aferentă.
În ceea ce privește prima solicitare a reclamanților din cererea de completare, cercetând cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o pe fond, instanța a constatat că reclamanții nu au solicitat „demolarea stâlpilor de poartă”, fapt care presupune o acțiune pozitivă din partea pârâtei, a face ceva, ci obligarea pârâtei la a nu face, respectiv . „să nu fie restricționată de porți, îngrădiri sau alte lucrări.”
Într-un limbaj juridic corespunzător, ținând cont că hotărârea judecătorească impune obligații părților numai pentru viitor, instanța s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere formulat de reclamanți și chiar l-a admis: „Obligă pârâta să se abțină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.”
Motivarea: „În schimb, este întemeiată cererea reclamanților având ca obiect stabilirea obligației de a nu face în sarcina pârâtei. Astfel, potrivit art. 634 Cod civil, proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servituții dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită.
Pârâta a încercat blocarea accesului reclamanților prin montarea unei porți de-a latul drumului, pe amplasamentul pe care l-a considerat .. În baza art. 634 cod civil sus-menționat, instanța va obliga pârâta să se abțină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.”
Instanța nu a omis, așadar, să se pronunțe asupra capătului de cerere.
Cu privire la al doilea petit din cererea de completare a dispozitivului, instanța a reținut că, într-adevăr, spre finalul procesului, reclamanții au depus la dosar un înscris prin care solicitau „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei. Instanța a dat calificarea juridică adecvată acestei cereri, nu a declanșat procedura înscrierii în fals, prevăzută de art. 183 Cod procedură civilă, fiindcă între părți s-a desfășurat un proces penal cu același obiect soldat cu hotărâre judecătorească definitivă, iar despre un proces special de fond funciar cu obiect desființarea titlului în cadrul prezentului proces pentru stabilirea servituții de trecere, având aceiași reclamanți, nici nu poate fi vorba.
Iată motivarea din hotărârea judecătorească: „Totodată, instanța a stabilit drumul de servitute astfel cum a fost identificat acesta prin raportul de expertiză tehnică, cu dimensiunile acolo stabilite, pe traseul deja existent. Se pare că reclamanții se află într-o confuzie în ceea ce privește natura juridică a dreptului de servitute, din moment ce au făcut referire constant pe parcursul procesului la inexistența dreptului de proprietate al pârâtei asupra căii de acces și au solicitat „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei, deși a existat un proces penal în această privință și s-a stabilit nevinovăția pârâtei prin hotărâre judecătorească definitivă. Instanța repetă reclamanților că, din moment ce acțiunea lor are ca obiect principal stabilirea unui drept de servitute de trecere, ei au acceptat prin chiar formularea acestui capăt principal de cerere că dreptul de proprietate asupra fondului pe care urmează a fi stabilită servitutea de trecere aparține persoanei care a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. Dreptul de servitute asupra unui teren exclude dreptul de proprietate asupra aceluiași teren. Altfel spus, obiectul după care s-a urmat întregul proces este stabilirea dreptului de servitute al reclamanților asupra drumului de acces, și instanța le-a acordat câștig de cauză, iar nu stabilirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra aceluiași drum, cu acest aspect instanța nefiind învestită.”
Cererea de completare a dispozitivului a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Prin decizia civilă nr. 380 din 17.06.2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._ , s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții J. E. și J. I., împotriva sentinței civile nr. 370 din 27.02.2014 a Judecătoriei Z..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod corect și legal, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea pentru completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3227 din 29. 11. 2013 a petenților J. E. și J. I., împotriva intimatei S. M..
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că instanța nu a omis așadar să se pronunțe asupra capătului de cerere.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții J. E. și J. I., solicitând instanței recalificarea căii de atac din recurs în apel, ceea ce instanța a și făcut prin încheierea de ședință din 20.05.2014.
Instanța de apel a reținut că, prima instanță s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei să se abțină, să efectueze orice lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților pe drumul de servitute, reținând în acest sens că, pârâta a încercat blocarea accesului reclamanților prin montarea unei porți de-a latul drumului, pe amplasamentul pe care l-a considerat .. În baza art. 634 Cod civil sus-menționat, instanța a obligat pârâta să se abțină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.”
Referitor la al doilea capăt din cererea de completare, instanța a reținut că în mod corect prima instanță nu a dat curs procedurii înscrierii în fals a titlului de proprietate al pârâtei, câtă vreme între părți, s-a desfășurat un proces penal având același obiect și care s-a finalizat printr-o hotărâre penală rămasă definitivă, reținând în acest sens că reclamanții se află într-o confuzie în ceea ce privește natura juridică a dreptului de servitute, din moment ce au făcut referire constant pe parcursul procesului la inexistența dreptului de proprietate al pârâtei asupra căii de acces și au solicitat „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei, deși a existat un proces penal în această privință și s-a stabilit nevinovăția pârâtei prin hotărâre judecătorească definitivă.
Față de cele ce preced, tribunalul, în baza dispozițiilor stipulate de art. 296 Cod procedură civilă vechi, a respins ca nefondat recursul reclamanților.
Împotriva acestei decizii, reclamanții J. E. și J. I. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței, în principal, admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanții arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu s-au pronunțat asupra cererii de completare a dispozitivului care a avut ca obiect cercetarea falsului din titlul de proprietate nr._/_/25.11.1996, în temeiul art. 184 C.pr.civ. și desființarea totală a acestuia conform dispozițiilor deciziei nr. XV/2005 a Î.C.C.J.
Procedând astfel, judecătorii au încălcat prevederile art. 129 alin. 6 C.pr.civ.
Reclamanții au formulat în fața instanței de fond cererea de cercetare a titlului de proprietate mai sus arătat ca fiind fals în baza art. 184 C.pr.civ., deoarece există sentința penală nr. 438/19.12.2011 care menține rezoluția din 10.06.2011 de netrimitere în judecată pentru situația prevăzută de art. 10 lit. d din C.pr.penală.
Prin urmare, când nu este caz de judecată penală, falsul se cercetează de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă.
Reclamanții au depus la fondul cauzei mijloacele de dovadă pe care le-au adus în sprijinul dovedirii falsului, respectiv Ordonanța prim procurorului din 22.07.2011 în care se afirmă că titlul de proprietate poate fi anulat de instanța civilă la solicitarea persoanelor interesate; cererea făcută de F. E. din 13.03.1991 care a fost respinsă de Comisia locală de fond funciar cu motivarea că nu există grad de rudenie cu autorul; adresa nr. 122/02.02.2011 a Primăriei Agrij din care rezultă că eliberarea titlului de proprietate a rezultat în urma cererii de 13.03.1991 a numitei F. E. după defunctul G. A. conform înscrisurilor din registrul agricol a localității Agrij din anul 1959 – 1963; adresa nr._/ 08.02.2011 a Postului de Poliție Agrij din care rezultă că F. E. are calitatea de noră a defunctului și de mamă a numitei S. M..
Deși obiectul cererii deduse judecății a fost clar și corect precizat, instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății întrucât reclamanții nu au investit instanța cu o cerere de cercetare a falsului în baza art. 183 C.pr.civ., ci cu o cerere de desființare a titlului de proprietate în baza art. 184 C.pr.civ. și conform deciziei nr. XV/2005 a Î.C.C.J.
Cererea reclamanților de cercetare a falsului este de competența instanței civile sesizate astfel încât în mod greșit s-a reținut că între părți nu s-a declanșat procedura înscrierii în fals prevăzută de art. 183 C.pr.civ., fiindcă între acestea s-a purtat un proces penal cu același obiect soldat cu o hotărâre judecătorească definitivă.
Practic, instanța nu s-a pronunțat în limitele cu care a fost investită asupra obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost arătat de reclamanți, încălcându-se prevederile art. 129 alin. 4 și alin. 6 C.pr.civ. Instanța nu a pus în dezbatere dacă în cauză se aplică art. 184 C.pr.civ., așa cum reclamanții au cerut sau art. 183 C.pr.civ., așa cum instanța greșit a arătat, calificând eronat cererea reclamanților.
Mai mult decât atât, instanța de apel nu motivează respingerea apelului declarat de reclamanți, încălcând prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. Procedând într-o asemenea manieră, instanța de apel a încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale întrucât cererile și probele administrate de reclamanți nu au fost deloc examinate de instanța de apel.
În drept, se invocă art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 C.pr.civ.
Pârâta intimată S. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată (f.20-21). În ședința publică din 07.11.2014 Curtea a calificat înscrisul intitulat întâmpinare ca fiind „concluzii scrise” întrucât întâmpinarea intimatei nu a fost depusă în termenul legal.
În susținerea poziției procesuale, intimata a arătat că, în mod corect prima instanță a respins cererea de completare formulată de reclamanți, întrucât s-a pronunțat asupra petitului privind demolarea stâlpilor de la poartă, astfel că nu este vorba de o omisiune de soluționare a acestui capăt de cerere.
Referitor la cererea reclamanților de cercetare a falsului, în mod corect prima instanță a statuat că procedura înscrierii în fals nu poate avea loc deoarece între părți a mai avut loc un proces penal cu același obiect, soldat cu o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a respins plângerea penală depusă de reclamanți pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și uz de fals.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Z. sub nr. 671 din 29.11.2013, reclamanții J. E. și J. I. au chemat în judecată pârâta S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească o servitute de trecere cu titlu gratuit în favoarea lor pe terenul proprietatea pârâților, pe amplasamentul existent cu destinație drum de acces, să dispună înscrierea servituții în cartea funciară, să stabilească dimensiunile deschiderii drumului de acces spre drumul comunal și lățimea drumul de acces, conform normelor tehnice privitoare la prevenirea și stingerea incendiilor, iar drumul de servitute să nu fie blocat sau restricționat prin îngrădiri sau lucrări de orice fel din partea pârâtei.
În cadrul acestui dosar, la termenul de judecată din 27.09.2012, reclamanții J. E. și J. I. au depus o cerere prin care au solicitat instanței să cerceteze titlul de proprietate nr._/_ din 26.11.1999, eliberat defunctului G. A., prin moștenitor F. E., ca fiind fals, cerere întemeiată pe art. 184 C.pr.civ., deoarece F. E. nu este moștenitoarea lui G. A. (f.53, f.54, dosar nr._ ).
Ulterior, prin cererea depusă la termenul de judecată din 25.10.2012, reclamanții au făcut unele precizări în sensul că solicită cercetarea falsului titlului de proprietate de către instanța civilă potrivit art.184 C.pr.civ. și art. 129 alin. 5 C.pr.civ., întrucât el constituie probă în acest dosar. În continuare, reclamanții au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 184 C.pr.civ. și au depus toate mijloacele de dovadă de care au înțeles să se prevaleze în cercetarea falsului (f.73-75, f.76, dosar nr._ ).
La termenul de judecată din data de 14.11.2013, reclamanții au depus din nou cererea de cercetare a falsului titlului de proprietate mai sus arătat, solicitând, ca urmare a constatării falsului, desființarea totală a titlului de proprietate (f.164, f.167, dosar_ ).
Prin sentința civilă nr. 3.227 din 29 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții J. E. și J. I., împotriva pârâtei S. M. și s-a stabilit servitutea de trecere, pe o distanță de 50,10 m de la axul drumului comunal „Din V.” și până la limita proprietății reclamanților situate administrativ la nr. 377, inclusiv peste terenul proprietatea „S. E.” folosit tot de către reclamanți, în favoarea fondului dominant de 700 mp înscris în TP_/_/20.12.2002 aflat în proprietatea reclamantei J. E. și asupra fondului aservit de 4100 mp înscris în TP_/_/25.11.1996 aflat în proprietatea autoarei pârâtei, F. E., așa cum este identificat acest drum de servitute prin varianta nr. 1 – fila 110 dosar, marcaj în culoare roșie – din raportul de expertiză întocmit în cauză de d-na exp. Molnár E..
Pârâta a fost obligată să se abțină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind înscrierea servituții în cartea funciară.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind stabilirea deschiderii și lățimii drumului.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1.730 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, admițând parțial cererea acestora în acest sens.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut în fapt următoarele:
Amplasamentul terenurilor aflate în proprietatea celor două părți adverse rezultă din planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul judiciar Molnár E. (f.110). Proprietatea reclamanților este marcată în roșu, mai puțin drumul de acces propus pentru servitute, și este ocupată de construcții, casă de locuit și anexe gospodărești, iar proprietatea pârâtei are contur albastru, este limitrofă drumului comunal „Pe V.” și nu are construcții.
Reclamanții sunt proprietarii gospodăriei situată la nr. 377 Agrij și terenul dedesubt este proprietatea reclamantei J. E., dobândită prin moștenire de la mama sa S. M., conform certificatului de moștenitor eliberat în anul 1992 (f.6), fiind înscrisă și în titlul nr._/_ din 20.12.2002 eliberat în favoarea acestei reclamante (f.7).
Între gospodăria reclamanților și terenul pârâtei se intercalează o porțiune de teren din titlul eliberat lui S. E. (f.11), bunica reclamantei, folosit însă tot de reclamanți, în virtutea vocației la moștenirea titularei. Deși există diferende între părți cu privire la întinderea acestei proprietăți, este cert că proprietatea lui S. E. nu se întinde până la drumul comunal, ci se limitează cu proprietatea pârâtei, căci altfel nu ar exista rațiunea reclamanților de a cere dreptul de servitute, drept care nu se poate acorda peste propriul teren, ci numai peste un fond aservit care este în proprietatea altei persoane.
Terenul pârâtei este înscris în titlul de proprietate nr._/_ din 25.11.1996 (f.156) eliberat în favoarea lui F. E., a cărei moștenitoare pârâta este, fapt necontestat de reclamanți nici în prezentul proces, în care o indică drept pârâtă și proprietară a fondului asupra căruia se cere stabilirea drumului de servitute, nici în procesul penal (f.27-29) în care reclamanții s-au plâns împotriva pârâtei de săvârșirea infracțiunii de fals cu privire la titlul de proprietate pe care aceasta îl deține.
Așa-numitul „drum de acces” care face legătura dintre drumul public comunal și proprietatea reclamanților, peste proprietatea pârâtei, a avut această destinație încă de la construirea lui, illo tempore. Drumul a fost făcut pentru a lega drumul comunal de o veche moară de apă, care a aparținut din timpuri străvechi antecesorilor reclamantei și avea o utilitate publică. Faptic, așa cum rezultă din expertiza tehnică (f.108), moara de apă și podețul peste pârâul morii încă mai există în teren. De asemenea, construcțiile edificate de reclamanți sunt astfel amplasate încât au deschiderea spre drumul de acces și, implicit, spre drumul comunal.
Toate aceste aspecte de fapt dovedesc că, deși nu s-a cerut constatarea posesiunii de 30 ani asupra drumului de acces, a existat o înțelegere sau un „titlu” în accepțiunea art. 623 Cod civil cu privire la destinația și folosința acestui drum, între proprietarii fondurilor limitrofe.
Prin eliberarea titlului de care se prevalează pârâta, respectiv titlul de proprietate nr._/_ din 25.11.1996 eliberat în favoarea autoarei sale, F. E., s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregii parcele limitrofe drumului comunal, inclusiv asupra căii de acces spre proprietatea reclamanților, dar asta nu înseamnă că servitutea de trecere care s-a născut anterior nu subzistă de pe urma acestei reconstituiri de proprietate și nu continuă să greveze proprietatea pârâtei.
Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.
Practic, făcând aplicarea textului legal în materie de servitute de trecere, instanța stabilește dreptul de servitute al reclamanților pe vechea cale de acces, după eliberarea titlului pârâtei asupra fondului aservit în aplicarea noii Legi a fondului funciar, reconfirmând existența unei servituți mai vechi, care nu s-a stins niciodată prin neuz sau în alt mod prevăzut de lege. Pretenția pârâtei de a stabili drumul de servitute într-un alt loc, la capătul grădinii sale, pe o cale mult mai lungă și neamenajată, este cu totul nefondată.
Față de acestea, instanța va stabili servitutea de trecere, pe o distanță de 50,10 m de la axul drumului comunal „Din V.” și până la limita proprietății reclamanților situate administrativ la nr. 377, inclusiv peste terenul proprietatea „S. E.” folosit tot de către reclamanți, în favoarea fondului dominant de 700 mp înscris în TP_/_/20.12.2002 aflat în proprietatea reclamantei J. E. și asupra fondului aservit de 4100 mp înscris în TP_/_/25.11.1996 aflat în proprietatea autoarei pârâtei, F. E., așa cum este identificat acest drum de servitute prin varianta nr. 1 – fila 110 dosar, marcaj în culoare roșie – din raportul de expertiză întocmit în cauză de d-na exp. Molnár E..
Reclamanții au cerut stabilirea servituții cu titlu gratuit, dar textul de lege mai sus citat prevede în partea sa finală, în mod expres, îndatorirea proprietarului fondului dominant de „a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona” pe proprietarul fondului aservit. Dreptul la despăgubire poate fi stabilit numai într-o acțiune pornită de titularul acestui drept, respectiv de proprietarul fondului aservit, acțiune care nu a fost formulată în cadrul acestui proces. Într-o astfel de acțiune, proprietarul fondului aservit va trebui să dovedească eventualele pagube suferite prin stabilirea drumului de servitute, ținând cont și de modul în care a luat naștere servitutea, așa cum este relevat acesta prin prezenta hotărâre.
Așa fiind, în cadrul acțiunii de față, instanța nu poate da curs cererii reclamanților de a stabili servitutea cu titlu gratuit.
În schimb, este întemeiată cererea reclamanților având ca obiect stabilirea obligației de a nu face în sarcina pârâtei. Astfel, potrivit art. 634 Cod civil, proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servituții dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită.
Pârâta a încercat blocarea accesului reclamanților prin montarea unei porți de-a latul drumului, pe amplasamentul pe care l-a considerat .. În baza art. 634 Cod civil sus-menționat, instanța va obliga pârâta să se abțină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcții care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanților, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.
Capătul de cerere formulat de reclamanți privind înscrierea servituții în cartea funciară este neîntemeiat pentru simplul motiv că, la momentul actual, nici dreptul de proprietate al reclamanților, nici dreptul pârâtei nu sunt înscrise în cartea funciară. Trebuie să se realizeze mai întâi identificarea cu date de carte funciară a ambelor proprietăți învecinate, precum și a servituții stabilite prin prezenta hotărâre, și ulterior să se realizeze înscrierile, conform procedurilor stabilite prin legea specială.
Reclamanții au mai cerut ca instanța să stabilească dimensiunile deschiderii drumului de acces spre drumul comunal și lățimea drumul de acces, conform normelor tehnice privitoare la prevenirea și stingerea incendiilor. Așa cum am mai arătat, instanța a analizat modul în care a luat naștere servitutea și a stabilit dreptul de servitute al reclamanților în conformitate cu dispozițiile Codului civil sub imperiul căruia servitutea a luat naștere, neavând relevanță în această materie unele norme care aparțin dreptului administrativ și care se pun în aplicare pe căile procedurale specifice acestei ramuri de drept.
Totodată, instanța a stabilit drumul de servitute astfel cum a fost identificat acesta prin raportul de expertiză tehnică, cu dimensiunile acolo stabilite, pe traseul deja existent. Se pare că reclamanții se află într-o confuzie în ceea ce privește natura juridică a dreptului de servitute, din moment ce au făcut referire constant pe parcursul procesului la inexistența dreptului de proprietate al pârâtei asupra căii de acces și au solicitat „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei, deși a existat un proces penal în această privință și s-a stabilit nevinovăția pârâtei prin hotărâre judecătorească definitivă. Instanța repetă reclamanților că, din moment ce acțiunea lor are ca obiect principal stabilirea unui drept de servitute de trecere, ei au acceptat prin chiar formularea acestui capăt principal de cerere că dreptul de proprietate asupra fondului pe care urmează a fi stabilită servitutea de trecere aparține persoanei care a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. Dreptul de servitute asupra unui teren exclude dreptul de proprietate asupra aceluiași teren. Altfel spus, obiectul după care s-a urmat întregul proces este stabilirea dreptului de servitute al reclamanților asupra drumului de acces, și instanța le-a acordat câștig de cauză, iar nu stabilirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra aceluiași drum, cu acest aspect instanța nefiind învestită.
Tot astfel, reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța o va obliga să plătească reclamanților suma de 1.730 lei, reprezentând cheltuielile de judecată care s-au dovedit necesare și utile cauzei, respectiv taxele judiciare și onorariul primului expert desemnat în cauză. A doua expertiză solicitată de reclamanți a relevat aceeași stare de fapt și, în mare, aceleași concluzii, dovedindu-se ineficientă cauzei.
După pronunțarea sentinței civile nr. 3227 din 29 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z., dosar nr._, prin cererea înregistrată sub nr._ /2014, la data de 10.12.2013, reclamanții au solicitat completarea sentinței primei instanțe cu privire la cererea privind demolarea stâlpilor de poartă existenți și pronunțarea asupra petitului privind constatarea ca fiind fals a titlului de proprietate și drept urmare, desființarea totală a acestuia, cerere asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat (f.2 dosar fond).
Ulterior, prin cererile înregistrate la data de 11.12.2013 și 30.12.2013, reclamanții au arătat că cererea de cercetare a falsului și desființarea titlul de proprietate au fost formulate în fața primei instanțe în condițiile art. 184 C.pr.civ., condiții care sunt îndeplinite în speță, cererea formulată de reclamanți în acest sens având un caracter incidental potrivit art. 17 C.pr.civ. astfel încât instanța trebuia să se pronunțe și asupra acesteia (f.3, f.5-6 dosar fond).
Prin decizia civilă nr. 351/10.06.2014 a Tribunalului S., dosar nr._ s-a admis apelul declarat de pârâta S. M. în contra sentinței civile nr. 3227/29.11.2013 a Judecătoriei Z. care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamanților J. E. și J. I. pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere, notarea în C.F. a dreptului de servitute și obligația de a nu face. S-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți în contra aceleiași sentințe, iar aceștia au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1.037 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1231/R/09.10.2014 a Curții de Apel Cluj, dosar nr._, ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanți.
Potrivit art. 2812 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis să se pronunțe, lăsându-l complet nesoluționat, asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Prin urmare, Curtea va verifica dacă în speță sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii de completare a unei hotărâri judecătorești și dacă prima instanță s-a pronunțat în fond asupra acesteia.
Art. 17 C.pr.civ. prevede că, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Cererea reclamanților formulată în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Z. având ca obiect cercetarea titlului de proprietate nr._/_ din 26.11.1999, eliberat defunctului G. A., prin moștenitor F. E., ca fiind fals, cerere întemeiată pe art. 184 C.pr.civ. și ca urmare a constatării falsului, desființarea totală a titlului de proprietate reprezintă o cerere incidentală formulată în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare și este de competența instanței învestite să judece cererea de chemare în judecată principală.
Potrivit art.184 C.pr.civ., când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
Așadar, acest text legal stabilește în mod evident că cererea de cercetare a falsului, când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, este de competența instanței civile sesizate.
Prin Decizia nr.XV din 21.11.2005 privind recursul în interesul legii referitor la organul judiciar competent să dispună desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, publicată în MO nr.119/08.02.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „1. În cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă. 2. În celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților.”
Verificând dispozitivul sentinței civile nr. 3227 din 29 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, Curtea constată că prima instanță nu s-a pronunțat deloc asupra acestei cereri.
În considerentele acestei sentințe, instanța de fond menționează doar că „Se pare că reclamanții se află într-o confuzie în ceea ce privește natura juridică a dreptului de servitute, din moment ce au făcut referire constant pe parcursul procesului la inexistența dreptului de proprietate al pârâtei asupra căii de acces și au solicitat „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei, deși a existat un proces penal în această privință și s-a stabilit nevinovăția pârâtei prin hotărâre judecătorească definitivă. Instanța repetă reclamanților că, din moment ce acțiunea lor are ca obiect principal stabilirea unui drept de servitute de trecere, ei au acceptat prin chiar formularea acestui capăt principal de cerere că dreptul de proprietate asupra fondului pe care urmează a fi stabilită servitutea de trecere aparține persoanei care a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. Dreptul de servitute asupra unui teren exclude dreptul de proprietate asupra aceluiași teren. Altfel spus, obiectul după care s-a urmat întregul proces este stabilirea dreptului de servitute al reclamanților asupra drumului de acces, și instanța le-a acordat câștig de cauză, iar nu stabilirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra aceluiași drum, cu acest aspect instanța nefiind învestită”.
Cu toate acestea, în considerentele sentinței civile nr. 370 din 27.02.2014 a Judecătoriei Z. dosar nr._, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților pentru completarea dispozitivului, judecătoria a reținut că „într-adevăr, spre finalul procesului, reclamanții au depus la dosar un înscris prin care solicitau „cercetarea falsului” din titlul de proprietate al pârâtei. Instanța a dat calificarea juridică adecvată acestei cereri, nu a declanșat procedura înscrierii în fals, prevăzută de art. 183 Cod procedură civilă, fiindcă între părți s-a desfășurat un proces penal cu același obiect soldat cu hotărâre judecătorească definitivă, iar despre un proces special de fond funciar cu obiect desființarea titlului în cadrul prezentului proces pentru stabilirea servituții de trecere, având aceiași reclamanți, nici nu poate fi vorba”.
Conform art. 129 alin. 6 C.pr.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Din examinarea comparativă a cererii incidentale cu dispozitivul sentinței, dar și a cererii de completare cu hotărârea primei instanțe pronunțată în prezenta cauză Curtea constată că aceasta a calificat greșit obiectul cererii incidentale a reclamanților ca fiind acela a unei proceduri de înscriere în fals reglementată de art.183 C.pr.civ. modificând în mod nelegal obiectul cererii reclamanților care a fost foarte clar precizat și anume cercetarea titlului de proprietate nr._/_ din 26.11.1999, ca fiind fals, cerere întemeiată pe art. 184 C.pr.civ. și ca urmare a constatării falsului, desființarea totală a titlului de proprietate.
La rândul ei, instanța de apel a preluat în considerentele deciziei atacate motivarea dată cererii de completare a dispozitivului hotărârii, fără a examina în mod efectiv criticile din cererea de apel a reclamanților, probele administrate și fără a indica motivarea în drept a soluției adoptate.
În aceste condiții, decizia criticată este practic nemotivată întrucât nu răspunde exigențelor prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și încalcă dreptul reclamanților la un proces echitabil garantat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Art.304 pct.8 C.pr.civ. statuează că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de reclamanții recurenți trebuie să precizeze în mod concret care este actul juridic pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens sau indicarea textului legal nefiind suficiente pentru a decide modificarea hotărârii recurate.
Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat.
Greșita calificare a cererii incidentale formulată de reclamanți nu echivalează cu o interpretare greșită a unui act juridic sau cu o schimbare a naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic a unui act juridic pentru a fi incidente dispozițiile textului legal mai sus menționat.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ. a fost invocat de reclamanți în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanțele de fond astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.7, pct.9 și art.312 alin.5 C.pr.civ. întrucât instanțele de fond au soluționat cererea de completare fără a intra în cercetarea fondului raportat la obiectul și cauza acesteia astfel încât în temeiul art.312 alin.1 și alin.5 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanții J. E. și J. I. împotriva deciziei civile nr. 380 din 17.06.2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică, în sensul că, în temeiul art.297 alin.1 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de reclamanții J. E. și J. I., în contra sentinței civile nr. 370/27.02.2014 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o desființează în parte și va trimite cauza pentru rejudecarea în parte, pe fond, a cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3227/29.11.2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, în limita cererii reclamanților având ca obiect „desființarea titlului de proprietate nr._/_/25.11.1996”, menținând restul dispozițiilor din decizie și sentință, referitoare la respingerea celorlalte solicitări din cererea de completare a dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții J. E. și J. I. împotriva deciziei civile nr. 380 din 17.06.2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică, în sensul că, admite în parte apelul declarat de reclamanții J. E. și J. I., în contra sentinței civile nr. 370/27.02.2014 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o desființează în parte și trimite cauza pentru rejudecarea în parte, pe fond, a cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3227/29.11.2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, în limita cererii reclamanților având ca obiect „desființarea titlului de proprietate nr._/_/25.11.1996.”
Menține restul dispozițiilor din decizie și sentință, referitoare la respingerea celorlalte solicitări din cererea de completare a dispozitivului.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.
GREFIER,
A.-A. M.
Red.A.A.P./13.11.2014.
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: C. R. P.
Jud.tribunal: C. N.C.;D. Patrițiu.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 430/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1137/2014. Curtea de... → |
|---|
