Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 05-06-2014, Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 5408/117/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 948/R/2014
Ședința publică din 5 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. I. și R. B. J. împotriva sentinței civile nr. 48 din 28 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE –AJFP CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 29 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2014.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanții B. I. și R. B. Juliann, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului B. I. prin Sentințele nr.44/1955 și nr.87/1957 pronunțate de Tribunalul M. Oradea pentru infracțiunile de agitație publică prevăzute și pedepsite de art.327 alin.3 Cod penal și uneltire contra ordinei sociale prevăzută și pedepsită de art.209 p.1-2. lit. b Cod penal, în baza art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009; obligarea pârâtului la restituirea echivalentului averii confiscate ca urmare a condamnării politice a antecesorului B. I., în baza art.5 lit. b din Legea nr.221/2009.
Astfel, s-a solicitat contavaloarea următoarelor suprafețe de teren:
- 24.210 mp. aferent cotei de ¾ din terenul în suprafață de 16 ha 5.614 mp. (28 jug. 893 stj) cuprins în C.F. nr.3748, nr. topo 14.333 arător și fânaț la „Supur” proprietari tabulari fiind Zagoni Sz. Juliana și antecesorul lor B. I.;
- 1732 mp. aferenți cotei de ½ din terenul în suprafață de 3463 mp. (962 stj) din imobilul cuprins în C.F. nr.4736, nr. topo_ arător la „Dealul Sf. G.”, proprietar tabular fiind antecesorul lor B. I.;
- 3584 mp. echivalentul cotei de ¼ din terenul în suprafață de 2 iug 760 stj (1 ha 4336 mp.) din imobilul cuprin în C.F. nr.5910, nr. topo_ arător la „Pietroasa”, proprietari tabulari fiind antecesorul lor B. I., B. S.;
- 6022 mp. echivalentul cotei de ¼ din terenul în suprafață de 4 iug 247 stj (2 ha 4089 mp.) înscris în C.F. nr.5910 nr. topo_ arător la „Eperies”, proprietari tabulari fiind B. S. și antecesorul lor B. I.;
- 1490 mp. echivalentul cotei de 6/60 din terenul în suprafață de 5 iug 817 stj (1 ha 4905 mp. din imobilul înscris în C.F. nr.7094 nr. topo_ fânaț la „Dosul de la coada Teleacului”, proprietari tabulari înscriși la poziția B+2, B+3, B+4 fiind Csiki S., antecesorul lor B. I. și G. S.;
- 2843 mp. echivalentul cotei de 6/60 din terenul în suprafață de 10 iug 813 stj (2 ha 8432 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr.7094 nr.topo_ fânaț la „Dosul de la coada Teleacului”, proprietari tabulari înscriși la poziția B+2, B+3, B+4 fiind Csiki S., antecesorul lor B. I., G. S.;
- 184 mp. echivalentul cotei de 6/60 din terenul în suprafață de 1096 stj (1841 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr.7094 nr. topo_ fânaț la la „Dosul de la coada Teleacului”, proprietari tabulari înscriși la poziția B+2, B+3, B+4 fiind Csiki S., antecesorul lor B. I., G. S.;
- 14.232 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 4 iug 1462 stj (2 ha 8463 mp.) cuprins în C.F. nr.8032 nr. topo_ arător la „Supur”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 144 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 80 stj (288 mp.) înscris în C.F. nr.8032 nr. topo_/1 arător sub „Dealul Sf. G.”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 33.003 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 11 iug 613 stj (6 ha 6006 mp.) înscris în C.F. nr.8032 nr. topo_ fânaț la „Valea Treia”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 2467 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 3 iug 648 stj (4933 mp.) înscris în C.F. nr._ nr. topo_ fânaț la „Dosul de la C. Teleacului”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 4351 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 6 iug 3 stj (8702 mp.) înscris în C.F. nr._, nr. topo_ fânaț la „Dosul de la C. Teleacului”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 2422 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 3 iug 549 stj (4844 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr._ nr. topo_ fânaț la „Dosul de la C. Teleacului”, proprietar tabular fiind Zagoni Sz. A. (de la antecesorul lor moștenind o cotă de ½);
- 3165 mp. echivalentul cotei de ¼ din terenul în suprafață de 2 iug 295 stj (1 ha 2662 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr._ nr. topo 3387 arător în . G. S. și antecesorul lor B. I.;
- 7250 mp. echivalentul cotei de ¼ din terenul în suprafață de 5 iug (2 ha 9000 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr._ nr. topo_ arător la „Pietroasa”, proprietari tabulari fiind G. S. și antecesorul lor B. I.;
- 5781 mp. echivalentul cotei de ¼ parte din terenul în suprafață de 3 iug 1591 stj (2 ha 3127 mp.) din imobilul înscris în C.F. nr._ nr. topo_ arător la „Pietroasa” (Maiste), proprietari tabulari fiind G. S. și antecesorul lor B. I.;
- 860 mp. ecivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 478 stj (1720 mp.) înscris în C.F. nr._ nr. topo_/2, arător la „Dealul Sf. G.”, proprietar tabulari fiind antecesorul lor B. I.;
- 927 mp. echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 515 stj (1854 mp.) înscris în C.F. nr._ nr. topo 4710/2, Armata Roșie nr.88, proprietar tabular fiind antecesorul lor B. I..
Pentru termenul de judecată din data de 30 mai 2013 reclamanții au formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cererea introductivă de chemare în judecată, sens în care au reiterat petitele și motivele acesteia, indicând erorile ce s-au strecurat în cadrul său.
Prin sentința civilă nr. 48 din 28.01.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamantul B. I. și R. B. J. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform sentintei penale nr. 44/1955 a Tribunalului M. Oradea, pronunțată în dosarul nr. 23/1957, antecesorul reclamantilor, a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani de inchisoare si 5 ani munca corectionala pentru infractiunea de agitatie publica si pentru uneltire contra ordinei sociale, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct.2 lit a si b al ultim C.pen..
Potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea 221/2009, condamnarile dispuse in temeiul art.209 din Codul penal din 1936, constituie de drept condamnari cu caracter politic.
Ca atare, in privinta acestor condamnari instanta nu mai trebuie sa constate caracterul politic, intrucit el este constatat de legiuitor, asa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1alin. 1,2,4 si art. 4 din Legea 221/2009, motiv pentru care s-a impus respingerea ca neantemeiata a acestui capat de cerere.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratului la plata despagubiri reprezentand contravaloaea terenurilor confiscate ca urmare a condamnarii politice, instanta a reținut urmatoarele:
Instanta prin adresa efectuata la fila 205 din dosar a solicitat Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar Cluj N. sa comunice daca titlurile de proprietate eliberate in temeiul legilor fondului funciar, in favoarea numitului B. I. sau succesorilor acestora vizeaza si terenurile ce fac obiectul prezentei actiuni, terenuri enumerate punctual in adresa .
Prin raspunsul nr._/304/28.01.2013, la adresa efectuata, Comisia Locala de Fond Funciar Cluj N. a comunicat ca terenurile inscrise in cartile funciare indicate in adresa, au fost solicitate de reclamanti in temeiul legilor reparatorii: Legea 18/1991, Legea 169/1997, Legea 10/2001 si Legea 247/2005, cereri care au fost solutionate prin emiterea TP_, TP_, TP_, TP9344/2008 si a dispozitiei nr. 1229/04.03.2009, 2483/19.07.2006 2443/17.07.2006,2796/21.04.2008 iar pentru diferenta de teren de 4728 mp s-a propus inscrierea in anexa de despagubiri, fiind atasate inscrisurile raspunsului la dresa.(f 213-236)
Potrivit dispozitiilor art. 5 al 1 din Legea 221/2009 porivit carora „ Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile 01 10 11 211 0 17> Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”
Din interpretarea dispozitiilor legale mai sus aratate rezulta ca acordarea despagubirilor in temeiul dispoziti ilor Legii 221/2009 este conditionata si anume de faptul ca bunurile confiscate printr-o hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative nu au fost restituite, in conditiile Legii 10/2001 sau a Legii 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, or in speta din raspunsul comunicat instantei de catre Comisia Locala de Fond Funciar Cluj N. rezulta ca terenurile inscrise in cartile funciare indicate in adresa, obiect al prezentei cereri de chemare in judecata, au fost solicitate de reclamanti in temeiul legilor reparatorii: Legea 18/1991, Legea 169/1997, Legea 10/2001 si Legea 247/2005, cereri care au fost solutionate prin emiterea TP_, TP_, TP_, TP9344/2008 si a dispozitiei nr. 1229/04.03.2009, 2483/19.07.2006 2443/17.07.2006,2796/21.04.2008 .
In consecinta, reclamantii nu pot beneficia de despagubiri in temeiul Legii 221/2009 .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. I. și R. B. J. solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei și, în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a reținut exclusiv pe baza afirmațiilor mincinoase ale Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar faptul că terenurile pentru care s-au solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 au fost solicitate și în temeiul altor legi reparatorii, cererile formulate fiind soluționate prin emiterea unor titluri de proprietate, a dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru diferența de 4728 m .p. teren propunându-se înscrierea în anexa de despăgubiri. Instanța de fond a făcut o greșită analiză și interpretare a materialului probator administrat în cauză și o greșită aplicare a legii.
Astfel, în ceea ce privește terenurile pentru care se solicită despăgubiri în cauză nu a fost emis nici un titlu de proprietate și nici nu au fost acordate despăgubiri în condițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997, ale Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Singurul teren pentru care antecesorul reclamanților, defunctul B. I. a beneficiat de reconstituirea dreptului său de proprietate este terenul în suprafață de 100 m .p. înscris în titlul de proprietate nr._ . Acest teren face parte din ter enul cu nr. topo._ înscris în CF nr. 3748 în suprafață de 164.354 m .p., reclamanții fiind îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o cotă ¾ din acest teren, ½ după defunctul B. I. și ¼ parte după defuncta Zagoni S. J., în total la o suprafață de 123.265 m .p. Suprafața de 23.265 m .p., diferența până la suprafața de teren la care sunt îndreptățiți, nu este inclusă în nici un titlu de proprietate, nefiind reconstituit dreptul de proprietate asupra acesteia.
În ceea ce privește terenul înscris în CF nr._ Cluj, nr. topo._, despre care se susține că ar fi fost validată în baza Legii nr. 247/2005 o suprafață de 4.728 m.p. s-a arătat că această suprafață de teren face parte din cealaltă cotă de ¼ la care reclamanții sunt îndreptățiți în calitate de moștenitori după defuncta Csiki S. născută G..
Restul terenurilor înscrise în titlurile de proprietate indicate de către Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar și în dispozițiile emise în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se identifică cu terenurile pentru care s-au solicitat despăgubiri în prezenta cauză și nici nu sunt acordate în schimbul acestor terenuri, făcându-se o analiză a fiecăruia dintre titlurile și dispozițiile invocate de către Comisia de aplicare a legilor fondului funciar.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri (filele 7-15, 22-74 dosar).
Cererea de recurs nu a fost motivată î n drept .
În apărare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că astfel cum a reținut instanța de fond terenurile care fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost solicitate de reclamanți în temeiul legilor reparatorii, aspect care rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Astfel, din răspunsul comunicat de Comisia locală de fond funciar Cluj-N. a rezultat că terenurile au fost solicitate de reclamanți în temeiul legilor reparatorii, cererile fiind soluționate prin emiterea titlurilor de proprietate și a dispozițiilor indicate în adresa nr._/304/2013.
Totodată, s-a arătat că prin raportare la decizia în interesul legii nr. 6/2013 pentru admiterea pretențiilor reclamanților trebuie dovedită îndeplinirea cerințelor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 în sensul că cele 18 terenuri a căror contravaloare o solicită reclamanții au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al condamnării și dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 147/2005.
Reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 întrucât au beneficiat în temeiul altor legi de măsuri reparatorii și de restituirea în natură a unor terenuri pentru care au solicitat despăgubiri.
Analizând recursul declarat de reclamanții B. I. și R. B. J. împotriva sentinței civile nr. 48 din 25 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
Pornind de dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 Curtea apreciază că demersul care trebuia făcut mai întâi de către instanța de fond, după administrarea probațiunii în cauză, era acela al stabilirii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților prin cele două hotărâri de condamnare indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Ori, din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă că instanța de fond a procedat în acest sens, fiind necesar a fi făcută această analiză de către instanța de recurs.
În ceea ce privește sentința penală nr.44/18.02.1955 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial Oradea, din extrasul anexat la fila 27 din dosarul de fond, coroborat cu încheierea Tribunalului Popular al orașului Cluj nr.444/1955(fila 28 dosar fond) și cu încheierea Tribunalului Popular al orașului Cluj nr.5736/1957(fila 30 dosar fond) rezultă că suprafața totală a imobilelor confiscate de către stat prin această h otărâre de condamnare este de 7 ha, 38 ari, fiind vorba despre porțiunea de sub B7 de ¼ parte din imobilele înscrise în C.F. nr._ Cluj, nr.top._ și_; porțiunea de sub B3 de ¼ parte din imobilul înscris în C.F. nr.5910 Cluj, nr.top._; porțiunea de_/_ parte din porțiunea de sub B7 de_/_ parte din imobilul înscris în C.F. nr.3748 Cluj, nr.top._, în suprafață totală de 28 jug,893 stj.p.
Apoi, referitor la sentința penală nr.87/16.03.1957(fila 23 dosar fond), din coroborarea conținutului acesteia cu încheierea nr.8089/1957 a Tribunalului Popular al orașului Cluj rezultă că s-a confiscat de către stat și porțiunea aflată în proprietatea condamnatului B. I. din imobilele cuprinse în C.F. nr.3748 Cluj și C.F. nr.8070 Cluj, nr.top._, porțiunea de sub B7, de 8037/_ parte și nr.top.3801, porțiunea de sub B1, de ½ parte, casă curte și grădină în suprafață de 819 stj.p.
De asemenea relevant în cauză este și faptul că prin decizia nr.8/08.01.1966 a Sfatului Popular al orașului regional Cluj, dată în considerarea Decretului nr.936/28.12.1965 a Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România s-a restituit antecesorului reclamanților cota de ½ parte confiscată din imobilul situat în Cluj-N., . nr.84, înscris în C.F. nr.8070, nr.top.3801.
Prin urmare, Curtea reține că nu toate imobilele care fac obiectul cererii de chemare în judecată îndeplinesc condiția prevăzută de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 pentru a putea fi acordate despăgubiri pentru acestea în temeiul Legii nr.221/2009, imobilele confiscate prin cele 2 hotărâri de condamnare indicate de către reclamanți, și care nu fost restituite înainte de anul 1990, fiind: porțiunea de sub B7 de ¼ parte din imobilele înscrise în C.F. nr._ Cluj, nr.top._ și_; porțiunea de sub B3 de ¼ parte din imobilul înscris în C.F. nr.5910 Cluj, nr.top._; porțiunea de_/_ parte din porțiunea de sub B7 de_/_ parte din imobilul înscris în C.F. nr.3748 Cluj, nr.top._, în suprafață totală de 28 jug,893 stj.p.; imobilul înscris în C.F. nr.3748 Cluj, nr.top._, porțiunea de sub B7, de 8037/_ parte. Numai referitor la acestea se impune analizarea mai departe a condiției ne/restituirii acestora în temeiul legilor anterioare de reparație.
În ceea ce privește această chestiune, a restituirii sau nu a acestor imobile în temeiul legilor speciale de reparație se constată că în mod corect a reținut instanța de fond răspunsul Municipiului Cluj-N.- Serviciul Revendicări Fond Funciar și R.A. nr._/304/28.01.2013 care este în sensul restituirii în favoarea reclamanților a dreptului de proprietate asupra tuturor imobilelor de care au fost deposedați. În lipsa unor probe contrare administrate în cauză la solicitarea reclamanților în vederea verificării susținerilor din cererea de recurs și a unor demersuri legale făcute de către reclamanți în ceea ce privește conținutul răspunsului comunicat de către autoritățile locale, afirmația gravă a acestora din recurs în sensul că mențiunile din adresă ar fi „mincinoase” nu poate fi luată în considerare.
Din actele anexate adresei identificate mai sus rezultă că antecesorul reclamanților, B. I., a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru imobilele care s-au aflat în proprietatea sa și a familiei sale în temeiul tuturor legilor speciale de reparație, cereri soluționate de c ătre organele competente. În cazul în care în aceste condiții s-ar permite în acest cadru procesual reverificarea modului în care au fost soluționate aceste cereri s-ar ajunge la încălc area dispozițiilor hotărârilor deja pronunțate, ceea ce este inadmisibil raportat la dispozițiile Legii nr.221/2009. Ceea ce permite art.5 alin.1 lit.b. din Legea nr.221/2009 este numai acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri pentru acestea în temeiul Legii nr.10/2001 și a Legii nr.2 47/2005. Aceasta înseamnă fie că nu s-au formulat cereri pentru aceste bunuri în temeiul legilor speciale de reparație anterioare, fie că aceste cereri nu au fost soluționate, nefiind avută în vedere situația în care aceste cereri au fost deja soluționate, iar soluția nu este convenabilă. În acest din urmă caz persoana interesată avea obligația să urmeze procedura prevăzută de legea specială incidentă în vederea contestării măsurilor dispuse în aplicarea acesteia de către autoritățile competente ( în același sens este și decizia civilă nr. 1 675/2012 a Curții de Apel Cluj), neputând a suplini această omisiune, sau o soluție defavorabilă, prin invocarea dispozițiilor Legii nr.221/2009.
Mai mult, se reține că pentru terenul înscris în C.F. nr.3748, nr.top.14.333 Cluj, antecesorului reclamanților i s-a reconstituit în nume propriu dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha prin titlul de proprietate nr.5484/388/10.12.1993, antecesorul reclamanților nefiind îndreptățit la reconstituirea în nume propriu a dreptului de proprietate sau stabilirea de despăgubiri pentru o suprafață mai mare decât aceasta, conform mențiunilor din cartea funciară diferența putând fi solicitată numai prin invocarea calității d e moștenitor a celorlalți proprietari tabulari, cărora nu le-a fost confiscată averea prin hotărâri penale, situație în care nu este incidentă Legea nr.221/2009.
Având în vedere considerentele de mai sus Curtea, în temeiul art.304 1 C.pr.civ., raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. I. și R. B. J. împotriva sentinței civile nr. 48 din 25 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar ul nr._, pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. I. și R. B. J. împotriva sentinței civile nr. 48 din 25 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. I. A. C. A. A. C.
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./25 .06.2014
Jud.fond: F. S. B.
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1015/2014. Curtea de Apel CLUJ | Partaj judiciar. Decizia nr. 1309/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
---|