Grăniţuire. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 491/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 701/309/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 491/R/2014

Ședința publică din data de 12 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. – președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

A.-T. N.

M.-C. V.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții B. N. și B. F., împotriva deciziei civile nr. 122 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul, în dosar nr._, privind și pe reclamanții S. M., S. A. JR., G. M. precum și pe pârâtul S. I., având ca obiect grănițuire – revendicare imobiliară.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin Sentința civilă nr. 552 din 25 aprilie 2013 Judecătoria Șimleu Silvaniei a admis cererea precizată formulată de reclamanții S. M., S. A. Junior, G. M., împotriva pârâților B. N., B. F., S. I..

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanților, teren intravilan de 1000 mp cu casă, înscris în cf nr._ Șimleu Silvaniei nr.top.1920/b/1 (cf vechi 3934) și proprietatea pârâților, teren intravilan curte și grădină de 400 mp cu casă înscris în cf_ Șimleu Silvaniei nr.top.1920/a pe linia roșie notată cu 6-7-3-2 pe schița de la fila 62 din dosar.

S-a dispus obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților, terenul de 130 mp cu nr.top.1920/b/1 notat cu f-d-c-g-8-2-3-7-6-f pe schița de la fila 62.

Au fost obligați pârâții să demoleze zidul de beton cu lungimea de 1,45 ml notat cu e-7 pe schiță, edificat pe terenul reclamanților.

Au fost obligați pârâții la 2700 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamanta S. M..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit concluziilor expertizei topografice efectuate în cauză, terenul proprietatea reclamanților, intravilan de 1000 mp cu casa înscris în cf. nr._ Șimleu Silvaniei nr.top.1920/b/1 (nr. cf. vechi 3934) și proprietatea pârâților, teren intravilan curte și gradină de 400 mp cu casa înscris în cf.nr._ Șimleu Silvaniei nr.top.1920/a sunt învecinate.

Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că pârâții ocupa suprafața de 130 mp din terenul reclamanților, motiv pentru care în baza art. 480 Cod civil, instanța a dispus obligarea pârâților sa lase în deplina proprietate și posesie reclamanților, terenul de 130 mp cu nr.top.1920/b/1 notat cu f-d-c-g-8-2-3-7-6-f pe schița de la fila 62.

De asemenea, din concluziile expertului s-a reținut că zidul de beton notat cu e-7 a fost edificat de către pârâți pe terenul reclamanților, pe o lungime de 1,45 ml astfel că în baza art.494 al.1 Cod civil, instanța a dispus obligarea pârâților sa demoleze acest zid.

Prin decizia civilă nr. 122 din 15.10.2013 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B. N. și B. F. împotriva Sentinței civile nr. 552 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei.

Au fost obligți pârâții la 350 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamanta S. M..

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelul vizând greșita obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2700 lei aferente judecării cauzei la fond, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.

În cazul în speță reclamanta a suportat cheltuieli de judecată în sumă de 3277 lei, iar pârâții în sumă de 1500 lei, conform chitanțelor de la fila 13 – apel.

Prima instanță a admis cererea precizată formulată de reclamanți și a obligat pârâții la plata sumei de 2700 lei, cheltuieli de judecată parțiale către reclamanta S. M..

Pârâții nu pot fi obligați doar la plata sumei de 888,5 lei cheltuieli de judecată, cum au susținut în motivul de apel invocat întrucât acțiunea precizată a reclamanților a fost admisă în totalitate.

Astfel s-au admis toate capetele de cerere privind stabilirea liniei de hotar dintre terenurile proprietatea părților, s-a dispus obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților, terenul în suprafață de 130 mp. și să demoleze zidul de beton cu lungimea de 1,45 ml notat cu e – 7 pe schiță, edificat pe terenul reclamanților.

Prin urmare în mod justificat prima instanță a obligat pârâții apelanți la plata sumei de 2700 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamanta S. M.. S-a avut în vedere faptul că acțiunea precizată a reclamantei a fost admisă în totalitate.

În situația în care obiectul acțiunii reclamantei îl constituia doar grănițuirea proprietății părților stabilirea cheltuielilor de judecată aferente grănițuirii pe jumătate era justificată.

Or, în cazul în speță acțiunea precizată a reclamantei a avut mai multe capete de cerere toate fiind admise.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, parte care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Astfel pârâții au fost obligați la 350 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamanta S. M..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B. N. și B. F., solicitând rejudecarea cauzei în baza unor înscrisuri noi cu privire la care arată că urmează să fie depuse la dosar.

Arată în susținerea recursului că vor cumpăra o suprafață de 1538 mp teren, iar în această situație, linia de hotar față de intimații reclamanți va fi schimbată.

Este în curs de soluționare litigiul având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la acest teren.

Recurenții reiterează critica din apel vizând greșita obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în primă instanță, în sumă de 2700 lei. În opinia recurenților, suma la plata căreia puteau fi obligați cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe este de 888,5 lei.

Prin întâmpinarea formulată (f. 12-13), reclamanții au solicitat respingerea recursului.

Arată în esență că faptul că recurenții intenționează să mai cumpere o suprafață de teren nu are nicio înrâurire asupra modului în care s-a stabilit linia de hotar prin sentința civilă nr. 552/25.04.2013 a Judecătoriei Simleu Silvaniei și nici asupra capetelor de cerere privind revendicarea suprafeței de 130 mp și obligarea recurenților la demolarea zidului construit nelegal.

În ce privește critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, în sumă de 2700 lei, aceasta este nefondată, raportat la soluția de admitere în totalitate a acțiunii.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din 5.02.2014 instanța a invocat inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează situația viitoare a cumpărării de către recurenți a unei suprafețe de 1538 mp teren din imobilul cu nr. top 1920/b/2/a, aceasta fiind o situație de fapt nouă, învederată pentru prima dată în recurs, care nu a fost avută în vedere la soluționarea cauzei în fond.

Critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță nu este fondată.

Așa cum a reținut instanța de apel, reclamanții au ocazionat în fața primei instanțe cheltuieli de judecată în cuantum de 3281 lei, reprezentând 1102 lei taxă judiciară de timbru (f. 19-20), 1578 lei onorariu expertiză (f. 48, 68) și 600 lei onorariu avocat (f. 82), iar pârâții au ocazionat cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu avocat (f. 13 dosar apel).

Acțiunea reclamanților având ca obiect stabilire linie de hotar, revendicarea porțiunii de teren ocupată nelegal de pârâți, a cărei suprafață a fost stabilită prin expertiza efectuată ca fiind de 130 mp și obligarea pârâților să demoleze zidul edificat pe terenul reclamanților, a fost admisă în totalitate.

Raportat la petitele acțiunii și la cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în fața primei instanțe – 3281 lei – curtea constată că obligarea pârâților la plata sumei de 2700 lei la fond a fost corect stabilită, raportat la dispozițiile art. 274 Cod proc. civ.

Astfel, instanța a acordat în totalitate sumele reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat și parțial onorariul expertului.

Statuarea primei instanțe referitoare la cât anume din costul total al expertizei este aferent determinării mejdiei (acest cost fiind suportat în mod egal de ambele părți, potrivit art. 584 și urm. C. civil), constituie o chestiune de apreciere, care nu mai poate face obiectul controlului judiciar în recurs.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul va fi respins. În ce privește scriptul intitulat „recurs” înregistrat la data de 10.02.2014, curtea constată că acesta este depus după închiderea dezbaterilor, astfel încât nu va fi luat în considerare.

În temeiul art. 274 Cod proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimaților S. M., S. A. jr. și G. M. suma de 999,7 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 19) și cheltuieli de transport la instanță pentru termenul de judecată din 5.02.2014 (f. 20).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții B. N. și B. F. împotriva deciziei civile nr. 122 din 15.10.2013 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților S. M., S. A. JR. și G. M. suma de 999,7 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

T. D. A.-T. N. M. C. V.

GREFIER

M. L.-T.

Red. MV dact. GC

2 ex/14.02.2014

Jud. apel. G.D., M. K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel CLUJ