Pretenţii. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 35/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 1657/112/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 35/A/2014

Ședința publică din 16 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. C.

JUDECĂTOR: A.-A. P.

GREFIER: A.-A. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA, precum și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul intimat O. S. IZVORUL SOMEȘULUI R.A., împotriva sentinței civile nr. 1165/F/19.03.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosar nr._ privind și pe pârâta intimată R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA București, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat O. S. Izvorul Someșului R.A., domnul avocat B. I., cu împuternicire avocațială pentru redactare și susținere întâmpinare, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel Cluj, care se află la f. 14 din dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei apelante R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava și reprezentantul pârâtei intimate R. Națională a Pădurilor Romsilva București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul declarat de pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării apelului, coroborat cu art. 10 alin. 2 lit. b, art. 10 alin. 3, art. 12 și art. 15 alin. 2 din Legea nr. 46/2008.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

Completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmită de către comisia de experți formată din experții: C. F., M. R. și G. A., a fost comunicată tuturor părților, iar până la acest moment niciuna dintre părți nu și-au exprimat poziția față de această completare la raportul de expertiză.

Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are obiecțiuni la completarea raportului de expertiză tehnică judiciară și, de asemenea, arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului intimat asupra apelului care formează obiectul prezentului dosar, precum și asupra cererii de aderare la apel.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea excepțiilor invocate în cauză și respingerea apelului formulat de pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care le susține verbal.

De asemenea, solicită admiterea cererii de aderare la apel formulată de reclamantul intimat O. S. Izvorul Someșului R.A., așa cum a fost formulată.

Reprezentantul reclamantului intimat arată următoarele:

Criticile invocate de pârâta apelantă prin memoriul de apel nu sunt întemeiate, având în vedere două aspecte, și anume: veniturile reclamantului sunt venituri publice; bunurile obiect al acțiunii fac parte din domeniul public al comunei Ș..

Se mai critică sentința apelată pentru că Direcția Silvică Bistrița nu ar fi o reprezentanță teritorială a pârâtei R. Națională a Pădurilor Romsilva, însă această susținere este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte: conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 C.pr.civ., Direcția Silvică Bistrița este o reprezentanță a pârâtei R. Națională a Pădurilor Romsilva; cererile de chemare în judecată se formulează la instanța de reședință de județ a reclamantei.

Prin memoriul de apel, pârâta apelantă invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 alin. 1 C.pr.civ., însă aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, deoarece litigiul nu privește imobilele, ci o obligație pecuniară a pârâtei.

De asemenea, și criticile privind cheltuielile de judecată sunt neîntemeiate, având în vedere împrejurarea că pârâta a căzut în pretenții, prin urmare a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Deoarece pârâta a căzut în pretenții, iar partea pe care o reprezintă nu, reclamantul nu a fost și nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată și, în consecință, nu există sume reciproce ce pot fi compensate.

Apreciază că cererea de aderare la apel formulată de reclamantul intimat O. S. Izvorul Someșului R.A. este întemeiată, prin urmare solicită admiterea acesteia în sensul de a obliga pârâta, în principal, la plata sumei de 664.526 lei, iar în subsidiar, la plata sumei de 533.398 lei.

Din contraexpertiza tehnică administrată în cauză a rezultat fără echivoc că suprafețele de pădure neregenerate sunt în suprafață de 117,3 ha, din care doar 82,16 ha au fost avute în vedere pentru regenerarea artificială, restul fiind suprafețe regenerate natural.

La pct. 10 din Anexa 2 a contraexpertizei se arată că suma de 37.465 lei reprezintă manopera descopleșirii în jurul puieților pentru suprafața de 16.432 ari. În principal a solicitat două descopleșiri pe an, iar în subsidiar o descopleșire pe an. A depus la dosar procese – verbale și devize de lucrări, din care rezultă că s-au efectuat acele lucrări de către O. S. Izvorul Someșului R.A., iar lucrările efectuate trebuie consemnate și cuprinse în amenajamentele Direcției Silvice.

Prin cele două expertize administrate în cauză s-a făcut dovada că suprafața retrocedată și neregenerată a fost de 82,16 ha, iar aceasta trebuia împădurită.

Apreciază că suma ce trebuie să fie acordată reclamantului O. S. Izvorul Someșului R.A. este cea indicată în cererea de aderare la apel.

Dispozițiile art. 136 din Codul S. sunt imperative și părțile nu pot deroga de la acestea.

D. prin raportul de expertiză, prin raportare la procesele-verbale de punere în posesie, s-a stabilit că suprafața retrocedată și neregenerată a fost de 82,16 ha și regenerarea acestora trebuia efectuată în mod artificial.

În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava și admiterea cererii de aderare la apel formulată de reclamantul intimat O. S. Izvorul Someșului R.A., cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1165/F/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ , s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul O. S. Izvorul Someșului RA Ș., împotriva pârâtei R. Națională a Pădurilor ROMSILVA, reprezentantă în proces de Direcția Silvică Suceava și, în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 402.271 lei, reprezentând sumă necesară împăduririi și efectuării lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv pentru suprafața neregenerată de 82,16 ha, situată în județul Suceava (preluată de la O. S. Iacobeni și O. S. Cârlibaba).

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 10.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:

„Potrivit art.12 din Legea nr.46/2008-Codul silvic, reclamantul administrează fondul forestier proprietate publică a comunei Ș..

În favoarea comunei Ș. s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii nr.1/2000, cu privire la teren cu vegetație forestieră situat pe teritoriul administrativ al județului Suceava, respectiv suprafața de 965 ha 3000 m.p., menționată în procesul verbal de punere în posesie nr.223/09.11.2007(f.28), prin preluare de la O. S. Cârlibaba și suprafața de 2818 ha 6000 m.p., menționată în procesul verbal de punere în posesie nr.222/09.11.2007(f.32), prin preluare de la O. S. Iacobeni, unitățile peisagistice și unitățile amenajistice, privind terenul reconstituit fiind menționate atât în cuprinsul proceselor verbale cât și în anexele la acestea(f.29-31 și f.33-41).

Din suprafața totală retrocedată comunei Ș. o parte a fost suprafață neregenerată, părțile invocând fiecare o altă suprafață d ca fiind neregenerată, reclamantul susținând că a preluat suprafața ed 117,3 ha, neregenerată iar pârâta susține că a predat o suprafață neregenerată de doar 80,6 ha invocând în acest sens procesul verbal întocmit la data de 11.03.2008(f.273).

Potrivit art. 136 alin.1 din Legea nr.46/2008-Codul silvic - R. Națională a Pădurilor - Romsilva plătește administratorului sau ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru pădurea retrocedată sumele din fondul de conservare și regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri rase, definitive sau accidentale I, reactualizate la data punerii în posesie, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare până la data punerii în posesie, după caz și conform alin.2 al aceluiași articol, sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc pentru suprafețele de pădure neregenerate, indiferent de data punerii în posesie, și nu pot fi mai mici decât sumele necesare împăduririi și efectuării lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Așa fiind tribunalul reține că dispozițiile art.136 din Codul silvic sunt incidente în prezenta cauză, în care se solicită obligarea pârâtei la plata sumelor necesare împăduririi și efectuării lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv, a suprafețelor retrocedate neregenerate, predate comunei Ș., chiar dacă predarea a avut loc la 09.11.2007, anterior intrării în vigoare a Codului silvic, întrucât se prevede expres că aceste sume se plătesc pentru pădurea retrocedată, indiferent de data punerii în posesie, cu mențiunea expresă că pentru retrocedările efectuate anterior intrării în vigoare a legii sumele se plătesc în termen de 12 luni de la . legii.

În aceste condiții apărarea pârâtei în sensul că dispozițiile art.136 din Codul silvic nu sunt incidente în speță nu sunt întemeiate, iar reclamantul în calitate de administrator al pădurii retrocedate este îndreptățit să solicite pârâtei să-i plătească sumele necesare împăduririi și efectuării lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv, a suprafețelor retrocedate neregenerate.

Referitor la întinderea suprafeței neregenerate, pentru care pârâta are obligația de a plăti reclamantului, sumele necesare în vederea regenerării tribunalul reține că nici susținerile reclamantului și nici ale pârâtei nu sunt întemeiate, urmând ca tribunalul să rețină ca fiind suprafață retrocedată neregenerată, pentru care subzistă obligația de plată a sumelor necesare pentru regenerare până la realizarea stării de masiv, suprafața indicată în raportul de expertiză silvică întocmit de trei experți, aflat la filele 522-533.

Astfel experții au concluzionat că din suprafața totală predată, la data punerii în posesie era neregenerată suprafața de 117,3 ha(f.525) dar că, din această suprafață, a fost regenerată natural suprafața de 35,14 ha, astfel că pentru această suprafață nu se impune efectuarea de cheltuieli de regenerare iar suprafața pentru care se impune efectuarea de cheltuieli pentru regenerare este de 82,16 ha.

Deși pârâta susține că, potrivit procesul verbal nr.8667/11.03.2008(f.273), de comun acord cele două părți au concluzionat că suprafața ce se impune a fi regenerată este de 80,6 ha, se constată că această suprafață a fost determinată teoretic prin compararea lucrărilor efectuate(defrișări și împăduriri) așa cum acestea rezultau din amenajamentele silvice, fără o deplasare efectivă în teren, în timp ce trei experți silvici au efectuat deplasarea în teren și au concluzionat astfel după parcurgerea suprafețelor respective, indicând unitățile amenajistice care nu sunt regenerate precum și suprafața acestora.

Suprafața indicată de experți, de 82,16 ha, este foarte apropiată de cea indicată de pârâtă, de 80,6 ha, în timp ce reclamanta face abstracție de suprafețele regenerate natural pentru care nu a efectuat și nu va efectua nicio cheltuială pentru regenerare.

Nu s-au avut în vedere concluziile expertului Holonec I. L. ( f.434-434) întrucât acesta a întocmit expertiza fără deplasarea în teren, concluziile privind suprafața neregenerată fiind formulată doar pe baza actelor și amenajamentelor silvice.

În ce privește sumele necesare pentru regenerarea celor 82,16 ha tribunalul reține suma totală necesară pentru regenerarea acestei suprafețe până la realizare a stării de masiv este de 402.271 lei(sumă care nu include valoarea puieților necesari pentru plantarea inițială, livrați de pârâtă, de 201.409 lei), așa cum rezultă din raportul ed expertiză (f.526-529) completat cu răspunsul la obiecțiuni (f.572).

Deși în raportul inițial experții au arătat că suma totală ar fi de 414.556 lei(sumă care nu include valoarea puieților necesari pentru plantarea inițială, de 201.409 lei) se constată de tribunal că, în mod corect, experții au revenit asupra acestei sume deoarece în calculația privind cheltuielile totale(inclusiv cele cu achiziționarea puieților) necesare până la realizarea stării de masiv de 565.298 lei(f.528), au fost incluse toate cheltuielile inclusiv cele efectuate până la data întocmirii expertizei, inclusiv cele efectuate de către reclamantă în anul 2010 cu împăduriri, precum și cele efectuate de pârâtă prin livrarea puieților, nefiind incluse cheltuielile efectuate de reclamant cu descopleșiri, denumite impropriu degajări la fila 526(în calculație fiind cuprinse doar 2 intervenții de descopleșire care ar urma să fie efectuate în viitor, din cele total necesare, în număr de 3, una fiind efectuată de reclamant în anul 2010).

Cum pârâta, prin Direcția Silvică Suceava, a predat reclamantului pentru împădurire un număr 322.000 puieți (f.275-279 și f.526) din cel total necesar de 377.940 (f.527)aspect necontestat de reclamant, în valoare de 201.409 lei, această sumă se deduce din suma totală, fiind deja suportată de pârâtă, rezultând suma de 363.889 lei la care se adaugă suma pentru lucrările de întreținere efectuate de reclamant în anul 2010, de 38.382 lei, totalul fiind 402.271 lei, sumă ce include și TVA precum și contribuțiile datorate bugetului de statul și de asigurări sociale.

Experții au concluzionat că pentru realizarea stării de masiv, după plantare se impune‚ a fi efectuate 3 intervenții de întreținere (descopleșire) din care una a fost efectuată de reclamant în anul 2010, având un decont de 38/382 lei, justificată cu actele depuse la dosar.

Atât reclamantul cât și pârâta au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză al celor trei experți.

Reclamantul a susținut că pentru realizarea stării de masiv sunt necesare 2 intervenții de descopleșire pe an sau cel puțin o intervenție susținând, din care două au fost efectuate una în anul 2010 și alta în anul 2012(pe care experții nu au reținut-o) și că până la realizarea stării de masiv(la vârsta de 7-8 ani de la plantare) ar fi necesare 14 intervenții( două intervenții în fiecare an) sau cel puțin 7 intervenții(una pe an).

Pârâta, prin obiecțiunile formulate a contestat constatările experților cu privire la suprafața ce trebuie regenerată artificial, susținând că aceasta este de doar 80,6 ha, cu privire la suprafața care trebuie efectiv pregătită înainte plantare, susținând că nu întreaga suprafață ce urmează a fi împădurită trebuie pregătită ci doar suprafața vetrelor puieților, cea ce reprezintă 25 % din suprafața totală (f.524); precum și cu privire la cheltuielile calculate de experți, cu pregătirea puieților înainte de plantare. Apoi, la fila 616 pârâta susține că la nivelul Direcției Silvice Suceava niciodată nu au fost achitate cheltuieli pentru curățire înainte de plantare pentru un procent de 50% din suprafața plantată și suprafața efectiv ce trebuie curățită înainte de plantare este de cel mult 33% și nu de 100% cum susțin experții. În același timp se invocă și faptul că în privința lucrării de descopleșire reținută ca fiind efectuată în anul 2010, experții nu trebuiau să adauge cheltuielile solicitate de reclamant deoarece nu a depus acte justificative privind plata lucrărilor, astfel că nu a fost efectiv efectuată descopleșirea din anul 2010.

Referitor la obiecțiunile reclamantului tribunalul reține că, în ce privește presupusa intervenție efectuată în anul 2012, experții nu au putut constata că ar fi fost efectuată.

Este real că reclamantul a depus la dosar acte privind efectuarea unor lucrări de întreținere în anii 2011 și 2012(f.577-604), însă tribunalul reține că prin aceste înscrisuri reclamantul nu aprobat că a efectuat efectiv lucrări de întreținere pe suprafețele supuse regenerării, în condițiile în care, în procesele verbale de recepție nu sunt indicate unitățile amenajistice arătate în cuprinsul raportului de expertiză ca fiind suprafețe neregenerate natural și totodată lucrările se referă la plantații efectuate în anul 2011 și anul 2012. Pe de altă parte, reclamantul nu a depus dovada achitării unor lucrări, fiind depuse la dosar doar devize estimative și nu facturi și chitanțe de plată. Or, un deviz de lucrări nu constituie o probă că lucrarea menționată în deviz a fost efectuată.

În ce privește numărul total de intervenții necesare pentru realizarea stării de masiv, pentru suprafața ce trebuie regenerată artificial, tribunalul reține concluziile experților ca fiind pertinente întrucât aceștia sunt specialiști în domeniul silvic și au concluzionat că sunt necesare un număr total de 3 intervenții, din care una a fost efectuată și mai sunt necesare încă 2 intervenții până la realizarea stării de masiv, stare la care se ajunge în timp de 6-7 ani de la plantare.

La obiecțiunile formulate de pârâtă experții au răspuns, prin răspunsul de la filele 570-572, în care s-a arătat că, în ce privește plantațiile de molid și larice, cum sunt cele din speță, nu există nicio normă care să prevadă că suprafața se pregătește doar parțial și nu în întregime, arătând că precizarea din normele tehnice 1 din 2000 la care face referire pârâta în sensul că se pregătește și se întreține doar suprafața vetrelor se referă la plantațiile de qvercinee și la avantajele efectuării plantațiilor în șiruri și tăblii, cu mențiunea că se referă la plantarea propriu zisă și nu se referă la lucrările de curățire anterior plantării, cum sunt tăierea rugilor, zmeurișului, ierburilor.

Experții au răspuns și la obiecția privind cheltuielile legate de pregătire a puieților înainte de plantare explicând că înainte de plantare puieții se depozitează la șanț înainte de plantare de două ori, o dată la scoaterea din pepinieră (lucrare care fiind efectuată de pârâtă nu a fost luată în calcul de experți) și a doua oară, după predarea puieților de către pârâtă reclamantului la locurile (șantierele) de împădurire și doar această din urmă lucrare a fost luată în calcul de experți.

În ce privește suprafața ce trebuie regenerată artificial tribunalul a arătat anterior considerentele pentru care a reținut suprafața ed 82,16 ha.

Cu privire la intervenția de descopleșire din anul 2010, tribunalul reține că în mod corect experții au luat în calcul sumele indicate de reclamant în a devizele de lucrări depuse la dosar cât timp s-as constatat că în mod sigur o intervenție de descopleșire a fost efectuată de reclamant.

Susținerile pârâtei, în sensul că Direcția Silvică Suceava nu a achitat niciodată lucrări de pregătire a suprafețelor în vederea împăduririi mai mult de 50% din suprafață sau de cel mult 33% din suprafață nu vor fi luate în considerare de instanță cât timp experții au prezentat considerentele pentru care trebuie avută în vedere întreaga suprafață a terenului ce urmează a fi plantat și nu doar suprafața vetrelor.

Prin urmare tribunalul reține că suma totală necesară pentru regenerarea până la realizarea stării de masiv a suprafeței de 82,16 ha este de 402.271 lei, sumă care trebuie achitată de pârâtă reclamantului, potrivit art.136 alin.2 din Legea nr.46/2008,astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte și va fi admisă în parte iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 402.271 lei, reprezentând sumă necesară împăduririi și efectuării lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv pentru suprafața neregenerată de 82,16 ha, situată în județul Suceava (preluată de la O. S. Iacobeni și O. S. Cârlibaba).

În temeiul art.274 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma justificată de reclamant ca fiind suportată cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de expert, în cuantum de 6.150 lei achitat (f.347 și f.575 ) și onorariu de avocat de 4.500 lei, conform ordinului de plată și extrasului de cont de la filele 622-623”.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta R. Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, solicitând, în temeiul art. 282 C.pr.civ., admiterea apelului, admiterea excepțiilor invocate, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente teritorial, iar in subsidiar, modificarea sentinței apelate si admiterea acțiunii doar in limita sumei de 341.096 lei.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod nelegal a fost respinsă excepția nelegalei timbrări a acțiunii reclamantului, întrucât acestei categorii de venituri nu-i sunt aplicabile prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 succesiv modificata deoarece:

Prin definiție, conform dicționarului economic, prin venituri publice se înțeleg totalitatea veniturilor bănești pe care autoritatea publica le încasează si care au ca destinație acoperirea cheltuielilor publice.

Ori, ocolul silvic, chiar organizat ca regie autonoma, nu este autoritate publica, așa cum nici R. Naționala a Pădurilor - ROMSILVA nu are acest statut, deoarece organizarea ca regie autonoma nu generează implicit calitatea de instituție publica.

In sistemul silvic, acesta calitate, de autoritate publica, este îndeplinita doar de către ministerul de resort si inspectoratele teritoriale de regim silvic si vânătoare.

O. silvic privat Izvorul Someșului ca si toate ocoalele silvice de stat din structura RNP-ROMSILVA, acționează potrivit criteriului de eficienta economica si nu pentru finanțarea cheltuielilor publice, chiar daca activitatea lui poate servi si unui interes public.

Sumele solicitate prin cererea introductiva de instanța, formulata de către reclamanta, nu fac parte din nici una din cele 4 categorii definite de art. 5 din OUG nr. 45/2003 ca fiind surse de venituri a bugetelor locale atâta timp cat, ele nu se percep ca impozite, taxe, contribuții sociale, accize, amenzi, dobânzi la impozite si taxe sau alte sume defalcate din venituri la buget.

Trimiterile din considerentele sentinței, la art. 12 si 15 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, sunt străine cauzei, aplicabile spetei fiind prevederile art. 33, care definește natura juridica speciala a fondului de regenerare si conservare a pădurilor, sursele de alimentare a acestui fond, destinația acestui fond, care nu are nimic comun cu bugetul local si faptul ca el se afla la dispoziția administratorului fondului forestier sau a prestatorului de servicii silvice, deci a ocolului silvic, indiferent daca acesta este organizat ca regie autonoma sau pur si simplu ca ocol privat similar asociațiilor si fundațiilor.

Daca s-ar admite o asemenea teza, ca cea promovata prin considerentele sentinței criticate, ar trebui sa se opereze discriminatoriu, cu doua unități de măsura respectiv: pentru resursele de alimentare a fondului de regenerare si conservare, solicitate a se obține pe cale judecătoreasca de către un ocol organizat ca regie, sa nu se plătească taxa judiciara de timbru; pentru aceleași resurse, daca acțiunea in justiție este inițiata de către un ocol silvic, organizat ca fundație sau asociație, sa se plătească taxa judiciara, deși legiuitorul nu distinge cu privire la sursele de alimentare a acestui fond si destinația lui funcție de natura juridica a ocolului sau a proprietății fondului forestier administrat.

Desigur, daca s-ar statua o asemenea practica, avantajele ar fi nete in favoarea R.N.P.-ROMSILVA, care administrează atât pădurile proprietate publica a statului cat si păduri private sau publice a unităților administrativ-teritoriale, comune, orașe si municipii, ori a persoanelor fizice, dar, oricum, pana in prezent, instanțele nu au manifestat nici o clementa in a nu fi obligați la plata taxei judiciare de timbru ori de cate ori am formulat acțiuni în justiție pentru recuperarea unor resurse destinate acestui fond si expres nominalizate de alin. (2) al art. 33 Cod silvic.

Greșita este si soluția de respingere a excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului Bistrița Năsăud prin încheierea din 27.06.2011.

Temeiul de drept invocat de către instanța de fond pentru a-și justifica competenta teritoriala, respectiv art. 7 alin. 2 C.pr.civ., nu are aplicabilitate in speța dedusa judecații si nu poate sta la baza încălcării principiului competentei generale consacrat de art. 5 C.pr.civ., potrivit căruia competenta revine instanței in circumscripția se afla domiciliul/sediul paratului.

Ori, in mod evident, art. 7 alin 2 vizează o situație de excepție in materie de competenta teritoriala, si de stricta interpretare, care privește exclusiv persoanele juridice de drept privat

R. Naționala a Pădurilor - ROMSILVA nu a fost si nu este persoana juridica de drept privat, atâta timp cat este constituita si structurata funcțional prin acte de dispoziție, in vigoare fiind H.G. nr. 229/2009, de organizare si funcționare.

In egala măsura, prin excelență, regia prestează servicii de interes public, sub autoritate Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice, realizează strategii de interes național in materie silvica, având ca scop fundamental gospodărirea durabila si unitara a fondului forestier proprietate publica a statului.

Chiar admițându-se, prin absurd, faptul că RNP-ROMSILVA ar fi persoana juridica de drept privat, căci așa a dorit sa o califice instanța de fond, tot nu ar putea fi stabilita competenta teritoriala a Tribunalului Bistrița Năsăud întrucât: Direcția S. nu este o reprezentanta a RNP-ROMSILVA, ci este o sucursală (conform cererii de înscriere adresata Oficiului Registrului Comerțului sub nr._/09.10.2012), iar norma instituită prin textul art. 7 alin. 2 este de stricta interpretare, privind exclusiv reprezentanța; de esența reprezentanței, față de filiale și sucursale, este faptul ca ele nu pot fi organizate ca întreprinderi producătoare de mărfuri, prestatoare de servicii sau executante a unor lucrări.

Ori, direcțiile silvice se caracterizează tocmai prin faptul ca produc mărfuri, prestează servicii tehnice silvice diverse si executa lucrări specifice.

Direcțiile silvice nu se înființează la cererea RNP – ROMSILVA, așa cum se întâmpla in cazul deschiderii unei reprezentante, ci prin acte de dispoziție ale guvernului.

Deci, caracteristicile sucursalei sunt similare celei ale filialei, având structura de întreprindere, autonomie gestionara, poate fi declarata in stare de faliment etc., doar ca nu are personalitate juridica.

Nici sub aspectul locului executării obligațiilor nu se putea pune problema competentei Tribunalului Bistrița Năsăud.

Pe cale de consecința, in stabilirea competentei teritoriale a instanței, nu are aplicabilitate art. 7 alin. 2 C. pr. civila așa cum printr-o greșita aplicare a legii a decis Tribunalul Bistrița Năsăud, motiv pentru care si pe acest temei apelul se impune a fi admis, hotărârea pronunțata casata, cu trimiterea cauzei spre competenta soluționare Tribunalului București, sau Tribunalului Suceava in măsura in care se apreciază ca Direcția S. Suceava, ca sucursala a RNP-ROMSILVA, poate sta in instanța ca parata in nume propriu, pentru acte si fapte ce-i aparțin in exclusivitate.

Competenta Tribunalului Suceava este data si de împrejurarea ca litigiul privește exclusiv imobile terenuri forestiere situate pe raza teritoriala a județului Suceava si aplicabila in cauza este prevederea art. 13 alin 1 C. pr. civila.

Cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei, arată apelanta, au fost acordate greșit, cu încălcarea prevederilor art. 274 si 276 C. pr. civilă.

Astfel, in consens cu practica unitara a instanțelor de judecată, sumele pretinse cu titlu de cheltuieli se impuneau a fi admise doar in măsura in care reclamantului i s-a admis cererea, deci calculate proporțional.

Poziția juridica de parte câștigătoare nu trebuie privita in abstract, ci este determinata de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii si rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Ori, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat mai mult decât i se datora, respectiv 718.546,90 lei, in loc de 402.271 lei stabilita prin hotărâre, si așa excesiva in raport cu suma efectiv necesara regenerării si întreținerii pana la starea de masiv.

Deci pretențiile admise reprezentând numai 56% din cele solicitate, in condițiile in care parata Direcția S. nu efectua la rândul sau cheltuieli de judecata, reclamanta era îndreptățita la aceiași proporție din cheltuielile efectuate, respectiv 56% din 10.650 lei = 5.964 lei.

Totodată, instanța de fond a ignorat complet faptul ca paratei D.S. Suceava i s-a admis cererea de efectuare a unei noi expertize, pentru care a achitat suma de 15.810 lei, in condițiile în care ambele părți sunt in culpa procesuala atâta timp cât reclamantul a cerut mai mult decât i se datora, considerent pentru care pârâta nu putea sa se conformeze cererii sale, și a fost obligată să provoace procesul.

Pe considerentele dezvoltate, apelanta solicita reformarea hotărârii atacate, cheltuielile de judecata urmând a fi compensate.

Pe fondul cauzei, apelanta solicită o reevaluare a probatoriului și o corectă coroborare a înscrisurilor, mai ales cele însușite sub semnătura ambelor parți.

Ori, înlăturându-se nejustificat Procesul verbal nr. 8667/11.03.2008 încheiat intre părți, se retine doar opinia expertului relativ la suprafața neregenerată, care ar fi de 82,16 ha și nu 80,6 ha, care este în realitate.

Este falsa susținerea din considerente, potrivit căreia experți au stabilit aceasta suprafața prin deplasare in teren, atâta timp cat, o simpla deplasare neurmata de efectuarea unor măsurători, nu putea contraveni unor înscrisuri cum sunt amenajamentele silvice, situațiile de lucrări, devize, procesul verbal menționat etc.

Deci, printr-o greșita aprecierea probelor, s-au majorat artificial sumele datorate de către pârâtă, obligând pârâta sa suporte cheltuieli de regenerare si întreținere pentru aproximativ 2 ha in plus, care nu necesitau asemenea lucrări.

S-au reținut, de asemenea, date nerealiste privind curățirea terenului in vederea împăduririi, întrucât s-a admis calculul costurilor in devizul expertizei prin raportare la suprafața totala de 8.216 ari, situație inacceptabila tehnic, întrucât niciodată, nici măcar experimental, nu s-au realizat lucrări de curățire a terenului pe întreaga suprafață, ci funcție de gradul de acoperire cu specii ierboase și lemnoase.

Conform Normelor unificate pentru lucrările din silvicultură - ediția 1997, gradul de acoperire cu specii ierboase și lemnoase poate fi slab (până la 33% din suprafață), mijlociu (34-66 % din suprafață) și puternic (peste 66% din suprafață).

Practic, nu s-a probat prin devize de lucrări, aprobate la plata si achitate, că s-ar fi efectuat lucrări de curățire pe 100% din suprafață, așa cum pârâta a fost obligată să le achite, doar pe simple supoziții, că ar fi necesare.

Direcția Silvică Suceava, cea mai puternica structura silvica de acest rang din tara, nu a efectuat niciodată si nu a achitat niciodată operațiuni de curățire pe mai mult de 50% din suprafața ce urma a fi plantata, motiv pentru care, raportat la situația înregistrata in teren, procentul de curățire nu ar putea depăși nici teoretic 33% din suprafața de 80,6 ha și, în consecință, devizul estimativ întocmit de Direcția Silvică Suceava, respectiv - pct. 6 simbol articol CI III b, potrivit căruia, curățirea efectiva s-a realizat pe o suprafața de maxim 20,15 ha, cu o valoare a manoperei de 6.851 lei și nu de 25.552 lei, stabilită de către experți (calcul fără cote), este cel realist.

Prin aplicarea cotei de 27,87 %, valoarea curățirii terenului calculata prin deviz este de 8.760 lei, față de 32.962 lei stabilită de expertiză (fara TVA), considerent pentru care apelanta a și achiesat la o obligație totala de plata in cuantum de maxim 341.096 lei, și nu de 402.271 lei.

La dosarul cauzei s-au anexat centralizatoare devize pentru operațiuni de curățire teren de la ocoale silvice similare, inclusiv ocolul mama Cârlibaba, unde suprafața parcursa cu astfel de lucrări nu a depășit niciodată 33% din total.

Lipsa de precizie si acuratețe a rapoartelor de expertiza, diferențele deosebit de mari intre cele doua lucrări, revenirile experților asupra cuantumului obligației de plata datorate de către parata după formularea de obiecțiuni, conduce o data in plus la concluzia ca, expertiza nu este regina probelor si ca valoarea acesteia trebuia apreciata prin coroborarea tuturor Înscrisurilor.

Oricum, s-au fixat obligații de plata in sarcina paratei nu doar excesive, ci si prin nimic probate, deoarece privesc si lucrări viitoare, ipotetic necesare si nimic nu susține cuantumul acestora, caracterul cert si lichid, preopozabil a nu mai fi efectuate, ci doar decontate pe devize fictiv întocmite, dar de natura a absorbi bani publici.

Apelanta apreciază că pentru cele doua intervenții de decoplesire, ce ar urma sa fie executate in viitor, sumele datorate sunt calculate pur aleatoriu, astfel că nu sunt datorate, până nu se face proba efectuării lor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul O. S. Izvorul Someșului R.A. a solicitat respingerea excepțiilor invocate și respingerea apelului formulat; cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că excepția netimbrării este neîntemeiata. Astfel, așa cum a reținut si instanța de fond, deoarece reclamantul este o regie autonoma de interes local de utilitate publica, veniturile acesteia sunt venituri publice de interes local, întrucât sumele obținute din activitatea regiei se virează unității administrativ-teritoriale si constituie venituri publice. Astfel cum a rezultat si din expertiza administrata, bunurile obiect al acțiunii fac parte din domeniul public al comunei Ș..

Oricum, apelul nu poate fi admis pe acest considerent, ci instanța poate să stabilească si să oblige părțile la plata taxelor judiciare in calea de atac și la fond.

Excepția necompetentei teritoriale este neîntemeiata, întrucât, chiar dacă parata ar fi o persoana juridica de drept public, instanța competenta ar fi tot Tribunalul Bistrița Năsăud, potrivit art. 8 C.pr.civ.

Se mai susține ca direcția silvica nu ar fi o reprezentanță și că astfel nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 7 alin.2 C.pr.civ. Susținerea este neîntemeiata.

În niciun act normativ, cu excepția Codului de procedură civilă, nu este prevăzut termenul de reprezentanță. În consecință, in mod temeinic si legal instanța fondului a apreciat ca direcția silvica este o reprezentanță teritorială a pârâtei.

Cu privire la fondul cauzei, intimatul solicită obligarea paratei la plata sumelor arătate în acțiune, deoarece, din lipsa fondurilor - imputabilă pârâtei - care nu a plătit aceste sume, lucrările nu s-au putut efectua pentru toata suprafața. Așadar, având in vedere ca starea de masiv se obține la 8 ani si având in vedere contravaloarea lucrărilor avute in vedere la întocmirea contraexpertizei, parata trebuie sa achite reclamantului contravaloarea acestor lucrări pentru diferența de șapte ani.

În cauză a formulat cerere de aderare la apel reclamantul O. S. Izvorul Someșului, pentru termenul de judecată din data de 12.09.2013 – primul termen fixat pentru judecarea apelului -, solicitând modificarea sentinței fondului, în sensul de a obliga pârâta, în principal, la plata sumei de 664.526 lei, iar în subsidiar, la plata sumei de 533.398 lei (f. 18-19, 23).

În motivarea cererii de aderare la apel reclamantul a arătat că în fapt, comunei Ș. i-au fost retrocedate păduri, inclusiv suprafețe neregenerate, în suprafață totală de 117,3 hectare, suprafață din care, în anul 2010, s-au împădurit 57,1 ha, rămânând de împădurit o suprafață de 60,2 ha.

Din contraexpertiza tehnică administrată în cauză rezultă fără echivoc că suprafețele de pădure neregenerate sunt în suprafață de 117,3 ha, din care doar 82,16 ha au fost avute în vedere pentru regenerarea artificială, restul fiind suprafețe regenerate artificial.

Apelul este fondat în parte, iar cererea de aderare la apel este nefondată.

Cu privire la motivul de apel, din apelul pârâtei, referitor la excepția nelegalei timbrări a acțiunii reclamantului.

În conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, republicată, „sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

Art. 26 alin. 2 și 3 din O.M.J. nr. 760/C/1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, nuanțează oarecum textul art. 17 din lege, precizând ce anume se înțelege prin „cereri și acțiuni ce au ca obiect venituri publice”.

Astfel, potrivit art. 26 alin. 2 din O.M.J. nr. 760/C/1999, „sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanțelor și unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile și acțiunile, precum și căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuala a acestora, sunt scutite de taxa judiciară de timbru atunci când au ca obiect venituri publice”.

Art. 26 alin. 3 precizează ce anume se înțelege efectiv prin „venituri publice”, arătând că „în înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria "venituri publice" se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.

Din interpretarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu cele ale art. 26 alin. 2 și 3 din O.M.J. nr. 760/C/1999, se desprinde concluzia conform căreia, sunt scutite de plata taxelor de timbru, pe de o parte, cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, când au ca obiect venituri publice, iar pe de altă parte, cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice, adică atunci când aceste cereri, acțiuni sau căi de atac, au ca obiect venituri publice dintre cele expres menționate de art. 26 alin. 3 din O.M.J. nr. 760/C/1999, respectiv, „veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.

Cu alte cuvinte, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 26 alin. 2 și 3 din O.M.J. nr. 760/C/1999, operează, pe de o parte, pentru două categorii de instituții publice, și anume, o primă categorie, formată din enumerarea limitativă prevăzută de textul arătat, și a doua categorie, formată de instituții publice, altele decât cele menționate în enumerarea limitativă, în ambele ipoteze cu condiția ca pretențiile invocate de aceste instituții publice să aibă ca obiect venituri publice.

Pe de altă parte, este necesar, pentru a opera această scutire prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997, ca pretențiile solicitate prin acțiunea ce formează obiectul dosarului în care se solicită a se face aplicarea art. 17 din Legea nr. 146/1997, să reprezinte venituri publice, în sensul definit de art. 26 alin. 3 din O.M.J. 760/C/1999.

Or, obiectul dosarului pendinte îl constituie pretenții solicitate de la o instituție publică cu caracter autonom, de către un reclamant ce se încadrează în textul art. 10, art. 12 și art. 15 alin. 2 din Legea nr. 46/2008, sume ce se circumscriu prevederilor art. 26 alin. 3 teza finală din O.M.J. nr. 760/C/1999, sens în care cererea pendinte este scutită de la plata taxelor de timbru, așa cum de altfel, Curtea a statuat și prin încheierea ședinței publice din 12.09.2013.

Astfel, potrivit art. 10 alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008, privind Codul silvic, „administrarea, precum si serviciile silvice, după caz, se asigura prin ocoale silvice autorizate, denumite in continuare ocoale silvice, care sunt (…), fie ocoale silvice private, care sunt înființate, in condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au in proprietate fond forestier sau de asociații constituite de către acestea”, fie, conform art. 10 alin. 3 din aceeași lege, sunt de „interes public si pot administra sau asigura servicii silvice, după caz, si pentru alte proprietăți, pe baza de contracte”.

Conform art. 12 din Legea nr. 46/2008, „fondul forestier proprietate publica a unităților administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice private care funcționează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic sau pe baza de contracte cu ocoale silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”, în timp ce, potrivit art. 15 alin. 2, ocoalele silvice, chiar și cele private, sunt de utilitate publica si dobândesc personalitate juridica din momentul înscrierii acestora in Registrul național al administratorilor de păduri si al ocoalelor silvice.

În plus, jurisprudența națională a fost constantă în a statua, în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 atunci când cererea are ca obiect venituri publice (a se vedea în acest sens, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Comercială, Decizia comercială nr. 55/03.02.2009; Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, Decizia nr. 790/10.02.2010; Curtea de Apel Suceava – Secția Civilă, Decizia nr. 20/03.02.2010).

În raport de dispozițiile legale anterior invocate și de limitele învestirii instanței prin petitul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că cererea pendinte are, așadar, ca obiect venituri publice, astfel încât, în privința acesteia sunt aplicabile dispozițiile legale conform cărora, pentru cererea de chemare în judecată pendinte, nu se datorează taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997, această cerere fiind scutită de la plata taxelor de timbru.

Este adevărat că art. 33 din Legea nr. 46/2008 vorbește despre administrarea fondului forestier și despre fondurile care trebuiesc înființate de administratorul fondului - fondul de conservare și regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal și având regimul rezervelor fiscale -, dar nu este mi puțin adevărat că textul art. 33 are în vedere administrarea „fondului forestier proprietate publică a statului”.

Curtea constată că invocarea de către pârâta apelantă a prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 45/2003, privind finanțele publice locale, nu mai prezintă relevanță în prezenta cauză, și nu se mai impune a se analiza incidența sau nu a acestui text legal în cauza pendinte, întrucât această O.U.G. nr. 45/2003 a fost abrogată cu mult înainte de promovarea cererii de chemare în judecată – 28.03.2011 -, respectiv, la data de 1 ianuarie 2007, prin art. 86 din Legea nr. 273/2006.

Pe cale de consecință, pentru toate argumentele mai sus expuse, Curtea constată că acest motiv de apel, din apelul pârâtei, este nefondat.

Cu privire la motivul de apel referitor la incidența în cauză a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița Năsăud, excepție respinsă de Tribunalul Bistrița Năsăud prin încheierea din 27.06.2011.

Pârâta apelantă a susținut că în cauză nu ar fi competent să judece cauza în primă instanță Tribunalul Bistrița Năsăud, pe motiv că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 7 alin. 2 C.pr.civ., ci cele ale art. 5 C.pr.civ., conform cărora, competența revine instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul pârâtului.

S-a susținut de către pârâta apelantă că Direcția Silvică Suceava nu este o reprezentanță a pârâtei apelante, astfel încât, în absența unei atare calități, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. 2 C.pr.civ., care sunt de strictă interpretare, și care privesc exclusiv reprezentanța.

Nu sunt incidente, în opinia pârâtei apelante, nici dispozițiile referitoare la locul executării obligațiilor, și oricum, susține pârâta apelantă, nu se poate pune problema competenței Tribunalului Bistrița Năsăud, din acest punct de vedere, în cauză găsindu-și aplicare norma instituită de art. 13 alin. 1 C.pr.civ., respectiv, competența revine Tribunalului Suceava, pe motiv că, litigiul privește exclusiv imobile terenuri forestiere situate pe raza teritorială a județului Suceava.

Curtea constată că toate aceste susțineri ale pârâtei apelante sunt nefondate, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Prin Încheierea ședinței publice din 27.06.2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ (f. 263 dosar fond vol. II), Tribunalul Bistrița Năsăud a respins excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe „având în vedere că locul executării obligației de plată este în raza teritorială a acestei instanțe și potrivit art. 7 alin. 2 este competent să soluționeze cererea”.

Curtea constată că în mod legal și corect a fost respinsă de către Tribunal excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița Năsăud în judecarea prezentei cauze, însă pentru alte argumente decât cele avute în vedere de către Tribunal, având în vedere următoarele considerente:

Art. 7 alin. 2 C.pr.civ. prevede că cererea (împotriva unei persoane juridice de drept privat) se poate face și la instanța locului unde persoana juridică are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.

Pe de altă parte, art. 8 alin. 1 C.pr.civ. prevede că cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale, se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul, în speță, reclamantul având sediul în circumscripția Tribunalului Bistrița Năsăud.

Pârâta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA este, prin prisma Legii nr. 46/2008, o regie publică, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. 1 C.pr.civ., astfel încât, în raport de faptul că reclamantul își are sediul în raza de circumscripție a Tribunalului Bistrița Năsăud, în mod corect cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud – având în vedere și valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, din perspectiva art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ. -, astfel încât, în opinia Curții, competența teritorială, pe acest considerent, revenea în mod cert Tribunalului Bistrița Năsăud.

Pe de altă parte, corect a reținut Tribunalul Bistrița Năsăud incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. 2 C.pr.civ., însă doar din perspectiva faptului că Direcția Silvică Suceava acționează ca o reprezentanță în teritoriu a pârâtei apelante, nu și din perspectiva calității pârâtei.

Pentru a răspunde acestui motiv de apel, referitor la necompetența teritorială a Tribunalului Bistrița Năsăud, Curtea de Apel Cluj a dispus la termenul de judecată din 12.09.2013, efectuarea unor adrese, atât către R. Națională a Pădurilor Romsilva București, cât și către R. Națională a Pădurilor S., prin Direcția Silvică Suceava, cu următorul conținut:

„În raport de dispozițiile art. 136 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 – conform cărora „R. Națională a Pădurilor - Romsilva plătește administratorului sau ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru pădurea retrocedată sumele din fondul de conservare și regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri rase, definitive sau accidentale I, reactualizate la data punerii în posesie, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare până la data punerii în posesie, după caz” -, să precizeze care este temeiul juridic în baza căruia, în speță, o parte din aceste sume au fost achitate reclamantului O. S. Izvorul Someșului R.A. direct de către Direcția Silvică Suceava, iar nu direct de către R. Națională a Pădurilor – Romsilva.

De asemenea, să precizeze dacă Direcția Silvică Suceava a avut sau nu calitatea de reprezentant, de mandatar, al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, respectiv, dacă R. Națională a Pădurilor – Romsilva a acordat acesteia un mandat expres în acest sens – diferit de mandatul de reprezentare în instanță prevăzut de art. 6 alin. 9 din H.G. nr. 229/2009 -, în caz afirmativ, să depună la dosar dovada acestui mandat.” (f. 24, 26, 27).

Prin adresa nr._/03.10.2013, emisă de R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, s-a comunicat instanței faptul că „pentru efectuarea de plăți către creditori, Direcția Silvică Suceava nu are nevoie de un mandat expres, altul decât cel izvorât din prevederile art. 6 alin. 9 din H.G. nr. 229/2009, deoarece, prin directorii săi, reprezintă interesele și îndeplinește atribuțiile Romsilva pe raza teritorială în care este organizată”, iar „conform prevederilor art. 18 – 22 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea, atribuțiile și limitele de competență ale organelor de conducere a unităților fără personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, regulament aprobat prin Hotărârea nr. 2/25.02.2010 a Consiliului de Administrație al Regiei, Comitetul Director și Directori Direcției Silvice au toate competențele juridice prevăzute de legislația în vigoare” (f. 28-29).

S-a mai arătat prin această adresă că, în acest sens, direcțiile silvice, prin reprezentanți lor legali, deschid conturi proprii în unitățile bancare și operează plăți și încasări fără avizul sau aprobarea expresă a RNP Romsilva și, implicit, efectuează orice alte operațiuni financiar contabile, care privesc obligații de plată ale RNP Romsilva, născute din activități desfășurate pe raza de competență în care este organizată Direcția.

Mai mult decât atât, se arată în această adresă, conturile Direcției Silvice organizată ca sucursală, pot fi executate silit pentru orice obligație de plată născută în numele și pe seama Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, dacă acestea rezultă din activități desfășurate pe raza lor de competență sau privesc terenuri cu vegetație forestieră ce au fost sau se află în administrare, cum este cazul și în speță.

Din adresa nr._/AC/03.10.2013, emisă de R. Națională a Pădurilor - Romsilva, rezultă faptul că „pentru efectuarea de plăți către creditori, Direcția Silvică Suceava nu are nevoie de un mandat expres, altul decât cel izvorât din prevederile art. 6 alin. 9 din H.G. nr. 229/2009, deoarece, prin directorii săi, reprezintă interesele și îndeplinește atribuțiile Romsilva pe raza teritorială în care este organizată”, iar „conform prevederilor art. 18 – 22 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea, atribuțiile și limitele de competență ale organelor de conducere a unităților fără personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, regulament aprobat prin Hotărârea nr. 2/25.02.2010 a Consiliului de Administrație al Regiei, Comitetul Director și Directori Direcției Silvice au toate competențele juridice prevăzute de legislația în vigoare” (f. 31).

Prin aceeași adresă s-a învederat instanței faptul că direcțiile silvice prin reprezentanți lor legali, deschid conturi proprii în unitățile bancare și operează plăți și încasări fără avizul sau aprobarea expresă a RNP Romsilva și, implicit, efectuează orice alte operațiuni financiar contabile, care privesc obligații de plată ale RNP Romsilva, născute din activități desfășurate pe raza de competență în care este organizată Direcția.

Art. 136 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 prevede că „R. Naționala a Pădurilor - Romsilva plătește administratorului sau ocolului silvic care asigura serviciile silvice pentru pădurea retrocedata sumele din fondul de conservare si regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri rase, definitive sau accidentale, reactualizate la data punerii in posesie, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare pana la data punerii in posesie, după caz”, în timp ce, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc pentru suprafețele de pădure neregenerate, indiferent de data punerii in posesie, si nu pot fi mai mici decât sumele necesare împăduririi si efectuării lucrărilor de întreținere pana la realizarea stării de masiv, in termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a prezentului cod”, aceste sume urmând să fie plătite conform Anexei 2 punctul 35 prin direcțiile silvice în a căror rază teritorială sunt situate suprafețele de pădure retrocedate și care urmează a fi regenerate.

Prin prisma considerentelor anterior precizate, C. constată că Direcția Silvică Suceava acționează ca o adevărată reprezentanță a pârâtei apelante în teritoriu.

În ceea ce privește susținerea apelantei, conform căreia, în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 13 alin. 1 C.pr.civ., Curtea constată că această susținere este nefondată, întrucât, aceste dispoziții legale – și care prevăd că cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele -, nu se aplică decât în materia cererilor reale imobiliare.

Or, în speță, cererea pendinte nu este una reală imobiliară, ci una personală, având ca obiect pretenții.

Așa fiind, în temeiul argumentelor mai sus expuse, Curtea constată că acest motiv de apel este nefondat.

Cu privire la motivul de apel, referitor la fondul cauzei, respectiv, cu privire la cererea de aderare la apel.

Pârâta apelantă a susținut că suprafața totală neregenerată, care ar putea constitui fundament al pretențiilor reclamantului, nu este de 82,16 hectare, așa cum eronat a reținut instanța fondului, ci de 80,6 hectare, suprafață reală, și că, corespunzător acestei suprafețe neregenerate, pârâta apelantă ar datora reclamantului o sumă în cuantum total de 341.096 lei, iar nu de 402.271 lei.

În susținerea acestei critici din apel pârâta apelantă a arătat că este falsă susținerea conform căreia experții au stabilit suprafața neregenerată de 82,16 ha, prin deplasare în teren, atâta timp cât, simpla deplasare în teren, neurmată de efectuarea unor măsurători, nu putea contraveni unor înscrisuri, cum sunt amenajamentele silvice, situațiile de lucrări, devizele, procesul-verbal nr. 8667/11.03.2008, încheiat între părți, și prin care părțile au convenit că suprafața neregenerată existentă în realitate este de 80,6 ha.

Dimpotrivă, reclamantul, prin cererea de aderare la apel, a susținut că suprafața neregenerată este mult mai mare, respectiv de 117,3 ha, din care o suprafață de 82,16 ha se impune a fi regenerată artificial, iar diferența de suprafață a fost regenerată natural.

Analizând aceste susțineri ale părților, Curtea constată că susținerile pârâtei apelante sunt fondate, iar susținerile reclamantului sunt nefondate, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul-verbal încheiat la data de 11.03.2008, înregistrat sub nr. 8867/11.03.2008, la R. Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava – Biroul Fond Forestier și cadastru Forestier, intervenit între Direcția Silvică Suceava, . Primar și O. S. Izvorul Someșului, reprezentat prin șef Ocol, s-a statuat în sensul că „din analiza efectuată cu privire la suprafețele neregenerate, la data punerii în posesie, pornindu-se de la clasa de regenerare existentă la 01.01.2006, (data intrării în vigoare a amenajamentului silvic), corelată cu lucrările de exploatare și împăduriri efectuate ulterior, a rezultat o suprafață totală de 80,6 ha, din care 14 ha de la O. S. Cârlibaba și 66,6 ha de la O. S. Iacobeni”, ambele situate în raza de competență a Direcției Silvice Suceava (f. 273 dosar fond, vol. II).

Prin același proces-verbal s-a stabilit faptul că „Direcția Silvică Suceava se obligă să pună la dispoziție 322.400 puieți din specia molid, din care în campania de împăduriri din anul 2008, cantitatea de 92.000 puieți, diferența urmând a fi livrată până maxim în anul 2008”.

Deși, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a susținut că suprafața neregenerată ar fi de 117,3 ha, Curtea constată că suprafața neregenerată existentă în realitate și asupra căreia părțile au convenit și au statuat prin Procesul – verbal nr. 8867/11.03.2008, este de 80,6 hectare, iar nu de 117,3 hectare.

Concluziile contraexpertizei întocmite în fața instanței de fond de experții C. F., M. R. și G. A. (f. 522-534 dosar fond, vol. II), în sensul că suprafața totală neregenerată ar fi de 117,3 ha, nu poate fi împărtășită de către Curte, pe de o parte, având în vedere Procesul–verbal nr. 8867/11.03.2008, prin care părțile au statuat și au convenit că suprafața neregenerată existentă în realitate, la data punerii în posesie, este de 80,6 ha, iar nu de 117,3 hectare, iar pe de altă parte, motivat pe faptul că, așa cum au arătat cei trei experți în considerentele raportului de expertiză, suprafața neregenerată nu a fost efectiv măsurată în teren de către experți, ci a fost calculată făcându-se „media ponderată (ponderea) a suprafețelor regenerate natural și a suprafețelor regenerate artificial și a celor ce urmează a fi regenerate”, prin calcularea mediei datelor menționate în tabelul inserat în cuprinsul considerentelor expertizei (f. 525 dosar fond, vol. II).

Pe cale de consecință, Curtea constată că suprafața neregenerată existentă în realitate este de 80,6 ha, conform Procesului-verbal nr. 8867/11.03.2008.

Prin expertiza întocmită de experți s-a arătat că valoarea celor 322.000 puieți, livrați de Direcția Silvică Suceava, este în sumă de 201.409 lei, valoare care se impune a fi scăzută din totalul devizului de împăduriri necesar regenerării (f. 526 dosar fond, vol. II).

Din suplimentul de expertiză întocmit în fața instanței de apel (f. 48 -50) rezultă faptul că cheltuielile pentru regenerarea, respectiv, pentru împădurirea artificială a suprafeței de 80,6 ha, menționată în Procesul–verbal nr. 8867/11.03.2008, cuprind și valoarea puieților, care sunt necesari acestei suprafețe, respectiv, contravaloarea puieților livrați de Direcția Silvică Suceava se impune a fi scăzută din valoarea lucrărilor de împădurire necesare pentru suprafața menționată în Procesul – verbal nr. 8867/11.03.2008 (f. 49).

Dacă pentru suprafața de 117,3 ha experții au calculat o sumă de 402.271 lei, necesară pentru efectuarea lucrărilor de regenerare artificială, prin efectuarea unui calcul matematic elementar, se ajunge la concluzia conform căreia, pentru suprafața de 80,6 ha neregenerată, sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor de împădurire artificială ar fi de 394.632,94 lei, din această sumă urmând să fie scăzută suma de 201.409 lei ce reprezintă contravaloarea celor 322.000 puieți livrați de Direcția Silvică Suceava, rezultând în final suma de 193.223,94 lei, sumă care reprezintă contravaloarea lucrărilor necesară pentru regenerarea artificială a suprafeței de 80,6 ha, și la care ar urma să se adauge sumele de 12.285 lei, reținute de experți ca reprezentând cheltuieli efectuate cu împăduriri în anul 2010, respectiv, de 38.382 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu degajări în anul 2010. În final, suma totală a despăgubirilor la care ar fi îndreptățit reclamantul, cu titlu de cheltuieli reprezentând valoarea totală a lucrărilor de regenerare (împădurire) artificială, este de 243.890,94 lei.

Însă, Curtea constată că pârâta apelantă, prin apelul pe care l-a formulat, a arătat că este de acord cu plata sumei de 341.096 lei, cu acest titlu.

Pe cale de consecință, în virtutea principiul disponibilității care guvernează procesul civil, și a dispozițiilor art. 129 alin. final C.pr.civ., Curtea constată că pârâta apelantă poate fi obligată la plata sumei de 341.096 lei, cu titlu de cheltuieli reprezentând valoarea totală a lucrărilor de regenerare (împădurire) artificială.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse, Curtea constată că acest motiv de apel, din apelul pârâtei, este fondat, iar cererea de aderare la apel formulată de reclamant este nefondată.

Cu privire la motivul de apel, din apelul pârâtei, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, stabilite prin hotărârea fondului.

Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, însă, art. 276 C.pr.civ. prevede că atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, în virtutea acestor dispoziții legale, dacă pretențiile unei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța poate acorda cheltuielile de judecată cuvenite doar proporțional cu pretențiile admise, adică în limita a ceea ce s-a admis părții care a câștigat procesul.

În speță, cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu judecarea în fond a cauzei au fost în sumă totală de 10.650 lei, din care 6.150 lei reprezentând onorariu expertiză, (f. 347, 575 dosar fond), iar 4.500 lei, reprezentând onorariu avocațial (f. 622, 623 dosar fond).

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 718.546,90 lei.

Din această sumă, prin hotărârea fondului s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 402.271 lei, ceea ce înseamnă că pretențiile reclamantului au fost admise în proporție de 55,98 %.

Pe cale de consecință, reclamantul era îndreptățit la a obține obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile admise, adică 55,98 % din 10.650 lei, respectiv, obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în sumă de 5.961,87 lei.

Însă, în raport de soluția de admitere în parte a apelului pârâtei, și de schimbare a hotărâri fondului, sub aspectul cuantumului pretențiilor acordate reclamantului, de 341.096 lei, în loc de 402.271 lei, Curtea constată că, în aceste condiții, pretențiile reclamantului au fost admise în proporție de 47,47 %, astfel încât, reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei proporțional cu pretențiile admise, adică 47,47 % din suma de 10.650 lei, respectiv, suma de 5.055,55 lei.

Nu poate fi împărtășită susținerea pârâtei apelante, în sensul că instanța de fond trebuia să dispună compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată ale părților, aferente judecării în fond a cauzei, având în vedere, pe de o parte, că apărările pârâtei nu au condus la respingerea acțiunii reclamantului – contraexpertiza suportată de către pârâtă fiind dispusă tocmai în considerarea acestor apărări -, iar pe de altă parte, că cheltuielile de judecată ale reclamantului nu au constat doar în onorariul pentru expertiză, ci și în onorariul avocațial.

Pe cale de consecință, nu se poate vorbi despre o compensare a datoriilor reciproce – constând în sumele reprezentând cheltuieli de judecată –ale părților, în sensul pretins de pârâta apelantă.

D. urmare, pentru argumentele anterior precizate, Curtea constată că și acest motiv din apelul pârâtei, în limitele celor anterior arătate, este fondat.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295, art. 296 și art. 293 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamant și va admite în parte apelul pârâtei, conform dispozitivului prezentei decizii.

În apel nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA împotriva sentinței civile nr. 1165/F din 19.03.2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr._, pe care o schimbă în parte astfel:

Obligă pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA să plătească reclamantului O. S., IZVORUL SOMEȘULUI R.A. Ș. suma de 341.096 lei reprezentând despăgubiri constând în suma necesară pentru împădurirea și efectuarea lucrărilor de întreținere până la realizarea stării de masiv pentru suprafața neregenerată de 80,6 ha teren, situată în județul Suceava.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.055,55 lei cheltuieli de judecată parțiale aferente fondului cauzei, proporțional cu pretențiile admise.

Menține dispoziția din sentință privind admiterea în parte a acțiunii civile.

Respinge cererea de aderare la apel formulată de reclamantul O. S. IZVORUL SOMEȘULUI R.A. Ș. împotriva aceleiași hotărâri.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C.-M. C. A.-A. P.

GREFIER

A. A. M.

Red.CMC/dact.MS

6 ex./21.01.2014

Jud.fond: R.I.B.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel CLUJ		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 563/2014. Curtea... →

Pretenţii. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel CLUJ