Pretenţii. Decizia nr. 649/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 649/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 10195/211/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 649/R/2014

Ședința publică din data de 11 martie 2014 Instanța constituită din:

Președinte: A. C.

Judecători: V. M.- președintele Curții de Apel Cluj

D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de Apel Cluj

Grefier: S. – D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. F. A. împotriva deciziei civile nr.507 din 17.10.2014, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind reclamanta S. A. M. și pârâții S. M. M., S. A. ȘI C. L., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată atât pârâtul recurent prin memoriul cuprinzând motivele de recurs cât și reclamanta intimată prin cererea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 10 martie 2014 ( fila 11 din dosar) au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții invocate, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 23.04.2012 in dosar nr._, reclamantele S. A. M. si S. M. L., prin reprezentant legal, S. A. M., au solicitat, in contradictoriu cu paratii S. M. M., S. F.-A., S. A. si C. L., obligarea paratilor de rd.2-4 la plata in favoarea lor a sumei de_,87 euro, reprezentand cota parte ce le revine din cele 3 imobile ce au facut obiectul antecontractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 27.11.2008, modificat prin actul aditional din 27.1.2011, astfel: S. F. A.-24.860,38 euro, S. A.-_,47 euro si C. L. – 8264,02 euro, corespunzator cotei detinute de fiecare din cele 3 imobile.

Prin Sentinta civila nr. 6110/29.03.2013 pronuntata in dosarul nr._ al Judecatoriei Cluj-N. a fost respinsa ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantele S. A. M. si S. M. L., prin reprezentant legal S. A. M., in contradictoriu cu paratii S. M. M., S. F.-A., S. A. si C. L..

Au fost obligate reclamantele la plata cheltuielilor de judecata in cuantum total de 3860 lei, din care 1860 lei in favoarea paratei C. L., iar 2000 lei, in favoarea paratului S. F. A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 27.11.2008, intre antecesorul reclamantelor si al paratului de rd.1, respectiv ceilalti parati, in calitate de promotenti cumparatori, pe de o parte si ., in calitate de promitent vanzator, pe de alta parte s-a incheiat o conventie prin care . s-a obligat sa construiasca un nr. de 3 apartamente in favoarea celor dintai. Totodata promitentii cumparatori s-au obligat sa cumpere cele 3 imobile la pretul de 210.000 euro, in coproprietate. La data de 23.02.2010 promitentul cumparator S. M. L. a decedat, cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.137/29.10.2010, mostenitorii acestuia fiind reclamantele si paratul de rd.1.

La data de 27.01.2011, intre parti s-a incheiat actul aditional, din care rezulta ca cele 3 apartamente au fost predate paratilor de rd.2-4. Din actul aditional rezulta, ca in loc sa se predea 3 apartamente a cate 2 cam. fiecare, au fost predate doua apartamente de 2 cam., respectiv un apartament de o camera, promitentul cumparator obligandu-se sa restituie ulterior, la un termen stabilit de comun acord de parti, contravaloarea diferentei de 13.63 mp, precum si a parcarii.

P. in prezent, cu toate ca apartamentele au fost predate in folosinta, contractele de vanzare cumparare in forma autentica nu au fost incheiate si imobilele nu au fost inscrise in cartea funciara. F. de acest aspect, instanta retine ca promitentii cumparatori nu au dobandit un drept real asupra apartamentelor ce fac obiectul antecontractului.

Chiar daca reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii, instanta a constatat ca lamurirea obiectului actiunii este si in sarcina instantei, in temeiul principiului rolului activ, aceasta neputand de exemplu sa suspende judecarea cauzei pentru ca reclamantul nu a indicat temeiul de drept al actiunii, atata vreme cat cererea indeplineste cerintele esentiale prevazute de art.112 C.p.c. si art.133 din acelasi act normativ.

In speta, instanta a constatat ca reclamantele au solicitat obligarea paratilor la plata unor sume de bani, sume pe care sustin ca le datoreaza fiecare potrivit cu cota-sa parte din imobile, ca urmare a partajului survenit intre ei prin actul aditional din 27.01.2011, reclamantele apreciind ca a avut loc un partaj intre parti, asadar un partaj voluntar, consemnat in scris la data de 27.01.2011.

In aceste conditii, instanta a apreciat ca, reclamantele sustinand ca intre parti a intervenit un partaj voluntar si solicitand obligarea paratilor la indeplinirea unor obligatii asumate de acestia, sunt aplicabile prevederile art.1073 C.civ, text conform caruia, creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrar are dreptul la dezdaunare.

Analizand prevederile legale referitoare la partajul voluntar, instanta a retinut ca singura dispozitie legala in vigoare la data de 27.01.2011 este reprezentata de art.730 alin.1 C.civ. din 1864 actualizat, conform caruia, daca toti erezii sunt prezenti si majori, se pot imparti intre dansii, orcum ar voi, fara indeplinirea unei formalitatii, acesta aplicandu-se, insa, nu doar iesirii din indiviziune in materia succesorala, ci si cu privire la partajul voluntar al bunurilor aflate in proprietatea . –Procedura impartelii judiciare, reglementeaza imparteala bunurilor asupra carora partile au un drept de proprietate . care cei intre care urmeaza a se realiza imparteala trebuie sa aiba calitate de coproprietar.

In cauza de fata, instanta a constatat ca nici una din parti nu a dobandit un drept de proprietate cu privire la imobilele ce fac obiectul antecontractului. Prin antecontractul de vanzare-cumparare, promitentul vanzator si-a asumat o obligatie de a face, careia ii corespunde dreptul corelativ al promitentilor cumparatori, un drept de creanta, insa, si anume de a solicita promitentului-vanzator sa-si indeplineasca obligatia asumata.

Cum promitentii cumpartori nu au devenit titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor, acestia nu au putut recurge la un partaj voluntar si nici nu ar putea solicita instantei partajarea unor bunuri cu privire la care nu au inca un drept de proprietate . drept de creanta fata de promitentul vanzator. De altfel, reclamantele nici nu au facut dovada ca intre ele si paratii de rd.2-4 ar fi intervenit un partaj voluntar. Actul aditional a fost incheiat si semnat de reclamanta S. A. M., in calitate de promitent cumparator, nu precizeaza in vreun fel modul in care promitentii cumparatori ar fi inteles sa partajeze cele 3 imobile, contravaloarea la care ar fi fost indreptatite reclamantele si pe care pe care urma sa o primeasca, felul in care ar fi suportat fiecare parat contravaloarea sultei. Imprejurarea ca paratii de rd.2-4 folosesc apartamentele nu e de natura sa dovedeasca existenta unui partaj voluntar. De alftel, din insusi cuprinsul actului aditional rezulta ca au fost predate 3 apartamente, incheindu-se un proces-verbal de predare preliminara, promitentul vanzator obligandu-se sa achite contravaloarea suprafetei de 13,65 mp, urmand ca cei patru promitenti cumparatori sa se desocoteasca intre ei.

Astfel, avand in vedere ca reclamantele si paratii de rd.2-4 nu au dobandit dreptul de proprietate . cotelor mentionate in antecontractul de vanzare-cumparare, apreciaza ca cererea reclamantelor de obligare a paratilor de rd.2-4 la plata unei sume de bani reprezentand contravaloarea cotei parti ce le revine din dreptul de proprietate asupra celor 3 imobile, ca fiind neintemeiata.

Intrucat reclamantele au cazut in pretentii iar paratii S. F. A. si C. L. au solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata, instanta, vazand art.274 alin1 C.p.c., a obligat reclamantele la plata catre parata C. L. a sumei de 1860 lei reprezentand onorariu avocatial, respectiv catre paratul S. F. A., a sumei de 2000 lei, cu acelasi titlu, in temeiul chitantelor anexate la dosar. Instanta apreciaza ca onorariile sunt justificate fata de valoarea si obiectul cauzei, de munca concreta a avocatilor paratilor C. si S., care au formulat intampinare si s-au prezentat la judecarea cauzei, formuland si concluzii orale.

Prin decizia civilă nr. 507 din 17.10.2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. A. M. in nume propriu, ca moștenitoare a defunctului S. M. L. si reprezentantă a minorei S. M. L. impotriva Sentintei civile nr. 6110/29.03.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., pe care a menținut-o in totul.

A fost obligată apelanta sa plateasca intimatei C. L. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat obligarea paraților intimați la plata unor sume de bani reprezentand cota parte ce i s-ar cuveni din imobilele obiect al antecontractului de vanzare-cumpărare încheiat la data de 27.11.2008 între părți și defunctul S. M. L., pe de o parte, și ., pe de altă parte, invocand în esență, existența unui partaj voluntar intervenit între părțile în litigiu la data de 27.01.2011, materializat în actul adițional la promisiunea de vanzare-cumpărare .

Tribunalul a reținut că partajul bunurilor comune se poate realiza fie pe cale conventionala, prin acordul coproprietarilor, fie pe cale judiciară, in măsura in care coproprietarii nu se înțeleg. D. urmare, partajul judiciar este admisibil numai in cazul in care nu a avut loc un partaj voluntar.

Potrivit dispozițiilor art.730 al.1 C.c. (vechi) partajul conventional se poate realiza numai daca toti coproprietarii sunt majori si isi exprima consimtamantul, neexistand nicio condiție de formă pentru validitatea conventiei de partaj, aceasta putandu-se incheia chiar și numai verbal, indiferent dacă acordul de vointa este sau nu confirmat ulterior în formă scrisă. Această formă are importanță numai sub aspect probator, dovada acestuia urmand a se face in conditiile art.1191 C.civ.

Ca atare, prin ipoteză, pentru realizarea partajului, se impune ca cei care convin asupra acestuia, să aibă calitatea de coproprietari asupra bunurilor supuse împărțelii .

Astfel, contrar susținerilor apelantei, calitatea de coproprietar a imobilelor în litigiu este o condiție esențială pentru realizarea partajului.

În speță, așa cum corect a observat prima instanță, părțile nu au calitatea de coproprietari asupra imobilelor obiect al convenției din 27.11.2008 și a actului adițional acesteia din 27.01.2011.

În acest sens, s-a reținut că prin înscrisul sub semnătură privată din data de 27.11.2008 încheiat între intimați și antecesorul apelantelor, S. M. L., pe de o parte, și ., pe de altă parte, aceasta din urmă s-a obligat să edifice și să vandă 3 apartamente în favoarea celor dintai, iar aceștia s-au obligat să le cumpere în coproprietate.

Apoi, la data de 27.01.2011 a intervenit actul adițional la convenția inițială, care atestă că au fost predate către intimații S. F. și respectiv Ș. A. cate un apartament cu două camere, urmand ca apartamentul cu o cameră să fie predat intimatei C. L., urmand ca cei patru cumpărători să se desocotească între ei.

Necontestat, o asemenea convenție nu are efectul transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, ci da naștere unor drepturi și obligații corelative între părțile contractante cu privire la perfectarea vânzării-cumpărării, prin încheierea actului în forma autentică.

Atâta timp cat actul de vânzare-cumpărare nu a fost perfectat, vânzătorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului, iar cumpărătorul are un drept de creanta decurgând din plata prețului.

P. la aceasta dată, patrimoniul cumpărătorilor cuprinde, ca element activ, doar dreptul de creanță menționat.

În speta, întrucât vânzarea-cumpărarea locuințelor nu s-a perfectat, în patrimoniul comun al promitenților cumpărători, inclusiv al apelantelor, ca moștenitoare ale defunctului S. M. L., nu se poate retine că ar fi intrat dreptul de proprietate asupra imobilelor .

În aceste condiții, contrar criticilor apelantei, întrucat părțile nu au calitatea de coproprietari ai imobilelor, urmează că pretinsul partaj nu a putut avea loc.

Pe de altă parte, dincolo de acest argument, existența partajului invocat nu se poate deduce nici din cuprinsul actului adițional încheiat la data de 27.01.2011 întrucat în acesta se menționează că cei patru cumpărători urmează să se desocotească între ei. Așadar, se desprinde ideea că un eventual partaj va avea loc la un moment ulterior.

În plus, simpla posesie exercitată de către unii dintre promitenții cumpărători asupra imobilelor în litigiu, nu poate constitui, prin ea însăși, și fără îndeplinirea celorlalte cerințe prevăzute de lege ,în special a celei referitoare la deținerea calității de coproprietar, o dovadă a realizării partajului, așa cum pretinde apelanta .

S-a mai reținut ca fiind lipsită de orice suport susținerea din apel referitoare la faptul că prima instanță ar fi apărat exclusiv interesele intimaților. În condițiile în care reclamanta apelantă a formulat acțiunea dedusă judecății, îi revenea sarcina, conform dispozițiilor art.1169 C.civ., de a-și dovedi pretențiile, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Raportat la considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că sunt nefondate criticile din apel, iar în temeiul art. 296 C.pr.civ. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. A. M. in nume propriu, ca moștenitoare a defunctului S. M. L. si reprezentantă a minorei S. M. L. impotriva Sentintei civile nr. 6110/29.03.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., pe care a menținut-o in totul.

Raportat la soluția adoptată, în temiul art.274 C.pr.civ. a obligat apelanta S. A. M. sa plateasca intimatei C. L. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecata in apel reprezentand onorariu avocațial (f.31), reținand că intimatul Ș. A. nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel, iar intimatul S. F. deși le-a solicitat, nu a făcut dovada efectuării acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. F. A. solicitând modificarea în parte a deciziei civile nr. 507/A/2013 a Tribunalului Cluj în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariul de avocat.

În motivare s-a arătat că a fost depusă chitanța doveditoare a onorariului de avocat odată cu întâmpinarea, aceasta nefiind însă înregistrată la dosar. Chitanța doveditoare a onorariului de avocat este datată anterior formulării întâmpinării în dosarul de apel, instanța trebuind deci să oblige apelantul și la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune s-a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul chitanța nr. 931/09.09.2013 eliberată de Cabinetul de avocat M. C. L. (fila 4 dosar).

În apărare, intimata S. A. M. în nume propriu și în calitate de reprezentantă a minorei S. M. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivare s-a arătat că după pronunțarea deciziei recurate între părți a intervenit o înțelegere având ca obiect imobilele care au făcut obiectul litigiului, intimata S. A. M. consimțind să nu declare recurs împotriva deciziei civile nr. 507/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, pârâții din cauză arătând că nu vor solicita cheltuieli de judecată.

În probațiune s-a depus la dosar în copie actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 14/2008 încheiat la data de 15.01.2014, respectiv actul adițional la același antecontract încheiat la data de 26.02.2014.

Analizând recursul declarat de pârâtul S. F. A. împotriva deciziei civile nr. 507 din 17.10.2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, Curtea reține următoarele:

Din dosarul nr._ al Tribunalului Cluj rezultă că într-adevăr, astfel cum s-a reținut prin decizia atacată, nu se regăsește la dosar chitanța doveditoare a plății onorariului avocațial achitat de către intimatul S. F. A. în faza apelului.

În recurs s-a făcut însă dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 1.000 lei la data de 09.09.2013, deci în cursul soluționării cauzei în apel, cu o zi înainte de depunerea întâmpinării formulate de către intimatul S. F. A. în dosarul de apel.

Susținerile intimatei S. A. M. din întâmpinare, în sensul că după pronunțarea deciziei atacate ar fi intervenit o înțelegere între părți care ar fi cuprins și problema cheltuielilor de judecată nu au suport în actele depuse la dosar. Astfel, din cele două acte adiționale la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 14/2008 nu rezultă că părțile ar fi căzut de acord și în ceea ce privește problema cheltuielilor de judecată, înțelegerea acestora privind doar imobilele în litigiu.

În consecință, în condițiile în care pârâtul S. F. A. a făcut dovada în recurs a cheltuielilor de judecată avansate în faza apelului, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul S. F. A. împotriva deciziei civile nr. 507 din 17.10.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o va modifica în sensul că raportat la prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. va obliga apelanta S. A. M. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorei S. M. L., la plata în favoarea intimatului S. F. A. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul S. F. A. împotriva deciziei civile nr. 507 din 17.10.2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în sensul că obligă apelanta S. A. M. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorei S. M. L., la plata în favoarea intimatului S. F. A. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11.03.2014.

Președinte Judecători

A. C. V. M. D.-L. B.

Grefier

S.-D. G.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./19.03.2014

Jud.apel: M.O.-S., D.I.T.

Jud.fond: C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 649/2014. Curtea de Apel CLUJ