Pretentii. Decizia nr. 841/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 841/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 11531/117/2012**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 841/R/2014

Ședința publică din data de 14 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

M.-C. V.

JUDECĂTORI:

A.-T. N.

A.-A. C.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. M.-F., împotriva deciziei civile nr. 30 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, privind și pe pârâții M. C.-N. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta-recurentă G. M.-F., lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați M. C.-N. prin Primar și C. L. al Municipiului C.-N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 23 aprilie 2014, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării timbrajului aferent recursului, conform mențiunilor din citație.

Recursul este legal timbrat cu 41,84 lei taxă judiciară de timbru și 1,65 lei timbru judiciar.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamanta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

Arată că apartamentul în care locuiește se află situat într-un alt corp de clădire, situat în curtea imobilului, în care se află apartamentele 12 și 11, față de cel la care s-au efectuat lucrările de reabilitare a fațadei, astfel că, nu se poate spune că a beneficiat de acele lucrări și nu ar trebui să fie obligată să suporte costurile acestei reparații.

La întrebarea instanței reclamanta-recurentă arată că dacă s-ar reabilita corpul de clădire în care se află apartamentul său, costurile lucrărilor vor fi suportate doar de proprietarii apartamentelor 11 și 12.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 30 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta G. M.-F., în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. prin Primar și C. local al mun. C.-N., având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la primul capăt de cerere, având ca obiect revocarea răspunsului din adresa nr._/413/22.03.2012, tribunalul a constatat că în cuprinsul deciziei de casare s-a statuat în sensul că adresa menționată nu reprezintă un act administrativ, iar condițiile de exercițiu ale acțiunii civile în raport de acest petit trebuie analizate în contextul naturii juridice reale a acțiunii și în mod unitar.

În rejudecare, în ședința publică din data de 21.01.2014, cu privire la capetele de cerere având ca obiect exonerarea reclamantei de la plata contravalorii lucrărilor de fațadizare corespunzător cotei indivize și a penalităților, precum și restituirea sumelor plătite în prezent, reprezentanta reclamantei a reiterat temeiul de drept conținut în cererea de chemare în judecată (f.3 dosar primul ciclu procesual), respectiv art. 1345 din Noul Cod Civil. În aceste condiții, instanța a analizat temeinicia pretențiilor reclamantei raportat la aceste precizări.

Cu privire la cererea având ca obiect revocarea Adresei nr._/413/22.03.2012, emisă de Serviciul Rate, Chirii, Tarife și Prețuri, prin aceasta reclamanta a fost doar înștiințată cu privire la obligația de plată. Adresa conține de asemenea răspunsul la solicitările de informații ale reclamantei, având natura unei corespondențe administrative, fără a fi de natură să producă vreun efect juridic revocarea sau anularea acesteia.

Actele administrative relevante pentru soluționarea cauzei sunt H.G. nr.1588/2007 și H.C.L. nr.859/2004 modificată prin H.C.L. nr.239/2005 și H.C.L. nr.571/2007, prin care s-a stabilit obligația reclamantei de a participa cu fonduri bănești la cheltuielile de reabilitare a fațadei imobilului în care se situează și apartamentul proprietate personală a reclamantei.

Față de cele expuse, capătul de cerere examinat a fost respins ca neîntemeiat.

Cererile având ca obiect exonerarea reclamantei de la plata contravalorii lucrărilor de fațadizare corespunzător cotei indivize și a penalităților, precum și restituirea sumelor plătite în prezent, întemeiate pe dispozițiile art. 1345 din noul Cod civil, au fost, de asemenea respinse ca neîntemeiate.

Astfel, demersurile în vederea fațadizării imobilului situat în mun. C.-N., . nr. 2 au fost demarate de către autoritatea publică locală după înștiințarea Asociației de proprietari de la adresa menționată cu privire la obligația reparare, consolidare sau refațadizare, după caz a imobilului, față de starea de degradare constatată. În acest sens a fost stabilit un termen și anume 26.12.2005.

În urma corespondenței purtate cu Asociația menționată au fost efectuate lucrările de fațadizare ale imobilului de către .., iar recepția la terminarea lucrărilor a fost efectuată conform procesului verbal de recepție nr. 872/30.03.2007.

În calitate de proprietară cu privire la apartamentul nr. 12 din imobilul situat în municipiul C.-N., ., reclamanta deține cota indiviză de 3,43% din părțile indivize comune înscrise în C.F. colectivă nr._ C.-N., inclusiv din fațadele imobilului.

În calitatea menționată i s-a stabilit reclamantei obligația de plată a sumei de 3.671,16 lei, reprezentând cota de 3,43% din valoarea totală a lucrării de fațadizare a imobilului, respectiv din suma de 107.063,11 lei.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1345 C.civ., deoarece pârâții nu s-au îmbogățit ca urmare a efectuării lucrărilor analizate. Dimpotrivă, aceștia au creditat proprietarii imobilului situat la adresa menționată cu privire la suma reprezentând contravaloarea lucrării.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. tribunalul a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta G. M.-F., solicitând instanței revocarea răspunsului de la adresa nr._/411/22.03.2012 prin care a fost obligată să achite plata contravalorii lucrărilor de fațadizare a imobilului în care locuiește și restituirea sumei pe care a achitat-o, inclusiv a majorărilor și penalităților.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că deține apartamentul nr. 12 în imobilul situat pe . nr. 2, însă clădirea este formată din două corpuri, iar corpul în care este situat apartamentul recurentei nu are vreun perete sau fațadă spre stradă și pentru acest motiv recurenta a apreciat că nu trebuie să plătească lucrările de fațadizare a imobilului.

În tabelul nominal înaintat primăriei nu este trecut numele recurentei, deoarece recurenta nu a fost de acord cu efectuarea lucrării de renovare pentru că nu beneficiază de serviciile contractate.

Demersurile făcute pe cale administrativă au fost lipsite de finalitate, iar pentru că imobilul se află în centrul istoric al orașului, în temeiul Legii nr. 422/2001 lucrările de protejare se fac de autorități sau printr-un parteneriat, ceea ce nu s-a făcut.

Deși a achitat ratele la zi, Direcția Economică Primăriei o obligă pe recurentă la penalități și majorări în cuantum de 7411,81 lei, deși nu a beneficiat de serviciile de reabilitare.

În mod greșit nu a fost încuviințată expertiza tehnică prin care reclamanta dorea să demonstreze că apartamentul în care locuiește nu a beneficiat de lucrările de renovare, care au vizat numai fațada imobilului.

Recurenta a fost nemulțumită și de calitatea acestor lucrări, făcând sesizări la Serviciul tehnic al Primăriei. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și scutirea ei de la plata acestor sume, inclusiv a majorărilor și penalităților.

Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea reține că reclamanta G. M.-F. este proprietară a apartamentului 12 din imobilul situat în C.-N., ., nr.2, înscris în CF_ C.-N..

După cum reiese din CF colectivă nr._ imobilul în care este situat apartamentul reclamantei este compus din o casă cu 18 apartamente, care au ca părți indivize comune terenul, fundațiile, fațadele, acoperișul, poarta de acces, coridorul de sub poartă, scările de la subsol, coridor subsol, scări acces pod și etaj, podul (f. 4).

În calitate de proprietară a unui apartament din imobilul situat pe ., nr.2, reclamanta are obligația de a contribui alături de ceilalți coproprietari la cheltuielile aferente întreținerii părților comune din imobil aflate în coproprietate forțată, potrivit dispozițiilor art. 648 coroborat cu art. 654 din Noul Cod civil.

În cazul de față, reclamanta a invocat faptul că apartamentul său este situat în curta interioară a imobilului și nu are un perete sau fațadă spre stradă, situație în care în mod nelegal a fost obligată la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de întreținere ale fațadei imobilului.

În cazul coproprietății forțate, fiecare coproprietar poate folosi părțile comune ale imobilului, însă evident că acest drept are corelativ simetric obligația de a întreține părțile comune ale imobilului.

Indiferent de locul unde este situat apartamentul recurentei, aceasta are aceleași obligații ca și ceilalți coproprietari, decurgând din dispozițiile art. 654 Noul cod civil.

Acțiunea cu care reclamanta a investit instanța a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 cod civil – îmbogățire fără justă cauză, însă în cazul de față aceste dispoziții legale nu sunt incidente, deoarece pârâții intimați nu s-au îmbogățit în urma efectuării lucrărilor de întreținere a imobilului, cum susține recurenta.

Lucrările de refațadizare și revitalizare a imobilului au fost efectuate în condițiile Hotărârii consiliului local nr. 859/2004, modificată prin HCL nr. 239/2005 și HCL nr. 571/2006, însă aceste acte administrative nu au fost atacate de către recurentă, situație în care, curtea constată că în mod legal s-a dispus și recuperarea de la coproprietarii imobilului a sumelor de bani avansate de consiliul local, pentru lucrările de întreținere ale imobilului.

Critica referitoare la faptul că instanța de fond nu a încuviințat expertiza tehnică prin care să demonstreze că recurenta nu a beneficiat de lucrările efectuate la imobil este nefondată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 167 Cod proc. civ., instanța încuviințează numai acele dovezi care pot să aducă dezlegarea pricinii.

În cazul de față, efectuarea unei expertize care să verifice că reclamanta nu a beneficiat de lucrările de fațadizare este inutilă, întrucât, indiferent de locul situării apartamentului recurentei, în curte sau în partea din față a imobilului, aceasta este obligată la plata cheltuielilor generate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, în temeiul legii, art. 654 C. civil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. M.-F. împotriva sentinței civile nr. 30 din 21 ianuarie 2014 a Tribunalului C., pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. C. V. A.-T. N. A. A. C.

GREFIER

M. L.-T.

Red. A.T.N. dact. GC

2 ex/30.05.2014

Jud. fond: E. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 841/2014. Curtea de Apel CLUJ