Legea 10/2001. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 711/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 14040/117/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 711/R/2014

Ședința publică din 28 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. C.

I.-D. C.

GREFIER: A.-A. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții H. J. S. și B. P. și, respectiv, de pârâții P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL MUNICIPIU-LUI C.-N., împotriva sentinței civile nr. 49 din 28.01.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, dl. avocat C.-I. M., cu împuternicire avocațială pentru exercitarea următoarelor activități: asistență juridi-că și reprezentare în fața Curții de Apel C., susținerea cererii de recurs și formularea întâmpinării, aflată la f. 5 din dosar, lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentanții pârâților recurenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții H. J. S. și B. P. a fost introdus în termen legal, a fost motivat, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de pârâții P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. al M. C.-N. a fost introdus în termen legal, a fost motivat, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

La data de 12.03.2014 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 4 exemplare, care a fost formulată de reclamanții intimați, prin intermediul d-lui avocat C.-I. M., prin care se solicită respingerea recursului formulat de pârâți și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită, în probațiune, efectuarea unei adrese către Primăria municipiului C.-N. – Direcția Urbanism, pentru a comunica instanței dacă terenurile cu nr. top._/2 și cu nr. top._/2/6 figurează în PUG-ul municipiului C.-N. cu destinația de străzi, trotuare sau alte amenajări destinate a servi la nevoile comunității, așa cum se consemnează în sentința instanței de fond.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată următoarele:

Reclamanții au cerut restituirea în natură și a celor două parcele de teren, menționate anterior, care sunt drumuri de acces înguste.

Unul dintre drumuri pornește din . legătura cu proprietatea reclamanților, iar celălalt drum pornește din . face legătura tot cu proprietatea reclamanților.

Cele două drumuri nu servesc nevoilor comunității și sunt un fel de drumuri private, pe care poate trece un singur autoturism.

Din această perspectivă, apreciază că lămuritoare ar fi acea probă pe care a solicitat-o, respectiv efectuarea unei adrese către Primăria municipiului C.-N. – Direcția Urbanism, având conținutul anterior arătat.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea în probațiune, formulată de reprezentantul reclamanților recurenți, privind efectuarea unei adrese către Primăria municipiului C.-N. – Direcția Urbanism, pentru a comunica instanței dacă terenurile cu nr. top._/2 și cu nr. top._/2/6 figurează în PUG-ul municipiului C.-N. cu destinația de străzi, trotuare sau alte amenajări destinate a servi la nevoile comunității, având în vedere că această cerere nu reprezintă un înscris o probă, în sensul celor prevăzute de art. 305 C.pr.civ., iar reprezentantul reclamanților avea posibilitatea să formuleze o astfel de adresă și să depună la dosar, ca și înscris în probațiune, răspunsul pe care l-ar fi primit la acea adresă.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului reclamanților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă are de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, acesta arată că o altă modalitate ar fi să solicite ca probă un supliment la raportul de expertiză, prin care să se arate dacă într-adevăr cele două parcele de teren, menționate anterior, figurează în PUG-ul municipiului C.-N. cu destinația de străzi, trotuare sau alte amenajări destinate a servi la nevoile comunității, deoarece altfel nu poate proba cererea de recurs.

Curtea, în urma deliberării, în temeiul art. 305 C.pr.civ., respinge cererea în probațiune, formulată de reprezentantul reclamanților recurenți, privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având în vedere că în recurs nu este admisibilă o astfel de probă .

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art.137 alin.1 și art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității cererii noi formulate pentru prima dată în recurs, respectiv a acelei cereri, prin care se solicită “măsuri compensatorii, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării”, cerere care nu a fost formulată în cadrul acțiunii formulate, precizate și extinse, în fața instanței de fond.

Reprezentantul reclamanților arată că nu are de formulat alte cereri prea-labile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, precum și asupra excepției invocată, din oficiu, de către Curte.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul:

- restituirii în natură a terenurilor cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., precum și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N.;

- stabilirii îndreptățirii reclamanților la măsuri compensatorii, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile capitolului III al Legii nr. 165/2013, pentru imobilele terenuri care nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață de 2000 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1 înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ și CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/4, înscris în CF nr._;

- obligării pârâtului P. municipiului C.-N. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată următoarele:

Din raportul de expertiză, respectiv din varianta III, rezultă că cele două parcele de teren, menționate anterior, nu fac parte din domeniul public și nu ar servi la amenajamente publice, respectiv nu au destinația de străzi sau alte amenajări destinate a servi la nevoile comunității.

Cu privire la restituirea în natură, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echiva-lent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluțio-narea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv, în perioada regimului comunist în România.

Din probele de la dosar, rezultă în mod indubitabil că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a celor două parcele de teren, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, prin Decizia nr. 20/2007 a Î.C.C.J. se stabilește că persoanelor îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, li se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această perspectivă, instanța se poate pronunța cu privire la cererea reclamanților.

În cap. 3 din Legea nr. 165/2013 se prevăd măsuri compensatorii prin puncte, însă prima normă arătată, constituie norma în materie.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului reclamanților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă la instanța de fond a cerut măsuri compensatorii, acesta arată că la instanța de fond a cerut măsuri compensatorii, în baza Legii nr. 247/2005, dar nu le-a cerut printr-un petit separat, pentru că partea trebuia să achite o expertiză de evaluare și nu a avut această posibilitate.

Cu privire la recursul declarat de pârâți, reprezentantul reclamanților recu-renți arată următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți, prin cererea de recurs, cauza privește, așa cum a arătat instanța de fond, nerespectarea prevederilor legale la data dezbaterii succesiunii după defuncta H. I., decedată la data de 10.08.1980, respectiv dispozițiile Decretului nr. 40/1953.

Reclamanții sunt terți față de certificatul de vacanță succesorală nr. 221/ 1981, emis de către notariatul de Stat Județean C., care nu le-a fost comunicat reclamanților, iar cauza de nulitate absolută nu este determinată de eventuala viciere a consimțământului succesorilor participanți la procedura notarială, ci este dedusă din omisiunea citării tuturor succesibililor participanți la dezbaterea moștenirii în fața notarului public, în condițiile stabilite de art. 13 din Decretul nr. 40/1953, obligația de citare a moștenitorilor revenind notarului public investit cu dezbaterea succesiunii, astfel încât necitarea reclamantului H. J. S. și a defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P., care au fost omiși de la împărțeală este sancționată de art. 797 C.civ. cu nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, sancțiune care derivă din imprescriptibilitatea extinctivă a titlului de moștenire, opozabil tuturor.

În cazul în care se dovedește faptul că titularul dreptului la acțiune a acceptat succesiunea în termenul legal, acesta este considerat a fi proprietar al bunurilor succesorale de la data deschiderii succesiunii și poate cere oricând emiterea certificatului de moștenitor prin care să se constate drepturile sale, așa cum poate cere oricând anularea acestuia, din moment ce i-au fost lezate drepturile succe-sorale, neputându-i-se opune prezumția de validitate dedusă din prevederile art. 119 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, potrivit căruia certificatul de vacanță succesorală face dovada calității de moștenitor.

Pe de o parte, art. 119 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 nu era în vigoare la data eliberării certificatului de moștenitor al reclamanților, iar pe de altă parte s-a eliberat un nou certificat de moștenitor în anul 1986, astfel încât, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 coroborat cu dispozițiile Decretului nr. 111/1951.

S-a emis acel certificat de moștenitor, fără ca reclamanții să fie citați, iar în altă ordine de idei, în certificatul de moștenitor inițial sunt trecute alte bunuri decât cele rămase după defuncta H. I., motive pentru care, acel certificat de moștenitor este lovit de nulitate absolută.

Singurele motive de nelegalitate invocate prin recursul pârâților sunt cele referitoare la nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, atât raportat la dispozițiile Decretului nr. 111/1951, cât și raportat la dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 40/1953 care, pentru eliberarea certificatului de moștenitor, prevăd citarea tuturor moștenitorilor legali.

Apreciază că în speță este vorba de un abuz, raportat la dispozițiile legale din epoca respectivă.

În concluzie, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului reclamanților recurenți, așa cum a fost formulat în scris și respingerea recursului declarat de pârâți, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, arată că dovada cheltuielilor de judecată o va depune la dosar, până la închiderea ședinței de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

Notă: După luarea cauzei, s-a prezentat în sala de judecată dl. avocat C.-I. M., care a depus la dosar o copie certificată de pe chitanța care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 6.200 lei.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 49 din 28.01.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul 1 al cererii de chemare în judecată astfel cum a fost extinsă și precizată.

S-a admis în parte acțiunea civilă extinsă și precizată formulată de reclamanții H. J. S. și B. P., împotriva pârâtului P. M. C.-N. și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, decedată la data de 10.08.1980, cu ultimul domiciliu în C.-N., .;

S-a anulat Dispoziția emisă de pârâtul P. municipiului C.-N. sub nr. 2976/14.09.2012.

S-a dispus restituirea în natură a terenului cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N..

S-a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri compensatorii, în condițiile capitolului III al Legii nr.165/2013 pentru imobilele terenurile care nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață de 2000 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ și CF_ C.-N., cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. topo_/2/4, înscris în CF nr._, precum și pentru terenurile cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situat în C.-N..

Pârâtul P. Mun. C.-N. a fost obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4363 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

În temeiul art.137 C.pr.civ., instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul 1 al cererii de chemare în judecată astfel cum a fost extinsă și precizată, respectiv constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, decedată la data de 10.08.1980 tribunalul a respins-o pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Cauza de nulitate invocată de reclamanții vizează în esență nerespectarea prevederilor legale în vigoare la momentul dezbaterii succesiunii defunctei H. I. or, din aceasta perspectiva se impune ca în analiza naturii nulității să ne raportăm la prevederile înscrise în Decretul nr.40/1953.

În speță suntem în prezenta unei acțiuni prin care reclamanții, care în cauză, se pretind a fi terți față de certificatul de vacanta succesorală nr.221/1981 emis de către Notariatul de Stat Județean C., susținând că nu a fost comunicat reclamantului H. J. S. și defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P., care aveau la acea dată calitatea de moștenitori-legatari universali ai defunctei H. I., invocă încălcarea drepturilor lor născute și actuale în legătura cu succesiunea astfel dezbătută.

Or, într-o astfel de situație, cauza de nulitate a certificatului de vacanță succesorală nu este determinată de eventuala viciere a consimțământului succesorilor participanți la procedura succesorala notariala, ci, este dedusă din omisiunea citării tuturor succesibililor la dezbaterea moștenirii, în fata notarului public, în condițiile stabilite de art. 13 din Decretul nr. 40/1953, pe această cale invocându-se nerespectarea obligației legale, de ordine publica, ce revine notarului public investit cu dezbaterea unei succesiuni, de a cita toți moștenitorii și de a proceda la dezbaterea succesiunii, doar după îndeplinirea acestor cerințe - echivalând cu o omisiune a reclamantului H. J. S. și defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P., de la împărțeală, sancționată cu nulitatea absoluta de art. 797 din Codul civil, calificare aflată de altfel în deplină concordanta cu imprescriptibilitatea extinctivă a titlului de moștenire, opozabil tuturor.

În atare situație, în măsura în care se dovedește ca titularul acțiunii a acceptat în termen succesiunea, acesta este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale de la data deschiderii succesiunii si, în consecință poate cere oricând emiterea certificatului de moștenitor prin care sa se constate drepturile sale după cum poate cere oricând anularea lui, din moment ce i-au fost lezate drepturile sale succesorale, neputându-i-se opune prezumția de validitate dedusa din prevederile art. 119 alin. 1 din legea nr. 36/1995, potrivit cu care certificatul de vacanță succesorala contestat face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

În aceste condiții, tribunalul conchide că, în speță, este incidentă o cauză de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, care, așa cum este unanim recunoscut de către doctrină și jurisprudență, poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă extinctiv.

În speță, așa cum rezultă din înscrisurile de la fila 18 din dosar Notariatul de Stat Județean C. a emis certificatul de moștenitor nr. 572/01.04.1986, care infirmă existența vacanței succesorale după defuncta H. I., decedată la data de 10.08.1980, cu ultimul domiciliu în C.-N., ..

Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit testamentului olograf care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr. 572/01.04.1986, defuncta a precizat în mod neechivoc că lasă toată averea sa mobilă și imobilă, în favoarea reclamantului H. J. S. și defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P..

Raportat la aceste aspecte tribunalul concluzionează că certificatul de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, decedată la data de 10.08.1980 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative de la acea epocă, respectiv art. 13 din Decretul nr.40/1953, sens în care se impune a se constata nulitatea absolută a acestuia.

În ceea ce privește celelalte chestiuni privind fondul pricinii tribunalul a reținut următoarele:

Terenurile în litigiu, cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp și nr. top._/2, în suprafață de 6795 mp, situate în C.-N., . și nr. 58, înscrise inițial în CF nr._ C.-N., au trecut în proprietatea Statului Român în temeiul certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C. și dispoziției nr. 9/1982, emisă de Administrația Finanțelor Publice a județului C., ambele date în baza Decretului nr.111/1951 de la antecesoarea reclamanților, defuncta H. I. (filele 136-143 din dosar).

Așa cum s-a evocat anterior, reclamantul H. J. S. și B. P., tatăl reclamantului B. P., au calitatea de moștenitori-legatari universali ai defunctei H. I., antecesoarea reclamanților, cu ultimul domiciliu în C.-N., ., jud. C., în baza certificatului de moștenitor nr. 572/01.04.1986, emis de Notariatul de Stat Județean C., emis în virtutea un ui testament olograf întocmit de către defunctă(filele 18, 19 din dosar).

Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 14 din dosar prin notificarea înregistrată sub nr. 430/13.02.2002, la executorul judecătoresc S. M., reclamantul H. J. S. și B. P., tatăl reclamantului B. P., au solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor în litigiu.

Prin Dispoziția nr. 2976/14.09.2012, emisă de către pârâtul P. municipiului C.-N., s-a respins notificarea nr. 430 din 13.02.2002, înregistrată sub nr._/3/14.02.2002, prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenurilor în litigiu, deoarece imobilele revendicate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluate în proprietate statului cu titlu de succesiune vacantă(fila 9 din dosar).

Conform art.6 din Legea nr.213/1998, valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării, iar instanța, sesizată cu acțiunea în revendicare, poate stabili dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin al actelor normative atunci în vigoare.

Or, prevederile Decretului nr.111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. Acest decret a fost neconstituțional în raport cu Constituția din 1948, care în art.8 consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare.

De altfel, în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării imobilelor în litigiu tribunalul a constatat că art. 2 lit. e din Legea nr. 10/2001 arată că în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: ”imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”

În consecință, caracterul abuziv al preluării este prezumat de lege, prin însăși textul său, astfel încât reclamanții sunt scutiți de orice dovadă suplimentară.

Odată statuat asupra caracterului abuziv al preluării imobilelor în litigiu, următoarea chestiune care se impune a fi clarificată este aceea a îndreptățirii reclamanților la măsurile reparatorii edictate de Legea nr.10/1991.

În conformitate cu dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr.10/2001 de prevederile prezentei legi beneficiază si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite iar potrivit alineatului 3 al aceluiași text succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita in temeiul prezentei le gi.

Or, în speță, așa cum am relevat anterior, reclamantul H. J. S. și B. P., tatăl reclamantului B. P., au calitatea de moștenitori-legatari universali ai defunctei H. I., antecesoarea reclamanților, în baza certificatului de moștenitor nr. 572/01.04.1986, emis de Notariatul de Stat Județean C., ceea ce în mod indubitabil conduce la îndreptățirea reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii stabilite de Legea nr.10/2001.

Problema care mai rămâne în discuție este aceea a stabilirii modalității efective de acordare a măsurilor reparatorii astfel cum au fost edictate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr.165/2013.

Din această perspectivă, în speță s-a administrat ca probă expertiza tehnică în specialitatea topografie (f . 286-313 din dosar) și o completare a acestui raport de expertiză (f . 320-350 din dosar) ale căror concluzii au relevat următoarele aspecte:

Imobilele în suprafață de 2000 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ Clu j-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr. 28 5538 și CF_ C.-N., cu nr. top o ._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. topo_/2/4, înscris în CF nr._, au fost atribuite în prop rietate unor veterani de război, în temeiul Legii nr.44/1994, astfel că, raportat la aceste terenuri în mod expres, reclamanții au solicitat, prin precizarea de acțiune de la filele 318, 319 din dosar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul Titlului VII al Legii nr.247/2005.

Varianta III a completării raportului de expertiză a relevat că s-ar putea dispune restituirea în natură a următoarelor parcele de teren: terenul cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., terenurile cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C luj-N., situat în C.-N..

Verificându-se anexele la raportul de expertiză, respectiv planul de situație (f . 304, respectiv 339 din dosar) tribunalul a constat at că .._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. are destinația de drum de acces iar .._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situat în C.-N. are destinația de alee de acces.

Or, potrivit art.10 alin 2 din Legea nr.10/2001 în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparato rii se stabilesc în echivalent.

Potrivit art.10 pct.3 din Hotărârea nr.250/2007 10.3. în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Astfel, în condițiile în care, așa cum am evocat anterior, expertiza topografică a relevat că terenurile solicitate de reclamanți a fi retrocedate în natură, respectiv .._ /2, în suprafață de 399 mp, și .._/2/6, în suprafață de 1140 mp, au destinația de drum de acces, respectiv alee de acces, tribunalul conchide că în privința acestora devin incidente dispozițiile legale anterior menționate, respectiv art. 10 alin 2 din Legea nr.10/2001 și art.10 pct.3 din Hotărârea nr.250/2007.

În schimb, tot prin raportare la concluziile aceluiași raport de expertiză întocmit în cauză, tribunalul nu a găs i t nici un impediment în ceea ce privește solicitarea reclamanților de restituire în natură a terenului cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N..

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 26 alin 3 din Legea nr.10/2001, coroborat cu dispozițiile legale menționate cu ocazia analizării prezentului demers juridic, a admi s în parte acțiunea civilă extinsă și precizată formulată de reclamanții H. J. S. și B. P., a c onstata t nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, decedată la data de 10.08.1980, cu ultimul domiciliu în C.-N., . și pe cale de consecință:

A anula t Dispoziția emisă de pârâtul P. municipiului C.-N. sub nr. 2976/14.09.2012 și a dispu s restituirea în natură a terenului cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N..

A stabili t îndreptățirea reclamanților la măsuri compensatorii, în condițiile capito lului III al Legii nr.1 65/2013 pentru imobilele terenurile care nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață de 2000 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în p rezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ și CF_ C.-N., cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. topo_/2/4, înscris în CF nr._, precum și pentru terenurile cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situat în C.-N..

În temeiul art.274 C . pr . civ ., pârâtul P. Mun. C.-N. a fost obligat la plata în favoarea rec lamanților a sumei de 4 . 363 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanții H. J. S. și B. P. cât și pârâții P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL M. CLUJ-N. .

În recursul reclamanților H. J. S. și B. P. se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul, restituirii în natură a terenurilor cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., cu nr.top. _/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. precum și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1 . 140 mp ., situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conver sia de pe hârtie a CF nr._. De asemenea, reclamanții solicită măsuri compensatorii constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, sau măsuri compensatorii, în condițiile Cap. III al Legii nr. 165/2013, pentru imobilele terenuri ce nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață de 2.000 mp. situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr. _ și CF_ C.-N., cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr. _ C.-N., cu nr.top._/2/4 înscris în CF nr._, precum și o bligarea pârâ tului P. mun. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, cu privire la restituirea în natură, precum și a art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cu privire la măsurile reparato rii prin echivalent.

Este adevărat că terenurile cu nr.top._/2 în suprafață de 399 mp. situate în C.-N., C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. precum și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1 . 140 mp ., situat în C luj-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. au destinația de cale de acces, însă acestea nu sunt afectate de servituți legale sau căi de acces, așa cum sunt definite de art. 10 pct. 3 din H.G.nr. 250/2007, ci servesc afectiv accesului la terenurile cu nr.top._/2/1, nr._/2/2, nr._/2/3, nr._/2/4 și nr._/2/5, cu excepția celui din urmă, terenurile fiind în proprietate privată. Faptul că expertiza întocmită a relevat că aceste terenuri au destinația de cale de acces, respectiv de drum de acces, nu determină incidența textului legal mai sus arătat.

Cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, acestea constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau măsuri compensatorii în condițiile legii, privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire.

În mod eronat instanța de fond a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri compensatorii în condițiile Capitolului III al Legii nr. 165/2013 care, în art. 1 alin. 2 face referire la ordinea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care sunt, în principal, compensarea cu bunuri oferite în echivalent, iar în subsidiar, măsuri compensatorii în condițiile Capitolului III al Legii nr. 165/2013.

Din coroborarea art. 16 alin. 2, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, rezultă ordinea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Așadar, măsurile stabilite de către instanța de fond constituie excepția de la regula compensării cu alte bunuri sau servicii, astfel încât conform principiului disponibilității, prima instanță putea dispune compensare cu bunuri oferite în echivalent.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C .pr.civ.

În recursul pârâților P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL M. C.-N. se solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și exonerarea pârâților de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâții au arătat că certificatul de vacanță succesorală poate fi anulat în condițiile în care poate fi anulat și certificatul de moștenitor conform art. 88 din Legea nr. 36/1995, dacă ulterior eliberării acestuia apare un moștenitor legal sau testamentar al defunctului care revendică succesiunea. Anularea certificatului de moștenitor nr. 221/1981 emis de Notariatul de Stat Județean C. s-a dispus după împlinirea termenului stabilit de legiuitor.

Dobândirea de către stat a moșteniri vacante are loc pe data deschiderii succesiunii, iar de la această dată urmează a se aplica, în privința bunurilor din moștenire, regimul juridic aplicabil proprietății de stat. După eliberarea certificatului de vacanță a moștenirii, notarul public nu mai poate elibera un alt certificat de moștenitor. Acei care au pretenții la moștenire ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea sau cuprinsul certificatului, pot cere prin justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor, după care notarul public va elibera certificatul de moștenitor pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. La dosarul de revendicare nu a fost depus un astfel de înscris care să ateste faptul că certificatul de moștenitor nr. 221/1981 a fost anulat.

Procedura succesorală amintită nu are caracter facultativ, ci obligatoriu, astfel că instanța de judecată nu se poate substitui notarului public care beneficiază de mijloacele legale pentru a efectua verificări cu privire la existența moștenitorilor legali sau testamentari ce ar ava vocație la moștenirea unei persoane.

Practica judiciară consideră acțiunea în anularea certificatului de vacanță succesorală ca fiind personală și prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, ori în prezenta cauză, petitul de anulare a certificatului de moștenitor nr. 221/1981 s-a făcut după împlinirea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare, imobilele în litigiu situate în C.-N., ., 58, nu au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât acestea au fost preluate de Statul Român în baza unui certificat de moștenitor de vacanță succesorală valabil încheiat care nu a fost anulat până la data emiterii dispoziției atacate.

Hotărârea recurată este nelegală și în ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.363 lei.

În principal, pârâții apreciază că nu sunt căzuți în pretenții, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C .pr.civ.

În subsidiar, pârâții apreciază că suma mai sus arătată este exorbitantă, cheltuielile de judecată nu au un caracter real și necesar și rezonabil, existând o vădită disproporție între valoarea pretențiilor solicitate și onorariul avocațial.

Reclamanții intimați H. J. S. și B. P. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâți și obligarea acestora, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată (f.12-15).

În susținerea poziției procesuale, reclamanții intimați au arătat că sunt terți față de certificatul de vacanță succesorală, astfel încât sancțiunea nulității absolute a acestuia prevăzută de art. 797 cod civil derivă din imprescriptibilitatea extinctivă a titlului de moștenire opozabil tuturor. Certificatul de moștenitor nr. 572/ 01.04.1986 emis de Notariatul de Stat Județean C. infirmă existența vacanței succesorale după defuncta H. I. decedată la data de 10.08.1980

Certificatul de vacanță succesorală a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative de la aceea epocă întrucât, în cazul succesiunilor vacante care făceau obiectul art. 1 lit. c al Decretului nr. 111/1951, trecerea în proprietatea statului trebuia să fie dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Acest decret a fost neconstituțional în raport cu art. 8 din Constituția României din anul 1948, astfel încât nu constituie un titlu valabil al dobândirii dreptului de proprietate. Prin urmare, terenurile în litigiu au trecut în mod abuziv în proprietatea statului în temeiul art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, în certificatul de moștenitor nr. 221/1981 nu sunt identificate terenurile în litigiu, ci este menționat un alt imobil, livadă cu pomi, proprietate extratabulară situat în C.-N., ..

Cu privire la contestarea cheltuielilor de judecată, reclamanții intimați apreciază că acestea deși au fost acordate parțial au un caracter rezonabil raportat la volumul de muncă al avocatului concretizat în reprezentarea reclamanților la 11 termene de judecată, formularea precizărilor la cererea de chemare în judecată, a concluziilor orale și a celor scrise, asociate cu valoarea ridicată a terenurilor.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele :

Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.10.2012 pe rolul Tribunalului C. a fost modificată succesiv de reclamanți la dat ele de 08.11.2012, 07.05.2013 și 12.08.2013 și extinsă față de pârâții C. L. al municipiului C.-N., M. C.-N. și P. municipiului C.-N., reclamanții soli cit ând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

1. Constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. I., decedată la data de 10.08.1980, cu ultimul domiciliu în C.-N., .;

2. Anularea Dispoziției pârâtului P. municipiului C.-N. nr. 2976/14.09.2012, de respingere a notificării nr. 430 din 13.02.2002, înregistrată sub nr._/3/14.02.2002, prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenurilor cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp și nr. top._/2, în suprafață de 6795 mp, situate în C.-N., . și nr. 58, înscrise inițial în CF nr._ C.-N., care ulterior naționalizării efectuate în baza Decretului nr. 111/1951, au fost dezmembrate în terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., aceste trei parcele de teren fiind atribuite în proprietate unor veterani de război și în terenurile cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N.; cu nr. top._/2/4, în suprafață de 500 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N.; cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N.; precum și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situate în C.-N..

3. Restituirea în natură a terenurilor cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N.;

cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N.; precum și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situate în C.-N., terenuri înscrise în CF în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a G.I.G.C.L. C., conform documentației de dezmembrare aferentă încheierii CF nr.7237/17.05.2000.

4. Obligarea pârâtului P. municipiului C.-N. să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr.165/16.05.2013, pentru terenurile care nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață totală de 200 0 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/ 4, înscris în prezent în CF nr. _ C.-N., atribuite în proprietate unor veterani de război, prin Ordinele Prefectului județului C. nr. 17/21.01.2000, 249/24.04.2000 și 476/21.12.1999.

Din copia CF nr._ C. rezultă că asupra imobilelor teren în ., cu nr.top._/2 în suprafață de 399 mp și în ., cu nr.top. _/2, în suprafață de 6795 mp a fost înscris, sub B11, dreptul de proprietate în favoarea proprietarei tabulare H. I., cu titlu de moștenire ca bun propriu, în baza încheierii de cf nr.2607/16.07.1973.

Prin testamentul olograf datat la 19.02.1978, H. I. a lăsat nepoților săi H. Iozsef S. și Balasz P. toată averea sa mobilă și imobilă, precum și locurile de mormânt din cimitirul central.

Proprietara tabulară H. I. a decedat la data de 10.08.1980.

Prin certificatul de moștenitor nr. nr.221/21.03.1981 emis de Notariatul de Stat Județean C. s-a constatat că de pe urma defunctei H. I. decedată la data de 10.08.1980, masa succesorală se compune din livadă cu pomi, proprietate extratabulară, situată în C. N., ., iar moștenirea este legală, cu titlu de vacanță succesorală în favoarea Statului Român, în administrarea Consiliului Popular al. Mun. C. napoca

În baza certificatului de moștenitor nr.221/1981 emis de Notariatul de Stat Județean C. și dispoziției nr. 9/1982, emisă de Administrația Finanțelor Publice a județului C., ambele date în baza Decretului nr.111/1951, prin încheierea de cf nr.4039-40/06.06.1983, asupra imobilelor mai sus arătate s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept succesiune vacantă, în favoarea statului român, în administrarea operativă a GIGCL C..

Ulterior, prin certificatul de moștenitor nr. 572/01.04.1986 emis de Notariatul de Stat Județean C., s-a constatat că de pe urma defunctei H. I., decedată la data de 10.08.1980, masa succesorală se compune din cota de ½ parte din locul de mormânt din cimitirul central și dreptul de folosință asupra altor locuri de mormânt, fără construcții funerare, iar moștenitorii defunctei sunt: H. Iozsef S. și Balasz P., în calitate de legatari.

Balasz P. a decedat la data de 16.09.2011, iar reclamantul Balasz P. este succesorul acestuia în calitate de fiu.

P rin notificarea înregistrată sub nr. 430/13.02.2002, la B. S tolnean M., reclamantul H. J. S. și B. P., tatăl reclamantului B. P., au solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor în litigiu.

I. Referitor la recursul pârâților P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL M. C.-N. Curtea constată că acesta nu este întemeiat din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, contrar susținerilor pârâților recurenți, reclamanții au solicitat prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 07.05.2013 c onstatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 221/ 21.03.1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. I., decedată la data de 10.08.1980, cu ultimul domiciliu în C.-N., ., pentru motivul că în cuprinsul acestuia este menționat un alt imobil, respectiv „livadă cu pomi, proprietate extratabulară, situată în C. N., .”, iar la data emiterii lui, reclamantul H. J. S. și antecesorul reclamantului B. P., B. P., aveau calitatea de legatari universali ai defunctei H. I. și nu au solicitat anularea certificatului de vacanță succesorală.

Cauza de nulitate absolută invocată de reclamanții vizează în esență nerespectarea prevederilor legale în vigoare la momentul dezbaterii succesiunii defunctei H. I. or i, din aceasta perspectiva se impune ca în analiza validității certificatului de vacanță succesorală să fie avute în vedere prevederile legale sub imperiul căruia a fost încheiat, respectiv normele juridice cuprinse în Decretul nr.40/1953, nefiind incidente prevederile Legii nr.36/1995 conform principiului neretroactivității legii civile reglementat de art.1 C.civ. și art.15 alin.2 din Constituția României.

Reclamanții sunt terți față de certificatul de vacanta succesorală nr.221/ 21.03.1981 emis de către Notariatul de Stat Județean C., care nu a fost comunicat reclamantului H. J. S. și defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P., care aveau la acea dată calitatea de legatari universali ai defunctei H. I. și invocă, în prezenta cauză, încălcarea drepturilor lor născute și actuale în legătura cu succesiunea astfel dezbătută.

Conform art. 13 din Decretul nr.40/1953, n otarul de stat, după ce a constatat ca de pe urma persoanei decedate au rămas bunuri, cheamă înaintea sa pe toți moștenitorii presupusi și pe legatari.

Art. 25 din același act normativ a prevăzut că “ După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat. Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciati în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor. P. la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplina în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor. În cazul anulării certificatului de moștenitor, Notariatul de Stat va elibera un nou certificat, potrivit hotărârii definitive a instanței.

Potrivit art. 26 din Decretul nr.40/1953 „ Dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, notarul de stat nu constata existenta vreunui moștenitor care sa fi acceptat succesiunea, el eliberează la cererea organului financiar certificat ca succesiunea este vacanta. Dispozițiile art. 25 se aplica în mod corespunzător și în cazul certificatului eliberat potrivit prezentului articol ” .

Prin urmare, cauza de nulitate absolută a certificatului de vacanță succesorală nu este determinată de eventuala viciere a consimțământului succesorilor participanți la procedura succesorala notariala, ipoteză care ar fi atras sancțiunea nulității relative ci, este dedusă din omisiunea citării tuturor succesibililor la dezbaterea moștenirii, în fata notarului public, în condițiile stabilite de art. 13 din Decretul nr. 40/1953 .

Practic, p rin această cerere reclamanții au invoc at nerespectarea obligației legale, de ordine publica, ce revine notarului public investit cu dezbaterea unei succesiuni, de a cita toți moștenitorii și de a proceda la dezbaterea succesiunii, doar după îndeplinirea acestor cerințe . Această împrejurare echival ează cu omisiunea reclamantului H. J. S. și defunctului B. P., tatăl reclamantului B. P., în calitatea lor de legatari universali, de la împărțeală, sancționată cu nulitatea absoluta de art. 797 C . civ ., calificare aflată de altfel în deplină concordanta cu imprescriptibilitatea extinctivă a titlului de moștenire, opozabil tuturor.

Mai mult decât atât, regimul nulității absolute presupune că aceasta poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958.

Î n ipoteza în care se dovedește ca titularul acțiunii a acceptat în termen succesiunea, acesta este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale de la data deschiderii succesiunii si, în consecință poate cere oricând emiterea certificatului de moștenitor prin care sa se constate drepturile sale după cum poate cere oricând anularea lui, din moment ce i-au fost lezate drepturile sale succesorale, neputându-i-se opune prezumția de validitate dedusa din prevederile art. 25 alin.3 din Decretul nr. 40/1953 .

În aceste condiții, nu se poate susține că cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a certificatului de vacanță succesorală este o acțiune personală și prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani astfel că, în mod legal, tribunalul a statuat că, în speță, este incidentă o cauză de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. 221/1981, emis de Notariatul de Stat Județean C., după antecesoarea reclamanților, defuncta H. llona, care, așa cum este unanim recunoscut de către doctrină și jurisprudență, poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă extinctiv motiv pentru care se impune a se constata nulitatea absolută a acestuia.

Critica pârâților recurenți privitoare la faptul că imobilele în litigiu nu fac obiectul Legii nr.10/2001 este apreciată de Curtea ca fiind nefondată.

Astfel, conform art.6 din Legea nr.213/1998, “ (1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.

(3) Instanțele judecătorești sunt competente sa stabilească valabilitatea titlului ” .

P revederile Decretului nr.111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. Acest decret a fost neconstituțional în raport cu Constituția României din anul 1948, care în art.8 consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare.

Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001, î n sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege: e) imobilele considerate a fi fost abandonate, in baza unei dispozitii administrative sau a unei hotarari judecatoresti pronuntate in temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii, confiscate, fara mostenitori sau fara stapan, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc institutiilor bugetare, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

D. urmare, caracterul abuziv al preluării este prezumat de lege, prin însăși textul său, astfel încât reclamanții sunt scutiți de orice dovadă suplimentară în acest sens .

Motivul de recurs al pârâtului P. mun. C. N. având ca obiect nelegala soluționare a cererii reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată este găsit de Curte ca fiind neîntemeiat, iar aceeași critică a pârâților M. C.-N. și C. L ocal al mun . C.-N., ca lipsită de interes în condițiile în care aceștia nu au fost obligați de tribunal la plata cheltuielilor de judecată

Potrivit art. 274 alin. 1 C .pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În considerarea textului de lege evocat mai sus, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de aceea parte care a pierdut procesul, obligarea la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa procesuală a părții.

A.. 3 a aceluiași text legal statuează că, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Conform prevederilor art. 275 C .pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În speță, pârâtul P. mun. C.-N. a înregistrat la data de 09.11.2012 întâmpinare prin care a solicitat instanței de fond respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii dispoziției atacate ca fiind legală și temeinică, iar ulterior prin cererea înregistrată la data de 20.09.2013 pârâții P. mun . C.-N., M. C.-N. și C. L ocal al mun . C.-N. au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii dispoziției atacate ca fiind legală și temeinică, astfel încât textul legal mai sus evocat nu este aplicabil în cauză.

Reclamanții H. J. S. și B. P. au dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv 6200 lei cu titlu de onorariu avocațial prin depunerea chitanței nr. 101/07.01.2013 emisă de Cabinet avocațial av. M. C.-I. și (f.4, vol.II, dosar fond).

Având în vedere soluția de anulare a Dispoziției nr.2976/14.09.2012 emisă de pârâtul P. mun. C. aceasta dovedește fără echivoc culpa exclusivă a pârâtului care, în această împrejurare, nu poate susține cu succes exonerarea lui de la plata cheltuielilor de judecată pentru lipsa culpei procesuale.

Critica pârâtului referitoare la incidența în cauză a prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ. privitoare la reducerea cheltuielilor de judecată întrucât suma de 6200 lei nu reprezintă un cuantu m rezonabil nu este întemeiată deoarece Curtea constată, pe de-o parte că prima instanță a aplicat în mod corect acest text legal reducând onorariul avocațial la suma de 4363 lei, iar pe de altă parte, apreciază că s oluția primei instanțe în această privința este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În cauză, suma la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată și care a fost achitată de reclaman ți pentru onorariul avocatului întrunește aceste cerințe, respectiv a fost în mod real plătită, o astfel de cheltuială era absolut necesară pentru soluționarea acțiunii, iar cuantumul ei este rezonabil având în vedere volumul de muncă al avocatului concretizat în reprezentarea reclamanților la cele 11 termene de judecată, formularea precizărilor la cererea de chemare în judecată, a concluziilor orale și a celor scrise, asociate cu valoarea ridicată a terenurilor.

Prin urmare, în mod justificat și cu respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate, prima instanță a obligat pârâ tul la plata acestor cheltuieli.

II. Referitor la recursulreclamanților H. J. S. și B. P., Curtea constat ă c ă acesta nu este î ntemeiat pentru urm ă toarele argumente.

Astfel, în vederea stabilirii modalității efective de acordare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr.165/2013 tribunalul a administrat ca probă o expertiza tehnică extrajudiciară în specialitatea topografie, completa tă. Din concluzii le raportului de expertiză topografică rezultă că i mobilele în suprafață de 2000 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ Clu j-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr. 28 5538 și CF_ C.-N., cu nr. top o ._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top . _/2/4, înscris în CF nr._, au fost atribuite în prop rietate unor veterani de război, în temeiul Legii nr.44/1994, astfel că, raportat la aceste terenuri în mod expres, reclamanții au solicitat, prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 12.08.2013 acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul Titlului VII al Legii nr.247/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr.165/2013 (f. 318 - 319 dosar fond) .

Varianta III din c omplet area raportului de expertiză a relevat că ar fi posibilă restituirea în natură a următoarelor parcele de teren: terenul cu nr. top._/2/5, situat în C.-N., ., în suprafață de 3655 mp, înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., terenurile cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situat în C.-N..

Din verificarea anexel or la raportul de expertiză, respectiv planul de situație (f . 304, f. 339 dosar fond ) Curtea constat ă că terenul cu nr. top._/2, în suprafață de 399 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N. are destinația de drum de acces, iar terenul cu nr. top._/2/6, în suprafață de 1140 mp, situat în C.-N., ., înscris în CF nr._ C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ C.-N., situat în C.-N. are destinația de alee de acces.

P otrivit art.10 alin 2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

A rt.10 pct.3 din H G nr.250/2007 prevede că, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

Având în vedere că terenurile solicitate de reclamanți a fi retrocedate în natură, respectiv .._ /2, în suprafață de 399 mp, și .._/2/6, în suprafață de 1140 mp, au destinația de drum de acces, respectiv alee de acces, Curtea constată că în privința acestora devin incidente dispozițiile legale anterior menționate, fiind destinate a deservi nevoile comunității .

Critica reclamanților recurenți privitoare la faptul că în mod eronat instanța de fond a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri compensatorii în condițiile Capitolului III al Legii nr. 165/2013 nu poate fi primită pentru următoarele argumente.

Așa cum s-a arătat, reclamanții si-au modificat cererea de chemare în judecată la data de 12.08.2013 solicitând o bligarea pârâtului P. municipiului C.-N. să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr.165/16.05.2013, pentru terenurile care nu pot face obiectul restituirii în natură, în suprafață totală de 200 0 mp, situate în C.-N., ., înscrise inițial în CF nr._ C.-N., respectiv terenurile cu nr. top._/2/1, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/2, înscris în prezent în CF nr._ C.-N. și cu nr. top._/2/3, înscris în prezent în CF nr._ C.-N., cu nr. top._/2/ 4, înscris în prezent în CF nr. _ C.-N., atribuite în proprietate unor veterani de război, prin Ordinele Prefectului județului C. nr. 17/21.01.2000, 249/24.04.2000 și 476/21.12.1999.

La data modificării cererii de chemare în judecată, art.1 din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România avea următorul conținut „ (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.

(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.

(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).

(4) Punctele prevăzute la alin. (2) și (3) se valorifică potrivit prezentei legi ” .

Art.16 din același act normativ prevedea că „ Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) ” .

În condițiile în care notificarea reclamanților a fost judecată pe fondul ei conform Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a ÎCC J pronunțată în interesul legii, Curtea constată că c ererea reclamanților referitoare la acordarea măsurilor compensatorii în echivalent constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent pentru terenurile care nu pot fi restituite în natură reprezintă o cerere nouă, făcută pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului, cerere apreciată ca fiind inadmisibilă prin prisma art.316 coroborat art.294 alin.1 C.pr.civ.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304¹ C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va r espinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții H. J. S. și B. P. și, respectiv, de pârâții P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 49 din 28.01.2014 a Tribunalului C., pronunțat ă în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală.

Deși reclamanții au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, atât prin cererea de recurs, cât și prin întâmpinare, Curtea observă că reprezentantul acestora, av. M. C.-I., a depus la dosar chitanța nr.269/24.03.2014 care atestă plata unui onorariu avocațial în sumă de 6200 lei, fără a menționa în concret dacă acest onorariu a fost primit pentru redactarea și reprezentarea reclamanților în recurs sau/și pentru redactarea și susținerea întâmpinării.

În acesta condiții, cu respectarea principiului disponibilității, Curtea se află în imposibilitatea stabilirii cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanții intimați prin întâmpinare pentru soluția de respingere a recursului declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții H. J. S. și B. P. și, respectiv, de pârâții P. M. C.-N., M. C.-N. și C. L. AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 49 din 28.01.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Respinge cererea reclamanților recurenți de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 martie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.

GREFIER,

A.-A. M.

Red.A.A.P./0 3 .04.2014.

Dact.H.C./2 ex.

Jud.fond: A.-F. D..

← Servitute. Decizia nr. 1002/2014. Curtea de Apel CLUJ		Grăniţuire. Decizia nr. 788/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Legea 10/2001. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel CLUJ