Pretenţii. Hotărâre din 16-04-2014, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4246/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 366/A/2014
Ședința publică din data de 16 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V.
JUDECĂTOR: I.-D. C.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâtul R. A. G. împotriva sentinței civile nr. 649 din 13 decembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, privind șipe reclamanta intimată B. I. C., având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 15 aprilie 2014 atât pârâtul apelant R. A. G. – prin reprezentant, cât și reclamanta intimată B. I. C. au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 16 aprilie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 649 din 13.12.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ , s-a admis acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta B. I. C. împotriva pârâtului R. A. G., și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 286,500 lei, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 21 februarie 2013 și până la data achitării integrale a sumei;
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6981 lei, reprezentând cheltuieli de judecată taxe de timbru și timbru judiciar.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de R. A. G. împotriva pârâtei reconvenționale B. I. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit înscrisului semnat de către părți, încheiat la data de 3.05.2011, reclamanta a împrumut pârâtului suma de 286,500 lei, cu dată de restituire 30.12.2011, stabilind o dobândă la sumele împrumutate, de 10% pe an.
Convenția a fost semnată de ambele părți, prin răspunsul la interogatoriu, pârâtul R. A. G., recunoscând că semnătura aplicată îi aparține.
Prin precizarea de acțiune, depusă la data de 6.03.2013, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la dobândă legală calculată de la data înregistrării acțiunii, până la plata efectivă a creanței.
Înscrisurile depuse în probațiune, de către reclamantă, au confirmat că, întreaga sumă a fost virată în mai multe tranșe, în contul pârâtului. De altfel, aceste operațiuni, nu au fost contestate.
Convenția a fost încheiată în perioada de activitate a vechiului Cod civil, astfel încât efectele acestui act juridic, sunt guvernate de această lege, potrivit art. 6 din Legea nr. 287 /2009.
Potrivit art. 969 C.civ. 1864, convențiile legal făcute, au putere de lege, în proporție contractantă.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat neîndeplinirea condiției prev. de art. 1180 al.1 C.civ. Într-adevăr, din cercetarea înscrisului care atestă convenția părților, rezultă că, mențiunea „bun și aprobat „, nu este înserată, înscrisul nefiind redactat de către pârât. Dar, așa cum se reține și de către pârât, înscrisul care nu este valabil, ca înscris sub semnătură privată, va putea fi dovedit prin alte mijloace de probe, înscrisul valorând, început de dovadă scrisă.
În cauză a fost administrată probațiunea testimonială, iar martora Lenard D., propusă de către pârât, a declarat că, pârâtul R. a încheiat cu reclamanta contract de împrumut. Chiar dacă, această martoră a declarat că nu știe despre ce sumă era vorba, această declarație, coroborată cu semnătura aplicată de către pârât pe convenție, împreună cu înscrisurile care atestă virarea sumelor de bani, în contul pârâtului, confirmă, că suma împrumutată, este cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Invocarea ca și motiv de nelegalitate a convenției presupusa inducere în eroare a pârâtului, a fost apreciată ca neîntemeiată, nefiind probată în cauza de față, în condițiile în care pârâtul este o persoană majoră angrenat în operațiuni ce presupun, activități comerciale complexe. Semnarea unui contract intitulat clar, contract de împrumut, în care sunt cuprinse toate mențiunile specifice unui astfel de contract, este evident că s-a făcut cu exprimarea unui consimțământ valabil, neviciat în vreun fel.
Criticile privitoare la nelegalitatea clauzei penale și a clauzelor contractuale, prin care se stabilește o dobândă de 10 %, raportat la O.G. nr.9/2000, au fost înlăturate ca nerelevante, întrucât, prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamanta nu a solicitat decât restituirea sumei împrumutate și a dobânzii legale, cu data introducerii acțiunii. Chiar dacă s-ar interpreta, clauza penală, ca fiind una nelegală, această clauză, nu afectează legalitatea convenției în ansamblu, ci doar această clauză care nu este în măsură să producă efecte.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, întrucât în precizarea de acțiune, reclamanta nu a solicitat dobândă decât de la data cererii de chemare în judecată, nici acest argument nu a fost apreciat ca relevant.
Pârâtul a formulat la rândul său o cerere reconvențioanlă, prin care a solicitat constatarea intervenirii compensației, pentru suma solicitată, între creanța invocată de reclamantă și creanța deținută de pârât, ca urmare a cesiunii de creanță, încheiată între pârât și o societate comercială.
Pentru această cerere, pârâtul a achitat taxa de timbru, în cuantumul stabilit.
Ulterior, sub forma unei cereri adiționale, pârâtul a modificat cererea reconvențională, solicitând în principal constatarea existenței unei creanțe a pârâtului, față de reclamantă și ulterior, constatarea că a intervenit compensația pentru sumele solicitate de reclamantă.
Instanța a calificat că această cerere, ca o modificare a cadrului procesual, în ceea ce privește cererea reconvențională, motiv pentru care a pus în sarcina pârâtului reclamant –reconvențional, achitarea diferenței de taxă de timbru, pentru petitul de constatare a existenței unei creanțe.
Cererea de reexaminare formulată de reclamantul –reconvențional, a fost respinsă, prin Încheierea nr. 327/C.C./31.12.2013, pronunțată de Tribunalul Cluj. În raport de această soluție și reținând că, reclamantul - reconvențional, nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, instanța a admis excepția netimbrării cererii adiționale, rămânând investită doar cu cererea reconvențională, în forma inițială.
Față de cererea reconvențională pârâta a depus întâmpinare, prin care a contestat existența vreunei creanțe a sa față de pârât.
Așa cum prevede art. 1144 C.c.1864 care reglementează compensația, dispoziții reluate și de art. 1617 N.C.civ., compensația legală, operează, numai dacă sunt îndeplinite mai multe condiții și anume obligațiile să fie reciproce, obligațiile să aibă obiect, prestația de a da sume de bani sau bunuri fungibile de aceiași natură, creanțele să fie certe, lichide și exigibile.
Prima condiție, aceea ca obligațiile să fie reciproce, presupune ca acestea să existe între aceleași persoane, fiecare având una față de cealaltă, atât calitatea de creditor, cât și de debitor. În cauză, nu este probată, existența vreunei convenții între părțile din litigiu, chiar dacă o societate comercială a cărui asociat este reclamanta, a încheiat convenții cu o societate a cărui administrator este pârâtul Reclamanta nu poate fi obligată personal față de pârât, față de eventualele obligații, asumate, de societatea comercială ce aparține reclamantei.
Condiția ca datoriile să fie certe, lichide și exigibile, se interpretează ca acestea să fie neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să poată fi cerută executarea. Această cerință, respectiv să poată fi cerută executarea, nu este probată, în condițiile în care cerere adițională, prin care s-a solicitat, constatarea existenței unei creanțe, a fost anulată ca netimbrată.
Reținerile, din procesul-verbal nr. 68/18.02.2013, încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv restituirile de sume de bani, peste limita contractelor de împrumut, încheiat cu persoana fizică B. I. C., respectiv suma de 803.129 lei, nu poate fi opusă reclamantei ca fiind o constatare a existenței unei creanțe.
Susținerile reclamantului, privitoare la restituirea împrumutului, în cuantum de 803.129 lei și care sunt probate cu extrasele de cont anexate cererii reconvențioanle, nu au fost avute în vedere, în ceea ce privește compensația legală, întrucât contractul de împrumut, dintre părți s-a încheiat ulterior ultimei date când s-au făcut plăți către B. I. C..
Aceste operațiuni, sunt de natură, într-adevăr, să ducă la concluzia că între părți au existat mai multe convenții, însă, restituirea împrumutului acordat la data de 3.05.2013, pârâtului, nu a fost realizată.
Prin semnarea contractului din 03.05.2011, ulterior restituirii împrumutului sumei de 823.129 lei, se recunoaște practic, existența unor relații contractuale anterioare finalizate, acest nou contract, având existență independentă de aceste relații.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea reconvențională formulată de R. A. G. împotriva pârâtei reconvenționale B. I. C..
Argumentul din cererea adițională la cererea reconvențională, că acest contract ar fi lipsit de cauză, nu a fost probat în cauză, iar efectuarea unor transferuri bancare în aceiași zi, dar la un interval diferit de data când plățile reclamantei către pârât au fost făcute, nu sunt de natură să ducă la concluzia, că această condiție de fond a contractului, nu există.
Argumentele susținute în cuprinsului răspunsului la întâmpinare, în sensul că, reclamanta avea obligația de restituire a acestor sume și în conformitate cu disp. art.992 Cciv. vechi, nu au fost analizate, întrucât aceste temeiuri de drept, nu au fost invocate în cererea reconvențională inițială, presupunând o modificare de acțiune, lucru care nu este permis în această etapă procesuală.
De altfel, din probațiunea testimonială administrată, atât la solicitarea reclamantei cât și a pârâtei, a rezultat că societatea administrată de către reclamantul –reconvențional, într-adevăr a încercat accesarea unor fonduri europene, însă întrucât nu deținea fondurile necesare, a încheiat convenții cu diferite societăți, care au contribuit prin sumele virate în societate, la realizarea acestui proiect.
Raportat la această probațiune, apare evident că, au existat relații contractuale încheiate între diverse părți, între care și părțile din litigiu anterioare și care nu au fost în legătură, cu actul juridic, temei al prezentei cereri de chemare în judecată. Afirmațiile pârâtului că, operațiunile bancare, au fost realizate de către reclamantă, inclusiv cele privitoare la conturile deținute de el și că astfel reclamanta, nu ar fi virat practic în contul lui sumele împrumutate, nu sunt reale, întrucât chiar dacă se poate reține și din declarațiile testimoniale, a numitei Lenard D. reclamantul –pârât - reconvențional, nu avea abilitățile necesare utilizării mijloacelor informatice din declarația aceleiași martore, rezultă că, orice plăți, se făceau cu acordul pârâtului.
Argumentele din cuprinsul concluziilor scrise, respectiv lipsa condiției interesului, pe lângă că au fsot invocate ulterior închiderii dezbaterilor, fără ca astfel și reclamanta, să-și poată exprima punctul de vedere în considerarea dreptului la apărare, au fost apreciate ca întemeiate.
Condițiile interesului așa cum le-a interpretat pârâtul reconvențional, sunt în afara elementelor complete ale speței de față. Este evident că toate cerințele interesului văzut din punct de vedere procesual civil, sunt îndeplinite, neavând relevanță dacă pe viitor, pârâtul va intenționa să acționeze în instanță, reclamanta prin formularea unei cereri de chemare în judecată.
Interesul este legitim, în condițiile în care, nu este probată existența unei compensații de drept, astfel încât cererea să fie paralizată ca urmare, a existenței unui mijloc de stingere a obligațiilor,anterior cererii de chemare în judecată.
Interesul este născut și actual, în condițiile în care nu s-a constatat compensarea datoriilor, iar o eventuală acțiune intentată împotriva pârâtei –revconvențională, ulterior acestui demers judiciar, nu impietează asupra cererii de față.
Având în vedere considerentele de mai sus, disp. art. 969, 1088,1089 și 1584 C.civ. 1864, instanța a admis acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta B. I. C..
Fiind în culpă procesuală, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, reclamanta făcând cheltuieli de judecată cu plata taxei de timbru, instanța în temeiul art. 453 C.pr.c., a obligat pârâtul să plătească reclamantul suma de 6981 lei, reprezentând cheltuieli de judecată taxe de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul, reclamant reconvențional R. A. G., solicitând admiterea apelului, modificarea in totalitate a sentinței civile nr. 649/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj ca fiind netemeinica si nelegala, in temeiul art. 480 NCPC, si pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive formulată de reclamanta B. I. C. ca neîntemeiată și constatarea că a intervenit compensația pentru suma de 286.500 lei plus dobânda legală sau alte sume solicitate de reclamantă pe calea acțiunii, intre creanța invocată de B. I. C. față de R. A. G. cu creanța deținută de R. A. G. față de B. I. C., ca urmare a cesiunii de creanța dintre Relramo SRL in calitate de cedent si R. A. G., in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe B. I. C., cu obligarea reclamantei, la plata in favoarea apelantului a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea apelului pârâtul a invocat următoarele considerente:
Neîndeplinirea cerinței de motivare a hotărârii in mod clar, convingător si pertinent de către instanța de fond.
Motivarea hotărârii reprezintă structura de rezistenta a acesteia - "motivarea hotărârii, in sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea in scris a rațiunilor care determina pe judecător sa respingă sau sa admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectiva si cuprinde in sine tot respectul justiției si tot meritul judecătorului, îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător si pertinent - in partea numita considerentele hotărârii - constituie, in același timp, o garanție pentru împricinați in fata eventualului arbitrariu judecătoresc si singurul mijloc prin care se da posibilitatea de a putea exercita real controlul judiciar.
Apelantul apreciază că acest obiectiv nu a fost atins nici măcar in parte de hotărârea pronunțata de prima instanța, din contra, din cuprinsul ei reieșind o judecata părtinitoare fata de apelant, aprecieri eronate a probelor, confuzii si omisiuni cu privire la starea de fapt, interpretări proprii si subiective a judecătorului fata de dispozițiile legale si aplicabilitatea acestora in speța, formulări alambicate si neclare.
Teza instanței de fond are la baza următoarele argumente:
Existenta unui contract de împrumut din data de 03.05.2011 semnat de
apelant;
Existenta unor viramente bancare in transe, ale sumei indicate in contractual de împrumut - 286.500 lei;
Declarația martorei Lenard D. potrivit căreia apelantul ar fi încheiat cu reclamanta un contract de împrumut;
Prin poziția exprimata pe calea întâmpinării si a actelor ulterioare depuse de apelant, acesta a combătut realitatea „împrumutului" acordat de reclamantă, in principal pentru următoarele aspecte:
Inducerea in eroare a apelantului de către reclamanta cu privire la obiectul contractului semnat, ce rezulta din următoarele elemente:
Reclamanta s-a ocupat in totalitate de procedura de obținere a finanțării pentru proiectul investiției derulate prin Programul FEDR „Construirea unei anexe exploatație agrozootehnica ferma 99 vaci", întocmind întreaga documentație si stabilind procedurile care trebuiau realizate;
În vederea realizării acestui demers, reclamanta a avut acces la conturile bancare ale apelantului si ale societății RELRAMO SRL, prin intermediul platformei de internet banking - CLICK 24 Banking BCR, realizând astfel numeroase operațiuni de transferuri de bani din conturile apelantului si ale societății RELRAMO SRL către ea sau societatea ei - HARD MANAGER COMPANY SRL, indicând in mod discreționar motivele unor astfel de tranzacții - (cum ar fi „împrumut" „restituire împrumut).
Aceste operațiuni au fost recunoscute si de către reclamanta prin răspunsul la interogatoriu întrebările 5. 24).
In derularea proiectelor de finanțare - al societății RELRAMO SRL si ale societăților AGRODENISA SRL, AG ROCI FRÂNA SRL, reclamanta a transferat bani dintr-un cont in altul al societăților si persoanelor mai sus amintite, folosindu-se si de banii apelantului si ai societății RELRAMO SRL.
Având acces la platforma Internet Banking, reclamanta a transferat in perioada martie-aprilie 2011 suma de 823.129 lei din conturile societății RELRAMO SRL către ea, după cum urmează:
22.03.2011 - suma de 18.000 lei reprezentând contravaloare factura_;
30.03.2011-suma de 5.000iei reprezentând restituire împrumut;
01.04.2011 -suma de 400.000 lei reprezentând restituire împrumut;
02.04.2011 - suma de 400.000 lei reprezentând restiture împrumut;
02.04.2011 - suma de 129 lei reprezentând restiture împrumut;
Acest fapt rezulta din extrasele de cont bancar ale societății RELRAMO SRL, depuse in probatiune.
Tranzacțiile invocate de reclamantă de acordare a împrumutului către apelant in baza contractului de împrumutdin 03.05.2011 trebuiau sa fie in fapt restituiri ale împrumutului acordat de către societatea RELRAMO SRL către reclamantă.
Referitor la contractul de împrumut de care se prevalează reclamanta în acțiunea formulată, pârâtul arată că acesta nu respecta condițiile legii in ceea ce privește modalitatea de încheiere.
Astfel, art. 1180 alin. 1 Cod civ. (vechi) prevede ca actul sub semnătura privata prin care o parte se obliga către alta a-i plați o suma de bani sau o câtime oarecare, trebuie sa fie înscris in întregime de acela care l-a semnat ori cel puțin acesta, înainte de a semna, sa adauge la sfârșitul actului cuvintele "bun si aprobat" arătând întotdeauna in Utere suma sau câtimea (cantitatea) lucrurilor si apoi sa semneze.
Dupa cum rezulta din Contractul din data de 03.05.2011, acesta nu respecta condițiile menționate mai sus, nefiind redactat de către pârât si nefiind scrisa in cifre si in litere suma pe care acesta se obligă sa o restituie.
In realitate, împrumutul invocat de reclamantă ca fiind acordat apelantului a fost o restituire parțiala a împrumutului acordat de acesta reclamantei.
Apelantul invocă lipsa de cauza a contractului de împrumut decurgând din destinația ulterioara a sumelor acordate.
Istoricul transferurilor sumei de 286.500 lei arata ca apelantul nu a fost beneficiarul real al acestor sume ci reclamanta a plimbat aceste sume si prin conturile apelantului iar apoi, ca sa isi găsească o justificare, a făcut un Contract de împrumut in data de 03.05.2011.
Astfel, pentru tranzacțiile din 13.07.2011 se remarca următoarele:
-13.07.2011 ora 12.03- transfer B. I. C. - R. A. - suma 239.500 lei;
-13.07.2011 ora 12.42 - transfer R. A. - RELRAMO SRL - suma 239.490 lei;
-13.07.2011 ora 12.57 - transfer RELRAMO SRL - A. L. SRL - suma 239.500 lei;
-14.07.2011 - ora 11.52 - transfer A. L. SRL - MAȘTER GAMMA SRL - 224.000 lei;
Se observa practic faptul ca suma in discuție a tranzitat doar contul apelantului si a ajuns la societatea M. GAMMA SRL, societate controlata de reclamantă.
Apreciază apelantul ca instanța de fond a comis o eroare grava in aprecierea puterii probatorii a contractului de împrumut, a extraselor de cont bancar care cuprind tranzacțiile pe care reclamanta isi întemeiază pretențiile si declarația martorei Lenard D..
Nici una din aceste probe nu dovedesc acordarea unui împrumut in suma de 286.500 lei de către B. I. C. către apelantul R. A. pentru următoarele motive:
Contractul de imprumut nu a fost redactat de către apelant si nu a fost scrisa in cifre si in litere suma pe acesta se obliga să o restituie, neputând valora decât ca un început de dovada scrisa care trebuia completat cu alte probe.
Contractul de imprumut invocat de reclamanta seamănă cu toate celelalte contracte de imprumut/finantare utilizate de ea, iar suma si data restituirii sunt cuprinse in prima pagina, nesemnata de apelant, din nicio alta proba nu rezulta ca suma „împrumutata" ar fi fost cea pretinsa de reclamanta - 286.500 lei in condițiile in care martora Lenard D., in măsura in care stia ca a fost acordat un împrumut, nu a putut preciza care era suma în discuție, iar din extrasele de cont bancar nu rezulta ca aceste sume ar fi fost date cu titlu de împrumut. Din contra, in aceste extrase, la detalii operațiune este menționat „valoare contract", ceea ce nu dovedește ca au fost transferate sume in baza contractului de împrumut din data de 03.05.2011.
Criticile referitoare la motivarea instanței de fond privind cererea reconventională formulată de pârâtul apelant vizează următoarele aspecte:
Cererea reconventionala a fost formulata pentru situația in care acțiunea reclamantei era găsita întemeiata, urmând a se constata ca, existând doua creanțe reciproce intre părți, acestea se sting prin compensație, in condițiile legii.
In acest sens, apelantul a solicitat sa se constate intervenția compensației pentru suma de 286.500 lei plus dobânda legala sau alte sume solicitate de reclamanta pe calea acțiunii, intre creanța invocata de reclamantă față de pârât, cu creanța deținuta de pârât fata de reclamantă, ca urmare a cesiunii de creanța dintre RELRAMO SRL in calitate de cedent si pârât, in calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe reclamantă.
Instanța nu face nicio mențiune in considerentele hotărârii (respectiv in motivarea respingerii cererii reconventionale) despre Contractul de cesiune de creanța din data de 27.02.2013 dintre RELRAMO SRL si R. A., in baza căruia acesta a invocat compensația.
Aceasta omisiune este una grava, in condițiile in care contractul de cesiune de creanța constituie punctul de temelie ai pretențiilor apelantului fata de reclamantă.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșita a legii cu ocazia analizării condiției ca datoriile sa fie certe, lichide si exigibile.
Aceasta este si situația in cazul de fata - existând doua creanțe reciproce intre parti, compensația a intervenit de drept, instanța de judecata putând doar sa constate acest lucru.
Motivarea instanței de fond cu privire la reținerile din procesul verbal nr. 68/18.02.2013, încheiat de Agenția Naționala de Administrare Fiscală este de asemenea eronata si rupta din context.
Procesul verbal nr. 68/18.02.2013, încheiat de Agenția Naționala de Administrare Fiscala reprezintă o constatare a caracterului de plata nedatorata a sumei de 803.129 lei de la RELRAMO SRL către B. I. C., peste limita contractului de împrumut.
În opinia apelantului, exista suficiente probe care să dovedească existenta unei creanțe a RELRAMO SRL fata de B. I. C., creanța care a fost transmisa in mod valabil către R. A. G..
De asemenea, este eronata aprecierea instanței de fond potrivit căreia susținerea reclamantului reconvențional, privitoare la restituirea împrumutului, in cuantum de 803.129 lei nu pot fi avute in vedere, in ceea ce privește compensația legala, întrucât contractul de împrumut dintre parti s-a încheiat ulterior ultimei date când s-au făcut plați către B. I. C..
Mergând pe argumentul instanței de fond ar însemna că, pentru a interveni compensația, cele doua creanțe reciproce trebuie sa se nască in același moment. Or, nu poate fi acceptata aceasta soluție pentru ca, compensația intervine de drept la momentul la care exista doua creanțe reciproce si sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de lege.
Creanța deținuta de RELRAMO SRL fata de reclamanta B. I. C., in cuantum de 803.129 lei, provine dintr-o . transferuri de sume, fara nicio baza legala sau contractuala, dintre RELRAMO SRL si B. I. C., realizate in perioada martie-aprilie 2011.
Prin întâmpinarea formulată (f. 29-41), reclamanta a solicitat respingerea apelului, arătând în esență că hotărârea instanței cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel încât se circumscrie exigențelor art. 425 pct. 1 Cod proc. civ.
Suma de 286.500 lei a fost împrumutată în baza contractului de împrumut din 03.05.2011, sumele au fost virate din contul personal al pârâtei în contul personal al reclamantului, astfel: la 3.05.2011 suma de 20.000 lei, la 2.07.2011 suma de 27.000 lei, iar la 13.07.2011 suma de 239.500 lei, în total 286.500 lei scadența fiind stabilită la data de 30.12.2012.
Referitor la criticile aduse contractului de împrumut, intimata arată că acesta este semnat de cele două părți și chiar dacă nu îndeplinește formalitățile prevăzute de art. 1180 C. civil, are valoarea unui început de dovadă scrisă, iar din probațiunea administrată – interogatoriul pârâtului și depoziția martorei Lenard D. – a reieșit că părțile au încheiat contractul de împrumut.
Instanța de fond a apreciat corect probele dosarului și a stabilit că reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar pârâtul nu a dovedit că a plătit această creanță.
Suma a fost primită de către pârât prin virament bancar, fiind ridicată personal de către acesta.
Referitor la criticile aduse hotărârii primei instanțe cu privire la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, reclamanta a arătat că în mod corect aceasta a fost respinsă ca nefondată, întrucât contractul de cesiune încheiat între . cedent, pârât cesionar, având ca debitor cedat pe reclamantă, pentru suma de 823.129 lei, a fost încheiat cu rea credință de pârât după înregistrarea acțiunii.
Acest contract nu are la bază vreo creanță certă, lichidă și exigibilă, datorată de către reclamantă firmei ..
Procesul verbal încheiat de ANAF nu constituie act doveditor al creanței.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimată ca neîntemeiate și admiterea apelului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu a fost promovată de reclamanta B. I. C. împotriva pârâtului R. A. G., având ca obiect restituirea împrumutului în sumă de 286.500 lei, acordat de reclamantă pârâtului în baza contractului de împrumut din 3.05.2011 și acordarea penalităților de 0,1% pe zi începând cu data de 30.12.2011, până la achitarea efectivă a sumei (f. 4-5 dosar fond).
În cadrul aceluiași dosar pârâtul a formulat cerere reconvențională (f. 30 și urm. dosar fond), solicitând instanței să constate intervenirea compensației pentru suma de 286.500 lei și alte sume solicitate de reclamantă, între creanța invocată de reclamantă față de pârât și creanța deținută de pârât față de reclamantă, ca urmare a cesiunii de creanță dintre . în calitate de cedent și R. A. G., în calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe reclamantă.
Această cerere reconvențională a fost anulată prin încheierea civilă nr. 102/CC/30.04.2013 (f. 80 dosar fond).
Ulterior, la data de 20.08.2013 pârâtul a formulat o cerere adițională (f. 267 și urm), în baza căreia a solicitat instanței să constate existența unei creanțe a pârâtului față de reclamantă pentru suma de 286.500 lei plus dobânda legală, ca urmare a cesiunii de creanță dintre . în calitate de cedent și R. A. G., în calitate de cesionar, având ca debitor cedat pe reclamantă.
În principal a solicitat pârâtul constatarea intervenirii compensației, iar în subsidiar, în ipoteza în care instanța va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni compensația între cele două creanțe, obligarea reclamantei la plata sumei de 286.500 lei plus dobânda legală în favoarea pârâtului.
La termenul de judecată din 4.10.2013 (f. 310), instanța a calificat această cerere ca cerere reconvențională, stabilind în sarcina pârâtului obligația de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 6976 lei, obligație menținută în urma respingerii cererii de reexaminare.
Întrucât pârâtul a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei (f. 312), la termenul de judecată din 29.11.2013 (f. 335), instanța a anulat în parte cererea reconvențională, rămânând legal investită cu judecarea acesteia în limitele în care a fost timbrată (respectiv cu analizarea intervenirii compensației).
Constatarea existenței creanței în cuantum de 823.129 lei în patrimoniul pârâtului, urmare a cesiunii de creanță intervenită între . a fost anulată ca netimbrată, iar această dispoziție statuată prin încheierea din 29.11.2013 nu a fost apelată de către pârât.
Așadar, acesta este cadrul procesual format – reclamanta B. I. C. în contradictoriu cu pârâtul R. A. G., solicitând obligarea acestuia la restituirea împrumutului în sumă de 286.500 lei și pârâtul R. A. G., în contradictoriu cu reclamanta B. I. C., solicitând constatarea intervenirii compensației între suma pretinsă de reclamantă și suma dobândită de pârât în urma cesiunii de creanță făcută de . pentru suma de 823.129 lei (cu precizarea anterioară că s-a anulat ca netimbrată constatarea existenței creanței în patrimoniul pârâtului, urmare a cesiunii de creanță).
Raportat la acest cadru procesual, în mod corect a reținut prima instanță că pretenția reclamantei este întemeiată, raportat la existența contractului de împrumut din 3.05.2011 în baza căruia reclamanta împrumutat pârâtul cu suma de 286.500 lei.
Acest contract de împrumut are valoare de început de dovadă scrisă, iar în cauză se coroborează cu: extrasele de cont din conținutul cărora reiese că suma a fost transferată din contul personal al reclamantei în contul personal al pârâtului în 3 tranșe, respectiv 20.000 lei la data de 3.05.2011 (f. 6 dosar fond), 27.000 lei la data de 02.07.2011 (f. 7 dosar fond) și 40.000 lei, 40.100 lei, 40.200 lei, 40.400 lei, 40.500 lei și 38.300 lei la data de 13.07.2011, la mențiunea „detalii” arătându-se că sumele reprezintă împrumut, respectiv valoare contract; depoziția martorei Lenard D. (f. 328 dosar fond), potrivit căreia din spuse pârâtului știe că între reclamantă și pârât s-au încheiat contracte de împrumut, fără putea preciza sumele și perioadele încheierii acestora.
Tot raportat la acest cadru procesual, sunt corecte statuările instanței referitoare la neîndeplinirea condițiilor intervenirii compensației, în condițiile în care constatarea existenței creanței de 823.129 lei în patrimoniul pârâtului urmare a unei cesiuni de creanță a fost anulată ca netimbrată.
Compensația este un mod legal de stingere a obligațiilor, prin care două datorii reciproce, existente între aceleași persoane, se sting până la concurența celei mai reduse.
Compensarea creanțelor presupune reunirea a patru condiții cumulative: reciprocitatea obligațiilor; fungibilitatea creanțelor reciproce; exigibilitatea și lichiditatea datoriilor mutuale și cerința ca una din părțile la compensație să nu se afle în lichidare ori redresare judiciară, situație când vor avea prioritate reglementările legale speciale în materie.
Prima cerință - reciprocitatea obligațiilor - presupune ca cele două părți să aibă calitatea reciprocă de creditor și debitor.
În litigiul pendinte, această condiție, nu este îndeplinită, întrucât pârâtul, netimbrând cererea reconvențională în privința petitului de constatare a existenței în patrimoniul său a creanței în sumă de 803.129 lei, nu a putut dovedi că în patrimoniul său deține o creanță certă, lichidă și exigibilă având ca debitoare pe reclamanta B. I. C..
Întrucât condițiile intervenirii compensației se impun a fi îndeplinite cumulativ, neîntrunirea uneia dintre ele (în speță, a reciprocității creanțelor), face inutilă analizarea celorlalte.
Se impune precizarea că soluționarea prezentului litigiu în modalitatea admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale nu exclude posibilitatea valorificării, pe cale separată, de către pârât, a propriilor sale pretenții, însă, într-un cadru procesual adecvat, cu împrocesuarea acelor părți față de care pârâtul susține și poate dovedi că are calitatea de creditor al unei creanțe certe, lichide și exigibile. În acest cadru procesual, reclamanta B. I. C. a făcut dovada că în baza contractului de împrumut din 3.05.2011 a remis pârâtului R. A. G. suma de 286.500 lei, pe când pârâtul nu a făcut dovada pretenției sale în contradictoriu cu reclamanta B. I. C..
Cu ocazia expunerii motivelor de apel, instanța a omis prezentarea acelora referitoare la creanța invocată de apelant, respectiv cea deținuta de RELRAMO SRL fata de reclamanta B. I. C., în cuantum de 803.129 lei, întrucât acestea nu se mai impuneau a fi analizate, raportat la cadrul procesual al litigiului pendinte și la considerentele anterior arătate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., curtea va respinge apelul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul R. A. G., cu domiciliul procesual ales la avocat F. G. în Cluj-N., ., etaj 3, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 649 din 13.12.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. C. V. I. D. C. A. B.
Red. MV dact. GC
2 ex/17.04.2014
Jud.primă instanță: D. T.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 792/2014. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
