Rectificare carte funciară. Decizia nr. 792/2014. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Decizia nr. 792/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 400/219/2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 792/R/2014

Ședința publică din 25 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. C.

GREFIER: A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta .., împotriva deciziei civile nr. 562 din 07 noiembrie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați B. I., D. N., O. L., O. S., prin mandatar O. L. și O. S. M. E., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați B. I., D. N., O. L., dl. avocat B. A., cu împuternicire avocațială pentru exercitarea următoarelor activități: redactare, semnare și susținere întâmpinare la recurs, asistare și reprezentare în fața Curții de Apel Cluj, aflată la f. 20 din dosar, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente și părțile persoane fizice personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta .. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și la data înregistrării sale a fost timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei (f. 5 din dosar), iar ulterior, la data de 19.02.2014, pârâta recurentă a depus la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum 98 lei (f. 7 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

P. memoriul de recurs, pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă (3 din dosar).

La f. 4 din dosar se află împuternicirea avocațială care atestă împrejurarea că pârâta recurentă .. a împuternicit-o pe d-na avocat B. C. doar pentru redactarea recursului și a motivelor de recurs.

La data de 08.04.2014, pârâta recurentă a depus la dosar timbre judiciare în valoare de 0,30 lei (f. 24 din dosar), astfel încât, recursul este legal timbrat.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului reclamanților intimați D. N., B. I. și O. L., referitoare la împrejurarea dacă are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, acesta arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat și depune la dosar chitanța și factura privind plata onorariului de avocat în cuantum de 1.500 lei + TVA 360 lei.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea motivelor de recurs care se referă la invocarea jurisprudenței CEDO, în materie, având în vedere că această chestiune nu a fost invocată la fond și nici în apel. De asemenea, invocă și pune în discuție inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la expertiza efectuată în cauză, pentru că această chestiune nu poate fi discutată în recurs, având în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 au fost abrogate prin art. I pct. 111¹ și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților intimați B. I., D. N., O. L., asupra recursului și asupra excepțiilor invocate, din oficiu, de către Curte.

Reprezentantul reclamanților intimați B. I., D. N., O. L. solicită următoarele:

În principal: anularea recursului declarat de pârâta .., pentru că argumentele expuse de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii, reglementate de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar.

Admiterea excepțiilor invocate, din oficiu, de către Curte.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța va respinge excepția invocată prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele arătate la punctul II din întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentantul reclamanților intimați B. I., D. N., O. L. arată următoarele:

Instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul de superficie.

Nu mai sunt îndeplinite condițiile de existență a dreptului de superficie, având în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în apel s-a probat că depozitul de carburanți subteran nu mai este folosit de recurentă, fiind dezafectat.

Dacă recurenta dorește să evacueze ceea ce a rămas din acest depozit subteran, aceasta nu are nevoie de un drept de superficie, ci cel mult de un drept de servitute temporară pe durata executării lucrărilor de evacuare a materialelor rezultate din depozitul dezafectat.

Terenul în care este inclusă și suprafața de 426 mp a fost restituit în condițiile Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul mun. D., astfel încât, sunt aplicabile și prevederile art. 6 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Pe terenul în litigiu nu există construcții, ci doar un depozit de carburanți dezafectat.

Dreptul de proprietate al recurentei asupra unui depozit dezafectat nu justifică menținerea dreptului de superficie asupra terenului.

Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.860 lei, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.500 lei + TVA 360 lei, conform dovezilor depuse azi la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

P. sentința civilă nr. 1.237/06.12.2006 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr. 1378/2004, s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții O. E., O. Ș., O. S. M. E. și O. L., în calitate de moștenitori ai defunctei O. P., în contradictoriu cu pârâta . și, în consecință, s-a dispus radierea dreptului de folosință de sub C1 din CF_ D., nr.top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei, asupra terenului în suprafață de 5200 mp, precum și a notării efectuate în cartea funciară a aceluiași imobil sub B3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 234,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cât privește excepția puterii de lucru judecat, instanța a constatat netemeinicia acesteia, nefiind dată tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Din economia dispozițiilor art.1201 din Codul civil rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe aceeași cauză și este formulată între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Problema de drept vizează în ce măsură poate fi primită o a doua cerere în pretenții, care se referă la aceleași părți, are același obiect și aceeași cauză cu prima cerere în care s-a pronunțat de către instanța de judecată o hotărâre devenită irevocabilă, fără a se aduce atingere principiului autorității de lucru judecat consacrat de art.1201 Cod civil.

În speță, s-a constatat în primul rând, lipsa identității de părți în aceeași calitate.

Astfel, în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D., reclamantele au avut calitatea de interveniente accesorii în favoarea pârâtei Primăria municipiului D., chemată în judecată de societatea reclamantă Naposem S.R.L. Cluj, cauză în care .. a fost chemată în judecată tot în calitate de pârâtă.

Din acest punct de vedere, părțile nu s-au situat pe o poziție procesuală diferită, hotărârea fiind pronunțată în contra lor la cererea unei terțe persoane juridice. De altfel, reclamantele nu au pretins un drept propriu, ci, în calitate de interveniente accesorii, au sprijinit doar apărarea pârâtei amintite, fiind total lipsite de independență procesuală.

În al doilea rând, nu este dată identitatea de obiect și cauză.

În primul proces s-a hotărât asupra unei acțiuni în constatare, sistare indiviziune și întabulare drept de proprietate, respectiv înscriere drept de folosință, pe când în speța de față se discută despre radierea acestui ultim drept, dar pentru care au încetat condițiile de valabilitate, pretențiile fiind evident diferite, dar și fundamentate pe cauze deosebite.

Spre acest sfârșit, pornind de la dispozițiile exprese ale art. l12 Cod procedură civilă, s-a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată vizează o situație de fapt schimbată, fundamentată pe un alt suport, diferit de analizat în procesul anterior, în care s-a pronunțat hotărârea intrată în putere de lucru judecat.

Astfel, dacă în primul dosar, instanța a statuat, vizavi de pretenția principală, că terenul litigios - proprietatea tabulară a numitului Leszai F., a trecut în proprietatea Statului Român prin efectul legii, în lipsă de succesori, invocându-se prevederile art.680, 695, 696 Cod civil, în cauza de față instanța este chemată să pronunțe radierea dreptului de folosință stabilit în favoarea societății pârâte, plecând de la dreptul de proprietate tabulară al reclamantelor intabulat asupra terenului litigios, dobândit în condițiile Legii nr.l0/2001.

De altfel, cât privește înscrierea dreptului de folosință, din cuprinsul respectivei hotărâri nu rezultă cum a fost dobândit de pârâtă, știut fiind faptul că un drept de servitute poate fi stabilit prin convenție sau prescripție, ori dobândit în temeiul legii. Cum niciuna dintre aceste situații nu era dată, reiese că recunoașterea dreptului a fost lipsită de fundament juridic.

P. urmare, nefiind întrunite cele trei elemente - părți, obiect și cauză - în condițiile prevăzute de art.1201 din Codul civil, excepția puterii lucrului judecat a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Cât privește fondul pretențiilor deduse judecății, instanța a dispus admiterea acțiunii pentru cele ce urmează:

În lumina dispozițiilor art. 9 din Legea nr. l0/2001, republicată, cu modificările ulterioare, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, rezultă că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

În speță, s-a constatat că reclamantele sunt proprietare tabulare asupra imobilului evidențiat în C.F. nr. l7604 D., sub nr. topo.2110/1/1/12/2, în suprafață de 5.200 m.p., dobândit în baza Legii nr.l0/2001, conform dispoziției emisă de Primarului municipiului D. nr.305 dinl3.05.2002.

De vreme ce imobilul în litigiu a fost retrocedat în puterea legii, s-a impus radierea dreptului de folosință înscris pe seama pârâtei asupra terenului în baza sentinței civile nr.203/2001 a Judecătoriei D., întrucât, în virtutea textului de lege amintit, prin efectul restituirii în natură a bunului în cauză, au încetat condițiile de existență a acestui drept.

Soluția s-a impus, cu atât mai mult cu cât, între reclamante și, după caz, moștenitori, în calitate de proprietari asupra terenului, pe de o parte, respectiv pârâta societate, pe de altă parte, ce deține construcțiile amplasate pe teren, nu există încheiată o convenție pe temeiul căreia să se fi născut, ori recunoscut un drept de superficie pentru pârâtă ca proprietară asupra construcțiilor.

În considerarea celor expuse, văzând și dispozițiile art.35¹ si art.36 alin.3 din Legea nr.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, cu modificările ulterioare, instanța a dispus radierea dreptului de folosință de sub CI înscris în favoarea pârâtei asupra terenului evidențiat în C.F. nr.17.604 D., sub nr. topo.2110/1/1/12/2, în suprafață de 5.200 m.p.

Totodată, instanța a constatat că prin sentința civilă nr.244/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.l07/2003 a Tribunalului Cluj, și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 620/2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă, s-a dispus respingerea acțiunii prin care pârâta a solicitat anularea dispoziției de restituire și a încheierilor de întabulare nr.1448 și 2097/2002 privind dreptul de proprietate recunoscut și intabulat pe numele reclamantelor.

În atare situație, potrivit art.53 al.l din Legea nr.7/1996, instanța a dispus și radierea notării efectuate în cartea funciară a aceluiași imobil sub B.3, relativ la notarea acțiunii cu pricina, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei D. sub nr. l800/2002.

Văzând și dispozițiile art.274 C.pr.civ., s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 234,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial, potrivit chitanțelor de la dosar.

P. decizia civilă nr. 431/A/07.09.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta .. împotriva sentinței civile nr. 1237/06.12.2006, pronunțată în dosar nr. 1378/2004 al Judecătoriei D., care a fost menținută în totul.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor art. 295 C.pr.civ., tribunalul l-a aprecia ca nefondat pentru următoarele considerente:

Dreptul de proprietate al intimatei O. E. si al defunctei O. P. a fost stabilit în condițiile Legii nr. 10/2001 prin dispoziția de restituire nr. 305/13.05.2002 emisa de Primarul mun. D.. Faptul ca în dosarul nr. 1315/2004 al Judecătoriei D. apelanta a solicitat rectificarea suprafeței de teren restituita in baza Legii nr. 10/2001 nu impietează asupra soluționării prezentei acțiuni având ca obiect radierea dreptului de folosința înscris in favoarea apelantei. Cele doua dosare au obiecte diferite ce pot fi soluționate in mod distinct, fără ca soluția pronunțata in vreunul din ele sa depindă de soluția celuilalt dosar. P. urmare, în mod corect a respins prima instanță cererea de suspendare a prezentei acțiuni si, in subsidiar, de conexare la dosarul nr. 1315/2004.

Pe fond, soluția atacata este temeinică si legală întrucât dreptul de folosința al apelantei a încetat prin efectul legii, respectiv a art. 9 din Legea nr. 10/2001, astfel ca situația tabulara nu mai corespunde cu situația juridica reala a terenului.

Conform art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, rectificarea de carte funciara se dispune atunci când „nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea".

Având în vedere considerentele de fapt reținute în mod corect de către prima instanța si dispozițiile legale de mai sus, tribunalul a respins apelul ca nefondat si a menținut ca temeinică si legală hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta .. a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 251/R/28.01.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , decizia mai sus arătată a fost modificată în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâtă în contra sentinței civile nr. 1.237/06.12.2006, dosar nr. 1378/2004 al Judecătoriei D., care a fost desființată în întregime, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Judecătoria D..

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a subliniat faptul că prin dispoziția nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului D., numitelor O. E. și O. P. li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în D., . în CF nr._ D., nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafață de 5200 mp (f. 7 din dosarul nr. 1378/2004), valabilitatea acestei dispoziții fiind aparent cenzurată de către instanțele de judecată, ca urmare a acțiunii promovate de ., acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziții, precum și a dispoziției nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 și 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O. E. și P. în cartea funciară nr._ D. (f. 6 din dosar nr. 1378/2004).

Astfel, prin sentința civilă nr. 244/14.03.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._/2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de ., prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de . de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/1/_ (f. 8-10, f. 47 dosar nr. 1378/2004), a fost respinsă acțiunea formulată de ., care avea ca obiect, printre alte solicitări, și anularea dispoziției nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că . nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziții.

În consecință, valabilitatea acestei dispoziții, nefiind cenzurată pe fond, ea ar mai putea fi repusă în discuție în cadrul unei acțiuni care ar avea ca obiect compararea titlurilor părților din litigiu, respectiv, a titlului de proprietate prin care O. au dobândit proprietatea asupra terenului de 5.200 mp – dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 -, și a titlului prin care pârâta recurentă a dobândit dreptul de folosință asupra acestui teren, sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D., hotărâre opozabilă lui O. E. și O. P., care au avut calitate de interveniente accesorii în dosarul nr. 2361/2000, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 203/07.02.2001, sentință rămasă definitivă prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor, prin decizia nr. 1075/A/20.06.2001 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4213/2001, respectiv irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului D. în contra acestei decizii, prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. 5117/2001 al Curții de Apel Cluj.

Ca urmare a decesului lui O. P., survenit la 21.07.2005, masa succesorală după aceasta, în care se includea și cota de ½ din terenul restituit prin dispoziția mai sus menționată, a revenit succesorilor acesteia O. L., O. S. M. E., O. Ș., conform certificatului de moștenitor și de legatar nr. 103/23.08.2005 (f. 54-55 dosar fond).

În nici un caz nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 203/07.02.2001, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr. 2361/2000, având în vedere că nu este întrunită cerința impusă de art. 1201 C. civ., respectiv identitatea de obiect și de cauză, dosarul nr. 2361/2000 având ca obiect o acțiune de sistare de indiviziune, acțiune în constatare, întabulare dreptul de proprietate asupra construcțiilor și drept de folosință asupra terenului aferent (f. 188-191 dosar nr. 2361/2000 acvirat la prezenta cauză), în timp ce prezenta acțiune are ca obiect radierea unui drept de folosință din cartea funciară, în temeiul art. 34 și art. 53 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

În ceea ce privește susținerea recurentei, referitor la necesitatea suspendării prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. 1315/2004 al Judecătoriei D., respectiv de conexare a dosarului nr. 1315/2004 cu prezenta cauză, Curtea a constatat că aceasta comportă următoarele discuții:

P. acțiunea înregistrată sub nr. 1315/2004 pe rolul Judecătoriei D. (f. 65 dosar fond), reclamanta . a chemat în judecată pârâtele O. E. și O. P., solicitând rectificarea suprafeței terenului cu nr.top. 2110/1/1/12/2 de la 5200 mp cât figurează în prezent în CF_ D., la suprafața ce urmează a fi determinată printr-o expertiză de specialitate, cu menținerea dreptului de folosință al . asupra terenului de 5200 mp aferent nr.top. 2110/1/1/12/2.

Este știut faptul că, de regulă, cartea funciară nu garantează întinderea suprafeței imobilului înscris în respectiva coală funciară, ci doar existența dreptului de proprietate, fiind foarte posibil ca în realitate suprafața unui număr topografic să fie diferită de suprafața efectiv înscrisă în cartea funciară.

Chiar dacă suprafața reală a nr.top. 2110/1/1/12/2 din CF_ ar fi în realitate alta decât cea înscrisă în CF, de 5200 mp, aceasta nu este de natură să împieteze cu nimic asupra dreptului de proprietate al reclamanților din prezenta cauză în privința terenului de 5200 mp, având în vedere că reclamanta a redobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 10/2001.

Acest drept al reclamanților, sub aspectul îndreptățirii reclamanților de a redobândi în proprietate, în baza unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, nu mai poate fi rediscutat și nu mai comportă nici un fel de contestare din partea recurentei ori a altei persoane, câtă vreme eventuala sa contestare putea fi făcută doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv, doar în condițiile plângerii formulate împotriva dispoziției de restituire în natură, însă, ceea ce se poate rediscuta, este preferința ori prioritatea titlului fiecăreia din cele două părți.

Astfel, dispoziția prin care reclamanților li s-a restituit la Legea nr. 10/2001 în natură acest teren – chiar dacă această restituire viza un teren ocupat de construcțiile aparținând recurentei – nu este opozabilă recurentei de azi, în schimb, hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit în favoarea recurentei un drept de folosință asupra terenului cu nr. top. inițial 2110/1/1/12 – teren asupra căruia sunt amplasate construcțiile aparținând recurentei -, este opozabilă reclamanților, O. E. și O. P. având calitatea de interveniente accesorii în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 203/2001, ele intervenind în proces în favoarea pârâtei Primăria municipiului D., care reprezenta în respectivul litigiu Statul Român.

P. urmare, se impune depunerea la dosar a întregii documentații întocmite în baza Legii nr. 10/2001 și care a stat la baza emiterii dispoziției de restituire în favoarea reclamanților nr. 305/13.05.2002, pentru a se verifica dacă, cu ocazia întocmirii acestei documentații au fost respectate prevederile Legii nr. 10/2001.

La momentul emiterii acestei dispoziții s-a știut foarte bine de către emitentul dispoziției că terenul este grevat de un drept de folosință în favoarea recurentei, ceea ce implicit înseamnă că pe respectivul teren existau construcții pentru a căror exploatare fusese stabilit dreptul de folosință asupra terenului, astfel încât se impune a se verifica de ce manieră a fost întocmită documentația în vederea emiterii acestei dispoziții (f.7 dosar fond).

Astfel, în art. 2 din dispoziție se menționează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosință în favoarea . G., urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziții”.

Este adevărat că art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede că terenurile se restituie în natură libere de orice sarcini, însă, această dispoziție nu conduce automat la ideea că dreptul de folosință al pârâtei trebuie radiat din cartea funciară, câtă vreme, puteau fi restituite în natură doar terenurile libere de construcții – terenul în litigiu fiind ocupat de construcțiile aparținând pârâtei, aspect confirmat de sentința nr. 203/2001 a Judecătoriei D. -, și câtă vreme dreptul de folosință al pârâtei a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, opozabilă reclamanților.

O altă problemă care s-a impus a fi lămurită în cauză, printr-o expertiză de specialitate, este aceea stabilirii existenței construcțiilor pe terenul în litigiu, respectiv, a precizării tipului de construcții existente – dacă sunt construcții cu caracter definitiv ori cu caracter provizoriu, demontabile -, și a naturii juridice a acestor construcții.

În sfârșit, s-a impus depunerea la dosarul cauzei a documentației extrajudiciare prin care numărul topografic inițial 2110/1/1/12, în suprafață de 8.478 mp, asupra căruia prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. s-a stabilit dreptul de folosință al pârâtei recurente, a fost dezmembrat în două nr. top. noi, unul în suprafață de 5200 mp, 2110/1/1/12/2 și asupra căruia reclamanții s-au întabulat în CF_ D. (f.6 dosar fond), iar celălalt, 2110/1/1/12/1 în suprafață de 3278 mp. Apare greu de crezut că partajarea nr. top. inițial 2110/1/1/12, asupra căruia erau amplasate dispersat construcțiile aparținând pârâtei recurente – aspect confirmat, de altfel, și de reclamantul O. L., la întrebarea instanței, în ședința publică din 14.01.2008 -, a fost posibilă de asemenea manieră încât suprafața de 5200 mp atribuită reclamanților să rămână liberă de construcții, în timp ce toate construcțiile să rămână comasate pe diferența de teren. De asemenea, este inexplicabil din punct de vedere legal cum a fost posibilă partajarea unui teren asupra căruia pârâta avea un drept de folosință, respectiv, avea amplasate construcții, printr-un memoriu extrajudiciar întocmit în absența pârâtei, și care deci nu este opozabil pârâtei, după cum inexplicabilă este și întabularea în CF a acestei documentații de partaj, cu nesocotirea prevederilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, republicată.

Independent de faptul că acțiunea din dosar nr. 1315/2004 ar fi admisibilă, și că în realitate suprafața nr.top. 2110/1/1/12/2 ar fi mai mare decât suprafața de 5.200 mp. cât figurează în prezent în CF, aceasta nu ar putea aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului de 5.200 mp. redobândit în baza Legii nr. 10/2001, recurenta putând eventual să-și valorifice dreptul de folosință asupra diferenței de teren existente, cu condiția, desigur, ca terenul reclamanților să fie într-adevăr liber de construcții.

În consecință, Curtea a constatat că soluțiile primelor două instanțe sunt nelegale, fiind pronunțate prin nesocotirea sentinței civile nr. 203/2001, opozabilă reclamanților, și prin ignorarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996 republicată.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea a constatat că se impune admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță, la Judecătoria D., pentru a se efectua expertiză tehnică de specialitate care să precizeze dacă pe terenul în litigiu există sau nu construcții aparținând pârâtei, care este caracterul acestor construcții, dacă sunt definitive ori demontabile și provizorii, care să verifice modul în care a fost partajat nr. top. inițial 2110/1/1/12, și pentru a se face o comparare a titlurilor fiecăreia dintre părțile din prezentul litigiu, conform celor anterior menționate, prin depunerea la dosar a documentației întocmită în baza Legii nr. 10/2001, în vederea emiterii dispoziției nr. 305/2002, precum și a memoriului extrajudiciar prin care nr. top. inițial 2110/1/1/12 a fost partajat.

Cheltuielile de judecată ocazionate părților urmând a fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

În cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ la Judecătoria D. care, prin sentința civilă nr. 1.175 din data de 04 octombrie 2012, a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții D. N. și B. I. în calitate de moștenitori ai defunctei O. E., O. Ș., O. S. M. E. și O. L., în calitate de moștenitori ai defunctei O. P., în contradictoriu cu pârâta . și, în consecință, s-a dispus radierea dreptului de folosință de sub C1 din CF_ D., nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei, asupra terenului în suprafață de 5200 mp, precum și a notării efectuate în cartea funciară a aceluiași imobil sub B3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1.736 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată de O. E. și O. P. la 23.04.2004, s-a solicitat chemarea în judecată a pârâtei S C N. G. pentru a se dispune radierea dreptului de folosință înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din C.F._ D. nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafață de 5200 m.p. și radierea notării efectuate sub B.3 privitoare la acțiunea formulată de pârâtă și înregistrată sub nr. 1800/2002 la Judecătoria D., cu cheltuieli de judecată.

La 21.07.2005 O. P. a decedat, fiind introduși în cauză în calitate de moștenitori ai acesteia conform Certificatului de moștenitor nr. 103/2005, O. L., O. S. M. E., O. Ș..

P. întâmpinare, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat (f.17), iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Raportat la dispozițiile Sentinței civile 203/2001 a Judecătoriei D. (f.20-23), s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prev. la art. 1201 Cod civil, deoarece nu există tripla identitate privitoare la obiect, părți și cauză. În procesul soluționat prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D., reclamantele au avut calitatea de interveniente accesorii în favoarea pârâtei Primăria D., chemată în judecată de . Cluj iar . G. a avut calitatea de pârâtă. De altfel și obiectul în prezenta cauză este diferit, în condițiile în care procesul soluționat prin S.C. nr. 203/2001 a Judecătoriei D. a avut ca obiect acțiune în constatare, sistare indiviziune și înscrierea în C.F. a drepturilor dobândite iar în prezentul dosar obiectul îl constituie radierea dreptului de folosință ca o consecință a încetării condițiilor de valabilitate, raportat la restituirea în natură, în baza L.10/2001 a terenului în favoarea reclamantelor.

În consecință, în temeiul art. 137 C.pr.civ. s-a respins excepția și s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prev. la art. 1201 Cod civil.

La 11.04.2008 prin Dispoziția 756, Primăria municipiului D. a instituit curatelă asupra bolnavei O. E., fiind numită în calitate de curator D. A. (f. 186).

În cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize specialitatea topografie, având ca obiective identificarea cu date funciare a terenurilor în litigiu, stabilirea construcțiilor amplasate pe acest teren, precizarea tipului construcțiilor existente, cu referire la caracterul definitiv ori provizoriu al acestora precum și modul în care a fost partajat nr. top. inițial 2110/1/1/12.

Expertiza a fost încuviințată la data de 26.06.2008.

La termenele ulterioare datei de 26.06.2008, reprezentantul pârâtei nu a mai fost prezent în instanță iar expertul desemnat pentru efectuarea lucrării a procedat la citarea părților pentru efectuarea lucrării la data de 10.04.2008. Expertul a invitat părțile să se prezinte în data de 10 aprilie 2008 la imobilul ce face obiectul litigiului însă la solicitarea pârâtei a procedat la reprogramarea părților pentru data de 23.07.2008 - data la care reprezentantul pârâtei a solicitat o nouă programare,aceasta fiind încuviințată pentru data de 1.10.2008 -. Din nou reprezentantul pârâtei a cerut amânarea ,părțile fiind convocate pentru data de 26.05.2010. Expertul a constatat că este în imposibilitate de a efectua măsurătorile necesare pentru întocmirea expertizei. Ulterior, în urma adreselor efectuate de instanță, expertul a stabilit o altă dată pentru a se deplasa la fața locului respectiv 26.09.2012, ora 12, a expediat din nou cu scrisoare recomandată părților din proces adresele aferente, însă, la 26.09.2012 pârâta a solicitat o reprogramare a efectuării lucrării, deși nu a depus nici o dovadă a faptului că pentru un motiv întemeiat, nu poate fi prezentă la solicitarea expertului.

Expertul a precizat că este în imposibilitate de a efectua lucrarea în condițiile în care terenul care face obiectul litigiului, este situat într-un perimetru închis cu garduri solide și înalte, astfel că accesul se face exclusiv prin poarta principală de acces, prezența reprezentantului pârâtei fiind absolut necesară.

Reaua-credință a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Raportat la aceste considerente, la acest termen instanța a revenit asupra probei încuviințate anterior și a constatat reaua-credință a . deoarece din data de 10.04.2008 și până la data de 26.09.2012, nu a dat curs solicitărilor expertului, nu s-a prezentat la datele la care a fost convocată de către acesta fără a avea motive temeinice care să justifice absența sa .

S-a constatat că expertiza nu a putut fi efectuată datorită conduitei culpabile a pârâtei precum și a relei credințe de care a dat dovadă aceasta în tot cursul procesului.

La 10.09.2012 ca urmare a decesului reclamantei O. E. au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia D. N. și B. I., calitatea de moștenitori fiind constatată prin Certificatul nr. 75/2012 emis de BNP N. R..

P. dispoziția nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului D., numitelor O. E. și O. P. li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în D., . în CF nr._ D., nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafață de 5200 mp, valabilitatea acestei dispoziții fiind cenzurată de către instanțele de judecată, ca urmare a acțiunii promovate de ., acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziții, precum și a dispoziției nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 și 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O. E. și P. în cartea funciară nr._ D. .

Astfel, prin sentința civilă nr. 244/14.03.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._/2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de ., prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de . la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/1/_, a fost respinsă acțiunea formulată de ., care avea ca obiect anularea dispoziției nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că . nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziții.

La momentul emiterii acestei dispoziții s-a știut de către emitentul dispoziției că terenul este grevat de un drept de folosință în favoarea pârâtei, ceea ce implicit înseamnă că pe respectivul teren existau construcții pentru a căror exploatare fusese stabilit dreptul de folosință asupra terenului, astfel că în cuprinsul dispoziției la art. 2 se menționează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosință în favoarea . G., urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziții”.

Titlul prin care . dreptul de folosință asupra acestui teren, sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. este o hotărâre opozabilă lui O. E. și O. P., care au avut calitate de interveniente accesorii în dosarul nr. 2361/2000, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 203/07.02.2001, sentință rămasă definitivă prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor, prin decizia nr. 1075/A/20.06.2001 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4213/2001, respectiv irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului D. în contra acestei decizii, prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. 5117/2001 al Curții de Apel Cluj.

P. Sentința 203/2001 a Judecătoriei D. (f.188-191 din dos. 2361/2000 – acvirat), s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor cumpărate de pârâtă în baza facturii fiscale_/26.10.1999 (f.28 dos.acvirat) – locuință îngrijitor, remiză nr. 1010, remiză pentru căruță nr. 1011, garaj pentru tractor nr. 1013, pod din lemn peste V. Seaca nr. 2013, situate în D., Valea Codorului nr. 51. P. sentință, se constată că aceste construcții sunt amplasate pe nr. top. nou 2110/1/1/12, se instituie dreptul de folosință în favoarea pârâtei asupra terenului aferent construcțiilor și se dispune înscrierea în C.F. a diferenței de teren pe Statul Român în condițiile în care proprietarul tabular (LESZAI F.) a fost citat cu domiciliul necunoscut prin curator litis G. C.. La data sesizării instanței de către pârâtă pentru a i se institui dreptul de folosință pe .. 16.11.1999), în CF 2773 nr. top. 2110/1 și nr. top. 2110/3 figura ca proprietar Leszai F. în baza Incheierii nr. 3072/1923 (f. 27).

Art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede că terenurile se restituie în natură libere de orice sarcini .

Terenul în litigiu era ocupat de construcțiile aparținând pârâtei, aspect confirmat de sentința nr. 203/2001 a Judecătoriei D., dreptul de folosință al pârâtei fiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pe de alta parte potivit art.6 alin. 1 din legea 10/2001 prin imobile, in sensul prezentei legi, se inteleg terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare iar potrivit art 21 alin.5 -sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Conform art. 25 al. 4 din Legea nr. 10/2001 - decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara.

P. dispoziția nr. 305/13.05.2002, imobilul în litigiu a fost considerat ca fiind preluat fără titlu valabil de către Statul Român ceea ce înseamnă, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 (abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), ca reclamanții si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosință pentru imobil de la statul neproprietar,în condițiile în care titularul dreptului de proprietate era Leszai F..

În prezent, reclamanții sunt lipsiți de atributele privind posesia și folosința terenului în condițiile în care pârâtei i s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 203/ 2001 a Judecătoriei D. dreptul de folosință pentru .. top. nou 2110/1/1/12/2.

În Jurisprudența CEDO (P. c/a României Strain si altii c/a României; F. c/a României; Brazda si M. c/a României) s-a considerat că vânzarea de catre stat a bunului către terti chiar daca aceasta era anterioara confirmarii în justitie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia si daca tertii erau de buna credinta, este o lipsire de bun contrar art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, dându-se astfel preferinta titlului fostului proprietar. Statul nu și-a îndeplinit obligația sa pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență în fața chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea imobilelor intrate în posesia sa. Incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamanților, care s-au văzut în imposibilitatea de a-și recupera întregul bun ,statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamanților exercitarea efectivă a dreptului lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, încălcând astfel "justul echilibru" ce trebuie să existe între cerințele interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale și prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cu atât mai mult, în ipoteza inexistenței unui contract de vânzare cumpărare în favoarea pârâtei ,a inexistenței unei lămuriri a dispozitivului sentinței în baza căreia i s-a instituit dreptul de folosință în condițiile în care pe baza unei facturi (f.28 din Dos. 2361/2000 acvirat) aceasta a cumpărat construcții ipotetic amplasate pe terenul în litigiu, teren care atunci era proprietatea lui Leszai F., deși acesta era revendicat de foștii proprietari se va constata că în cauză a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

S-a constatat că ambele părți au prezentat titluri scrise care le îndreptățesc să exercite dreptul de folosință pentru . litigiu valabil (nici unul dintre ele nefiind desființat prin hotărâre judecătorească sau revocat), așa încât instanța de judecată a avut sarcina de a le compara urmând a da eficiență aceluia mai bine caracterizat.

În materie de carte funciară operează principiul priorității înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 care reprezintă o aplicație a vechiului principiu de drept roman prior tempore potior iure" (mai întâi în timp, mai tare în drept) valabil și în dreptul modern. Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001 (abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), reclamanții si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării imobilului în proprietatea statului ,în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosință pentru imobil de la statul neproprietar.

Antecesorul reclamanților este cel care avea înscris titlul de proprietate în cartea funciară, prin Încheierea 3072/1923 ,rezultă că acesta era primul în drept"și beneficiază de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea sa. Acest singur criteriu - mai sus examinat - este suficient pentru a se da câștig de cauză reclamanților în compararea titlului lor cu cel al pârâtei. Comparând între ele titlurile instanța constată ca titlul reclamanților datează din anul 1923 – f.27 din dos. 2361/2000 a Judecătoriei D., iar titlul pârâtei datează din anul 2001, dată de la care pârâta a intrat in posesia imobilului,posesie pe care o exercită și în prezent.

S-a reținut că într-un eventual proces de revendicare al autorului reclamanților împotriva pârâtei, cel dintâi ar fi triumfat deoarece titlul lor era mai vechi înscris în Cartea Funciară, în condițiile în care titlul statului nu exista la data de 16.11.1999 și nu mai este valabil în prezent. De altfel nimeni nu poate transmite altuia un drept superior celui pe care el însuși îl are.

Titlul invocat de reclamanți este preferabil titlului invocat de pârâta având în vedere ca titlul invocat de aceasta nu este suficient de clar si creează suspiciuni cu privire la întinderea dreptului de folosință, implicând o nesiguranța a circuitului civil, iar pârâta a preferat să nu elucideze această suspiciune.

Buna-credință reprezintă, conform definiției date de art. 1898 alin. 1 din Codul civil, "credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".

Reaua-credință a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Pârâta știa la data sesizării instanței cu acțiunea ce a făcut obiectul dos 2361/2000 sau ar fi putut ști că imobilul era întabulat în favoarea lui Leszai F. ,că acest imobil risca să fie revendicat de către foștii proprietari, și ar fi trebuit să se informeze despre demersurile întreprinse de fostul proprietar în vederea obținerii bunului său ,pasivitatea sa îi este imputabilă, acesta nu a îndeplinit diligențele rezonabile pentru a cunoaște situația juridică a bunului, ar fi trebuit să verifice dacă imobilul a făcut obiectul unei cereri de restituire sau al unei acțiuni în revendicare din partea fostului proprietar, fără de care buna sa credință ridică semne evidente de îndoială, care nu pot duce decât la o certitudine în acest sens raportat la conduita procesuală a pârâtei în acest dosar.

Art. 1854 cod civil prevede că posesia creează o prezumție de proprietate care încetează daca se face dovada ca posesorul este de rea-credința.

Solutia, întemeiata pe ocrotirea bunei-credințe, ca principiu fundamental al dreptului civil si, invers, pe combaterea relei-credințe, ca sancțiune, isi are, logic, aplicabilitate si in ipoteza când partile litigante produc, fiecare, titluri emanând de la autori diferiți.

În cauza dedusa judecății, ambele părți - respectiv atât reclamanții cât si pârâta au titluri scrise, privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat respectiv dreptul de folosință asupra acestuia.

Astfel, titlul reclamanților este reprezentat de dispoziția nr. 305/ 3.05.2002 emisă de Primarul municipiului D., sentința civilă nr. 244/14.03.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._/2002, decizia civilă nr. 107/ 0.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel Cluj irevocabilă prin respingerea recursului declarat de . de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/1/_ prin care indirect s-a constatat nevalabilitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu .

Pe de alta parte, titlul pârâtei prin care i s-a recunoscut dreptul de folosință pentru . litigiu - a fost validat prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D..

Într-o atare situație, prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevăratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta în timp,fiind reactivat ,retroactiv, în baza dispoziției de restituire si cel provenit de la statul neproprietar, raportat la dispozițiile din sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D., este preferabil titlul constituit prin dispoziția nr. 305/ 13.05.2002 emisă de Primarul municipiului D. ca o garanție a siguranței circuitului civil si totodată un mod de a proteja interesele adevăratului proprietar.

În cauza dedusa judecății, doar reclamanții au un bun în sensul Convenției, care intra sub protecția articolului 1 din Protocolul nr.1.

Conform acestui articol orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al posesorului de bună-credință. Ca urmare, oricare dintre aceștia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim însă cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate.

În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri.

Instanța a constatat că se bucura de preferabilitate titlul reclamanților pentru următoarele considerente:

- titlul reclamanților a fost validat prin dispoziția nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului D., sentința civilă nr. 244/14.03.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._/2002, decizia civilă nr. 107/ 20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel Cluj - irevocabilă

- conduita procesuală a pârâtei în prezenta cauză este dovada relei credințe a acesteia

- soluția contrară ar aduce atingere dreptului de proprietate stabilit în favoarea reclamanților și securității raporturilor juridice.

- titlul de proprietate al reclamanților este preferabil în raport cu titlul pârâtei, fiind mai caracterizat deoarece teoretic le conferă posesia, folosința și dispoziția asupra parcelei de teren în litigiu.

În speță, pentru toate aceste considerente, instanța a constatat că prin efectul restituirii în natură a terenului în litigiu în favoarea antecesoarelor reclamanților au încetat condițiile de existență a dreptului de folosință în favoarea pârâtei în baza Sentinței civile nr. 203/2001 a Judecătoriei D..

Așa fiind, în temeiul art. 35 ind. 1 și 36 alin.3 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus radierea dreptului de folosință înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din CF_ D., nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafață de 5200 m.p.

P. sentința civilă nr. 244/2003 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 620/2006 a ICCJ, s-a respins acțiunea prin care pârâta a solicitat anularea dispoziției de restituire și a încheierilor de întabulare nr. 1448 și 2097/2002.

Așa fiind, în temeiul art. 53 alin.1 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus radierea notării din CF_, nr. top. 2110/1/1/12/2, sub B.3 referitoare la înregistrarea acțiunii înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/ 2002

Potrivit art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamanților 1.736 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu pentru expert și onorariu pentru avocat.

P. decizia civilă nr. 562 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondat apelul declarat de parata .. împotriva sentinței civile nr. 1.175 din 04 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., care a fost menținută în totul, iar apelanta a fost obligată să plătească intimaților suma de 1.860 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, contrar criticilor apelantei, că dreptul acesteia la apărare precum și la un proces echitabil nu a fost încălcat .

Astfel, s-a constată că, urmând indicațiile instanței de casare, prima instanță a dispus, în rejudecare,la data de 24.04.2008, efectuarea unei expertize tehnice topografice prin care să se identifice, cu date de carte funciară precum și în sistem real, terenurile în litigiu, în special cel cuprins în Dispoziția nr.305/13.05.2002 emisă de Primarul Municipiului D., să se stabilească dacă pe acest teren există construcții iar în caz afirmativ, să se precizeze tipul acestora, dacă au caracter definitiv ori provizoriu, dacă sunt sau nu demontabile, precum și situația juridică a acestora.

Cu toate că s-au acordat numeroase termene de judecată, pe parcursul a peste patru ani de litigiu, expertiza încuviințată nu a fost administrată, iar la ultimul termen de judecată, instanța a revenit asupra acestei probe.

În legătură cu împrejurarea că instanța a strigat cauza în lipsa reprezentantului paratei apelante, tribunalul a apreciat, că nu se poate reține o încălcare a dreptului la apărare al acesteia.

Soluționarea cauzei în condițiile în care parata a lipsit (în speță reprezentanta paratei),dar avea termen în cunoștință, nu încalcă în niciun fel dreptul său la apărare. Legala citare constituie o garanție a respectării acestui drept, iar partea are opțiunea de a se prezenta sau nu la judecată, tribunalul reținând în plus că potrivit art.152 C.pr.civ. pronunțarea soluției se face exclusiv pe temeiul dovezilor administrate.

Pe de altă parte, susținerea reprezentantei apelantei că a solicitat strigarea cauzei la orele 12,00 nu a fost dovedită, o astfel de cerere neregăsindu-se nici la dosarul de fond și nici în cel de apel. Dincolo de acest aspect, în situația în care reprezentantul apelantei nu se putea prezenta, avea posibilitatea de a asigura substituirea și în plus, se constată că instanța, a amânat pronunțarea hotărârii, oferind astfel ocazia părților, inclusiv paratei care a absentat, să depună concluzii scrise.

Sub acest aspect s-a mai reținut că in conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 1 din Codul de procedura civila, "Părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, sa urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 C.p.civ…..", iar potrivit dispozițiilor cuprinse Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauzele se striga in ordinea stabilita in lista de ședință aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, lăsarea la sfârșitul ședinței fiind prevăzută doar în situația în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei (art.13 din aceeași Hotărare), ceea ce nu a fost situația în speță, reprezentantul reclamanților fiind prezent.

Ori, apelanta nu a probat nicio încălcare a acestor prevederi, astfel încât criticile sale sub acest aspect nu au putut fi primite.

S-a apreciat ca nefondată și critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, prin aceea că prima instanță a revenit, în lipsa reprezentantei paratei de la dezbateri, și fără a se discuta în ședință publică, asupra probei cu expertiza încuviințate anterior.

Așa cum reiese cu evidență din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din data de 27.09.2012, această chestiune a fost discutată în ședință publică, în prezența reprezentantului reclamanților, singurul prezent cu ocazia luării cauzei.

În plus, instanța poate reveni motivat asupra unei probe încuviințate, în speță această măsură fiind adoptată ca o sancțiune față de conduita procesuală a paratei care a fost principala în culpă pentru neefectuarea expertizei vreme de peste patru ani.

Rolul activ prevăzut de art.129 al.5 C.p..c. nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a părții, nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art.129 al.1 C.pr.civ.

În această privință s-a reținut, așa cum s-a arătat anterior, că documentația tehnică nu a putut fi întocmită vreme de peste patru ani în primul rând din pricina atitudinii paratei, care a omis a da concursul ce se impunea expertului, pentru realizarea lucrării.

Semnificative în această privință sunt comunicările expertului adresate instanței pe parcursul derulării cauzei la fond, care atestă că parata, în repetate rânduri, sub diverse pretexte, a evitat și a pretins amânarea prezentării la fața locului la convocările făcute de expert.

În acest context, nu s-a putut susține nici ipoteza avansată de apelantă referitoare la posibilitatea instanței de a înlocui expertul, întrucât neefectuarea lucrării nu s-a datorat culpei acestuia, ci culpei apelantei.

Ori, prin motivele de apel formulate referitoare la împrejurarea că instanța s-a pronunțat în lipsa probei cu expertiza care era necesară pentru stabilirea împrejurării că terenul în litigiu este sau nu liber, apelanta tinde să își invoce propria sa culpă, ceea ce nu poate fi admis.

În legătură cu acest ultim motiv de apel, referitor la netemeinicia hotărârii decurgând din împrejurarea că prima instanță nu a stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu afectat de construcții, în caz afirmativ, dacă acestea au caracter definitiv ori provizoriu, și față de îndrumările instanței de recurs, tribunalul a încuviințat, la solicitarea apelantei, efectuarea unui raport de expertiză tehnică.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit, completat și detaliat prin răspunsul la obiecțiuni, rezultă că pe suprafața de teren 5.200 mp. având nr. top 2110/1/1/12/2 restituită antecesorilor intimaților prin Dispoziția nr.305/ 13.05.2012 emisă de Primarul municipiului D., nu există construcții supraterane, ci doar o construcție subterană, depozit de carburant, dezafectat, depozit care are caracter provizoriu, demontabil.

Este de menționat că d-na expert a precizat că a măsurat terenul în litigiu conform indicațiilor părților din proces, la partea de prelucrare, suprafața rezultată din măsurători fiind cea din Dispoziția de restituire nr.305/2002, respectiv 5.200 mp.

Cu toate că acest depozit figurează înscris în CF nr._ D. (provenit din CF hârtie_ D.) sub nr. top. 2110/1/1/8, faptic, el se află situat în subteranul suprafeței de teren proprietatea intimaților.

S-a mai arătat de către expert că la efectuarea lucrării a avut în vedere planurile care au stat la baza emiterii dispoziției de restituire în natură, fiind anexat procesul-verbal din data de 19.04.2004 întocmit cu ocazia punerii în posesie a antecesorilor intimaților, în cuprinsul căruia s-a menționat că s-au realizat măsurători de către Comisia de punere în posesie și s-a marcat perimetrul terenului cu țăruși, conform schiței anexate.

Din cele anterior expuse, rezultă cu certitudine împrejurarea că la acest moment, pe terenul retrocedat în temeiul Legii nr.10/2001 antecesorilor reclamanților intimați, nu mai există nicio construcție aparținând apelantei, aspect de altfel necontestat de aceasta.

S-a relevat însă faptul că în imediata vecinătate a acestui teren, există o construcție respectiv o remiză aparținând apelantei, al cărei acoperiș depășește linia zidului, sens în care, potrivit răspunsului la obiecțiuni și planurilor anexate raportului de expertiză, între aceasta și limita terenului în litigiu a fost lăsată o distanță de 1 m., deși distanța minimă prevăzută de lege este de doar 60 cm.

În legătură cu faptul că terenul în litigiu este evidențiat și în CF_ D. sub nr. top 2110/1/1/13/2, s-a reținut, față de mențiunile din raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, coroborate cu Decizia civilă nr.1217/A/2000 a Tribunalului Cluj și Sentința civilă nr.203/2001 a Judecătoriei D., că această înscriere ar trebui rectificată însă, această chestiune excede limitelor investirii instanței astfel cum au fost determinate prin cererea de chemare în judecată.

Nemulțumirea apelantei, așa cum se desprinde din obiecțiunile formulate de aceasta la raportul de expertiză, o reprezintă faptul că, în varianta în care dreptul său de folosință ar fi radiat, nu ar mai avea acces la remiza menționată.

Din această perspectivă, tribunalul a reținut că, obiectul prezentului dosar îl reprezintă radierea dreptului de folosință înscris în cartea funciară asupra terenului restituit în temeiul Legii nr.10/2001 reclamanților, drept de folosință instituit, pe durata existenței construcțiilor, prin Sentința civilă nr.203/2001 a Judecătoriei D..

Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe terenul aparținând altuia, teren cu privire la care superficiarul capătă un drept de folosință. Fiind un drept real, acesta conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție.

Posesia și folosința terenului, pe care se află construcția, se exercită în strânsă legătură și în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.

Superficiarul are un drept de dispoziție material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției.

Ca atare, dreptul de superficie se referă la folosința terenului pe care se află construcția, având aceeași durată ca și existența construcției.

În speță, dreptul de superficie invocat de apelantă nu mai subzistă întrucât asupra terenului în litigiu nu mai există nicio construcție, iar cea subterană a fost dezafectată, împrejurarea necontestată de apelantă.

Chestiunea accesului apelantei la alte construcții ale sale, situate pe alte terenuri decât cel al intimaților, ridică problema unui eventual drept de servitute care este însă total diferit de dreptul de folosință invocat.

Așa cum s-a arătat, dreptul de superficie privește folosința terenului pe care se află construcția proprietatea superficiarului, în timp ce dreptul de trecere (servitutea de trecere) reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar .

D. urmare, în cazul în care apreciază că sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile legale în acest sens, parata apelantă are posibilitatea de a solicita instituirea unui drept de servitute.

Dreptul de folosința ce i-a fost recunoscut prin S.c. nr.203/2001 a Judecătoriei D. a avut în vedere existența la acel moment, a unor construcții pe terenul în litigiu, restituit ulterior intimaților, construcții care, așa cum a relevat probatoriul administrat în cauză, nu mai există în prezent.

În ce privește construcțiile existente pe terenurile limitrofe, pe de o parte, s-a reținut că apelanta este titulara unui drept de folosință asupra terenurilor pe care acestea sunt edificate, conform aceleași hotărâri judecătorești, iar pe de altă parte, are posibilitatea de a solicita stabilirea unei servituți de trecere, dacă este cazul.

Reținând faptul că asupra terenului în litigiu nu există construcții aparținând apelantei, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost emisă Dispoziția de restituire nr.305/2001 a primarului Municipiului D., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001 în acest sens, reclamanții făcând dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire, că au formulat în termen notificare și terenul este liber, putând fi restituit în natură .

De altfel, s-a constatat că apelanta nici nu a formulat critici față de analiza și statuările primei instanțe asupra comparării titlurilor părților litigante, analiză efectuată la îndrumarea instanței de recurs.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de apelantă și a respins ca nefondat apelul declarat de parata . împotriva sentinței civile nr. 1175/2012 pronunțata în dosarul nr._ al Judecătoriei D., care a fost menținută în totul.

Raportat la soluția pronunțată, în temeiul art.274 C.pr.civ., apelanta a fost obligată să plătească intimaților suma de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la fila 153 .

Împotriva acestei decizii, pârâta .. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, cu consecința menținerii dreptului de superficie al pârâtei asupra terenului în suprafață de 426 mp. aferentă depozitului de carburanți subteran, așa cum reiese din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată la ambele instanțe.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea pentru suprafața de 426 mp. care s-a constatat că ar fi aferentă construcției subterane existentă și înscrisă în C.F. pe numele pârâtei, așa cum rezultă din raportul de expertiză.

P. radierea dreptului de folosință pe această parcelă, pârâtei i se încalcă dreptul de proprietate asupra bunului care se află pe terenul reclamanților, blocându-se orice posibilitate de a folosi sau chiar de a dezafecta depozitul în litigiu.

Dreptul de superficie instituit prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. a fost înscris în cartea funciară pe durata existenței construcțiilor, or existența acestor construcții subterane a fost probată în apel prin raportul de expertiză, expertul calculând și suprafața de teren aferentă, minimă necesară pentru folosința acestui depozit.

Instanța de apel nu a respectat prevederile legale și jurisprudența C.E.D.O. în materia dreptului de proprietate întrucât respectarea acestui drept al reclamanților nu trebuie să se facă prin încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcției existente pe terenul reclamanților. Dreptul de folosință al pârâtei a fost instituit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în momentul în care proprietarul tabular era Leszai F., în baza încheierii nr. 3.072/1923, ceea ce înseamnă că, la data când reclamanții au intrat în proprietatea terenului, dreptul de proprietate asupra depozitului subteran, anterior înscris în favoarea pârâtei în cartea funciară, le era opozabil, potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Dreptul de superficie este un drept real, care nu se stinge prin neuz, este aparent și continuu. Superficiarul are un drept de dispoziție materială asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției.

În speță nu este vorba despre demolarea unei construcții și nici de inexistența sa materială, indiferent dacă acel depozit este folosit sau nu.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Reclamanții intimați D. N., B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E. și O. L., în calitate de moștenitor a lui O. P. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligare recurentei la plata cheltuielilor de judecată (f.17-18).

În susținerea poziției procesuale, reclamanți intimați au arătat că deși recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în realitate, aceasta nu indică motive de nelegalitate a hotărârii atacate, criticile formulate de recurentă vizând pretinsa greșită apreciere a probelor de către instanța de apel, astfel că netemeinicia hotărârii nu poate forma obiect de analiză în recurs.

Decizia tribunalului a fost dată cu respectarea prevederilor legale care reglementează dreptul de superficie. P. raportul de expertiză efectuat în apel s-a probat că depozitul de carburanți subteran nu mai este folosit de recurentă, fiind dezafectat. Pârâta nu mai folosește depozitul de carburanți, iar dacă dorește să evacueze ceea ce a mai rămas din acest depozit nu are nevoie de un drept de superficie ci, cel mult, de un drept de servitute temporară pe durata executării lucrărilor de evacuare a materialelor rezultate din depozitul dezafectat.

Pârâta nu a făcut dovada că ar fi împiedicată să evacueze și să transporte materialele rezultate din dezafectarea fostului depozit subteran.

Pârâta ignoră prevederile art. 6 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea terenului în natură, în starea în care s-a aflat la data cererii de restituire și liber de orice sarcini.

Dreptul de proprietate al pârâtei asupra unui depozit dezafectat nu justifică menținerea dreptului de superficie asupra terenului. Menținerea acestui drept ar determina o limitare în mod nejustificat al dreptului de proprietate al reclamanților asupra întregului teren.

Reclamanții intimați O. S. M. E. și O. Ș., deși legal citați, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

În ședința publică din 25.04.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. a invocat și a pus în discuție inadmisibilitatea motivelor de recurs care se referă la invocarea jurisprudenței CEDO, în materie, având în vedere că această chestiune nu a fost invocată la fond și nici în apel. De asemenea, a invocat și a pus în discuție inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la expertiza efectuată în cauză, pentru că această chestiune nu poate fi discutată în recurs, având în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 au fost abrogate prin art. I pct. 111¹ și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Reclamanții intimați D. N., B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E. și O. L., în calitate de moștenitor a lui O. P. au invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului cu motivarea că deși recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în realitate, aceasta nu indică motive de nelegalitate a hotărârii atacate, criticile formulate de recurentă vizând pretinsa greșită apreciere a probelor de către instanța de apel, astfel că netemeinicia hotărârii nu poate forma obiect de analiză în recurs.

Examinând cererea de apel formulată de pârâtă, Curtea constată că aceasta nu a invocat nicio critică privitoare la atributele dreptului de proprietate din perspectiva jurisprudenței CEDO astfel încât menționarea pentru prima dată direct în recurs a acestei critici, în virtutea principiului omisso medio, este inadmisibilă.

Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse hotărârii primei instanțe, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.

În consecință, pârâta nu poate contesta direct în recurs, câtă vreme nu a indicat în cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe, critica privitoare la atributele dreptului de proprietate din perspectiva jurisprudenței CEDO.

Conform art. 299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un astfel de motiv de apel, din cauză că nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului.

Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ori pârâta nu a adus nicio critică, în apel, sub acest aspect, astfel că nu se poate analiza acel aspect omisso medio, direct, în recurs. Instanța de apel este limitată la cererea de apel, iar instanța de recurs este limitată la rândul ei de cele asupra căreia a statuat instanța de apel.

Cât timp recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel, iar instanța de apel nu a fost învestită cu analiza unui anumit aspect, acel aspect nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanței de recurs.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În aceste condiții, neinvocând această critică în calea devolutivă de atac, pârâta recurentă nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond sub acest aspect astfel încât motivul de recurs mai sus arătat este inadmisibil, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază procesuală, și nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de reclamanții intimați prin întâmpinare raportat la motivarea expusă, Curtea constată că excepția vizează motivele de netemeinicie cuprinse în memoriul de recurs, intimații apreciind că acesta cuprinde în totalitate astfel de critici considerent pentru care Curtea va califica această excepție ca fiind una care se referă la inadmisibilitatea în întregime a căii extraordinare de atac, cu atât mai mult cu cât și instanța din oficiu a invocat o astfel de excepție însă numai parțial, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.”

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate în cauză, respectiv a raportului de expertiză topografică. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanța de apel a dreptului de folosință a pârâtei opozabil reclamanților intimați și a caracterelor juridice ale acestuia.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 111¹ din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, iar de către reclamanții intimați prin întâmpinare este parțial fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat prin memoriul de recurs și care se circumscrie prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ. Curtea constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 203/07.02.2001 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr.2361/2000 rămasă definitiva prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor O. E. și O. P., prin decizia civilă nr. 1075/A/20.06.2001 a Tribunalului Cluj, dosar nr. 4213/2001 și irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului D., prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. 5117/2001 al Curții de Apel Cluj, printre altele, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate a pârâtei .. asupra construcțiilor înstrăinate și descrise, de sub nr.top noi 2110/1/1/1, 2110/1/1/5 – 9, 2110/1/1/11, în cotă de 1/1 parte, a dreptului de folosință asupra terenului pe durata existenței construcțiilor, precum și dreptul de proprietate asupra terenului în cotă de 1/1 parte în favoarea Statului Român. Totodată, s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria mun. D. pentru Statul Român, formulată de intervenientele O. E. și O. P.. Pe terenul cu nr.top nou 2110/1/1/8 în suprafața de 879 mp s-a constatat că există o remiză îngrășăminte chimice, platformă betonată și depozit subteran de carburanți.

În baza acestei hotărâri judecătorești pârâta . si-a întabulat dreptul de proprietate asupra construcției constând în remiză îngrășăminte chimice, platformă betonată și depozit subteran de carburanți, precum și dreptul de folosință asupra terenului cu suprafața de 879 mp aflat în proprietatea Statului Român în CF nr._ D., provenită din conversia de pe hârtie a CF._ D..

P. Dispoziția nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului D., numitelor O. E. și O. P., antecesoarele reclamanților, li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în D., . în CF nr._ D., nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafață de 5200 mp, valabilitatea acestei dispoziții fiind aparent cenzurată de către instanțele de judecată, ca urmare a acțiunii promovate de ., acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziții, precum și a dispoziției nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 și 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O. E. și P. în cartea funciară nr._ D..

La art. 2 din dispoziție se menționează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosință în favoarea . G., urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziții”.

În baza acestei dispoziții antecesoarele reclamanților, O. E. și O. P., și-au întabulat în CF nr._ D. provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ D., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5200 mp, cu nr.top. nou 2110/1/1/12/2, provenit din dezmembrarea nr.top. inițial 2110/1/1/12. În partea a III a acestei cărți funciare este înscris dreptul de folosință asupra terenului în favoarea pârâtei ..

P. sentința civilă nr. 244/14.03.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._/2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de ., prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel Cluj și irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de . de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/1/_, s-a respins acțiunea formulată de ., care avea ca obiect, printre alte solicitări, și anularea dispoziției nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că . nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziții.

În consecință, dispoziția prin care reclamanților li s-a restituit la Legea nr. 10/2001 în natură terenul mai sus arătat – chiar dacă această restituire viza un teren ocupat de construcțiile aparținând recurentei – nu este opozabilă pârâtei recurente, în schimb, hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit în favoarea recurentei un drept de folosință asupra terenului asupra căruia sunt amplasate construcțiile aparținând recurentei este opozabilă reclamanților în calitatea lor de succesori ai defunctelor O. E. și O. P., care au avut calitatea de interveniente accesorii în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 203/2001, ele intervenind în proces în favoarea pârâtei Primăria municipiului D., care reprezenta în respectivul litigiu Statul Român.

În raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de exp.ing. N. M. P., precum și în răspunsul expertului la obiecțiunile pârâtei s-a concluzionat că imobilul în litigiu este situat în mun. D., ., jud. Cluj, are suprafața de 5200 mp și este folosit de pârâta .. În urma consultării planurilor și cărților funciare aferente s-a constatat că imobilul se identifică și se regăsește ca suprafață pe trei numere topografice: nr.top. 2110/1/1/13/2, cu suprafața de 5200 mp din CF nr._ D. convertit în CF nr._, parțial pe nr.top.2110/1/1/12/2, cu suprafața de 5200 mp din CF nr._ D. convertit în CF nr._, parțial pe nr.top. 2110/1/1/8, cu suprafața de 879 mp din CF nr._ D. provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._, imobil care se întinde inclusiv peste depozitul de carburanți înscris în CF nr._ D.. Acest depozit este dezafectat, iar fizic are caracter provizoriu, demontabil.

Pe terenul în suprafață de 5200 mp nu există construcții supraterane. Deasupra zonei aferente depozitului dezafectat s-au reperat 4 zone de alimentare, consolidate cu cărămidă în subteran și o pompă dezafectată lângă remiză și platforma betonată. Expertul a aproximat o suprafață de 426 mp ca fiind aferentă depozitului și suprapunându-se peste cei 5200 mp de teren.

Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care nu a fost reglementat de vechiul Cod Civil, in vigoare la data introducerii prezentei acțiuni civile.

Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real imobiliar care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință (C.B., D. civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, 2008).

În cazul dreptului de superficie, suntem în prezența a unei suprapuneri a două drepturi de proprietate ce aparțin la doi proprietari diferiți: dreptul proprietarului asupra terenului și dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcțiilor, plantațiilor și altor lucruri pe care el le-a făcut pe acel teren, la care se adaugă un element în plus: dreptul superficiarului de a folosi terenul proprietatea altuia, pe baza căruia el a construit, a plantat sau a efectuat o anumită construcție, plantație sau lucrare proprietatea lui.

Netăgăduit, dreptul de superficie dezmembrează proprietatea asupra terenului, pentru ca atributul folosinței acestuia trece la superficiar.

Posesia și folosința terenului, pe care se află construcția, se exercită în strânsă legătură și în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.

Superficiarul are un drept de dispoziție material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției.

Din cele expuse anterior rezultă că dreptul de superficie are următoarele caractere juridice:

a) este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren. Întinderea dezmembrării este diferită, în funcție de circumstanțe. Sub aspect juridic, această dezmembrare vizează întotdeauna folosința și, în mod limitat, posesia și dispoziția supra terenului. Sub aspect material însă, întinderea exercitării acestor prerogative este diferită. Ele pot fi exercitate numai asupra solului sau numai asupra subsolului sau atât asupra solului, cât și a subsolului, asupra integralității acestora sau asupra unei părți din acestea. In momentul în care construcția, plantația sau altă lucrare este realizată pe sol sau în subsol, dreptul de superficie apare ca rezultat al suprapunerii dreptului de proprietate asupra terenului cu dreptul de proprietate asupra construcției, plantației sau lucrării.

b) este considerat un drept perpetuu, care durează atâta timp cât există construcția sau lucrarea ce se află pe terenul proprietatea altei persoane, fără a putea fi stins prin neuz

c) este un drept imprescriptibil, caracter ce derivă din perpetuitatea sa.

Raportat la aceste argumente de drept dreptul de superficie invocat de pârâta recurentă nu mai subzistă cu privire la întreaga suprafață de teren de 5200 mp aflat în proprietatea reclamanților intimați întrucât asupra terenului nu mai există nicio construcție supraterană. Cu toate acestea, acest drept subzistă cu privire la construcția subterană, respectiv la depozitul de carburanți, tocmai datorită caracterului perpetuu al acestui drept și care nu poate fi stins prin neuz, durând atâta timp cât există construcția.

Împrejurarea că această construcție subterană are un caracter provizoriu, demontabil și este dezafectată, chiar necontestată de pârâta, nu este de natură să ducă la concluzia că depozitul de carburant nu mai există în prezent motiv pentru care dreptul de folosință al pârâtei asupra porțiunii de teren aferentă acestuia, opozabil pe deplin reclamanților, se află în ființă pe durata de existență a construcției. Perpetuitatea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcției subterane determină perpetuitatea dreptului de superficie în ansamblul său asupra terenului aferent acesteia, respectiv asupra suprafeței de teren minim necesară pentru folosința acestui depozit, de 426 mp, ce face parte din nr. top. 2110/1/1/12/2, în suprafață totală de 5.200 mp teren, conform Anexei 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N. M. P. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În consecință, prevederile art.35¹ și art.36 alin.3 din Legea nr.7/1996 nu sunt îndeplinite decât pentru dreptul de folosință înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L asupra terenului în suprafață de 4.774 mp. din CF nr._ D., nr. top. 2110/1/1/12/2 conform Anexei nr. 3 din același raport de expertiză tehnică judiciară care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Apărarea reclamanților referitoare la faptul că pârâta ignoră prevederile art. 6 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea terenului în natură, în starea în care s-a aflat la data cererii de restituire și liber de orice sarcini nu poate fi reținută de Curte deoarece, pe de-o parte reclamanții nu au atacat legalitatea Dispoziției nr.305/13.05.2012 emisă de Primarul mun. D. în procedura jurisdicțională specială reglementată de acest act normativ, iar pe de altă parte, Sentința civilă nr. 203/07.02.2001 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr.2361/2000, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de folosință a pârâtei asupra terenului cu nr.top.nou 2110/1/1/8 în suprafață de 879 mp este opozabilă atât reclamanților cât și emitentului dispoziției care a indicat la art.2 din aceasta că, asupra terenului restituit există dreptul de folosință în favoarea . G..

Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâta .. împotriva deciziei civile nr. 562 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că, în temeiul art.296 C.pr.civ. va admite în parte apelul declarat de pârâta S.C. N. S.R.L., în contra sentinței civile nr. 1.175/04.10.2012 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții D. N., B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E., O. S., O. S. M. E. și O. L., în calitate de moștenitori ai lui O. P., în contradictoriu cu pârâta .. și, în consecință:

Dispune radierea dreptului de folosință de sub C.1 din CF nr._ D., nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., doar cu privire la terenul în suprafață de 4.774 mp., conform Anexei nr. 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N. M. P., și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Menține dreptul de folosință de sub C.1 din CF nr._ D., înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., asupra terenului în suprafață de 426 mp., ce face parte din nr. top. 2110/1/1/12/2, în suprafață totală de 5.200 mp teren, conform Anexei 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N. M. P., și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, terenul de 426 mp. fiind aferent și afectat de depozitul subteran de carburanți.

Menține dispozițiile din sentința nr. 1175/2012 a Judecătoriei D. privitoare la: radierea notării efectuate în CF a aceluiași imobil sub B 3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002, obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1.736 lei cheltuieli de judecată.

Înlătură dispoziția din decizia nr. 562/2013 a Tribunalului Cluj referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamanților.

În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga intimații reclamanți D. N. și B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E., O. S., O. L., O. S. M. E., în calitate de moștenitori ai lui O. P., să plătească recurentei suma de 3.268,6 lei, cheltuieli de judecată în recurs și în apel reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariul avocațial dovedit prin chitanțele de plată anexată la f.23, 40, 99, 155 din dosar de apel și f.5, 7, 24 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de pârâta .. împotriva deciziei civile nr. 562 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că, admite în parte apelul declarat de pârâta S.C. N. S.R.L., în contra sentinței civile nr. 1.175/04.10.2012 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții D. N., B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E., O. S., O. S. M. E. și O. L., în calitate de moștenitori ai lui O. P., în contradictoriu cu pârâta .. și, în consecință:

Dispune radierea dreptului de folosință de sub C.1 din CF nr._ D., nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., doar cu privire la terenul în suprafață de 4.774 mp., conform Anexei nr. 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N. M. P., și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Menține dreptul de folosință de sub C.1 din CF nr._ D., înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., asupra terenului în suprafață de 426 mp., ce face parte din nr. top. 2110/1/1/12/2, în suprafață totală de 5.200 mp teren, conform Anexei 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N. M. P., și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, terenul de 426 mp. fiind aferent și afectat de depozitul subteran de carburanți.

Menține dispozițiile din sentința nr. 1175/2012 a Judecătoriei D. privitoare la: radierea notării efectuate în CF a aceluiași imobil sub B 3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002, obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1.736 lei cheltuieli de judecată.

Înlătură dispoziția din decizia nr. 562/2013 a Tribunalului Cluj referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamanților.

Obligă pe intimații reclamanți reclamanții D. N. și B. I., în calitate de moștenitori ai lui O. E., O. S., O. L., O. S. M. E., în calitate de moștenitori ai lui O. P., să plătească recurentei suma de 3.268,6 lei, cheltuieli de judecată în recurs și în apel.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. C.

GREFIER,

A.-A. M.

Red.A.A.P./30.04.2014.

Dact.H.C./2 ex.

Jud.fond: Manzat C. I..

Jud.tribunal: M.O.S.; C.A.C..

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 793/2014. Curtea de Apel...		Pretenţii. Hotărâre din 16-04-2014, Curtea de Apel CLUJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Succesiune. Decizia nr. 921/2014. Curtea de Apel CLUJ Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1163/2014. Curtea de Apel CLUJ Contestaţie la executare. Decizia nr. 793/2014. Curtea de Apel CLUJ Pretenţii. Hotărâre din 16-04-2014, Curtea de Apel CLUJ Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2014. Curtea de Apel CLUJ