Rectificare carte funciară. Decizia nr. 845/2014. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 845/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 12695/182/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 845/R/2014
Ședința publică din 14 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de reclamanții P. G. și P. E. împotriva deciziei civile nr. 290 din 9 decembrie 2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimații C. A., P. V. M., T. L., P. V. și V. N., având ca obiect rectificare de carte funciară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 24 aprilie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 11.11.2011, sub nr._, reclamanții P. G. și P. E. i-a chemat în judecată pe pârâții C. A., T. L., P. V. M., P. V. și V. N., solicitând astfel instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rectificarea înscrierilor din CF_ Șișești, nr. cadastral 2441, de sub A1.1 Anexa 1 partea 1, prin modificarea suprafeței construcții de locuințe-parte casă de locuit parter de 20 mp în 80 mp, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în baza adeverinței nr. 377/02.02.2009, parte casă de locuit parter și șură, construite în anul 1986, au fost notate în CF 1196 Șișești sub nr. cadastral 2441, iar, la baza acestei notări, a stat și Planul de amplasament și delimitare efectuat pentru întabularea Titlului de Proprietate nr._/62/1998, eliberat în baza Legii 18/1991 pentru suprafața de 2359 mp.
Reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2786/24.11.2009, reclamanții au cumpărat parte casă de locuit parter cu șură și terenul în suprafață de 2359 mp, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF_ Șișești, iar, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții au constatat că suprafața construcției, parte casă de locuit parter notată în cartea funciară este mai mică decât suprafața reală cumpărată.
2. Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 9307 din 09.10.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. G. și P. E. în contradictoriu cu pârâții C. A., T. L., P. V. M., P. V. și V. N..
Considerente
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2786/24.11.2009, reclamanții au cumpărat parte casă de locuit parter cu șură și terenul în suprafață de 2359 mp, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF_ Șișești, iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții au constatat că suprafața construcției, parte casă de locuit parter, notată în cartea funciară, este mai mică decât suprafața reală cumpărată.
Prin încheierea de rectificare nr. 2790/04.05.2011, s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2786/24.11.2009, încheiat între P. N. și Costenar A., în calitate de vânzătoare și P. G., în calitate de cumpărător, în sensul că imobilul care face obiectul contractului este compus din: parte casă de locuit parter, în suprafață de 20 mp + șură în suprafață de 34 mp și teren în suprafață totală de 2359 mp, înscrise în CF_ Șișești, număr cadastral 2441, precum și parte casă de locuit parter, în suprafață de 60 mp - proprietate extratabulară.
Pe baza contractului de vânzare-cumpărare arătat mai sus și având în vedere încheierea de rectificare nr. 2790/04.05.2011 s-a constatat că bunul imobil care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare este doar parterul casei de locuit înscrisă în CF_ Șișești, număr cadastral 2441, iar din analiza releveului depus la fila 59 dosar rezultă că suprafața totală a parterului imobilului înstrăinat este de 46,20 mp, astfel încât mențiunea din încheierea de rectificare conform căreia imobilul care face obiectul contractului este compus și din parte casă de locuit parter în suprafață de 20 mp + 60 mp, respectiv 80 mp nu își găsește acoperire în releveul casei de locuit care a format obiectul respectivului contract, având în vedere că nicăieri în contractul de vânzare-cumpărare autentic nu se face mențiunea că s-ar fi înstrăinat și demisolul respectivului imobil ci doar parterul, încăperile care compun respectivul parter ca suprafețe nu însumează 80 mp așa cum se solicită a fi făcută rectificarea de carte funciară; iar prin raportare la mențiunile făcute în descrierea lucrărilor topografice întocmite cu ocazia efectuării releveului casei de locuit, potrivit cărora "s-a cerut doar întocmirea releveului imobilului de mai sus, fără a se ține cont de intabulările existente pe numele celor trei participanți la măsurătoare, astfel că suprapunerea peste suprafețele intabulate și modul în care acestea se situează peste suprafețele intabulate anterior nu s-a executat", în esență constatându-se că obiect al contractului de vânzare-cumpărare l-a reprezentat doar parterul casei de locuit, nu și demisolul și că suprafața de aproximativ 80 mp reprezintă atât suprafețele încăperilor aflate la parter, cât și a celor aflate la demisol, instanța constatând astfel că acțiunea este nefondată.
3. Apelul
Prin decizia civilă nr. 290 din 9.12.2013 a Tribunalului Maramureș, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat.
Considerente
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat rectificarea înscrierilor din CF_ Șișești, nr. cadastral 2441 de sub A1 Anexa nr.1, prin modificarea suprafeței construcții de locuințe-parte casă de locuit parter de 20 mp în 80 mp, invocând faptul că după încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2786 din 29.11.2009, au constatat că suprafața construcției, parte casă de locuit parter, notată în CF, este mai mică decât suprafața reală cumpărată.
Conform releveului-casă de locuit întocmit de V. I. L., suprafața însumată a încăperilor de la parterul casei de locuit (camera 2,3, hol) este de 46,20 mp și de 59,64 mp cu terasă. La această primă suprafață s-a raportat instanța, iar suprafața rezultă din chiar documentația depusă de către reclamanți, astfel încât aspectele invocate prin cererea de apel sunt nefondate. Tehnicianul V. I. L. a precizat însă că nu a realizat suprapunerea peste suprafețele întabulate, iar la acel moment accesul în imobil (la parter) urma a se face pe o scară exterioară, neexistentă la momentul executării măsurătorilor.
Suprafața relevată prin planul anterior evocat este mult inferioară celei de 80 mp, prevăzută prin încheierea de rectificare nr. 2790 din 04.05.2011 a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2786/29.11.2009, dată de notar public C. Steluța.
Suprafața construită de 75,44 mp, consemnată în cuprinsul releveului include și încăperile de la demisolul imobilului, care sunt folosite de alte persoane și nu au făcut obiectul cumpărării de către reclamanții-apelanți.
În contextul judecății în apel, s-a depus un memoriu justificativ întocmit de ing. B. V., în care se specifică faptul că accesul la parter se face din curte prin intermediul scărilor de beton armat. De această dată, suprafața construită a casei (cu demisol) este de 88,10 mp.
Potrivit prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data operării înscrierii a cărei rectificare se solicită), prin „rectificare” se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. Prin “modificare„ se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului. În același sens sunt și prevederile art. 89 alin. 1 și 5 din Ordinul nr. 633/2006.
Având în vedere că apelanții au solicitat modificarea suprafeței construcției reflectate tabular, rezultă că este vizată o modificare de carte funciară.
Distinct de împrejurarea că apelanții au adus modificări construcției, edificând scara la care se face referire în al doilea plan, că nu au cumpărat decât parterul imobilului, or suprafața construită include și demisolul, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 2 lit. f din Ordinul nr. 634/2006, documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în CF a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile care necesită documentație pentru modificarea suprafeței. Realizarea documentațiilor necesare parcurge mai multe etape, relevate prin dispozițiile art. 4 și art. 5 lit. b din același act normativ, inclusiv verificarea și validarea amplasamentului conform datelor tehnice. Or o atare documentație nu a fost depusă la dosar de către apelanți.
Raportat la aceste aspecte, tribunalul a apreciat sentința apelată este temeinică și legală, și a păstrat-o în întregime.
Recursul
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamanții, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului lor, aceștia reiau starea de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, arătând, în plus, că s-a efectuat o documentație extrajudiciară a construcției, din care rezultă că suprafața ei este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, iar hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii atunci când reține că nu s-a depus o astfel de documentație.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât, în realitate, ceea ce solicită reclamanții este înscrierea în cartea funciară a extinderii unei construcții sau a edificării unei construcții noi, fără a se verifica, raportat la construcția înscrisă în cartea funciară, momentul în care a fost realizată extinderea sau, posibil, noua construcție, pentru a se stabili dacă era sau nu necesară o autorizație de construire și un proces verbal de recepție finală în vederea înscrierii acesteia, conform dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (11 noiembrie 2011), la o astfel de documentație referindu-se decizia instanței de apel și nu la o simplă descriere a construcției actuale făcută printr-o expertiză extrajudiciară de natura celei depuse de reclamanți la dosar, ce descrie doar construcția actuală, considerentele din hotărârea instanței de apel nefiind, astfel, străine de natura pricinii.
În ceea ce privește expertiza depusă în recurs, proba este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 305 Cod proc. civ., oricum, nefiind însoțită de autorizație de construire sau alte dovezi cu înscrisuri privind data edificării extinderii sau a noii construcții.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G. și P. E. împotriva deciziei civile nr. 290 din 9.12.2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. C. A. A. C. A. I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/2.06.2014
Jud. apel: B. G., A.A. S.-T.
← Strămutare. Sentința nr. 135/2014. Curtea de Apel CLUJ | Servitute. Decizia nr. 1190/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
---|