Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1194/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1194/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 1281/117/2013**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 1194/A/2014

Ședința publică din 28 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTOR: A.-A. P.

GREFIER: A.-A. M.

P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, REPREZENTAT PRIN PROCUROR: O.-C. T.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul M. M. S., apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. și apelul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 180 din 28.03.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.

Mersul dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 21.11.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 180 din 28 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul M. M. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligate să plătească reclamantului M. M. S. suma totală de 214.895 lei, din care 131.160 lei cu titlu de daune morale și 83.735 lei cu titlu de daune materiale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 45/22.04.2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dos. nr._, reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen, combinat cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 C. pen., cu aplicarea disp. art. 32 pct. 1 lit. a și pct. 2 din Legea nr. 535/2004 și infracțiunile prev. de art. 279 alin 3 lit. a Cod penal și art. 280 alin 1 Cod penal lit. b cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În cuprinsul acestei sentințe s-a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv de la data de 06.01.2004, până la data de 03.11.2005.

Prin Încheierea de ședință din 31.10.2005 a Tribunalului Iași, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziție care a fost menținută prin această sentință.

Prin Decizia penală nr. 3700/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale 45/2010 a Curții de Apel Iași.

Din cuprinsul hotărârilor judecătorești sus amintite a rezultat că reclamantul a fost arestat preventiv și s-a dispus interdicția de a părăsi țara. Analiza încheierilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în faza de recurs au confirmat că măsura interzicerii de a părăsi țara a fost menținută, cu precizarea că în perioada soluționării recursului, reclamantul a fost arestat într-o altă cauză, după cum a rezultat din adresa emisă de Penitenciarul Iași, perioadă în care măsura interzicerii de a nu părăsi localitatea a rămas fără obiect.

În speță s-a stabilit în mod irevocabil, prin Decizia civilă nr. 4284/R/01.11.2013 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a menținut soluția din primul ciclu procesual de respingere a excepției inadmisibilității, că sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. 2 C. pr. pen. care reglementează repararea prejudiciului cauzat prin nelegala privare sau restrângere de libertate în cursul procesului penal finalizat printr-o soluție de achitare.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța de rejudecare a avut în vedere următoarele:

Conform adresei Penitenciarului G. de la fila 133 din primul ciclu procesual, în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, numitul M. M. S. a primit un număr de 25 vizite și un număr de 25 de pachete cu alimente, fructe și legume.

Din adresa Penitenciarului Iași și tabelul anexat a rezultat că în intervalul 09.05.2005, când numitul M. M. S. a fost transferat la Penitenciarul Iași și până la data de 03.11.2005 - data punerii în liberate, acesta a primit un număr de 56 de vizite din partea soției și 3 vizite din partea mamei.

Pentru celelalte penitenciare nu există date referitoare la vizitele făcute de rude. S-a reținut aici că anexa la răspunsul trimis instanței de Penitenciarul Jilava cuprinde aceleași vizite cu cele comunicate de către Penitenciarul Iași la fila 138, în răspuns arătându-se că este vorba despre evidențele aflate în sistemul informatizat al unității, privind vizitele primite de reclamant, pe timpul cât s-a aflat în Penitenciarele Iași și G.. De altfel, și martorii audiați în rejudecare au relatat doar despre vizitele făcute de familia reclamantului la G. și Iași.

Din declarația martorului L. I., a rezultat că acesta a fost cel care a mers cu mama și soția reclamantului în vizitele făcute acestuia. La început, au mers cu mașina familiei reclamantului, un Volkswagen Passat pe motorină, 1,9 TDI, de 140 cai putere, care consuma în medie 7 litri în afara localității și 9-10 litri în interiorul localității. Pentru drumul de Iași, se făceau două plinuri de motorină, acea mașină consumând în jur de 90-100 litri de motorină la un drum de Iași. La Iași s-a mers o singură dată cu mașina familiei, ulterior au vândut-o și apoi martorul a dus familia cu mașina sa – Mercedes Vito, o dubiță pe motorină, ce consuma în medie 12 litri, având rezervor de 90 litri, iar pentru drumul de Iași consuma 120-130 litri de motorină. Pentru un drum dus-întors la Cluj, mașina familiei reclamantului consuma cam 20 litri de motorină și pentru un drum de G. cam 50 de litri. Martorul a mai relatat că la fiecare vizită familia îi ducea reclamantului pachete cu mâncare. Un pachet costa în jur de 7 milioane lei.

Martorul J. C. a relatat că după arestarea reclamantului în 2004, el a mers cu mama acestuia, cu mașina lor, cam de 2 ori pe lună la vizite. Ea plătea motorina și pachetele pe care le ducea. Un pachet se ridica la 10 milioane lei, conținând carne, fructe, brânzeturi. Erau produse bune, la prețuri medii. Mașina era un Volkswagen Passat, cu un consum mediu de 8,5 – 9 litri motorină. Pentru un drum dus-întors de G., mama reclamantului plătea cam 1 milion de lei pentru motorină. Pentru drumul de Iași, motorina costa 2, 3 milioane lei. Martorul a mai relatat că în perioada 2000-2003, reclamantul mergea foarte des în străinătate. A și lucrat acolo. Înainte de arestare, reclamantul avea un nivel de viață foarte bun, peste medie, el era cel care ținea familia. După ce s-a întors din arest, a avut un nivel de viață mediu.

Din declarația martorului C. G. H. a rezultat că reclamantul a avut anterior arestării un regim alimentar deosebit, pentru sportivi, iar mâncarea din pachete, din perioada arestării, era inerent de o calitate mai slabă față de mâncarea pe care o avea acasă. Martorul a mai arătat că reclamantul a lucrat în Spania, având un câștig de 2000 de euro pe lună, astfel că atunci când a venit în țară a avut un nivel de viață mai ridicat față de medie. Câștigurile soției erau modeste, fiind asistentă la Spitalul din T.. Mama reclamantului era pensionară. După arestare, mama și soția lui au făcut eforturi financiare, au trebuit să vândă din lucruri, inclusiv mașina și au cerut bani împrumut martorului. Calitatea vieții familiei a avut de suferit și moral. După arestarea reclamantului, mama lui a avut o formă ușoară de depresie, o parte din prieteni au ocolit familia nemaivrând să fie asociați cu reclamantul. Relația dintre soți s-a deteriorat în timpul arestării și, ulterior arestului, aceștia au divorțat. După ce s-a întors din arest, reclamantul era demoralizat, pentru că îi plăcea foarte mult să meargă în străinătate, dar avea interdicție de ieșire din țară. De asemenea, a avut dificultăți la reangajare și la reintegrarea în societate. A fost afectat vizibil de perioada de detenție, inclusiv în comunicare.

Din aceste probe, instanța a reținut că pentru drumurile de G., distanța T. - G. fiind de 74,5 km, deplasările s-au efectuat cu autoturismul Volkswagen Passat, care consuma minim 7 litri de motorină la 100 km., astfel cum a relatat martorul L. I.. La prețul cel mai mic al unui litru de motorină din acea perioadă, de 23,49 lei, (astfel cum rezultă din bonul depus la fila 55 din rejudecare, față de celelalte bonuri, din aceeași perioadă) și fiind 25 de vizite la Penitenciarul G., au rezultă cheltuieli pentru transportul familiei reclamantului la G. în sumă de 6.125 lei.

Pentru drumurile T. – Iași, distanța fiind de 403 km, la același consum minim de 7 litri la 100 km, arătat de martori, și la prețul minim pe 1 litru de motorină de 23,49 lei, de la acel moment, au rezultat cheltuieli de transport în sumă de 76.610 lei. Nu a putut fi luat în calcul un consum superior, întrucât martorii audiați nu au indicat cu exactitate câte drumuri au efectuat cu alte mașini și nu au fost depuse bonuri de motorină, pentru a se vedea exact cât s-a consumat la fiecare drum. Nici alte cheltuieli, cum ar fi cazarea pe drum, nu au fost dovedite. În plus, s-a reținut că cheltuielile făcute de alte persoane și nu de familia reclamantului nu au fost solicitate, nici prin acțiune, nici prin precizarea de acțiune.

Având în vedere că nu a fost dovedită efectuarea de vizite la reclamant, de către familia acestuia, decât în măsura arătată mai sus, instanța a reținut că totalul cheltuielilor de transport este de 83.735 lei (6.125 + 77.610).

În ceea ce privește cheltuielile suportate de familia reclamantului pentru pachetele cu mâncare, instanța a reținut că, astfel cum au arătat martorii, alimentele erau de valoare medie, iar pachetele nu se ridicau la nivelul regimului alimentar deosebit, de sportiv, pe care l-a avut reclamantul înainte de arestare. Așadar, nu s-a putut reține că familia reclamantului ar fi făcut cheltuieli suplimentare cu alimentația, datorate arestării, față de traiul zilnic anterior, cât timp și în mod obișnuit, reclamantul și familia sa ar fi cheltuit diverse sume de bani pentru asigurarea hranei zilnice. În plus, s-a constatat că nu s–au depus la dosar bonuri pentru a se dovedi sumele exacte achitate pentru pachetele cu alimente, iar din declarațiile martorilor a reieșit că, pe lângă veniturile câștigate de reclamant, familia avea și alte venituri, soția fiind salariată, iar mama pensionară.

De altfel, s-a constatat că prin acțiunea precizată nu s-au solicitat alte sume, în afara pachetelor cu alimente, a drumurilor și a banilor cheltuiți în perioada arestării, evidențiați în fișele penitenciarelor, cum ar fi sume luate împrumut și nici nu s-a dovedit că familia ar fi luat împrumuturi, pentru a face față cheltuielilor, nearătându-se de la ce persoane și în ce cuantum.

În privința solicitării de către reclamant a banilor cheltuiți pe perioada arestării și care au fost evidențiați în fișele penitenciarelor, instanța a reținut că potrivit adresei IPJ Cluj de la fila 77 din primul ciclu procesual, în perioada de detenție cuprinsă între ianuarie 2004 – aprilie 2005, reclamantul a beneficiat de dreptul la vizită, pachet, cumpărături, convorbiri telefonice, inclusiv primirea unor sume de bani prin sectorul vizită, nefiind indicate sumele. De aici, instanța a reținut că, chiar dacă a primit bani de la familie, aceștia au fost folosiți pentru achiziționarea de diverse bunuri, ori astfel de cheltuieli nu sunt inerente arestării, ci sunt cheltuieli obișnuite, de fiecare zi. De altfel și martorii audiați în cauză au relatat că reclamantul avea o situație financiară bună înainte de arestare și că avea un trai peste medie.

Conform adresei Penitenciarului G. de la fila 133, reclamantul nu a primit bani de la rude în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005.

S-a mai reținut că datele comunicate de Penitenciarul Jilava la fila 136 din primul ciclu procesual, privind suma avută de reclamant în cont, se referă la perioada ulterioară anului 2007, când reclamantul a fost arestat pentru o altă faptă, ori în prezenta cauză interesează perioada arestării din 06.01.2004 până la 03.11.2005.

În ceea ce privește suma solicitată de reclamant cu titlu de daune morale, instanța a apreciat că, solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale este justificată, având în vedere că așa cum au arătat martorii audiați în cauză, reclamantul a fost afectat de perioada arestării, ulterior având dificultăți de comunicare, cu familia și cu prietenii, impedimente la angajare și i-a fost interzisă ieșirea din țară, deși îi plăcea să meargă în străinătate.

În această privință, s-a reținut că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a arătat că nu se stochează datele privind intrările/ieșirile din România ale cetățenilor U.E., inclusiv cetățeni români, iar martorii audiați în primul ciclu procesual au arătat fie că reclamantul nu pleca în străinătate, fie că mergea cam de 2 ori pe an. Martorii audiați în rejudecare au arătat că mergea deseori în străinătate, a și lucrat acolo și a participat la concursuri sportive. În acest sens, reclamantul a depus o diplomă obținută în Spania, în 2002.

De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul a suferit o nouă condamnare, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru trafic de droguri, prin Sentința penală nr. 18/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ . Prin Sentința penală nr. 3329/29.10.2009, s-a dispus liberarea condiționată, fără ca în această sentință să fie prevăzută o interdicție de ieșire din țară. Reclamantul aflându-se în stare de arest și apoi în executarea pedepsei, de la data de 13.06.2007, până la data de 03.11.2009, această perioadă nu a putut fi luată în calcul în perioada pentru care reclamantului i s-a interzis părăsirea țării, astfel cum s-a arătat în Decizia de casare nr. 4284/R/2013 a Curții de Apel Cluj. Reclamantului i-a fost interzisă părăsirea țării începând cu data de 31.10.2005 și până la data de 11.12.2012, adică pe o perioadă de 7 ani, din care s-a scăzut perioada de 2 ani și jumătate, în care reclamantul s-a aflat în executarea altei pedepse, rămânând 4 ani și jumătate.

Având în vedere toate aceste argumente și văzând profilul moral al reclamantului, care a suferit o condamnare ulterioară, instanța a apreciat că suma de 131.160 lei, reprezintă o despăgubire justă, suma fiind compusă din suma de 126.160 lei acordată în primul ciclu procesual și menținută de instanța de casare, la care s-a adăugat suma de 5.000 lei, reprezentând prejudiciul adus reclamantului prin măsura de interzicere de a părăsi țara, sumă apreciată ca având un caracter echitabil raportat la perioada arătată anterior.

Instanța a luat act că la ultimul termen de judecată, reclamantul prin reprezentant a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul M. M. S. și pârâții S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC-P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ.

Reclamantul M. M. S. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a dispune acordarea în întregime a daunelor morale solicitate, așa cum au fost acestea arătate în acțiunea introductiva și în precizarea acesteia și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prin acțiunea înregistrată la instanța de fond a solicitat obligarea pârâtului S. R. la plata de despăgubiri materiale și morale aferente perioadei de 22 luni cât a fost arestat preventiv și perioadei de 7 ani (84 luni), perioadă în care a avut impusă o altă măsură preventivă și anume obligarea de a nu părăsi țara. Despăgubirile solicitate, așa cum a arătat și în acțiunea introductivă și în precizarea acesteia, sunt în cuantum de 1.000.000 lei - reprezentând daune morale și 25.000 euro - reprezentând daune materiale.

Aceste solicitări de despăgubiri le-a raportat la starea descrisă în acțiunea introductivă și anume, în esență, aceea că în seara zilei de 28 decembrie 2003 o persoană mascată a aruncat în interiorul localului „PIZZA PHARAON" din municipiul T. un dispozitiv exploziv, rănind una din persoanele aflate în local.

La data de 29.12.2003, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale „in rem", sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativa la omor calificat", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, art. 175, lit. e și lit. i Cod penal.

La data de 06.01.2004, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus reținerea sa pe o perioada de 24 ore în calitate de învinuit, dispunându-se începerea urmăririi penale „in personom" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor" ( art. 279, alin. 1 Cod penal), „nerespectarea regimului materialelor explozive" ( art. 280, alin. 1 Cod penal) și „complicitate la infracțiunea de tentativa la omor calificat", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 26 Cod penal, combinat cu dispozițiile art. 20 Cod penal raportat la art. 174, art. 175, lit. e și i Cod penal. La aceeași dată s-a dispus arestarea preventiv pe o durat de 10 zile, iar ulterior s-a dispus arestarea preventivă în calitate de inculpat, ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită din 30 în 30 zile.

Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din data de 19.04.2004 s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod pr. penala, schimbarea încadrării juridice, după cum urmează:

- „tentativă la omor calificat", fapta prevăzută și pedepsitaă de dispozițiile art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, art. 175, lit. a, e și i Cod penal, cu aplicarea art. 1, pct. l, lit. a sipet 2 din OUG nr.141/2001;

- „nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 279, alin. 3, lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 1, pct. 1, lit. d, teza I și pct. 2 din Legea nr.141/2001;

- „nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 280, alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.1, pct. 1, lit. d, teza III și pct. 2 din Legea nr.141/2001, cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal.

La data de 21.04.2004, aflându-se în stare de arest preventiv, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Pe întreaga perioadă în care s-a desfășurat urmărirea penală, nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale și i-a susținut nevinovăția.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din 07.03.2004 emis în dosarul nr. 1196/P/2004 s-a dispus trimiterea sa în judecată în stare de arest preventiv alături de inculpații V. O. M., Zagrean V. și S. F..

Reclamantul a formulat o cerere de strămutare a cauzei, cerere înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1461/2004, instanța care, prin încheierea din data de 07.04.2005 a admis această cerere și a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iași și menținerea actelor îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 4268/2005.

Prin încheierea de ședința din data de 31.10.2005, Tribunalul Iași a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi țara.

Prin Sentința penala nr. 427 din 25.06.2007, Tribunalul Iași a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare și în baza art. 39 Cod procedură penală, coroborat cu dispozițiile art. 42 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 40 din Legea nr.535/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, menținând măsura preventivă impusă.

În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr._ .

Prin sentința penală nr. 45 din data de 22.04.2010, Curtea de Apel Iași a dispus, în baza dispozițiilor art. 11, pct. 2, lit. a, raportat la dispozițiile art. 10, lit. c Cod pr. penală, achitarea inculpatului M. M. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- „tentativă la omor calificat", fapta prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, art. 175, lit. a, e și i Cod penal, cu aplicarea art. 32, pct. 1, lit. a și pct. 2 din Legea nr.535/2004;

- „nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 279, alin. 3, lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 32, pct. 1, lit. d și pct. 2 din Legea nr.535/2004;

- „nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 280, alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 32, pct.1, lit. d și pct. 2 din Legea nr.535/2004;

În acea perioadă cunoștințele sale și unii dintre prieteni s-au îndepărtat de el, unii dintre ei crezând că acuzațiile care i s-au adus sunt reale, ceea ce i-a făcut să-l excludă din sfera relațiilor lor sociale.

Reclamantul a apreciat că ar fi trebuit să se țină cont și de faptul că în toată perioada în care a fost arestat a avut un regim de detenție deosebit, fiind considerat o persoană periculoasă care necesită o pază deosebită, din acest regim de detenție decurgând și o . restrângeri ale drepturilor sale din penitenciar, drepturi de care în mod normal beneficiază un deținut aflat într-un regim de detenție normal.

Faptele pentru care a fost cercetat au avut un impact social puternic, dosarul fiind intens mediatizat, astfel că asupra sa au fost ațintiți ochii întregii opinii publice pentru o lungă perioadă de timp, datorită articolelor de presă din acea perioadă, aceste repercusiuni regăsindu-se și acum, după mai bine de 10 ani de la începerea acelui dosar.

Din probele administrate, atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare, a reieșit faptul că înainte de a fi arestat și de a fi luată măsura obligării de a nu părăsi țara, era o persoană care se deplasa des în străinătate, având loc de muncă în afara țării și fiind implicat în diverse activități sportive în acele țări. Starea de arest și ulterior măsura obligării de a nu părăsi țara i-au restrâns total această libertate de mișcare. Din actele existente la dosar a reieșit că în perioada dinaintea arestării sale practica sport de performanță la nivel destul de înalt, sens în care a câștigat în Spania diplome și premii în bani legat de sportul pe care îl practica, iar după impunerea măsurilor preventive a fost în imposibilitatea de a mai continua activitatea sportivă.

Așa cum a arătat, a apreciat că daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste și demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Circumstanțiat, la speța de față, arestarea și inculparea sa pe nedrept i-au produs suferințe pe plan moral, social și familial, prejudiciul localizându-se la nivelul valorilor personalității umane, în ansamblu, precum și în concret la cele arătate.

Nu poate fi de acord cu motivarea instanței de fond care a făcut referire, arătând criteriile pe care le-a avut în vedere la stabilirea daunelor morale, la o condamnare într-o altă cauză în perioada cât a avut obligarea de a nu părăsi țara. A apreciat că măsurile preventive care au fost luate împotriva sa nu au nici o legătură cu acea condamnare și aceste măsuri trebuie privite și sub aspectul legalității acestora. Chiar dacă ar admite că pe perioada cât a fost arestat și a executat o pedeapsă privativă de libertate într-o altă cauză, măsura obligării de a nu părăsi țara a rămas fără obiect, dacă ar privi această măsură prin prisma legalității față de el, a apărea tot ca o măsură nelegala și de îngrădire, acesta fiind un aspect care trebuia avut în vedere la stabilirea cuantumului acestor daune morale.

Desigur ca la stabilirea cuantumului daunelor morale nu se folosesc criterii exacte, științifice și exista o anumita doza de subiectivism în aprecierea acestora, insa consider ca la stabilirea acestei reparații trebuie avuta în vedere ansamblul consecințelor negative atât din punct de vedere legal cat și concret prin efectele pe care aceasta situație a avut-o în viata mea.

Un alt aspect pe care a dorit să-l să-1 sublinieze este faptul că în alte cauze în care s-au solicitat despăgubiri pentru măsurile preventive luate în același dosar penal, alte persoane au obținut acordarea de prejudicii morale net superioare celor acordate de către instanța de fond, astfel că a apreciat ca fiind anormal ca persoane care au fost deținute în aceleași condiții, pe aceeași perioadă de timp și în baza unor măsuri preventive dispuse în același dosar, să li se aprecieze diferit suferințele și prejudiciile cauzate. În concret s-a referit la sentința civila pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M. în care s-au acordat despăgubiri reprezentând daune morale într-un cuantum net superior celor acordate lui, numitului S. F., trimis în judecată în același dosar penal cu el.

Raportat la cele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a dispune acordarea în întregime a daunelor morale, în cuantumul solicitat prin acțiunea introductivă și precizarea acesteia.

În drept: art. 506 Cod pr. penala, art. 304, pct. 9, art. 312, alin. 3 Cod pr. civila

Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat modificarea sentinței în sensul diminuării despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, pe de-o parte și, respingerea în totalitate a cererii de acordare a daunelor materiale în favoarea reclamantului.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că prin sentința civilă nr.180/28.03.2014 Tribunalul Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul M. M. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma totala de 214.895 lei, din care 131.160 cu titlu de daune morale și 83.735 lei cu titlu de daune materiale.

Pârâtul a apreciat că instanța de fond în rejudecare nu a ținut seama de cele dispuse de instanța de control judiciar prin Decizia nr.4284/R/01.11.2013 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, încălcându-se astfel prevederile art.315 alin.1 Cod proc. civ., și totodată hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal inculcându-se prevederile art. 304 pct.9 Cod proc. civ.

În ceea ce privește daunele morale în cuantum de 131.160 lei acordate în favoarea reclamantului prin sentința civilă nr. 180/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj a apreciat că la stabilirea daunelor morale instanța de fond nu a ținut seama de profilul moral al reclamantului așa cum a dispus instanța de control judiciar.

De asemenea, instanța de fond a acordat despăgubirile morale în cuantum total de 131.160 lei (126.160 lei+5.000 lei) pornind de la o premisă greșită în sensul că suma de 126.160 lei acordată în primul ciclu procesual a fost „ menținută de instanța de casare". A menționat că această sumă nu a fost menținută de instanța de casare întrucât dacă ar fi fost așa nu ar fi fost casată sentința în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale. Așa cum a rezultat din dispozitivul Deciziei nr.4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, sub aspectul daunelor materiale și morale instanța de control judiciar a admis în parte, atât recursul declarat de pârâtul S. R. prin MFP cât și recursul declarat de reclamant.

Chiar și dacă ar fi menținut această sumă a apreciat că instanța de fond în rejudecare nu a ținut cont în realitate de faptul că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru trafic de droguri, prin sentința penală nr.18/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ . În plus, la suma de 126.160 lei cică „menținută de instanța de casare" instanța de fond, în mod nejustificat a adăugat suma de 5.000 lei, reprezentând prejudiciul adus reclamantului prin măsura de interzicere de a părăsi țara, suma apreciată ca având un caracter echitabil raportat la perioada arătată.

Ori, la stabilirea despăgubirilor morale instanța de fond în mod nefondat a pornit de la premisa că suma de 126.160 lei în primul ciclu procesual a fost „ menținută de instanța de casare", și în mod nefondat a acordat în plus suma de 5.000 lei și în nici nu a ținut cont în realitate de profilul reclamantului așa cum a dispus instanța de control judiciar.

În opinia pârâtului, nu s-a ținut cont de dispoziția din Decizia nr.4284/R/01.11.2013 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în sensul că instanța în rejudecare nu a cercetat dacă după punerea în libertate condiționată a reclamantului la data de 03.11.2009, nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicții complementare și care să se fi suprapus cu măsura preventiva de a nu părăsi țara.

Totodată, instanța de fond în rejudecare și-a motivat soluția de acordare a daunelor în cuantum de 126.160 lei în favoarea reclamantului și pe împrejurarea că, așa cum au arătat martorii audiați în cauza reclamantul a fost afectat pe perioada arestării, ulterior având dificultăți de comunicare cu familia și cu prietenii, impedimente la angajare și i-a fost interzisa ieșirea din țara, deși îi plăcea să meargă în străinătate.

În opinia pârâtului nu s-au administrat suficiente probe din care să rezulte că pretențiile solicitate de reclamant sunt justificate, instanța de fond ținând seama în general de declarațiile unor martori (afara probe concrete) și de eventuale aprecieri privind eventualele oportunități.

De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventualele oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici Curtea Europeana, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Astfel, în legătură cu stabilirea întinderii cauzelor prezintă relevanță jurisprudența decurgând din cauzele P. contra României, F. contra României și C. contra României.

În altă ordine de idei, trebuiau avute în vedere jurisprudența CEDO și practica instanțelor naționale în care s-a statuat în mod constant că acordarea unor sume foarte mari de bani, nejustificate față de întinderea prejudiciului real suferit nu este legală întrucât instituția răspunderii delictuale nu poate reprezenta pentru nimeni un izvor de drept.

În ceea ce privește daunele materiale prin sentința în prezent atacată instanța de fond în rejudecare a stabilit în mod nelegal suma de 83.735 lei cu titlu de daune materiale în favoarea reclamantului fără să țină cont de măsurile dispuse prin Decizia nr.4284/R/01.11.2013 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, încălcându-se astfel prevederile art.315 alin. 1 Cod proc. civ.

Din considerentele sentinței civile nr.180/28.03.2014 a rezultat că suma de 83.735 lei stabilită de instanța de judecată reprezintă cheltuieli de transport. Astfel, suma de 83.735 lei este compusă din 6.125 lei cheltuieli cu transportul pentru drumul T.-G. iar suma de 77.610 lei reprezintă cheltuieli cu transportul pentru drumul T. - Iași.

Nu este de acord cu motivația și soluția instanței de fond în rejudecare în ceea ce privește acordarea către reclamant a daunele materiale de 83.735 lei reprezentând cheltuieli cu transportul întrucât instanța nu a respectat dispozițiile obligatorii din Decizia nr.4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În opinia pârâtului nu s-au administrat suficiente probe din care să rezulte că pretențiile acordate de instanța de judecată în rejudecare sunt justificate.

Printre considerentele Deciziei nr.4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a reținut că instanța trebuie să își fundamenteze considerentele pe probe concrete, pe dovezi pertinente, care să probeze pe deplin natura și cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de persoana îndreptățită.

Astfel, prin Decizia nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțata de Curtea de Apel, în ceea ce privește cheltuielile de transport instanța de control judiciar a reținut că trebuie să existe „bonuri fiscale care să ateste contravaloarea transportului pentru fiecare din dățile menționate ca fiind zile în care reclamantul a fost vizitat în penitenciar".

Prin aceeași decizie s-a reținut că „aprecierile pur speculative făcute de instanța de fond, referitoare la distanta de domiciliu a familiei reclamantului și localitatea în care se găsea penitenciarul unde reclamantul se afla în arest preventiv, respectiv consumul mediu de carburant la suta de km, și prețul unui litru de benzina/motorina, nu pot constitui criterii ferme, certe și reale, știut faptul ca consumul efectiv de carburant diferă de la o mașina la alta, diferă în funcție de maniera proprie de șofat a fiecărui șofer, iar costul mediu al unui litru de benzina diferă în funcție de tipul de benzina cu care s-a făcut alimentarea, respectiv, de stația de la care s-a făcut aceasta alimentare".

Prin aceeași decizie s-a reținut că „pentru a face dovada certă a despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea transportului, reclamantul ar fi trebuit să dovedească în concret care este autoturismul cu care s-au deplasat cei care l-au vizitat în penitenciar, din T. înspre localitățile unde sunt situate penitenciarele, ce consum estimat mediu are acest autoturism, de la ce stație a fost alimentat cu carburant acest autoturism, și care era prețul mediu pe litru de carburant la stația respectiva la data alimentarii efective, dovezi care se puteau face doar prin depunerea bonurilor fiscale care sa ateste contravaloarea reala a acestor transporturi".

Având în vedere soluția dispusă prin Decizia nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, în speța dedusa judecații, instanța de fond în rejudecare nu a respectat cele dispuse de instanța de control judiciar.

Astfel este de observat că instanța a acordat suma de 6.125 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru drumul T.-G. după un calcul efectuat estimativ fără a exista la dosarul cauzei bonuri fiscale pentru fiecare din dățile în care reclamantul a fost vizitat în penitenciar. În plus, instanța nu a arătat nici modul de calcul prin care a ajuns la suma de 6.125 lei.

Totodată, instanța de fond a acordat în favoarea reclamantului suma de 76.610 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru drumul T.-Iasi după un calcul efectuat estimativ fără să fie depuse la dosarul cauzei bonuri fiscale pentru fiecare din dățile în care reclamantul a fost vizitat în penitenciarul Iasi. În plus, instanța de fond nu a indicat nici măcar modul de calcul prin care a ajuns la suma de 76.610 lei, pentru câte vizite, calculul instanței de judecata fiind pur speculativ. A susținut aceasta întrucât prin sentința în prezent atacată s-a reținut că „martorii audiați nu au indicat cu exactitate câte drumuri au efectuat cu alte mașini și nu au fost depuse bonuri de motorină, pentru a se vedea cât s-a consumat la fiecare drum".

În plus, printre considerentele Deciziei nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel (pag.22 paragraful 4) s-a reținut că în perioada în care se găsea în penitenciarele G. și Iași reclamantul a fost vizitat de 29 ori de către soție, de două ori de către mama și o dată de către alte persoane.

La dosarul cauzei nu există bonuri fiscale de motorină pentru fiecare dățile în care reclamantul a fost vizitat în penitenciar care să ateste prețul mediu pe litru de motorină în ziua respectivă, stația de la care s-a făcut alimentarea, contravaloarea reală a acestor transporturi, astfel că în mod nefondat instanța de fond a obligat pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 83.735 lei cu titlu de daune morale.

Printre considerentele sentinței în prezent atacate chiar instanța de fond a recunoscut implicit că a calculat estimat cheltuielile de transport, respectiv raportat la declarațiile martorilor „având în vedere ca nu a fost dovedită efectuarea de vizite la reclamant de către familia acestuia, decât în măsura arătata mai sus, instanța retine că totalul cheltuielilor de transport este de 83.735 lei (6.125 + 77.610)".

Față de cele mai sus arătate a apreciat că despăgubirile materiale acordate de instanța de fond în cuantum de 83.735 lei nu au fost dovedite.

În concluzie, a apreciat că soluția instanței de fond în rejudecare este dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. 1 și art. 304 pct.9 Cod proc. civ., solicitând cercetarea cauzei sub toate aspectele.

În drept: art. 304 pct.9, art. 304¹, art.315 alin. 1 Cod proc. civ.

Pârâtul MINISTERUL PUBLIC-P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței apelate, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărâri judecătorești, temeinice și legale, de admitere în parte a acțiunii civile promovate de către reclamantul M. M. S..

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că prin sentința civilă atacată, instanța de fond a hotărât admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul mai sus menționat, în sensul acordării în favoarea acestuia a unor despăgubiri materiale și morale ca urmare a constatării producerii unei erori judiciare cu caracter penal față de reclamant, în accepțiunea art. 504 din Codul de procedură penală.

Admiterea în parte a acțiunii, a vizat atât cuantumul daunelor materiale cât și cuantumul daunelor morale solicitate prin cererea introductivă, instanța considerând că acordarea unei sume de 214.895 de lei (din care 83.735 de lei daune materiale iar diferența, respectiv 131.160 de lei, daune morale) este rezonabilă și suficientă în raport cu criteriile generale de determinare a întinderii prejudiciului material și moral în raport cu probele cauzei (față de 25.000 de euro daune materiale și 1.000.000 de lei daune morale, cât s-a cerut prin acțiunea inițială, precizată ulterior).

Apreciază hotărârea pronunțată în primă instanță ca nelegală și netemeinică, din următoarele motive:

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale - instanța, raportat la probele administrate în cauză (declarațiile martorilor L. I. - f.29, J. C. - £30, C. G. H. - f.28; bonuri din care a rezultat prețul unui litru de motorină în perioada 2004-2005, f.55-59, respectiv 23,49 de lei), a considerat ca dovedite și justificate numai cheltuielile de transport suportate de familia inculpatului cu ocazia celor 25 de vizite la Penitenciarul G. distanța T. - G. fiind de 74,5 Km și vizitelor la Penitenciarul Iași (56 soția și 3 mama), distanța T. - Iași fiind de 403 Km și reținând un consum de motorină de 7 litri/100 de Km a stabilit că totalul cheltuielilor de transport este de 83.735 de lei, respectiv 6.125 de lei pentru transportul familiei reclamantului la G. și 77.610 lei pentru drumurile T. - Iași ( deși inițial - a se vedea f.84 paragraful 3 - s-a stabilit suma de 76.610 lei!), instanța respingând ca nedovedite și nejustificate restul pretențiilor solicitate cu privire la costul pachetelor cu mâncare, regimul alimentar, a banilor cheltuiți pe perioada arestării.

A considerat însă că raportat la materialul probator administrat atât în primul ciclu procesual dar și în rejudecare, nici cheltuielile de transport nu au fost dovedite cu certitudine și ca atare trebuiau respinse.

Astfel, în primul rând nu s-a stabilit cu certitudine pentru câte din drumurile efectuate la locurile de deținere cheltuielile de transport au fost suportate de soția sau mama reclamantului având în vedere declarațiile, chiar contradictorii ale martorilor audiați, cum este de exemplu martorul J. C. care în prima declarație (f.65dos.din primul ciclu procesual) a afirmat că a mers cu mașina lui de 2-3 ori la G. și o dată la Iași împreună cu mama reclamantului „și nu i-am luat bani pentru transport", ca în declarația dată în rejudecare să afirme că „eu mergeam cu mama lui, cu mașina lui, cam de două ori pe lună la vizite. Știu că ea plătea motorina... ". Iar martorul L. I. a arătat că „O parte din drumuri le-am făcut din prietenie și nu mi le-au plătit", neprecizând însă numărul acestora. Pe de altă parte, deși din declarația martorului L. I., a rezultat că mama reclamantului ar fi deținut în acea perioadă un autoturism VW Passat pe motorină, cu un consum de 7 litri motorină în afara localității, iar martorul C. G. H. a afirmat că reclamantul împreună cu soția aveau un garaj și o mașină VW Passat, la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte existența acestui autoturism. Oricum, martorul L. a arătat că s-au deplasat de multe ori la locurile de deținere cu mașina personală, un Mercedes Vito - dubită pe motorină cu un consum mediu de 12 litri, neprecizând însă numărul acestora. Mai mult, atâta timp cât la dosarul cauzei nu s-au depus bonuri fiscale care să ateste prețul unui litru de motorină la stațiile în care au fost alimentate autoturismele cu care s-au deplasat în localitățile în care se aflau penitenciarele la datele la care au avut loc vizitele, a considerat că nu s-a dovedit contravaloarea reală a acestor transporturi.

Este adevărat că la dosar s-au depus bonuri din care a rezultat prețul unui litru de motorină în perioada 2004 - aprilie 2005 însă acestea au fost depuse numai pentru a arăta prețul unui litru de motorină și nu pentru a dovedi contravaloarea vreunui transport suportat de familia reclamantului.

Dincolo de toate acestea, instanța reținând că s-au efectuat drumurile pentru vizitele la locurile de deținere de către soția și mama reclamantului cu autoturismul VW Passat cu un consum mediu de 7 litri la 100 de km, a calculat eronat cheltuielile de transport reținând în mod greșit că prețul unui litru de motorină („cel mai mic din acea perioadă") este de 23,49 lei RON deși trebuia să rețină 2,3490 lei RON având în vedere că la data de 05.05.2004, prețul unui litru de motorină era de 23.490 lei ROL ( la data de 01.07.2005 moneda națională a României, leul, a fost denominată astfel încât 1 leu nou echivalează cu 10.000 lei vechi).

Astfel, mergând pe raționamentul instanței, pentru transportul familiei reclamantului la G., 25 de vizite, distanța T.-G. de 74,5 Km x 2 (dus-întors) cu un consum de 7 litri la 100 de Km și prețul unui litru de motorină de 2,349 lei, a rezultat cheltuieli în sumă de 612,52 de lei și nu 6.125 de lei cum în mod greșit a calculat instanța. Iar pentru transportul familiei reclamantului la Iași, 56 de vizite (deși a reieșit clar din probe că pentru multe drumuri familia nu a suportat costul transportului), distanța T. - Iași de 403 Km x 2 (dus-întors) cu un consum de 7 litri la 100 de Km și prețul unui litru de motorină de 2,349 lei, a rezultat cheltuieli în sumă de 7.421 de lei și nu 76.610 lei (sau 77.610 lei!!)cum în mod greșit a calculat instanța. În total, suma de 8.033 de lei și nu 83.735 de lei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale - în primul rând a considerat că în mod greșit instanța de fond a reținut că prin decizia de casare instanța de control judiciar a menținut suma de 126.160 de lei acordată de instanța din primul ciclu procesual întrucât în decizia de casare nu se regăsește o asemenea dispoziție. În al doilea rând suma de 131.160 de lei (respectiv 126.160 de lei acordată în primul ciclu procesual la care se adaugă suma de 5000 de lei reprezentând prejudiciul adus reclamantului prin măsura de interzicere de a părăsi țara) stabilită de instanța de fond cu titlu de daune morale a considerat că este prea mare față de perioada totală de detenție (reținere și arest) a reclamantului de 22 de luni și de perioada în care reclamantul a avut instituită măsura obligării de a nu părăsi țara.

Astfel, în legătură cu stabilirea întinderii daunelor morale a considerat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere cu mai multă cădere profilul moral al reclamantului care a suferit o condamnare de 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de droguri - și totodată să țină seama și de sentința civilă nr.285/07.06.2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.4134/24.10.2013 a Curții de Apel Cluj, prin care s-au acordat daune morale în sumă de 90.000 de lei reclamantului V. O. M. (achitat și el în același dosar penal în care a fost achitat reclamantul M. M. S.) pentru perioada în care a fost arestat preventiv și pentru perioada în care a fost aplicată măsura obligării de a nu părăsi țara. De asemenea s-a putut avea în vedere și decizia civilă nr.259/21.05.2014 a Curții de Apel Târgu-M. pronunțată în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul reclamantului S. F. (achitat și el în același dosar penal alături de V. O. M. și M. S. M.) și s-au admis apelurile declarate de DGFP B. și P. de pe lângă Tribunalul M., schimbând în parte sentința civilă nr.2169/20.10.2013 a Tribunalului M. în sensul că a obligat S. R. prin MFP să plătească reclamantului S. F. suma de 40.050 de lei daune morale (față de 675.000 lei stabilite de instanța de fond), hotărâre care nu este irevocabilă fiind atacată cu recurs.

Totodată a prezentat o deosebită importanță jurisprudența CEDO adoptată în dosare similare, în speță - P. contra României (hotărârea din 3 iunie 2004), F. contra României (hotărârea din 14 decembrie 2006) și C. contra României (hotărârea din 1 iulie 2008), ce ar trebui să constituie un punct de referință pentru instanțele naționale, în domeniul calculării despăgubirilor datorate persoanelor care au fost private de libertate în mod nelegal, condamnate pe nedrept sau cărora li s-au încălcat alte drepturi fundamentale.

Examinarea acestor cauze pune în evidență pe de o parte deciziile CEDO de a sancționa cu fermitate orice abuzuri ale statului, comise prin instituțiile sale, și orice încălcări ale drepturilor omului, dar în același timp și orientarea/grija acestei instanțe de a stabili în mod corect și echilibrat, cu mare atenție și precauție, daunele morale ce se cuvin păgubiților, pentru ca acestea să nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

Astfel, atât în jurisprudența CEDO, cât și în practica instanțelor naționale, s-a statuat în mod constant că acordarea unor sume foarte mari de bani, nejustificate față de întinderea prejudiciului real suferit, nu este legală, întrucât instituția răspunderii delictuale nu poate reprezenta pentru nimeni un izvor de îmbogățire fără just temei. Exemplificativ, în cauza P. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, inclusiv privarea sa de libertate în mod nelegal pe o perioadă îndelungată de timp, a obligat S. R. la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale. În cauza F. contra României, statul a fost obligat la plata sumei de 8.000 euro, iar în cauza C. contra României, la 12.000 euro (deși s-a stabilit că au fost încălcate mai multe drepturi fundamentale ale omului, pe o perioadă semnificativă).

Reclamantul M. M. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor promovate de pârâți.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește apelul reclamantului M. M. S., acesta, după o descriere a stării de fapt, care nu se constituie în critici propriu zise, a arătat că suma ce reprezintă daunele morale nu este de natură să repare prejudiciul moral pe care l-a suferit în urma procesului penal.

Consideră că în aprecierea acestui prejudiciu trebuie avută în vedere perioada în care a fost arestat (22 luni) și durata măsurii obligatorii de a nu părăsi țara pe perioada 2005-2012.

În această perioadă și-a pierdut familia, soția sa hotărându-se să divorțeze iar cunoștințele sale și unii dintre prieteni s-au îndepărtat de el, unii dintre ei crezând că acuzațiile care i s-au adus sunt reale, ceea ce i-a făcut să-l excludă din sfera relațiilor lor sociale.

Curtea reține că aceste critici sunt nefondate întrucât prima instanță a reținut în aprecierile sale cele reieșite din starea de fapt, cum ar fi declarațiile martorilor dar și prezumții, urmare căreia calitatea vieții reclamantului a avut cu certitudine de suferit urmare arestării și măsurii obligatorii de a nu părăsi țara pe perioada 2005-2012.

Durata arestării, regimul de detenție și durata măsurii obligatorii sunt fapte obiective care produc consecințe iremediabile, care trebuie luate și au fost luate în considerare de instanța de fond.

Divorțul, îndepărtarea unor prieteni, crearea unei reputații neconforme cu soluția de achitare, sunt iarăși aspecte care au fost reținute de instanța de fond în mod corect, așa cum solicită și apelantul.

Prima instanță a reținut corect și că reclamantul s-a aflat în stare de arest și apoi în executarea pedepsei pentru altă infracțiune decât cea din dosarul de față, de la data de 13.06.2007 până la data de 03.11.2009, iar această perioadă nu a putut fi luată în calcul în perioada pentru care reclamantului i s-a interzis părăsirea țării. Reclamantului i-a fost interzisă părăsirea țării începând cu data de 31.10.2005 și până la data de 11.12.2012, adică pe o perioadă de 7 ani, din care s-a scăzut perioada de 2 ani și jumătate, în care reclamantul s-a aflat în executarea altei pedepse, rămânând 4 ani și jumătate.

La aceasta se mai adaugă și profilul moral al reclamantului, care a suferit o condamnare ulterioară.

Nu poate fi reținută critica apelantului că trebuie ignorată condamnare într-o altă cauză în perioada cât a avut obligarea de a nu părăsi țara. Pe perioada în care a fost arestat această măsură a obligării de a nu părăsi țara nu a avut cum să producă efecte în mod obiectiv, ca urmare a săvârșirii de către reclamant cu intenție a unei alte infracțiuni.

Săvârșirea unei alte infracțiuni cu intenție pentru care reclamantul a fost condamnat definitiv este un fapt obiectiv care lipsește de efecte măsura de a nu părăsi țara.

Sigur că măsura de a nu părăsi țara rămâne în continuare nelegală, chiar dacă se suprapune pe o privare de libertate pentru o altă infracțiune, însă la aprecierea consecințelor pe care le produce trebuie să se țină seama de faptul că privarea de libertate în altă cauză penală este consecința faptelor reclamantului și că efectele sunt diferite atunci când măsura de a nu părăsi țara se produc cu privire la o persoană privată legal de libertate față de situația când acele efecte se produc cu privire la o persoană care nu este privată de libertate.

Ceea ce critică apelantul în esență este cuantumul daunelor morale.

Trebuie stabilit în prealabil că în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 4284/R/01.11.2013, s-a dispus casarea în parte a sentinței pronunțată în primă instanță, cu privire la cuantumul daunelor morale și materiale, și, în aceste limite, cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Prin urmare nu subzistă afirmația primei instanțe, în rejudecare după casare, că suma de 126.160 lei acordată în primul ciclu procesual a fost menținută de instanța de casare, cât timp soluția a fost casată în întregime cu privire la cuantumul daunelor.

În ce privește cuantumul daunelor materiale, primul element pentru acordarea daunelor trebuie stabilit ca fiind situația în care partea nu ar fi fost privată de libertate și cea în care a fost privată de libertate și apoi se va constata în mod rezonabil că este o diferență de statut. Aceeași apreciere se face și cu privire la măsura de a nu părăsi țara.

În al doilea rând, la cuantificarea daunelor morale se vor avea în vedere suferințele fizice și psihice ale reclamantului cauzate de privarea de libertate și măsura de a nu părăsi țara, și se impun a fi analizate și apreciate în raport cu persoana acesteia, în raport cu poziția sa socio-profesională care reflectă o anumită intensitate a perceperii consecințelor.

Este evident că datorită privării de libertate și a măsurii de a nu părăsi țara reclamantul a suferit un prejudiciu moral, ce rezultă din elementele arătate la fond și în apel, fiindu-i aduse atingeri raportat la valorile care definesc personalitatea umană, anume cinstea, demnitatea, onoarea etc., însă aceste chestiuni pot fi cuprinse în totalul consecințelor vizate de instanța de fond și care derivă din privarea de libertate și măsura de a nu părăsi țara, nefiind necesar ca toate aceste consecințe care rezultă în mod necesar din privarea de libertate și măsura de a nu părăsi țara să fie luate în mod amănunțit fiecare în parte în mod individual pentru aprecierea prejudiciului produs.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții persoanei.

Aceeași măsură luată pe nedrept afectează însă în mod diferit victimele privării de libertate, așa încât cuantificarea nu este rezultatul unui cumul aritmetic, ca în cazul prejudiciului material, și nici nu este în funcție de gravitatea în sine a măsurii luate pe nedrept, ci este un rezultat aprecierii de către judecător, în fiecare caz în parte. Această apreciere privește aplicarea criteriilor referitoare la consecințele negative, certe, însă nu palpabile și nici identice, suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuie să aibă în vedere principiile răspunderii civile stabilite prin dreptul intern, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei privării de libertate, diferențierea naturală și condiționarea socială a personalității umane, în vederea evaluării prejudiciului moral.

Cât privește suma solicitată de reclamant, la fond și în apel, deși în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, deoarece dauna morală, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare, se apreciază totuși că suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri morale depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere. Cu alte cuvinte, deși instanța a reținut corect că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor solicitate pentru acoperirea acestuia este exagerat, depășind limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele omenești încercate de reclamant.

Prin prisma celor de mai sus nu se poate avea în vedere într-un mod foarte exact situația altor persoane, chiar dacă aparent au suferit aceeași condamnare, au fost deținute în aceleași condiții, pentru aceeași perioadă și ar părea că situația lor este asemănătoare.

Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral decurgând din privarea de libertate pe nedrept există totuși, în speță, limite ale reparației lui impuse atât de situația expusă de reclamant în acțiune și care s-a probat a fi în mare parte exactă, cât și de prudența ce trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, în așa fel ca, dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar, pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Suma acordată cu titlu de daune morale pentru privarea nelegală de libertate și măsura de a nu părăsi țara a avut în vedere toate motivele invocate de către reclamant, pentru că atunci când a avut în vedere lezarea demnității, integrității psihice și a vieții de familie, a luat în considerare cele invocate de către reclamant că ar fi fost afectate.

Acest motiv de apel este nefondat întrucât prejudiciul cauzat reclamantului provine din privarea nelegală de libertate și lezarea demnității, integrității psihice și a vieții de familie, iar la repararea acestui prejudiciu au fost analizate toate criteriile ce pot fi reținute, criterii care se circumscriu noțiunilor invocate de apelant, cum ar fi impactul social puternic și prelungit în timp al faptelor pentru care a fost cercetat, că era o persoană care se deplasa în străinătate, activitatea sportivă, suferințele pe plan moral, social și familial.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, prin prisma criticilor formulate de apelantul reclamant, se constată că acestea nu se impun a fi modificate în sensul dorit de reclamant.

Având în vedere că referitor la cuantumul daunelor morale se formulează critici și de ceilalți doi apelanți, asupra acestora se va statua atunci când vor fi analizate celelalte două apeluri.

Cu privire la apelul pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, acesta a arătat că instanța de fond în rejudecare nu a ținut seama de cele dispuse de instanța de control judiciar prin Decizia nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, încălcându-se astfel prevederile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., și totodată hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal încălcându-se prevederile art. 304 pct.9 Cod proc. civ.

De asemenea, instanța de fond a acordat despăgubirile morale în cuantum total de 131.160 lei (126.160 lei+5.000 lei) pornind de la o premisă greșită în sensul că suma de 126.160 lei acordată în primul ciclu procesual a fost „menținută de instanța de casare“. A menționat că această sumă nu a fost menținută de instanța de casare întrucât dacă ar fi fost așa nu ar fi fost casată sentința în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale. Așa cum a rezultat din dispozitivul Deciziei nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, sub aspectul daunelor materiale și morale instanța de control judiciar a admis în parte, atât recursul declarat de pârâtul S. R. prin MFP cât și recursul declarat de reclamant.

A apreciat că instanța de fond în rejudecare nu a ținut cont în realitate de faptul că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru trafic de droguri, prin sentința penală nr. 18/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ . În plus, la suma de 126.160 lei cică „menținută de instanța de casare“ instanța de fond, în mod nejustificat a adăugat suma de 5.000 lei, reprezentând prejudiciul adus reclamantului prin măsura de interzicere de a părăsi țara, suma apreciată ca având un caracter echitabil raportat la perioada arătată.

Acest motiv de apel este fondat pentru că la stabilirea cuantumul daunelor morale instanța de fond trebuia să țină seama că din dispozitivul Deciziei nr. 4284/R/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj rezultă că s-a dispus casarea în parte a sentinței pronunțată în primă instanță, dar în întregime cu privire la cuantumul daunelor morale și materiale, și în aceste limite cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Prin urmare nu subzistă afirmația primei instanțe, în rejudecare după casare, că suma compusă din suma de 126.160 lei acordată în primul ciclu procesual a fost menținută de instanța de casare, cât timp soluția a fost casată în tot cu privire la cuantumul daunelor.

În consecință la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța de fond trebuia să facă propriile aprecieri.

Cum apelul este devolutiv, aceste aprecieri pot fi făcute și în acest stadiu procesual.

La aprecierea prejudiciului și a cuantumului daunelor morale pentru repararea acestui prejudiciu s-a stabilit în mod amănunțit, atunci când s-a analizat apelul reclamantului, care sunt faptele și criteriile care pot fi luate în considerare.

Facem aici doar o scurtă reluare a acestora, referirile fiind la privarea în sine de libertate, regimul de detenție, durata măsurilor, afectarea vieții de familie, profesionale și sociale, a calității acestora, suferințele fizice și psihice ale reclamantului cauzate de privarea de libertate și măsura de a nu părăsi țara, profilul moral ce rezultă din condamnarea definitivă în altă cauza la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru trafic de droguri, prin Sentința penală nr. 18/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri morale depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere, însă Curtea apreciază că suma de 45.000 lei, compusă din suma de 40.000 lei pentru arestarea nelegală și suma de 5.000 lei pentru obligarea de a nu părăsi țara, acoperă prejudiciul pentru daunele morale.

Apelul acestui pârât va fi admis în parte pentru că a solicitat respingerea în totalitate a cererii de acordare a daunelor materiale și a arătat că instanța în rejudecare nu a cercetat dacă după punerea în libertate condiționată a reclamantului la data de 03.11.2009, nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicții complementare și care să se fi suprapus cu măsura preventivă de a nu părăsi țara.

Instanța trebuia să stabilească dacă după punerea în libertate condiționată a reclamantului la data de 03.11.2009 nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicții complementare și care să se fi suprapus cu măsura preventivă de a nu părăsi țara. Această stabilire se face prin prisma cererilor formulate de către părți în primul rând, deci și de către apelant, care a nu a formulat cereri în acest sens și nici nu a arătat indiciile de unde ar putea rezulta că s-au luat astfel de măsuri. O încălcare a rolului activ al instanței nu poate fi reținută.

În ceea ce privește daunele materiale, a rezultat că suma de 83.735 lei stabilită de instanța de judecată reprezintă cheltuieli de transport. Astfel, suma de 83.735 lei este compusă din 6.125 lei cheltuieli cu transportul pentru drumul T.-G. iar suma de 77.610 lei reprezintă cheltuieli cu transportul pentru drumul T. - Iași.

Curtea reține că în ceea ce privește transportul, acesta privește vizitele la Penitenciarul G., iar pentru distanța Cluj-G. de 74,5 km dus + 74,5 km întors, adică 149 km (fila 49 dosar fond rejudecare) înmulțit cu 7 litri/100 km (fila 29 dosar fond rejudecare) rezultă o cantitate de 10,43 litri pentru fiecare drum, iar pentru cele 25 de drumuri rezultă o cantitate de 260,7 litri de motorină.

Această cantitate trebuie înmulțită cu prețul de 2,349 lei/litru. Acest preț rezultă din bonul depus la dosar (fila 55 dosar fond rejudecare) și este menționat ca fiind de 23.490 lei, care după denominare este 2,349 lei iar nu 23,49 lei, așa cum greșit a reținut instanța de fond în rejudecare.

Suma care rezultă în urma acestui calcul este de 612,52 lei pentru transportul T.-G..

Nu se poate solicita așa cum arată apelantul o evidență mai mult decât scrupuloasă a tuturor bonurilor pentru că ar pune în sarcina reclamantului o probă excesivă și împovărătoare însă cuantumul prețului care rezultă din acest bon poate fi luat în considerare în mod rezonabil pentru toate drumurile, atât din punct de vedere al reclamantului cât și din cel al pârâtului.

În ce privește transportul pentru vizitele la Penitenciarul Iași se calculează la un număr de 56 de drumuri pe o distanță de 403 km dus și 403 km întors, în total 806 km (fila 52 dosar fond rejudecare) înmulțit cu 7 litri/100 km rezultă 56,42 litri/drum adică 3.159,52 litri pentru toate cele 56 drumuri înmulțit cu 2,349 lei/litru rezultă suma de 7.421,8 lei pentru transportul T.-Iași.

Suma totală care se cuvine cu titlu de despăgubiri pentru transporturi este de 8.033,52 lei la care se adaugă suma cuvenită pentru daunele morale în sumă de de 45.000 lei.

Mai trebuie stabilit că pentru vizitele la Penitenciarul Jilava reclamantul nu a depus dovezi și nu a solicitat transportul ca și pentru Penitenciarul G. și Iași, și nu critică acest aspect în apelul său, și nici nu critică nimic în ceea ce privește neacordarea daunelor privind pachetele iar celelalte două apeluri, relativ la daunele materiale, privesc doar daunele materiale pentru transportul la Penitenciarul G. și Iași.

În ce privește apelul MINISTERULUI PUBLIC-P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, acesta formulează în principiu aceleași critici ca și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin urmare motivele expuse mai sus sunt valabile și pentru apelul acestuia.

Mai trebuie adăugat că apelul MINISTERULUI PUBLIC a fost admis în parte pentru că acesta a solicitat casarea hotărârii și respingerea ca nedovedit a prejudiciului privind transportul.

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită ca fondate în parte apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - P. de pe L. Tribunalul Cluj împotriva sentinței civile nr. 180 din 28.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului M. M. S. suma totală de 53.033,52 lei din care 8.033,52 lei cu titlu de daune materiale și 45.000 lei cu titlu de daune morale.

Restul dispozițiilor sentinței apelate vor fi menținute în ce privește aspectul admiterii în parte a acțiunii.

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul M. M. S. împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelurile declarate de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, cu sediul procesual ales la Direcția Generală A Finanțelor Publice Cluj cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr.19, jud. Cluj și MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ cu sediul în Cluj-N., .. 2-4, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 180 din 28.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Obligă pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantului M. M. S. suma totală de 53.033,52 lei din care 8.033,52 lei cu titlu de daune materiale și 45.000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge apelul declarat de reclamantul M. M. S., CNP_, domiciliat în T., .. 100, ., jud. Cluj, împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

I.-D. C. A.-A. P. A. A. M.

I.D.C./V.R.

5 ex./23.12.2014

Jud. fond: O.-R. G. - Tribunalul Cluj

← Partaj judiciar. Decizia nr. 602/2014. Curtea de Apel CLUJ		Succesiune. Decizia nr. 1237/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1194/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1194/2014. Curtea de Apel CLUJ