Evacuare. Decizia nr. 1342/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1342/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 16836/211/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1342/R/2014
Ședința publică din 21 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L., recursul declarat de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. și recursul declarat de pârâții S. I. F. și B. (născuta S.) M.-C. împotriva deciziei civile nr. 476/A/25.06.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, d-na avocat S. S., cu împuternicire avocațială de reprezentare în fața Curții de Apel Cluj, aflată la f. 6 din dosar; reprezentantul pârâților recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., dl. avocat L. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare în fața Curții de Apel Cluj, aflată la f. 14 din dosar, care arată că se prezintă și pentru pârâții recurenți S. I. F. și B. (născută S.) M.-C., în substituirea d-lui avocat L. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul pârâților recurenți depune la dosar următoarele înscrisuri:
- împuternicirea avocațială prin care se atestă că pârâții recurenți S. I. F. și B. (născută S.) M.-C. l-au împuternicit pe dl. avocat L. R. pentru redactarea și susținerea recursului, precum și pentru a-i asista și pentru a-i reprezenta în fața Curții de Apel Cluj, la care s-a anexat chitanța privind plata onorariului de avocat în cuantum de 500 lei, pentru dl. avocat L. R.;
- delegația de substituire prin care se atestă faptul că dl. avocat L. R. l-a împuternicit pe dl. L. M. să se prezinte în substituirea sa, în prezentul dosar;
- chitanța privind plata onorariului de avocat în cuantum de 700 lei de către pârâții recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., pentru dl. avocat L. M.;
- chitanța prin care se atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și un timbru judiciar de 0,50 lei, pentru recursul declarat de pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C.;
- chitanța prin care se atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și un timbru judiciar de 0,50 lei, pentru recursul declarat de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S..
Curtea constată următoarele:
Toate cele trei recursuri au fost formulate în termen legal, au fost motivate și au fost comunicate părților adverse.
Recursul declarat de reclamanții E. se referă la cheltuielile de judecată și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pentru celelalte două recursuri, declarate de către pârâți, s-a depus azi la dosar câte o chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și câte un timbru judiciar de 0,50 lei, pentru fiecare dintre acestea, astfel încât, recursurile declarate de pârâți sunt legal timbrate.
La data de 14.11.2014 reclamanții recurenți, prin intermediul d-nei avocat Zorica Letiția C., au depus la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor declarate de către pârâți, păstrarea ca legală a deciziei civile nr. 476/A/2014 a Tribunalului Cluj, sub aspectul motivelor de recurs invocate de pârâți, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
La data de 18.11.2014 pârâții recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., prin intermediul d-lui avocat L. M., au depus la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L., ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța înmânează reprezentantei reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâții recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S..
De asemenea, instanța înmânează reprezentantului pârâților recurenți, prezent, un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamanții recurenți.
Curtea învederează reprezentantului pârâților recurenți, prezent, împrejurarea că întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.11.2014 nu a fost depusă la dosar în termenul legal, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată, motiv pentru care, va considera apărările din această întâmpinare ca fiind concluzii scrise.
Curtea constată că prin întâmpinarea formulată de reclamanții recurenți s-a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. și se solicită respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere faptul că prin acest recurs se solicită în primul rând admiterea excepției tardivității apelului formulat de reclamanți și pe cale de consecință respingerea acestui apel, însă această excepție a fost respinsă în ședința publică din 18.06.2014, iar pârâții nu au formulat recurs și împotriva acestei încheieri, ci doar împotriva deciziei, în care nu s-au făcut referiri la această excepție, și potrivit art. 282 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul.
De asemenea, Curtea constată că prin întâmpinarea formulată de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. s-a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs formulate de reclamanții recurenți, care se referă la netemeinicia deciziei pronunțate în apel.
La întrebarea instanței, adresată reprezentanților părților, prezenți, referitoare la împrejurarea dacă mai au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, aceștia arată că nu mai au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților, prezenți, asupra recursurilor formulate în cauză și asupra excepțiilor invocate în cauză, prin întâmpinările depuse la dosar.
Cu privire la excepția inadmisibilității motivelor de recurs formulate de reclamanți, reprezentantul pârâților recurenți arată următoarele:
Ar fi inadmisibile motivele de recurs formulate de reclamanții recurenți și menționate la punctul 2 din recurs, raportat la dispozițiile art. 281 și 2811 C.pr.civ., prin care se arată că se critică soluția instanței în ceea ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv 82,6 lei, la plata căreia au fost obligați pârâții, sumă care nu reprezintă nici taxa judiciară de timbru (care a fost stabilită de instanță la suma de 247,9 lei) și nici onorariu de avocat, iar din mențiunile următoare rezultă că este o eroare materială în ceea ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel încât, reclamanții trebuiau să formuleze o cerere de îndreptare a erorii materiale, întrucât acest motiv nu este un motiv de recurs de ordine publică.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat în sumă de 1300 lei, pentru d-na avocat Zorica Letiția Codo-ban și chitanța privind plata onorariului de avocat în sumă de 700 lei, pentru d-na avocat S. S.. Totodată, solicită admiterea recursului formulat de reclamanți, modificarea deciziei recurate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor la fond și în apel, în sensul de a respinge cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată la fond și de a admite cererea de obligare a pârâților la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată în apel în favoarea reclamanților, și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată următoarele:
Raportat la dispozițiile art. 274 C.pr.civ. coroborat cu art. 276 C.pr.civ., instanța de apel putea să dispună compensarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că la fond instanța a admis acțiunea reclamanților și a admis, în parte, acțiunea reconvențională a pârâților, iar dispoziția de compensare a cheltuielilor de judecată nu ducea la o înrăutățire a situației părților în calea de atac.
A înțeles să critice soluția instanței de apel în ceea ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, aceea de 82,6 lei, având în vedere că s-a admis în totalitate acțiunea formulată de reclamanți, iar acțiunea reconvențională formulată de pârâți a fost admisă doar în parte.
Nu se poate considera că e o eroare materială, atâta vreme cât se menționează că suma de 82,6 lei reprezintă onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.
Referitor la excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamanți, invocată de către pârâții recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., arată următoarele:
Instanța de apel a respins excepția tardivității recursului formulat de reclamanți, prin încheierea din 18.06.2014, raportat la art. 282 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ.
În mod corect, instanța ar trebui să respingă excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamanți, invocată de către pârâții recurenți.
Reprezentantul pârâților recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., solicită următoarele:
Admiterea recursului formulat de părțile pe care le reprezintă și pe cale de consecință, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
Admiterea excepției tardivității apelului formulat de E. B. G., E. G. și E. C. L. și pe cale de consecință respingerea acestui apel ca tardiv formulat.
Referitor la recursul declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L., instanța să aibă în vedere împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii pârâților privind obligarea reclamanților la încheierea contractului de închiriere pe un an de zile, conform acordului de voință din data de 07.03.2011.
Referitor la al doilea motiv de recurs, instanța să aibă în vedere prevederile O.U.G. nr. 40/1999 și prevederile art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 10/2001, privind încheierea contractului de închiriere.
De asemenea, reprezentantul pârâților recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S., arată următoarele:
Instanța de apel a stabilit greșit că s-au scurs 11 ani și clienții săi nu au dreptul de a încheia un contract de închiriere cu privire la imobilul în litigiu și, de asemenea, nu a ținut seama de toate dispozițiile legale referitoare la protecția chiriașilor.
În mod nelegal, instanța de apel a ignorat prevederile O.U.G. nr. 40/1999 și prevederile art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 10/2001, care prevăd dreptul chiriașilor de a beneficia de încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de zile.
După restituirea în natură a apartamentului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâții recurenți au notificat proprietarii apartamentului pentru a le solicita încheierea unui contract de închiriere cu privire la apartamentul în litigiu, pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 40/1999, proprie-tarii apartamentului, adică reclamanții, fiind obligați să respecte prevederile acestui act normativ.
Prin acel acord, respectiv prin acel proces-verbal încheiat la data de 07.03. 2011, chiar reclamanții au dorit încheierea unui contract de închiriere pe un an de zile, iar pârâții au fost doar de acord cu condițiile puse de reclamanții din prezenta cauză.
Referitor la al treilea motiv de recurs, instanța în mod greșit a respins excepția tardivității apelului declarat de reclamanți, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la adresa din Cluj-N., ., ., ulterior reclamanții au arătat că își aleg domiciliul în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 74, ., . notele de ședință depuse la dosar, reclamanții și-au reales domiciliul în Cluj-N., ., ., motiv pentru care, apreciază că apelul declarat de reclamanți a fost formulat peste termenul prevăzut de art. 284.
În temeiul art. 284 C.pr.civ. raportat la art. 315 C.pr.civ., în ceea ce privește acest motiv de recurs, recursul pârâților este admisibil.
Înțelege să susțină recursul și împotriva încheierii din 18.06.2014, pentru că în codul de procedură civilă se arată că recursul declarat împotriva deciziei este și împotriva tuturor încheierilor de ședință din acel dosar.
Având în vedere aspectele menționate anterior, apreciază că excepția formu-lată de reprezentanta reclamanților recurenți urmează să fie respinsă, iar recursul formulat de către dânsul urmează să fie admis.
Referitor la recursul declarat de pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C., solicită admiterea acestui recurs și, pe cale de consecință, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de jude-cată, conform dovezii anexate la împuternicirea avocațială a d-lui avocat L. R..
Nu i-a reprezentat pe acești pârâți în fața instanței de apel.
Apreciază că acest recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. raportat la art. 105 alin. 1 C.pr.civ., este admisibil.
Solicită a se observa faptul că la momentul la care s-a formulat acțiunea, reprezentanta reclamanților a arătat că acțiunea a fost formulată împotriva primilor patru pârâți din cauză, dar nu a renunțat la ultimii doi pârâți din cauză.
În apel, dânsul avea împuternicire avocațială doar pentru reprezentarea primilor patru pârâți, iar instanța de apel s-a pronunțat încălcând dreptul procesual al ultimilor doi părți.
Reprezentantul pârâților recurenți S. I., S. M., V. L. și S. S. arată că își susține excepția inadmisibilității, invocată cu privire la recursul declarat de reclamanți, pentru că motivele de recurs invocate de reclamanți nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C.pr.civ., și solicită admiterea acestei excepții a inadmisibilității recursului declarat de reclamanți, având în vedere că reprezintă o reapreciere a probelor administrate în dosar și o reapreciere a cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită respingerea recursurilor formu-late de către pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, arată următoarele:
La f. 195 din dosarul instanței de fond există o cerere, înregistrată la data de 14.03.2013, prin care d-na Cserey M. I., în calitate de mandatar al reclamanților E. B. G., E. G. și E. C. L., arată că reclamanții își aleg domiciliul procesual în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 74, ., ., la sediul Cabinetului de avocat Zorica L. C..
Comunicarea sentinței trebuia făcută la acest domiciliu procesual ales, iar termenul pentru promovarea apelului curge de la data la care sentința a fost comunicată la domiciliul procesual ales de reclamanți în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 74, ., ..
Faptul că în notele de ședință depuse la dosar, s-a indicat domiciliul procesual ales inițial de către reclamanți nu are nici o relevanță.
Solicită respingerea motivului de recurs referitor la contractul de închiriere, pentru că instanța de apel a motivat soluția cu privire la petitul privind obligarea reclamanților la încheierea contractului de închiriere, având în vedere prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevede-rile O.U.G. nr. 40/1999 în care nu se prevede obligativitatea încheierii contractului de închiriere nici pe o perioada de cinci ani de zile și nici pe o perioada de un an de zile.
În ceea ce privește perioada de un an de zile s-a făcut o înțelegere între părți, în care se arată expres că pârâții nu doresc decât încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de cinci ani de zile.
Pârâții care au un al doilea prenume nu s-au prezentat niciodată în instanță și să spună că au un altfel de nume sau prenume decât cel indicat în acțiune, iar aceștia nu pot să invoce propria culpă în ceea ce privește procedura de citare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 15.019/2013 pronunțată în dosarul civil nr. 16._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a admis în parte cererea principala formulată de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. la mandatar Cserey M. I. în contradictoriu cu pârâții S. I., S. M., V. L., S. S., S. M. și S. I., precum și cererea reconvenționala formulata de pârâți în contradictoriu cu reclamanții menționați mai sus.
S-a respins cererea pârâților de obligare a reclamanților la încheierea unui contract de închiriere pentru imobil. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâți a sumei de 6397 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare și utile. S-a instituit în favoarea pârâților drept de retenție cu privire la imobil, până la data plății sumei de 6397 lei.
S-a dispus evacuarea pârâților din imobil la data încetării dreptului de retenție și s-au compensat cheltuielile de judecata.
Prin decizia civilă nr. 476/A din 25 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de S. I. F. și B. M..
S-au admis apelurile declarate de E. B. G., E. G. și E. Casaba L., S. I., S. M., V. L., S. S., împotriva Sentinței civile nr. 15.019/2013 a Judecătoriei Cluj-N., care a fost schimbată în parte în sensul că:
Reclamanții au fost obligați la plata către pârâți a sumei de 4.051 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare și utile și instituie în favoarea pârâților drept de retenție cu privire la imobil, până la data plății sumei de 4.051 lei.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâților suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Intimații S. I., S. M., S. S. și V. L. au fost obligați să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost compensate restul cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Asupra apelului formulat de S. I. F. B. M., S. I., S. M., V. L., S. S., tribunalul a reținut că apelanții au susținut în mod greșit că prima instanța a respins cererea de obligare la încheierea contractului de închiriere asupra imobilului din litigiu.
Tribunalul a reținut, că potrivit art. 1 din OUG nr. 40/1999, prevederile acestei ordonanțe se aplicau pe o perioadă de 5 ani începând de la data intrării în vigoare a ordonanței, adică începând cu data de 08.04.1999.
Deci, la momentul la care pârâții apelanți au formulat cererea reconvenționala supusă judecății în prezentul dosar, 07.10.2011, adică la 12 ani după adoptarea ordonanței, nu mai erau îndreptățiți să invoce în favoarea lor măsurile de protecție reglementate de OUG 40/1999, în cauza fiind aplicabile dispozițiile de drept comun, neexistând un temei legal în baza căruia să fie obligați reclamanții la încheierea contractului de închiriere în condițiile solicitate de către pârâți.
Așadar, susținerile apelanților că limitarea dreptului de proprietate al intimatelor se face în baza unor dispoziții legale, au rămas fără suport.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a reglementărilor legale interne și ale Protocolului I al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În consecință, Tribunalul a reținut că motivele de apel nu sunt întemeiate, astfel că, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.
Asupra apelului declarat de E. B. G., E. G. și E. Casaba L., tribunalul a reținut că apelanții au criticat hotărârea primei instanțe susținând că a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 întrucât a acordat despăgubiri care cuprind lucrări ce nu reprezintă un spor de valoare adus apartamentului.
În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru zugrăveala apartamentului, tribunalul a reținut că într-adevăr aceasta nu poate fi inclusă în categoria lucrărilor care aduc un spor de valoare imobilului fiind o cheltuiala voluptorie.
În consecința, s-a constatat că în mod eronat a fost inclusă contravaloarea acestei operațiuni în valoarea despăgubirilor la care au fost obligați reclamanții urmând a se diminua cuantumul despăgubirilor cu suma de 2346 lei pentru zugrăvirea apartamentului.
În ceea ce privește susținerea referitoare la lucrările de gletuit, în sensul că această operațiune nu a fost solicitată prin cererea reconvenționala, nu a putut fi reținută întrucât s-a solicitat zugrăveala apartamentului, operațiunea de gletuit fiind prealabilă celei de zugrăvit care însă se efectuează o singură dată, ulterior aplicându-se zugrăveala la diferite intervale de timp în vederea igienizării.
Ca atare, tribunalul a reținut că această lucrare se încadrează în categoria lucrărilor necesare și utile care aduc un spor de valoare imobilului motiv pentru care se impunea ca reclamanții să fie obligați să le suporte.
Cu privire la criticile referitoare la repartitoarele de la calorifere, tribunalul a apreciat că în condițiile în care aceste lucrări au fost efectuate și se încadrează în categoria cheltuielilor necesare se impunea ca reclamanții să fie obligați la plata contravalorii acestora.
Criticile apelanților referitoare la ușa metalică sunt neîntemeiate având în vedere faptul că expertul a ținut seama de prețul unei astfel de uși luat de pe site-ul producătorului, de faptul că are doar 8 puncte de închidere la care a adăugat contravaloarea manoperei.
În ceea ce privește critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că în condițiile în care s-a admis cererea reclamanților și s-a dispus evacuarea pârâților iar cererea reconvențională a fost admisă doar în parte nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr. civ raportat la art. 276 C.pr. civ a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
În baza art. 274 și 276 C.pr.civ., a obligat intimații S. I., S. M., S. S. și V. L. să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea apelului, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L., pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S., precum și pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C..
Reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor la fond și în apel. Cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că prin decizia recurată s-a respins recursul declarat de S. Iosuf F. și B. M., s-au admis apelurile formulate de reclamanți și pârâți, în sensul obligării reclamanților la plata către pârâți a sumei de 4.051 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare și utile, instituind în favoarea pârâților drept de retenție cu privire la imobil, până la data plății sumei de 4.051 lei. De asemenea, a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și a obligat pârâții să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Reclamanții au apreciat hotărârea instanței de apel ca nelegală prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9, coroborat cu prevederile art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă înțelegând să critice în primul rând dispoziția instanței de apel de a obliga reclamanții să plătească pârâților suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 276 și ale art. 274 Cod procedură civilă.
Astfel, în decizia atacată instanța de apel a reținut faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost admisă în totalitate la instanța de fond, iar cererea reconvențională a fost admisă doar în parte, însă a concluzionat că nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată.
Au solicitat prin acțiunea introductivă evacuarea pârâților care a fost admisă. Pârâții au solicitat obligarea la încheierea contractului de închiriere, iar prin precizarea ulterioară au solicitat obligarea reclamanților la plata de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse, precum și instituirea unui drept de retenție, cerere care a fost admisă în parte pentru despăgubiri și dreptul de retenție.
Față de aceste considerente, respectiv admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, au apreciat ca eronată dispoziția instanței de apel de a acorda cheltuieli de judecată pârâților în sumă de 670 lei. Această dispoziție este în contradicție cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă conform cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" și cu dispozițiile art. 276 Cod procedură, respectiv "când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Prin urmare, au considerat că instanța de apel în mod nelegal a acordat cheltuieli de judecată pârâților, putând cel mult să compenseze cheltuielile părților. Chiar dacă instanța a invocat dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, respectiv că nu poate îngreuna situația apelanților în propria cale de atac, au considerat că soluția corectă era de a menține dispoziția instanței de fond de compensare a cheltuielilor părților, fapt care nu încalcă principiul menționat mai sus. Practic instanța de apel a îngreunat reclamanților situația, deși cererea acestora a fost admisă în întregime la fond, iar apelul lor a fost admis în întregime.
În al doilea rând, au criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv 82,6 lei la plata căreia au fost obligați pârâții, suma care nu reprezintă nici taxa judiciară de timbru (care a fost stabilită de instanță la suma de 247,9 lei) și nici onorariu de avocat.
Astfel, pentru reclamanți s-a admis în totalitate apelul, pentru pârâți s-a admis apelul doar sub aspectul cheltuielilor de judecată care sunt scutite de taxa judiciară de timbru, motiv pentru care ar fi fost necesar să se dispună cel puțin obligarea pârâților la plata taxei judiciare de timbru achitate în apel de către reclamanți. De asemenea, instanța de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei în condițiile în care se reține că reprezintă atât onorariul de avocat, cât și taxa judiciară de timbru. Chiar daca s-ar calcula procentual sumele achitate în apel, tot nu ar putea rezulta suma menționată mai sus.
Fața de starea de fapt arătată, au apreciat că în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 274 și 276 Cod procedură civilă, instanța a acordat în apel cheltuieli de judecată în sumă de 82,56 lei, în mod corect instanța de apel trebuind să oblige pârâții la plata în întregime a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat în apel.
Față de toate cele expuse, au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei civile atacate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor la fond și în apel, în sensul de a respinge cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată la fond și de a obliga pârâții la plata în întregime a cheltuielilor de judeca reclamanților.
În temeiul art. 274 și art. 277 Cod procedură civilă, solicită obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată, constând onorariu de avocat în recurs.
Pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. au solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale și prin urmare obligarea reclamanților la încheierea contractului de închiriere cu privire la imobilul apartament nr. 27 situat în mun. Cluj-N. . jud. Cluj înscris în C.F. nr._-C1-U8 Cluj-N. (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr._/a) cu nr. top._/S/XXVII, compus din 4 camere și dependințe în suprafața totala de 86,16 mp. cota indiviza de 2,25/100 parte, în principal pe o durata de 5 ani, iar în subsidiar pe o durata de 1 an, cu un cuantum al chiriei care să nu depășească 15% din venitul net lunar pe membru de familie; admiterea excepției tardivității apelului formulat de Esztegar B. G., Esztegar G. și Esztegar C. L. și pe cale de consecință respingerea acestui apel ca tardiv formulat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că în ceea ce privește solicitarea de casare a deciziei atacate au considerat că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. având în vedere că instanța de apel nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvențională și criticată în fața instanței de apel, în ceea ce privește obligarea reclamanților la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, cu un cuantum al chiriei care să nu depășească 50% din venitul net lunar pe membru de familie, cu privire la apartamentul în litigiu, ceea ce face imposibil controlul judiciar de către instanța de recurs.
Au arătat prin motivele de apel că privitor la obligarea contractului de închiriere cu condițiile arătat mai sus, prin procesul-verbal încheiat cu reclamanții, aceștia s-au arătat de acord cu încheierea acestuia pentru termenul de 1 an de zile. Și-au fundamentat așadar pretențiile din apel pe acordul intervenit între ei pe de o parte și reclamanți pe de altă parte, astfel încât încheierea contractului urma să fie o simplă formalitate.
Cu toate acestea, instanța de apel s-a rezumat să analizeze doar dispozițiile OUG 40/1999 - cu privire la încheierea contractului pe o perioadă de 5 ani de zile - fără însă să motiveze în vreun fel și fără să arate care sunt motivele pentru care pretenția de încheiere a contractului de închiriere pe 1 an, în considerarea dorinței reclamanților de la momentul încheierii procesului - verbal, nu poate fi primită.
În aceste condiții, instanța de recurs nu poate realiza un control judiciar efectiv.
În ceea ce privește solicitarea de admitere a recursului cu consecința modificării deciziei atacate, au arătat că în mod nelegal a ignorat instanța de apel dispozițiile legale prevăzute de OUG nr. 40/1990 și de asemenea a art. 1, 14 și 15 din Legea nr. 10/2001. Textele legale amintite prevăd dreptul pârâților de a beneficia de încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de zile. Este de necontestat faptul că prin dispoziția de restituire nr. 5140/2010 emisă de Primarul mun. Cluj-N. reclamanții au redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la adresa administrativă menționată.
Pârâții au arătat că sunt chiriașii apartamentului în litigiu în baza contractului de închiriere nr._/21.07.1992 încheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-N. și a actului adițional nr. 2/21.07.2009. Potrivit acestui din urma act durata contractului de închiriere privind suprafața locativă cu destinația de locuința situat în Cluj-N. . . prelungita pe o perioada de 5 ani din data de 19.05.2009 până la data de 19.05.2014.
După restituirea în natură a apartamentului descris în favoarea reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat proprietarii apartamentului că solicită încheierea unui contract de închiriere cu privire la apartamentul situat la adresa menționată pe o perioada de 5 ani în conformitate cu prevederile OUG nr. 40/1999, reclamanții fiind obligați să respecte prevederile acestui act normativ la care se face trimitere la chiar cuprinsul dispoziției de restituire în natură, respectiv art.3 .
În realitate promovarea acțiunii a fost determinată de lipsa unui acord între reclamanți și pârâții apelanți cu privire la durata închirierii și cuantumul chiriei.
Referitor la primul aspect este de menționat faptul că i-au notificat în vederea încheierii contractului de închiriere cu durata de 5 ani și cuantumul chiriei de 15% în conformitate cu art. 32 alin. l și 2 din OUG nr. 40/1999 și art. 31 din Legea nr. 241/2001.
Textul legal dispune: ”chiria se stabilește prin negociere între proprietar și chiriaș cu ocazia încheierii noului contract de închiriere iar nivelul maxim al chiriei nu poate depăși 15 % din venitul net lunar pe familie în cazul în care venitul net lunar pe membru pe familie nu depășește salariul mediu net lunar pe economie. În cazul în care venitul net lunar pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia, nivelul maxim al chiriei lunare nu poate depăși 25% din venitul lunar pe familie".
Prin înscrisurile depuse în fața primei instanțe de reclamanți au făcut dovada în sensul că raportului de locațiune ce urmează a se stabili i se aplica prima ipoteza prevăzută de textul citat respectiv cea care face trimitere la un nivel maxim al chiriei ce nu poate depăși 15% din venitul net lunar pe familie. Astfel familia compusă din 5 membri realizează un venit lunar în sumă totală de 1375 de lei compusă din pensia pârâtului de rândul 1 S. I. și indemnizația socială a pârâtei S. M..
În aceste condiții este nejustificata pretenția reclamanților de încheiere a contractului de închiriere în condițiile ipotezei subsecvente din textele legale citate și anume prin aplicarea cotei de 25% la venitul astfel realizat.
Astfel fiind, au considerat că nu pot fi primite susținerile instanței de apel în sensul că raportat la momentul la care au formulat cererea reconvențională trecuseră 12 ani de la momentul adoptării OUG nr. 40/1999, la acest momentul nu s-ar mai putea considera că ar mai exista vreun temei legal pentru încheierea contractului de închiriere în sensul dorit, întrucât:
- textele legale referitoare la protecția chiriașilor prevăzute în OUG nr.40/1999 și Legea 10/2001 sunt în vigoare;
- efectele textelor privind încheierea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani intră în vigoare de la momentul restituirii apartamentului de către fostul proprietar (pentru că până la acel moment pârâții aveau contract de închiriere cu Consiliul local), motiv pentru care nu are nici o relevanță perioada de timp scursă de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999 și nici a Legii nr. 10/2001.
- până la data de 19.05.2014 aveau contract de închiriere cu Consiliul Local al municipiului Cluj-N., motiv pentru care textele legale privitoare la protecția chiriașilor la care au făcut trimitere evident că le sunt aplicabile:
Prin urmare din partea pârâților nu se poate reține un refuz nejustificat în privința încheierii unui contract de închiriere cu noul proprietar, însă acest contract
va trebui să respecte dispozițiile imperative ale OUG nr. 40/1999.
Mai mult, după predarea apartamentului către pârâții reconvenționali, în baza protocolului încheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-N. pârâții cunoscând dispozițiile OUG nr. 40/1999 au determinat și au achitat către aceștia suma reprezentant 15% din venitul net lunar al familiei și au remis aceste sume pârâților reconvenționali cu titlu de chirie.
Au apreciat în consecința că nu pot fi acuzați de rea-credință în raporturile cu pârâții reconvenționali dar au solicitat concursul instanței în vederea obligării acestora la respectarea drepturilor recunoscute de actul normativ menționat mai sus.
În ceea ce privește obligarea reclamanților la încheierea unui contract pe un an de zile au solicitat să se aibă în vedere că prin procesul-verbal încheiat cu aceștia, reclamanții s-au arătat de acord cu încheierea unui contract pe perioada menționată de un an de zile. Au solicitat să se constate că cel puțin cu privire la acest aspect pretențiile lor sunt întemeiate.
Pârâții au înțeles să critice sentința din apel și în ceea ce privește admiterea apelului reclamanților solicitând admiterea excepției tardivității apelului formulat de Esztegar B. G., Esztegar G. și Esztegar C. L. și pe cale de consecință respingerea acestui apel ca tardiv formulat.
Reclamanții recurenți E. B. G., E. G. și E. C. L. și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la adresa din Cluj-N., ., .. La această adresă le-a fost comunicată sentința, în data de 03.03.2014. Reclamanții recurenți au formulat recurs la data de 10.04.2014, cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
În legătură cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură pârâții au arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanții și-au ales domiciliul în Cluj-N. . ..
La data de 14 martie 2013 și-au ales domiciliul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 74, ., ..
Ulterior însă reclamanții și-au reales domiciliul procesul pentru comunicarea actelor în Cluj-N. . . prin cererile înregistrate la fila 222 dosar fond, în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză, precum și prin concluziile scrise de la fila 280 dosar fond.
Astfel fiind au considerat că ultimul domiciliu ales al reclamanților a fost cel din Cluj-N., . ., unde s-a și efectuat comunicarea hotărârii.
Au considerat că nu poate fi luat în considerare domiciliul ales de pe Calea Dorobanților, nr. 74, ., . nu și-au îndeplinit obligația stabilită de art.98 C.pr.civ. de a comunica pârâților, prin scrisoare recomandată schimbarea domiciliului acestora.
În concluzie în condițiile în care reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile procedurale de schimbare a domiciliului și că ultimul domiciliul indicat de către aceștia este identic cu cel din cererea de chemare în judecată - act comunicat și pârâților și despre care au avut cunoștință – au considerat că doar domiciliul din Cluj-N. . . putea fi luat în considerare de către prima instanță.
În aceste condiții, în mod legal s-a efectuat comunicarea hotărârii la adresa indicată din Cluj-N. . ..
Considerând că raportat la cele indicate în mod legal a fost comunicată sentința la domiciliul indicat de către aceștia în Cluj-N. ., . și că în aceste condiții recomunicarea aceleași sentințe la adresa din Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 74 . . caracter legal, considerând așadar că termenul de formulare a recursului a început să curgă din data de 03.03.2014 și nu de la data recomunicării sentinței.
Pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C. au solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
În motivarea recursului, pârâții au arătat că decizia atacată este nemotivată în ceea ce privește apelul prin care au solicitat să se constatate faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu ei în fața Judecătoriei Cluj-N. și de asemenea nici sentința atacată nu le-a fost niciodată comunicata impunându-se anularea sentinței atacate - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 raportat la art. 105 alin. l C. pr. civ.
Au solicitat să se constate că niciunde în cuprinsul deciziei pronunțate în apel nu a fost analizată solicitarea de anulare a sentinței ca urmare a necitării lor în fața instanței de fond.
În egală măsură instanța de apel a analizat, în ceea ce privește apelul formulat de ei, doar condițiile OUG nr. 40/1999 însă au atacat sentința pronunțată de Judecătoria Cluj-N. sub aspectul că nu am fost legal citați. Sunt așadar incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Decizia atacată se impune a fi casată și raportat la dispozițiile art. 105 alin. l C.pr.civ. având în vedere că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în fața Judecătoriei Cluj-N. și de asemenea nici sentința atacată nu le-a fost niciodată comunicată.
Față de neîndeplinirea procedurii de citare în fața Judecătoriei Cluj-N. sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. l C.pr.civ. și se impune anularea întregii proceduri urmate și de trimiterea cauzei Judecătoriei Cluj-N..
Reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, păstrarea ca legală a sentinței atacate, sub aspectul motivelor de recurs invocate de pârâți și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți ca nefundat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții recurenți E. B. G., E. G. și E. C. L. au arătat, printre altele, în recursul lor că instanța de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei cheltuieli de judecată în condițiile în care se reține că reprezintă atât onorariul de avocat, cât și taxa judiciară de timbru. Chiar daca s-ar calcula procentual sumele achitate în apel, tot nu ar putea rezulta suma menționată mai sus.
Pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. au arătat, printre altele, în recursul lor că instanța de apel nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvențională și criticată în fața instanței de apel, în ceea ce privește obligarea reclamanților la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, cu un cuantum al chiriei care să nu depășească 50% din venitul net lunar pe membru de familie, cu privire la apartamentul în litigiu, ceea ce face imposibil controlul judiciar de către instanța de recurs.
Pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C. au arătat, printre altele, în recursul lor că decizia atacată este nemotivată în ceea ce privește apelul prin care au solicitat să se constatate faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu ei în fața Judecătoriei Cluj-N. și de asemenea nici sentința atacată nu le-a fost niciodată comunicată impunându-se anularea sentinței atacate - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 raportat la art. 105 alin. l C. pr. civ.
Curtea constată că acest motiv de recurs din toate trei recursurile este fondat pentru că instanța de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei cheltuieli de judecată parțiale, nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvențională și criticată în fața instanței de apel, în ceea ce privește obligarea reclamanților la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile și nici dacă procedura de citare cu pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C.a fost legal îndeplinită cu ei în fața Judecătoriei Cluj-N. și de asemenea nici dacă sentința atacată le-a fost legal comunicată.
Art. 298 Cod procedură civilă prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul IV.
Cu privire la motivele de apel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Ca atare, considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, motivarea de fapt și de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.
Motivarea trebuie să se refere la toate motivele de apel formulate și la considerentele pentru care s-au respins sau admis unele cereri ori excepții, inclusiv pentru cheltuielile de judecată.
Cu alte cuvinte, instanța trebuie sa se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.
În apel, instanța trebuie să răspundă la toate motivele prezentate de părțile care au atacat hotărârea pronunțată în prima instanța, simpla preluare a unor argumente din sentință nefiind suficientă pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 261 alin. (1) Cod procedura civilă.
În apel instanța trebuie să analizeze și motivele de apel expuse de parte, ca și excepțiile de altfel, în întregime.
Îndatorirea de a motiva hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, excepțiilor și respectiv criticilor formulate de părți, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.
Fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că instanța pronunță o soluție nelegală, care, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, este supusă casării.
Contrar acestor dispozițiuni arătate și explicate mai sus, instanța de apel a omis să analizeze motivul de apel arătat anterior, privind solicitarea din subsidiar, din cererea reconvențională criticată în fața instanței de apel, în ceea ce privește obligarea reclamanților la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, dacă procedura de citare cu pârâții S. I. F. și B. (născută S.) M.-C.a fost legal îndeplinită cu ei în fața Judecătoriei Cluj-N. și de asemenea nici dacă sentința atacată le-a fost legal comunicată și nu a motivat nici modul de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient, prin prisma acestei lipse a analizei și a motivării.
În contextul dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, modificat, instanța era obligată să facă aprecieri cu privire la toate susținerile părților, deci inclusiv cu privire la motivele de apel arătate mai sus.
Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și toate motivele de apel, apărările și excepțiile să fie analizate. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o.
Sub acest aspect prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, soluția pronunțată este nelegală.
Este un viciu al hotărârii neanalizarea tuturor motivelor de apel, apărărilor sau excepțiilor, iar remediul este doar casarea.
În cazul în care nu se analizează toate motivele de apel, apărările sau excepțiile atunci instanța nu analizează fondul apelului și prin urmare instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ipoteză prevăzută de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, care arată în partea finală și că dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
Reclamanții recurenți E. B. G., E. G. și E. C. L. mai arată în recursul lor că în decizia atacată instanța de apel a reținut faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost admisă în totalitate la instanța de fond, iar cererea reconvențională a fost admisă doar în parte, însă a concluzionat că nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată.
Având în vedere soluția de casare ce rezultă de mai sus aceste critici vor fi avute în vedere în rejudecarea apelurilor și vor fi analizate în funcție de soluția ce se va da apelurilor și acțiunii.
Pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. mai arată că în ceea ce privește solicitarea de admitere a recursului cu consecința modificării deciziei atacate, instanța de apel a ignorat dispozițiile legale prevăzute de OUG nr. 40/1990 și de asemenea a art. 1, 14 și 15 din Legea nr. 10/2001. Textele legale amintite prevăd dreptul pârâților de a beneficia de încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de zile.
Aceste critici ca și celelalte legate de acest motiv, vizând de asemenea modificarea deciziei, vor fi avute în vedere de instanța de apel în rejudecare.
Pârâții au înțeles să critice decizia din apel și în ceea ce privește admiterea apelului reclamanților, solicitând admiterea excepției tardivității apelului formulat de Esztegar B. G., Esztegar G. și Esztegar C. L. și pe cale de consecință respingerea acestui apel ca tardiv formulat.
Cu privire la acest motiv de recurs, care în caz de admitere ar duce la modificarea deciziei, prin urmare nu poate fi admis, dat fiind că soluția este de casare, trebuie ca instanța de apel să analizeze din nou excepția tardivității.
Relativ la această excepție a tardivității și la îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor instituite de art. 93 și art. 98 Cod procedură civilă, așa cum califică Curtea motivele arătate de recurenți când invocă alegerea de domiciliu și schimbarea acestuia, trebuie arătat următoarele.
Reclamanții au indicat în acțiunea introductivă că își aleg domiciliul în Cluj-N. . . lor, prin urmare în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 93 Cod procedură civilă cu privire la alegerea de domiciliu și indicarea persoanei care va primi actele.
Ulterior reclamanții indică același domiciliu (fila 28, 57 dosar fond).
La data de 14.03.2013 reclamanții prin mandatar depun un script (fila 195 dosar fond) prin care arată că solicită îndeplinirea procedurii de citare și comunicarea hotărârii la domiciliul procesual ales din Cluj-N. . . .> Având în vedere că dacă la inițierea procesului reclamanții indică o adresă la care locuiesc sau la care își aleg domiciliul iar ulterior indică o altă adresă rezultă că o schimbare a acesteia nu este o alegere de domiciliu în condițiile art. 93 Cod procedură civilă ci o schimbare a domiciliului, la care locuiesc sau ales, schimbare care trebuie făcută în condițiile art. 98 Cod procedură civilă.
Trebuie constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 98 Cod procedură civilă întrucât deși au adus la cunoștință instanței prin script această schimbare, despre ea nu au înștiințat celelalte părți prin scrisoare recomandată a cărei recipisă să o depună la dosar odată cu petiția către instanță, așa cum prevede textul legal.
Sancțiunea nerespectării acestei proceduri este neluarea în seamă a schimbării și considerarea ca îndeplinită a procedurii de citare sau a comunicării la domiciliul inițial indicat.
Constatarea făcută de instanța de fond prin încheierea din data de 22.03.2013 (fila 206 dosar fond) că reclamanții și-au schimbat domiciliul nu respectă cerințele textului legal, prin urmare nu poate fi luată în considerare.
Mai trebuie observat că ulterior la 31.05.2013 și 21.11.2013 reclamanții mai depun la dosar scripte prin care indică același domiciliu ca cel indicat în acțiunea introductivă (fila 222, 280 dosar fond).
În aceste condiții trebuie constatat dacă comunicarea făcută la în data de 03.03.2014 la domiciliul indicat în acțiunea introductivă este regulat făcută și în funcție de aceasta dacă apelul acestor reclamanți este formulat sau nu în termenul legal.
Reclamanții au susținut prin întâmpinare că instanța de apel a respins excepția tardivității recursului formulat de reclamanți, prin încheierea din 18.06.2014, raportat la art. 282 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ. și că pârâți trebuiau să atace și acea încheiere.
Curte reține că, în condițiile în care încheierea din 18.06.2014 este cea de la termenul la care părțile au pus concluzii pe fond, se consideră că în cazul amânării pronunțării această încheiere, ce cuprinde de fapt ceea ce ar trebui să constituie practicaua hotărârii, arătată de art. 261 pct. 1-4 Cod procedură civilă, face corp cu hotărârea, și prin urmare calea de atac exercitată împotriva hotărârii este exercitată și împotriva încheierii de amânare a pronunțării care cuprinde practicaua de fapt a hotărârii.
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. și să admită în totalitate recursurile declarate de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. și, respectiv, de pârâții S. I. F. și B. M.-C., (născuta S.), împotriva deciziei civile nr. 476/A din 25.06.2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa în întregime și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Recursul declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. a fost admis în parte pentru că soluția fiind casarea urmează ca acordarea sau neacordarea pe fond a cheltuielilor în apel să depindă de soluția ce se va da pe fondul acelor apeluri și prin prisma celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții E. B. G., E. G. și E. C. L. și admite recursurile declarate de pârâții S. I., S. M., V. L. și S. S. și, respectiv, de pârâții S. I. F. și B. M.-C., (născuta S.), împotriva deciziei civile nr. 476/A din 25.06.2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. C.
GREFIER
A. A. M.
I.D.C./V.R.
2 ex./10.12.2014
Jud. fond: C. I. – Judecătoria Cluj-N.
Jud. apel: D. T./F.-S. B. - Tribunalul Cluj
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1273/2014. Curtea de Apel CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 1145/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
