Cereri. Decizia nr. 71/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 4168/36/2006
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 71/C
Ședința publică din data de 04.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - M. P.
S-a luat în examinare cererea de repunere pe rol a contestației în anulare formulată de contestatorul P. M., domiciliat în C., ., .. A, ., împotriva deciziei civile nr. 112/C/28.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr. 588/C/2005, în contradictoriu cu intimații B. I., B. D., B. G. C., toți domiciliați în C., ., .. A, ., județul C., G. C. și G. G., domiciliați în C., . nr. 92 A, județul C. și O. G., domiciliat în C. . nr. 24, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul și intimatul B. I., lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul oral al grefierului de ședință prin care s-a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. C. pr. civ., că recursul a fost declarat și motivat în termen și că a fost timbrat conform dispozițiilor instanței, după care:
Contestatorul P. M. arată că a solicitat apelarea cauzei la amânare fără discuție, întrucât consideră că pentru termenul de judecată de astăzi este lipsă de procedură cu intimații G. C. și G. G..
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că intimații G. C. și G. G. au, încă de la termenul din 03.12.2012, termen în cunoștință, conform art. 153 (1) Cod procedură civilă și, în consecință, consideră îndeplinită procedura de citare cu cei doi intimați.
Curtea lasă cauza la ordine, pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare.
La reapelarea cauzei, la orele 10,35, la solicitarea contestatorului, care a precizat că nu mai poate sta în sala de judecată, întrucât se simte rău, se prezintă contestatorul și intimatul B. I., lipsind celelalte părți.
Curtea pune în discuția părților cererea de repunere pe rol a contestației în anulare.
Contestatorul arată că nu se opune cererii de repunere pe rol a cauzei.
Intimatul B. I. arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea dispune repunerea cauzei pe rol pentru că suspendarea acesteia a fost dispusă pe durata judecării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat împotriva încheierii din 22.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel C., recurs soluționat în sensul perimării acestei căi de atac.
Contestatorul depune la dosar cerere intitulată memoriu.
Curtea pune în discuția părților cererea formulată de contestator și aflată la fila 50 din dosar, prin care acesta la data de 23.10.2006 a invocat și excepția nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2690/03.02.1992 și nr._/21.06.1993 pentru neseriozitatea prețului și pentru cauză ilicită și imorală a acestora.
Contestatorul precizează că menține tot ce a scris în cerere.
Intimatul B. I. consideră că cererea formulată de contestator este inadmisibilă.
Curtea, apreciind că, pentru soluționarea excepție este necesară analizarea acelorași probleme ca și pentru judecarea contestației, unește excepția invocată cu fondul cauzei.
Contestatorul reiterează cererea de probatorii depusă la data de 29.11.2012 și formulată pentru termenul de judecată din data de 3.12.2012, respectiv atașarea dosarelor nr.: 7748/1990 și 7668/1991 ale Judecătoriei C., 2760/1992 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și 698/1991 al Tribunalului C..
Intimatul B. I. arată că se opune atașării dosarelor indicate de contestator, considerând că solicitarea nu este utilă cauzei.
Curtea, deliberând, având în vedere că prezenta cale de atac vizează o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 112/C/28.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel C., respinge cererea privind atașarea celor 4 dosare indicate, apreciind că nu este o cerere ce se poate încadra în sfera probei cu înscrisuri.
Contestatorul formulează oral o nouă cerere de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată.
Curtea, având în vedere că este a treia cerere de recuzare, în baza prevederilor art. 28 alin. 3 C. pr. civ., o respinge ca inadmisibilă și acordă cuvântul părților asupra contestației în anulare.
Contestatorul, având cuvântul, arată că nu dorește să formuleze concluzii asupra contestației în anulare.
Intimatul B. I., având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
Curtea, considerându-se lămurită, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la 09.08.2006, petentul P. M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 112/C/28.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr. 588/C/2005, arătând că hotărârea este rezultatul faptului că instanța de recurs a omis să cerceteze din greșeală toate motivele de recurs așa cum au fost formulate și invocate de recurent în cererea de recurs și prezentate oral în ședința publică din data de 28 februarie 2006, motive care dacă ar fi fost cercetate și soluționate corect ar fi condus la admiterea și nu la respingerea cererii de recurs.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că se impune revocarea (desființarea, anularea) deciziei civile nr. 112/C din 28 februarie 2006 care este netemeinică și nelegală și neconstituțională, solicitând rejudecarea cererii de recurs care face obiectul dosarul civil nr. 588/C al Curții de Apel C. și să se pronunțe o nouă decizie temeinică și legală în spiritul Constituției și al celorlalte legi ale statului de drept prin care să se admită recursul său și să-i respecte dreptul de moștenire și de proprietate pe care le are asupra imobilelor din ., localitatea C., imobile moștenite, cumpărate sau construite de el în mod legal și pe care le are în posesie și deplină proprietate pe bază de hotărâri judecătorești irevocabile, imobile care au număr cadastral și sunt întabulate în total pe numele său în cartea funciară pe bază de hotărâri judecătorești irevocabile și pentru care plătește taxe și impozite la Administrația Financiară C., imobile delimitate și împrejmuite de el pe baza sentinței civile nr. 4748/5.07.1991, irevocabilă și pusă în executare silită în raport cu imobilele limitrofe și opozabilă oricăror terți.
În susținerea căii de atac, s-a arătat că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs din capitolul A I pct. 1 prin care cerea, în temeiul art. 304 pct. 2 C. pr. civ., ca instanța de recurs să constate nulitatea deciziei nr. 140/1.03.2005 întrucât a fost pronunțată și motivată de un complet de judecată compus din doamna judecătoare M. M. și doamna R. B. care nu a participat la judecarea pe fond.
Contestatorul a învederat că un alt motiv de recurs pe care instanța a omis să-l cerceteze este cel invocat la punctele 2.1 pagina 3 a cererii de recurs și anume: „Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât a admis apelul lovit de nulitate al apelanților pârâți și nu a reținut că în precizările domnului avocat C. G. pârâții au precizat că au formulat calea de atac (revizuire a zis domnia sa în loc de apel, dar denumirea căii de atac nu atrage nicio sancțiune în acest caz) împotriva sentinței civile nr._/1998 și sentinței civile nr. 978/2000 ceea ce s-a consemnat în clar în încheierea de ședință din 23 ianuarie 2003 pe care apelanții nu au contestat-o niciodată; din greșeală însă, instanța de recurs a anunțat un motiv diferit de acesta, la pagina 3, paragraf 4: „Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât a admis apelul pârâților în condițiile în care aceștia nu au declarat apel”, acesta din urmă fiind un motiv pe care nimeni nu l-a invocat, motiv pe care însă instanța de recurs l-a inserat în motivarea deciziei civile nr. 112/C/2006, dar care nu este echivalent cu motivul de recurs invocat de contestator și care s-a omis să fie cercetat de instanța de recurs.
În opinia petentului, instanța de recurs a omis să cerceteze și motivul de recurs invocat la pagina 3, la punctul 2.-2: „Instanța de apel a anulat sentința civilă nr. 41 din 26.03.2002 fără să observe că el nu a avut număr de decizie civilă R 1642/2001 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 7041/2002 o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă care ar fi trebuit depusă în conformitate cu dispozițiile art. 323 Cod procedură civilă la instanța superioară în grad și a avut o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 3, 4, 5 și 8 Cod procedură civilă instanța competentă să judece cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 2, 3, 4, 5 și 8 Cod procedură civilă fiind corect stabilită cu autoritate de lucru judecat de către tribunalul și Curtea de Apel C. care au trimis cererea sa de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 3, 4, 5 și 8 Cod procedură civilă la Judecătoria C. unde s-a constituit dosarul civil nr. R 1642/2001 iar instanța de fond s-a pronunțat în limitele competenței sale când a pronunțat sentința civilă nr. 7041/26.03.2002 adică pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 3, 4, 5 și 8 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestei critici, s-a mai arătat că, pentru acest motiv instanța de recurs trebuie să caseze atât decizia nr. 524/26.09.2004 cât și decizia civilă nr. 140/1.03.2006 ale Tribunalului C.; la fel și motivul nr. 1 și 2 invocat la pagina 3 a cererii de recurs a fost omis să fie cercetat de instanța de recurs, în forma în care l-a invocat: „În motivarea sa instanța de apel s-a folosit de sentința civilă nr. 830/7.02.1991 deși această hotărâre fusese reformată prin decizia civilă nr. 1759/23.1994 a Curții Supreme de Justiție și prin decizia civilă nr. 359 din 30.03.1998 a Curții de Apel C. prin care s-a statuat că imobilul din . C. nu a fost atribuit numitei C. V. prin sentința civilă nr. 830/7.02.1991 hotărâre inadmisibilă cu dispozitivul falsificat ca urmare a schimbării minutei din data de 22 ianuarie 1991 prin care imobilul i-a fost atribuit lui inițial „acest motiv nu a fost cercetat de instanță de recurs care a făcut în considerentele deciziei civile nr. 140/1.03.2006 numai următoarea mențiune: „Instanța de apel a reținut greșit că sentința civilă nr. 830/1991 se bucură de autoritate de lucru judecat. Eludând hotărârile pronunțate de Curtea de Apel C. și Curtea Supremă de Justiție prin care sentința respectivă fusese desființată, instanța de apel a considerat că nu se poate reține faptul că hotărârea a fost desființată de instanțele superioare, dar a omis să cerceteze și acest motiv de recurs invocat de el împotriva aprecierii greșite a tribunalului a cărui hotărâre trebuia cenzurată și desființată.
În argumentarea căii extraordinare de atac, s-a mai precizat că instanța de recurs a omis să cerceteze și motivele sale de recurs pe care le-a enunțat numai în ultimele 2 paragrafe din partea de jos a paginii nr. 7 și în primele 6 paragrafe ale paginii 8 din hotărâre care erau determinante la admiterea recursului său dacă ar fi fost cercetate și corect soluționate, ceea ce instanța de recurs a omis; s-a omis și cercetarea motivului de recurs invocat la pagina 7 punctul 7 în cererea de recurs: „Instanța de apel motivează cu multă rea credință respingerea cererii mele de revizuire, deși era suficient să rețină că sentința civilă nr._/26.7.1998 trebuia să fie desființată numai și pentru simplul motiv că în dosarul civil nr._/1998 nu au fost emise citații iar părțile nu au fost prezente conform dispozițiilor art. 107 Cod procedură civilă instanța ar fi trebuit să constate nulitatea sentinței civile nr._/26.07.1998 chiar și numai pentru acest motiv.
Petentul a mai susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze și motivul de recurs invocat de recurent la pagina 6 punctul 3: „Pentru ca instanța de apel a ocultat și existența sentinței civile nr. 954/25._ și deciziei civile nr. 1234/12.11.2002 a Curții de Apel C. pronunțată de un complet de judecată special venit la C. de la Curtea de Apel G., hotărâri irevocabile prin care s-a ordonat demolarea tuturor construcțiilor executate abuziv pe terenul proprietatea sa din ., instanța de apel a afirmat că „deoarece nu am niciun drept de proprietate asupra imobilului nu pot cere nici demolarea construcțiilor executate în mod ilegal pe terenul meu, această afirmație fiind făcută după ce construcțiile abuzive au fost demolate în anii care au trecut” preluând un pasaj din sentința civilă nr._/1998.
În plus, contestatorul a învederat că s-a omis de instanța de recurs și cercetarea motivului de recurs invocat la pagina 8 punctul 6 și 7: „Pronunțând decizia civilă nr. 524/2004 instanța de apel a încălcat măsura luată cu autoritate de lucru judecat prin care cererea sa de revizuire a fost trimisă de tribunalul și Curtea de Apel C. la instanța de fond competentă să o judece, instanța de fond pronunțându-se corect și legal în limitele în care a fost investită, a desființat hotărârea nr._/26.07.1998 cu vreo altă hotărâre anterioară pronunțată între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, situație în care ar fi anulat sentința civilă nr._/1998 invocând autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.
În opinia petentului, s-a omis și cercetarea motivului de recurs invocat în finalul paginii 2 și în primul paragraf al paginii 3 din care citează „În general și în special Tribunalul C. care nu are competență și în puterea sa să pună în discuție hotărârile irevocabile, cu atât mai mult cele validate prin decizia civilă nr. 1759/23.06.1994 a Curții Supreme de Justiție instanța de apel considerând că a obținut prin fraudă sentința civilă nr. 7470/10.10.1991, validată prin decizia civilă nr. 1759 din 23.06.1994 a Curții Supreme de Justiție, precum și sentința civilă nr. 4748 din 5.07.1991, irevocabilă, ambele puse în executare silită”.
În aceste condiții, contestatorul a afirmat că, dacă ar fi cercetat acest motiv de recurs, instanța ar fi trebuit să afirme prin da sau nu dacă aceste hotărâri mai pot fi puse în discuție de Tribunalul C. în pagina nr. 9 a deciziei civile nr. 140/1.03.200 ca și în cuprinsul deciziei civile nr. 2799/24.11.1998 de domnul fost judecător C. G. în intenția clară de a-l deposeda de imobilele proprietatea sa din ., localitatea C., prin fraudă repetată în favoarea intimaților împotriva cărora s-a dispus urmărirea penală în dosarul nr. 811/P/2004 aflat în prezent la Inspectoratul Județean de Poliție pentru completarea urmăririi penale dispusă de judecătoria și Tribunalul C..
La 23.10.2006, contestatorul a depus o cerere prin care a învederat că, pe lângă excepțiile pe care le-a invocat prin contestația în anulare care face obiectul acestui dosar invocă și excepția privind nulitatea absolută și totală a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2690/3.02.1992 autentificat la notariatul de Stat al județului C., între C. V., ca vânzătoare și B. I. și B. D., cumpărători și nr._/21.06.1993 autentificat la fostul Notariat de Stat al județului C., între C. V., ca vânzătoare și G. C., cumpărător.
Petentul a învederat că solicită instanței să constate nulitatea absolută a acestor contracte pentru neseriozitatea prețului și pentru cauză ilicită și imorală a acestora, contractele fiind încheiate de o neproprietară (a se lua în considerare decizia civilă nr. 1759/23.06.1994 a Curții Supreme de Justiție și decizia civilă nr. 359 din 30.03.1998 a Curții de Apel C., prin care s-a statuat că imobilul din . nu a fost atribuit numitei C. V.), prin fraudarea legii în dauna intereselor sale, imobilele vândute fiind proprietatea contestatorului.
Analizând decizia contestată prin prisma motivelor de nulitate invocate de contestator, curtea constată ca neîntemeiată contestația în anulare care urmează a fi respinsă ca atare.
Conform art. 318 C. pr. civ, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este o cale de atac ce vizează doar hotărârile irevocabile, extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, ce se poate exercita doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. pr. civ. (calificată de doctrină drept „specială” datorită obiectului său și motivelor derogatorii față de cele prevăzute de art. 317 C. pr. civ.), poate fi promovată în două ipoteze: 1. dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și 2. instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare .
Primul motiv are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația în anulare specială întemeiată pe motivul că instanța de recurs nu ar fi cercetat toate motivele de modificare sau casare când a respins această cale de atac, se referă la situația în care instanța nu a răspuns motivelor de recurs sub nicio formă.
Aceasta înseamnă că instanța de control judiciar ar fi ignorat în totalitate argumentația solicitării de casare/modificare - ca și cum nu ar fi existat -, deși recurenții au indicat motivul și l-au dezvoltat.
Nu există acest caz când instanța a înlăturat explicit un motiv de modificare sau de casare (adică în urma cercetării și înlăturării motivate exprese) – cu indicarea motivului de recurs sau în cadrul unor considerente comune mai multor astfel de motive.
Instanța observă că, prin decizia civilă nr. 112/C/28.02.2006, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat recursul civil declarat de revizuentul P. M. împotriva deciziilor civile nr. 140/01.03.2005 și nr. 524/24.09.2006, a încheierii de ședință din 09.04.2004 și a tuturor încheierilor din dosarul nr. 4368/2002 al Tribunalului C.; prin cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 140/1.03.2005 a Tribunalului C., revizuentul P. M. a indicat „27 motive de recurs” (după cum reiese din cererea depusă la 22 aprilie 2005) în sprijinul cărora a invocat prevederile art. 304 pct. 2, 4, 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, poziție pe care a susținut-o și în concluziile orale formulate în recursul său.
Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut - referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 2 care se referă la compunerea completului care a pronunțat decizia civilă nr. 140/01.03.2005 – că apelantul a formulat oral o cerere de recuzare de recurent în ședința de judecată din 10.09.2004, după începerea dezbaterilor, contrar prevederilor art. 29 C. pr. civ.; apoi, instanța de recurs a considerat că nu rezulta din pricină că în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 27 C. pr. civ. și că, în mod greșit s-ar fi respins cererea de recuzare a judecătorilor, deoarece cazurile de incompatibilitate și de recuzare sunt de strictă interpretare, neputând a fi extinse prin analogie; în plus, s-a constatat că decizia civilă nr. 140/1.03.2005 a fost pronunțată de judecătorii care au chibzuit după sfârșitul dezbaterilor conform art. 256 C. pr. civ. și în fața cărora s-au pus concluzii orale și contradictorii conform încheierii de ședință din 18.02.2005, când instanța a rămas în pronunțare.
Cu privire la un alt argument pentru care s-au invocat prevederile art. 304 pct. 2, Curtea a constatat că, în încheierea de ședință din 10.12.2004, într-adevăr, se inserează că instanța a rămas în pronunțare, însă pronunțarea s-a amânat la 17.12.2004 și respectiv 24.12.2004, când s-a repus cauza pe rol în temeiul art. 151 C. pr. civ., în vederea discutării incidenței art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă și s-a fixat termen cu citarea părților.
O altă motivare adusă de recurent în sprijinul nelegalității conținute de art. 304 pct. 2 - nulității apelului declarat de pârâți - a fost argumentat înlăturată de instanța de recurs care a constatat că Tribunalul s-a pronunțat asupra excepției nulității în mod corect prin încheierea de ședință din 4.03.2004.
Curtea de Apel C. a apreciat că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 304 pct. 4 C. pr. civ., deoarece nu este cazul depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, în motivarea hotărârii recurate făcându-se referire la situația de fapt și hotărârea judecătorească a cărei revizuire s-a solicitat prin analizarea temeiurilor juridice invocate și reglementate de art. 322 C. pr. civ.
Instanța de recurs a mai considerat că decizia nr. 140/2005 - care nu cuprinde vreun motiv străin pricinii - nu încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C. pr. civ., întrucât, nici încheierea de ședință, nici decizia civilă nr. 524/2004 nu sunt lovite de nulitate, instanța făcând corecta aplicare a art. 287 C. pr. civ., instanța pronunțându-se în limitele investirii, fără a încălca puterea de lucru judecat.
Curtea de Apel C. stabilit că referirea la unele hotărâri judecătorești în analizarea temeiurilor juridice ale revizuirii în evocarea fondului nu atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. pr. civ., aceasta în condițiile în care instanța s-a pronunțat raportat la cererea de revizuire ca o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârii judecătorești definitive și aceasta în condițiile în care este criticată în raport cu împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării sentinței civile nr._/1998.
Tot astfel, criticile ce vizau nulitatea pe o motivare necorespunzătoare prin inserarea unor hotărâri judecătorești împotriva cărora recurentul ar fi formulat plângeri penale nu pot fi reținute ca un motiv de modificare, întrucât aceste hotărâri nu sunt străine de natura pricinii, așa cum reglementează art.322 pct. 7 C. pr. civ..
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ. în care se pretinde că, prin ambele hotărâri recurate, respectiv instanța s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost investită, Curtea de Apel a reținut, de asemenea, că această critica este nefondată, deoarece din cuprinsul cererii de revizuire formulată de revizuientul P. M. împotriva sentinței civile nr._/1998 a Judecătoriei C. rezultă că s-au indicat ca temei juridic prevederile art. 322 pct. 2, pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. pr. civ., s-au inserat hotărâri definitive date de Judecătoria C. și respectiv Tribunalul C. despre care s-a pretins că sunt potrivnice, iar din dosarul de fond nu rezultă că s-ar fi renunțat la cererea de revizuire ce viza pct. 7 al art. 322 C. pr. civ.
Referitor la critica deciziei civile nr. 524/2004 - dezvoltată de revizuent în „cap. B” al recursului său -, Curtea de Apel a reținut că aceasta cuprinde elementele prevăzute de art. 261 C. pr. civ., nefiind incident art. 304 pct. 7 întrucât hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, iar împrejurarea că părțile au depus concluzii scrise la data de 13.12.2004 și respectiv 17.12.2004 nu conduce la concluzia că instanța s-a pronunțat asupra cererilor la 10.12.2004; de asemenea, recursul a fost declarat ca nefondat, ca de altfel și cel care vizează critica potrivit cu care încheierile și deciziile ar fi fost semnate de alți judecători decât cei care au participat la judecarea pricinii, nefăcându-se aceste dovezi, așa cum s-a susținut în condițiile art. 1169 Cod civil.
Curtea a stabilit că împrejurarea că decizia civilă nr. 524/2004 a fost pronunțată cu altă compunere a completului de judecată decât cea care a pronunțat decizia civilă nr. 140/2005, nu conduce la nulitatea ultimei decizii dată în evocarea fondului, la dosar existând un referatul din care rezultă că unul din membrii completului de judecată se afla în concediu legal de odihnă.
Cu privire la procedura de citare a apelantei pârâte G. G., instanța de recurs a constat că, în mod corect, instanța a făcut aplicarea art. 98 C. pr. civ., partea fiind citată la adresa indicată în cerere și mai mult, o eventuală prejudiciere pentru nelegala citare putea fi invocată de această parte care în cauză nu a declarat recurs; de asemenea, nu au fost reținute criticile ce vizau nerespectarea principiilor oralității și contradictorialității, întrucât în ședința din 10.09.2004 s-a pus în discuția contradictorie a părților excepția nulității absolute a hotărârii apelate, excepție invocată din oficiu.
Din cercetarea deciziei nr. 112/C/28.02.2006 a Curții de Apel C. reiese că instanța a analizat toate motivele de recurs invocate de revizuent - art. 304 pct.2, pct.4, pct.5, pct.7, pct.8 și pct. 9 C. pr. civ. - dar a înlăturat aceste critici (este drept, încercând - pentru că motivarea revizuentului are 14 pagini dactilografiate - gruparea, în considerentele sale, a diferitelor argumente aduse de recurent în sprijinul pretențiilor de nelegalitate) constatând o corectă interpretare și aplicare a instituțiilor de drept incidente la situația de fapt care reiese din speță, situație față de care contestația în anulare este neîntemeiată.
Referitor la „excepția” nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2690/1992 și nr._/1993, curtea constată că, într-o contestație în anulare privitoare la soluționarea unei cereri de revizuire, numitul P. M. invocă pe cale de excepție nulitatea unor acte de vânzare cumpărare, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a acestor contracte pentru neseriozitatea prețului și pentru cauză ilicită și imorală a acestora.
D. fiind cadrul procesual în care a fost ridicată această problemă – o cale extraordinară de atac în care se pot pune în discuție, limitativ, doar anumite aspecte de nelegalitate, având în vedere că inadmisibilitatea este sancțiune procedurală ce intervin în cazul folosirii unor cereri, acțiuni, mijloace procesuale pe care legea nu le prevede sau le interzice expres ori de către o persoană neîndreptățită, este evident că excepția nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2690/1992 și nr._/1993 este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității excepției nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2690/1992 și nr._/1993.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul P. M., domiciliat în C., ., .. A, ., județul C., împotriva deciziei civile nr. 112/C din 28.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr. 588/C/2005, în contradictoriu cu intimații B. I., B. D., B. G. C., toți domiciliați în C., ., .. A, ., G. C. și G. G., domiciliați în C., . nr. 92 A, județul C. și O. G., domiciliat în C. . nr. 24, județul C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2013.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | Judecător, G. L. |
Grefier, M. P. |
red.dec. jud. G.L./9.04.2013
tehnoredactat gref. M.P. 10.04.2013.//2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 466/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 261/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
