Evacuare. Decizia nr. 177/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 20/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/C
Ședința publică din 20 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător I. B.
Judecător M. P.
Grefier C. M.
Pe rol, recursul civil formulat de recurenții revizuienți C. D., C. E. și C. I., domiciliați în C., ., ., . civile nr. 521/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._/212/2008*, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. A. și T. H., domiciliați în C., ., având ca obiect revizuire/evacuare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 13 martie 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru timbrarea cererii de recurs și concluzii scrise completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 20 martie 2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2008 astfel cum a fost precizată în cursul judecății, revizuienții pârâți C. E., C. D. și C. I. au solicitat ca în contradictoriu cu reclamanții T. A. și T. H., să se dispună revizuirea sentinței civile nr. 6551/2006 pronunțată de Judecătoria C., prin care s-a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în C., ..
În motivarea cererii, revizuienții au arătat că după pronunțarea sentinței civile nr. 6551/07.07.2006 au descoperit existența sentinței civile nr. 64/1947 a Tribunalului C., înscris reținut de intimații reclamanți la data soluționării deciziei civile nr._/2005 și care era determinant pentru soluționarea cauzei, și care dacă ar fi fost cunoscut ar fi determinat o soluție contrară în dosarul de evacuare.
Susțin revizuienții că imobilul din C., .. 17 (în prezent .) a fos dobândit de T. A., bunicul reclamanților intimați, prin actul autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 27.01.1939 și transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului C. sub nr. 357/27.01.1939 iar la data de 10.11.1944 T. A., proprietarul imobilului, a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat !act de vânzare-cumpărare” cu V. V..
La data de 08.10.1945 T. A. a donat fiului său, T. D., tatăl reclamanților intimați, imobilul din .. 17, act de donație autentic transcris în registrul de transcripțiuni imobiliare sub nr. 2345/19.10.1945 și 2590 din 13.11.1945 iar prin sentința civilă nr. 64 din 31.03.1947 a fostului Tribunal Județean C. a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamantul V. V. și declarată nulă donația dintre T. A. ți T. D., constatându-se, totodată, perfectată vânzarea-cumpărarea privind imobilul.
În iulie 1947 V. V. a vândut lui Burnachi N. acest imobil, iar prin sentința civilă nr. 3902/1961 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C. imobilul a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 de la Burnachi N., reținându-se în considerente că acesta a părăsit imobilul în 1950.
Prin sentința civilă nr. 7737 din 28.06.1994 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții T., moștenitorii lui T. D. și T. A., în contradictoriu cu R.A. Confort U. C. și Consiliul Local C., dispunându-se obligarea acestora de a lăsa în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul din C., . și terenul aferent acestei construcții.
În susținere, revizuienții au depus sentința civilă nr. 6551/07.07.2006 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2005, decizia civilă nr. 58/29.01.2007 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul_, decizia civilă nr. 487/C/ 14.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 20.11.2008 revizuienții au depus precizări scrise prin care au arătat că temeiul juridic al cererii este art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 22.01.2009 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul 651/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
La termenul de judecată din 13.10.2011 instanța a respins sesizarea de perimare efectuată de arhiva Judecătoriei C. și a redeschis judecata.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat din dispoziția instanței dosarul nr._/2005 al Judecătoriei C..
Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii, arătând că în dosarul de revizuire s-au depus înscrisurile noi la care se referă revizuienții, relevanță având însă sentința civilă nr. 64/31.03.1947 prin care a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamantul V. V. și prin care a fost declarată nulă donația dintre T. A. și T. D., prin aceeași hotărâre constatându-se perfectată vânzarea-cumpărarea privind imobilul.
În cazul de față, revizuienții invocă o hotărâre judecătorească pronunțată în anul 1947, obținută de la Direcția Arhivelor Statului chiar de către ei, cu care vor să dovedească împrejurarea că titlul de proprietate al autorului reclamanților, respectiv al lui T. D., ar fi fost desființat, iar instanța a pronunțat o hotărâre prin care a constatat vânzarea-cumpărarea în favoarea lui V. V..
Arată intimații că prin apărările formulate de către revizuienții pârâți Ceamitru pe parcursul judecății fondului au invocat în permanență împrejurarea că această proprietate nu ar fi aparținut reclamanților T. ci că ar fi fost transmisă de către T. A., bunicul reclamanților, lui V. V. și mai târziu lui Bunachi N., de la care a și fost preluat acest imobil de către stat, iar în aceste împrejurări înscrisul invocat nu îndeplinește condiția de a fi un înscris nou, descoperit după darea hotărârii.
În ceea ce privește condiția care se referă la împrejurarea că înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, în cauza dedusă judecății fiind vorba despre o hotărâre judecătorească, pe care, de altfel, chiar revizuienții au depus-o la dosar, fiind procurată de la direcția Arhivelor Statului, raportat la apărările care au fost făcute pe fondul evacuării, apărări prin care s-a contestat în permanență calitatea de proprietari a reclamanților intimați, este evident că nu poate fi vorba despre o împrejurare mai presus de voința părții, care a împiedicat obținerea înscrisurilor depuse la dosar.
Astfel cum rezultă din ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală, înscrisurile depuse de revizuienți nu au fost reținute nici de partea potrivnică, respectiv de către intimații T..
În ceea ce privește condiția ca înscrisul să fie determinant intimații au susținut că revizuienții au invocat că imobilul ar fi aparținut lui Burnachi N., adică altei persoane decât lui T. D., fiind preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951, sens în care înscrisurile nu întrunesc condiția de a fi determinante astfel încât să se ajungă la o modificare a soluției pronunțate de instanța de fond și menținută de instanța de apel și de recurs.
Pe de altă parte, intimații solicită instanței să rețină că sentința civilă nr. 64/1947 nu a rămas definitivă și irevocabilă, nefiind legalizată iar din ordonanța emisă de parchet rezultă că această sentință a fost atacată cu apel, apel care a fost suspendat pentru lipsa părților, fără a exista indicii că ulterior judecata apelului s-ar fi perimat, iar hotărârea invocată ar fi dobândit caracterul definitiv și irevocabil.
Prin sentința civilă nr._/30.11.2011 Judecătoria C. a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței civile nr. 6551/2006 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2005.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că înscrisul nou invocat de revizuienți în susținerea cererii de revizuire și anume sentința nr. 64/31.03.1947 pronunțată de Tribunalul Județean C. nu este susceptibilă să ducă la pronunțarea unei alte soluții în acțiunea în evacuare, întrucât la pronunțarea sentinței civile nr. 6551/07.07.2006 a Judecătoriei C. prin care s-a dispus evacuarea revizuienților chiriași din imobilul situat în mun. C., ., irevocabilă în urma respingerii apelului și a recursului, instanțele de judecată au avut în vedere calitatea intimaților de proprietari ai imobilului din C., . consfințită prin sentința civilă nr. 7737/28.06.1994 pronunțată de Judecătoria C..
Cât timp titlul de proprietate al reclamanților, care a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească în revendicare, nu a fost desființat de o instanță judecătorească, hotărârea în revendicare produce consecințe juridice care nu pot fi negate pe calea unei acțiuni în evacuare.
s-a mai reținut că, deși înscrisul invocat de revizuienți exista la data pronunțării hotărârii în evacuare, acesta nu întrunește celelalte condiții impuse de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul că nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții interesate și nu este determinant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs revizuienții Ceamitru D., Ceamitru E. și Ceamitru I. care au criticat-o pentru nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
1. Cererea de revizuire s-a purtat asupra sentinței civile nr. 7737/28.06.1994 a Judecătoriei C. și a fost motivată de faptul că titlul pe care l-au invocat reclamanții pentru a-și susține dreptul de proprietate s-a dovedit, ca urmare a sentinței civile nr. 64/31.03.1947 a Judecătoriei C., că nu mai există încă din anul 1947, când bunicul reclamanților T. A. și T. H. a vândut imobilul din . prezent .) numitului V. V., iar acesta la rândul lui l-a vândut lui Burnachi N.. Imobilul a fost preluat ulterior de la Burnachi N. de către stat în baza Decretului nr. 111/1951.
În acest context al faptelor apreciază recurenții că motivarea respingerii apelului lor prin decizia civilă nr. 521/2012 este contradictorie și lipsită de temei juridic adecvat.
În condițiile în care T. A. a înstrăinat proprietatea sa din C., . prezent .), nu mai putea ulterior înstrăinării nici să doneze și nici să facă alte operațiuni juridice cu privire la același bun.
2. În mod greșit Tribunalul C. a reținut că această hotărâre nouă, sentința civilă nr. 64/31.03.1947 nu este un înscris susceptibil de a schimba sentința civilă nr. 7737/1994 a Judecătoriei C., cât timp înscrisul a existat la data la care s-a soluționat procesul finalizat prin sentința civilă nr. 7737/1994, a fost ascuns de cei doi reclamanți T. și era determinant în schimbarea sentinței civile nr. 7737/1994.
Concluzionând, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei civile nr. 521/18.10.2012 a Tribunalului C. și a sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei C., în sensul admiterii cererii revizuienților și schimbării în tot a hotărârii nr. 7737/1994 a Judecătoriei C., respectiv respingerea cererii de revendicare a reclamanților și de completare a certificatului de moștenitor după defunctul T. D..
Curtea analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile recurenților revizuienți și față de obiectul cererii de revizuire dedusă judecății primei instanțe, constată următoarele:
1. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă – „când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia” – se reține a fi nefondată.
Acest motiv de recurs vizează situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății, ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul act juridic sau conținut.
Motivul de recurs și-ar găsi aplicare dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locațiune, ori dacă ar stabili, fără nici un suport probator, anumite obligații în sarcina unei părți, deși la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligații, iar din probele administrate rezultă neîndoielnic această împrejurare etc.
Acest motiv de recurs nu poate fi invocat atunci când se susține că instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii prin cererea de chemare în judecată, ori nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, așa cum susțin recurenții în speță.
Conform dispozițiilor art. 129 ultimul alineat din codul de procedură civilă instanța este obligată să se pronunțe numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, neputând fi depășite limitele învestirii sale.
De asemenea, modificarea unei acțiuni sau a unei cereri deduse judecății se poate realiza numai în condițiile strict reglementate de legiuitor ( art. 132 Cod procedură civilă), iar în apel sau în recurs nu mai este posibilă schimbarea calității părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face alte cereri noi (art. 294 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă).
În cauză, din analiza cererii de revizuire cu care a fost sesizată Judecătoria C. (fila 2 dosar nr._/212/2008) rezultă că revizuienții C. D., Ceamitru E. și Ceamitru I. au solicitat „revizuirea sentinței civile nr. 6551/2006 a Judecătoriei C., prin care s-a dispus evacuarea noastră din imobilul situat în C., .” Se reține că reclamanții numai în considerentele cererii de învestire și pentru susținerea temeiniciei pretențiilor lor au invocat instanței că „ Dacă instanța de fond ar fi avut sentința din anul 1947 nu ar mai fi admis acțiunea; sentința civilă nr. 7737/28.06.1994 a Judecătoriei C., hotărâre care nu ne este opozabilă – noi nefiind parte în această cauză”. Prin urmare sentința civilă nr. 7737/1994 a Judecătoriei C. nu a făcut obiectul cererii de revizuire promovată de recurenți, prin precizările depuse la dosar la data de 20.11.2008 (filele 42,43 dosar fond) revizuienții Ceamitru au menționat în mod expres la solicitarea instanței, hotărârea supusă revizuirii – sentința civilă nr. 6551/07.07.2006, arătând că după pronunțarea acestei sentințe, arătând că au descoperit un înscris nou (fila 58, fila 121 dosar fond).
Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege, și poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 Cod procedură civilă, motive care după adoptarea O.U.G nr. 138/2000 prin legea nr. 219/2009 se circumscriu exclusiv nelegalității hotărârii.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale extraordinară de atac, instanța nu poate să realizeze un control complet al hotărârii atacate ca în cazul apelului, ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele invocate expres de legiuitor, acesta înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei temeinicii, hotărârea nepronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond, ce implică reanalizarea probelor administrate.
Recursul reprezintă o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri care nu este irevocabilă, deci un mijloc procedural de continuare a procesului - al cărui cadru, sub aspectul obiectului și al părților a fost stabilit înaintea primei instanțe – iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual, prin care să se formuleze noi pretenții între părți sau să se atragă în judecată și alte persoane, această concluzie rezultând din dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă.
Controlul de legalitate realizat în recurs vizează numai ceea ce s-a judecat în primă instanță și în apel. Nu ar fi logic ca în recurs să se modifice elementele dezbaterilor, deoarece instanța de recurs realizează un control pentru nelegalitate a hotărârii instanței de apel, care presupune cu necesitate situarea pe același teren pe care au fost plasați și judecării instanțelor de fond și de apel.
În plus, recursul constituie traducerea în fapt a principiului triplului grad de jurisdicție, însă prezentarea unor pretenții noi în recurs ar conduce tocmai la încălcarea acestui principiu.
În raport de aceste considerente, Curtea reține că în recurs nu se poate realiza revizuirea sentinței civile nr. 7737/28.06.1994 pronunțată de Judecătoria C. în acțiunea în revendicare a imobilului din C., ., cât timp în fața instanțelor de fond și de apel revizuienții au solicitat revizuirea unei alte hotărâri judecătorești – sentința civilă nr. 6551/_ a Judecătoriei C. (fila 2 dosar nr._/212/2008 al Judecătoriei C.), conform art. 316 coroborat cu art. 294 Cod procedură civilă.
Curtea reține că, recurenții C. D., C. E. și C. I. au învestit prima instanță cu o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 6551/2006 a Judecătoriei C., hotărâre prin care s-a dispus evacuarea lor din imobilul situat în C., ..
În acțiunea în evacuare numiții T. s-au legitimat ca și proprietari ai imobilului în litigiu în calitate de succesori ai fostului proprietar T. D., drept recunoscut și consolidat prin sentința civilă nr. 7737/28.,06.1994 a Judecătoriei C. în urma revendicării imobilului de la stat.
Cât timp revizuirea sentinței civile nr. 7737/1994 a Judecătoriei C. nu a făcut obiectul învestirii primei instanțe, iar condițiile de admisibilitate a revizuirii, reglementate de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă nu au fost analizate în fond și în apel de instanțele de judecată în raport de sentința civilă nr. 7737/1994 a Judecătoriei C. recurenții C. nu pot invoca pentru prima oară în recurs motive de revizuire a acestei hotărâri judecătorești, criticile în recurs referitoare la revizuirea sentinței civile nr. 7737/1994 fiind conform art. 316 coroborat cu art. 294 Cod procedură civilă inadmisibile.
2. Criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă – „ când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” și cele menționate la punctul 2 din recurs ce pot fi încadrate de instanță în dispozițiile art. 304 cpt. 9 Cod procedură civilă se rețin a fi nefondate:
Art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Conform jurisprudenței CEDO noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii, să nu reia pur și simplu concluziile instanței inferioare ( hot. Helle contra Finlandei din 19.12.1997; hot. în cauza Albina contra României din 28.04.2005).
Fără a cere un răspund detaliat fiecărui argument al reclamantului această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză.
Prin urmare motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de cantitate, ci presupune ca instanța de judecată să dea un răspuns clar și explicit problemelor de drept supuse dezbaterilor, și respectiv să arate motivele pentru care au fost înlăturate susținerile și cererile părților implicate în conflictul judiciar.
În raport de exigențele art. 261 Cod procedură civilă și ale art. 6 din CEDO Curtea constată că hotărârea Tribunalului C. este motivată, instanța expunând clar considerentele pentru care înscrisul invocat de revizuienți ca fiind un „înscris nou” nu întrunește condițiile legale pentru a fi apt să determine revizuirea sentinței civile nr. 6551/2006 a Judecătoriei C..
În acest sens în mod judicios Tribunalul a reținut că art. 6 din CEDO impune ca desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârilor care au devenit cunoscute instanței după terminarea procesului.
În lumina principiului certitudinii juridice niciuna dintre părți nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză. Atribuția de revizuire a instanțelor judecătorești trebuie exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiției și nu pentru substituirea revizuirii unei căi ordinare de atac.
Revizuirea unei hotărâri judecătorești poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situația în care el devine cunoscut în cursul procesului, atunci părțile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza P. S. împotriva României).
CEDO a apreciat că reprezintă „defect fundamental” care justifică revizuirea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, numai „ circumstanțele nou descoperite” iar nu „circumstanțele noi”. Circumstanțele care au legătură cu cazul existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului sunt „nou descoperite” în timp ce circumstanțele care privesc cazul dar au luat naștere după proces sunt „circumstanțe noi”.
În speță, descoperirea unei hotărâri judecătorești –sentința civilă nr. 64/1947 a fostului Tribunal Județean C. constituie o „circumstanță nou descoperită” necunoscută judecătorului cu ocazia soluționării litigiului de evacuare în toate căile de atac, dar revizuirea sentinței civile nr. 6551/2006 a Judecătoriei C. poate interveni numai în ipoteza în care înscrisul îndeplinește și celelalte condiții impuse de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă între care cerința de a fi „determinant” în sensul că dacă ar fi fost cunoscut ar fi determinat o altă soluție în acțiunea în evacuare și respectiv acela de a nu fi putut fi prezentat în proces dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate.
Această condiție nu este însă îndeplinită în speță, cum judicios a reținut Tribunalul C..
Anterior promovării acțiunii în evacuare finalizată prin sentința civilă nr. 6551/2006 a Judecătoriei C., ce face obiectul prezentei revizuiri, dreptul de proprietate al reclamanților T. a fost recunoscut în raport cu autoritățile statului, (care preluase bunul fără titlu legal de la proprietarul său în anul 1950) prin sentința civilă nr. 7737/28.06.1994 pronunțată de Judecătoria C..
Această hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a avut ca efect recunoașterea în patrimoniul reclamanților T. a existenței unui „bun” în sensul art. 1 Protocolul 1 din CEDO, autoritățile statului fiind obligate să restituie în natură, în deplină proprietate reclamantului imobilul din C., ..
Astfel în hotărârea pilot pronunțată la 12.10.2010 în cauza M. A. ș.a. împotriva României CEDO a stabilit că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar al persoanei în discuție, ci s-a și dispus expres restituirea bunului (paragrafele 140 și 143).
În raport de această hotărâre judecătorească s-a reținut în mod judicios de instanța de apel că sentința civilă nr. 64/1947 a fostului Tribunal Județean C. nu are un caracter determinant în acțiunea în evacuare a recurenților chiriași, întrucât în acțiunea în evacuare intimații T. s-au legitimat ca și proprietari ai imobilului din C., . în temeiul sentinței civile nr. 7737/28.06.1994 a Judecătoriei C., hotărâre care nu a fost anulată în vreo cale extraordinară de atac.
Cât timp această hotărâre judecătorească nu a fost desființată și nici nu s-a solicitat revizuirea ei până în prezent s-a reținut în mod judicios că revizuienții chiriași nu pot invoca împrejurarea că această hotărâre judecătorească nu le este opozabilă deoarece nu au participat la judecata cauzei, în lumina principiului opozabilității hotărârii judecătorești care se manifestă în raport cu terții, interzicând acestora să le ignore și să le încalce.
Răspunzând de asemenea exigențelor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă instanța de apel a arătat în considerentele deciziei recurate că nu este îndeplinită nici condiția reținerii actului de către partea adversă și nici nu s-a invocat și dovedit existența unei cauze obiective care să îi fi împiedicat pe chiriașii pârâți să prezinte înscrisul nou cu ocazia soluționării dosarului de evacuare cât timp înscrisul putea fi solicitat printr-o simplă cerere adresată arhivelor statului (pag. 4 din motivarea deciziei nr. 521/18.10.2012 a Tribunalului C..
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul revizuienților ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă recurenții revizuienți la 600 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenții revizuienți C. D., C. E. și C. I., domiciliați în C., ., ., . civile nr. 521/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._/212/2008*, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. A. și T. H., domiciliați în C., ., ca nefondat.
Obligă recurenții la 600 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. P. I. B. M. P.
Grefier,
C. M.
Jud.fond M.Timoașcă
Jud.apel C.M.P.; B.M.
Red.dec.jud. M.P. 25.03.2013
Dact.gref.M.C. 26.03.2013/2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
