Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 93/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 21417/212/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.93/C

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător M. P.

Grefier M. G.

Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, cu sediul în București, ..2-4, sector 3 și sediul procesual ales în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2471 din 23.05.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMANE PRIN ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A.-DOBROGEA LITORAL, cu sediul în C., . nr.127, județul C., și intimații pârâții AGENȚIA D. STATULUI, cu sediul în București, ..43, sector 1 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre,.

Completul de judecată pentru a da posibilitate părților litigante să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 în referire la art.146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2013, când în aceeași compunere a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta Administrația Națională Apele Romane prin Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Compania Naționala pentru Pescuit si Acvacultura, Agenția D. Statului si Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, restituirea dreptului de administrare privind imobilul-lacul natural Tașaul, în suprafața totala de 2335 ha, situat pe raza localităților Năvodari si M. K., jud. Constanta.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență că Lacul Tașaul este un lac natural, în suprafață de 2335 ha, iar prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea Apelor nr. 107/1996 si pct. I.3 din Lista cuprinzând bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului, anexa la Legea 213/1998, imobilul face parte din domeniul public al statului.

Reclamanta a precizat că Lacul Tașaul este nominalizat în mod expres în H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, ca fiind imobil aflat în domeniul public al statului, dat în administrarea A.N.A.R. potrivit OUG 107/2002 și că, în prezent, imobilul se afla in administrarea pârâtelor care au efectuat documentația cadastrala și au întabulat parțial dreptul de administrare.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 136 al. 4 din Constituție, Legea 213/1998.

Prin precizări la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și-a însușit acțiunea.

Sub acest aspect instanța a constatat că, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin.4 din Legea nr. 213/1998, reclamanta Administrația Națională Apele Române are obligația de a depune toate diligențele necesare în vederea apărării dreptului de proprietate publică al statului asupra bunurilor aflate în administrarea sa, inclusiv formularea de acțiuni în justiție, astfel încât pârâtul S. R. figurează în acțiune în calitate de titular al dreptului, în vederea asigurării opozabilității hotărârii, iar poziția procesuală exprimată în notele de ședință din data de 11.01.2012 reprezintă o achiesare la acțiunea reclamantului. De asemenea, s-au avut în vedere dispozițiile art. 12 alin.4 din Legea nr. 213/1998 potrivit cu care „(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu.”

Prin întâmpinare, pârâtul ADS a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând instanței că, potrivit dispozițiilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, protecția, conservarea și exploatarea resurselor acvatice vii se realizează de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerea apărărilor a arătat pârâta că, potrivit art. 3 alin.5 din Legea nr. 107/1996 privind calificarea domenialității publice a cuvetelor lacurilor, sunt exceptate de la domeniul public pepinierele și crescătoriile piscicole aflate în afara cursurilor de apă. Urmare intrării în vigoare a OUG nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale, Pestom a predat ADS, prin procesul-verbal de predare-primire din data de 24.03.2000, terenurile cu destinație agricolă și cele aflate permanent sub luciu de apă. În cadrul suprafețelor de teren cu destinație agricolă predate se află inclusiv amenajarea piscicolă Tașaul.

La data de 7 iunie 2001, OUG nr. 198/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale care dețin în administrare terenuri agricole sau aflate sub luciu de apă, prin dispozițiile art. 2 alin.1 din acest act normativ fiind reiterată includerea amenajărilor piscicole în categoria terenurilor cu destinație agricolă a căror administrare era dată în sarcina ADS.

Mai departe, potrivit art. 9 alin.3 din Legea nr. 192/2001 amenajările piscicole menționate la alin.2, nominalizate prin ordin al Ministerului Agriculturii Alimentației și Pădurilor, cu dotările și construcțiile aferente, precum și terenurile pe care sunt amplasate se vor prelua, cu titlu gratuit, prin protocol de predare-primire de la ADS.

Aceleași prevederi au fost preluate și în cadrul Ordinului nr. 277/04.07.2002 al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNFAP în sensul că aceasta din urmă administrează amenajările piscicole, proprietate publică sau privată a statului, iar aceste amenajări, cu dotările și construcțiile aferente, precum și terenurile pe care acestea sunt amplasate vor fi preluate prin protocol de predare-primire de la ADS.

Prin sentința civilă nr. 1838/08.02.2012 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza, față de valoarea obiectului litigiului, către Tribunalul C..

Investit prin declinare, Tribunalul C. a soluționat cauza prin Sentința civilă nr. 2471 din 23 mai 2013, dispunând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ADS și respingerea acțiunii formulată de reclamantă față de ADS ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași hotărâre instanța a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții CN Pescuit și Acvacultură și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâta Compania Naționala pentru Pescuit si Acvacultură să restituie reclamantei dreptul de administrare asupra imobilului-lac Tașaul, în suprafață de 2335 ha, situat pe raza localităților Năvodari și M. K., jud. C..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației D. Statului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv apărarea dreptului de administrare asupra lacului Tașaul și de dispozițiile Legii nr. 268/2001privind privatizarea societăților comerciale care dețin în administrare terenuri agricole sau aflate sub luciu de apă, că ADS nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu mai este titularul vreunui drept de administrare, acesta fiind predat către Compania Naționala pentru Pescuit si Acvacultură.

Pe fondul litigiului, instanța a arătat că reclamanta exhibă un drept de administrare oferit de Legea nr. 213/1998, iar pârâta un drept de administrare oferit de o succesiune de acte normative.

În ceea ce privește dreptul reclamantei, instanța a reținut dispozițiile art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998 referitoare la dreptul de administrare al bunurilor aflate în domeniul public al statului, dispozițiile art. 3 din același act normativ cu privire la bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 107/1996 potrivit cărora „Aparțin domeniului public apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km², malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime.”

În ceea ce privește dreptul pârâtei, instanța a reținut că, anterior anului 1989, prin art. 24 alin. 2 și 3 din Legea nr. 12/1974 privind piscicultura și pescuitul, S. a acordat unui singur minister, respectiv Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare si Apelor, prerogativele dreptului de administrare a terenurilor agricole, a apelor, împreună cu construcțiile și patrimoniul aferent activității de agricultură și piscicultură. S-a arătat că atribuțiile diferitelor instituții sau întreprinderi în domeniul gospodăririi apelor erau încă de atunci diferențiate și reglementate în mod distinct de către acestea.

Astfel, prin Decretul nr. 156/1975 „Pentru gospodărirea apelor pe teritoriul județelor si municipiului București, oficiile de gospodărire a apelor se organizează ca organe locale de specialitate ale administrației de stat, subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare județene sau ale municipiului București si Consiliul Național al Apelor (art. 4). Potrivit dispozițiilor art. 26 lit. a) „Oficiile de gospodărire a apelor au următoarele atribuții principale: a) răspund de administrarea directă a albiilor minore ale cursurilor de apa, a cuvetelor lacurilor si bălților in starea lor naturala si, după caz, a fundului apelor maritime interioare si a marii teritoriale; avizează modul de folosire a terenurilor din albiile majore ale cursurilor de apa;”

Pe de altă parte, potrivit Decretului nr. 196/1985, pentru desfășurarea activității piscicole s-au înființat mai multe întreprinderi piscicole, printre care și Întreprinderea Piscicolă C..

În succesiunea de acte normative, urmare intrării în vigoare a OUG nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale, instanța a reținut că Pestom a predat ADS, prin procesul-verbal de predare-primire din data de 24.03.2000, terenurile cu destinație agricolă și cele aflate permanent sub luciu de apă. În cadrul suprafețelor de teren cu destinație agricolă predate se află inclusiv amenajarea piscicolă Tașaul.

S-a mai reținut că, prin art. 9 alin.3 din Legea nr. 192/2001, s-a stabilit că amenajările piscicole menționate la alin.2, nominalizate prin ordin al ministerului agriculturii, alimentației și pădurilor, cu dotările și construcțiile aferente, precum și terenurile pe care sunt amplasate se vor prelua, cu titlu gratuit, prin protocol de predare-primire de la ADS.

Anterior intrării în vigoare a OUG nr. 198/1999, prin HG nr. 196/1991 privind înființarea Regiei Autonome a Apelor „Apele Române” SA s-a stabilit că această regie „În realizarea obiectului de activitate, exercită următoarele atribuții principale: 6.10. administrează albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor și bălților în starea lor naturală sau amenajată, zonele de protecție a acestora și fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale;”

A reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 8 „Regia "Apele Române" - R.A. are în administrare 295,6 mii hectare teren cu ape, conform înregistrării în evidențele de cadastru funciar la data de 1 ianuarie 1990, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de administrator” și că, prin urmare, activitatea de acvacultură era și este și în prezent exercitată în mod separat de activitatea de administrare a lacurilor, administrarea cuvetelor și malurilor lacului având un caracter distinct de administrarea bazinelor/amenajărilor piscicole.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege indicate instanța a reținut că rezultă că dreptul de administrare asupra cuvetelor lacurilor aparține reclamantei, considerente pentru care cererea a fost admisă astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură care a susținut că dreptul său de administrare asupra amenajărilor piscicole, a terenurilor pe care sunt amplasate aceste amenajări și a terenului de sub luciul de apă rezultă din succesiunea actelor normative în materie, respectiv HG nr.48/2013 care declară Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură ca o instituție publică de interes național, organ de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura prin care prerogativele CNAFP au fost preluate de Agenția D. Statului, inclusiv toate drepturile și obligațiile contractuale, Legea nr.317/2009 prin care Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat în drepturile și obligațiile Agenției D. Statului și HG nr.545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură care prevede la art. 2, funcțiile Agenției, respectiv aceea de administrare a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale, de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului, în condițiile legii, de încheiere a contractelor în vederea exploatării terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și a altor terenuri aferente acestora din domeniul privat al statului.

A mai susținut apelanta că, potrivit art. 136 alin. 4 din Constituție și art.12 alin.1 din Legea nr. 213/1998, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare regiilor autonome sau instituțiilor publice, drept de administrare care se constituie prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean ori a consiliului local, după caz, deci în baza unui act administrativ cu caracter individual.

Arată că prin art.12 alin.3 din Legea nr.213/1998 s-a stabilit conținutul dreptului real de administrare, respectiv titularul său poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare și susține că trecerea bunului în administrarea altei regii sau instituții publice se poate realiza în cazul desființării sau reorganizării regiilor și/sau a instituțiilor publice.

Apreciază că în mod eronat instanța a hotărât ca printr-o acțiune în revendicare să restituie dreptul de administrare asupra unui imobil care a fost predat pârâtei prin protocol de predare-primire de la Agenția D. Statului ca efect al Legii nr.317/2009, pentru aprobarea OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura și al HG nt.545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Susține că imobilul lac Tașaul face parte dintr-o amenajarea piscicolă care nu poate fi administrată separat și nici nu se pot exercita separat activități de acvacultură de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și activități de administrare lac de către Administrația Națională „Apele Române”.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă Administrația Bazinală de A. – Dobrogea Litoral a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Arată că imobilul lac Tașaul, pentru care a solicitat restituirea dreptului de administrare, este un lac natural în suprafață de 2335 ha, care face parte din domeniul public al statului conform dispozițiilor art.3 din Legea Apelor și pct.1-3 din anexa la Legea nr.213/1998 și se află nominalizat în mod expres în HG nr.1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, dat în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” potrivit OUG nr.107/2006.

Susține că în mod corect instanța de fond, raportat la prevederile legale menționate de părți, a reținut că activitatea de acvacultură era și este și în prezent exercitată în mod separat de activitatea de administrare a lacurilor, cuvetelor și malurilor lacului.

Examinând sentința apelată în raport de criticile pârâtei, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de A. „Dobrogea-Litoral” a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională pentru Pescuit și Acvacultură, recunoașterea dreptului său de administrare asupra lacului Tașaul, situat pe raza localităților Năvodari și M. K., județul C. și restituirea acestui drept de către pârâtă, drept care a fost încălcat prin înscrierea lui în Cartea funciară nr.100 40 a unității administrativ teritoriale M. K. având ca titular pârâta Compania Națională a Fondului Piscicol.

Ceea ce se dispută în prezenta cauză este, prin urmare, dreptul de administrare asupra lacului Tașaul, în suprafață de 2335 ha, respectiv cine este titularul acestui drept, în mod incontestabil dreptul de proprietate asupra acestui lac natural aparținând, potrivit art.135 alin.4 din Constituția României, art.3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și art.3 din Legea apelor nr.107/1996, S. R., imobilul fiind menționat de altfel ca aparținând domeniul public al statului și prin HG nr.1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, în anexa 12, poziția_.

Pentru clarificarea titularului dreptului de administrare asupra lacului Tașaul sunt necesare câteva considerații teoretice cu privire la acest drept.

Dreptul de administrare privind bunurile aflate în domeniul public al statului este prevăzut de art.136 alin.4 din Constituția României și el este un drept real inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, opozabil erga omnes.

Titularul dreptului de administrare al bunurilor proprietatea statului are, conform art.12 alin.3 din Legea nr.213/1998, un drept de a folosi bunul și de a dispune de acesta, evident în limitele și condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare, dreptul de administrare fiind constituit de autoritatea competentă, potrivit legii, în mod gratuit, asupra unui bun din domeniul public. Același art.12 alin.3 din Legea nr.213/1998, dat în aplicarea art.136 alin.4 din Constituție, stabilește că dreptul de administrare al unui bun din domeniul public al statului poate aparține unei regii autonome sau unei instituții publice, numai aceste persoane juridice putând deține calitatea de titular al dreptului de administrare, drept care conferă titularului său atributele posesiei, folosinței și a dispoziției, așa cum s-a arătat, cu respectarea obligațiilor prevăzute în actul de constituire, precum și a limitelor materiale și juridice.

Fiind un drept derivat din dreptul de proprietate publică, și nu un dezmembrământ al acestuia, dreptul de administrare poate fi constituit doar de către titularul dreptului de proprietate publică, între titularii celor două drepturi existând raporturi de subordonare ce se nasc din acte administrative cu caracter individual, acte administrative care sunt, de fapt, și sursa dreptului de administrare. În virtutea acestui raport juridic, titularul dreptului de proprietate poate retrage sau revoca dreptul de administrare, printr-un act de putere, fără ca titularul dreptului de administrare să se poată apăra prin mijloace de drept civil (acțiunea în revendicare, acțiunea posesorie, etc.), actul administrativ de revocare sau retragere putând fi cenzurat numai de către instanța de contencios administrativ, la sesizarea titularului dreptului de administrare, în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

Spre deosebire de raportul administrativ, de subordonare, dintre titularul dreptului de proprietate al unui bun din domeniul public al statului și titularul dreptului de administrare, în cazul raporturilor dintre titularii dreptului de administrare și terți dreptul de administrare are o natură civilă, este opozabil erga omnes și poate fi protejat prin mijloacele de drept comun, inclusiv prin acțiunea în revendicare, astfel cum s-a formulat în prezenta cauză. Astfel, prin acțiunea în revendicare formulată, reclamanta urmărește recunoașterea dreptului său de administrare asupra imobilului lac Tașaul, în suprafață de 2335 ha, imobil aflat în proprietatea publică a statului.

Deși apelanta pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură nu neagă apartenența lacului Tașaul în domeniul public al statului și inventarierea sa în cadrul acestui domeniu prin înscrierea imobilului la poziția_ din anexa 12 la HG nr.1705/2006, fără să fi atacat în contencios administrativ această hotărâre de guvern cu privire la mențiunea atribuirii imobilului lac Tașaul în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, pârâta contestă dreptul de administrare al reclamantei și susține că îi aparține acest drept, dobândit prin protocol de predare-preluare de la Administrația D. Statului ca efect al Legii nr.317/2009 pentru aprobarea OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura și al HG nr.545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

În procedura de verificare a drepturilor de administrare invocate de către părțile din prezentul litigiu, instanța reține că, obiectul dreptului disputat fiind un lac, sunt incidente dispozițiile art.3 din Legea nr.107/1996, legea apelor, care stabilesc că aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km², malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime. A..2 stabilește că albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km² pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg, precum și că proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.

În raport de criteriul mărimii bazinului hidrografic menționat la art.3 din Legea nr.107/1996, lacul Tașaul, având o suprafață de 2335 ha, face parte din categoria apelor din domeniul public al statului și, potrivit art.2 alin.2 și 5 coroborat cu art. 3 lit.f din OUG nr.107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”, cuveta lacului, în stare naturală sau amenajată, se află în administrarea, exploatarea și întreținerea Administrației Naționale „Apele Române”. De asemenea, așa cum s-a arătat lacul Tașaul, județul C., a fost nominalizat în mod expres în HG nr.1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, anexa 12, poziția_, fiind dat în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, potrivit OUG nr.107/2006.

Domeniul dreptului de administrare conferit reclamantei Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de A. Dobrogea – Litoral, conform art. 2 alin.2 din OUG nr.107/2002 actualizată, este acela stabilit prin art.136 alin.3 din Constituția României, republicată, și Legea nr.213/1998.

Altfel spus, reclamanta Administrația Națională „Apele Române” deține, potrivit actelor normative sus menționate, un drept de administrare asupra malurilor și cuvetelor lacurilor care aparțin domeniului public al statului, acest drept fiind distinct de dreptul de administrare a fondului piscicol și amenajărilor piscicole care aparține pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Această distincție a existat anterior anului 1990, iar legiuitorul de după 1990, prin legislația adoptată, a înțeles să păstreze împărțirea atribuțiilor privind administrarea cuvetei lacurilor, care se face de către o regie autonomă și activitatea de piscicultură, care se face de către societatea comercială.

Astfel, anterior anului 1989 statul comunist a înțeles să acorde unui singur minister prerogativele vizând administrarea terenurilor agricole, a apelor împreună cu construcțiile și patrimoniul aferent activității de agricultură și piscicultură, și anume Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, atribuțiile diferitelor instituții sau întreprinderi în domeniul gospodăririi apelor erau diferențiate după cum urmează:

Prin Decretul nr.156/1975 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național al Apelor, direcțiilor apelor și oficiilor de gospodărire a apelor, s-a prevăzut că administrarea directă a cuvetelor lacurilor se face de către Oficiile de gospodărire a apelor (art.26), atât pentru lacurile naturale (lit.a) cât si pentru cele artificiale (lit.b).

Pe de alta parte, prin Decretul nr.196/1985 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea organizării activității piscicole, se înființează mai multe intreprinderi piscicole, printre care și Întreprinderea Piscicolă C., unitate în subordinea Centralei producției și industrializării peștelui, având ca obiect de activitate piscicultura, pescuitul, industrializarea, valorificarea peștelui si a altor produse acvatice (art.l alin.l). Conform art.l alin.3 Întreprinderile preiau ferme, bazine, secții si ateliere de prelucrare a peștelui.

Prin urmare, și înainte de 1989, activitatea de piscicultură era exercitată separat de activitatea de administrare a cuvetei lacurilor, astfel că administrarea lacurilor se făcea de către instituții publice, organe ale administrației de stat (art.4 alin.l din Decretul nr. 156/1975), in timp ce activitatea de comercializare a peștelui se realiza de către întreprinderi de producție.

După 1989, cele două structuri s-au transformat după cum urmează: prin HG nr.1353/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară, se desființează Întreprinderea Piscicolă C. și se înființează S.C. Pestom S.A. (conform listă anexă, poziția 9), având ca obiect de activitate industrializarea și comercializarea produselor agricole (conform modelului de Statut anexa la HG 1353/1990).

În același timp, prin HG nr.196/1991 privind înființarea Regiei Autonome a apelor "Apele Romane " R.A., se desființează Direcțiile de Ape si structurile din subordine și se înființează Regia Autonomă „Apele Romane” RA, având ca atribuții gestionarea resurselor de apă. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Regiei (anexa 2), Regia administrează direct cuvetele lacurilor naturale sau amenajate (art.6.10), având în patrimoniu 295,6 mii hectare teren cu ape, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta (art.8).

Prin urmare, și după 1989 se păstrează împărțirea atribuțiilor privind administrarea cuvetei lacurilor, care se face de către o regie autonomă, și activitatea de piscicultură, care se face de către societăți comerciale.

Prin HG nr. 981/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Apele Romane” SA, Regia Autonomă „Apele Romane” se desființează, fiind reorganizată ca și Companie Națională, în subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Conform art.6 alin.l din acest act normativ, Compania Naționala preia în concesiune bunurile din domeniul public al statului, aflate anterior în patrimoniul Regiei, printre aceste bunuri fiind menționate în mod expres cuvetele lacurilor (pct.l din anexa 3).

Pe de alta parte, în anul 1999 apare OUG nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă. Prin acest act normativ se stabilește cadrul legislativ pentru privatizarea societăților comerciale de tipul S.C. PESTOM S.A. C. (menționată în lista anexă) și se înființează în acest scop Agenția D. Statului. Subliniem însă că Agenția D. Statului, nou constituită, are atribuții strict delimitate în domeniul concesionării terenurilor din domeniul public al statului, aceasta putând exercita dreptul de concesiune numai în ceea ce privește terenurile aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetări științifice, a unităților de învățământ agricol și silvic, a companiilor și societăților naționale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și Alimentației (art.4 alin.l lit.b). În plus Agenția exercita dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate sub luciul de apa din domeniul privat al statului dar acesta nu face obiectul cauzei de față.

Prin urmare, se poate observa că legiuitorul, atunci când a declanșat procesul de privatizare a societăților cu profil agricol, a ținut seama de logica actelor normative în vigoare, astfel că terenurile reprezentând cuvetele lacurilor nu au fost date în administrarea ADS, fiind date printr-un alt act normativ în administrarea CN Apele Romane SA.

Astfel, în continuare Administrația D. Statului, indiferent prin câte transformări a trecut, nu a avut în patrimoniu decât ceea ce a avut de la început, respectiv terenuri aflate sub luciul de apă și terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea institutelor de cercetări sau a altor companii din subordinea Ministerului Agriculturii.

În acest sens, Legea nr.268/2001, care abrogă și înlocuiește OUG 198/1999, menține în art.4 alin.l lit.c) circumstanțierea terenurilor aflate în domeniul public al statului care se dau în administrarea Agenției D. Statului, la terenurile aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție Agricolă și a unităților de agricol și silvic.

În ceea ce o privește pe pârâtă, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol se înființează prin Legea nr.192/2001, în scopul administrării fondului piscicol (art.8). Patrimoniul acesteia este constituit din amenajări piscicole-construcții cu instalații aferente (art.9), atribuțiile sale fiind de a concesiona fondul piscicol (art.10). Astfel, la data înființării, pârâta nu avea ca atribuții administrarea terenurilor de nici un fel, ci doar, precum fostele intreprinderi piscicole, administrarea fondului piscicol.

Prin OUG 76/2002 se modifica Legea nr.192/2001, în sensul că pârâta primește atribuții suplimentare, administrarea exercitată asupra amenajărilor piscicole fiind extinsă și asupra terenurilor aferente (art.9 alin.3 modificat prin pct.2). Însă, și de această dată terenurile la care se face referire sunt cele aflate anterior în administrarea Agenției D. Statului (conform art.9 alin.3 modificat). Prin urmare, pârâta nu putea prelua decât ceea ce Agenția D. Statului avea în administrare, iar aceasta nu avea în administrare cuvetele lacurilor, așa cum s-a arătat.

Preluarea din nou a prerogativelor Companiei naționale de Administrare a Fondului Piscicol de către Agenția D. Statului prin emiterea OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura și retransmiterea lor de la Administrația D. Statului către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin Legea nr.317/2009 pentru aprobarea OUG nr.23/2008 sunt fără relevanță sub aspectul dreptului de administrare invocat de către reclamantă pentru că aceste acte normative nu au extins drepturile și obligațiile, respectiv activitățile și atribuțiile instituțiilor publice pentru reglementarea cărora au fost adoptate, între acestea existând numai o subrogare legală în drepturile și obligațiile deja existente la momentul adoptării lor. Dimpotrivă, prin art.1 alin.1 din Legea nr.317/2009 pentru aprobarea OUG nr.23/2008 s-a stabilit domeniul de aplicare al acestui act normativ la „protecția, conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, activitatea de acvacultură, procesarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură”, fără să se includă și administrarea cuvetei și malurilor lacurilor, care a rămas, potrivit OUG nr.107/2002 la Administrația Națională „Apele Române”.

În condițiile în care, potrivit actelor normative sus menționate, în domeniul drepturilor conferite pârâtei Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură nu este inclus și dreptul de administrare privind cuvetele și malurile lacurilor proprietate publică a statului și nici în unul dintre actele normative care atribuie reclamantei Administrația Națională „Apele Române” acest drept nu a fost modificat ori abrogat fie prin actele normative de înființare a pârâtei (a instituțiilor antecesoare), fie prin alt act normativ, menținerea din HG nr.545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură în sensul că această agenție are printre funcții și pe aceea de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului, în condițiile legii, ori aceea de încheiere a contractelor în vederea exploatării terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și a altor terenuri aferente acestora din domeniul privat al statului, în condițiile legii, este din nou fără relevanță în privința dreptului de administrare invocat de către reclamantă, pe de o parte pentru că aceste prevederi ale HG 545/2010 exced domeniului circumscris prin Legea nr.317/2009, în aplicarea căreia a fost emisă hotărârea de guvern și, pe de altă parte, pentru că titularul dreptului de administrare arătat prin HG nr.1705/2006 nu a fost schimbat prin HG nr.545/2010; în fine, dreptul de a concesiona terenul pe care este amplasată o amenajare piscicolă nu este identic și nu se confundă cu dreptul de administrare al cuvetei și malurilor, astfel că mențiunea de la art.2 din HG nr.545/2010nu conferă pârâtei apelante un drept de administrare, astfel cum greșit susține prin motivele de apel.

În concluzie, de la înființare și până în prezent, pârâta nu a deținut în administrare conform legii cuvetele lacurilor, care au rămas conform actelor normative in vigoare în administrarea instituției reclamante (înființată prin OUG 107/2002 prin reorganizarea Companiei Naționale „Apele Romane”) și având ca atribuții administrarea cuvetei lacurilor (conform art.2 alin.2 coroborat cu anexa 3).

Lucrările hidrotehnice realizate pe un lac natural în scopul exploatării sale piscicole, cum ar fi canale, stăvilare, cât și alte lucrări de reglare a nivelului apei în funcție de necesitățile amenajării piscicole nu conduc la schimbarea caracterului de lac natural care este conferit de modul de formare a lacului și nu de modificările realizate în vederea exploatării fondului piscicol.

Amenajarea piscicolă de pe lacul Tașaul are natura unui edificiu artificial, o lucrare ce nu poate fi confundată cu cuveta lacului, pârâta ANPA având în administrare numai amenajarea piscicolă (lucrările de la suprafața lacului), iar nu și cuveta și malurile lacului Tașaul, ce se află în administrarea reclamantei conform legislației mai sus menționate.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C.pr.civ., instanța va respinge apelul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, cu sediul în București, ..2-4, sector 3 și sediul procesual ales în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2471 din 23.05.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMANE PRIN ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A.-DOBROGEA LITORAL, cu sediul în C., . nr.127, județul C., și intimații pârâții AGENȚIA D. STATULUI, cu sediul în București, ..43, sector 1 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător,

D. P. M. P.

Grefier,

M. G.

Jud.fond –C.R.D.

Red..dec.apel-D.P./03.06.2014

Dact.gref.G.M./6ex./17.03.2014

← Evacuare. Decizia nr. 177/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA		Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 269/2013. Curtea... →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA