Legea 10/2001. Decizia nr. 503/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 503/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1462/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 503 C
Ședința publică din 9 decembrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTORI –Vanghelița T.
- G. L.
GREFIER -C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți P. M. C. și M. C. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în loc. C., ., împotriva deciziei civile nr. 3320/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C. E., cu domiciliul în loc C., ., ., . obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat Namțu I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă se prezintă avocat B. F., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că intimata reclamantă a depus la dosar, la 11 noiembrie 2013, întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului pârât, la aceeași dată.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, sau probe de propus.
Instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurenților pârâți, având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru argumentele expuse pe larg în motivele de recurs, pentru acordarea cheltuielilor de judecată urmând a formula acțiune, pe cale separată.
Apărătorul ales al intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate. Așa cum a arătat în întâmpinare, în considerentele sentinței recurate instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că exemplarul trimis unității deținătoare nu purta semnătura notificatorului nu are nicio relevanță, cu atât mai mult cu cât potrivit procesului-verbal nr. 3884/11.12.2012, reclamanta și-a însușit notificarea. Legea r. 10/2001 nu a prevăzut nicio sancțiune pentru lipsa semnăturii de pe notificarea formulată, iar decăderea din dreptul de a formula notificare este determinată de nedepunerea întâmpinării și nu de nesemnarea acesteia. Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța nr. 753/05.12.2013 și factura nr. 2125/05.12.2013, în cuantum de 620 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamanta B. C. E. a solicitat ca in contradictoriu cu piritii P. M. Constanta si M. Constanta prin Primar sa se dispuna anularea dispozitiei nr. 2991/19.12.2012, obligarea piritilor la acordarea de masuri reparatorii sub forma de teren in compensare pentru imobilul situat in Constanta, . bis, obligarea piritilor la inaintarea propunerii de acordare de despagubiri pentru imobil catre comisia centrala de stabilire a despagubirilor, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
In motivarea actiunii reclamanta arata ca imobilul situat in Constanta, . bis compus din teren de 200 mp si constructie a apartinut autorului sau C. D. fiind dobindit prin actul de vinzare cumparare aut sub nr. 2092/1933 si autorizatie de constructie nr._/1934. Arata reclamanta ca C. D. a decedat la data de 19.07.1972, singura mostenitoare fiind sotia sa C. V. potrivit certificatului de mostenitor nr. 735/1972. Sustine reclamanta ca C. V. a decedat iar potrivit certificatului de mostenitor nr. 1503/1995 ea este cea care a dobindit calitatea de unica mostenitoare a acesteia.
Reclamanta preecizeaza ca imobilul a fost preluat in bod abuziv de catre stat. Arata reclamanta ca prin Dispozitia nr. 2991/2012 a fost respinsa notificarea sa motivat de faptul ca aceasta nu a fost semnata in termenul de 1 an prevazut de lege.
Sustine reclamanta ca dispozitia este nelegala intrucit in Legea nr. 10/2001 nu exista nici un fel de dispozitie care sa sanctioneze lipsa semnaturii din continutul notificarii, singura sanctiune fiind aceea a decaderii dindreptul de a formula notificare dupa expirarea termenului. Mentioneaza reclamanta ca formularea notificarii in termenul de 1 an reprezeinta manifestarea de vointa in sensul de a solicita restituirea imobilului in cauza, indiferent daca este semnata sau nu. Mai arata reclamanta ca a fost convocata de catre piriti care insa nu au lasat-o sa semneze notificarea ci au intocmit un proces verbal in care se consemna ca isi insuseste notificare.
In drept au fost invocate dispozitiile legii 10/2001.
La termenul din data de 21.05.2013 reclamantul a formulat precizari la actiune aratind ca solicita restituirea in natura a imobilului si in subsidiar, acordarea de despagubiri, iar la data de 10.09.2013 reclamanta a precizat ca intelege sa solicita acordarea de masuri compensatorii in baza Legii nr. 165/2013.
Piritii nu au formulat intimpinare.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica imobiliara.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civiă nr. 3320 din 10 septembrie 2013 prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta B. C. E. în contradictoriu cu pârâții P. M. C. și M. C. prin Primar.
A fost anulată dispoziția nr. 2991 din 19 decembrie 2012 emisă de P. M. C..
Au fost obligați pârâții să înainteze propunerea de luare de măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, prevăzute în Capitolul III din Legea nr. 165/2013, către reclamantă, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție în suprafață utilă de 73,89 mp situat în C., . bis.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a susținut că reclamata a respectat termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 înăuntrul căruia trebuia depusă notificarea.
Acest termen a fost respectat de către reclamantă, notificarea fiind formulată la data de 13 februarie 2002.
Faptul că exemplarul trimis unității deținătoare nu purta semnătura notificatoarei nu are nici o relevanță, cu atât mai mult, potrivit procesului-verbal 3884 din 11 decembrie 2012, reclamanta și-a însușit notificarea.
Însușirea notificării, după expirarea termenului prevăzut de lege, nu atrage nicio sancțiune a notificatorului, întrucât o astfel de decădere nu este expres prevăzut de nici un act normativ.
De altfel notificarea formulată de către executor, semnată și ștampilată, este un act eliberat de o autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.
Prin urmare, notificarea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut de lege, motiv pentru care instanța a anulat dispoziția contestată.
A mai reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită potrivit art. 3 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, are dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat în mod abuziv de către stat, făr titlu conform art. 2 lit. i din aceeași lege.
Întrucât imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură deoarece pe teren a fost edificat un . fiind demolată, instanța a dispus compensarea reclamantei prin puncte conform Capitolului III din Legea nr. 165/2013.
La stabilirea acestor măsuri reparatorii se va avea în vedere faptul că autorul reclamantei a primit despăgubiri în sumă de 55.877 lei.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 3320 din 10 septembrie 2013 au declarat recurs pârâții P. M. C. și M. C. prin Primar.
Motivează recursul arătând că în mod greșit, instanța de fond a reținut că deși notificarea nu a fost semnată, a considerat că unitatea deținătoare a fost legal investită.
Precizează că termenul limită pentru depunerea notificărilor s-a împlinit la data de 14 februarie 2002 și reclamantă intimată și-a însușit notificarea la 11 decembrie 2012.
În atare situație, nu poate fi vorba de o însușire a notificării, de către intimata reclamantă, cât timp termenul legal este decădere nesusceptibil de întrerupere și suspendare.
Dimpotrivă aceasta trebuia să-și însușească notificarea până la data de 14 februarie 2002.
Însușirea notificării după expirarea termenul prevăzut de lege, nu poate avea valoare de acceptare a succesiunii în înțelesul Legii nr. 10/2001.
Față de cele relatatem recurenții apreciază că în mod temeinic și legal, prin dispoziția contestată s-a procedat la resppingerea notificării motivat de faptul că deși notificarea a fost depusă în termenul prevăzut de lege, ea nu a fost semnată de către notificator.
Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate Curtea constată că recursl este nefondat pentru următoarele:
Conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 la data de 13 februarie 2001 reclamanta prin Biroul Executorului Judecătoresc D. V. a notificat Primăria M. C. cnoform notificării cu numărul 276 din aceeași dată, solicitând acordarea de măsuri repratorii pentru imobilul situat în C., B-du Ferdinanad nr. 81 bis, în calitate de unică moștenitoare a autorului său C. D..
Notificarea a fost înregistrată inițial la Prefectura C. sub nr. 1712 din 14 februarie 2001, conform dispozițiilor legale de la acea dată și ulterior transmisă Primăriei C. care a fost înregistrată sub nr._ din 4 noiembrie 2005.
În baza art. 25 din Legea nr. 10/2001, P. M. C. a emis dispoziția cu numărul 2991 din 19 decembrie 2001 prin care a respins notificarea cu motivarea că nu a fost semantă în termenul de un an prevăzut de lege pentru depunerea notitificării.
Această dispoziție a fost contestată la Tribunalul C. secția civilă.
Soluționând contestația, în mod corect a fost admisă de către instanța de fond cu motivarea că notificarea formulată reprezintă manifestarea de voință a reclamantei intimate, în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu; această notificare a fost formulată înăuntrul termenul prevăzut de legea specială, a fost introduă în termenul prevăzut de lege.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, nu prezintă relevanță juridică lipsa semnăturii de pe notificarea formulată din moment ce aceasta a fost semnată după ce unitate deținătoare a convocat-o cu adresa nr._ din 13 decembrie 2012, pentru a semna notificarea în termen de 5 zile de la data primirii adresei respective.
Lipsa semnăturii de pe notificare a fost complinită prin semanrea procesului-verbal nr. 3884 din 11 decembrie 2012.
De altfel, însușirea de către reclamantă a notificării după expirarea termenului de depunere a acesteia nu atrage nicio sancțiunie a notificatorului întrucât o astfel de decădere nu este prevăzută expres de nici un act normativ și cu atât mai mult în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut nici o sancțiune pentru lipsa semnăturii de pe notificarea formulată și decăderea din dreptul de a formula notificarea este determinată de nedepunerea sa în termenul prevăzut de lege.
Instanța de fond afăcut o aplicare corectă în cauză a principiului de drept în raprot de cel al respectării procedurii.
În considerentele sentinței recurate instanța de fond a statuat că „din dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale normelor de aplicare ale acestei legi rezultă că una dintre regulile care guvenează procedura reglementată de lege este aceea a prevalenței principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii”.
Recurenții critică această apreciere a instanței de fond susținând că „argumentul instanței de fond conform cu care prevalează principiul realizării dreptului în raport de principiul respectării procedurii nu ar putea fi reținut, cât timp se discuta despre o procedură obligatorie și prescrisă prin dispozițiile legale”.
Manifestarea de voință în vederea realizării unui drept civil și care constituie efectiva exercitare a acestuia, depunerea notificării, nu poate fi înlăturată de neîndeplinirea unei chestiuni de formă, nesemnarea notificării.
Această sancțiune se putea aplica numai dacă era prevăzută în mod expres de Legea nr. 10/2001, astfel cum s-a menționat mai sus.
Pe cale de consecință, principiul realizării dreptului primează în dauna principiului respectării procedurii, cu excepția situațiilor în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că încălcarea unor dispozițiii procedurale atrage nulitatea actului juridic în cauză, exemplu, lipsa formei autentice în cazul actelor juridice translative de proprietate pentru imobile.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă, va repinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe recurenți către intimata reclamantă la 620 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți P. M. C. și M. C. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în loc. C., ., împotriva deciziei civile nr. 3320/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C. E., cu domiciliul în loc C., ., ., .> Obligă recurenții pârâți, către intimata reclamantă, la 620 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
M. GaneaVanghelița TaseGabriel L.
Grefier
C. I.
Jud.fond:F.M.
Red.dec.jud. V.T./10.01.2014
Tehnored.gref.I.C./15.01.204/2ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 255/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
