Rezoluţiune contract. Decizia nr. 255/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 3064/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 255 C
Ședința publică din 15 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. P.
Judecător I. B.
Grefier C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți I. I. și I. M., ambii cu domiciliu în loc. C., . nr. 125, .. A, . procesual ales în loc. C., . nr. 41, la Cabinet avocat B. D., împotriva deciziei civile nr._/18.11.2012 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. M. C., cu domiciliul în loc. C., ., ., ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenții reclamanți avocat D. V., fără delegație la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și nu este timbrat, prin rezoluție judecătorească fiind stabilită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 438,50 lei și timbru judiciar 5 lei.
Doamna avocat D. V., având cuvântul, arată că apărătorul ales al recurenților reclamanți, avocat B. D. asigură asistență juridică într-o cauză aflată pe rolul altei instanțe și că înțelege să solicite lăsarea dosarului la a doua apelare pentru a se prezenta. Depune la dosar chitanța nr. XWM nr._/2013, în cuantum de 439 lei, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în valoare de 5 lei și împuternicire avocațială nr._/2013 eliberată pe numele doamnei avocat B. D..
Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua apelare pentru a da posibilitate părților să se prezinte în instanță.
La a doua apelare a cauzei se prezintă pentru recurenții reclamanți, avocat B. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 pe care o depune la dosar.
Întrebată fiind de instanță, doamna avocat B. D. arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurenților intimați, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței și a deciziei atacate, în sensul neobligării la restituirea sumei de 3.000 Euro plătită ca rate.
Instanța de recurs urmează a aprecia dacă în condițiile unei vânzări cu plata în rate, neachitarea în continuare a ratelor duce la rezilierea deplin drept fără obligația vânzătorului de a remite sumele achitate drept rate până la momentul rezilierii pentru neîndeplinirea obligației din culpa exclusivă a pârâtei.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul ales al recurenților reclamanți arată că cererea de chemare în judecată introdusă la instanța de fond nu a avut un capăt de cerere care să vizeze obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință care să echivaleze cu suma de 3.000 Euro.
În interpretarea sa, ca efect al neachitării obligației asumate prin repunerea în situația anterioară, pârâtă este ținută a restitui bunul dar și cheltuielile făcute de reclamanți pentru conservarea bunului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. acțiunea înregistrată la 04.02.2011, reclamanții I. I. și I. M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. M. C., ca prin hotărâre judecătorească să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1347/30.06.2010 BNP Ș. M. L. și repunerea părților în situația anterioară perfectării actului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că părțile au convenit asupra vânzării imobilului situat în ., compus din teren în suprafață de 1954 mp și construcții, în schimbul prețului de 23.520 euro, ce urma a fi achitat în rate.
Deși pârâta cumpărătoare a intrat în posesia de fapt și de drept a bunului de la data autentificării actului de înstrăinare, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a ratelor de preț, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite instanței rezoluțiunea convenției, în condițiile stipulate prin clauzele acesteia.
P. sentința civilă nr._/18.11.2011 Judecătoria C. a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1347/30.06.2010 BNP Ș., cu consecința întoarcerii bunului înstrăinat în patrimoniul vânzătorilor și a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 3.000 de euro, reprezentând avans achitat la data autentificării contractului.
A obligat pârâta la plata către Statul Român a 1.807,5 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea reclamanților și la 1.807,5 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1347/30._, prin care au convenit înstrăinarea imobilului situat în intravilanul comunei Chirnogeni, județul C., compus din teren în suprafață de 1.945 mp și construcții, pentru un preț de 23.520 euro.
La data perfectării contractului s-a achitat suma de 3000 euro, urmând ca diferența să fie plătită în 38 de rate lunare, în cuantum de 540 euro fiecare; neplata a 2 rate consecutive la termenele și în condițiile stabilite avea drept consecință revenirea la situația anterioară și posibilitatea reclamanților de a se adresa organelor competente, în vederea desființării contractului de vânzare-cumpărare.
A mai constatat instanța de fond că pârâta nu a achitat în mod culpabil diferența de preț de 20.520 euro și că această neexecutare are drept consecință rezoluțiunea contractului și, ca efect al acesteia, repunerea părților în situația anterioară, respectiv întoarcerea bunului înstrăinat în patrimoniul vânzătorilor si restituirea de către aceștia a sumei de 3.000 de euro reprezentând avans achitat la data autentificării contractului de vânzare cumpărare.
În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.807,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea reclamanților și la plata aceleiași sume cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Tribunalul C. prin decizia civilă nr.83/14.02.2013.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că limitele rejudecării cauzei în apel sunt impuse de ceea ce s-a criticat prin cererea de declarare a căii de atac și de ceea ce s-a judecat în fața instanței de fond, prevederile art.294 din codul de procedură civilă impunând o astfel de restricție, potrivit căreia părțile nu se pot prevala de cereri noi, neavute în vedere de prima instanță.
A apreciat tribunalul că o cerere este ,,nouă’’ dacă diferă de cererea originală prin obiectul ei, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie sau prin întinderea pretențiilor ori când tinde la o condamnare care n-a fost solicitată la prima instanță, distinctă de cea inițială prin alte atribute decât cele care definesc autoritatea de lucru judecat.
Raportat la datele speței s-a reținut că prin acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară, dar nu au formulat nicio pretenție în legătură cu avansul achitat de pârâta cumpărătoare, în sensul că nu au pretins că restituirea acestuia nu se impune ca efect al lipsei de folosință a imobilului. Pe cale de consecință, instanța de fond nu a avut în vedere această apărare și, corelativ, nici pârâta nu a avut posibilitatea să-și producă argumentele și apărările cu privire la această susținere. În lipsa unei astfel de cereri, instanța de fond nu a analizat care este cuantumul contravalorii lipsei de folosință a bunului, dacă acesta este echivalentul sumei de 3000 euro, achitată cu titlu de avans, și nici dacă în urma rezoluțiunii contractului de vănzare cumpărare ce a constituit temeiul folosirii imobilului de către cumpărătorul aflat în culpă pentru neachitarea integrală a prețului, acesta poate fi obligat și la plata contravalorii folosinței bunului.
În raport de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că cererea formulată în apel de reclamanți are caracter de noutate, atât prin prisma verificărilor ce se impuneau a fi făcute de instanța de fond, cât și prin cauza și întinderea ei, deci că are caracter deosebit de cel al unei simple apărări.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I. I. și I. M. și au criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă susținând, în esență, că au solicitat restituirea avansului achitat de pârâtă chiar prin cererea introductivă, deci nu pentru prima dată în apel, cum în mod eronat a reținut tribunalul, și că urmare a neîndeplinirii obligației asumate și a repunerii părților în situația anterioară, pârâta intimată este ținută atât la restituirea bunului, cât și a cheltuielilor efectuate de recurenți pentru conservarea acestuia.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit principiului disponibilității, numai partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.
În scopul respectării acestui principiu, partea este aceea care determină obiectul acțiunii, urmând ca litigiul să fie soluționat numai în acest cadru și fără ca instanța să poată depăși limitele fixate pentru că obligația de a se pronunța doar asupra obiectului acțiunii constituie garanția respectării principiului disponibilității, așa cum este înscris în art.129 alin. ultim din Codul de procedură civilă.
În speță, prin acțiunea dedusă judecății la instanța de fond, reclamanții au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta și repunerea părților în situația anterioară perfectării actului, invocând dispozițiile art.1020-1021 și art.1365 din vechiul Cod civil.
Soluționând acțiunea, Judecătoria C. a examinat acțiunea din perspectiva normelor legale invocate de reclamanți și a constatat că, urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligației asumate, de plată a ratelor de preț la termenele și în condițiile stabilite, convenția de înstrăinare încheiată de părți este supusă rezoluțiunii, cu consecința repunerii în situația anterioară încheierii ei, în sensul întoarcerii bunului înstrăinat în patrimoniul vânzătorilor reclamanți și a restituirii de către aceștia a sumei de 3000 euro, reprezentând avans achitat la data autentificării contractului.
Reclamanții au contestat soluția instanței de fond pe calea apelului și au criticat-o în privința obligației de restituire către pârâtă a avansului în cuantum de 3000 euro, invocând nevalorificarea pactului comisoriu de grad IV instituit în convenția părților la capitolul „clauze speciale” - care sancționează neîndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț cu pierderea de către pârâta cumpărătoare a avansului plătit – și greșita aplicare a prevederilor art.1757 din Codul civil.
Respingând apelul reclamanților recurenți, tribunalul a reținut că litigiul dedus judecății a fost examinat de instanța de fond în raport cu limitele investirii, astfel cum au fost determinate prin cererea de chemare în judecată, și că susținerile din apel, referitoare la îndreptățirea vânzătorilor de a reține avansul achitat cu titlu de daune rezultate din lipsa de folosință a imobilului, exced pretențiilor formulate în primul ciclu procesual.
Corectitudinea acestei aprecieri este confirmată de lucrările dosarului de fond, din care rezultă atât lipsa oricărei solicitări de obligare a pârâtei la plata de daune rezultate din rezoluțiunea culpabilă a convenției de înstrăinare, într-un cuantum egal sumei achitată de aceasta cu titlu de avans la momentul autentificării contractului, formulată în cuprinsul acțiunii sau ulterior, cu respectarea art.132 alin.1 din Codul de procedură civilă, cât și împrejurarea că în convenția de înstrăinare încheiată de părți nu a fost stipulat pactul comisoriu de grad IV la care se face referire în considerentele apelului, care să sancționeze neîndeplinirea de către pârâta cumpărătoare a obligației de plată a ratelor de preț cu pierderea avansului achitat.
Nelegalitatea hotărârilor atacate nu poate fi raportată nici la nevalorificarea prevederilor art.1757 din Noul Cod Civil, menționate tot în considerentele cererii de apel, pentru că litigiul a fost declanșat anterior intrării în vigoare a acestei reglementări, ori potrivit art.229 alin.4 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, „cererile în curs de soluționare la data intrării în vigoare a acestui cod rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești sau, după caz, de autoritățile administrative competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor”.
Argumentele expuse conduc la concluzia că hotărârile atacate respectă principiul disponibilității părților în procesul civil, astfel cum este reglementat de prevederile art.129 din Codul de procedură civilă, ca și limitele stabilite de art.294 alin.1 din același cod, care derivă din rolul instanței de apel, respectiv acela de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile care au fost deduse în fața sa.
Pentru motivele arătate și în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți I. I. și I. M., ambii cu domiciliu în loc. C., . nr. 125, .. A, . procesual ales în loc. C., . nr. 41, la Cabinet avocat B. D., împotriva deciziei civile nr._/18.11.2012 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. M. C., cu domiciliul în loc. C., ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. PopoacăDaniela PetroviciIrina B.
Grefier,
C. I.
Jud.fond: M.V. M.
Jud.apel: M.C. M.-A.L./2ex.
Red.dec.jud.I.B./26.06.2013/2ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 503/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 187/2013. Curtea de... → |
|---|
