Legea 10/2001. Decizia nr. 377/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 9623/118/2010
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 377/C
Ședința publică din 23 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - C. M.
Pe rol, recursurile civile formulate de recurenta reclamantă B. E., domiciliată în Târgu J., ., jud. Gorj, cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 41, ., la Cabinet de avocat „D. B.”, recurenții pârâți P. M. C., P. M. C. și M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., ., jud. C., și recurenții intervenienți în nume propriu P. C. și P. A., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., parter, ., împotriva sentinței civile nr. 553/30.01.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 16 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursurilor la data de 23 septembrie 2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la 28.01.2008 reclamanta B. E. i-a chemat-o în judecată pe pârâții P. M. Constanta, P. M. Constanta și M. Constanta prin Primar pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea în natura a imobilului teren în suprafață de 16.000 mp situat în Constanta, .. 49, .>
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile legii nr. 10/2001 a formulat notificarea prin care a solicitat emiterea dispoziției de retrocedare prin echivalent sau compensare pentru imobilul situat în Constanta, .. 49, . nu a primit nici un răspuns; în anul 1998, a solicitat Prefectului Județului Constanta restituirea suprafeței de 1,60 ha, dovada dreptului de proprietate făcând-o cu actul de vânzare cumpărare din anul 1947 cu nr. 6948 și certificat de moștenitor nr. 1421/1991, adeverința CFR nr. 1636/1999 și 2962/1998.
Reclamanta a mai menționat că autorul său Sperlea C. a cumpărat de la Statul R. teren arabil de 5 ha în ., iar prin adresa nr. 3766/2005 i s-a comunicat ca în temeiul legii 10/2000 i s-a constituit dreptul de proprietate ca moștenitor al autorului Sperlea C. pentru suprafața de 1,60 ha teren arabil.
La data de 6.05.2008, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând ca în subsidiar, să fie obligați pârâții la acordarea de masuri reparatorii prin acordarea unui alt teren în compensare sau prin echivalent bănesc a imobilului - teren de_ mp, în cazul în care se va dovedi imposibilitatea restituirii în natura (fila 33).
Prin sentința civila nr. 351/23.02.2010 Tribunalul Constanta a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, insă această hotărâre a fost desființată prin decizia civila nr. 125/C/14.06.2010 a Curții de Apel C. care a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanta, apreciind că instanța de fond nu a determinat cu exactitate dacă terenul notificat se încadrează în limitele intravilanului și ce parte din acest teren intra sub incidenta dispozițiilor legii fondului funciar, având în vedere faptul că, din expertiza topografică efectuată într-o primă etapă, rezulta că cel puțin o parte din imobilul pentru care s-a emis notificarea se încadra în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La data de 12.10.2010, reclamanta a formulat o precizare cu privire la suprafața de teren notificată, arătând ca terenul de 16.000 mp este cel pentru care a formulat notificarea nr._/2001 și 3078/2002.
La termenul din 15.03.2011, numita F. E. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că asupra terenului în suprafață de 980 mp situat în Constanta, .. 49 din tarlaua 126 i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._/1994 în baza căruia a vândut terenul soților P. C. și A.; intervenineta a mai menționat că, prin decizia civila nr. 1244/1998 a Curții de Apel Constanta, B. E. a fost obligata să îi lase în deplina proprietate și posesie terenul de 613,88 mp.; intervenienta a mai susținut că B. E. a formulat o actiune în revendicare împotriva cumpărătorilor P. C. și A., care au chemat-o în garanție în dosarul civil nr._, cauză ce a fost suspendata pina la soluționarea dosarului_ al Tribunalului Constanta.
Tot la 15.03.2011 numiții P. C. și P. A. au formulat cerere de interventie în interes propriu solicitând respingerea acțiunii. Cu motivarea că, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 530/2000, au cumpărat de la F. E. ternul în suprafața de 980 mp, imobilul dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991; la data de 12.04.2011, intervenienții în nume propriu au precizat obiectul cererii lor solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață de 980 mp situat în Constanta, .. 49.
Prin încheierea din 12.04.2011, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu și cererea de intervenție în interes alăturat pârâților.
La data de 24.04.2012, reclamanta a precizat ca suprafața de 16.000 mp ce face obiectul notificării excede suprafeței de 4000 mp moștenită în baza certificatului de moștenitor, suprafața identificata în .. 49.; aceleași susțineri au fost făcut și prin precizările din data de 22.05.2012 și 9.10.2012.
Prin sentința civilă nr. 553/30.01.2013, Tribunalul C. a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâții să îi restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 4.373 mp (parte din lotul 1) compus din sublotul 1c în suprafață de 2.104 mp, sublotul 2d în suprafață de 898 mp și sublotul 2e în suprafață de 1.371 mp, situat în M. C., . cu . 63), astfel cum a fost identificat în completarea raportului de expertiza întocmit în noiembrie 2011 de expert Cucoara C. C., respingând cererea de restituire în natură a suprafeței de 11.507 mp ca nefondată, pentru care pârâții au fost obligați să înainteze o propunerea de acordare de despăgubiri; au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu și în interes accesoriu .
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 6940/1947, numitul Sperlea C. a cumpărat, în calitate de colonist, de la Statul R. teren de cultură în suprafață totala de 5 ha situat în ., formând lotul nr. 27 și compus din . suprafața de 2 ha și . suprafața de 3 ha.; prin același act, Sperlea C. a cumpărat și un loc de casă de 430 mp. situat în vatra satului Anadalchioi; după decesul lui Sperlea C. s-a emis certificatul de moștenitor nr. 1421/6.09.1991 prin care numitii Sperlea I., B. E., Sperlea D. și Sperlea O. au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 430 mp teren loc de casa situat în Constanta, . număr și suprafața de 4000 mp teren și casa ce se afla pe aceasta situat în Constanta, .. 49.
Prima instanță a mai observat că terenul în suprafața de 5 ha a aparținut moștenitorilor lui I. Movila, acesta figurând înregistrat în perioada 1936-1938 ca fiind teren extravilan; din terenul de 5 ha, moștenitorilor lui Sperlea C. li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/199, dreptul de proprietate asupra terenului de 3 ha reprezentând . nr._/2008-fila 190).
Tribunalul a arătat că, întrucât reclamanta a formulat cerere de restituire și pentru restul de teren de 2 ha, în baza Legii nr. 1/2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,6 ha teren arabil către moștenitoarea lui Sperlea C., reclamanta B. E., care a fost înscrisă în anexa nr. 28 la poz. 42 și s-a emis Hotărârea nr. 314/2002 prin care s-a validat aceasta anexa; deoarece la data stabilirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,6 ha nu mai existau rezerve de teren, s-a propus ca reclamanta sa fie înscrisa în anexa nr. 23, conform prevederilor art. 3 alin 4 din Legea nr. 1/2000, și sa i se acorde despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005.
Tribunalul a mai constatat că, până la soluționarea cauzei nu s-a făcut dovada că s-ar fi emis anexa nr. 23 (fosta anexa 29 din Legea nr. 1/2000) în care sa fie înscrisa reclamanta și ca aceasta anexa ar fi fost validata prin hotărâre și nici ca reclamantei i s-ar fi acordat alt fel de masuri reparatorii.
Prima instanță a considerat că terenul de 2 ha ce a format . parte, atât la data preluării lui de către stat, cât și la data formulării notificării, din intravilanul localității, având în vedere raportul de expertiză și certificatul de moștenitor nr. 1421/1991 unde se arăta că terenul de 4000 mp și casa edificata pe acesta, din .. 49, fac parte din masa bunurilor imobile ale defunctului și, cum în perioada 1966-1975, rezulta că autorul reclamantei figura înregistrat cu suprafața de 1000 mp la aceeași adresa, s-a apreciat că terenul ce a fost preluat abuziv de către stat din . este suprafața de 2 ha, ci cea de 1,6 ha., aflat în prelungirea terenului de 4000 mp, preluat în fapt, fără acte, și dat în administrarea CAP Anadalchioi, de la care, în anul 1974, terenul de_ mp a fost expropriat prin Decretul nr. 74/6.06.1974 în vederea construirii stației CF Constanta Mărfuri
În aceste context, tribunalul a concluzionat că, pentru acest teren de 1,6 ha, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu cele ale Legii nr. 18/1991, fiind fără relevanță că reclamanta a fost trecuta în anexa 28 prevăzuta de Legea nr. 1/2000 (anexa validata prin Hotărârea nr. 314/2002) deoarece prin aceasta i s-a stabilit încadrarea la despăgubiri (în anexa 23 fosta 29) potrivit art. 3 alin 4 din Legea nr. 1/2000 din cauza lipsei de rezerve de teren, așa că aplicarea a Legii nr. 10/2001 este prioritară.
Pentru a ajunge la concluzia admiterii parțiale a acțiunii, tribunalul a constatat că reclamanta este persoana îndreptățita în sensul dispozițiilor art. 3 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru terenul de 2 ha care a fost preluat nelegal, conform art. 2 alin. 1 lit. i din legea 10/2001; prin raportul de expertiză întocmit în cauza, s-a constatat că terenul de 2 ha ce reprezenta . din doua loturi, lotul 1 în suprafața de 8.467 mp. ce subsumează subloturile 1a, 1b, 1c, 1d, și 1e și lotul 2 în suprafață de_ mp ce subsumează subloturile 2a, 2b, 2c, 2d și 2 e.; din acest teren de 2 ha, reclamanta a formulat notificare doar pentru 1,6 ha reprezentând teren în continuarea suprafeței de 4.000 mp din . care o deținea deja împreuna ca frații săi în baza certificatului de moștenitor nr. 1421/1991; prin precizări reclamanta a arătat că notificarea sa privește doar lotul 2 și subloturile 1c, 1d și 1 e din lotul 1.
Pentru a respinge cererea de restituire în natură a suprafeței de 11.507 mp., tribunalul a constatat că sublotul 1d în suprafața de 1.654 mp constituie proprietate privata a numiților A. N., A. S., A. I. și A. T. R.), sublotul 1e în suprafața de 588 mp constituie proprietate privata deținute de numiții P. V. și B. I. și A. iar subloturile 2a, 2b și 2c în suprafața de 5.186 mp, 3.642 mp și respectiv 438 mp sunt proprietate privata-teren atribuit prin Dispoziția nr. 3750/2002 numitei Lese L.; în consecință, prima instanță a obliga pârâții să înainteze o propunere de acordare a despăgubirilor către reclamanta, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru aceste terenuri .
Tribunalul a apreciat că terenul în suprafață de 4.373 mp format din subloturile 1c de 2104 mp, sublotul 2d în suprafața de 898 mp - drum stradal, capătul liniei de tramvai, în prezent dezafectată - și sublotul 2e format din teren de 1371 mp sunt libere și pot fi restituite în natură reclamantei întrucât nu conțin lucrări cu caracter de utilitate publică.
Pentru a respinse cererile de intervenție în interes propriu și în interes accesoriu, tribunalul a constatat că terenul de 980 mp. deținut de către intervenienții, P. C. și P. A. nu face obiectul prezentei cauze și respectiv că acțiunea este admisă, astfel că cererea de interventie accesorie trebuie respinsă pentru motivul ca pârâții, cu tot cu ajutorul acordat de intervenientă, au pierdut.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B. E., prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate și rejudecând, să se dispună restituirea integrală a terenului și pentru suprafața de 11.507 mp, în natură și nu prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, reclamanta a învederat că, din raportul de expertiză astfel cum acesta a fost completat de către expert și din situația juridică depusă în urma completării raportului de expertiză, instanța apreciază că terenul arabil de 2 ha făcea parte atât la data preluării lui de către stat, cât și la data formulării notificării din intravilanul localității; din acesta, suprafețele ce formează subloturile 1d și 1e, precum și 2a,2b,2c, ce însumează suprafața de_ mp, sunt terenuri ce aparțin unor persoane fizice în baza unor titluri de proprietate, deci sunt terenuri ocupate.
Recurenta este de părere că aceste restituiri sunt nelegale în condițiile în care avea notificare depusă la Primărie conform legii nr. 10/2001, pe de o parte restituirea fiind nelegală; mai mult, aceste persoane nu au deținut niciodată teren în acest loc, există plângere pentru fals împotriva actelor de restituire pentru L. M., ca și împrejurarea că aceste terenuri nu sunt ocupate.
Un alt argument din recursul reclamantei îl constituie susținerea că greșeala pârâților constă în faptul că nu au respectat termenul imperativ prevăzut de art. 28 din legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificărilor, respectiv acela de 60 de zile de la data înregistrării notificării la persoana deținătoare, deoarece, dacă s-ar fi emis dispoziția în termenul legal, nu s-ar fi ajuns la situația de a se respinge cererea de restituire în natură.
Împotriva sentinței nr. 553/30.01.2013 au formulat recurs și intervenienții în nume propriu P. C. și P. A., prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 6-9 C. pr. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea identificării corecte a vechiului amplasament printr-o contraexpertiză; în subsidiar, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței recurate cu consecința admiterii cererii lor de intervenție în interes propriu, astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, în condițiile în care reclamanta a solicitat restituirea în natură a unui teren în temeiul legii 10/2001, și în condițiile în care o parte din acest teren a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul unei legi reparatorii, respectiv Legea nr. 18/1991, justifică un drept și interes legitim în conservarea dreptului lor de proprietate dobândit cu bună-credință.
În opinia recurenților, prin sentința recurată, instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins cererea lor, reținând că, după întocmirea raportului de expertiză, s-a constatat că notificarea formulată de reclamantă nu privește decât suprafața de 1,6 ha în care nu se include și suprafața de 4000 moștenită de reclamantă și frații ei; or, potrivit Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenurilor intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil, deci pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.
Mai mult, recurenții-intervenienți solicită a se observa că, la momentul promovării cererii de intervenție, acțiunea reclamanților viza și terenul intervenienților; de aceea precizările reclamantei, în sensul că nu solicită restituirea terenului lor, nu echivalează cu renunțarea acestora la drept, și prin urmare, pentru o justă soluționare a cauzei se impune admiterea recursului intervenienților.
Un alt motiv de recurs apel al intervenienților îl constituie faptul că prima instanța a apreciat situația juridică a terenului, inclusiv faptul că este în intravilan, precum și amplasamentul acestuia prin simple deduceri, neexistând nicio probă care să stabilească dincolo de orice dubiu vechiul amplasament al terenului notificat.
Împotriva sentinței nr. nr. 553/30.01.2013 au formulat recurs și pârâții, prin care au criticat hotărârea primei instanțe fără a indica vreuna dintre prevederile art. 304 C. pr. civ., solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate în sensul înlăturării de la obligația de restituire în natură a lotului 2d, pentru care urmează a se stabili despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în recurs.
În susținerea căii de atac, s-a arătat că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că reparația primită de către reclamantă conform Legii nr. 1/2000 nu poate fi reținută că ar fi fost una reală, drept pentru care a apreciat că legea 10/2001, prin caracterul ei de complinire, își produce efectele în cauză. Astfel, în mod necontestat, reclamanta a înțeles să urmeze anterior formulării notificării conform legii 10/2001 și procedura Legii 18/1991, procedură care a fost finalizată prin emiterea anexei nr. 28 întocmită conform legii 1/2000, în care figurează înscriși la poziția 42 autorul Ș. C. cu moștenitor B. E. cu suprafața de 1,60 ha, anexă care a fost validată de comisia județeană prin hotărârea 314/08.10.2001, iar despăgubirile astfel stabilite nu au fost plătite în mod efectiv.
În opinia recurenților pârâți, această situație nu poate veni însă să schimbe cu nimic faptul că procedura administrativă conform Legii nr. 1/2000 a fost finalizată, iar reclamantei i s-a recunoscut calitatea de fost proprietar și deopotrivă i s-a recunoscut dreptul la primirea de despăgubiri, deoarece hotărârea comisiei județene nr.314/08.10.2010 reprezintă titlu pentru reclamantă împotriva căreia reclamanta nu a formulat nicio cale de atac, astfel că nu mai poate demara o procedură judiciară pentru a intra în posesia altor despăgubiri.
În aceste context, pârâții au pretins că, și la acest moment, reclamanta poate efectua demersurile pentru a intra în posesia sumei cu titlu de despăgubiri stabilită conform legii nr. 1/2000, situația în care aceasta va primi o dublă reparație, permisă chiar prin hotărârea judecătorească recurată.
Cu privire la stabilirea naturii juridice a terenului litigios intravilan/extravilan, pârâții au învederat că, pentru a aprecia că terenul litigios este unul intravilan, instanța de fond a apelat cu prioritate la prezumții, dar și acestea trase greșit. Astfel, aste indubitabil faptul că, la nivelul anului 1847, terenul de 5 ha figura în administrarea C.A.P. și, pentru o parte din acest teren, moștenitorilor lui Ș. C. li s-a reconstituit în temeiul Legii 18/1991 dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3 ha, cum chiar instanța de fond a reținut.
Mai mult, recurenții solicită a se observa că soarta și regimul juridic al celorlalte 2 ha (mai precis 1,60 ha) este aceeași cu cea a celor 3 ha, dată fiind cererea formulată de reclamantă conform Legii 18/1991, precum și soluționarea acesteia (chiar dacă s-au primit despăgubiri).
Un alt motiv de recurs al pârâților îl constituie faptul că nu s-a clarificat nici data preluării terenului, instanța reținând că nu se cunoaște data la care terenul a intrat la C.A.P., dar ca moment cert este anul 1974 când terenul ar apărea ca fiind expropriat prin Decr. 74/06.06.1974 în vederea construirii stației CF C. Mărfuri.
Un alt argument din recursul pârâților îl constituie susținerea că nu există însă alte elemente certe concrete pe baza cărora să se determine cu precizie natura juridică a terenului la momentul preluării, însă nu s-a reținut argumentul că reclamanta a demarat procedura conform Legii 18/1991; apoi, prin titlul de proprietate_/825/01.02.1994 emis în procedura Legii 18/1991, F. E. a primit terenul de 980 mp, aflat în imediata vecinătate a terenului litigios prin prezenta cauză.
În dezvoltarea unui alt motiv de recurs, pârâții au arătat că hotărârea recurată este critică în referire la măsura restituirii în natură a lotului 2d desper care instanța de fond a reținut că - deși terenul reprezintă domeniu public al municipiului C. și este amenajată o stradă (conform relațiilor de la OCPI) – că atât timp respectiva stradă nu are nicio utilitate atunci când se poate restitui în natură; dar în concret, prin H.C.L.M. 526/2008 bunul este inclus în inventarul domeniului public la poziția 233 fiind utilizat la „Coloană parcare troleibuze SII (A2).
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul pârâților este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul că respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, recursul reclamantei fiind, ca urmare, neîntemeiat și va a fi respins ca atare, pe când recursul intervenienților în nume propriu P. C. și A. apare ca lipsit de interes și urmează a fi respins ca atare.
Referitor la intervenienților în nume propriu P. C. și A., curtea observă că, prin raportul de expertiză topo cadastrală (completare din 15.11.2011, filele 4-13, vol. II, dosar tribunal) specialistul a identificat în lotul 1 sublotul 1b despre care a arătat că ar fi o parte din grădina și curtea de 4.000 mp. ale lui Sperlea C., dar a subliniat că terenul a fost atribuit conform L. 18/1991 numitului Curpen M. (moștenitor F. E.) și vândut numiților P. C. și A..
Având în vedere aceste concluzii ferme ale expertului (întărite prin completarea din 21.05.2012, filele 121-123, vol. II, dosar tribunal) la 22.05.2012, la 09.10.2012 și, în final, la 04.12.2012, reclamanta a învederat că „obiectul prezentei cauze este lotul 2 integral și, din lotul 1, subloturile 1c, 1e și 1d” (fila 28, vol. III, dosar tribunal).
Față de această poziție procesuală din care reiese - indirect, dar indubitabil – că reclamanta nu urmărește obținerea de măsuri reparatorii și pentru sublotul 1b, teren care în prezent se găsește în proprietate interveneinților, astfel că nu se mai pune problema negării acestui drept al numiților P. C. și A. și nici constatarea îndreptățirii reclamantei la restituirea în natură a sublotul 1b în suprafață de 980 mp., recursul intervenienților în nume propriu apare ca lipsit de interes și va fi respins ca atare.
Cu privire la recursurile părților inițiale, curtea arată că, în motivarea acțiunii în care solicită restituirea în natura a imobilului teren în suprafață de 16.000 mp. .>pretins situat în Constanta, .. 49, reclamanta a învederat (și dovedit) că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3346/07.11.1947 la Grefa Tribunalului C. și transcris sub nr. 6940/1947, colonistul Ș. C. a cumpărat, de la Statul Român un teren de cultură în suprafața totala de 5 ha situat în lotul nr. 27, ., format din . suprafață de 2 ha și . suprafață de 3 ha.; prin același act, Sperlea C. a cumpărat și un loc de casa de 430 mp situat în vatra satului Anadalchioi având ca vecinătăți proprietățile lui C. E. la N., C. I. la E., Rusescu I. la S. și .>
Lotul 27 (sau . este indicat exact) apare în extravilanul localității C. conform Planului general al Orașului din anul 1921; ceea ce trebuia subliniat este aceea că succesorii lui I. M. apăreau în acest plan cu mult mai multe terenuri, dintre care doar cele cu numărul de lot (sau parcelă) 16 și 18 (fila 32, dosar_ al tribunalului, vol. II) se învecinează deopotrivă cu orașul C., cu . linia de cale ferată.
Mai mult, pe lotul/. configurate, încă din anul 1921, un bulevard, o fabrică și un canton care se suprapun părții de teren în configurația inițială la data întocmirii planului, iar nu ulterior (spre exemplu în anul 1947 sau la data pretinse preluări abuzive de către stat).
Expertul judiciar desemnat de instanță a avut la dispoziție acest plan (a se vedea lucrarea din vol. I, dosar_ al tribunalului, filele 132-144) și a localizat imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii pe lotul/. „succ. I. M.” și (probabil, planul nu este foarte explicit) pe lotul/. care nu este trecut și posesorul; conform acestei individualizări, linia ferată Canara-C. (Port), este situată la vest de loturile 1 și 2 identificate de expert, la o distanță considerabilă de acestea și fără a le intersecta .
În anii 1936-1938, în Registrul de Proprietăți, erau trecuți „Moșt. M. I.” în vol. VII I.C. B., la nr._ cu lotul nou 1 careu 108 B . schița din 02.06.1937 este consemnat olograf „arabil”, terenul având o formă triunghiulară (fila 102, dosar_ al tribunalului, vol. II), iar în vol. IX, la nr._ cu un teren situat în careul 34 – „extravilan (câmpul)”- (fila 138), pe schița din 09.10.1937 este consemnat olograf „arabil” terenul având o formă neregulată (fila 102, dosar_ al tribunalului, vol. II), care seamănă cu un trapez; ambele terenuri au ca limită linia ferată Canara-C. (Port); cele două terenuri sunt identificate de pârâți pe planul Cadastral 1936-1938 de la fila 144, dosar_ al tribunalului, vol. II.
După cum reiese din adresa nr. 2962/1998 a C.N.C.F. CFR S.A. Regionala C., în vederea construirii stației C. Mărfuri, în anul 1971, s-au făcut exproprieri doar pentru terenuri proprietate de stat și proprietate C.A.P. Anadalchioi și nu terenuri proprietate particulară; ceea ce se impune a fi reținut este aceea că, și în ipoteza în care terenul cumpărat de Ș. C. în anul 1947, ar fi acela individualizat de expert, bunul nu a fost expropriat de la acesta pentru realizarea Gării de Mărfuri, ci de la C.A.P. Anadalchioi care, sub orice formă, îl preluase anterior.
Ș. C. apare înregistrat în evidențele fiscale cu un imobil situat în Constanta, .. 49 (în anii 1958-1961, nr. 43) abia din 1958 pentru o suprafață clădită de 32 mp. și un teren în suprafață de 1.000 mp. care inițial era proprietate de stat, în registru fiscal al sectorului 5, vol. III, matricola 1842 fiind trecut inițial „Sfat Popular” (fila 64, dosar_ al tribunalului, vol. II), apoi fiind „tăiat și trecut Sperlea C.”; se precizează expres că nu există înregistrări cu referire la documentele în baza cărora s-a făcut înregistrările pentru terenul de 1.000 mp.
Numitul Sperlea C. a decedat la 08.05.1978 și, pentru dezbaterea succesiunii acestuia, s-a emis de către notariatul de Stat C. certificatul de moștenitor nr. 1421/6.09.1991 prin care descendenții defunctului, Sperlea I., B. Elenonora, Sperlea D. și Sperlea O. au dobândit în cote egale de ¼ fiecare, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 430 mp teren loc de casa situat în Constanta, . număr despre care s-a indicat că ar fi fost dobândit de defunct în baza actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3346/07.11.1974 și suprafața de 4000 mp teren și casa ce se afla pe acesta situat în C., .. 49 „dobândit prin actul autentic menționat mai sus iar casa prin construire în aceeași perioadă”.
Prin titlul de proprietate nr._/351/16.06.1993 emis de C.J.S.D.P.T. C., în baza a L. nr. 18/1991, numitei B. E. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 3 ha; în baza Legii nr. 1/2000, aceeași B. E. a fost înscrisă în anexa nr. 28 a legii, poziția 42, fiind recunoscut dreptul acestei la despăgubiri pentru suprafața de 1,6 ha teren arabil din totalul de 4,6 ha care ar fi aparținut autorului Sperlea C. și scăzându-se suprafața de 3 ha pentru care deja s-a reconstituit dreptul de proprietate (filele 67-72 dosar_ al tribunalului); prin Hotărârea nr. 314/2002, C.J.S.D.T. C. a validat această anexă (fila 108 dosar_ al tribunalului).
Prin notificarea nr. 10/28.01.2002, reclamanta B. E. a solicitat Primăriei C. „restituirea în natură a suprafeței de 1.000 mp. care făcea parte din suprafața de 20.000 mp. . în continuarea proprietății de 4.000 mp. din C., .. 49”; s-a mai menționat că această suprafață de circa 1000 mp. „trebuie scăzută din cei 16.000 mp. pe care s-a construit Gara de Mărfuri” și care obiectul unei notificări adresate Prefecturii.
Din lucrările dosarului (adresa nr._/01.10.2008 a Primăriei C., fila 106, dosar_ al tribunalului), mai rezultă că reclamanta B. E. a mai adresat o notificare și Prefecturii C. (unde s-a înregistrat sub nr._/09.11.2001) înaintată Primăriei C. (unde s-a înregistrat sub nr._/04.11.2005) „privind imobilul din C., .. 49”.
Prin această notificare cu nr. 271/08.11.2001, B. E. a solicitat Prefecturii C. „restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent” pentru suprafața de 16.000 mp., teren situat în C., .. 49, . de vânzare nr. 6948 din 27.11.1947.
Prima concluzie a expunerii (din nou) a situației de fapt ce rezultă din înscrisurile administrate de Tribunal este aceea că trebuie făcută o distincție clară între cele două loturi de „teren de cultură” și „locul de casă” situat „în vatra satului Anadalchioi” (în anul 1947).
Astfel, încă de la momentul în care autorul reclamantei a devenit proprietarul celor două categorii de teren, exista certitudinea că terenul de 430 mp avea regimul juridic al unui teren intravilan; nu există documente privind modalitatea de preluare a parcelelor 63 și 93 din lotul 27 pentru a se putea verifica, în funcție de data naționalizării, situația acestora în interiorul sau exteriorul localității, cert este doar faptul că, în anul 1937, terenul care se găsea în careul 34 era catalogat „extravilan (câmpul)”.
Mai trebuie subliniat că nu există la dosar nici un fel de schiță anexă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3346/07.11.1947, astfel încât identificarea făcută de expert sau cea făcută de pârâți nu trebuie considerate temeinice de către instanță, lucrarea expertului fiind complet nemotivată și pornind de la individualizarea pretențiilor actuale ale reclamantei și apoi încadrarea lor în planurile cadastrale anterioare (dar față de care nu există o legătură concretă), iar identificarea făcută de pârâți pe Planul cadastral 1936 – 1938, chiar dacă s-ar referi la terenuri aparținând – în acea epocă – moștenitorilor lui I. M. – nu oferă absolut nici un argument în favoarea concluziei că este vorba de terenul cumpărat în calitate de colonist de Ș. C..
Ca o consecință a constatărilor anterioare, trebuie admis că, dacă în anul 1978 Ș. C. avea în posesie (posesie, nu proprietate) un teren în suprafață de 4.000 mp.
Din perspectiva probatoriului administrat în cauză, rezultă că deținea acest bun „fără titlu” (situație învederată de mai multe ori de pârâți prin adresele comunicate instanței), iar nu în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1947. Astfel, contrar conținutului certificatului de moștenitor nr. 1421/1991 în care notarul de stat arată că suprafața de 4000 mp era dobândită prin acest act, nu există nicio probă - nici acum, dar nici la data eliberării certificatului în discuție - că această suprafață de 4.000 mp ar face parte din cele 5 ha teren de cultură (cei 430 mp sunt localizați, la data decesului autorului reclamantei pe . dintr-o zonă a orașului diferită de cea a bunului disputat în prezenta cauză, astfel încât nu se poate reține vreo legătură cu acesta).
Concluzia Curții conform căreia terenul din .. 49 nu este cel tranzacționat în anul 1947 este întărită de adresa nr. R-S174662/15.11.2010 din care reiese că, abia în anul 1958, numitul Ș. C. este înregistrat cu o suprafață de teren de 1.000 mp. pe . acesta aparținând statului (Sfatul Popular) și intrând, într-o modalitate necunoscută, în posesia lui Sperlea C. care nu poate dovedi existența unui drept de proprietate asupra acestuia.
În fine, mai trebuie subliniat că nu este probată instituția statului comunist care, după anul 1947, ar fi naționalizat terenurile de cultură cumpărate de colonistul Ș. C., singura certitudine fiind aceea că, pentru edificarea Gării de Mărfuri, nu au fost expropriați particulari, ci s-a utilizat doar proprietatea de stat (ale unității administrativ-teritoriale și ale C.A.P. Anadalchioi); de altfel, deși chiar reclamanta aduce în discuție această Gară de Mărfuri, nu pretinde niciodată că terenul ar fi fost luat direct de la autorul ei.
Concluzia care se impune este aceea că, deși s-a făcut dovada că Ș. C. era, în anul 1947, proprietarul a 5 ha teren de cultură, documentația depusă de părți și probatoriul administrat de instanțe nu pot justifica concluzia expertului că imobilul s-ar regăsi în prezent în zona .. 49.
În plus, pentru suprafața totală de 4,6 ha reclamanta a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991: pentru 3 ha., conform titlului de proprietate nr._/351/16.06.1993 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. și pentru 1,6 ha prin acordarea de despăgubiri conform hotărârii nr. 314/2002 a aceleiași comisii.
La data emiterii acestei ultime hotărâri (care este un moment de referință pentru că atunci dreptul la reparație al reclamantei a fost satisfăcut integral) art. 8 alin.1 din legea 10/2001 prevedea că nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Textul citat delimitează sfera de aplicare a legii de cea a unora dintre actele normative care au un caracter reparator similar și instituie o soluție (care este transpunerea particulară a principiului specialia generalibus derogant) prin care se exclud la măsurile reparatorii ale Legii 10/2001 imobilele identificate expres ca fiind „terenuri” a căror proprietate a putut fi reconstituită în baza legislației privind fondul funciar.
Având în vedere dispozițiile art. 6 alin.1, precum și art. 2 alin.1 din legea 10/2001, reiese că, teoretic, până la adoptarea Legii nr. 247/2005, intrau sub incidența Legii 10/2001 orice terenuri cu sau fără construcții, intravilane sau extravilane și fără destinație agricolă sau forestieră, cu excepția celor care făceau obiectul altor legi speciale de reparație (aici interesează Legea 18/1991 și Legea 1/2000) și pentru care s-au cerut măsuri reparatorii în temeiul acestor acte normative.
Astfel, după cum rezultă și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. și dintr-o jurisprudență constantă a instanțelor (cu titlu exemplificativ se pot enumera decizia civilă nr. 982 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă sau Decizia nr. 1215/18 august 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ), persoanele care au utilizat o anume cale procedurală pentru satisfacerea/recunoașterea dreptului lor nu pot folosi o altă cale legală prin care să obțină recunoașterea aceluiași drept, chiar dacă prin mijlocul normativ folosit inițial nu au reușit o confirmare deplină a dreptului reclamat.
În plus, în materia fondului funciar, condițiile și limitele de restituire a terenurilor preluate de stat în mod abuziv, au fost reglementate prin Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 (și, ulterior, Legea nr. 247/2005), acte normative cu caracter special care se aplică prioritar în raport de dispozițiile de drept comun din L. 10/2001.
Prin legislația reparatorie menționată, Statul Român a optat pentru restituirea parțială a terenurilor agricole și forestiere. Opțiunea legiuitorului român în ceea ce privește limitarea întinderii dreptului la restituire nu vine în contradicție nici cu legea fundamentală a Statului român și nici cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra terenului pentru care solicită măsuri reparatorii, dreptul la reconstituire fiind limitat conform legilor reparatorii în materia fondului funciar.
În acest cadru legislativ, s-a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor. Existența Legii nr. 10/2001, care ar constitui „dreptul comun” în materia restituirii imobilelor, și excepția imposibilității utilizării acestei reglementări, nu încalcă art. 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială anterioară pentru valorificarea dreptului pretins era una efectivă.
Or, așa cum se poate observa, reclamanta a obținut în anul 1993 un titlu de proprietate pentru restituirea suprafeței de 3 ha, iar în anul 2002 i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 1,6 ha care nu ar putea fi restituite în natură, iar 1,6 ha este exact pentru suprafața pentru care se solicitaseră măsurile reparatorii în temeiul legii 18/2991 și Legii 1/2000, aplicându-se și aici principiul disponibilității, adică neputându-se acorda mai mult (5 ha cât avea autorul) decât s-a cerut (4,6 ha).
În temeiul legii 10/2001, prin cele două notificări a căror soluționare s-a reunit în prezenta cauză, reclamanta solicită din nou măsuri reparatorii pentru suprafața de 16.000 mp ce ar fi făcut parte din ..
Însă pentru această suprafață dreptul la măsuri reparatorii a fost epuizat odată cu finalizarea procedurilor în temeiul legilor fondului funciar prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, iar împrejurarea că nici Statul Român nici reclamanta nu au întreprins absolut nici un demers pentru încasarea acestor despăgubiri nu este de natură să deschidă reclamantei calea Legii 10/2001 pentru că neplata despăgubirilor nu pute în discuție însăși existența creanței, ci este doar o problemă de executare.
Pentru aceste considerente, în principal, pentru că dreptul la măsuri reparatorii al reclamantei a fost recunoscut în procedura Legii nr. 18/1991 și, în subsidiar, pentru că nu există nici un fel de posibilitate a identificării exacte a celor două terenuri de cultură astfel încât să se poată concluziona că, la momentul soluționării cauzei sau la cel al preluării abuzive (nici acesta lămurit exact, dar față de aplicarea anterioară a Legii 18/1991, singura concluzie pertinentă ar fi aceea că terenurile au fost preluate odată cu înființarea C.A.P. Anadalchioi, dar nu se cunoaște de la ce persoană anume) acestea erau terenuri intravilane, așa încât să se deducă ipotetica incidență a Legii 10/2001, recursul pârâților urmează a fi admis, cu consecința firească a respingerii recursului reclamantei pentru exact același argumente raportate la susținerile acesteia .
Având în vedere disp. art. 274 C. pr. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, față de împrejurarea că recursul pârâților a fost admis și având în vedere situația că pârâții au suportat onorariul avocatului ales în sumă de 1004,20 lei (o.p. nr. CV F_), va fi obligată reclamanta la plata către recurenții-pârâți a acestei sume reprezentând cheltuieli de judecată în fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâții P. M. C., P. M. C. și M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 553/30.01.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței, cât privește cererile de intervenție.
Respinge recursul reclamantei B. E., domiciliată în Târgu J., ., jud. Gorj, cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 41, ., jud. C., la Cabinet de avocat „D. B.”, formulat împotriva sentinței civile nr. 553/30.01.2013 a Tribunalului C., ca nefondat.
Respinge recursul intervenienților P. C. și P. A., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., parter, ., împotriva sentinței civile nr. 553/30.01.2013 a Tribunalului C., ca lipsit de interes.
Obligă reclamanta la plata către recurenții pârâți a 1004,20 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. G. L. M. P.
Grefier,
C. M.
Jud.fond F.M.
Red.dec.jud.G.L. 16.01.2014
Tehnored.gref. M.C. 17.01.2014/3 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 187/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 301/2013. Curtea de... → |
|---|
