Pretenţii. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 1477/36/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/C
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulat de recurenții pârâți C. L. M., PRIMĂRIA M. M. PRIN PRIMAR și S. P. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI P. ȘI PRIVAT M., cu sediile în M., Șoseaua Constanței, nr. 13, împotriva deciziei civile nr. 525, pronunțată de Tribunalul C. la data de 18 octombrie 2012, în dosarul nr._/118/2010, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. N., P. E. și D. R. C., toți cu domiciliul în București, sector 5, ., nr.8, având ca obiect pretenții.
La primul apel nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat S. S. I., în baza împuternicirilor avocațiale ._(211) din 21.01.2013 și, respectiv, nr. ._(212) din 21.01.2013 pe care le depun e la dosar, iar pentru intimatul reclamant D. N., răspunde avocat G. G., lipsind celelalte părți.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază: părțile, stadiul dosarului, faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă, precum și împrejurarea că recursul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru; după care:
Apărătorul recurenților pârâți solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar înscrisuri și hotărâre judecătorească pe care înțelege să le folosească în dovedirea prezentului recurs.
Instanța lasă cauza pentru o a doua strigare pentru eventualitatea ca și celelalte părți să se prezinte în sala de judecată.
După reapelarea cauzei, la ora 1158, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat S. S. I., în baza împuternicirilor avocațiale pe care le-a depus la dosar la prima apelare a cauzei, lipsind celelalte părți.
Apărătorul recurenților pârâți solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 504/2004 și arată că nu o poate pune în executare; precum și alte înscrisuri.
Instanța, deliberând, având în vedere teza probatorie, consideră nepertinentă cauzei proba cu înscrisuri, motiv pentru care o respinge.
Întrebat fiind, apărătorul recurenților pârâți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului recurenților pârâți, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursurilor, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii apelului și a cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru motivele care au fost pe larg dezvoltate prin cererile de recurs; în sensul respingerii acțiunii și cu privire la obligarea SPADPP M. la plata sumei reprezentând despăgubiri inclusiv dobânzi aferente pentru lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință aferent perioadei 21.11.2005 – 02.08.2007.
Învederează că spațiile au fost ocupate de alte persoane care dețineau titlu.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1135/16.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ au fost respinse ca nefondate excepțiile prematurității formulării cererii, lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria M. M. prin Primar și lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. M. și Primăria M. M. prin Primar, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții D. N., P. E. și D. R. C., în contradictoriu cu pârâții C. L. M., Primăria M. M. prin Primar și S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M., au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 55.680 euro (echivalentul în lei la data plății) reprezentând beneficiul nerealizat (contravaloarea chiriei) și_ euro (echivalentul în lei la data plății) reprezentând dobândă, calculate de la data de 21.11.2005 până la zi pentru imobilul compus din teren în suprafață de 176,65 mp. și construcție formată din pivniță, parter, etaj I și II și mansardă situat în M. ., jud. C., au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții D. N., P. E. și D. R. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în mod eronat instanța de fond a reținut că pentru spațiile comerciale aflate a parterul și beciul imobilului restituit către reclamanți, valabilitatea contractelor de închiriere nu a fost contestată, astfel încât contravaloarea lipsei de folosință pentru aceste spații nu este datorată.
S-a învederat, așadar, că a fost eronat stabilită valoarea despăgubirilor cuvenite către reclamanți și care reprezintă contravaloarea lipsei de folosință pentru aceste spații.
Pârâții C. L. M. și Municipiul M. prin Primar au formulat apel, criticând sentința civilă nr.1135/C/16.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a determinat în mod eronat contravaloarea întinderii prejudiciului suferit de către reclamanți sub aspectul întinderii și certitudinii acestuia.
S-a mai arătat că persoanele responsabile de prejudiciul suferit de către reclamanți sunt titularii contractelor de închiriere valabil încheiate, astfel încât nu s-a demonstrat fără echivoc întrunirea condițiilor prevăzute de art.998-999 din Codul civil în persoana apelanților pârâți.
S-a arătat, de asemenea, că în mod eronat instanța de fond a stabilit data de 21.11.2005 de când începe să curgă dreptul reclamanților la despăgubiri, deoarece împotriva deciziei civile nr.894/C/21.11.2005 se promovase calea de atac a recursului.
S-a afirmat și împrejurarea că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin cererea introductivă de instanță reclamanții solicitau pretenții de_ lei, iar instanța de fond a acordat_ euro, în echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând beneficiul nerealizat, la care se adaugă dobânda legală de 21 713 euro, în echivalent în lei la data efectuării plății.
Pârâta S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M. a exercitat calea de atac a apelului împotriva acestei sentințe civile, pe care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a determinat în mod greșit întinderea și certitudinea prejudiciului, s-a învederat că această pârâtă nu se face vinovată de producerea prejudiciului în patrimoniul reclamanților, că în mod eronat instanța de fond a stabilit data de 21.11.2005 de când începe să curgă dreptul reclamanților la despăgubiri, deoarece împotriva deciziei civile nr.894/C/21.11.2005 se promovase calea de atac a recursului, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin decizia civilă nr. 649/20.12.2010 pronunțată de Tribunalul C. a fost admis apelul declarat de către pârâții MUNICIPIUL M. PRIN PRIMAR și C. L. AL M. M., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul obligării pârâților, în solidar, către reclamanți la plata sumei de_ euro, în echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul situat în M., . județul C. pentru perioada 21.11._07 și 8891,25 euro în echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând contravaloare dobândă pentru perioada 21.11._07; de asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanții D. N., D. R. C. și P. E. și S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M..
Împotriva deciziei civile sus menționate au declarat recurs reclamanții D. N., P. E. și D. R. C. și pârâții SP ADPP M., Municipiul M. prin Primar și C. L. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 501/C/10.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., cu opinie majoritară, a fost admis recursul formulat de recurenții reclamanți D. N., P. E. și D. R. C., a casat, în parte, decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul C. pentru stabilirea despăgubirilor vizând lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, aferente perioadei 21.11._07; au fost menținute restul dispozițiilor deciziei recurate.
De asemenea, au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții pârâți SP ADPP M., Municipiul M. prin Primar și C. L. M..
Prin decizia de casare s-a reținut că instanța de apel a omis să acorde despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință aferentă perioadei 21.11._07, ceea ce impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C., privitor la acest fapt.
Prin aceeași decizie s-a dispus ca instanța de apel să procedeze la efectuarea unei expertize pentru a stabili prejudiciul cauzat reclamanților pentru aceste spații, constând în lipsa de folosință, plus dobânda aferentă, pe perioada 21.11._07.
În rejudecare, instanța de apel a procedat la administrarea probei cu supliment la raportul de expertiză, cu obiectivele dispuse prin decizia de casare.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat decizia civilă nr. 525 din 18 octombrie 2012, prin care a admis apelul formulat de apelanții reclamanți D. N., P. E. și D. R. C., în contradictoriu cu apelanții pârâți C. L. M., Primăria M. M. prin Primar și S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M., împotriva sentinței civile nr. 1135/C din 16 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria M..
A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1135/C din 16 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria M..
Au fost obligați pârâții în solidar către reclamanți la plata sumei de 37.543 euro reprezentând despăgubiri inclusiv dobânzi aferente pentru lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, aferentă perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul C. a reținut că, ținând cont de dispozițiile deciziei de casare, conform art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, a pășit la administrarea de probatorii pentru a stabili contravaloarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, aferentă perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007.
În urma raportului de expertiză întocmit în cauză, de către expertul contabil B. T. s-au stabilit despăgubiri pentru perioada mai sus menționată în sumă de 34.111 euro și dobânzi aferente aceleiași perioade în cuantum de 3.432 euro.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 525 din 18 octombrie 2012, pârâții S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M. și C. L. M. și Primăria M. M. prin Primar, au declarat recurs, criticând soluția recurată ca fiind nelegală și netemeinică.
Recursul declarat de pârâtul S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M..
Motivează recursul arătând că instanța de apel, conformându-se deciziei de casare pronunțată de Curtea de Apel C., a procedat la administrarea probei cu supliment la raportul de expertiză – cu obiectivele dispuse prin această decizie.
Susține că imobilul cu altă destinație decât cea de locuință a fost predat reclamanților conform procesului verbal nr._ încheiat de B. G. G. la data de 02 august 2007.
Întrucât predarea imobilului către reclamanți s-a făcut prin executare silită consideră că nu este culpa lor în ceea ce privește lipsa de folosință, ci a foștilor proprietari care au tergiversat punerea în posesie a actualilor proprietari.
Contractul de închiriere al cărui obiect era spațiul comercial deținut de .. în suprafață de 87,85 m.p. a fost reziliat la data de 01 iulie 2007, spațiu care la momentul predării imobilului către reclamant nu era ocupat astfel cum rezultă din procesul verbal mai sus menționat încheiat de executor judecătoresc.
În atare situație, consideră că în mod greșit expertul a calculat valoarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință până la data de 02 august 2007.
Privitor la acest contract de închiriere, precum și la celelalte, instanța a constatat că sunt valabil încheiate, conform sentinței nr. 504 din 15 aprilie 2004 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5421 din 22 iunie 2007 pronunțată de Î.C.C.J.
Consideră că solicitarea reclamanților de a solicita despăgubiri de la data de 21 noiembrie 2005 este neîntemeiată întrucât hotărârea instanței a rămas irevocabilă la data de 22 iunie 2007, la data punerii în executare aceste spații erau libere.
Prin urmare, recurentul S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M. nu a creat nici un prejudiciu în sarcina reclamanților, în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a se reține culpa sa pentru a fi obligată la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului cu altă destinație decât cea de locuință.
A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recursul declarat de pârâții C. L. M., Primăria M., reprezentată prin Primar.
Motivează recursul arătând că în mod nelegal instanța a reținut culpa lor în cea ce privește lipsa de folosință a intimaților pe când aceasta aparținea exclusiv foștilor proprietari, chiriași de apartamente și spațiul comercial compus din teren în suprafață de 176,65 m.p. și construcție formată din parter, etaj 1, etaj 2 și mansardă situat în M., ., județul C., care au provocat situația respectivă, tergiversând astfel punerea în posesie a proprietarului, motiv pentru care s-a ajuns să se recurgă la executarea silită.
Aceste spații au fost ocupate de chiriași în baza unor contracte de închiriere, alături de alte persoane care au devenit proprietari ale apartamentelor, conform Legii nr. 112/1995.
Aceste persoane care au ocupat imobilul au privat de folosință intimații care au fost puși în posesie de executorul judecătoresc la data de 02 august 2007.
În intervalul cuprins în perioada 25 noiembrie 2005 – 02 august 2007 au fost urmate procedurile legale privind rezolvarea situației juridice a chiriașilor și proprietarilor, deoarece chiriașii erau protejați de O.U.G. nr. 40/1995.
Față de cele menționate, apreciază că în mod greșit Tribunalul C. a admis apelul reclamanților și a omis să se pronunțe pe apelul declarat de apelanții intimați – C. L. M., Primăria M. și S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M..
Din cele relatate, susțin că din probele administrate rezultă neîndeplinirea condițiilor privind atragerea răspunderii delictuale a recurenților pentru lipsa de folosință a imobilului cu altă destinație decât cea de locuință.
Pentru cele menționate, au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele:
În caz de casare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, în ceea ce privește problemele de drept dezlegate.
Prin urmare, modul în care instanța de control a soluționat, în speță, problema de drept pusă în discuție este obligatorie pentru instanța de trimitere. Neconformarea atrage casarea hotărârii, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.
Pe de altă parte, instanța de trimitere este obligată să se conformeze și îndrumărilor date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, dispunând administrarea de probe și examinând apărările părților, deoarece aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că la rejudecare, instanța de trimitere să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluționare a litigiului.
În speță, prin decizia civilă nr. 501 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul formulat de reclamanții D. N. în nume propriu și în calitate de mandatar pentru Postelniac E. și C. D. R. împotriva deciziei civile nr. 649 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul C., s-a casat în parte decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul C. pentru stabilirea drepturilor vizând lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, aferente perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate și respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâți.
Din considerentele acestei decizii rezultă că prin sentința civilă nr. 504 din 15 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul C., rămasă definitivă prin decizia 894/C din 21 noiembrie 2005, au fost obligați pârâții împreună cu societățile comerciale R.A. GOLD M., S.C. CUCOR MV SCV S.R.L. și S.C. SELECTIV S.R.L. să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în M., Șoseaua Constanței nr.2, județul C., compus din suprafața de 175,65 m.p. și construcția compusă din pivniță, parter, etaj I, II și mansardă.
Începând cu data de 21 noiembrie 2005 această hotărâre putea fi pusă în executare, hotărâre care a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5421 din 03 iulie 2007 pronunțată de Î.C.C.J. prin respingerea recursului împotriva deciziei nr. 894/C din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel C..
Conform acestei decizii a fost tranșată definitiv problema neexecutării de bună voie a sentinței civile mai sus menționate care s-a datorat culpei exclusive a pârâților recurenți, reclamanții fiind puși în posesie de către executorul judecătoresc la data de 02 august 2007.
S-a mai tranșat definitiv că prin neexecutarea sentinței civile reclamanții au suferit un prejudiciu constând în lipsa de folosință a imobilului plus dobânda aferentă, prejudiciu ce a antrenat răspunderea civilă delictuală a pârâților conform dispozițiilor art.998 – 999 Cod civil, aferent perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007 (data punerii în posesie).
Tribunalul C., soluționând apelul, a omis să acorde despăgubiri pentru lipsă de folosință a spațiilor c altă destinație decât aceea de locuință, aferentă perioadei mai sus menționate, motiv pentru care instanța de recurs a dispus casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei la Tribunalul C. pentru stabilirea despăgubirilor vizând lipsa de folosință pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință aferentă perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007.
Instanța de apel, conformându-se deciziei de casare, a procedat la administrarea probei cu supliment la raportul de expertiză, obligând pârâții în solidar către reclamanți la plata sumei de 37.543 euro reprezentând despăgubiri inclusiv dobânzi aferente pentru lipsa de folosință a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, aferentă perioadei 21 noiembrie 2005 – 02 august 2007.
Motivele invocate de către pârâtul S. P. de Administrare a Domeniului P. și Privat M. – că lipsa de folosință a reclamanților pentru imobilul în litigiu – nu se datorează culpei acesteia ci foștilor proprietari care au provocat situația respectivă tergiversând punerea în posesie a proprietarului, sunt nefondate, având în vedere că prin decizia de casare s-a dezlegat această problemă de drept, stabilindu-se că această culpă în neexecutarea sentinței civile aparține tuturor pârâților – care nu au executat de bună voie această sentință – reclamanții fiind nevoiți să-i execute silit.
Urmare a neexecutării de bună voie a acestei hotărâri, reclamanții au suferit un prejudiciu aferent perioadei 21 noiembrie 2005 - când hotărârea putea fi executată de bună voie și 02 august 2007 data punerii în posesie.
Acest prejudiciu cauzat reclamanților antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâților recurenți conform art. 998 – 999 cod civil – nu cum susțin aceștia că nu sunt îndeplinite condițiile acestei răspunderi civile.
De altfel, și problema răspunderii civile a fost dezlegată conform deciziei de casare.
În speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: existența prejudiciului, prejudiciul să fie cauzat printr-o faptă ilicită, între fapta ilicită și prejudiciu – există raport de cauzalitate.
Fapta ilicită aparține pârâților, urmare a neexecutării de bună voie a sentinței civile nr. 504/2004 la data rămânerii definitive 21 noiembrie 2005 și nu la rămânerea irevocabilă – cu susține greșit recurenta.
Pârâții recurenți nu au depus diligențe pentru executarea sentinței civile motiv pentru care s-a recurs la executarea silită, ei așteptând finalizarea executării.
Procedându-se în acest mod, se constată că între fapta ilicită a recurenților generată de neexecutarea sentinței civile și prejudiciul cauzat intimaților, există o legătură de cauzalitate, deoarece dacă aceștia ar fi lăsat în deplină proprietate și posesie imobilul la data rămânerii definitive, reclamanții intimați nu ar fi suferit un prejudiciu care să atragă răspunderea civilă și pentru lipsa de folosință a imobilului, precum și a celui cu altă destinație decât cea de locuință.
Prin urmare sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapt ce a fost dezlegat prin decizia de casare.
În atare situație, instanța de apel, în mod corect i-a obligat pe recurenți și la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului cu altă destinație decât cea de locuință ce au fost omise prin decizia recurată de către Curtea de Apel prin decizia nr. 501/C/2011.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile civile împotriva deciziei civile nr. 525 din 18 octombrie 2012 a Tribunalului C. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile formulat de recurenții pârâți C. L. M., PRIMĂRIA M. M. PRIN PRIMAR și S. P. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI P. ȘI PRIVAT M., cu sediile în M., Șoseaua Constanței, nr. 13, împotriva deciziei civile nr. 525, pronunțată de Tribunalul C. la data de 18 octombrie 2012, în dosarul nr._/118/2010, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. N., P. E. și D. R. C., toți cu domiciliul în București, sector 5, ., nr.8.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
G. L. M. G.
VANGHELIȚA T.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond A.L.N.
Red.dec.jud.apel B.M.
Red.dec.jud.rec.V.T./15.02.2013
Tehnored.gr.AB/2 ex./19.02.2013
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 443/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
