Legea 10/2001. Decizia nr. 480/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 480/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 13449/118/2011
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 480/C
Ședința publică din 25 noiembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă B. P., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. C. R., în București, sector 3, ..8, ., împotriva sentinței civile nr. 3190, pronunțată de Tribunalul C. la data de 20 august 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C., MUNICIPIUL C. prin PRIMAR și C. L. AL M. C., cu sediile în C., ., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La primul apel nominal efectuat în cauză, se prezintă apărătorul intimatelor pârâte, avocat I. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._ (_-355) din 25.11.2013, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta reclamantă.
Grefierul se referă asupra cauzei învederând că procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. C. pr. civ., că recurenta reclamantă a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 20-35); după care:
Apărătorul intimaților pârâți solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisurile ce au fost depuse la dosar de către recurenta pârâtă. Învederează că a încercat să studieze conținutul acestora, însă nu i se par prea lizibile.
Întrebat fiind de către instanță dacă dorește să fie lăsată cauza pentru o nouă apelare pentru a lua cunoștință de înscrisuri, apărătorul intimaților pârâți solicită a i se comunica un exemplar de pe înscrisuri pentru a lua cunoștință de acestea.
După reapelarea cauzei, la ora 1211 se prezintă recurenta reclamantă, personal și asistată de avocat B. D., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 17 dosar, lipsind intimații pârâți.
Instanța atenționează pe apărătorul recurentei reclamante că înscrisurile depuse la dosar nu sunt lizibile și nici semnate pentru conformitate.
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar, din nou, setul de înscrisuri. Învederează că se află și în posesia originalelor în situația în care instanța dorește a le compara.
Întrebat fiind, apărătorul recurentei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului recurentei reclamante, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate și, rejudecând, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 3683 din 19.09.2011 emisă de P. M. C., prin care s-a respins Notificarea nr. 2272 din 07 noiembrie 2001 înregistrată sub nr._ din 08.11.2001 referitoare la solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul C., . nr. 39, 41, 43 colț cu . și 183.
Solicită, de asemenea, obligarea pârâților să restituie în natură imobilul situat în Municipiul C., . nr. 39, 41, 43 colț cu . și 183 sau să acorde în compensare ca măsură reparatorie în echivalent o suprafață de teren de aceeași categorie situat pe teritoriul M. C. – bun notificat și identificat conform raportului de expertiză.
Mai solicită obligarea pârâților să predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce face obiectul prezentului dosar.
În subsidiar, în cazul în care nu se regăsesc libere suprafețe de teren de aceeași categorie în municipiul C., să fie obligați pârâții la acordarea de suprafețe de teren în echivalent conform Raportului de expertiză realizat în prezenta cauză; plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului în lei, la valoarea stabilită prin expertiză.
După ce face un scurt istoric al speței, critică soluția instanței de fond prin prisma faptului că a înțeles greșit să rețină doar elemente cuprinse în planul cadastral. Se referă și la datele înscrise în Planul Cadastral 1936/1938 – înscris nesemnat, necertificat, neînsușit de către intimatele pârâte, reprezentând astfel un înscris emis în condiții care nu lămuresc veridicitatea celor inserate.
Precizează că a făcut dovada existenței neîntrerupte a proprietății autoarei reclamantei. De asemenea, a făcut dovada că imobilul compus din teren și clădiri situat conform actului autorului reclamantei a fost dobândit de autorul reclamantei – A. R., prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 22 august 1912. Consideră că în mod eronat s-a făcut ieșirea din patrimoniul autorului imobilului anterior anului 1975-1989.
În ceea ce privește suprafața de teren care face obiectul notificării, solicită a se avea în vedere faptul că în conformitate cu expertizele depuse la dosarul cauzei, această suprafață este una cunoscută drept loc de parcare de către terți, sens în care consideră că bunul imobil suprafață de teren poate face obiectul restituirii în natură; nu există nici un impediment în ceea ce privește restituirea acestui bun, astfel cum acesta se află la ora actuală, liber de orice fel de construcții, conform expertizelor aflate la dosarul cauzei.
Revine și arată că, în subsidiar, să se aibă în vedere faptul că instituția primăriei a învederat că există bunuri imobile suprafețe de teren care potfi acordate în compensare, în condițiile în care se va considera că acest teren nu poate fi restituit în natură.
Pe cale de consecință, consideră că a făcut, mai presus de orice dubiu, dovada existenței neîntrerupte a dreptului de proprietate asupra acestui teren care s-a aflat în proprietatea autorilor persoanelor.
După rămânerea în pronunțare, dar nu mai târziu de terminarea ședinței de judecată, la ora 1235, se prezintă în sala de judecată apărătorul intimaților pârâți care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
P. cererea formulată de reclamantele A. M., M. R. și B. P. i-au chemat în judecată pe pârâții P. M. C., Municipiul C. prin Primar și C. L. al M. C. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr.3683/19.09.2011 emisă de P. M. C., să fie obligați pârâții la restituirea în natură imobilul situat în mun. C. . nr. 39, 41, 43 colț cu . și 183 sau să acorde în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, o suprafață de teren de aceeași categorie situat pe teritoriul mun. C., cu obligarea pârâtului să predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce face obiectul prezentului dosar.
În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că au formulat notificarea nr.2272/7.11.2001 pentru imobilul teren și construcții aparținând autorului reclamantelor A. R.; prin dispoziția contestată se pretinde că imobilul s-a vândut în anul 1920 de către autorul reclamantelor și viza doar imobilul situat pe . nr. 23 colț cu C. 105 se deduce că s-a schimbat numerotarea stradală, soluția bazându-se pe deduceri. P. aceeași dispoziție nu se are în vedere că imobilele cumpărate de autorul reclamantelor erau situate la 3 numere poștale pe . și 2 numere poștale pe . ulterioară a vizat doar un număr poștal .
P. sentința civilă nr. 3190/20.08.2013, Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor A. M. și M. R. și a respins acțiunea acestora în consecință și a respins acțiunea reclamantei B. P. ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr.3683/19.09.2011 emisă de P. M. C. s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a numitei B. P. privind imobilul construcție situat în C., . nr.39 ,41, 43 colț cu . și 183 ce face obiectul actului de vânzare nr.2476/22.08.1912, având în vedere faptul că A. M. și M. R. M. în calitate de moștenitoare ale autorului imobilului A. R. nu sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent, întrucât autorul acestora nu mai era proprietar al imobilului la data preluării în mod abuziv.
Prima instanță tribunalul mai observat că, din referatul privind fundamentarea dispoziției rezultă că, potrivit actului de vânzare cumpărare nr.2476/22.08.1912, E. A. M. și Dunati S. au vândut lui A. R. toate drepturile succesorale asupra imobilului (construcție) situat în C. . nr.39 ,41, 43 colț cu . și 183, case pe care A. M. le stăpânea pe jumătate; apoi, potrivit actului de vânzare cumpărare br.351/18.02.1920 A. R. a vândut lui Mogardici Altunian, Avedis Bohdjelian, Armenak Bohdjelian și Manik Allahverdia drepturile sale succesorale ale imobilului situat în C. . colț cu . nr.23.
Pentru a reține netemeinicia acțiunii, tribunalul a constatat că, prin actul de vânzare cumpărare 2476/22.08.1912 E. A. M. în calitate de soție a defunctului A. M. și Dunati S., mandatar al numitelor Filca I., P. Iveta N. și L. N. în calitate de fiice ale aceluiași defunct i-au vândut lui A. R. toate drepturile succesorale asupra caselor situate în C. . nr.39 ,41, 43 colț cu . și 183, case pe care A. M. le stăpânea pe jumătate; prin actul de vânzare cumpărare transcris sub nr.403/18.02.1920 A. R. vindea domnilor Mogardici Altunian, Avedis Bohdjelian, Armenak Bohdjelian și Manik Allahverdia drepturile sale succesorale ale imobilului situat în C. . colț cu . nr.23 cumpărate de la E. M. și fiicele sale cu actul de vânzare cumpărare transcris sub nr.2476/1912.
Prima instanță a mai arătat că, din certificatul de calitate de moștenitor nr.98/1.06.2009 rezultă că, de pe urma lui R. A. decedat la data de 03.05.1926, a rămas moștenitor Serienescu V. decedată la 23.12.1976 în calitate de fiică; din certificatul de moștenitor nr.787/5.05.1994 rezultă că, de pe urma defunctei Serienescu V., au rămas moștenitori Serienescu M. S. care a decedat la data de 10.05.2001 rămânând moștenitori A. M. și M. M. R.; prin contractul de cesiune de drepturi A. M. personal și în calitate e mandatar al lui M. M.-R. au cesionat cu titlu oneros numitei B. P. toate drepturile referitoare la imobilul de face obiectul notificării nr.2272/7.11.2001.
În acest context, tribunalul a stabilit că, în cauză, are calitate procesual activă numai reclamanta B. P., care are și calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri, prin subrogarea în drepturile numitelor A. M. și M. R. conform actului de cesiune autentificat sub nr.3234/2.10.2009
Prima instanță considerat că imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din anul 1912 nu se suprapun în întregime peste imobilul înstrăinat în anul 1920 (din rezultă că autorul A. R. a vândut a șasea parte din zece jumătatea din imobilele descrise cuvenite lui A. M., în proprietatea autorului A. R. rămânând cu 1/5 din imobilul cumpărat în 1912), având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită de C. G. și faptul că imobilul care face obiectul litigiului are număr stradal 21 fost nr.43, iar imobilul înstrăinat are nr.23, .
Prima instanța a mai arătat că, în planul cadastral 1936/1938 la nr.1105 este consemnat imobilul de la nr.21 ca aparținând lui P. G. R., de aici rezultând că acest imobil a ieșit din proprietatea autorului A. R. anterior datei de 6 martie 1945 sau de apariție Legii nr.139/1940 –pentru a putea face obiectul de aplicare al legii nr.10/2001-, iar B. P. în calitate de succesoare în drepturi nu se încadrează în noțiunea de persoană îndreptățită astfel cum este definită de legea 10/2001 art.3.
Tribunalul a respins capătul de cerere subsidiar de acordare în compensare cu terenurile identificate în cursul judecății instanța având în vedere, în primul rând, lipsa calității de persoană îndreptățită iar pe de altă parte dispozițiile de imediată aplicare ale legii nr.165/2013 .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B. P., prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea și admiterea acțiunii.
În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că nu s-a avut în vedere faptul că imobilele cumpărate de către autorul lor erau situate la 3 numere poștale pe . și 2 numere poștale pe . ulterioară a vizat doar un număr poștal, respectiv nr. 23 pe . colț cu un număr poștal respectiv nr. 105 pe .> Recurenta a susținut că lipsa istoric număr poștal este relevant și asupra celorlalte contracte indicate de către comisie vizând terți, ca în final, conform susținerilor, la nivelul anilor 1936 – 1938 cumpărătorii fam. Bohdjelian apar ca proprietari pe . nr. 17, colț cu ., careu nou 222 lot nou 4 – nu se face dovada comasării a trei numere poștale în unul singur și respectiv a două numere poștale într-unul singur – sens în care vânzările au vizat doar o parte din proprietate, celelalte părți din imobil nefiind identificate de către Comisie din culpa sa exclusivă.
Mai mult, recurenta solicită a se observa că, deși de-a lungul timpului, numerele poștale au suferit modificări, nu s-a făcut dovada existenței unei comasări a acestor imobile situate la numere poștale distincte, în contextul în care, analizând hărțile administrative ale M. C., nu există modificări ale structurii loturilor de teren față de această locație, mai mult decât atât, familia Bohdjelian fiind clar identificată doar la numerele poștale din colțul . cu strada C. (actual .> Un alt argument din recursul reclamantei îl constituie susținerea că în anul 1924 - deci, după încheierea contractului nr. 351 din 18 februarie 1920, transcris sub nr. 242 din 18 februarie 1920 -, A. R. stabilește sediul uneia dintre societățile sale (fiind proprietar de brutării în C., M., proprietar de imobile, respectiv locuințe și magazine pe raza orașului C., ., . M. V., etc.) pe . nr. 23 (nefiind lămurit istoricul numerelor poștale din culpa pârâtelor) – se face dovada existenței în patrimoniu a imobilului. De aceea, entitatea învestită cu soluționarea notificării avea obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii dispoziției, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună acte doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe art. 26 din lege, a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
În critica sentinței recurate, s-a mai arătat că instanța de fond a înțeles în motivarea sa să preia argumentele ridicate de Primărie în soluționarea dosarului privitoare la așa-zisele neconcordanțe dintre numerele poștale ale imobilelor situate la adresa din . colț cu C.; astfel, instanța nu a analizat atent conținutul raportului de expertiză dispus în cauză și ar fi trebuit să observe că domnul expert C. G. a arătat clar că între imobilul care face obiectul prezentului litigiu și care are număr stradal 21 și imobilul înstrăinat în 1920 care are număr cadastral 23 nu există nicio identitate de imobile. De aceea, recurenta este de părere că expertul a arătat că suprafața rămasă în proprietatea autorilor în numele cărora revendică este de 960,75 m.p., aceasta fiind suprafața reală a cărei valoare a fost stabilită și care suprafață a fost trecută din decretul de naționalizare_/1956 în proprietatea statului; mai trebuie remarcată și împrejurarea că expertul a înțeles să delimiteze cele două imobile prin culori verde și albastru și să clarifice vecinătățile exact pentru suprafața imobilului de 960,75 m.p. constatându-se că acesta nu poate fi restituit în natură pentru argumentele expuse în concluziile expertizei.
În opinia recurentei, instanța este într-o gravă eroare de analiză atunci când susține că ceea ce se revendică a fost anterior vândut anului 1926 și, ca atare, ar fi persoană neîndreptățită de a primi reparații pe Legea nr. 10/2001, lege care are în vedere imobilele naționalizate după 1945.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, așa cum a arătat și prima instanță, prin actul de vânzare autentificat sub nr. 1999 din 22 august 1912, numita E. M. și fiicele sale, în calitate de succesoare ale defunctului lor tată și soț A. M. i-au vândut lui A. R. „drepturile succesorale” asupra unor imobile, printre care erau enumerate, la nr. 3, și „casele din . (nr. ??) 39, 41, 43 colț cu . 183 care defunctul său soț le stăpânea pe jumătate”.
Printr-o . acte autentice încheiate de Grefa Tribunalului C. sub nr. 349, nr. 350 și nr. 351 din 18 februarie 1920, numiții Mâgârdici Altunian, Avedis Bohdjelian și Armenek Bohdjelian Mamuk Delahverdian au dobândit proprietatea imobilului situat în C., . . nr. 23; s-a menționat că terenul pe care sunt construite imobilele are o suprafață de 630 coți pătrați, posedat prin actul de vânzare transcris sub nr. 31/1983.
După cum reiese din transcrierile sub nr. 601/920 (fila 124, dosar Tribunal) numita A. A. M. le-a vândut celor indicați mai sus a zecea parte din imobilul primit de la A. M.; prin actul transcris sub nr. 602/920, M. A. M. a vândut acelorași persoane „trei părți din 10 jumătate” din imobil.
Apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 351 din 18 februarie 1920 transcris sub nr. 602/1920 la Grefa Tribunalului C., numitul A. R. a vândut celor patru persoane „toate drepturile sale succesorale ce le are din imobilul din C., . colț cu . nr. 23 cumpărat de la E. M. și fiicele sale…cu actul de vânzare autentificat și transcris sub nr. 2476/1912, adică șase părți din zece jumătatea din imobil”.
Concluzia examinării acestor acte succesive de vânzare-cumpărare, astfel cum apar ele în Registrul de Transcripțiuni – Inscripțiuni este aceea că, niciodată A. M. nu a fost proprietar deplin al imobilul din C., . cu . (sau C. 181 și 183 colț cu . 39, 41, 43 cum apare în actul din 1912), ci doar a unei jumătăți din acest imobil ce cuprindea conform actelor din 1920 construcții și teren măsurând 630 coți pătrați; nu există la dosar vreun document din care să rezulte situația juridică a celeilalte jumătăți din imobil.
Apoi, numitul A. R., cumpărând de la o parte din moștenitorii celui care era proprietar doar pe jumătate, nu putea deveni proprietarul întregului imobil prin actul din 1912, ci doar a 6/20 din acesta („adică a șasea parte din 10 jumătatea); prin cele trei acte din 1920, numiții Mâgârdici Altunian, Avedis Bohdjelian și Armenek Bohdjelian Mamuk Delahverdian au dobândit proprietatea jumătății care aparținuse lui A. M. cumpărând 1/20 de la A. M., 3/2 de la M. M. și 6/20 de la A. R. (deci, în total, 10/20).
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 98/01 iunie 2009 eliberat de B.N.P. C. Budei, de pe urma defunctului A. R. (decedat la 03 mai 1926, cu ultimul domiciliu în C., .. 13, fiul lui P. și E.) a rămas ca unic succesor numita Serienescu V., căsătorită cu Serienescu C.; prin certificatul de moștenitor nr. 787/05 mai 1994 S.V. (decedată la 23.12.1976) a fost moștenită de fiica sa Serienescu M. V. care, la rândul ei, i-a avut ca moștenitori pe reclamantele A. M. și M. R. conform certificatului de moștenitor nr. 49 din 2001 eliberat de B.N.P. D. A., București.
P. notificarea nr. 2272 din 07 noiembrie 2001 expediată de B.E.J. D. V., A. M. și M. R. au solicitat C. L. C. și Municipiul C. restituirea în natură a imobilelor din C., . nr.39, 41 și 43 colț cu C. cu 181 și 183 – „o singură proprietate” despre care s-a spus că a devenit proprietatea autorului lor A. A. R.; prin contractul nr. 3234/2009, notificantele au cedat dreptul lor numitei Brabu P..
Dispozițiile nr. 3683 din 19.09.2004 a Primarului M. C. prin care s-a respins această cerere cu motivarea că autorul notificantelor nu mai era proprietarul imobilelor este corectă și, în mod just, prima instanță a respins acțiunea.
În primul rând, în ciuda mențiunii din notificarea privindu-l pe A. A. R., trebuie subliniat că nu există nici un fel de legătură între autorul notificantelor A. R. și A. M., cel de la ai cărui moștenitori primul a cumpărat; aceasta pentru că, în conformitate cu certificatului de calitate de moștenitor nr. 38/2009, prenumele părinților lui A. R. era P. și E. iar nu A. și E. și să existe vreo legătură de sânge (și, deci, vocație succesorală) care să permită dobândirea vreunei părți din imobil pentru care se solicită măsuri reparatorii.
Apoi, după cum reiese din întregul material probatoriu administrat în cauză, după vânzarea din anul 1920, A. R. nu mai apare înregistrat în evidențele fiscale cu vreun imobil situat la intersecția . Ș. cel M..
Astfel, conform adresei nr. R-S32153 din 09.03.2011 a Direcției Administrație Publică Locală a Primăriei C., în perioada 1942 – 1950 pentru imobilul situat în C., .-183 și Ș. cel M. nr. 39, 41 și 43, nu apare ca proprietar numitul A. R. ci cu totul alte persoane (fila 24, dosar Tribunal).
În . nr. 21, în perioada 1942 – 1950 apar înscriți drept coproprietari numiții M. și P. R. pentru un imobil format din 5 corpuri de clădire (corp I la . o cameră, corp II în fundul curții două camere și o sală, corp II în curte, 4 camere mici, corp IV 4 camere și corp V magazie) din care în anul 1949, M. și P. R. au vândut prin două acte distincte diferite părți. În perioada 1955 – 1957, întreg imobilul din . nr. 21 a fost naționalizat de la proprietarii de la acea epocă, adică numiții Ibisenivici Delever și A., T. E., R. P. și M., M. E. și D. D. și P. (fila 25, dosar Tribunal).
Mai trebuie arătat că în Registrul de Proprietăți 1936 – 1938 pentru imobilul din . nr. 21 descris anterior apărea numitul P. G. R. despre care expertul desemnat de notificante afirmă că ar fi „fratele autorului A. R.” (fila 34, dosar Tribunal – expertiză extrajudicară); pe lângă inutilitatea acestei constatări personale a expertului care a cules selectiv conținutul adresei R_/2007 (deoarece chiar expertul arată că, în perioada ulterioară anului 1942, imobilul de la respectiva adresă aparține altor persoane, persoane de la care a fost naționalizat) această constatare este și complet nefondată.
Astfel, niciodată notificantele nu au pretins că vin la moștenirea unei alte persoane decât autorul lor A. R.; în plus, nu există absolut nicio dovadă că A. R. ar fi avut un frate și că pe acesta l-ar fi chemat P. Gherosim R.
Concluzia este aceea că această expertiză extrajudiciară (preluată tale quale de expertul desemnat de instanță, domnul C. G.) nu vizează un bun care să fi aparținut autorului reclamantului, ci un imobil care, în Registrul 1936 – 1938 este identificat cu careul 221 lotul 2 (ce are o schiță la fila 61 dosar Tribunal) și era proprietatea lui P. Gherosim R., persoană ce nu este autorul notificantelor și care, din anul 1942, nu mai apare ca proprietar al imobilului.
În plus, trebuie subliniat că imobilul de la . nr. 21 nu este situat la intersecția cu . mijlocul străzii, între . S. V.; apoi, conform carnetului de schițe anexă Registrului, la nr. 19 al străzii Ș. cel M. este înscrie A. Theiller, la nr.17 colț cu . înscris Avedis A. Bahdjelian (o persoană cu același nume apare în acte autentificat sub nr. 349-351 din 18 februarie 1920 descrise anterior); în aceeași schiță, imobilele de la nr. 87 și 89 apar a fi proprietatea „moșt. I. F.”.
În acest context - din care rezultă că autorul notificantelor nu era proprietarul vreunuia dintre imobilele de la intersecția străzii Ș. cel M. cu . fără relevanță toate susținerile recurentei referitor la lipsa unui istoric al schimbării numerotării imobilelor de pe aceste străzi sau a comasării imobilelor care, în actul 1912, se întindea pe cinci numere stradale.
Tot fără relevanță este și faptul dovedit că, prin contractul de societate din anul 1924, sediul firmei „G. Fuera și A. R.” era . nr.23 C. (filele 41 – 42, dosar recurs).
Aceasta pentru că, înstrăinând toate imobilele de la intersecția străzii C. cu ., este foarte posibil ca numitul A. R. să fi avut în proprietate și alte imobile pe ., dar care să nu le fi dobândit prin actul din 22 august 1912; aceasta este explicația pentru care „Serienescu C. avocat” (Serienescu C., soțul lui Serienescu V., fiica lui A. R.) apare ca proprietar al unor imobile situat în . nr. 48 și M. C. nr. 12 și 4 (fila 75 dosar Tribunal), iar numitul A. R. apare ca ultimul domiciliu înaintea decesului în .. 13 (imobil despre care se arată că ar fi fost lăsat moștenire lui Serienescu V. conform procesului verbal din 03 mai 1941, în care se indică drept unic imobil lăsat de A. R. fiicei sale acela situat în . colț cu .. 12 format din 5 prăvălii și un garaj public).
Față de acestea, în mod absolut evident, autorul notificantelor nu avea calitatea de proprietar a imobilelor pentru care s-au cerut măsuri reparatorii în notificarea nr. 2272/2001 (și, cu atât mai puțin, pentru imobilul care apare ca fiind proprietatea lui P. Gherosim R. din . nr. 21) astfel încât recurenta nu este persoană îndreptățită în accepțiunea art.4 din Legea nr. 10/2001 și acțiunea acesteia a fost corect respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta reclamantă B. P., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. C. R., în București, sector 3, ..8, ., împotriva sentinței civile nr. 3190, pronunțată de Tribunalul C. la data de 20 august 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C., MUNICIPIUL C. prin PRIMAR și C. L. AL M. C., cu sediile în C., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
VANGHELIȚA TASEGABRIEL LEFTERMIHAELA G.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond D.I.F.
Red.dec.jud.rec.G.L./21.01.2014
Tehnored.gr.AB/2 ex./22.01.2014
| ← Legea nr. 221/2009. Recunoaşterea unui drept la despăgubire... | Partaj judiciar. Decizia nr. 53/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
