Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 213/327/2013
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1/FM
CAMERĂ DE CONSILIU
Ședința din 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
Grefier - M. G.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA M. și JUDECĂTORIA TULCEA în cauza privind pe reclamanta B. R. A., cu domiciliul în . Mai, ..208B, județul C., în contradictoriu cu pârâtul L. C., cu domiciliul în . Mai, ., județul C., având ca obiect partaj bunuri comune.
Procedura se desfășoară în camera de consiliu fără citarea părților, potrivit disp. art.22 al..51 Cod proc.civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, după care:
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului de competență.
CURTEA
Cu privire la conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea observă că, prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei M., numita B. R. A. a solicitat, printre altele, partajarea unui teren deținut în coproprietate cu numitul L. C..
Observând că printre bunurile comune se află și un imobil, făcând o corectă aplicare a art.13 C. pr. civ., Judecătoria M. și-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea instanței în circumscripția căreia se află bunul adică judecătoria Tulcea; în fața acestei instanțe, reclamanta a declarat că renunță la judecarea capătului de cerere având ca obiect terenul.
Declinarea de competență dispusă de Judecătoria Tulcea, legal investită cu soluționarea pricinii este greșită, această instanță neputând aprecia că nu este competentă – după ce anterior a constatat contrariul (după cum reiese din motivarea instanței care a justificat declinarea pe împrejurarea că nu este vorba despre aceeași pricină - doar pentru că reclamanta și-a modificat cererea.
Aceasta pentru că, potrivit art. 17 C. pr. civ. - cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, față de împrejurarea că, la momentul sesizării ei, Judecătoria Tulcea era competentă să judece întreaga pricină (datorită capătului de cerere privind partajarea terenului)și pentru că stabilirea competentei instanței s-a făcut în raport de un criteriu ce nu este la aprecierea părților, nici un act de dispoziție al acestora nu poate produce vreun efect la asupra competenței instanțelor.
Aceasta pentru că, potrivit art. 19 C. pr. civ., părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială în alte cererii decât cele prevăzute de art. 13, iar în pricină această „convenție” a existat în forma depunerii cererii de renunțare la judecata partajului pentru teren și a acordului perfect al pârâtului (deși teoretic, adversar al reclamantei) care avea același domiciliu, ca și reclamanta, în competența teritorială a primei instanțe sesizată.
Că aceste este un principiu călăuzitor al determinării competenței instanței stă dovadă art. 181 C. pr. civ. prin care se lipsește de efecte în privința competenței materiale actul de dispoziție al reclamantului care, modificându-și valoarea pretențiilor, ar putea cere declinarea pricinii la o altă instanță. (superioară sau inferioară în funcție de instanța mai întâi sesizată și valoarea reclamantă inițial).
De aceea, în temeiul art. 17 C. pr.civ., chiar dacă capătul de cerere care a determinat stabilirea competenței Judecătoriei Tulcea nu mai este susținut de reclamantă, această instanță este competentă să soluționeze celelalte pretenții ale reclamantei (asemănător situației privind judecata cererilor reconvenționale sau intervențiilor a căror judecata a fost disjunsă de acțiunea introductivă în care s-au formulat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HO T Ă R Ă Ș T E
Constată că JUDECĂTORIA TULCEA este competentă să soluționeze pricina având ca obiect partaj bunuri comune privind pe reclamanta B. R. A., cu domiciliul în comuna Limanu, ..208B, județul C., în contradictoriu cu pârâtul L. C., cu domiciliul în . Mai, ., județul C..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
G. L. Grefier,
M. G.
Red. jud. G.L./03.10.2013
Emis 2 .
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Data :07.10.2013
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TULCEA
Secția civilă
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe reclamanta B. R. A. și pârâtul L. C., întrucât prin sentința civilă nr. 1/FM pronunțată de această instanță la 30 septembrie 2013 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea..
Dosarul conține 4 file și are atașate următoarele dosare: nr._ al Judecătoriei Tulcea (25 file) și nr._ (82 file).
Președinte de complet,
G. L. Grefier,
M. G.
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Data :07.10.2013
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TULCEA
Secția civilă
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe reclamanta B. R. A. și pârâtul L. C., întrucât prin sentința civilă nr. 1/FM pronunțată de această instanță la 30 septembrie 2013 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea..
Dosarul conține 4 file și are atașate următoarele dosare: nr._ al Judecătoriei Tulcea (25 file) și nr._ (82 file).
Președinte de complet,
G. L. Grefier,
M. G.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 53/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel... → |
---|